[ Pagina de START ]

[ Argument ]

[ Autori ]

[ Noutati ]

[Aforismul zilei]

[ Galerie FOTO ]

[ Alte resurse ]

[ Harta site ]

[ Linkuri ]

[ Recomanda unui prieten ]
 


CENTRUL FIINTEI,
cartea din care s-a tradus textul de mai jos,
în curs de aparitie
la Editura HERALD!

14 octombrie 2010

 


Karlfied Graf Durckheim

despre :

Calea, iubirea, erotismul şi sexualitatea

În multe cupluri cimentul care menţine partenerii împreună este sexualitatea. Cei doi nu sunt conştienţi de aceasta dar încă nu există în acest caz relaţie personală, relaţie care vă angajează ca persoană. Foarte adesea există aceste prietenii amoroase în care nimic nu se întâmplă dacă nu se pot îmbrăţişa tot timpul. În jurul acestei situaţii există aparenţe, legitimităţi, dar în realitate numai sexualitatea contează. Şi fără relaţia sexuală nu există nimic care să se petreacă. Atunci este plictisitor şi se îmbrăţişează din nou !

Într-o întâlnire între două persoane, este mult diferit. Viaţa este departe de a fi plictisitoare, ea este dimpotrivă plină de promisiuni. Şi coroana (point d’orgue - semn care se pune deasupra sau dedesubtul unei note ori a unei pauze, pentru a indica posibilitatea de a prelungi durata, n.t.) este atunci întâlnirea sexuală.

Trebuie să facem deosebire între putere şi sentiment. Astfel iubirea, sexualitatea, ura, mânia, un sentiment de dreptate vă pot invada de o asemenea manieră încât nu mai este un sentiment. În tradiţiile antice înaintaşii noştri au ştiut că sexualitatea era o putere transcendentă. Ea era proiectată asupra imaginii unui zeu. În fiecare an marile orgii erau dedicate zeului Phallus de exemplu. Şi în aceste sărbători partenerul nu era atât de important.

Astăzi partenerul, în calitate de persoană, este cel mai important. Dar noi am redus ceea ce reprezenta o putere transcendentă la un instinct.

Datorită lucrărilor lui C.G. Jung, începem să recunoaştem realitatea acestor puteri. În întâlnirea cu o altă persoană trebuie să ne întrebăm în ce măsură nu suntem invadaţi de o putere, bună sau rea, dirijată fie în sensul binelui , fie al răului. Eul poate fi invadat de o putere transcendentă şi omul nu mai ştie ce face ! El devine această putere şi nu mai are libertate, liber arbitru. Astfel cineva se poate mânia pe cineva până la punctul de a-l omorî ! Pentru a spune apoi: „Dar ce am făcut? Nu sunt eu !” Aveţi dreptate să spuneţi: „Nu sunt eu.” Este adevărat, nu tu omul conştient, ci această putere prezentă în inconştientul tău a făcut-o pentru tine.

În timpul războiului, în tranşee, am văzut soldaţi făcând lucruri care depăşesc puterile omeneşti. Ei erau cuprinşi de aceste puteri inconştiente. Aceste puteri sunt pozitive sau negative, în manifestările lor. Negativ cred că este ceea ce distruge viaţa, pozitiv este ceea ce face ca viaţa să izbucnească. Tot ceea ce rupe şi distruge formele vii este negativ. Dar tot ceea ce distruge formele care sufocă viaţa este pozitiv. Astfel că o revoluţie ca cea pe care am cunoscut-o în mai 1968 poate fi pozitivă, pentru că răstoarnă ceea ce sufocă Fiinţa, ceea ce sufocă viaţa interioară a fiinţei umane ferecată în organizaţii fără suflet.

Pe cale, puterea forţelor Fiinţei este cea care lărgeşte orizontul vostru, cea care  vă lărgeşte şi vă pune în mărimea voastră. Datoria omului este de a recunoaşte aceste puteri, când caracterul lor vă apare ca pozitiv sau negativ, şi de a le integra.

Noi suntem fiinţe vii. Aceasta înseamnă că suntem purtaţi, hrăniţi, formaţi de către viaţă, de puterile ei. Viaţa ne face să trăim fără colaborarea noastră. Şi totuşi într-o bună zi trebuie să ne întrebăm ce vrea să însemne aceasta.

În acelaşi timp trebuie să acceptăm că, deşi locuit de aceste puteri, omul nu este un supraom. Cuprins de aceste puteri, el poate ajunge la o performanţă extraordinară iar a doua zi poate avea un guturai sau o gripă !

