[ Pagina de START ]

[ Argument ]

[ Autori ]

[ Noutati ]

[Aforismul zilei]

[ Galerie FOTO ]

[ Alte resurse ]

[ Harta site ]

[ Linkuri ]

[ Recomanda unui prieten ]



Annick de Souzenelle
Femininul fiinţei.
Pentru a sfârşi cu coasta lui Adam

Editura Universitãtii "Alexandru Ioan Cuza" Iasi
trad. de pr. prof. Gheorghe Popa

 - Fragmente -

Detalii carte si posibilitate de comanda aici

Din propria experientã: comanda fãcutã se ia în considerare chiar dacã nu primiti nici o confirmare prin mail sau telefon. Cam dupã 2 sãptãmâni de la emiterea comenzii am primit avizul de colet de la postã.
Am plãtit ceva peste 40 RON cu totul.

Notã din 5 iulie 2022
Urmare a unei sesizãri amiabile de încãlcare de copyright
am redus sau sters complet o multime de texte postate,
inclusiv din cele traduse de mine si inexistente în româneste.

Asa e corect.

Introducere

„Bucură-te, Marie, cea plină de har",

cântă Gabriel, îngerul trimis să vestească Mariei maternitatea sa feciorelnică. Aceasta este prima salutare a cerului, adresându-se pământului, în Evanghelii.

„Eu ştiu că tu eşti frumoasă",

strigă Avraam, slăvind pe Sara, soţia sa. Acesta este primul cuvânt adresat de un bărbat unei femei în Sfânta Scriptură.

Frumuseţe, plenitudine de har, maternitate, „slavă a bărbatului", va spune Sfântul Apostol Pavel, dar şi „slavă a lui Dumnezeu" va adăuga el într-un registru mai subtil. Aceasta este femeia pe care aş vrea să o omagiez în aceste pagini, eu, care sunt la rândul meu femeie, purtând lăuntric o asemenea frumuseţe, dar câteodată mult întristată pentru că nu reuşesc să o aduc pe lume!

Spunând aceste lucruri, ating deodată trei niveluri ale femininului:

-    femeia care sunt în planul biologic;

-    femininul ca „cealaltă parte a lui Adam", cea a interiorităţii  bărbatului  şi  femeii, despre care va da mărturie această carte;

-    şi, de asemenea, femininul umanităţii întregi (bărbaţi şi femei) în raport cu Dumnezeu.

Umanitatea este „slava lui Dumnezeu" pe care Cuvântul o aşază drept cunună a Creaţiei, în acel „Tu" născut din „Eu"-l dumnezeiesc chiar din prima literă a lui Bereşit. Bereşit este cartea Genezei, numită astfel în ebraică după cuvântul cu care începe şi despre care Tradiţia ne asigură că el conţine tota­litatea Legii (Torah). La rândul său, acest cuvânt (Bereşit), după cum mărturiseşte aceeaşi Tradiţie, încredinţează taina sa primei litere - beit. Litera beii deschide şi învăluie Cartea noastră sacră. Ea este „Tu"-ul care a ţâşnit din „gura" dumnezeiască asemenea unei seminţe de iubire ce se dăruie „altuia", care nu-şi poate dobândi alteritatea decât întrerupând infinitul lui Dumnezeu!

...

Inima umanităţii de astăzi se află în suferinţă, în con­fuzie şi în vidul pe care-l creează absurdul. Dar confuzia se manifestă şi în raport cu „miturile" însele, sau mai curând cu traducerea foarte elementară ce le-a fost făcută, cu inter­pretarea lor reductivă şi infantilizantă, generatoare de valori inacceptabile.

Trebuie aşadar să verticalizăm această inimă, să-i dăruim bucuria de a pune în mişcare taina înscrisă în adâncul ei, pe care miturile o ascund în exterior. Dacă nu există re­zonanţă între aceşti doi poli, între interior şi exterior, inima este bolnavă.

