| |
Aforismul sau meditatia
zilei - pagina 7
Navigare pagini aforisme: 7 6
5 4
3 2
1
Sfarsitul paginii
10 septembrie 2010
Confruntarea cu propria noastrã istorie
nu numai că ne permite să deschidem ochii asupra copilului aşa
cum continuă el să existe
în fiecare dintre noi,
dar reduce şi blocajul gândirii
şi al sensibilităţii în general.
Alice Miller - LA CONNAISSANCE INTERDITE
Fragmente traduse pe site aici
9 septembrie 2010
Sursa foto: www.centre-bethanie.org
Însă ultima sursă a credinţei
este Dumnezeu, credinţa fiind cunoaşterea născută
din surpriza descoperirii că eşti iubit. Dacă e
aşa, punctul de plecare nu este omenirea, aşa cum apare în foarte
revoluţionarul nu din Noul Testament: ceea ce e mai întîi
„nu e iubirea noastră pentru Dumnezeu, ci iubirea lui Dumnezeu
pentru noi... şi, de vreme ce Dumnezeu ne-a iubit pe noi, şi
noi trebuie să ne iubim unul pe altul". Credincioşii au
privilegiul de a cunoaşte ambele iubiri, chiar dacă în întuneric,
şi de a căuta să afle un limbaj pentru amîndouă, astăzi.
Necredincioşii au chemarea esenţială de a trăi a
doua iubire, chiar dacă surpriza primei iubiri rămîne, din multe
motive, acoperită pentru ei.
MICHAEL PAUL GALLAGHER S.J. - AJUTĂ NECREDINŢEI MELE
Editura ARS LONGA, IAŞI, 1996
Fragmente pe site aici
8 septembrie 2010
Ce putem spune despre Dumnezeu?
Sursa foto: www.centre-bethanie.org
În fond, putem spune despre Dumnezeu
tot ceea ce ne şopteşte inima noastră când este curată
şi mintea noastră când, în sfârşit, se uită pe sine
iar abisul de netrecut dintre el şi noi, pe care unii ni-l tot arată,
nu ne mai provoacă decât acea ameţeală pe care o dă
revelaţia
unei iubiri infinite.
André Frossard - Întrebări despre Dumnezeu, Editura
HUMANITAS, 1992, pag 57
7 septembrie 2010
Calea noastră nu este cea pe care Shakespeare ne-o propune,
alegerea între a fi sau a nu fi,
ci a fi, apoi a nu mai fi.
Şi această alegere nu face din viaţă
o dramă,
ci o trecere jubilatorie.
un mistic evreu contemporan
citat în Annick de Souzenelle – Pour une moutation interieure
6 septembrie 2010
Una dintre ciudăţeniile vieţii moderne este
aceea că oamenii se ceartă violent în privinţa credinţelor
religioase, după care merg şi continuă să trăiască
la fel. […] Dacă guvernul i-ar supraveghea non-stop pe cei care simt
că ascultă legea Divină şi pe cei care nici nu se
gândesc vreodată la regulile lui Dumnezeu, îmi imaginez că suma
totală a virtuţilor şi a viciilor, a iubirii şi a
urii, a păcii şi a violenţelor ar arăta – şi
de o parte şi de alta – la fel. Poate că balanţa intoleranţei
şi a lipsei de iubire s-ar înclina către acei oameni, indiferent
de societate, care îşi afişează religiozitatea în modul
cel mai zgomotos.
Dr. Deepak Chopra – CARTEA SECRETELOR, pag. 103, Editura FOR YOU
5 septembrie 2010
Nimeni nu va putea vreodată să spună că
a merge pe calea spirituală este cel mai uşor lucru din lume
– sau cel mai greu.
Naşterea noului este legată prea îndeaproape
de moartea vechiului.
Bucuria vine pe urmele supărării – cum
şi trebuie să vină, dacă naşterea şi moartea
sunt contopite.
Nu vă aşteptaţi nici la una, nici
la cealaltă, astăzi.
Folosiţi-vă forţa ca să întâmpinaţi
absolut orice vă vine în cale.
Fiţi pe cât puteţi de dedicaţi şi
pasionaţi de spiritualitate.
Forţa este fundamentul pasiunii,
iar voi aţi fost proiectaţi să supravieţuiţi
şi să vă dezvoltaţi,
indiferent cum s-ar desfăşura viaţa.
Fiţi puternici astăzi, ştiind acest
lucru.
Dr. Deepak Chopra – CARTEA SECRETELOR, pag. 254, Editura FOR YOU
4 septembrie 2010
Maicii Siluana Vlad
cu adâncã pretuire...
Sursa foto: Irena D.
si cu recunostintã
pentru cã EXISTÃ...
...si pentru cã rezistã...
Într-adevãr "Maica Siluana cam prea"... vede adevãrul
... si-l si spune...
3 septembrie 2010
Este absolut necesar să recunoaştem nevoile noastre neîmplinite
şi să avem grijă de ele
altfel, nevoile nesatisfăcute – şi nu perspectiva de viitor
–
sunt acelea care ne influenţează comportamentele.
Ca oameni, e posibil să aveţi multe nevoi neîmplinite, de care
sunteţi, sau nu, conştienţi. Aceste nevoi stau în permanenţă
la pândă, căutând ocazii pentru a fi satisfăcute. Dacă
nu facem alegeri conştiente pentru a le satisface, ele se comportă
ca nişte intruşi, apucând tot ce le poate satisface pe termen
scurt. […]
Este absolut necesar să recunoaştem nevoile noastre nesatisfăcute
şi să avem grijă de ele, deoarece, dacă nu o facem,
vom merge permanent pe căi care mai degrabă de îndepărtează
de scopurile noastre, decât ne apropie de ceea ce ne dorim. Atunci când
nu ne ocupăm de nevoile nesatisfăcute care zac în noi, ele vor
continua să ne împingă spre un comportament impulsiv, ne vor
face să uităm de perspectiva noastră pe termen lung, în
favoarea unor recompense pe termen scurt. Astfel, nevoile nesatisfăcute
– şi nu perspectiva de viitor – sunt acelea care ne influenţează
comportamentele.
Debbie Ford – Întrebările potrivite, Editura FOR YOU, pag.
52
2 septembrie 2010
Cum ne folosim de binecuvântarea
de a avea liberul arbitru
Se apropie toamna...
în Grãdina Botanicã din Montreal
Sursa: Irena D.
Ca fiinţe umane avem capacitatea unică de a alege
modul cum vom interpreta şi procesa fiecare eveniment ce are loc
în vieţile noastre. Am fost binecuvântaţi cu darul extraordinar
al liberului arbitru. Liberul arbitru ne oferă puterea de a alege
modul în care ne privim experienţele de viaţă. Liberul
arbitru ne permite să ne folosim de evenimentele din vieţile
noastre, pentru a creşte şi a evolua, sau pentru a ne pedepsi.[…]
Această întrebare potrivită „Voi folosi această
situaţie ca pe un catalizator spre creşterea şi evoluţia
mea, sau o voi folosi pentru a mă pedepsi” ne cere să îmbrăţişăm adevărul care ne
spune că viaţa ne va aduce, în mod inevitabil, şi unele
experienţe mai dificile, Şi acestea nu au loc întotdeauna din
vina noastră. Atunci când are loc un incident sau un eveniment care
aduce cu el suferinţă, tristeţe, pierderi, sau regrete,
nu trebuie să ascundem sau să negăm aceste sentimente.
Trebuie să simţim aceste emoţii, să ne recunoaştem
durerea şi, apoi, să luăm decizia de a folosi acel eveniment
pentru a ne face vieţile mai bune. Trebuie să studiem incidentul
în sine şi să vedem cum putem să-l interpretăm. Apoi,
putem alege o nouă perspectivă.
Perspectivele noastre dau formă realităţii
noastre. O perspectivă nouă, amplă poate spori mai
degrabă valoarea vieţilor noastre, în loc să ne împiedice
să ne creăm un viitor plin de iubire, demnitate şi linişte
a minţii. .[…]
Cu alte cuvinte, ori folosim viaţa în favoarea noastră, ori
împotriva noastră.
