[ Pagina de START ]

[ Argument ]

[ Autori ]

[ Noutati ]

[Aforismul zilei]

[ Galerie FOTO ]

[ Alte resurse ]

[ Harta site ]

[ Linkuri ]

[ Recomanda unui prieten ]




Annick de Souzenelle
n . 1922
Site:
http://annick-de-souzenelle.fr/index.html

Ieşirea din exil



Alte fragmente pe acest site:

Mergi spre tine. Vocatia divinã a omului aici

Domnul si Satanul. Dincolo de Bine si de Rãu aici

Evocare K.G. Durckheim aici


Fragmente din volumul FEMININUL FIINTEI, editura UAIC Iasi aici



Alte fragmente traduse în româneste din scrierile lui Annick de Souzenelle de domnul Marian Stan aici:

Interviu: http://www.scribd.com/doc/36267339/Interviu-Annick

Botezul cu foc:
http://www.scribd.com/doc/29086898/Botezul-de-foc

Cartea SIMBOLISMUL CORPULUI UMAN:
http://www.scribd.com/doc/16053427/Simbolismul-corpului-uman-Annick-De-Souzenelle-AMARCORD

Un interviu - în francezã - cu Annick de Souzenelle despre FEMININUL FIINTEi - emisiunea LES RACINES DU CIEL aici:

http://www.dailymotion.com/video/xcpv3j_le-feminin-sacre-dans-l-emission-le_school
si continuarea aici:
http://www.dailymotion.com/video/xcq74a_le-feminin-sacre-2-dans-l-emission_webcam

MAI MULTE INREGISTRÃRI si INFORMATII LA ZI pe site-ul mai sus mentionat.

Din volumul
ENQUETE AU COEUR DE LETRE,
Georges-Emmanuel Hourant, entretiens avec dix-sept guides spirituels


Mai mult din aceastã carte,
Enquęte au coeur de l’ętre, si despre autorul ei: aici

Mulţi văd în ea un adevărat maestru spiritual în care se reunesc rigoarea intelectuală şi deschiderea inimii. Annick de Souzenelle a iniţiat pe mulţi contemporani în citirea Bibliei, nu ca pe o istorie, ci ca pe un mit în care se revelează natura esenţială a fiinţei umane şi calea care poate să o conducă la Dumnezeu.

Educată iniţial în tradiţia catolică, Annick de Souzenelle a devenit ortodoxă la vârsta de treizeci şi cinci de ani. Infirmieră la început, apoi psihoterapeută şi conferenţiară, ea a publicat numeroase cărţi de cercetare şi exegeză, dintre care Simbolismul corpului uman (se află postată integral pe net aici: ttp://www.scribd.com/doc/16053427/Simbolismul-corpului-uman-Annick-De-Souzenelle-AMARCORD ), devenită o lucrare de referinţă. Trei discipline au inspirat-o pe această septuagenară: teologia, psihanaliza şi, mai ales, studiul limbii ebraice. „Ebraica, spune ea, este o icoană în faţa căreia eu mă aflu în contemplaţie. În limbile noastre occidentale, noi uzăm de cuvinte pentru a construi gândurile noastre şi pentru a le exprima. În ebraică, cuvântul este generator de gând. El vine de sus, este Verbul divin.”

De aceea învăţătura lui Annick de Souzenelle vizează mai întâi să ne reînveţe să citim în lumina acestui Verb: textele sacre bineînţeles, dar şi viaţa noastră, corpul nostru, fiinţa noastră întreagă. Şi să recunoaştem acolo în sfârşit, după atâţia ani de exil, nucleul divin care nu ne-a părăsit niciodată; şi să ne întoarcem spre el, pentru a merge de pe pământul conştiinţei într-un nou pământ al conştiinţei, spre îndumnezeire.

*

La ce este chemată fiinţa umană?

Fiinţa umană este chemată nu numai să devină o fiinţă umană – ceea ce ea nu este încă – ci un dumnezeu. „Dumnezeu s-a făcut om pentru ca omul să devină dumnezeu” au spus Părinţii Bisericii[1]. Dar omul s-a deturnat de la vocaţia care trebuia să facă din el un dumnezeu. Noi suntem astăzi într-o situaţie de exil care s-a normalizat până într-atât încât nici nu ne imaginăm că am putea ieşi din ea. Chiar şi religiile se mulţumesc cel mai adesea, să amenajeze cât mai puţin rău această situaţie, fără a permite ieşirea din ea.

