[ Pagina de START ]

[ Argument ]

[ Autori ]

[ Noutati ]

[Aforismul zilei]

[ Galerie FOTO ]

[ Alte resurse ]

[ Harta site ]

[ Linkuri ]

[ Recomanda unui prieten ]





Lettre de Bethanie nr. 92
http://www.centre-bethanie.org/lettre_92.htm


Dragi Prieteni.

Toată urzeala biblică, din generaţie în generaţie , ne dezvăluie acest plan minunat şi constant al lui Dumnezeu: a da omului Viaţa. Şi Învierea lui Isus este încununarea totală şi ultimă a acestui Dar care ţâşneşte ca un fluviu de viaţă din sânul Divinei Treimi (Ap. 22,1). Noi suntem acum şi trăim în această Noutate creatoare în mijlocul lumii chiar şi ea se revelează în interiorul tuturor evenimentelor ca singurul Eveniment care le fondează pe celelalte, le eliberează realmente din boldul morţii şi le transmite puterea ascunsă a Învierii. Nici un eveniment nu are sens în afara acestui mister central al revelaţiei; odată cu el vechea lume s-a dus (Ap. 21,4); Christosul mort şi înviat este nucleul activ, creator al istoriei, neîncetând să o smulgă din mâinile Prinţului acestei lumi şi din lanţurile ei multiple. El este acolo unde sunt eu, realmente prezent şi el acţionează mereu (In 5,17) cu mine, prin mine. De acum înainte: a trăi este Christos!

Marele artizan al acestei Prezenţe creatoare şi mereu nouă, subiacentă fiecărui eveniment al vieţii noastre, este Sfântul Duh. Prin puternica lui energie învie Christos dintre cei morţi şi prin aceeaşi energie acest eveniment nu este doar un fapt al unui trecut îndepărtat, ci este mereu actual. Christos care învie este mereu de ultimă actualitate: este acum! Iată lucrarea Spiritului. El face să explodeze lumea noastră orizontală şi moartă pentru a o deschide misterului ei: prin acţiunea lui nu numai corpul nostru, ci absolut totul devine „templu” locuit de un dinamism nou şi exploziv ca Învierea însăşi: evenimentele, situaţiile, timpul, lucrurile, relaţiile, Biserica, cosmosul întreg…

Fără El istoria nu este decât juxtapunere absurdă de haosuri succesive, în care orice transformare este exclusă. Un univers vechi şi mort… Aceasta o vedem în mediile care trăiesc ca şi cum El n-ar exista; crize fără ieşire, morţii rămân în mormântul lor. De câte ori credincioşii înşişi, fiecare dintre noi, nu au experienţa de a fi închişi în tenebrele noastre, pentru că suntem oameni cu puţină credinţă în unica Realitate? În majoritatea timpului, singura noastră grijă nu este venirea lui Isus cel înviat, de a ne lăsa conduşi la adevărul întreg (Io 16,13). Noi gestionăm lumea exterioară prin noi înşine după criteriile economiei, ale politicii, după resorturile psihologiei noastre, nu după cele ale Graţiei… Atunci ceea ce facem noi se termină brusc, pentru că inspiraţia noastră rămâne la o simplă logică omenească în locul unei christo-logici, şi încetăm, chiar în mijlocul problemelor noastre, să fim martorii acestei radicale Noutăţi în care suntem botezaţi.

Omul nu devine cu adevărat viu şi faptele lui nu sunt co-creatoare decât înrădăcinate în ceea ce este principiul şi scopul a toate: Christos cel înviat şi Suflul Duhului care însufleţeşte totul. Ceea ce numim „moarte” este ruptura de comuniunea cu acest mister al prezenţei care ar trebui să fie reciprocă. Şi, pentru că nu există această relaţie a omului cu Dumnezeu, este vidul de sens. „Ratăm ţinta”, traducerea literală a cuvântului „păcat” în ebraică, de unde decurge tot restul: de la absurditatea vieţii la descompunerea ei totală.

Aici este sensul: pentru ce trăiesc eu? Revelaţia este de o limpezime orbitoare: Christos a murit pentreu toţi, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru cel care a murit şi a înviat pentru ei! (2 Co 5,15). Acest „pentru”, repetat aici, dă direcţia, adevăratul scop al vieţii noastre. A trăi pentru sine este moarte iremediabilă, ratarea ţintei; a trăi pentru Christos cel înviat înseamnă a fi altoit pe El ca o aceeaşi fiinţă şi trăind cu Dumnezeu veşnic (Ro 5,5-11). Nu este vorba aici de o morală sau de o devoţiune, ci de o mutaţie ontologică, pentru care Botezul şi Ungerea prin Sfântul Duh reprezintă exprimă formidabilul realism: aceste sacramente ne plonjează în moartea şi învierea lui Christos şi iluminează toată fiinţa noastră prin energia lui; Euharistia actualizează această realitate de-a lungul întregii noastre vieţi şi ne asimilează tot mai mult ei. Christos însuşi a tradus această altoire foarte reală pe El prin binecunoscuta parabolă: Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel care rămâne în mine şi eu în el, acela poartă multă roadă, căci fără mine nu puteţi face nimic (Io 15). Toată lumina Învierii se află în aceste câteva cuvinte!

Angajamentul social este mistic sau nu este deloc. Transformarea lumii începe prin această mutaţie a fiinţei mele profunde, care pune securea la însăşi rădăcina tuturor egoismelor personale şi colective. Morţi fiind faţă de idolatria egoului nostru şi exigenţele lui tiranice, Spiritul celui Înviat poate acum să ne inspire adevărata creativitate acolo unde ne aflăm, să dăm dovadă de inventivitate şi să ne manifestăm dorinţa noastră de a depăşi mereu situaţiile de închidere. Niciun eveniment sau problemă nu ne va împinge niciodată în disperare, ci îsi va scoate mereu resursele nelimitate de încredere din oceanul de viaţă al lui Christos mereu prezent.

Fie ca Bucuria Rusaliilor să vă „îmbete”!

Bethanie, France, mai 2012

Sursa: Pãrintele Alphonse Goettmann - Lettre nr. 92 de Bethanie, mai 2012 http://www.centre-bethanie.org/lettre_92.htm


Salt la inceputul paginii