Câteva impresii pe marginea lecturii cărții
lui Cristian PRESURĂ,
Care e diferența dintre un copil
și un laptop?
O cãlãtorie personalã prin religie, fizicã
si neuro stiinte
Update (9.08.2021) la final, text cu culoarea
acestui rând, începe aici
Update (14.01.2021) la final, text cu
culoarea acestui rând,
începe aici
Detalii carte pe HUMANITAS.ro aici:
https://humanitas.ro/humanitas/
Pagina de Facebook a d-lui Cristian Presurã este aici:
https://www.facebook.com/stiintaclub/
Existã si un canal youtube.
Personal, urmãresc cu mare interes toate întâlnirile
de joia de la 8 seara sub deviza:
DICTIONAR DE IDEI SI IDEOLOGII. O ocazie de a afla câte
ceva despre ideile care au modelat si modeleazã lumea
de la cunoscãtori pasionati în materie.
Playlistul discutiilor respective este acesta:
https://www.youtube.com/playlist?list=PLcod69NUBSYiMviyDe9t5CYTra8MXVRsF
A fost vorba pânã acum despre PROGRESISM, MULTICULTURALISM,
POSTMODERNISM, NEOMARXISM, SECULARIZARE, LAICIZARE. Urmeazã
despre RASISM.
O carte care m-a cucerit si pe care o citesc
cu plãcere si cu mare interes, în sensul cel mai
pozitiv. Este expunerea onestă si logicã a unui
demers personal asiduu, profund și extrem de lucid, relatat
cu real talent de povestitor, care nu poate să nu te impresioneze.
Nu poți să faci să nu intri în lumea interioară
a autorului și să-l însoțești de-a lungul
căutării sale. Pornind de la:
”copilăria în preajma bunicii
care mi-a deschis fereastra către creștinism, dar
nu și inima. Nu pentru că bunica n-ar fi în stare,
ci pentru că eu nu am fost dispus să-mi deschid inima.
Alegerea stă în adâncul fiecăruia dintre noi, iar
rezultatul depinde de natura noastră. Cineva care privește
critic Biblia o face pentru că mintea lui o cere, iar cineva
care se adâncește în rugăciune o face pentru că
inima lui o cere. Înainte de a deveni ce vrem să devenim,
suntem ceea ce suntem” (pag. 59).
Urmează, după alte întâlniri, întâlnirea
cu un preot ortodox și descoperirea proprie a unei religii
a inimii, descoperire vegheată de aceeași luciditate:
”Faptul că
creștinismul există după două mii de ani
nu e o dovadă directă a veridicității textului
său biblic, ci a faptului că experiențele interioare,
subiective, sunt universale.”
Descoperire urmată imediat de ”teroarea
adevărului științific”, învinsă prin recunoașterea
infimului cunoașterii științifice.
O renunțare la a căuta pe cale științifică.
O presimțire a existenței unui ”centru al realității”
și o ”abandonare”, un salt în acest centru al realității
și:
”Am trăit cu convingerea
că mai e cineva cu mine în lumea mea interioară. Dacă
până atunci eram convins că senzațiile subiective
sunt personale, că eu sunt mereu singur în lumea pe care
o reconstruiește creierul meu, asta a dispărut dintr-odată.
Am simțit, la propriu, că mai este cineva care locuiește
cu mine în suflet și că plutesc pe suprafața
Pământului. Cel care m-a creat se afla cu mine, în această
poveste pe care o numim viață, ajutându-mă să
văd lucrurile din adevărata lor perspectivă.
Ceea ce înainte era important își pierdea importanța,
și invers.
Am aflat că Dumnezeu nu comunică cu noi prin cuvinte
sau viziuni, ci prin stări pe care noi le primim în sufletul
nostru. Știam că un lucru pe care îl făceam era
bun sau rău nu prin logica argumentelor, ci prin starea
interioară pe care o primeam. Mi-a dispărut complet
orice frică, pentru că toate fricile pe care le simțeam
erau lumești, atunci când voi trece granița către
eternitate, împreună cu El, ce mai contează durerile
de acum?”(pag.69)
Nu poți să nu te bucuri de reușitele
căutării:
”Am avut o puternică senzație
de căutare încheiată, odată ce am găsit
ceva în cele din urmă, de repaus și liniște la
capătul unui drum. Nu sunt singur, există cineva care
mă ajută, iar în final totul va fi bine. Liniște
deplină, infinită, senzația că nu mai vreau
nimic, că nu mai am nevoie de nimic, prezența Lui
este arhisuficientă, restul a fost zbatere, dar acum totul
a trecut... Dragostea pe care am simțit-o a fost ca vremea
frumoasă care te face fericit fără să știi
de ce.”
Și nu poți să nu te întristezi
de pierderea comorii găsite:
”Întrebarea pe care și-o
pune orice om de știință este în ce măsură
sunt aceste experiențe interioare reale, sau sunt doar
o invenție a minții noastre? La acest gând m-am împotmolit
iar... (...)
