[ Pagina de START ]

[ Argument ]

[ Autori ]

[ Noutati ]

[Aforismul zilei]

[ Galerie FOTO ]

[ Alte resurse ]

[ Harta site ]

[ Linkuri ]

[ Recomanda unui prieten ]




Un fragment din volumul
Muriel Barbery – Eleganţa ariciului,
Editura NEMIRA

"O carte splendidã, o fabulã filozoficã încântãtoare, care a cucerit milioane de cititori, si nu dã nici un semn sã se opreascã."

Elle

"Eleganta ariciului sau Prozac? O întrebare insolitã? Nici gând! Un cabinet de psihoterapie parizian prescrie de câteva luni pacientilor sãi lectura Elegantei ariciului [...] < Aceastã carte este un adevãrat laborator alchimic unde fiecare îsi poate gãsi rezolvarea propriilor probleme>, spun ei".

JEROME DUPUS L'EXPRESS

"Nimeni nu si-ar fi imaginat cã acest roman tandru, amuzant si filosofic se va bucura de un asemenea succes. Pentru unii este o combinatie între Lumea Sofiei de Jostein Gaardner si saga familiei Malaussène de Daniel Pennac. Pentru altii, o versiune romanescã a filmului Fabulosul destin al lui Amelie Poulain. Oricum ar fi, cititorii nu-i pot rezista!"

Le Monde


"Eleganta ariciului vorbeste cu seninatate, usurinta si gratie (eleganta) despre probleme grele intelectual si impovaratoare existential.”

DANIEL NICOLESCU, Ziarul Financiar

Despre războaie şi despre colonii

N-am studii, spuneam în preambulul acestor conside­raţii. Nu-i tocmai exact. Dar tinereţea mea studioasă s-a oprit la certificatul de studii primare, înaintea cărora avu­sesem grijă să nu fiu remarcată - speriată de bănuielile la care ştiam că domnul Servant, învăţătorul, intrase de când mă surprinsese, pe când n-aveam nici zece ani, devorându-i cu lăcomie jurnalul în care nu vorbea decât despre răz­boaie şi despre colonii.

De ce? Nu ştiu. Chiar credeţi că aş fi putut? E o între­bare pentru ghicitorii din vremurile de demult. Să zicem că ideea de a mă lupta într-o lume de avuţi, eu, fata fără de nimic, fără frumuseţe şi fără vino-ncoace, fără trecut si fără ambiţii, fără dibăcie şi fără strălucire, m-a obosit îna­inte chiar de-a încerca. Nu doream decât un lucru: să fiu lăsată în pace, fără a se cere prea mult de la mine, si să pot avea, câteva momente pe zi, dreptul de a-mi astâm­păra foamea.

Pentru cine nu cunoaşte apetitul, prima împunsătură a foarnei este în acelaşi timp o suferinţă şi o iluminare. Eram un copil apatic si aproape infirm, adusă de spate de parc-aş fi fost cocoşată, şi care nu se menţinea în viaţă decât din necunoaşterea faptului că putea exista şi altă cale. Lipsa mea de chef se învecina cu neantul; nimic nu-mi spunea ceva, nimic nu-mi stârnea interesul şi, pai firav legănat în voia unor enigmatice valuri, ignoram până şi dorinţa de-a o sfârşi cu toate.

La noi, nu se stătea de vorbă deloc. Copiii urlau şi adulţii îşi vedeau de treburile lor aşa cum ar fi făcut-o şi dac-ar fi fost singuri. Mâncăm pe săturate, deşi frugal, nu eram maltrataţi, iar hainele noastre de săraci erau cele potrivite, si chiar dacă ne puteam face de ruşine cu ele, nu sufeream de frig. Dar nu vorbeam unii cu alţii.

Revelaţia a avut loc când, la cinci ani, ducându-mă pentru prima oară la scoală, am avut surpriza şi spaima de a auzi o voce care mi se adresa şi rostea prenumele meu.

-           Renee? întreba vocea, în timp ce simţeam o mână prietenoasă care mă prindea de braţ.

Eram pe culoarul unde, în prima zi de şcoală şi fiindcă ploua, fuseseră îngrămădiţi copiii.

-           Renee? modula în continuare vocea care venea de sus, iar mâna prietenoasă nu contenea să exercite pe braţul meu - limbaj de neînţeles - uşoare şi tandre apăsări.

Am ridicat capul, într-o mişcare neobişnuită care aproape a mi-a provocat ameţeală, şi am întâlnit o privire.