Un pericol este acela de a ne imagina că dacă facem meditaţie în fiecare zi nu vom mai avea gripă sau bronşită. Cel care practică meditaţia exprimă maturitatea la care a putut exerciţiul să-l conducă acceptându-şi bronşita. Trebuie neapărat s-o acceptăm pentru că ea este acolo! De fiecare dată când am o bronşită pot să-mi dau seama că nu am fost în ordine. Dar aceasta este calea, înseamnă a recunoaşte un pic mai repede când nu suntem în ordine.

Acum trebuie să adaug că dacă cineva practică meditaţia în mod regulat, are şansa de a se debarasa mai rapid de guturaiul lui. Pentru că nu vi se poate reproşa că aţi primit guturai dar vi se poate reproşa că nu faceţi nimic pentru a vă debarasa de el !

Şi aici două atitudini sunt false. Una, este ideea supraomului, totdeauna în ordine, totdeauna în deplină sănătate. Cealaltă, este dreptul la dezordine, la abandonare, care este cursa în care cad mulţi tineri astăzi. Şi aici mă simt capabil de a înţelege totul dar nu de a ierta totul.

Atunci când un cuplu are dificultăţi, unul sau celălalt vorbeşte despre diferenţa de caractere care îi pare a fi sursa acestor dificultăţi. Totuşi, dacă îşi aduc aminte de debutul întâlnirii lor, acestea sunt exact diferenţele care i-au împins pe unul spre celălalt, care i-au atras pe unul spre celălalt ! Foarte adesea cei doi proiectează în viziunea celuilalt o amplificare a calităţilor lui. Astfel, spre exemplu, femeia vede la bărbat o masculinitate care lipsea la bărbaţii pe care îi cunoscuse până atunci. Iar bărbatul vede la femeie o anvergură transcendentă prin miile ei de faţete.

Fascinaţia dă seama de toată latura de sine care trebuie dezvoltată. Latură inconştientă care aşteaptă să fie atinsă. Este ceea ce Jung numeşte anima la bărbat şi animus la femeie. Anima şi animus fac să se proiecteze asupra celuilalt un ansamblu de calităţi care este el însuşi. De multe ori este ceva atât de puternic încât dacă îl pierde pe celălalt are impresia că va muri.

Aceasta nu vrea să însemne că celălalt este fără calităţi. Dar calităţile celuilalt sunt mărite prin proiecţia propriilor sale calităţi. Aceste calităţi care sunt proiectate fac parte din Fiinţa esenţială. Ele aşteaptă să se integreze în eul existenţial.

În inconştientul bărbatului ca şi în inconştientul femeii există arhetipul mamei, al Marii Mame. Este marele feminin care este foarte atractiv şi pentru bărbat şi pentru femeie. Este principiul marii Mame care înghite. Toţi marinarii sunt atraşi de cântecul sirenelor.

Propria voastră mamă poate reprezenta acest arhetip, este mama dominantă care nu vă lasă niciodată chiar dacă aveţi şaizeci de ani şi ea optzeci.

Am aici o femeie care îmi explică că este pe cale să rupă o relaţie cu un bărbat pentru că, în sfârşit, găseşte puterea de a se separa. Şi îmi povesteşte un vis pe care l-a avut cu câteva zile înainte. [...] La sfârşitul acestui vis, această femeie se trezeşte şi se simte alta. Putem înţelege că după acest vis, femeia a găsit puterea să se separe de acel bărbat. Pentru că fără îndoială ea proiecta latura ei masculină asupra lui. Şi ceea ce o fascina la acest bărbat era latura ei masculină. În acest vis ea integra latura ei masculină şi sistemul proiecţiei se prăbuşea. Şi iat-o independentă, liberă. Ceea ce putea da o altă bază relaţiei ei cu acest bărbat, dacă el este destul de matur pentru a avea în faţa lui o femeie independentă. Este în orice caz o situaţie cu totul nouă pentru ea vizavi de sine şi vizavi de ceilalţi.




CE VREA SĂ ÎNSEMNE „EA MĂ IUBEŞTE”, „EL MĂ IUBEŞTE” ?

Iubirea veritabilă este dificil de definit. Nu putem defini iubirea spunând: este sexuală, este erotism, este înţelegere, este fidelitate, este…!

Iubirea este cu totul altceva. Este ceea ce eu numesc Marele Al Treilea.

Iubirea veritabilă se poate revela în clipe de decepţie, în momente de tristeţe. O iubire se poate dezvălui chiar în momentul în care este pusă în discuţie. Chiar la momentul în care sunteţi decepţionat când recunoaşteţi cât îl iubiţi pe celălalt !