Debbie Ford – Întrebările potrivite, Editura FOR YOU, pag.
78
1 septembrie 2010
E ceva atât de consistent încât nu pot sã-i atribui
un titlu...
Este întelepciunea unei vieti care spune lucrurilor
pe nume...
Da, multi oameni se îngrozesc aflând
ca viata lor e cladita pe temelii de spaima si de „jertfe”
inutile, ca si-au „vândut sufletul” ca sa fie iubiti,
acceptati, interesanti, mai buni sau mai rai decât altii, dar luati
în seama ... Si, rezultatul? O cutremuratoare lipsa de iubire si
tandrete atât în jur cât si în suflete. Fiecare
asteapta sau pretinde ca lumea sa se schimbe, ca „cineva sa vina
si sa faca ceva, ca asa nu se mai poate” ...
E atâta durere, deznadejde si tristete dincolo
de vacarmul petrecerilor si distractiilor care par fara început
si sfârsit ...
Ce se mai poate face?
Sa auzim chemarea Celui ce ne cheama de doua mii de ani:
„pocaiti-va, ca s-a apropiat Împaratia
Cerurilor!”
Din pacate, oamenii care supravietuiesc negându-si
profunda nefericire
se tem de pocainta mai mult decât de suferinta pe care o traiesc
si cultiva.
Se tem din nestiinta pentru ca noi, cei ce ne-am pocait,
nu suntem martorii Bucuriei care vine prin ea, nu devenim misionarii ei.
Asa, îi lasam s-o propovaduiasca pe cei ce ameninta cu chinurile
apocaliptice si cu cele vesnice,
fara a ne putea spune ceva despre Bucuria pe care
o refuzam fugind de Dumnezeu.
Cine sa aleaga pocainta când cei ce o propovaduiesc
sunt
aprigi, furiosi, încruntati, sau mierosi si impersonali?
Cine nu vede, dincolo de vorbele lor, aceleasi chinuri
si suferinte
de care unii au ales sa fuga prin trecatoarele dar ucigatoarele placeri
ale pacatelor?
Si cine sa se mai pocaiasca în aceste conditii?
Poate cei care, chinuiti de spaime, rusini, vinovatii ascunse adânc
în bietul lor suflet
si rosi de resentimente pentru cei ce par fericiti,
aleg sa se „mângâie” cu gândul la un Dumnezeu
razbunator
care nu mai poate scapa de rau, decât distrugând întreaga
omenire
în afara de cei câtiva „alesi”,
care se cred ei ...
Maica Siluana Vlad - din rubrica Maica Siluana vã rãspunde,
mai exact aici:
http://www.sfintiiarhangheli.ro/
29 august 2010
A fi un om viu sau un om ideal?
M.S.: Idealul este o minciună, este
o lozincă sugerată de diavol. Noi suntem nefericiţi de
cele mai multe ori pentru că avem un ideal. Cine îşi alege un
ideal…
R.M. Aşa se zice: toţi tindem spre un ideal.
M.S.: Suntem imaturi.
R.M.: Suntem bolnavi de idealuri?
M.S.: Idealul este o idee, maică, noi nu trebuie
să trăim după idei, noi trebuie să trăim după
un model care mă face. Modelul nostru este Hristos, modelul meu este
Maica Domnului, modelul meu este femeia sfântă, modelul meu este
Dumnezeu care îmi dă putere să mă fac. Idealul mă
face să îmi imaginez că sunt şi mă supăr pentru
că lumea nu zice că sunt. Suntem foarte supăraţi că
nu suntem cum ne-ar plăcea nouă să fim. Idealul este o
minciună. Înţelegeţi? Şi ideile. „Eu trăiesc
după ideile mele, am principii…” – eşti un om mort dacă
ai principii…” Principiile tale sunt puşcăria ta. Ce e aia să
ai principii? Trebuie să fii viu, să ai credinţă,
să zici: „Doamne, acum ce să fac? Până acum am făcut
aşa. E… nu mi-a mers bine, uite, acum fac aşa, Doamne, dacă
aşa zici Tu…” Acesta este un om viu. Pentru că principiile sunt
produse ale raţiunii noastre înţepenite. De frică nu ne
călcăm principiile.
R.B.: Nu din curaj…
M.S.: Nu din curaj, ne e frică să nu ne
rupem vreun deget. Trebuie să fim vii pentru că Dumnezeu este
viu.
Din volumul Monahia Siluana Vlad – Unde-ţi este bucuria, omul
lui Dumnezeu?,
Editura DOXOLOGIA, Mitropolia Moldovei şi a Bucovinei, Iaşi,
pag. 147
M.S. = Maica Siluna Vlad, iar R.B. = Ramona Bădescu.
27 august 2010
Sunt stăpân pe propria mea putere
sau încerc să mulţumesc pe altcineva?
Pentru a fi complet stăpâni pe puterea noastră, trebuie să
acceptăm ideea de confruntare. Trebuie să ne permitem să
facem valuri. Trebuie să avem încredere că este mai important
să ne apărăm interesele, decât să obţinem aprobarea
celorlalţi. A face plăcere celorlalţi este un obicei pe
care unii dintre noi l-au căpătat din copilărie.[…]
Unii dintre noi au învăţat să renunţe la propriile
nevoi, pentru binele familiei. Ne-am păstrat opiniile pentru noi.
Am tăcut, chiar dacă de-abia aşteptam să ne spunem
părerile. Am preferat să urmăm mai degrabă turma,
decât să facem valuri. Pentru cei mai mulţi dintre noi, acest
tipar comportamental a fost determinat de interacţiunile cu părinţii.
Acum, acest obicei este adânc gravat în psihicul nostru. Am învăţat
să renunţăm la puterea noastră, pentru a primi aprobarea
celorlalţi. .[…]
Atunci când suntem blocaţi pe tiparul de a face plăcere celorlalţi,
nu avem posibilitatea să facem alegeri clare. Suntem stăpâniţi
de dorinţa de a satisface dorinţele celorlalţi, ca să
fim iubiţi. Pentru a fi stăpâni pe puterea noastră, trebuie
să avem posibilitatea de a spune nu. .[…]
Atunci când nu avem grijă de noi, deoarece încercăm să-i
facem pe alţii fericiţi, ne umplem de resentimente exact faţă
de persoanele pe care încercăm să le mulţumim.[…]
Această Întrebare Potrivită ne permite să fim stăpâni
pe noi înşine şi să fim în clar în ceea ce priveşte
priorităţile noastre.
Dacă opţiunea mea este de a mă ignora atunci când simt
nevoia disperată de a avea grijă de mine, voi ajunge să
am resentimente exact faţă de cei pe care i-am considerat a
fi mai importanţi decât mine. Chiar dacă voi încerca toată
ziua să fiu fericit(ă) şi plăcut(ă), în subconştient,
eu sunt supărat(ă), deoarece am făcut o alegere care mi-a
răpit din forţă. Acest sentiment ascuns va ieşi în
mod inevitabil la suprafaţă, oricât de mult aş încerca
să neg ceea ce simt.[…]
Este important de reţinut că nu putem avea grijă de altcineva
dacă nu avem grijă mai întâi de noi.
Debbie Ford – Întrebările potrivite, Editura FOR
YOU
26 august 2010
Vã recomand sã vizionati o întâlnire foarte
interesantã cu Anthony de Mello, CUM
SÃ NE RUGÃM,
titrat în româneste aici:
http://www.trilulilu.ro/LiaV/8e875d732ce2f1
La o conferinta, Maestrul a spus:
- Geniul unui compozitor poate fi gasit in notele muzicii sale, dar analiza
notelor nu ii va revela geniul. Maretia unui poet este oferita de cuvintele
sale, dar studiul cuvintelor nu va dezvalui nimanui sursa inspiratiei
sale. Dumnezeu se reveleaza pe sine in creatie, dar cercetand creatia
- oricat de minutios -, nu Il veti gasi pe Dumnezeu mai mult decat ati
putea gasi sufletul cercetand trupul.
Au urmat apoi intrebarile. Cineva din sala a intrebat:
- Atunci, cum Il putem gasi pe Dumnezeu?