Cum se caracterizează acest exil?

 Lectura Genezei ne ajută la luminarea acestei chestiuni. Adam[2]  a ales să mănânce din fructul pomului Cunoaşterii din mâinile lui Satan, adică din exterior, şi nu maturizându-se în interiorul lui potrivit voii divine. Textul spune: „Pământul (adamah în ebraică) este blestemat în raportul lui cu tine.[3]” raportul dintre Adam şi pământul lui interior se prăbuşeşte. Acest adamah este polul non împlinit al lui Adam, pe care îl are de realizat. Dar faptul de a fi luat fructul îi dă iluzia de a fi ajuns la împlinire totală de sine şi el nu mai are nici o privire spre interiorul lui non-împlinit. Acesta este exilul. Înseamnă a fi despărţit de interioritatea noastră şi de nucleul divin, de imaginea divină care suntem. Eu spun „noi” căci mitul Genezei se referă, bineînţeles, la fiecare dintre noi, în fiecare clipă. Noi nu mai avem conştiinţa că avem de operat transmutaţia (schimbarea) lumii noastre interioare pentru a deveni într-adevăr fructul pomului Cunoaşterii, adică intrarea în existenţa îndumnezeită.

Putem noi spune că interioritatea noastră este de esenţă divină?

Şi încă cum! Încă de la primul verset al Genezei ni se spune: „În principiu[4], Dumnezeu a creat cerurile şi pământul.” Cerurile, shamaim, pot fi citite etimologic ca „Shem în maim-uri”, adică „Numele – Sfântul Nume – în ape”. Este vorba de persoana unică a fiecăruia, care este ţinută ascunsă, secretă, în ape. Pământul este uscat, şi apele, care reprezintă în toate tradiţiile un potenţial enorm de energie, sunt chemate să devină uscat[5]; inconştientul este chemat să devină conştient. Noi avem astfel de făcut să crească Numele, Fiul omului[6] - căci Numele, este esenţialmente Fiul omului – care este în interiorul nostru. Dar când suntem în situaţia de exil, noi nu mai suntem conştienţi de toate acestea. Toate energiile care sunt în interiorul nostru (care sunt comparate în textele noastre cu lumea animală) au un frâu pe gât şi ne fac să confundăm în continuu lucrurile.

Cum să ieşim din exil?

A ieşi din exil înseamnă a deveni o persoană. Înseamnă a schimba identitatea, a opera o întoarcere (techouvah, [ortografia cf. limbii franceze, n.t.]), o convertire la sine în ceea ce este ca interior, regăsind normele ontologice. Dumnezeu, în timp ce-i arăta lui Adam consecinţele alegerii lui – ceea ce nu are nimic în comun cu o pedeapsă – îi indică în acelaşi timp cum să iasă din situaţia lui: „Cu sudoarea frunţii tale , spune el, îţi vei mînca pîinea, până când te vei reîntoarce în pământ, pentru că eşti ţărână, şi spre ţărână întoarce-te[7].” Adam s.a făcut sclav lui Satan şi el este singurul responsabil pentru suferinţa lui. Dar Dumnezeu îi spune să se întoarcă spre adamah –ul lui interior şi spre calitatea lui de ţărână. Ţărâna este această multitudine de energii potenţiale care sunt în interiorul nostru şi care sunt chemate să devină dumnezeiescul. Şi atât timp cât suntem deturnaţi, rămânem bune(sau rele!) mici animale. Rămânem într-o situaţie animală, fără această putere esenţială pe care o posedă omul de simbolizare, de reconducere a tuturor acestor energii ale sale la originea lor primară.