Nu trebuie să confundăm niciodată a iubi cu avea inima bună. Când aud spunându-se despre cineva: „Dacă aţi şti ce inimă bună are” aceasta vrea întotdeauna să însemne că el încă este agăţat de ceva ce nu poate lăsa! Auziţi adesea spunându-se: „Este foarte impresionant ce inimă bună are acest om.” Cu siguranţă aceasta face parte dintr-o fază a dezvoltării umane. Dar a avea inimă bună nu face parte din ceea ce eu numesc cale iniţiatică.  

De aceea pe calea iniţiatică, iubirea maestrului este foarte diferită de iubirea mamei. Şi se întâmplă ca maestrul să pară dur pentru cel care încă este agăţat de mama lui. Pentru că maestrul nu se adresează eului existenţial care suferă şi căruia i-ar place  să fie mângâiat şi pus la adăpost. Maestrul pe calea iniţiatică se adresează omului de o manieră care foarte adesea este crudă pentru eul existenţial.

Există în acest mod de a considera iubirea o întâlnire cu celălalt care este mult diferită de întâlnirea cu micul bonom care suferă pentru că a pierdut ceva sau pentru că a avut un necaz. Maestrul este atins de suferinţa celuilalt, dar nu de suferinţa micului ego. El este atins de suferinţa Fiinţei esenţiale. Şi Fiinţa esenţială suferă din cauză că egoul o sufocă cu suferinţele lui existenţiale !

De aceea lucrarea noastră pe cale poate părea adesea crudă. Ceea ce justifică şi legitimează această rigoare este conştientizarea forţelor universale care se înrădăcinează în Fiinţa esenţială şi permit o nouă personalizare.

În iubirea pentru celălalt, nu trebuie confundată angajarea ca persoană şi angajarea ca persoană privată. Astfel, angajarea voastră ca persoană nu trebuie să vă oblige să vă sinucideţi cu cel ce se sinucide pentru a-i dovedi că i-aţi înţeles suferinţa şi că îl iubiţi!

Trebuie să fim disponibili pentru toată lumea într-un sens personal dar nu într-un sens privat. Angajarea voastră într-un sens privat poate fi limitată la una sau două persoane în lume.

Pe un plan esenţial, a iubi înseamnă a fi prezent de o asemenea manieră încât să emane din voi o forţă creatoare pentru tot ceea ce vă înconjoară.




EXPRESIA MATURITĂŢII ÎN VIAŢA DE CUPLU

În măsura în care vă maturizaţi trebuie să cereţi partenerei sau partenerului să nu vă scutească de nimic. Eu am avut şansa de a avea alături de mine o femeie care n-a lăsat să treacă niciodată nici cel mai mic lucru. Ea mă zgâlţâia şi nu mă lăsa niciodată să mă opresc o singură o clipă. A fost magnific! Şi într-adevăr aveam nevoie de aceasta pentru că, aşa ca cei mai mulţi dintre noi, imediat cum ceva merge destul de bine există riscul să adormim.

Trebuie întotdeauna spus celuilalt când ceva nu merge bine. Aceasta îl va menţine pe cale. Dar adesea, pentru că ştim că-i vom face rău celuilalt, cădem în cursa diavolului care spune: „Totul trebuie să rămână în armonie!” Şi, sub acest pretext al armoniei, toată lumea începe să mintă. În schimb, de îndată ce adevărul este pus în mijlocul celor doi, viaţa devine o aventură şi nu un colţişor unde e bine şi cald şi unde adormim.

Relaţia trebuie luată în considerare sub exigenţa realizării adevăratului Sine.

Iubirea este unirea a două fiinţe separate. În această unire cei doi se pierd, fără aceasta nu există unire veritabilă. Dar care este sensul acestei uniri? Nu este acela de a o regăsi iar şi iar, ci de a se regăsi pe sine pe un plan mai profund.

Sensul unirii este de a găsi  soluţia la suferinţa separării. Dar pentru cel care este pe cale, ceea ce contează şi reprezintă bogăţia ce urmează să vină este Sinele. Pentru că nu te poţi da celuilalt decât în măsura în care tu însuţi eşti cineva. Până la a putea spune partenerului sau partenerei: „Eu sunt eu pentru că tu eşti tu.” Numai astfel cei doi dezvoltă unirea şi unirea îi dezvoltă pe cei doi. Ceea ce provoacă adeseori surprize, pentru că nici unul din cei doi nu ştie încă cine este cu adevărat şi ce urmează să devină. Dar aşa este viaţa, slavă Domnului!

În cuplu, a medita la sfârşitului relaţiei, oricare ar fi motivul, este ceea ce permite să menţinem o relaţie fructuoasă. Viaţa are un sens prin moarte. Considerată de eul existenţial ca o vrăjmaşă, moartea este în fond prietena care vă ia de mână pentru a vă conduce pe pragul unei vieţi mai mari.

