|
Aforismul sau meditatia
zilei - pagina 10
Navigare pagini aforisme:19
18 17
16
15
14 13
12 11
10 9 8
7 6
5 4
3 2
1
Salt la Sfarsitul paginii
27 iunie 2013
Din gândurile
lui Rainer Maria Rilke...
Eliberarea nu este fugă de realitate,
ci constă în transformarea conştientă
a elementelor care constituie lumea şi existenţa noastră.
Acesta este marele secret al Tantrelor şi al misticilor din toate
timpurile. Dintre misticii moderni, nimeni nu a exprimat acest lucru mai
frumos decât Rilke, deşi puţini vor fi sesizat adevărul
profund al cuvintelor sale, atunci când a spus:
Vasili Kandinsky - Cavalerul albastru
sursa foto: http://www.abcgallery.com/
<Efemerul se aruncă
pretutindeni într-o fiinţare profundă. De aceea toate
formele lumii noastre trebuie folosite nu doar într-un sens dependent
de timp (şi deci limitat în timp), ci trebuie incluse în acele fenomene
cu semnificaţie superioară la care luăm parte (sau în care
suntem parte). Totuşi, nu în sens creştin, ci într-o
conştiinţă pur lumească, profund lumească, plină
de bucurii, trebuie să situăm în orizontul cel mai larg ceea
ce am văzut şi am atins aici. Nu într-un „dincolo”
a cărui umbră întunecă pământul, ci în
întreg, în univers. Natura, lucrurile cu care venim în contact
şi de care ne folosim în fiecare zi, toate acestea sunt preliminarii
şi tranzitorii: totuşi, atât timp cât ne găsim aici, ele
sunt avutul nostru, prietenii noştri, participanţi la durerile
şi la plăcerile noastre, la fel cum au fost şi prietenii
de încredere ai strămoşilor noştri. Prin urmare nu trebuie
să denigrăm şi să desconsiderăm tot ce aparţine
acestei lumi, ci dimpotrivă, tocmai din cauza naturii preliminare
pe care o împărtăşeşte cu noi, aceste fenomene şi
lucruri trebuie înţelese şi transformate de noi în sensul cel
mai profund. – Transformate? – Da, căci este sarcina noastră
să imprimăm în noi pământul acesta trecător, preliminar,
într-o manieră atât de pasionată, de dureroasă, încât natura
sa esenţială să fie în mod „invizibil” resuscitată
în noi.>
(R.M. Rilke – Briefe aus Muzot (Leipzig, Insel Verlag, 1937)
citat de Lama Anagarika Govinda în cartea aceea
care ar trebui reeditată... :) ...
26 iunie 2013
Francoise Dolto
Ce să le spunem copiilor
Întrebare: Ce
ne puteţi spune despre copilul aflat în faţa unei boli grave?
F.D.: Trebuie să i se vorbească
despre asta imediat, să i se spună: „Poţi să îmi spui
tot ce simţi; doar tu ştii cum stau lucrurile; trebuie să
îi spui doctorului, iar dacă el nu are timp să te asculte, am
să te ascult eu”. Trebuie cel puţin să fi putut vorbi cu
cineva.
Sunt convinsă că, aflată în faţa propriei morţi,
persoana care urmează să moară ştie că a ajuns
la capătul vieţii. Citiţi cartea scrisă de Ginette
Rainbault (L’enfant et la mort): copiii sunt îngrijoraţi pentru
părinţii lor. Mulţi spun: „Vorbeşte cu mama, nu vrea
să creadă, dar săptămâna viitoare, când o să
vină, nu o să mai fiu”. Pentru ei, această plecare face
parte din cursul firesc al vieţii lor. Nu ştim ce este moartea,
însă copilul nu face toată această dramă în jurul
propriei morţi aşa cum facem noi, considerând că o moarte
prematură este dramatică. Pentru copilul care va deceda nu este
nimic prematur, ea face parte dintr-o evoluţie pe care o trăieşte
şi întotdeauna există speranţa unui după. Nu avem
de unde şti ce reprezintă această speranţă a
unui după pentru copil, însă el vorbeşte despre asta: „Când
am să fiu mort, am să fac cutare sau cutare lucru”. În fond,
de ce nu? Să îl lăsăm să îşi dea frâu liber imaginaţiei.