Dacă înainte mă simțeam ridicat în afara realității,
ca și cum cineva ridică o furnică de pe suprafața
bidimensională a Pământului în cea de-a treia dimensiune,
după aceea nu am mai regăsit niciodată starea
inițială. Incertitudinea mea crescândă a destrămat
ceea ce abia apucase să se înfiripe și a readus ”teroarea
adevărului științific”, acolo unde orice gând,
orice simțire, orice experiență e pusă sub
semnul întrebării.”
*** (adãugat
14.01.2021)
În final, nu poți
să nu te gândești că, dacă ar fi întâlnit
cărțile lui K.G.Durckheim sau
Abraham Maslow ar fi aflat esențialul despre acea
experiență subiectivă (dacã a fost asa
ceva si nu un simplu salt în gol?- o experientã
a fiintei sau o experientã
de vârf) eliberatoare trăită, care se situează
într-o realitate mai cuprinzãtoare, dincolo de religie
și de știință, într-o știință
a omului la care încă nu s-a ajuns teoretic, dar
care este descoperitã empiric de unii oameni si care
funcționează practic pentru cel care ”ia în serios
acea experiență... doar subiectivă”, dar care
i-a schimbat
complet punctul de vedere. O realitate care nu se lasã
descoperitã decât unei anumite calitãti
de inimã (a se vedea serendipitatea),
unei deschideri a spiritului, dar care se refuzã de îndatã
ce omul vrea ”sã punã mâna pe ea”,
sã o cuprindã cu mintea sa, sã o studieze
cu mijloacele aflate la dispozitie la nivelul sãu, sã
o foloseascã în propriul interes. De ce ar fi de
mirare asa ceva din moment ce si la nivel cuantic prezenta unui
observator afecteazã realitatea cuanticã. Exemplu:
colapsul cuantic care anuleazã suprapunerea cuanticã
la observare, imposibilitatea unui observator de a percepe simultan
ambele stãri.
Asadar nu poti sã nu speri în cele din urmã...
la gãsirea unei teorii ”a tuturor lucrurilor”,
ca sã folosim aceeasi sintagmã, a unei perspective
unificate la nivel de constiintã individualã,
care sã integreze atât perspectiva stiintificã,
cât si împlinirea aspiratiilor profund umane.
Si demersul continuã mai departe...
Nu pot decât să recomand lectura acestei
cărți care va îmbogăți pe orice cititor,
inclusiv prin relatările științifice care urmează
mai departe în carte și care dau de înțeles că
”există ceva mai degrabă decât nimic”, adică
lumea nu se reduce la materie. Inclusiv povestea stiintificã
numitã ”pisica lui Schrödinger” pentru
a ilustra fenomenul de superpozitie cuanticã.
Interesantã, pentru mine, mai ales incursiunea
prin fizica cuanticã.
O lecturã care ne va ajuta sã ne întelegem
pe noi însine mai bine.
”Mai cred că e de
datoria intelectualilor din biserică să elimine din
credință superstițiile și să convingă
patriarhul (în cazul ortodoxiei) că o ortodoxie adevărată
are nevoie de oameni care gândesc. Îmi doresc ca acești
intelectuali să susțină prezența legii evoluției
în manualele de biologie. Legea evoluției naturale a lui
Darwin este tot atât de bine fundamentată ca și legile
termodinamicii, care ne ajută să construim motoare.
Pentru mine ar fi o dovadă ultimă că ortodoxia
încurajeayă gândirea și că nici unui om credincios
nu-i este frică de adevărurile științei,
așa cum este cel al evoluției naturale. Creatorul
universului le lasă să le descoperim, pentru că
are încredere în noi. La fel este și datoria oamenilor
de știință să păstreze știința
vibrantă și relevantă pentru om, căci ea
nu poate fi separată de sensul pentru care o facem.”
(pag. 78)
”Teoriile cuantice ale
câmpului, împreună cu teoria relativității, sunt
ultimele ”foi de ceapă” ale realității pe care
le cunoaștem. Dacă în viitor vom da aceste ”foi de
ceapă” la o parte, poate că vom descoperi teorii și
mai ciudate și nefamiliare. Oare vom fi în stare să
le înțelegem? Este oare omul făcut să înțeleagă
TOT adevărul lumii materiale? Poate el înțelege de
ce ecuațiile naturii iau forma care ne confirmă măsurătorile?
Este oare omul în stare să explice DE CE există ceva
mai degrabă decât nimic? Cu asta însă intrăm
pe terenul filozofiei, de care știința(filozofia naturală)
s-a desprins cu vigoare acum câteva sute de ani. Cine
știe, poate că este momentul să se întoarcă.”
(pag.138)
Iatã o concluzie
onestã de mare valoare din partea unui om de stiintã.
Trebuie sã mai adaug
cã dezaprob insistentele - remarcate în spatiul
virtual - ale unor ”credinciosi” de a-l converti,
de a-i recomanda sã se întoarcã undeva în
urmã, la o formã ”gata fãcutã”
de a crede, care pe ei îi multumeste. Eu cred cã,
dimpotrivã, autorul acestei pretioase confesiuni trebuie
sã meargã înainte... sã-si gãseascã
propria reprezentare, la nivelul sãu de întelegere.