- Privind creatia, nu analizand-o.
- Si cum trebuie sa o privim?
- La fel ca taranul care a incercat sa vada frumusetea apusului de soare,
de care auzise atatea, dar nu a descoperit decat soarele, niste nori,
cerul si orizontul Pamantului, pana cand si-a dat seama ca frumusetea
nu este un "lucru", ci un mod special de a privi. Degeaba
Il veti cauta pe Dumnezeu, daca nu veti intelege ca El nu poate fi vazut
la fel ca un "lucru". Pentru a-L vedea, este nevoie de un mod
special de a privi, la fel ca cel al copiilor mici, a caror privire nu
este distorsionata de doctrine si de convingeri prefabricate.
din volumul Anthony de Mello - Absurditãti la minut,
Editura MIX,
Detalii aici:
http://www.edituramix.ro/?53t4l&v7f2k=1974
25 august 2010
A VÃ IERTA PÃRINTII
Asumarea responsabilitãtii este un proces care vine de multe ori
în straturi. Am cunoscut oameni care au ajuns la concluzia dureroasa
că încă îsi mai învinuiau părintii pentru neajunsurile
din viată chiar si după doisprezece ani de terapie si nenumarate
seminarii de transformare. Ca să nu regrete că au irosit atât
timp si bani, au adoptat o abordare spirituală care le spunea că
trebuie să-si asume răspunderea pentru propria realitate. In
loc sa-si exploreze cele mai profunde resentimente avute împotriva parintilor,
ei au încercat sa-si îmbunatateasca povestile prin afirmatii de genul:
« P[rintii au fãcut tot ce au putut la nivelul de constientã
pe care îl aveau. Îsi purtau propria povarã grea. Nu este corect
sa dăm vina pe ei ». Chiar daca aceste afirmatii pot fi
adevarate, pentru cei aflati în aceste situatii este important să-si
faca timp pentru a vindeca problemele din trecut, descoperind binecuvântarile
oferite de aceste întâmplari - si nu doar să inventeze noi povesti
pe seama lor.
În lumea spirituală, asumarea responsabilitătii a devenit o
noua formă de auto abuz; rămânem încă închisi în starea
de victimă oferita de povestea noastră. Este alt lucru prin
care ne pedepsim singuri, ne învinovatim si care ne face sa fim neputinciosi.
Reprezinta încă o formă subtilă de victimizare. Ne transforma
furia exterioara în neliniste interioara.
Asumarea adevaratei responsabilitati constituie un proces si e unica modalitate
de a iesi din postura de victima. Presupune sa recunoastem ca suntem co-creatorii
dramelor pe care le-am trait. Asumarea responsabilitatii ne cere sa extragem
întelepciunea din experientele de viata si sa descoperim darurile pe care
le au de oferit si sa învatam lectiile dureroase din fiecare experienta.
Responsabilitatea este destinatia suprema, însa daca avem resentimente
profunde, trebuie sa le gasim si sa le tratam. Altfel, vor continua sa
ne otraveasca psihicul, sa ne saboteze valoarea de sine si sa ne distuga
viata visurilor noastre.
Există multe straturi de vindecare în abordarea relatiei cu părintii
nostri. Ne putem simti bine într-un moment, însă apoi se întâmplă
ceva si descoperim alt nivel de durere. Dar daca nu prosperăm în
viată, înseamnă că încă mai purtăm după
noi reprosul: "Uite ce mi-ai facut" în ceea ce-i priveste
pe părintii nostri. Resentimentele se înrădăcinează
foarte adânc în constiinta. Poate dura o viată să scăpăm
de acestea. Insă dacă nu le recunoastem, nu vom face niciodată
progresul dorit. Dacă suntem mereu blocati sau închistati si nu putem
gasi satisfactie în viată, înseamnă că încă avem resentimente.
E posibil să recunoastem că, în realitate, ne negăm măretia,
astfel încât să ne putem justifica vina. Odată ce ne-am iertat
părintii pentru defectele si lipsurile lor, cel mai mare dar pe care-l
putem oferi este cel de a trăi o viată extraordinară, de
a străluci cât mai mult posibil. Dar dacă tot mai vrem să
ne învinuim părintii sau pe cei care ne-au îngrijit, în mod inconstient
ne vom răzbuna pe ei, trăind o viată nefericită.
Debbie Ford – SECRETUL UMBREI.
Puterea de a-ţi asuma propria poveste,
Editura FOR YOU, pag. 72
24 august 2010
ACCEPTAREA POVESTII PERSONALE
Povestile noastre au un scop Divin. Ele constituie o parte reala si necesara
a evolutiei proprii. Pâna când nu le vom întelege importanta, vom ramâne
captivi în cercul vicios al încercarilor de a repara partile din noi pe
care le vedem ca fiind defecte. In interiorul dramelor personale se afla
ascunse informatii semnificative, perle de întelepciune, pe care trebuie
sa le extragem si care detin cheia îndeplinirii contributiei noastre unice
în aceasta lume. Aceste povesti contin exact ingredientele de care avem
nevoie pentru a deveni oamenii care am tânjit dintotdeauna sa fim. Înauntrul
fiecareia dintre povestile noastre se gaseste un remediu Divin pentru
o viata exceptionala.
Primul pas în descoperirea retetei personale este acela de a întelege
ca suntem cei care ne-am creat povestea, nu numai pentru a ne proteja
pe noi însine, ci si, fara a ne da seama, în scopul de a aduna întelepciunea
si experientele de care avem nevoie, astfel încât sa ne atingem telul
în viata, dar si de a învata lectiile pe care aceasta le are de predat.
Sunteti ca un maestru bucatar sef. V-ati petrecut viata în bucatarie,
adunând ingredientele necesare pentru a va manifesta Sinele extraordinar.
Însa povestea voastra - cu toate dramele si cu durerea sa neprelucrata
- este cea care ascunde aceasta reteta.
Multi dintre noi suntem atât de buimaciti de dramele din povestile noastre,
ca nu ne mai amintim ca avem un scop Divin. Suntem atât de preocupati
de durerea din trecutul nostru si de a-i condamna pe ceilalti, încât nu
constientizam ca toata durerea noastra are un scop.
Iata o fraza ce merita repetata: Toata durerea noastra are un
scop! Exista cu rolul de a ne învata, a ne calauzi si a ne da întelepciunea
de care avem nevoie pentru a ne aduce darurile în lume. Multi dintre noi
ne folosim traumele si ranile ca sa ne autopedepsim, sa ramânem blocati
si mici. Dar când ne examinam durerea si dezamagirile si le folosim ca
instrumente de învatare, acestea ne împartasesc lectii sacre de viata,
care ne pot fi predate doar pe aceasta cale.
Debbie Ford – SECRETUL UMBREI.
Puterea de a-ţi asuma propria poveste,
Editura FOR YOU, pag. 19
O carte nemaipomenit de bunã...
o recitesc deja cu toatã atentia...
Debbie Ford este extraordinarã...
21 august 2010
Toti avem o flacãrã
internã care este pãstrãtoarea fortei
noastre vitale.
Fiecare alegere pe care o facem,
ori aduce mai multã fortã,
întãrind, aprinzând si hrãnindu-ne flacãra,
ori diminueazã aceastã fortã,
micsorând intensitatea flãcãrii si reducându-i
puterea.
Debbie Ford - Întrebãrile potrivite, Editura FOR
YOU
O carte care mi-a parvenit abia ieri, costã doar 5 RON dar este
de foarte mare folos.
Se referã la importanta alegerilor noastre în conturarea
traseului vietii noastre.
Debbie face luminã asupra alegerilor constiente sau inconstiente
pe care le facem.
Aflãm, astfel, cã de cele mai multe ori suntem pe "pilot
automat" când facem alegerile.
In acest caz nu ne putem astepta ca viata noastrã sã reuseascã,
ca visele noastre sã se realizeze.
O carte profundã si foarte practicã.
Vã recomand cãlduros s-o achizitionati.
http://www.editura-foryou.ro/index.php?p=detalii&carte=50
Fragmente pe site: aici
18 august 2010
Atunci când nu este vindecat, trecutul
ne distruge viaţa. El ne înmormântează darurile neasemuite
pe care le avem, creativitatea şi talentul.