Miturile sunt, în planul colectiv, ceea ce este visul pentru o persoană. Acesta trimite spre principiul însuşi al fiinţei; el este glasul profunzimilor încă necunoscute ale per­soanei, glasul Numelui ei tainic, cel al Dumnezeului ei care deja o „informează", solicitând din partea ei ascultare. Prin simbolurile care îi constituie mesajul, visul este purtător de sens, purtător al unei cunoaşteri pătrunse de iubire, care tinde să crească. Această cunoaştere, asumată doar de câţiva, începe astăzi să provoace lumea, atât este de mare puterea sa trans­figuratoare; ea este glasul Logosului, al Cuvântului care întemeiază fiinţa, şi Cuvântul este creator în fiecare clipă a vieţii celui care, intrat în comuniune cu El, îl ascultă!

...

Toate cercetările de ordin antropologic şi biologic, din ultimul timp, făcute în perspectiva filogenezei, afirmă acest lucru[11]: omul din Neandertal, care n-a ajuns încă la elaborarea funcţiei sale verbale, este într-o strânsă legătură cu memoria limbii unice, pe care o manifestă în viaţă prin rituri şi acte de cult, ale căror urme sunt acum indiscutabile, în raport cu el, homo sapiens, care începe să articuleze limbajul, dar care s-a instalat deja în câmpia din Şinear, elaborează mituri pentru a povesti această memorie. Iar această memorie pare a fi înscrisă la un nivel foarte arhaic în orice fiinţă umană care apare în lume. Creierul reptilian este păstrătorul acestei memorii, iar stratul limbic care îl înconjoară reprezintă intermediarul sensibil între acest prim creier şi creierul cel mai recent al omului gânditor.

...

În această perspectivă, nimeni nu poate nega că natura, limbile, povestirile şi legendele fiecărui popor, moştenirea tradiţională a fiecăruia, toate ţesăturile care-şi au punctul de plecare în limba cea „una", reprezintă o cale privilegiată pentru a ne întoarce la ea, pentru a atinge Logosul întemeietor, pentru a-l1 agrăi, a-l respira şi a-l trăi şi, cine ştie?, pentru a-l îmbogăţi. Nu există adevărată comunicare decât în această respiraţie care trasează linii de aur în inima ignoranţei noastre. Una din aceste linii, mai privilegiată decât altele, în experienţa mea personală, este limba ebraică. Aceasta mi se pare a fi, mai mult decât greaca spre exemplu, dar desigur împreună cu sanscrita, mai aproape de o „limbă mamă", pe care au presimţit-o „gnosticii de la Princeton"[13]. Această „limbă mamă", în opinia lor, ar face să vibreze „suprauniversul" pe care ei îl presupun şi pe care fizicienii noştri moderai sunt pe cale de a-l descoperi, numindu-l„universul repliat sau implicat'[14].

Nu suntem oare noi, împreună cu aceşti oameni de ştiinţă, într-o realitate cosmică aproape de acel „Altundeva" al lui Einstein, de „Nimicul" din Biblie, de universul „tahionilor" recent numit astfel, „în care nu poate să trăiască decât un EU SUNT veşnic"[15], realitate esenţial prezentă în lăuntrul nostru, în răsăritul oricărei fiinţe, în amonte de câmpia Şinear, unde se murmură din veşnicie limba cea una a lui YHWH, Eu SUNT? Ancorată în acest univers, câmpia Şinear îl depliază privirii şi orice lucru ce îl compune îl explică. Dar ea nu-l explică decât în relaţia sa cu cu limba-una, în respiraţia pe care o asigură miturile, riturile, visele şi zestrea diferitelor limbi.

...

Limbile noastre sunt toate sacre în măsura în care sunt icoane ale limbii celei „una", ebraica fiind icoana privilegiată pentru noi, Occidentalii, însetaţi de sensul textelor noastre sacre. De aceea, cum să nu mergem spre ea, spre această limbă transmisă lui Moise printr-un sărut al Logosului divin[16], al cărei tezaur este păstrat intact în rugăciunile fraţilor noştri evrei şi care păstrează în profunzimea sa taina limbii celei una? Cum să nu aplecăm urechea la sunetul ei fundamental prin care ea vibrează dincolo de convulsiile istorice şi cu care trebuie să se măsoare, pentru ca să fie corectă, orice notă emisă în jurul problemelor noastre?

Cercetez aşadar, din interiorul acestei limbi, povestirile sale mitice sau istorice, acestea din urmă având, de asemenea, valoare de mit, şi ele îmi vorbesc despre femeie, despre frumuseţea sa, despre harul şi maternitatea sa, despre slava care este ea. în paginile care urmează, încerc să exprim aceste lucruri.