Nu trebuie să vorbim, trebuie să îl ascultăm şi încuviinţăm:
„Tu ştii mai bine”.
Francoise Dolto - Ce să le spunem copiilor, Editura TREI,
pag. 121-122
Detalii carte pe site-ul editurii aici
25 iunie 2013
Francoise Dolto
Ce să le spunem copiilor
Întrebare: Un cuvânt auzit în copilărie
poate determina cursul întregii vieţi? Puteţi da câteva
exemple?
F.D.: Sigur că da, v-am spus deja povestea cu Mexicul. Pot să
vă vorbesc şi despre ce fac ţiganii atunci când vor să
înnoiască generaţia de muzicanţi.
Am aflat aceste lucruri când am fost în pelerinaj la Saintes-Maries-de-la-Mer
şi stăteam la o prietenă care cunoştea mulţi
ţigani. Am discutat mult, era un subiect foarte interesant. Prietena
mea spunea că muzicanţii ţigani, atunci când cel mai bun
instrumentist al lor începe să îmbătrânească, discută
între ei, în clanul, grupul, tribul lor, nu ştiu cum se numeşte:
„Ar fi bine să avem un copil care să preia ştafeta”. Şi
aleg o femeie însărcinată, iar în timpul ultimelor şase
săptămâni de sarcină, cel mai bun muzicant bătrân
vine şi cântă în fiecare zi pentru făt, urmând să
facă la fel şi câteva săptămâni după naşterea
acestuia; vine şi cântă la instrumentul lui zi de zi pentru
cel mic, numai ce ştie el să cânte cel mai bine. Apoi lucrurile
se opresc aici şi toţi sunt siguri că acel copil va cânta,
când va fi mare, la acel instrument. Toţi mi-au spus că aşa
îşi pregătesc ei schimbul. Înainte de naştere şi puţin
după naştere. Iar copilul va dori să cânte la acel instrument
când va avea vârsta şi dorinţa să se exprime. Este ceva
foarte frumos. Ştiţi, muzica este mai mult decât cuvântul. Este
un mesaj semnificant al limbajului.
Este sigur că mesajul auzit foarte timpuriu
şi oferit cu dragoste – deoarece avem în cazul acesta un lucru oferit
cu dragoste – poate purta o fiinţă înspre propriul ei viitor.
Însă există o perioadă de latenţă între acel
moment şi realizarea propriu-zisă. Ca şi sămânţa
pusă în pământ, pe care nu o mai vedem până nu încolţeşte.
Nu avem de-a face cu ceva direct, de tipul: „Fă cutare lucru ca să-i
faci plăcere… Şi, haide, exersează!...” Nu, nu aşa.
Dorinţa izvorăşte dinăuntrul nostru şi este inevitabil
chemată să se exprime în afara noastră. Acest lucru trebuie
susţinut, şi nu este uşor, dar şi îndreptăţit
mereu, oferind, în măsura posibilului, tot ce poate sprijini acest
mers. Uneori, este foarte greu: „Îndrăzneşte, vei avea destul
curaj; dacă vrei cu adevărat, ai să poţi, ai să
izbândeşti”.
Acesta este rolul nostru de educatori.
Francoise Dolto - Ce să le spunem copiilor, Editura TREI,
pag. 96-97
Detalii carte pe site-ul editurii aici
23 iunie 2013
Meditatia nu înseamnã evadare
din lume,
ci o metodã
de a privi lumea mai în profunzime,
nestingheriti de prejudecãti
sau de obisnuinte care sã ne orbeascã
în fata miracolelor si a misterelor care ne
înconjoarã.
Lama Anagarika Govinda - MEDITATIE CREATOARE si constiintã multidimensionalã,
Editura HERALD,
(de pe coperta a IV-a a cãrtii)
Detalii carte aici:
http://www.edituraherald.ro/bookdetail.asp?cod_carte=71&title=Meditatie%20creatoare%20si%20constiinta%20multidimensionala
... o carte care ar fi de dorit :) sã se reediteze ...