La urma urmei, a fi un bun sau un rău animal, nu schimbă mare lucru…

Aceasta este în orice caz ceva relativ. Morala trebuie să depăşească morala şi corpul animal trebuie să se spiritualizeze. Până acolo încât ebraica nu are cuvânt pentru a desemna corpul atât timp cât suntem un corp animal. Pentru textele noastre sacre, omul animal este un cadavru. Corpul nu exprimă ceva viu decât atunci când intrăm în rezonanţă cu persoana interioară, care este numită şi „carne”. Carnea, basar în ebraică, este făcută din bar, fiul, şi din litera Sin, care exprimă spiritul din om. Aceşti doi poli constituie personalitatea noastră încă din starea de exil. Latura bar face din noi fiinţe vorbitoare; este latura structurantă, logică. Latura Sin este cea care poate să ne facă să pătrundem femininul interior în profunzimile lui cele mai adânci. Dacă cele două nu sunt echilibrate – şi adesea acesta este cazul – aceasta poate fi nebunia sau altfel raţionalismul.

Transmutaţia trece atât prin corp cât şi prin spirit?

Corpul şi spiritul sunt strâns legate. Tot psihismul intermediar este de transmutat, de transformat. Cea mai mare parte a timpului, acest psihism este devorat, cum spune textul, de către Satan „care mănâncă ţărâna[8]”. Noi ne lăsăm devoraţi de această forţă adversă[9], în loc să o luăm în mâini şi să o împlinim – ceea ce a făcut Christos şi ceea ce putem face şi noi, datorită lui. Cu toate acestea, atunci când împlinim energiile noastre, când facem din ele lumină, conştient – informaţie - , aceasta se înscrie în fiecare celulă a corpului, care devine lumină.

Ce reprezintă Satan concret, în viaţa noastră?

Satan, în Evanghelie, este numit „prinţul acestei lumi[10]”. Adică suntem confruntaţi cu el clipă de clipă. Când avem un gest de făcut, o decizie de luat, un cuvânt de dat, cine va „juca” în noi? Un om conştient? Sau unul dintre aceşti mici monştri pe care îi purtăm în interiorul nostru şi pe care satan îi are în mână, care ne va face să credem că înfăptuim un act liber în timp ce noi suntem legaţi într-o sclavie cu totul tragică? Întoarcerea o avem de făcut foarte des în cursul zilei, nu numai în marile încercări.

Aţi evocat suferinţa. Are ea un sens pentru dvs?

Suferinţa nu are nici un sens în sine, ea nu este ontologică. Ea este produsul omului, căci el a ales o cale diferită de cea care era planul divin cu privire la el. Dar, atunci când ea este prezentă, noi putem, fără a o justifica totuşi, să-i dăm un sens de purificare. Cuvântul „suferinţă” apare pentru prima dată în Geneza atunci când Dumnezeu îi spune lui Işa, femeia: „În durere îţi vei naşte copiii[11]”. Adică din cauza situaţiei de exil, a-l naşte pe fiul interior devine foarte dificil. Suntem atât de identificaţi cu energiile noastre interioare din mâinile lui Satan încât a ne smulge din ele este ca şi cum ni s-ar lua pielea[12]. Atunci evident că este foarte dureros. Vedeţi toate suferinţele pe care le producem astăzi în lume cu atâta inconştienţă. Dar Dumnezeu îl lasă pe om în voia lui, până când devine conştient.

Se poate spune că suferinţa este un apel la a înţelege că suntem în exil?

Natural! Eu am arătat în Simbolismul corpului uman că fiecare organ, fiecare membru este legat într-un mod foarte intim cu un corp mult mai subtil şi că acest corp energetic este programat să devină om şi apoi dumnezeu. Dar în situaţia noastră de exil, noi creăm o discordanţă totală între corpul nostru energetic şi corpul nostru fizic, discordanţă care stă la originea bolii.

Psihanaliza nu ne poate ajuta să înţelegem acest tip de discordanţă?

Ba da, dacă este bine îndrumată. Dar eu cred că trebuie căutat „de ce”-ul deveniri şi nu numai „de ce”-ul trecutului. Potrivit acestui minunat arhetip care este scara lui Iacov, noi avem de urcat nişte trepte, şi evenimentele ne sunt date la o treaptă a fiinţei noastre pentru ca să mergem spre treapta superioară. Numai atunci când ne vom afla pe treapta superioară, vom înţelege „de ce”-ul a ceea ce ne-a făcut să mergem acolo, aşadar „de ce”-ul suferinţei.