Renee. Era vorba de mine. Pentru prima dată, cineva mi se adresa spunându-mi pe numele mic. Spre deosebire de părinţiii mei, care foloseau gestul sau mormăitul, o femeie, căreia îi priveam acum ochii senini şi gura surâzătoare, îşi croia un drum spre inima mea şi, pronunţându-mi numele stabilea cu mine o relaţie de care nu avusesem idee până atunci. M-am uitat în jurul meu la o lume care, dintr-odată, se împodobise, era plină de culori. Intr-o străfulgerare dureroasă, am perceput ploaia care cădea afară, ferestrele pe care şiroia apa, mirosul de haine ude, coridorul îngust în care vibra mulţimea copiilor, patina cuierelor cu cârlige de alamă pe care se îngrămădeau pelerine din postav ieftin... şi înălţimea tavanului, la scara cerului pentru o privire de copil.

Atunci, cu ochii mei posomorâţi pironiţi într-ai ei, m-am agăţat de femeia care tocmai făcuse să mă nasc.


Claude Monet - Water Lily Pond

-           Renee, a reluat vocea, vrei să-ţi scoţi pelerina?

Şi, ţinându-mă strâns ca să nu cad, m-a dezbrăcat cu rapiditatea unei experienţe îndelungate.

Se crede în mod eronat că trezirea conştiinţei coincide cu ora primei noastre naşteri, poate pentru că nu ştim să ne imaginăm altă stare vie decât aceasta. Ni se pare că am văzut si am simţit dintotdeauna şi, având această convin­gere, identificăm în venirea pe lume momentul decisiv în care se naşte conştiinţa. Faptul că, vreme de cinci ani, o fetiţă cu prenumele Renee, mecanism perceptiv opera­ţional înzestrat cu văz, auz, miros, gust si simţ tactil, a putut să trăiască perfect inconştientă de ea însăşi şi de univers este o dezminţire a acestei teorii pripite. Căci, pentru a apărea conştiinţa, e nevoie de-un nume.

Or, printr-un nefericit concurs de împrejurări, se pare că nimeni nu se gândise să mi-l dea pe-al meu.

-           Ia te uită ce ochi frumoşi, mi-a mai spus învăţătoarea şi am avut presimţirea că nu minţea, că ochii mei străluceau în acea clipă de toată această frumuseţe şi, oglindind miracolul naşterii mele, sclipeau ca o mie de aştri.

Am început să tremur şi am căutat într-ai ei complicitatea pe care o zămisleşte orice bucurie împărtăşită.

În privirea ei blândă şi binevoitoare, n-am citit decât compasiune.

În clipa în care mă năşteam în sfârşit, nu stârneam decât milă.

Eram posedată.

Întrucât foamea mea nu putea fi ostoită în jocul inte­racţiunilor sociale, pe care condiţia mea le făcea de necon­ceput - şi am înţeles asta mai târziu, acea compasiune din ochii salvatoarei mele, căci s-a văzut vreodată sărăcia stră­pungând beţia limbajului şi practicând-o cu alţii? -, ea avea să fie ostoită în cărţi. Pentru prima oară, am deschis una. îi văzusem pe cei mai mari din clasă privind în ea urme invizibile, ca mânaţi de aceeaşi forţă, şi, cufundându-se în tăcere, extrăgând din hârtia moartă ceva ce părea viu.

Am învăţat să citesc fără ştirea nimănui, învăţătoarea le buchisea încă literele celorlalţi copii când eu cunoşteam de mult solidaritatea care uneşte semnele scrise, combi­naţiile lor nesfârşite şi sunetele minunate care mă înarma­seră în locul acela, în prima zi, când ea îmi rostise prenumele. N-a ştiut nimeni. Am citit ca turbată, mai întâi pe ascuns, apoi, când timpul normal al uceniciei mi s-a părut depăşit, în văzul şi cu ştirea tuturor, însă având grijă sa ascund plăcerea şi interesul cu care-o făceam.

La doisprezece ani, m-am lăsat de şcoală şi am lucrat acasă si la câmp alături de părinţii, fraţii şi surorile mele. La şaptesprezece, m-am măritat.

Voi mai posta câteva pagini spumoase pe mãsurã ce o citesc...

Din volumul Muriel Barbery – Eleganţa ariciului, Editura NEMIRA, trad. Ion Doru Brana, pag. 36-39

Aici, pe blogul NEMIRA, sunt câteva recenzii la aceastã carte:
http://www.nemira.ro/blog/eleganta-ariciului-sau-cum-mi-am-gasit-cartea-pereche

Mai multe detalii despre carte pe site-ul editurii NEMIRA.
http://www.nemira.ro/cautare/Eleganta%20ariciului?s=Eleganta+ariciului
Nu pierdeti ocazia: pânã mâine încã este perioada Black week.

Probabil si pe ELEFANT sau LIBRIS este la fel...
Pe LIBRIS transportul e gratuit oricum.

Pe ELEFANT e la jumãtate de pret de Black Week aici:
http://www.elefant.ro/carti/fictiune/literatura-contemporana/eleganta-ariciului-227088.html

Salt la inceputul paginii