Câteva fragmente postate pe site aici
21 iunie 2013
Copiii nostri isi petrec zilele fiind instruiti
in mod pasiv si fiind impinsi sa stea locului si sa dea teste -
de multe ori impotriva vointei lor. Aceasta incarcerare noi o numim scolarizare
si totodata ne intrebam de ce copiii se plictisesc si nu se poarta cum
trebuie. Chiar si in afara scolii, copiii de astazi rareori se joaca si
exploreaza fara supraveghere adulta si le sunt permise putine oportunitati
in care sa isi controleze propriile lor vieti. Rezultatul: copii anxiosi
si lipsiti de concentrare care considera scoala - si viata - o serie de
obstacole peste care trebuie sa treaca.
In Liber sa inveti, psihologul Peter
Gray sustine ca daca copiii nostri sunt lasati
liberi sa isi urmeze propriile interese prin joc, nu numai ca invata tot
ceea ce e nevoie sa stie, dar o fac si cu multa energie si pasiune. Copiii
vin pe lume cu dorinta de a invata, inzestrati cu spirit ludic, curiozitate
si sociabilitate ce ii calauzesc in propria lor educatie. Totusi,
noi am nimicit astfel de instincte intr-un model scolar proiectat initial
pentru a indoctrina si nu pentru a promova dezvoltarea intelectuala.
din prezentarea cãrtii pe care o recomandam zilele trecute,
LIBER SÃ ÎNVETI, de PETER GRAY,
Editura HERALD, recomandatã de Comunitatea
ParintiAutentici.ro.
Detalii carte aici:
http://www.edituraherald.ro/bookdetail.asp?cod_carte=571&title=Liber%20sa%20inveti
În plus, am remarcat pe site-ul Editurii HERALD, legat de preocuparea
pentru educatia copiilor, un anunt:
Cãrtile celebrului Michael Thompson vor fi
publicate în curând la HERALD.
Despre Michael Thompson aici:
http://www.michaelthompson.ro/speaker-lineup/cartile-lui-michael-thompson/
19 iunie 2013
Dominique Loreau
Mai mult lux...
Fragment dintr-o nouă carte tradusă în româneşte, Arta
esenţei
la Editura Baroque Books &Arts
Detalii carte aici: http://baroquebooks.ro/colectii/savoir-vivre/118-arta-esentei
Să trăieşti fără casă, hrană, veşminte
şi îngrijiri medicale adecvate nu înseamnă să trăieşti
simplu. Aceasta nu a r fi o simplitate aleasă deliberat, ci o formă
de sărăcie impusă. Să trăieşti simplu nu
înseamnă să respingi confortul material, ci să duci o viaţă
mai lejeră, mai profundă şi… mai luxoasă! Se poate
să trăieşti bine chiar şi cu bani foarte puţini.
bucurându-te de unul dintre cele mai rafinate tipuri de lux posibile:
luxul „zen”. Luxul, un concept
epicurian, presupune să nu irosim niciun moment prin alegeri automate,
să nu ne lăsăm copleşiţi de ceea ce ne înconjoară
(deseori persoanele care au îmbătrânit frumos au respectat acest
principiu: au trăit în acord cu ele însele). Luxul nu este reprezentat
doar de interioare splendide şi spaţioase, cu pereţi albi
şi design modern, chiar dacă frumuseţea este esenţială
în viaţă. Luxul autentic se situează departe de iluziile
care ne sunt impuse: să nu te grăbeşti, să nu iroseşti,
să nu faci niciodată compromisuri în privinţa calităţii,
să te consideri unic şi să te respecţi. Dar mai mult
decât atât, luxul presupune posibilitatea de a refuza să faci ceva,
fiindcă acel ceva te stresează şi, la fel de bine, posibilitatea
de a refuza să accepţi aproape de tine orice lucru care te încorsetează.
Luxul este întruchipat de o încăpere aerisită, liniştită
şi odihnitoare după o zi de muncă, un apartament lipsit
de orice zorzoane, în care nu mai ai nimic de făcut. Luxul înseamnă
să elimini sutele de mici alegeri pe care ni le impune cotidianul,
fără să te închistezi într-un sistem rigid şi tern.
Luxul înseamnă să nu ai decât strictul necesar pentru a dobândi
o anume libertate de spirit şi pentru a-ţi crea un soi de imaginar
în jurul lucrurilor care te îmbogăţesc. Să ne amintim că
luxul trebuie să facă trimitere la visare şi la imaginaţie:
rolul său este de a ne hrăni sufletul, asemenea obiectelor veritabile,
a poveştilor adevărate şi a oamenilor demni de acest nume.