Atunci când aceste părţi din noi înşine sunt nerecuperate,
ele stagnează înăuntrul nostru: le folosim împotriva lumii noastre,
în loc de a le folosi în armonie cu ea. Credem că suntem furioşi
pe lumea întreagă, că vrem să schimbăm lumea - că
dacă lumea ar fi altfel, noi ne-am putea împlini visele.
Dar cei care trebuie să se schimbe suntem noi înşine. Suntem
mânioşi pe noi înşine că nu facem să dăinuie
şi nu acordăm onorurile cuvenite forţei dumnezeieşti
dinăuntrul nostru, pentru că nu ne acordăm permisiunea
de a ne exprima aşa cum dorim cu adevărat. Credem că suntem
furioşi pe părinţii noştri, pentru că ne-au oprimat
în copilărie. De fapt, suntem furioşi pe noi înşine, pentru
că am perpetuat această oprimare.
Este ca şi când, cu mult timp în urmă,
cineva ne-ar fi pus într-o cuşcă şi - deşi cuşca
nu mai e acolo de ani de zile - noi încă ne luptăm să dărâmăm
zidurile ei imaginare.
Cuşca este limitarea pe care ne-am impus-o
noi înşine, neîncrederea în sine şi frica noastră.
Am fost învăţaţi că e greu să
ne urmăm visele. E posibil să nu fi înţeles că e mult
mai greu să trăim zi de zi, ştiind că nu ni le urmăm.
Ni s-a luat dorinţa, care este cheia pentru
realizarea pe deplin a potenţialului nostru spiritual.
Ni s-a lăsat disperarea, care creşte încet şi se exprimă
în trupurile noastre ca boli şi în psihicul nostru ca mânie.
Dacă nu vrem să cădem la pace cu
trecutul, nu facem altceva decât să tragem disperarea şi furia
înspre viitor.
Debbie Ford - Partea întunecatã a cãutãtorilor
de luminã, Editura FOR YOU
Fragment pe site: aici
Cea mai bunã carte pe care am citit-o despre
umbrã si integrarea ei.
Si costã doar 6 RON...
Nu o ratati nici pe cealaltã carte scrisã tot de Debbie
Ford, SECRETUL UMBREI.
Posibilitate de comandã:
http://www.editura-foryou.ro/index.php?p=detalii&carte=19
si aici
http://www.editura-foryou.ro/index.php?p=detalii&carte=77
16 august 2010
SIMPLITATE
ÎN EXERCIŢIU, noi căutăm marea simplitate:
a fi pur şi simplu cei care suntem cu adevărat,
şi a o arăta.
Nu căutăm să părem mai mult decât suntem,
să arătăm un orgoliu deplasat sau exagerat,
dar nici o umilitate falsă care ne-ar face mai mici decât suntem
în mod autentic.
Trebuie să ne ţinem de capacităţile noastre, aşa
cum ne-au fost date,
şi de asemenea de o anumită măreţie, dacă ea
este în noi.
Trebuie să ne permitem nouă înşine să ne afirmăm,
fără să părem şi fără frică.
Umilitatea autentică nu caută să pară mai mult decât
este dat,
dar ea şi acceptă ceea ce îi revine de drept, în pofida modestiei
şi a simplităţii ei.
Marea simplitate: nimic nu este supraadăugat,
nimic nu deranjează.
Acolo unde nu mai există exagerare, pretenţie, voinţă
de afirmare, nu mai există tensiune.
Acolo omul este liber, simplu, drept, natural: aşa cum este când
orice exagerare a dispărut.
Noi putem încerca să experimentăm aceasta
în exerciţiu:
să renunţăm la falsitate şi să lăsăm
să vină autenticul,
mereu după ritmul respiraţiei.
A fi liber de orice, deschis, fără apărare, fără
prudenţă, fără aşteptare.
Totul este calm, senin, jovial.
Faţa este destinsă, ochii privesc drept înainte fără
frică.
Umerii sunt relaxaţi şi ascultăm autenticul din noi;
recunoaştem ceea ce este esenţa noastră cu adevărat.
Karlfried Graf Durckheim – Sagesse et Amour, Editions du Rocher,
p. 126
15 august 2010
SECRETUL UMBREI. Puterea de a-ţi asuma propria poveste
Nevoia de cunoastere, de a controla, de a avea dreptate si de a fi cineva,
sunt elementele care ne tin închisi în interiorul povestilor. Este
un raspuns natural de a încerca sa reparam ceva care nu functioneaza,
iar daca nu o putem face, urmatorul impuls va fi de a scapa de acel ceva.
Dar indiferent cum procedam, nu putem repara sau scapa de povestile noastre.
Daca am reusi sa facem acest lucru, nu am descoperi niciodata cine suntem
la cel mai profund nivel. În cazul în care vom câstiga jocul de a ne repara
povestea, vom pierde partida mai mare de a ne cunoaste pe noi însine,
deoarece am putea alege sa traim în cadrul acesteia, convingându-ne ca
nu este, de fapt, vorba de o poveste, ci ca ne reprezinta pe noi. Daca
facem acest lucru, vom pierde ocazia de a contribui cu propria piesa la
marele joc de puzzle al vietii.
E ca si cum am câstiga batalia, dar am pierde razboiul. Ceea ce gândim
ca vom primi în cazul în care ne vom repara povestile, nu se compara cu
ce vom câstiga în momentul în care pasim în afara lor, catre deplinatatea
a ceea ce suntem cu adevarat.
Debbie Ford – SECRETUL UMBREI. Puterea de
a-ţi asuma propria poveste, pag. 66,
Editura FOR YOU, Detalii si posibilitate de comandã aici:
http://www.editura-foryou.ro/index.php?p=detalii&carte=77
Tot acolo veţi găsi încă o carte de Debbie Ford,
Partea întunecată a căutătorilor
de lumină.
Detalii si posibilitate de comandã aici:
http://www.editura-foryou.ro/index.php?p=detalii&carte=19
Merită să le
citiţi pentru integrare la cunoaşterea dobândită prin cărţile
lui Alice Miller.
As spune cã este continuarea necesarã,
posibilã, care vorbeste despre sensul profund, ascuns în
povestea noastrã dramaticã.
Sens pe care trebuie sã-l descoperim singuri, fiecare, pentru a
regãsi partea pierdutã din noi însine, pentru a identifica
harul unic îngropat în povestea noastrã. Pentru a iesi
din poveste si a ajunge întregi, de folos pentru altii cu harul
dobândit acolo, pentru a ne împlini menirea noastrã.
Vã recomand neapãrat sã le cititi.
Se găsesc şi pe SCRIBD.com dar pretul de pe site-ul editurii
FOR YOU este foarte rezonabil, comparativ cu costurile impuse de listare
si spiralare.
14 august 2010
Cei mai multi oameni nu trãiesc vieti
constiente.
Ei trãiesc vieti mecanice, gânduri
mecanice - în general ale altcuiva - emotii mecanice, actiuni mecanice,
reactii mecanice.
Anthony de Mello - CONSTIENTA. Capcanele si sansele realitãtii,
Editura FOR YOU, pag. 34
13 august 2010
Dumnezeu s-a făcut Om, spun Părinţii, ca
omul să se facă dumnezeu. Această facere a omului
o lucrează Dumnezeu lucrând „ţărâna” ce suntem. Nu e o
nouă creaţie din nimic, ci este o facere din ceea ce
suntem, cu tot ce am primit în noi de la strămoşi, părinţi,
neam, vreme şi am lucrat sau am stricat cu voie sau fără
de voie, cu ştiinţă sau cu neştiinţă, cu
gândul, cu cuvântul sau cu fapta. Mântuitorul ne învaţă că
dobândim bucuria Lui dacă suntem credincioşi peste puţinul
pe care ni l-a dat. Puţin fiind şi un talant şi cinci talanţi…
Iar a fi credincios înseamnă a lucra cu acest puţin dat fiecăruia,
cu toată bogăţia de har pe care, iată, Domnul ne-o
oferă gratuit în Biserica Lui.