Acesta este cazul marilor experienţe ale Fiinţei de care vorbesc eu. Fără această trecere prin neant, nu există descoperire a unei alte realităţi. Astfel, toată viaţa noastră devine o pregătire pentru moarte. Aceasta învăţând să dăm drumul la strânsoare.

Dacă sunteţi una cu ceva care vă aparţine şi pe care îl consideraţi ca fiind al vostru, atunci separându-vă de aceasta înseamnă a vă separa de o piele care face parte din voi înşivă. Este deja o mică moarte. Pentru cel care este pe cale, ceea ce este agreabil sau dezagreabil, ceea ce îi face plăcere sau ceea ce îl face să sufere, nu are alt sens decât să fortifice nucleul lui interior.

Dacă fiinţa pe care o iubiţi cel mai mult pe lume dispare, există, înainte de toate, o sfâşiere totală. Dar dacă nu cădeţi în isterie, dacă nucleul vostru personal nu este înlocuit de starea în care vă găsiţi atunci veţi avea şansa de a vă simţi într-o ordine extraordinară. Stările emoţionale în ele însele sunt un material de lucru. Ca şi lutul care trebuie luat în mâini şi trebuie prelucrat pentru ca să se opereze transformarea. Bineînţeles că există stări care vă fac să ieşiţi din voi înşivă, care vă saltă în aer ! Dar atât cât putem, avem ceva de făcut cu aceste stări pline de emoţii şi trebuie să evităm să ne lăsăm purtaţi de ele. Este chiar foarte important pentru cel aflat pe cale să nu se lase apucat de aceste forţe emoţionale. Luate în mâini şi  lucrate, ele dau o persoană diferită. Pentru aceasta este necesar să acceptăm tot ceea ce se prezintă. Dacă acest creion este acolo pe birou eu trebuie pur şi simplu să accept că el este acolo! Altfel nu voi putea face nimic creativ cu el!

Fără încetare eul trebuie să moară faţă de acele lucruri de care este ataşat pentru a se putea maturiza şi a se putea dezvolta. Este un punct de vedere care nu are limite. Lacher-prise-ul (a da drumul la strânsoare, n.t.) elimină obstacolele pentru dezvoltarea interioară.

Când eram în Japonia am scris o cărticică despre Logica vieţii. Explicam acolo că logica vieţii este diferită de logica lucrurilor. După care un filosof japonez a venit să mă vadă pentru a-mi spune: „Cum este posibil să scrii o carte despre viaţă fără un singur cuvânt despre moarte?” Era într-adevăr curios, modul meu de a vedea lucrurile atunci… într-adevăr curios!




ŞI PENTRU CEL CARE ESTE PE CALE ?

Este important să distingem erotismul de sexualitate. Este relaţia dintre litera „i” şi punctul care stă deasupra literei. „1” este erotismul şi „punctul” este sexualitatea. Iubirea integrează şi litera şi punctul. Dar la început trasăm litera, ceea ce ia un anumit timp, şi apoi, foarte natural vine punctul.

Arta, în această relaţie dintre erotism şi sexualitate, este de a îmbina distanţa care ne permite să stăpânim situaţia cu posibilitatea de a ne da fără rezerve.

Trebuie înainte de toate să recunoaştem ceea ce diferenţiază bărbatul de femeie. Pentru bărbat, sexualitatea începe acolo unde femeia îi zice: „Acum, vino!” Pentru bărbat,  de multe ori este dificil să aştepte această invitaţie, el riscă să fie luat mereu pe sus de dorinţa lui, de eul lui natural. În acest caz, foarte adesea femeia se forţează sau se preface pentru a nu-i face rău partenerului, dar există atunci ceva acolo care nu este just. Imediat ce bărbatul este cuprins de dorinţă, există ceva în el care ar vrea să izbucnească cât mai repede posibil. De aceea jocul erotic cere o anumită disciplină. Este în natura masculină să vrea totul şi imediat. De aceea femeia are o responsabilitate importantă care este ceea de a-l face să înţeleagă ceea ce ea nu vrea. Recent, o tânără îmi spunea: „Pe de o parte nu voiam să mă las purtată de instinctele mele, dar pe de altă parte nu voiam să nu urmez ceea ce îmi spunea mama… ce să fac?” I-am răspuns că există o a treia cale, cea care spune: „Fă-o chiar dacă mama ta nu o vrea…” şi care în acelaşi timp mai spune: „Nu o face, chiar dacă instinctele tale o cer.” I-am explicat acestei tinere că trebuie ca ea să aibă curajul de a-l face pe partenerului ei să înţeleagă ceea ce ea nu vrea. Dacă ea vrea un sărut pe buze atunci să-l facă. Dacă ea nu vrea ca prietenul ei să-i pună mâna pe piept atunci să-i dea o uşoară palmă peste mână pentru ca acesta să se oprească. Numai în acest cadru îşi va găsi ea libertatea vizavi de mama sa şi de instinctele sale. Dar nenorocirea în relaţia erotică este aceea că femeia nu vorbeşte. Nu îndrăzneşte să dea semne despre ceea ce-i place, ceea ce se poate schimba de la zi la alta. Şi de multe ori o educaţie severă a închis-o într-o falsă castitate. În general există mari dificultăţi în multe cupluri. Fie că bărbatul nu îndrăzneşte să înainteze, fie că femeia nu îndrăzneşte să zică da pentru că odată a zis deja nu ! Şi, încet-încet,  aceasta umple un sac plin de reproşuri, de non-spuse. Am văzut situaţii dramatice ! Câţi bărbaţi îşi iau o amantă pentru a trăi ceea ce nu îndrăznesc să trăiască cu soţia lor.