18 iunie 2013
Paul Klee - Southern(Tunisian) Garden
Linistea
este limbajul prim al lui Dumnezeu.
Orice altceva este o palidã traducere.
Fr. Thomas Keating - Invitation to Love: The Way of Christian Contemplation
15 iunie 2013
Sub deviza Slow Life
Marc de Smedt
Editor şi scriitor, fericirea sa este aceea
de a fi ştiut să concilieze activităţile sale creatoare
cu o viaţă la ţară.
Ultima carte apărută: Petit cahier d'exercices de méditation
au quotidien , Ed. Jouvence.
Ascultaţi natura
În Spania, în nordul Cataloniei, traversăm,
imediat după frontiera cu Franţa, un peisaj care, acum două
luni, era negru de nenumărate schelete de copaci, un peisaj devastat
pe zeci de mii de hectare de incendiul uriaş care a avut loc aici
vara trecută. Şi acolo, ochii mei uimiţi constată
că de ambele părţi ale autostrăzii, numeroşi
copaci reînverzesc: pământul este ars, trunchiurile sunt negre, dar
coroanele lor poartă frunze noi. Desele ploi de iarnă au ajutat
aceşti stejari de plută să dea din nou, să trăiască
din nou. Nu este cazul multor altor specii mai fragile, ca de exemplu
pinii. Dar este ca şi cum natura ne-ar face semn de speranţă.
Nu trebuie să ne pierdem încrederea, să luptăm mereu şi
să curăţăm scoriile trecutului: din loc în loc, unii
se activează pe de altă parte pentru a începe să degajeze
mici zone din aceste întinderi imense şi dezolate care înverzesc
din nou în pofida a orice. Şi simt proverbul: „Ajute-te
singur şi natura te va ajuta!” căpătându-şi
sensul deplin.
Maniera noastră de a percepe lumea depinde de
modul în care o gândim. Este povestea celor doi prieteni care, la finalul
unei plimbări , admiră un arbore uriaş care se detaşează
magnific pe fondul unui apus de soare. Primul exclamă: „Ce spectacol
sublim!” Şi celălalt îi răspunde: „Adevărat, trebuie
să facă vreo 300 de metri cubi de lemn!” Ce punct de vedere
adoptăm? Personal, toate simţurile mele vibrează de îndată
ce mă plimb în natură, ceea ce nu mă împiedică să
pun de-o parte lemne pentru şemineu. Aş spune că mă
simt destul de panteist. Chiar şi un sfânt creştin ca Bernard
de Clairvaux spunea: „Copacii m-au învăţat mai mult decât cărţile!”
Şi mă gândesc adesea la exclamaţia lui Danton din fundul
închisorii: „Ah, dacă aş putea măcar să văd un
copac!”
Iubesc locurile unde avem impresia că natura
ne vorbeşte – dacă vrem s-o ascultăm. Totul
este chestiune de prezenţă la lume: un simplu fir de
iarbă conţine misterul vieţii. Şi trebuie să
savurăm acel koan zen care explică atât de bine comunicarea
specială pe care o putem avea cu plantele: „Omul
priveşte floarea, floarea zâmbeşte!” Să deschidem
deci mari ochii!
Marc de Smedt
Articolul original aici: http://www.cles.com/chronique/ecouter-la-nature
12 iunie 2013
Sub deviza SLOWLY
...rugãciunea este o cãutare
de rezonantã...
Hartmut Rosa
Avem impresia că nu avem timp pentru
că,
în mod inconştient, suntem bulimici de acţiune.
Jean-Louis Servan-Schreiber
într-o discutie despre TIMP AICI
11 iunie 2013
Pr. Ciprian Negreanu
O întâlnire
cu Dumnezeu
(Este o experientã a FIINTEI cum spune K.G.
Durckheim, este un caz de Marea Experientã a Fiintei care se întâmplã
si azi si care schimbã din temelie fiinta si viata cuiva. Oamenii
trebuie sã stie cã acest lucru se poate întâmpla.
Dar existã si micile experiente ale Fiintei, spune Durckheim, în
care Fiinta ne atinge, ne sesizeazã. Pentru a le recepta pe acestea
omul trebuie sã înceapã sã ASCULTE, sã
învete sã ASCULTE... fãcând cât mai multã
liniste în el...) Comentariul acesta îmi apartine, V.J.