Îndrăznesc să cred că cele ce le veţi
citi în acest volum vor fi un îndemn la privirea şi trăirea
vieţii în lumina acestui crez despre om şi despre rostul vieţii
lui în lume.
Maica Siluana
De pe coperta spate a cărţii recent apărute :
Monahia Siluana Vlad – Dăruindu-ne, intrăm
în bucuria Lui,
Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Editura DOXOLOGIA, Iaşi
2010.
de fapt al şaselea volum deja din seria Împreună
dumiriri pe Cale.
Semnalez si recomand cu toatã cãldura si încrederea
încã douã aparitii editoriale de exceptie
la aceesi editurã:
Monahia Siluana Vlad în dialog cu Ramona Bãdescu
- Unde-ti este bucuria, omul lui Dumnezeu?
Monahia Siluana Vlad - SPARGE TÃCEREA. Adevãruri despre
care nu vorbim
Informaţii difuzare aici:
http://editura.doxologia.ro/prezentare-si-desfacere
12 august 2010
Pentru ce sunt ei atât de rari?
Fără îndoială, nu există
astăzi decât puţini oameni care nu iau medicamente, nu fumează
şi nu beau alcool. Majoritatea contemporanilor noştri încearcă,
prin aceste diverse mijloace, să-şi procure o stare de bine
artificială care va îndepărta sentimentele
dezagreabile, mai degrabă decât să caute să le înţeleagă.
Cum ar putea ei, în aceste condiţii, să descrie semnificaţia
lor, cum ar putea s-o dorească? Cum vor descoperi că aceste
sentimente sunt prietenii lor şi vor să-i
ducă pe urma adevăratului lor Sine? Numai experienţa
poate să-i informeze în acest sens. Dvs
aţi făcut această experienţă şi constataţi
că, spre imensa dvs surpriză, calitatea
vieţii dvs s-a ameliorat simţitor. Dar nu puteţi explica
aceasta cuiva care se află sub influenţa a ceea ce ne oferă
industria farmaceutică, el nici măcar nu vă va asculta
şi îşi va „iubi” părinţii până când va interveni
o criză: atacuri de panică, o depresie
gravă sau amândouă. Desigur, şi contra acestora
dispunem de tot felul de remedii, de mijloace care se pretind „eficace”.
În acest context, a avea o inteligenţă strălucită
nu serveşte la nimic, dimpotrivă, unii pot chiar s-o utilizeze
în maniera unui drog pentru a-şi masca adevărul lor. Pentru
ce o fac? Pentru că sunt mişcaţi de
frica cumplită a copilului ascuns în ei de a primi lovituri
dacă văd acest adevăr şi îndrăznesc
să-l exprime.
De aceea, la întrebare: „Pentru ce atât de puţini oameni vor să-şi
dezvăluie istoria lor?”, eu voi răspunde emiţând ipoteza
că o majoritate zdrobitoare a populaţiei mondiale se compune
din oameni care au fost bătuţi în prima lor copilărie.
Din rãspunsurile lui Alice Miller la întrebãrile cititorilor.
Din fragmentele ce au fost
traduse astãzi (aici)
11 august 2010
Când FIINŢA l-a chemat pe om
la transparenţă şi când el s-a orientat spre CALE,
el a reuşit examenul de trecere.
Pentru el, unitatea naivă aşa cum i se prezintă omului
natural, s-a pulverizat. Vechea viziune a vieţii a construit un edificiu
cu simţurile, raţiunea, conştiinţa noastră despre
valorile de adevărat, frumos şi bine, morala noastră de
eficacitate şi de bună conduită – plus un pic de „religie”.
Nu numai că acest edificiu se dovedeşte a fi prea mic (ca şi
cum ar fi suficient să-i adăugăm un etaj), dar nici fundamentele
lui, nici ansamblul concepţiei lui nu ne mai convin.
Ca şi cum acum am avea aripi,
vechea colivie protectoare ne pare dintr-odată
ceea ce este: o închisoare.
A rămâne acolo, de frică sau de lene, ar însemna să trădăm
Fiinţa noastră esenţială.
K.G. Durckheim – Maestrul interior
Fragmente aici
9 august 2010
Armonie vie
Una din finalitãtile meditatiei este cãutarea unui echilibru
interior, a unei armonii cu sine si cu lumea...
Armonia nu este o posesiune durabilã;
ea este capacitatea de a ne acomoda cu oscilatiile si perturbãrile,
asa încât sã nu mai putem fi aruncati de ele...
Armonia poate ucide, dacã ea exclude viata...
Cu cât suntem mai ancorati în profunzimi,
cu atât mai mare este capacitatea noastrã de a gestiona astfel
de bulversãri.
Forta rezidã în echilibrul dintre calmul din adâncuri
si miscarea de la suprafatã...
Armonia vie impune regãsirea în continuu a acestui echilibru.
K.G. Durckheim - AMOUR ET SAGESEE, p. 119
7 august 2010
Acest aspect al istoriei mele, această absenţă
de martori lucizi, explică neîndoios de ce caut eu să informez
prin cărţile mele eventualii martori salvatori ai copilului
care suferă. Înţeleg prin aceasta pe toţi cei cărora
nu le este frică să ia în mod clar partea copilului şi
să-l protejeze de abuzul de putere al adulţilor. În societatea
noastră ostilă copilăriei, aceşti oameni sunt încă
rari, dar numărul lor este în creştere.
Alice Miller - Cunoasterea interzisã aici
6 august 2010
Din Cunoaşterea interzisã. Infruntarea
rãnilor din copilãrie în terapie.
O fiinţă care se naşte într-o lume rece şi indiferentă
consideră această lume ca singura care poate exista. Tot ceea
ce ea crede, profesează şi estimează ca just în continuare
se bazează pe aceste prime experienţe determinante. S-a demonstrat
astăzi că preţul plătit, în aceste condiţii,
pentru supravieţuire nu numai că este prea ridicat pentru individul
însuşi, dar se revelă în plus că conţine cea mai rea
ameninţare pentru toată umanitatea.
Alice Miller - La connaissance interdite.
Affronter les blessures de l’enfance dans la thérapie,
Editions Aubier, 1990
Fragmente traduse din carte… aici
5 august 2010
… evenimentele traumatice din fiecare copilărie rămân
în tenebre.
Tenebre unde se află şi cheile care ne permit să înţelegem
tot parcursul vieţii.
...
Dacă noi am aruncat cheia care ne-ar permite să ne înţelegem
viaţa,
atunci sursele depresiei – ca şi cele ale suferinţei, maladiei
şi ale vindecării –
ne vor rămâne neapărat ascunse.
Alice Miller - Drama copilului dotat (aici)
4 august 2010
Dacã vreodatã voi deveni sfântã
- voi fi cu sigurantã o sfântã a "tenebrelor".
Voi fi în continuu absentã din Cer - pentru a aprinde lumina
celor care sunt în întuneric pe pãmânt.
Maica Tereza - Viens, sois Ma lumière,
Les écrits intimes de "la sainte de Calcutta", LETHIELLEUX
1 august 2010
Apariţia maestrului este ca răcnetul
leului ce anunţă o luptă pe viaţă şi pe
moarte.
De această luptă nu este scutit nici un om chemat la un plan
superior.
Nici unul dintre cei chemaţi nu poate să-i scape.
Este o luptă care promite ceea ce este mai înalt şi
prevesteşte ceea ce este mai dificil:
adevăratul „mori şi devii”,
nu odată pentru totdeauna,
ci ca formula perpetuă a CĂII.
K.G. Durckheim - LE MAITRE INTERIEUR (aici)
31 iulie 2010
Pentru a descoperi şi accepta un maestru
exterior, trebuie ca,
în profunzimea Fiinţei esenţiale însăşi să se
afle un maestru
şi ca acesta să înceapă să devină conştient.
K.G. Durckheim - LE MAITRE INTERIEUR
30 iulie 2010
Nu astept ca Dumnezeu sã ne rezolve
treburile noastre lumesti, a cãror înteleaptã chivernisire
ne revine nouã ca fiinte înzestrate de El cu minte rationalã
si o inimã fierbinte. Nu dau treburilor acestora lumesti mai multã
însemnatate decât se cuvine, dar nici nu le dispretuiesc deoarece
tin de creatia divinã. Iar viata, defãimându-i desãrtãciunile,
o iau în serios, pentru cã într-însa si printr-însa
ni se joacã soarta de veci.