Răspunsurile sunt specifice în funcţie de persoană, de cuplu, de situaţie. Câte femei am auzit spunând: „Dumnezeule, dacă bărbatul meu ar avea mai mult curaj!” În alte cupluri femeia este cea care este prea timidă. Şi astfel, pentru că nu îndrăznesc să spună şi îşi refulează dorinţa sexuală, bărbatul şi femeia cad într-o stare de nervozitate, de agitaţie, care îi îndepărtează de fiinţa lor profundă.

Trebuie să vedem că în iubirea veritabilă, există o calitate transcendentă care se amestecă cu intensitatea orgasmului. Relaţia dintre viaţa sexuală şi calea interioară este în funcţie de gradul de maturitate al fiecărei persoane. Ar fi ridicol să credem că pentru tineri relaţia erotică şi sexuală este contrară căii. Dimpotrivă, aceasta face parte din vârsta lor, din dezvoltarea lor, din maturizarea lor.

Pentru un cuplu pe cale, cei doi ştiu, în însuşi actul respectiv şi după aceea, dacă ceea ce au trăit a fost sau nu just în raport cu calea. Există zile în care ceea ce trăiţi vă conduce la o plenitudine totală. Şi altă dată, modul în care s-a făcut conduce la ceva ce n-a fost întrutotul bine. Aici femeia îi spune foarte direct partenerului ei: „Ascultă, trebuie să-ţi spun că nu-mi plac ochii tăi, privirea ta.” Această privire rece care este expresia plăcerii animale.

Există şi deviaţii ca sexul în grup. De multe ori am impresia că cei care se dedau acestei curioase practici au găsit acolo o altă modalitate de a fi împreună care înlocuieşte şansa de a lua o cană de ceai împreună cu alţii ! Nu este pur şi simplu interesant. Dar ceea ce găsesc interesant este să văd cum tinere sau tineri care au participat la asemenea manifestări pot să se îndrăgostească,  trei sau patru săptămâni mai târziu, ca în timpurile vechi, într-un mod romantic.

Sexualitatea este o putere care pune stăpânire pe noi. Arta, adică modul în care răspundem acestei puteri, este rezultatul relaţiei dintre această forţă care nu vine de la noi şi modul de a o canaliza. Noi o putem lăsa să izbucnească pe planul animal dar putem şi să facem din ea o capodoperă. Iubirea este filtrul transformator al acestei puteri supra-personale.

Iubirea, este căldura de care are nevoie fiecare floare pentru a trăi şi a se dezvolta. Fără această căldură, fără această iubire, nu există creştere posibilă. Iubirea este această atmosferă, această ambianţă, în care fiinţa umană se poate cu adevărat dezvolta. Materia primară a acestei ambianţe particulare este calitatea numinosului. Eu văd în Eros, Sfântul Duh al naturii noastre.

Pentru om, o tehnică de trezire pentru numinos  este mângâierea. Mângâierea  este gestul de iubire care trezeşte fiinţa noastră profundă. Dar, pentru mulţi, mângâierea şi-a pierdut astăzi sensul ei profund. Trebuie să înţelegem, cu atât mai mult dacă suntem pe cale, că mângâierea este acest gest care ne pune în pielea noastră şi ne permite chiar s-o depăşim pe aceasta. Erotismul fără mângâiere devine sexualitate. Câte cupluri în vârstă am putut ajuta vorbindu-le astfel ! Pentru că la ei nu mai există acea exigenţă sexuală proprie celor mai tineri. Dar tocmai în mângâiere se întrupează tandreţea. Nu există acolo nimic puternic, intens. Este dimpotrivă ceva foarte blând. Şi tocmai această blândeţe trezeşte fiinţa profundă. În timp ce o experienţă sexuală foarte intensă poate rămâne foarte superficială.