Atunci am simţit că se lasă în sufletul
meu o linişte fără seamăn, ca şi cum cineva îmi
pusese o umbrelă deasupra. Vă ziceam că gândurile mele
negre erau ca un potop care cădea din cer continuu peste mine. Şi,
deodată, această linişte, despre care mai târziu am citit
şi în scrierile Apostolului Pavel, liniştea care covârşeşte
toată mintea şi inima. O linişte care nu era omenească.
Nu se poate spune cum am putut să trăiesc acea linişte,
după ani şi ani de chin. O linişte care mi-a lipsit oricât
am căutat-o, am cerut-o, am nădăjduit-o. o linişte
absolută, dar nu una a oboselii, a plictiselii, ci una vie, vie…
O pace desăvârşită. Şi parcă, deodată, s-a
făcut lumină în jur. În cap un glas îmi spunea: „Unde am fost
până acum? Cât timp am pierdut…” Era sufletul
pe care nu bănuiam că-l am…
-
De unde venea această linişte neaşteptată?
-
Cred că era dată de dragostea lui Dumnezeu. Atunci am
avut o întâlnire cu Dumnezeu. Încerc să nu spun cuvinte mari, dar
nu am cum să mă feresc de ele în acest caz.
…
Vreo 13 ani nu am vorbit despre lucrurile acestea, că nu ştiam
ce să zic. S-a împlinit puţin cu mine cuvântul părintelui
Arsenie Boca: „A fi credincios înseamnă mult mai mult decât a avea
o credinţă, înseamnă a te întâlni măcar o clipă
cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi să nu-ţi ajungă
o viaţă întreagă să lămureşti acea clipă
între oameni.”
Un fragment dintr-un interviu, din nr-ul curent (1072) al revistei Formula
AS, cu pr. Ciprian Negreanu, parohul Bisericii studenţilor din Cluj.
Evenimentul de mai sus se petrecea la Prislop, la mormântul pr.
Arsenie Boca.
Probabil peste vreo 2 săptămâni va putea fi citit on line pe
site-ul revistei FORMULA AS.
8 iunie 2013
Tree of Life Holocaust Memorial, Budapesta
Mai multe imagini aici
1 iunie 2013
Lama Anagarika Govinda
EXPERIENŢA
VENERAŢIEI ŞI
SENTIMENTUL DE UIMIRE
Sarcina noastră nu este să explicăm
lumea, ci să dăm semnificaţie. Acelaşi lucru
este valabil în ce priveşte misterele vieţii şi ale conştiinţei.
Tot ce poate fi explicat îşi pierde odată cu aceasta infinitatea
şi devine circumscris, limitat, finit -ajungând să fie un "lucru"!
A fi lucru [thingness] este opusul lui a fi viu [aliveness], opusul a
tot ce este conştient şi a cărui natură, în libertatea
ei interioară şi mişcarea ei autonomă, constă
tocmai din caracterul ei imprevizibil.
"Realitatea nu este o condiţie fixă, ci o mărime capabilă
de diferite grade de intensificare", după cum spunea Martin
Buber. Prin urmare: "Este paradoxul glorios al existenţei noastre
că întreaga comprehensibilitate a lumii nu este decât scăunelul
pe care stă incomprehensibilitatea ei."
Oamenii care încearcă să explice totul
în lume ucid totul. Viaţa spirituală nu poate exista
fără recunoaşterea şi veneraţia în faţa
misterului ultim. Un mister poate fi trăit şi totuşi să
rămână inexplicabil. Nu este un mister fiindcă ar fi ceva
ascuns şi imposibil de cunoscut, ci fiindcă
este prea măreţ pentru a fi exprimat în cuvinte. Nu găsim
oare ceva similar în marile lucrări de artă, care şi ele
pot fi trăite dar nu explicate, deşi stau în faţa ochilor
noştri în toată claritatea şi distincţia lor?
Lama Anagarika Govinda - MEDITATIE CREATOARE si constiintã multidimensionalã,
Editura HERALD
Mai multe pagini
aici
30 mai 2013
Marc de Smedt
Nu este suficient doar sã ne rugãm
Pentru a crea o reală schimbare într-o
societate,
binecuvântările şi rugăciunile, oricât de puternice ar
fi, nu sunt de ajuns:
e nevoie de iniţiative inteligente, concrete,
ştiinţifice…
Pentru a merge dincolo de beneficiile psihologice
ale credinţelor şi ale rugăciunilor,
e nevoie de acţiune eficace.