..din crezul monahului de la Rohia...
De pe blogul dedicat Pãrintelui Nicolae Steinhardt
http://nicolaesteinhardt.wordpress.com/
un blog pe care vã recomand sã-l explorati.
29 iulie 2010
Omul nu ajunge la maturitatea adevăratului
Sine
decât dacă este în contact cu nucleul lui cel mai profund,
Fiinţa lui esenţială, independentă de lume şi
de contingenţe.
Invers, o conştientizare a centrului lui, aşa cum o trăim
astăzi,
face să se nască o aspiraţie la realizarea Sinelui şi
la orientarea spre CALE.
K.G. Durckheim - LE MAITRE INTERIEUR
28 iulie 2010
Doamne, ajuta-ma ca macar cu Tine sa n-am o relatie defectuoasa!
Nu vreau sa am vreo clipa senzatia ca sunt un catelus care asteapta sa
fie dresat, sau se rostogoleste ca sa capete ptina atentie de la Tine.
Îmi pare rau, dar n-am mentalitate de sluga, ci am constiinta de
fiica. Ajuta-ma sa am o conceptie si o manifestare sanatoasa în
ceea ce priveste credinsa si religiozitatea. Ultimul lucru de care am
nevoie acum este o faza de habotnicie sau alta trasnaie de genul asta.
Tine-ma pe linia de plutire, vreau sa ma fac bine!
Din dialogurile cu Maica Siluana, aici: http://www.sfintiiarhangheli.ro/
27 iulie 2010
Se dovedeşte în prezent că după decenii întregi
de tăcere,
adevăratul Sine poate renaşte la viaţă,
datorită capacităţii de a simţi
redobândite.
din volumul: Alice Miller – Le Drame de l’enfant doué, pag. 51,
Presses Universitaires de France, 2008
fragmente aici
25 iulie 2010
„Nu sentimentele frumoase, agreabile mi-au deschis noi orizonturi,
ci cele faţă de care m-am apărat cel mai mult:
cele care mă făceau să mă simt distrus, mic, urât,
neputincios, confuz, exigent, ranchiunos sau în deznădejde.
Şi mai ales trist şi singur.
Dar tocmai după aceste experienţe, de care am fugit atâta timp,
am dobândit certitudinea de a fi înţeles
din interior
ceva din viaţa mea,
ceva ce nu aş fi putut găsi în nici o carte.”
…din spusele unui pacient...
din volumul: Alice Miller – Le Drame de l’enfant doué, pag. 51,
Presses Universitaires de France, 2008
fragmente aici
22 iunie 2010
Vã recomand pentru azi un dialog cu Maica Siluana:
De
ce a facut Dumnezeu ca eu de la nastere sa am parte numai de conflicte
si certuri?
21 iulie 2010
Mulţi oameni au sentimente negative de care nu sunt
conştienţi.
Mulţi oameni sunt deprimaţi, fără
să fie conştienţi că sunt deprimaţi.
Doar când fac cunoştinţă cu bucuria,
ajung să înţeleagă cât de deprimaţi sunt.
[...] Primul lucru pe care trebuie să-l faci, este să-ţi
conştientizezi sentimentele negative.
Ce sentimente negative? Mohoreala, de exemplu. Te simţi mohorât şi
indispus. Simţi că te urăşti, te simţi vinovat.
Simţi că viaţa n-are sens, că n-are nici un rost;
ai un sentiment de suferinţă, te simţi nervos şi încordat,
încearcă, mai întâi, să intri în contact
cu aceste sentimente.
Anthony de Mello - CONSTIENTA. CAPCANELE SI SANSELE REALITÃTII
din cei patru pasi spre întelepciune, citeste
mai mult
20 iulie 2010
Nimeni nu doreşte să plece fără să fi profitat
de viaţa lui. În aceste condiţii, lecţia este clară:
trebuie să depăşim fricile noastre cât încă avem timp
să realizăm visele noastre.
Pentru a atinge acest scop, ar trebui să reflectăm în
profunzime asupra vieţii noastre afective şi să mergem
spre iubire.
Fericirea, angoasa, bucuria, amărăciunea: dispunem de un vocabular
întins pentru a descrie multele emoţii care ne afectează de-a
lungul existenţei. Cu toate acestea, în inima
fiinţei noastre, nu există decât două sentimente fundamentale:
iubirea şi frica. Tot ceea ce este pozitiv provine din iubire,
în timp ce tot ceea ce este negativ este rodul fricii. Iubirea generează
fericirea, satisfacţia, pacea şi bucuria. Din frică vin
mânia, ura, angoasa şi culpabilitatea.
Dacă este adevărat că nu există decât două emoţii
fundamentale – iubirea şi frica -, ar fi mai
adecvat să spunem că nu există decât iubirea sau
frica, pentru că nu le putem trăi pe amândouă în
acelaşi timp. Ele sunt opuse. Când ne este frică, nu putem să
iubim, şi invers. Puteţi să vă amintiţi de un
timp în care aţi trăit aceste două senzaţii în acelaşi
timp? Este imposibil.
Trebuie să alegem între cele două, pentru
că nu există neutralitate posibilă în materie.
Dacă nu adoptaţi cu hotărâre calea iubirii, veţi fi
victima fricii sau a uneia din componentele ei.
În toate circumstanţele noi trebuie să optăm între aceste
două emoţii, mai ales în situaţiile dificile.
Elisabeth Kubler-Ross - Lectii de viatã (aici)
...din Lectia fricii...
19 iulie 2010
...majoritatea oamenilor trăiesc
ca şi cum
jocurile ar fi făcute mai dinainte contra lor.
Una dintre cele mai mari provocări căreia
trebuie să-i facem faţă
este de a încerca să surmontăm aceste
temeri.
Viaţa ne oferă nenumărate oportunităţi, şi
nouă ne revine să beneficiem de un număr cât mai
mare dintre ele.
Elisabeth Kubler-Ross - Lectii de viatã (aici)
18 iulie 2010
Realismul biblic…
“Onorează-l pe tatăl tău şi pe
mama ta pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara
pe care ţi-o dă Domnul.” (Ex. 20,12)
Primul sens al verbului ebraic kavad (a onora) este „a
da importantã”; putem înţelege astfel porunca a cincea
din Cele 10 porunci: dă greutate, importanţă
acestor doi oameni distincţi, tatăl tău şi mama ta
aşa cum au fost ei, cu umbrele şi luminile lor, şi nu părinţilor
pe care ţi i-ai făurit potrivit idealului tău de iubire!
Valorizează toate emoţiile pe care ei le provoacă în tine:
când faci memoria originilor tale, discerne acolo
urma iubirii, dar şi rănile de iubire; construieşte-ţi
viaţa pe realitatea acestui trecut de atunci, acceptă
că el constituie fundaţiile casei tale, recunoaşte pe tatăl
tău şi pe mama ta ca pe cel şi cea care
ţi-au dat viaţa pe care „Dumnezeu ţi-o dă”,
chiar dacă ei ţi-au făcut-o dificilă.
Textele biblice sunt realiste: nimic solid nu se construieşte fără
motivaţie profundă. Astfel, nu în numele respectului datorat
tatălui sau mamei ne supunem noi orbeşte, deci infructuos, celei
de-a cincea porunci. Noi vom fi mişcaţi, dimpotrivă, de
dorinţa de a creşte astfel propria noastră speranţă
de viaţă: “Onorează-l pe tatăl tău şi pe
mama ta pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara
pe care ţi-o dă Domnul.”; este în interesul tău.
Într-adevăr, nu este dorinţa profundă a oricărui om
aceea de a gusta intens viaţa ca pe un dar divin? O asemenea dorinţă
se află deci legitimată, dar realizarea ei trece oarecum printr-un
principiu de realitate: dacă iubirea nu se comandă, respectul
poate spori; dând locul lor acestor fundaţii
care sunt tatăl tău şi mama ta, te construieşti pe
tine însuţi şi, în definitiv, ţie însuţi îţi
dai greutate.