Care sunt principalele etape ale acestei căi?

Marile lui etape sunt înscrise în corpul nostru, esenţialmente în corpul nostru energetic. Avem de trecut prin diferite matrice: matricea de apă, la nivelul abdomenului, matricea de foc, la nivelul pieptului, şi apoi, matricea craniului. Noi putem rămâne înghiţiţi în lumea apei sau dimpotrivă să începem să conştientizăm şi să înţelegem voia divină. Este ceea ce i se întâmplă lui Noe. El îl aude pe Dumnezeu spunându-i: „Construieşte arca ta!”, şi el iese din matricea apei pentru a construi deasupra deluviului şi a lua cu el toate energiile-animale ale lui pentru a le trata în interiorul arcei, adică în matricea de foc. În această matrice se vor trăi morţile şi învierile necesare, pentru a merge spre realizarea totală de noi înşine. Dumnezeu o cere tuturor fiinţelor, aşa cum i-a cerut şi lui Avram[13] atunci când i-a spus: „Du-te spre tine[14]”… Vine în sfârşit matricea craniului, care rămâne foarte misterioasă, dar despre care ne putem face o idee prin intermediul morţii, al coborârii în infern şi învierea lui Christos.

Toate aceste etape simbolizate de corpul nostru trebuie să fie neapărat străbătute?

Da, dar ele pot fi străbătute mai mult sau mai puţin repede de fiecare, potrivit moştenirii pe care am primit-o de la înaintaşii noştri. Maria, mamă de Dumnezeu, de exemplu, a parcurs calea aceasta foarte repede, pentru că a  fost pregătită de un întreg urcuş de sevă mesianică. Potrivit Evangheliei lui Iacov, Maria intră în templu, adică în matricea de foc, la vârsta de trei ani, şi rămâne acolo nouă ani (este o cifră de desăvârşire). Când iese de acolo, ea primeşte vizita îngerului şi atunci îl va aduce pe lume pe Mântuitorul[15]… Dar noi nu putem sări printre etape, pentru că ne-am arde şi am fi în iluzie. Or, nu există pericol mai rău pentru o fiinţă spirituală decât iluzia.



[1] Irineu, episcop de Lyon, sec . II

[2] „Adam” înseamnă „fiinţă umană”.

[3] Geneza 3,17. Traducerile actuale pe care le contestă Annick de Souzenelle, spun: „Pământul este blestemat din cauza ta.”

[4] Berechit, primul cuvânt al Torei, este genitivul lui rechit, care înseamnă „început”, dar care se poate traduce şi, aşa cum face A.de Souzenelle, prin „principiu”.

[5] Aşa cum este descris în ziua a treia, Geneza 1:9

[6] Această expresie este întotdeauna utilizată în Evanghelii de către însuşi Isus. De ex. în Ioan 3,14: „Aşa cum Moise a înălţat şarpele în pustie, trebuie ca Fiul omului să fie înălţat pentru ca oricine crede să aibă, în el, viaţă veşnică.”

[7] Geneza 3,19

[8] Geneza 3,14

[9] Satan, în ebraică, înseamnă literalmente „adversarul”.

[10] De ex. în Ioan 12,31 sau Ioan 14,30.

[11] Geneza 3,16

[12] Bărbatul şi femeia sunt îmbrăcaţi de Dumnezeu, în exil, cu tunici de piele, Geneza 3,21.

[13] Viitorul Avraam

[14] Geneza 12,1. Acest pasaj este cel mai adesea tradus prin "Pleacã, pãrãseste" si are o redundantã putin absurdã.

[15] Evanghelia lui Iacov, 7-8. Acest text apocrif este citit pe parcursul sãrbãtorilor mariale de cãtre Biserica Ortodoxã.

(din volumul: ENQUETE AU COEUR DE L’ETRE,
Georges-Emmanuel Hourant, entretiens avec dix-sept guides spirituels,
col. ESPACES LIBRES, Albin Michel, 2008

Traducerea
îmi aparţine, VJ)