Mai mult aici (articol tradus azi):
pages/Marc_Smedt_Prier_ne_suffit_pas.htm
27 mai 2013
Si viata
vesnicã,
totuna cu viata fericitã,
începe aici,
în viata pãmânteascã altoitã pe Viata
Care este Dumnezeu.
Maica Siluana Vlad
aici
Sursa foto: Moniq
Asadar...cu o micã anticipatie nerãbdãtoare...
Ad multos annos!
22 mai 2013
Hara în poziţia de stând în picioare
„Hara”, literalmente abdomen, nu desemnează o cultură a abdomenului,
ci cultura unei dispoziţii prin care
se înlocuieşte o atitudine de neîncredere prin instaurarea unei atitudini
de încredere şi seninătate. Pentru
a surmonta atitudinea în care nu avem centru de greutate, sau avem un
centru de greutate plasat prea sus, pentru a instala aşadar centrul
de greutate potrivit, trebuie să parcurgem
etapele următoare:
Mai mult aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2013/05/hara-in-pozitia-de-stand-in-picioare.html
19 mai 2013
Mintea de dincolo...
Universul, spune David Bohm, este o hologramă
gigantă, o holomişcare
a lumii înfăşurate,
care se află toată adunată într-un singur punct, către
lumea noastră desfăşurată
perceptibilă. In ordinea înfăşurată, fiind
totul în totul interconectat, fiecare acţiune exercitată într-un
punct se reflectă asupra întregului şi invers. Având indubitabile
consecinţe, aşa după cum vom discuta, prin conştiinţă,
prin modul în care gândirea noastră are o finalitate constructivă
sau, dimpotrivă, distructivă, vom exercita un efect de aceeaşi
natură asupra Universului. Chiar dacă din ignoranţă
noi credem că Universul este indiferent la ceea ce facem noi, fizica
cuantică ne spune că prin conştiinţa noastră
ne implicăm în ordinea sau în dezordinea sa. Cum fiecare dintre noi
este un univers aparte, înţelegem că la nivel de conştiinţă
ne intersectăm cu universurile tuturor semenilor şi cu marele
Univers de dincolo de noi.
Dumitru Constantin-Dulcan - MINTEA DE DINCOLO,
Editura EIKON, Cluj-Napoca, 2013, pag. 45
Câteva fragmente postate azi aici
15 mai 2013
Această boală
nu este spre moarte...
A mă vindeca nu ţine
neapărat de resortul meu, dar a înţelege sensul acestei maladii,
a-l integra atât cât se poate face, aceasta ţine de responsabilitatea
mea.
Ceea ce este dezesperant, nu este atât de a fi
bolnav cât de a fi surd la sensul a ceea
ce ni se întâmplă. Pentru că atunci suferinţa ne loveşte
orbeşte. Eu cred că maladia are o funcţie:
tocmai aceea de a ne pune în relaţie cu sensul şi cu viaţa.
Este paradoxal, dar extrem de concret şi de real. „Această
boală nu este spre moarte” spune apostolul Ioan în evanghelia lui.
Myriam Brousse - Votre corps a unei memoire,
pag. 154
Ultima updatare azi la orele 11:45 aici
9 mai 2013
Corpul uman pãstreazã în el amintirile
îngropate
ale suferinþelor noastre de copii, de fetus,
si chiar, uneori, pe cele ale pãrintilor si înaintasilor
nostri.
Myriam Brousse - Votre corps a unei memoire
Ultimul update 9 mai la orele 20:30 aici
7 mai 2013
Cu dedicatie pentru Ange,
de undeva de departe.
LA MULTI ANI!
Primele flori de Clematis
Polish Spirit
Lonicera tellmanniana...
în curs de înflorire
6 mai 2013
Myriam Brousse - Corpul vostru are o memorie
Toate persoanele pe care le-am primit au
un punct comun: ele caută, fără să ştie ce caută;
simt că suferă, dar nu ştiu de ce anume. Şi, de cele
mai multe ori, chiar şi când cred că ştiu, ele nu ştiu.