[1] 2 Mac. 7,28.

[2] Isaia 62,2-3

[3] Cf. S. du C., 32 şi A. de F., II, pp. 67-73.

[4] Gen. 3,24.

[5]Ieremia 5,21.

[6] Cf. Gen. 11.

[7] In franceză, în original: trouvent line percee (n.r.).

[8] Scriu „Om" cu „O" mare, pentru a denumi orice fiinţă umană, bărbat şi femeie.

[9]Ioan 3,30

[10]Matei 11,11

[11] Intre alte studii, vezi pe cele ale Dr. Andre Gernez, Ed. Vie Claire.

[12] Traitement des psychonevroses par la reeducation du controle cerebral, Bailliere, 1910.

[13]Rayrnond Ruyer, La Gnose de Princeton, Fayard, 1976.

[14]Vezi în special lucrările lui David Bohm

[15]Vezi lucrările lui Regis Dutheil, Ed. Sand

[16] Numerii 12,8: „Slujitorului Meu Moise Eu îi vorbesc gură către gură."

 

 

Creierul drept şi creierul stâng
Dreapta feminină

 

"Cel care are urechi de auzit să audă!"

spune Iisus. Evanghelia este plină de această injoncţiune dumnezeiască pe care şi Israel şi-o asuma: „Ascultă, Israele..." Care este deci urechea care poate să asculte? Care este ochiul capabil de a vedea? Şi care este inima suficient deschisă pentru a înţelege? Se pare că simţurile noastre, atrase de realitatea imediată, de ceea ce este cunoscut, blochează capacităţile lor de detectare a esenţialului!

...

Ca istorie a trecutului, Biblia a construit civilizaţia noastră şi a întemeiat cultura noastră; ca viaţă a clipei prezente, prin exigenţa sa neaşteptată de verticalizare, ea este pe cale de a bulversa cultura şi civilizaţia, de a distruge schemele de gândire, structurile politice, religioase, sociale aferente acestor scheme, şi de a devasta fiinţele pe care iminenţa unui salt inconturnabil şi vertiginos în necunoscut le ţine la marginea Nimicului.

...

În raport cu cele două emisfere cerebrale, care irigă măduva şi exprimă doimea, Unitatea incognoscibilă, aşa cum ea se revelează, este simbolizată de creierul cel mai vechi numit creierul arhaic sau reptilian. Acesta administrează clipa şi prelucrează instinctele cele mai primare ale Omului, precum şi informaţiile fundamentale. El ar fi locaşul sensorium Dei sursă a senzorialului pur, prelucrat apoi la nivelul emisferelor cerebrale; el ar fi sediul memoriei răsăritului, în care s-ar sălăşlui activităţile somnului paradoxal, instinctele religioase cele mai arhaice şi funcţiile vitale elementare.

Prudenţa mă face să vorbesc la modul condiţional, pentru că ultimele cercetări ştiinţifice asupra acestui subiect delicat nu fac decât să avanseze aceste ipoteze şi, mai mult, într-un spirit încă total agnostic. Dar se ştie, într-o manieră mai obiectivă, că creierul limbic ce acoperă creierul reptilian desăvârşeşte rolul acestuia din urmă şi se instituie ca intermediar sensibil între el şi cele două emisfere cerebrale, în mod special el coordonează emoţiile şi distribuie energiile mobilizate prin actul iubirii fizice.

 

1. Cele două emisfere cerebrale

...