Lytta Basset - Fermeture a l’amour: un défi pratique posé ŕ la théologie, LABOR
ET FIDES
Pentru cei care citesc în francezã
cartea poate fi cititã on line,
partial, nu integral, dar destul de mult, aici:
http://books.google.ro/books?id=_tqjoP8TnHwC&printsec=frontcover&source=gbs_ge_summary_r&cad=0#v=onepage&q&f=false
17 iulie 2010
Dar cine ştie
să remedieze la celălalt suferinţa creată de inaptitudinea
de a răspunde la exigenţa Fiinţei lui esenţiale?
Acesta este răul specific al timpului nostru.
Vindecarea lui depinde de o artă de a trata iniţiatic
.
K.G. Durckheim - LE MAITRE INTERIEUR
fragmente traduse în româneste pe site: (aici)
15 iulie 2010
SINELE ÎN EXIL
Multe staruri celebre au fost, în
fond, extrem de singure. După exemplul lui Dalida,
ele nu au fost niciodată înţelese pentru că ele însele
erau incapabile să se înţeleagă. Şi erau incapabile
să se înţeleagă pentru că au crescut într-un mediu
total insensibil la suferinţa copiilor. Ele erau admirate încă
din copilărie, dar aprecierea performanţelor nu are nimic de
a face cu iubirea şi înţelegerea. Tragedia acestei copilării,
care nu a fost niciodată asimilată şi contra căreia
singurul scut era succesul, se repetă cu publicul. Ele caută
înţelegere prin succes, îşi dau multă osteneală pentru
a-l obţine şi a place cât mai multor oameni. Dar atât timp cât
nu ajung să înţeleagă deznădejdea copilăriei
lor, adulaţia mulţimilor nu le hrăneşte. Şi cum
starul neagă, tocmai această suferinţă, el nu o poate
asimila şi rămâne, ca un copil, însetat după iubirea şi
empatia mamei sale. În ciuda strălucitei lui cariere, viaţa
lui rămâne goală de sens, pentru că el rămâne străin
lui însuşi. Şi el rămâne străin lui însuşi pentru
că vrea să uite total ceea ce i s-a întâmplat în primii ani
ai vieţii lui. Cum societatea întreagă
funcţionează după această schemă, starul nu poate
fi înţeles de nimeni şi suferă de solitudine, inclusiv
atunci când mulţimile aleargă la spectacolele lui. Suicidul
îi pare a fi singura ieşire. Acest angrenaj ne spune foarte
mult despre mecanismele depresiei.
Alice Miller - Ta vie enfin sauvée, Flammarion,
pag. 27
SINELE ÎN EXIL (aici)
13 iulie 2010
Corpul stie tot ce i s-a întâmplat,
dar nu poate sã exprime aceasta în cuvinte.
El este ca si copilul care eram odatã
care vede totul dar se aflã fãrã apãrare,
complet neputincios
fãrã asistenta unui adult.
Alice Miller - Ta vie enfin sauvée, Flammarion, pag. 133
(aici)
8 iulie 2010
Mânie reprimată
Depresia vă arată că dvs vă reprimaţi sentimentele
cele mai puternice.
Dacă luaţi antidepresive vă reprimaţi şi adevărul
dvs.
Alice Miller - Ta vie enfin sauvée, Flammarion
Din rãspunsuri la scrisorile cititorilor: (aici)
7 iulie 2010
Atentie la Maestrul interior...
Omul atins de FIINŢĂ trăieşte sub semnul
unei exigenţe total diferite, în bucuria şi limpezimea unei
alte lumini. El ştie că în el a răsărit o cu totul
altă realitate, sau mai degrabă el s-a deschis unei alte
realităţi, sau mai exact încă, el însuşi a înflorit
într-o persoană total diferită de ceea ce credea el să
fie. Dar pentru a deveni ceea ce este în Fiinţa lui esenţială,
în lume şi pentru lume de asemenea, el are nevoie de un maestru.
(K.G. Durckheim – LE MAITRE INTERIEUR,
Le Courrier du Livre, Paris, p. 57)
5 iulie 2010
Din nefericire[...] aproape toată lumea a fost bătută ca
bebe şi i s-a inculcat ideea că loviturile i-au făcut bine.
Cea mai mare parte a oamenilor continuă să creadă aceasta,
adesea de-a lungul întregii vieţi, şi să-şi crească
copiii aşa cum ei înşişi au fost educaţi. Ei evită
astfel să ia cunoştinţă de faptul că, la vremea
la care erau mici copii fără apărare, au fost maltrataţi.
Ei nu vor mai ales să ştie că de fiecare
dată când ridică mâna asupra copilului lor, şi ei îl maltratează,
şi îi cauzează prejudicii pentru toată viaţa, fie
şi numai prin distrugerea capacităţii
de empatie şi a capacităţii
de a gândi fără blocaje .
Alice Miller - Ta vie enfin sauvée, Flammarion
Fragmente traduse pe site: (aici)
4 iulie 2010
Copilul nu este o jucãrie, ci o fiintã
umanã a cãrei demnitate trebuie respectatã.
Alice Miller - Ta vie enfin sauvée, Flammarion, pag.181
2 iulie 2010
Căci, la orice vârstă, depresia
nu este nimic altceva decât fuga din faţa tuturor sentimentelor care
ar putea să ne facă să retrăim rănile din copilărie.
Alice Miller - Ta vie enfin sauvée, Flammarion, pag.35
Fragmente traduse pe site: (aici)
25 iunie 2010
„A euharistia” universul…
Lumea a fost creată pentru a deveni euharistie.
Această euharistie cosmică, această imensă circulaţie
a slavei, omului îi revine să o descifreze, să o realizeze.
Există, în inima lucrurilor, o celebrare mută.
Omului îi revine să o facă să răsune.
Dumnezeu, în Geneza, îi cere să numească ceea ce este viu. Căci
omul este totodată din cer şi de pe pământ. Şi Dumnezeu
îi dă lumea în dar pentru ca amândoi – Dumnezeu şi omul – să
facă din lume un imens poem euharistic.
(Olivier Clement – din numãrul curent al revistei LE CHEMIN, nr.87,
vara 2010)
24 iunie 2010
Ştiinţa este o putere. Numai înţelepciunea
este libertate. Cultura epocii noastre este superficială, şi
ştiinţa noastră periculoasă, căci dacă
suntem bogaţi în mecanisme, suntem săraci în motivaţii.
Echilibrul spiritului nostru, care era odinioară fructul unei fervori
religioase, a dispărut. Ştiinţa a disociat morala noastră
de fundamentele ei supranaturale şi lumea noastră pare corodată
de un individualism dezordonat, care reflectă dezorientarea
haotică a spiritului nostru.
Will Durant – The meaning of Philosophy (1920)
22 iunie 2010
Durerea nu este locul dorinţei noastre,
ci cel al adevărului nostru deplin…
Nu pretind că ar trebui să facem din durere o stare de alegere.
Trebuie, dimpotrivă, să facem totul pentru a ne elibera de ea.
Dar trebuie de asemenea să o cunoaştem.
Omul veritabil nu este stăpânul durerii lui, nici fugarul ei, nici
sclavul ei.
El trebuie să fie eliberatorul ei.
André Suarčs – Trois Hommes
(citat din cartea lui Paul Lebeau, Etty Hillesum. Un
itineraire spirituel, Albin Michel, pag. 100)
21 iunie 2010
Un singur lucru este necesar: solitudinea.
Marea solitudine interioară.
Mergând în noi înşine şi neîntâlnind ore întregi pe nimeni,
la aceasta trebuie să ajungem.
Iubirea nu înseamnă întâi de toate a ne dãrui
pe noi înşine, a ne uni cu un altul…
Este ocazia unică de a ne maturiza,
de a lua formă,
de a deveni noi înşine o lume pentru fiinţa iubită
(…)
Această iubire pe care o pregătim, luptând cu asprime:
două solitudini protejându-se,
completându-se,
limitându-se,
înclinându-se una în faţa celeilalte.