Pentru că totul este înceţoşat, îngropat, „uitat”. Pentru
că sunt puse în funcţie de ani şi ani de zile, şi,
adesea, chiar de mai multe generaţii, „parafocuri” care le ajută
să ocolească insurmontabilul, să nu se confrunte cu ceea
ce pare prea periculos pentru ele.
De treizeci de ani nu am găsit
altă cale decât cea pe care m-am angajat eu însămi: pentru a
trăi mai bine trebuie, în prima fază, mers în întâmpinarea a
ceea ce ne face să suferim. A găsi unde se înrădăcinează
realmente boala şi ceea ce are ea de spus. A accepta să vedem
acel ceva asupra căruia am închis ochii până acum. Şi a
asculta ce spune corpul, chiar dacă este greu de îndurat sau inacceptabil…
Myriam Brousse – Votre corps a une mémoire, p. 20, Ed. Marabout
Mai mult aici
5 mai 2013
HRISTOS A ÎNVIAT!
Slava lui Dumnezeu este omul viu,
omul trãind în Relatie cu Cel Viu,
ancorat în profunzimea acestei Relatii,
si aceasta acum
si aici, în prezent.
A celebra Învierea
înseamnã mai mult decât aniversarea unui fapt istoric,
înseamnã a trãi în aceastã Fericitã
Realitate.
Icoanã de Agnès GLICHITCH
via blogul lui Marc-Elie, SERAFIM:
http://seraphim.over-blog.com/article-resurrection-68074010.html
Cine sunt acei ce iubesc pe Dumnezeu din tot sufletul?
Fie ca ei sa se bucure de aceasta mareata sarbatoare!
Cine sunt acei ce slujesc Domnului cu credinta?
Fie ca ei sa se veseleasca intru Domnul!
...
Pentru ca Domnul este binevoitor si primeste si pe ultimul
venit
...
El pretuieste truda si saluta curajul.
...
Sa ne bucuram cu totii de bunavointa Domnului!
...
Cel ce a postit cât si cel ce nu a postit
sa se bucure azi de Masa cea plina de bunatati!
Mâncati cu toti din vitelul cel gras!
Sa nu ramâna nimeni flamând. Sorbiti cu totii din paharul
credintei.
Bucurati-va de maretia bunatatii Sale!
(Sf. Ioan Gura de Aur - Cuvânt
la Învierea Domnului)
Textul întreg aici
3 mai 2013
Rolul icoanei este acela de a face vizibil
Invizibilul
Agonia - de Agnes Glichitch
via SERAFIM, blogul lui Marc-Elie:
http://seraphim.over-blog.com/article-agonie-68073164.html
1 mai 2013
Viata intrauterinã
http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=bQM4VSzv5ow
via blogul d-lui Dãnut Mãnãstireanu
http://danutm.wordpress.com/
30 aprilie 2013
Un blog de vizitat aici:
http://12pasi.blogspot.ro/
... autentic ...
... pentru însãnãtosire ...
26 aprilie 2013
Dumitru Constantin Dulcan
Viaţa noastră pe pământ este doar
o mică parte din ceea ce avem de trăit
Există şi în mărturiile
acestor oameni un soi de judecată. Este filmul vieţii pe care
îl văd cei ajunşi în faţa Fiinţei de Lumină,
un film panoramic cu amănunte în detaliu. Aceasta este, cred, expresia
Judecăţii De Pe Urmă, cu care ne-au obişnuit religiile.
Nu ne judecă nimeni, ne judecăm singuri, fiindcă, văzând
acest film, trăim, în toată cruzimea sa, efectul acţiunilor
noastre asupra altora. Dannion Brinkley, un caz celebru de moarte clinică,
mercenar angajat în armată, mărturiseşte că a simţit
durerea provocată de gloanţele trase pe front în soldaţii
armatei inamice, dar şi durerea şi disperarea copiilor, mamelor
şi soţiilor celor ucişi în timpul misiunilor lui. A mărturisit
că a simţit inclusiv durerea propriului câine, pe care îl lovea,
enervat că îi roade covorul. La filmul vieţii nu eşti,
deci, un simplu spectator, că trăieşti aievea durerea şi
tristeţea pe care le-ai produs altora, dar şi bucuria şi
recunoştinţa celor pe care i-ai ajutat sau i-ai iubit.
din interviul publicat de revista Formula AS, numărul curent, nr.