A refuza erotismul şi sexualitatea este un refuz al Marii Vieţi în aspectul ei de plenitudine şi în elanul ei spre unitate. Este curios cum dorinţa sexuală, care îşi are sursa în Viaţa însăşi, trebuie refulată, ca să spunem aşa, în beneficiul valorilor umane numite spirituale. Chestiunea, pentru omul aflat pe cale, este de a şti cum să răspundă acestei chemări. Rămânând pe planul animal sau ridicându-se pe planul persoanei ? Dar iată că se pare, în zilele noastre, că, în măsura în care rămâneţi pe planul animal, este mai mult sau mai puţin legitim ! Dar dacă adăugaţi ceea ce animalul nu poate face, este mai mult sau mai puţin interzis şi trebuie să o confesaţi ! Este un curios mod de a vedea omul în raportul lui cu Fiinţa. Ceea ce distinge omul de animal este forma, prin şi în care,  acest apel găseşte un răspuns. Plăcerea este în fond modalitatea prin care Fiinţa, prezentă în Fiinţa noastră esenţială, devine conştientă de ea însăşi în conştiinţa omului. În plăcerea egocentrică omul devine conştient de Fiinţă în aspectul ei de plenitudine. Dar, în acelaşi timp, există ceva de trăit împreună. Şi în acest dialog, tocmai ceea ce depăşeşte ceea ce poate face animalul diferenţiază fiinţa umană. Şi nu contrariul.

Ceea ce unei femei îi place este exact ceea ce altei femei nu-i place; ceea ce-l satisface pe un bărbat este tocmai ceea ce-l împiedică pe altul să se deschidă. Responsabilitatea fiecăruia este să asculte, să înţeleagă, şi atunci…cei doi se înţeleg.

În cuplu, relaţia sexuală trebuie îngrijită. Este important să se păstreze întotdeauna un anumit recul. Astfel, nu trebuie căutat prea repede orgasmul. Acest moment trebuie să rămână de fiecare dată o surpriză şi trebuie să rămână culmea unei întâlniri. Este bine să se rămână la o anumită distanţă, să se intre în tandreţe prin mângâiere şi apoi, dacă Dumnezeu vrea, vine şi orgasmul.

Pericolul pentru oameni prea pasionaţi este acela de a merge prea repede. Nu este dramatic dar este păcat pentru că, trăind sexualitatea în acest mod, se elimină sacrul şi şansa unei experienţe a numinoosului. Exact în acest punct omul este diferit de animal. Din fericire, tot mai mulţi bărbaţi şi femei se simt astăzi responsabili vizavi de această putere care nu poate fi asimilată numai dimensiunii instinctului. Şi tocmai omul, datorită spiritului care îl diferenţiază de animal, poate face faţă acestei puteri. Dacă această putere se uneşte cu omul există şansa unei experienţe numinoase.

Sexualitatea este o sursă de neînţelegeri extraordinare pentru multe cupluri. În Occident suntem barbari pe acest plan, nimeni nu este cu adevărat educat. Mai întâi, nu se vorbeşte deloc despre aceasta! În cele mai multe cupluri, le este ruşine să vorbească. De ani de zile, atât bărbatul cât şi femeia, îşi doreau ceva dar nu riscau să ceară. Nu îndrăznim să-i facem semn celuilalt pentru a-l face să ştie ce ne place şi ce nu. Ne este frică de ceea ce ne face bine. Ne e frică să cerem mai mult sau mai puţin. Şi aceasta pune un voal, adesea o cuvertură peste viaţa sexuală a cuplului. Tot ceea ce depuneţi sub un capac devine întunecos. Dacă ridicaţi capacul totul devine clar. Şi sexul, erotismul, devin atunci o sursă de bucurie şi poate duce chiar la o experienţă numinoasă. Pentru că în tot ceea ce este erotism există ceva transcendent.

Dar astăzi vedem o adevărată desacralizare a erotismului şi a sexului. Aud oameni spunând că ceea ce împiedică plăcerea sexuală sunt sentimentele de iubire ! În acest caz totul devine fals. Bineînţeles, plăcerea sexuală fără iubire există, dar dacă spuneţi că trebuie să te debarasezi de aceste sentiment burghez numit iubire pentru a te bucura de sex ca un animal, este o rută falsă.

