|
Dragi Prieteni, Îmi pare că în aceste timpuri există o punere în opoziţie deplorabilă între spiritualitate şi religie. Or această opoziţie nu îmi pare a fi reală decât doar dacã considerãm că religia este o adeziune intelectuală la un sistem de gândire. Dar în acest caz avem de a face în mod clar cu o deviere a credinţei, prea prezentă, vai, în istoria oamenilor. Să încercăm să vedem mai clar cum stau lucrurile. Dacă luăm exemplul lui Abraham, Părintele credincioşilor din cele trei „religii” monoteiste, vedem în relatarea din Geneza că el are credinţă-încredere (foi) într-un Dumnezeu pe care nu-l cunoaşte, dar pe care îl caută şi pe care îl descoperă puţin câte puţin, etapă cu etapă, pe bâjbâite, un Dumnezeu a cărui experienţă o face. Abraham este cineva care trăieşte experienţa lui Dumnezeu şi care nu mai este în credinţa (croyance) tatălui său care era fabricant de idoli. Din aceşti idoli Abraham a făcut într-o zi tabula rassa şi a plecat spre necunoscut. El este un căutător, este cineva care este în căutarea marii Vieţi şi care nu mai este, ca şi contemporanii săi, în religia în sensul în care o înţelegem adesea, sistem de gândire, credinţe prestabilite, de idoli diverşi şi variaţi care ne liniştesc şi ne pun într-o stare de lenevie spirituală, dar de care ne legăm din conformism sau din confort, pierdere de sens sau disperare. În credinţa care îi este proprie nu mai există nimic de reunit, ci există o imensă căutare interioară, cea a Vieţii. Abraham este în Viaţă, el caută Viaţa, el trăieşte Viaţa. Abraham este faţă în faţă cu acest Dumnezeu care îi este necunoscut dar căruia el îi dă credinţa sa, adică încrederea sa pentru că el a decis într-o zi să-i facă experienţa. După imaginea lui Abraham sfinţii îşi petrec viaţa protejând credinţa de religie, experienţa lui Dumnezeu de sistemul de convingeri, Tradiţia cu T mare de obiceiuri. Lupta lor este întotdeauna aceea de a realiza ei înşişi acel drum al experienţei spirituale şi, totodată, de a ajuta celor care îl vor să regăsească acest drum. Este ceea ce cartea Genezei, încă de la primele ei capitole, şi toată Tradiţia pe urma ei, exprimă prin a merge de la imaginea divină (chipul), care este în fiecare dintre noi, spre asemănarea cu Cel care este Sfânt, care este Unul. Aceasta este calea noastră: să fim pe urmele paşilor lui Abraham, părintele credincioşilor, să facem tabula rasa din idoli şi să căutăm experienţa lui Dumnezeu, experienţa Divinei Treimi. Părintele Pascal Sauvage
Sursa: originalul scrisorii în limba francezã
eici:
|