Tratând cele două emisfere cerebrale, ele ne spun următoarele: „Emisfera stângă este mai ales verbală, logică, analitică şi ştiinţifică, în timp ce emisfera dreaptă este mută, spaţială, analogică, sintetică şi artistică. Emisfera stângă coordonează orientarea în timp, emisfera dreaptă coordonarea în spaţiu..."[2] în concluziile celor mai recente studii făcute asupra asimetrici cerebrale, profesorul Israel se exprimă astfel[3]: „Există, evident, o asimetrie de funcţie între emisferele cerebrale. Partea stângă ţine sub dependenţa sa limbajul, analiza, memoria verbală, aspectele numerice ale calculului, distincţia logică a problemelor. Partea dreaptă percepe şi înţelege emoţiile, relaţiile vizuale, spaţiale şi tratează informaţiile într-o manieră globală, sintetică. Ea posedă o cunoaştere mai mult intuitivă decât analitică şi este mai sensibilă decât emisfera stângă la muzică (...), ritmul şi mă­sura sunt percepute de creierul stâng, melodia, timbrul, tonul, de creierul drept." în concluzia foarte subtilei sale analize, pro­fesorul Israel propune să reflectăm la următorul fapt: „Cultura se localizează în creierul drept, cel al percepţiei globale intuitive, al imaginarului, al comportamentelor emotive fără un conţinut, în mod necesar, verbalizabil, în timp ce civilizaţia, această întreprindere de cucerire a lumii exterioare şi parte a lumii noastre interioare, ar fi pusă în evidenţă mai mult de puterea de analiză, de rigoare, de metodă, a emisferei stângi. Creierul drept exprimă unitatea cu lumea şi misterul său. Creierul stâng exprimă luarea în posesie a lumii vizibile şi descoperirea legilor care o stăpânesc."[4]

Creierul meu drept este foarte mişcat de concordanţa discursului acestui eminent medic cu datele Tradiţiei. Profesorul Israel are, de altfel, onestitatea de a orienta studiul său, dincolo de categoriile culturale, spre cele care relevă experienţe din domeniul „trans-paranormal-supranatural". El nu aruncă în sertarul cu vechituri (alibi facil pentru atâţia oameni de ştiinţă!) viaţa mistică şi valorile spirituale. El constată astfel că civilizaţia noastră, privilegiind în mod deosebit creierul stâng, a considerat mereu că „ceea ce trece în afara centrului limbajului şi nu este verbalizat, analizat, explicat, este nebunesc". Profesorul mai spune că „pulsiunea sexuală ţine de sistemul limbic, iar iubirea care o afirmă şi o sublimează ţine de creierul drept"[5], în sfârşit, el afirmă că „omul ajunge la percepţia unei transcendenţprin ee misfera dreaptă"[6].

Propunând această clarificare, profesorul Israel afirmă că multe din aceste descoperiri sunt încă parcelare şi confuze şi de aceea activităţile celor două creiere, considerate până acum ca fiind exclusive, vor trebui să fie luate în calcul în complementaritatea lor, în contextul oricărui studiu ştiinţific. Logosul şi Duhul sunt uniţi fără confuzie, deosebiţi fără separare, afirmă Tradiţia, îmi este uşor, deci, să asociez Logosul cu creierul stâng (care, de altfel, deţine funcţia limbajului) şi Duhul cu creierul drept.

Aş fi, astfel, tentată să cred că tulburarea care atinge astăzi civilizaţia noastră şi care riscă să distrugă cultura noastră este opera unei formidabile revendicări a creierului drept de a afirma Logosul trecând nu prin cuvântul care nu este geniul său, ci prin experienţa Duhului.

Cunoaşterea dobândită în mod exterior şi care cere un mare efort de memorizare este opera creierului stâng. Cunoaş­terea dobândită în mod interior şi memorizată imediat în fiecare celulă a corpului pe care ea o iluminează este opera creierului drept. Eu leg acest aspect de începutul acestui capitol, spunând că orice cuvânt în calitatea sa de reprezentare simplă a unui lucru ţine de creierul stâng, dar corespondenţa acestui cuvânt cu Logosul care întemeiază lucrul exprimat ţine de creierul drept. Intrarea în această corespondenţă în care se înscrie toată muzica Logosului este opera iubirii.

...

A sosit, aşadar, timpul unei cununii între cele două creiere ale noastre, a unei cununii între masculinul şi femininul fiinţei noastre, între emisfera stângă şi emisfera dreaptă...

pp. 261-271



[1] 'Cf.,4. de F., l, pp. 95-101

[2] La Gestalt, une therapie du contact, H.G. Serge Ginger, p. 519.

[3] Cerveau droit, cerveau gauche, Pion, pp. 61, 62.

 

[4] Ibidem, pp. 242-243

[5] Ibidem, p. 96.

[6] Ibidem, p.215


Salt la inceputul paginii