Invers, trebuie să ştim că în iubire nu există nimic care să nu fie permis. Există uneori perversiuni maladive, nu despre acestea vorbesc. Dar există pentru multe persoane atitudini, gesturi, care par perverse şi care nu sunt cu nimic aşa. Este un pericol în Occident de a considera ca pervers tot ceea ce distinge erotismul uman de sexualitatea animală. Am impresia uneori că dacă omul se comportă ca un animal, este permis, dar dacă face ceea ce animalul nu face, este pervers. Este ridicol, pentru că fantezia erotică face parte din om şi este naturală.

Nu demult, înainte de moartea ei, o femeie îmi spunea: „Sunt vinovată vizavi de soţul meu. Pentru că de douăzeci de ani mă întreabă, când avem o relaţie sexuală, dacă este frumos. Şi întotdeauna i-am răspuns că da. Or, niciodată n-a fost frumos, pentru că el mergea prea repede şi eu n-am găsit niciodată curajul de a –i spune. Astfel, l-am împiedicat să devină un om.”

Eu cred că dacă ne deschidem pentru erotism într-un mod întrutotul natural şi dacă rămânem în iubire pentru celălalt, atunci  în unirea calificată drept fizică întotdeauna ne vom regăsi ca persoană. Şi în ceea ce se numeşte a face dragoste, o expresie care nu-mi place pentru că nu este vorba de un a face ci de o întâlnire între două persoane, exista şansa unei personalizări nesfârşite. Pentru mine, erotismul şi sexualitatea reprezintă calea unirii între două persoane. Pentru că iubirea indică întotdeauna o situaţie în care doi se simt una în fond. În separaţie ei suferă. Şi pentru a se elibera de această suferinţă au dorinţa de a se îmbrăţişa.

Ne putem întreba care este sensul unirii? Este unire sau este personalizare ?

Dacă unirea este adevărată, ea vă înghite complet. Şi numai luând riscul de a intra complet în unire, de a vă pierde cu totul, numai aşa veţi reveni din ea un om nou. Tocmai această reînnoire profundă dă justificare iubirii pe care o numim fizică: unire pentru om ca pentru animal dar personalizare pentru om şi nu pentru animal.

Dacă, în viaţa voastră de cuplu, luaţi în considerare partenerul vostru fără unirea fizică atunci, până la un anumit punct al dezvoltării voastre interioare, există ceva fals în menaj.

Cred cu adevărat că sexualitatea şi erotismul reprezintă o mare şansă pentru om să înveţe să se dea în întregime, să fie capabil să se piardă în întregime pe planul egoului. Ceea ce este în general mai uşor pentru femeie decât pentru bărbat. De altfel multe femei îi reproşează soţului lor că nu ştie să se dea. „Îmi dai totul, dar pe tine nu te dai. Îmi faci cadouri dar tu rămâi la distanţă. Faci dragoste cu mine dar tu nu te dai. Ca şi cum ţi-ar fi teamă să nu te pierzi!”

Eu le explic bărbaţilor că este o mare şansă aceea de a se pierde în întregime. Ceea ce, bineînţeles, presupune o mare încredere în parteneră.

Sexul este sex şi iubirea este iubire ! Nu puteţi intra într-o relaţie fizică aşa cum aţi putea face cercetări ştiinţifice despre un obiect. Dar exact aşa fac foarte mulţi şi atunci totul este ratat!  Ei citesc cărţi, aplică reţete, învaţă tehnici… din nefericire ! Şi şansa unei întâlniri între două persoane pe un plan foarte profund devine o căutare obiectivă de o mare superficialitate.

Numeroase cupluri doresc să înainteze pe cale. În acelaşi timp ar dori un menaj întrutotul normal. Viaţa gravitează atunci în jurul unui nucleu cu totul natural şi,  lângă acesta, se află şi spiritualitatea care este acolo ca o încununare a naturii !

Or calea este o fidelitate de toate clipele faţă de Fiinţă. Aş putea chiar spune că cel care este fidel Fiinţei nu mai suferă din cauza existenţei. Pentru că în măsura în care sunteţi una cu Fiinţa voastră esenţială, sunteţi dincolo de contrarii, dincolo de contradicţii. Eu adaug imediat că este imposibil, că nimeni nu poate rămâne în această unitate. În acelaşi timp, insist pentru a spune că este posibil pentru o oră, o zi sau câteva săptămâni. Aceste momente privilegiate ne dau o direcţie pe cale.

Viaţa cuplului este raportul dintre exigenţele căii (căreia îi asimilăm planul spiritual), necesităţile cotidiene şi plăcerile naturale.