R.M. Rilke – Lettres a un jeune počte
(citat din cartea lui Paul Lebeau, Etty Hillesum.
Un itineraire spirituel, Albin Michel, pag. 83)
20 iunie 2010
Sursa foto: Irena. Flori de iunie în Quebec.
Cunosc două feluri de solitudine.
Una mă face tristă de moarte şi îmi
dă sentimentul de a fi pierdută fără direcţie.
Cealaltă, dimpotrivă, mă face puternică
şi fericită.
Prima provine din faptul că am impresia că nu mai am contact
cu semenii mei, că sunt total separată de fiecare dintre ei
şi de mine însămi, până acolo încât nu mai înţeleg
ce sens poate avea viaţa. Îmi pare că viaţa nu mai are
coerenţă şi că eu nu-mi găsesc locul în ea.
Dar experienţa celeilalte solitudini mă
face puternică şi sigură pe mine: mă simt în ea în
comuniune cu fiecare, cu totul şi cu Dumnezeu… Mă simt inserată
într-un mare tot plin de sens, şi am sentimentul că pot împărţi
cu alţii această mare forţă care este în mine.
Etty Hillesum
(citat din cartea lui Paul Lebeau, Etty Hillesum.
Un itineraire spirituel, Albin Michel, pag. 82)
19 iunie 2010
Există în mine un puţ foarte adânc.
Şi în acest puţ se află Dumnezeu.
Adeseori ajung să-l ating.
Dar cel mai adesea pietre şi moloz obstruează acest puţ
şi Dumnezeu este acoperit.
Atunci trebuie să-l aduc din nou la lumină.
Etty Hillesum
(citat din Paul Lebeau – Etty Hillesum. Un itineraire spirituel,
Albin Michel, Pag. 142)
18 iunie 2010
Cuvântul Dumnezeu…
Sursa foto: Irena. Flori de iunie în Quebec.
Găsesc adesea acest cuvânt atât de primitiv! În cele din urmă
nu este decât o parabolă, o abordare a celei mai mari şi mai
constante aventuri interioare. Cred că eu nici nu am nevoie de cuvântul
„Dumnezeu”. Acesta îmi face de multe ori impresia unui strigăt primitiv,
sau a unei proteze utile. Şi atunci când se întâmplă să
am dorinţa, seara, de a mă adresa lui Dumnezeu, şi de a-i
spune în maniera unui copil: „Dumnezeule, hotărât aşa nu mai
merge!”, este ca şi cum m-aş adresa la ceva care este în mine,
ca şi cum aş încerca să mă conciliez cu o parte din
mine însămi.
Etty Hillesum
(citat din Paul Lebeau – Etty Hillesum. Un itineraire spirituel,
Albin Michel, Pag. 137)
17 iunie 2010
Necesitatea care ne modeleazã...
necesitatea cu cele douã feţe
ale ei...
străluceşte de frumuseţe...
Sursa foto: David (peisaj din Muntenegru)
De fapt lumea este frumoasă. Când suntem singuri în
mijlocul naturii şi pregătiţi pentru atenţie, ceva
ne poartă să iubim ceea ce ne înconjoară… Şi frumuseţea
ne miscã cu atât mai mult cu cât necesitatea se arată de o
manieră mai evidentă, spre exemplu… în pliurile pe care greutatea
le imprimă munţilor sau valurilor mării, în orbita astrelor.
În matematica pură de asemenea, necesitatea
străluceşte de frumuseţe. Neîndoielnic,
esenţa sentimentului frumuseţii
este sentimentul că această necesitate,
pentru care una din feţe este constrângerea
brutală („legile” naturii),
are drept cealaltă faţă supunerea faţă de Dumnezeu.
Prin efectul unei mizericordii providenţiale, acest adevăr este
făcut sensibil părţii carnale (charnelle) a sufletului
nostru şi într-un anume fel şi corpului nostru.
Simone Weil
(citat din Paul Lebeau – Etty Hillesum. Un itineraire spirituel,
Albin Michel, Pag. 246)
16 iunie 2010
Nu am nici o nostalgie...
Sursa foto: Irena. Flori de iunie în Quebec.
... pentru cã sunt acasã (la mine)...
peste tot...
15 iunie 2010
Ah! Noi avem toate acestea în noi:
Dumnezeu, cerul, infernul, pământul,
viaţa, moartea şi secolele, atâtea secole!
Circumstanţele exterioare formează
un decor şi o acţiune care se schimbă.
Dar noi purtăm totul în noi, şi
circumstanţele nu joacă niciodată un rol determinant.
Întotdeauna vor exista situaţii bune sau rele de acceptat ca un fapt
împlinit
– ceea ce nu împiedică pe nimeni să-şi consacre viaţa
ameliorării celor rele.
Dar trebuie să cunoaştem motivele
luptei pe care o ducem,
şi să începem prin a ne reforma pe noi
înşine
şi sã începem din nou în fiecare zi.
Etty Hillessum – Une vie boulversée, Journal 1941-1943,
(citat din cartea lui Paul Lebeau, Etty Hillesum. Un itineraire spirituel,
Albin Michel )
14 iunie 2010
Ascultând viaţa
Adevărul este că ai nevoie de conştienţă şi
ai nevoie de hrană. Ai nevoie de hrană bună, sănătoasă.
Învaţă să te bucuri de hrana consistentă a vieţii.
Hrană bună, vin bun, apă bună. Gustă-le. Ieşi
din minţi şi vino la simţuri. Asta înseamnă alimentaţie
bună, sănătoasă. Plăcerile simţurilor şi
plăcerile minţii. Lectură bună, când te bucuri de
o carte bună. Sau o discuţie bună, sau gânduri cu adevărat
bune. Este extraordinar. Din păcate, oamenii au luat-o razna şi
devin din ce în ce mai dependenţi, deoarece nu ştiu să
se bucure de lucrurile minunate ale vieţii. Aşa că se dedică
unor stimulente artificiale tot mai puternice. […]
Sursa foto: Irena
Nu pot să vă avertizez îndeajuns asupra acestui tip de asceză.
Lăsaţi-o mai încet şi savuraţi, mirosiţi, ascultaţi
şi daţi-le voie simţurilor să revină la viaţă.
Dacă doriţi un drum regal către misticism, aşezaţi-vă
în linişte şi ascultaţi toate sunetele din jurul vostru.
Nu vă focalizaţi asupra unui sunet anume; încercaţi să
le auziţi pe toate. O, veţi vedea miracolele care vi se întâmplă,
atunci când simţurile vi se deblochează. Acest lucru este extrem
de important pentru procesul schimbării.
Anthony de Mello – Conştienţa. Capcanele
şi şansele realităţii, Editura For You,
pag 126
http://www.editura-foryou.ro/index.php?p=detalii&carte=37
13 iunie 2010
Speranta nu este convingerea cã lucrurile
vor lua o întorsãturã bunã,
ci convingerea cã ceea ce faci are sens
indiferent de ce întorsãturã iau lucrurile.
Vaclav Havel
12 iunie 2010
Ceea ce este pur se lasã privit.
PIERRES VIVANTES
Photographies de Frere Jean
dintr-un album de fotografii pe care vã veti
bucura sã-l puteti vedea aici:
http://issuu.com/seraphim/docs/pierres_vivante_jean
10 iunie 2010
Sursa foto: http://www.centre-bethanie.org
Îmi plâng nevrednicia, văzându-mi viaţa
în mâinile ceasurilor fără rost –
Când însă o văd în mâinile Tale, ştiu că e prea de
preţ
să fie risipită între umbre.
din vol. Culesul roadelor de Rabindranath Tagore, Editura HELICON,
trad. Vasile G. Luţă
9 iunie 2010
Sursa foto: http://www.eglise-orthodoxe.eu
(imagine de la Bethanie)
De dragul tău se-nchid în ei poeţii
şi strâng imagini pline, foşnitoare,
şi merg, se coc în ritmuri ca în soare
şi-atât de singuri sunt de-a lungul vieţii…
R.M. Rilke – Şi moşteneşti verdele…, Trad. Maria Banuş,
Editura HELICON
Salt la inceputul paginii |
|
english page