La fel de fãrã sens mi se pare întrebarea
care i s-a pus: ”dacã crede în Dumnezeu?”,
când cel care o formuleazã pune semnul egal între
credinta în Dumnezeu si o reprezentare oarecare, de multe
ori foarte apropiatã de superstitie, despre El.
*** (final 14.01.2021)
***
(adãugat 09.08.2021)
Includ aici un fragment din cartea lui Werner
Heiseinberg PARTEA SI ÎNTREGUL.
Discutii în jurul fizicii
atomice,
carte publicatã de HUMANITAS, din care am postat câteva
fragmente (din capitolul Pozitivism,
metafizicã si religie)
pe acest site aici aici.
”Este chiar atât
de lipsit de sens ca în spatele structurilor ordonatoare
ale lumii în întregul ei sã ne închipuim
o „constiintã", ale cãrei „intentii"
sunt aceste structuri?
...
„Întrebarea privind valorile este întrebarea
despre ceea ce facem, despre ce ne dorim, despre cum trebuie
sã ne comportãm, întrebarea este asadar
o întrebare pusã de om, legatã de om. Este
întrebarea despre busola dupa care trebuie sã ne
orientam când ne cãutãm drumul prin viatã.
...
...busola nu poate veni decât dintr-o
relatie cu ordinea centralã...
...
...este oare cu putintã sã te apropii atât
de nemijlocit de ordinea centralã a lucrurilor si a ceea
ce se întâmplã, sã intri atât
de nemijlocit în legãturã cu aceastã
ordine, asa cum este posibil în cazul sufletului altui
om?”
Si mai adaug aici, ca rãspuns la întrebarea de
mai sus, douã fragmente din cartea K.G.
Durckheim - Strãpungerea spre fiintã. Etapele
maturitãtii umane, Editura HERALD, 2016:
”Existã asadar un
„stadiu al omului” prin excelentã. Pe care
omul îl întrupeazã doar
conectat fiind la o Realitate mai înaltã,
dincolo de simpla lui realitate personalã. Aceasta îi
conferã omului demnitatea sa. Doar plasându-se
sub semnul legii acestei Realitãti, omul îsi exprimã
Seriozitatea umanã ultimã.”
( pag. 114)
Fiinta (Sein) care trebuie sã
se manifeste în existentã (Dasein) si fiinta esentialã
(Wesen) care trebuie sã se realizeze în Eu nu sunt
produsul imaginatiei, ci continutul unei
Experiente, a cãrei calitate si semnificatie tin
de o dimensiune care depãseste datele constiintei rationale.
Este, asadar, cu totul normal ca revelatia Fiintei în
existentã, si a fiintei esentiale si metapsihice în
Eul existential, sã fie imposibilã
atât timp cât omul rãmâne sub autoritatea
constiintei sale rationale si obiective. (pag. 122)
Celui care a atins
o anumitã maturitate, care îl face apt sã
depãseascã nivelul de constiintã rutinierã,
îi este îngãduit sã
intre în contact trãit cu o realitate a
cãrei calitate si semnificatie sunt radical noi.
Aceasta experientã îl obligã sã distingã
clar existenta spatio-temporalã de fiinta supra-spatio-temporalã;
tot la fel sã distinga conceptul de Eu psiho-fizic, care
s-a dezvoltat în timp si este dependent de o constitutie
congenitalã, de fiinta metapsihicã, absolutã,
si non conditionatã. (pag. 123)
*** (final 09.08.2021)
O carte la care îmi propun
sã mai revin, în special pentru partea de fizicã
povestitã... Am achizitionat, desigur, si impresionanta
carte Fizica povestitã, de
acelasi autor. Când va fi timp pentru asa ceva.
Si închei aceste prea sumare impresii la lectura unei
cãrti cu încã un pasaj care mi-a mers la
suflet:
”Stãrile
de superpozitie cuanticã, lumile si particulele virtuale,
câmpurile cuantice ce se întind în tot universul
sunt lucruri care ne forteazã întelegerea. Toate
ne aratã cã lumea în care trãim este
paradoxalã si mult diferitã de ceea ce ne imaginãm
noi. Pentru cã nu întâlnim aceastã
lume cuanticã în viata de zi cu zi, nu este obligatoriu
sã o cunoastem. Mie însã, dupã ce
am cunoscut-o, mi-a zdruncinat încrederea în modelele
pe care le construiesc despre univers. Orice model de azi, clasic
sau cuantic, este doar o palidã imagine a modelelor care
vor fi descoperite peste milioane de ani. Simplu spus, adevãrul
naturii materiale a cosmosului stã adânc îngropat
sub straturile în care ni se înfãtiseazã.
Da, stim mult azi, dar foarte putin din ceea ce vom sti în
viitor.” (pag.132).