Ceea ce trebuie să caute fiecare, este starea de a fi în Fiinţă. Dar pentru aceasta întâlnirea celor doi, în sexualitate, impune anumite condiţii. Cred că este important, de exemplu, ca cei doi să petreacă împreună o jumătate de zi înţelegându-se. Această întâlnire va duce, în final, ca cei doi să cadă unul în braţele celuilalt. Dar bărbatul, în general altfel decât femeia,va spune: „Aşteaptă puţin, mai am încă o scrisoare de scris şi apoi vin!” După care el poate reveni la partenera sa de la o clipă la alta ! Este teribil, dar înţeleg că aceasta este situaţie pentru foarte mulţi bărbaţi.

Atâţia bărbaţi nu ştiu că femeia are nevoie pentru a se dărui de cineva care o iubeşte. De cineva care să-i spună: „Ce frumoasă eşti astăzi!” Când un bărbat îmi mărturiseşte că îi este foarte dificil să spună aceste cuvinte, eu îi răspund că dacă este atât de dificil trebuie să-şi ia gura în mâini pentru ca această să rostească totuşi aceste cuvinte ! Cred că este important ca bărbatul să-i dea o oră partenerei lui, să i se dea pentru o oră partenerei lui. Să facă o plimbare şi să o ia de braţ pentru a-i arăta că inima lui se deschide. Altă dată, este frumos să citească ceva împreună. Nu este vorba de a se juca de-a îndrăgostiţii ci de a deveni persoane care se iubesc. Totuşi, bărbatul resimte în general o rezistenţă. Ca şi cum i-ar fi frică de ceea ce ar putea să-l pună în mâinile celuilalt, ca şi cum i-ar fi frică de a fi înghiţit. Atâtea femei îmi spun: „Soţul meu îmbrăţişează cu uşurinţă dar îi este frică să fie îmbrăţişat.” De crezut că bărbatului îi este teamă să nu-şi piardă capul, să nu-şi piardă raţiunea.

Când îi spuneţi partenerei voastre : „Ce frumoasă eşti”, aceasta traduce că voi o vedeţi în Fiinţa ei. Şi organul care vă permite să o vedeţi în Fiinţa ei este Fiinţa voastră. Nu există nimic sexual acolo înăuntru dar această atitudine vă poate conduce la o experienţă a Fiinţei în relaţia sexuală.

Bărbatul are adesea impresia că dacă nu face imediat dragoste, nu mai există nimic în relaţie. Pentru femeie este total diferit. Nu înseamnă că femeia nu simte nevoia dar ea are nevoie de timp. Şi dacă cererea bărbatului este prea rapidă, ea nu poate să răspundă pur şi simplu. În plus, bărbatul este capabil să facă dragoste fără dragoste. El este cuprins de o forţă naturală care  îşi cere dreptul. Şi partenera lui devine atunci prada unui sălbatic. Reflecţia bărbatului cuprins de dorinţă este simplă: „Am nevoie de aceasta, îmi face bine, nu face rău altuia, atunci de ce nu ?”

Dar pentru femeie, de fiecare dată când face dragoste, există prezenţa morţii pentru că există oportunitatea unei noi vieţi, posibilitatea conceperii unui copil. Şi nici pilula şi nici alte contraceptive nu schimbă psihologia femeii. Pentru bărbat, este mult diferit, el nu cunoaşte nimic din această moarte. În schimb, pentru fiecare femeie această moarte este, într-un mod mai mult sau mai puţin conştient, prezentă în însuşi actul de iubire. De aceea trebuie să înţelegem că femeia nu se poate dărui decât datorită unei stări de a fi care suportă această moarte şi această naştere. În fiecare zi văd cum fiecare femeie este marcată pe viaţă de primul bărbat căruia i s-a dat. Dacă este un uşuratic cel care a pus mâna pe ea atunci este ceva de-a dreptul teribil, cu atât mai mult cu cât această marcare, dacă nu este conştientă, este prezentă în inconştient.

Vorbind despre inconştient, găsesc că psihologia de astăzi sapă întotdeauna prea mult în ceea ce este negru, în ceea ce nu trebuie să fie, în loc să sublinieze ceea ce ar putea fi. Lucrarea asupra conţinuturilor inconştientului trebuie să ne deschidă pentru ceea ce putem realiza.

Iubirea! În iubire sunteţi voi, celălalt şi unirea celor doi. Tocmai această unire a celor doi îi transcende pe cei doi. Făcând dragoste, se ajunge ca cei doi să se privească. Această privire este ca un dar a ceea ce s-a trăit. În această privire a celor doi care au fost împreună, ochiul câştigă o profunzime extraordinară. În această privire, există un moment de unitate profundă… este un moment de trezire a profunzimii.

(fragment tradus din cartea:
Karlfried Graf Durckheim - LE CENTRE DE L'ETRE,
Albin Michel, Paris, 1992,
traducerea îmi apartine, VJ)

Salt la inceputul paginii