1607, aprilie 2013
Si încă un anunţ: ultima carte
scrisã de Dumitru Constantin Dulcan, recent apărută la
Editura EYKON: MINTEA DE DINCOLO
21 aprilie 2013
Profuziune floralã
Clematis montana Rubens
19 aprilie 2013
SALVATI COPIII
http://www.salvaticopiii.ro/
60% din copiii din România mãnâncã
bãtaie de la pãrinti.
http://stiri.re/educatia-facuta-cu-pumnul-statistici-halucinante-arata-ca-60-din-copiii-din-romania-mananca-bataie-de-la-parinti/
Ceva ce trebuie fãcut de cunoscut în România
pe toate cãile...
Bãtaia NU este ruptã din rai...
Efectele pe termen lung ale "pedagogiei negre", ale umilirii,
neglijãrii, abandonãrii copiilor...
asa cum spun si psihoterapeutii Alice Miller, Susan
Forward, Moussa Nabati în textele postate pe acest site.
Marsul acela pentru viatã cred
cã ar trebui sã-si extindã pledoaria...
cu deloc mai putinã combativitate...
Decât sã militeze împotriva contraceptiei cum am vãzut
în unele locuri.
Poate cã numãrul atât de mare de avorturi nu ar fi
fost atât de mare dacã nu ar fi existat atâta "militare"
anti-contraceptie...
18 aprilie 2013
Din experienta lui Thomas Merton...
Mai trebuie să ne mirăm că nu există pace într-o lume
în care totul concură la a creşte tineri fără nici
o disciplină morală sau religioasă, fără
umbră de viaţă interioară, fără caritate
şi credinţă, singurele care pot garanta tratatele guvernelor
între ele?
Thomas Merton - La nuit privée d'étoiles,
Ed. Albin Michel
Mai mult aici
în fragmentul adãugat azi
15 aprilie 2013
Din experienta lui Thomas Merton...
Poate părea straniu
faptul că părinţii mei, atât de scrupulos de atenţi
în a-l feri pe fiul lor de eroare, de mediocritate, de urâţenie sau
de ipocrizie, nu s-au îngrijit să-i dea o formaţie religioasă...
Thomas Merton - La nuit
privée d'étoiles, Ed. Albin Michel
Mai mult aici
în fragmentul postat azi
12 aprilie 2013
Din experienta lui Thomas Merton...
M-am nãscut la 31 ianuarie 1915,
la umbra Pirineilor,
liber, dupã chipul lui Dumnezeu,
si prizonier al naturii mele violente si egoiste, dupã chipul lumii,
al acestei lumi de tenebre populate cu oameni care iubesc si urãsc
pe Dumnezeu;
care, plasati pe pãmânt pentru a-l iubi, trãiesc în
fricã, pradã dorintelor lor incoerente si disperate.
Thomas Merton - La nuit privée
d'étoiles, Ed. Albin Michel
Asa îsi începe Thomas Merton prima (cred) din cãrtile
sale autobiografice despre intinerariul sãu interior, pasionant...
O carte în care autenticitatea si pasiunea cuceresc deopotrivã.
Bogãtia de trãiri si talentul de a le exprima îmbogãtesc
pe cel care citeste,
îi limpezesc propria-i cãutare.
O carte care ar merita sã fie tradusã în româneste...
Poate o remarcã vreo editurã...
Sper sã traduc câteva fragmente relevante din carte. In timp...
10 aprilie 2013
Christian Arnsperger
Ne face capitalismul mai liberi, mai fericiţi,
sau ambele?
Cu toate acestea, pe vasta „hartă integrativă”
despre care am vorbit, capitalismul „nostru” modern, populat cu oameni
capitalişti moderni, de care el are nevoie pentru a funcţiona,
şi care am deveni „noi” gradual – acest capitalism
nu este decât un punct de trecere într-o dinamică de evoluţie
care se continuă în mod inexorabil. Corolar: identitatea
noastră umană ca participanţi la acest capitalism nu este,
si ea, decât o identitate pasageră; nimic nu este mai puţin
„natural” decât a fi genul de oameni care suntem, în sistemul economic
pe care evoluţia ni l-a lăsat ca moştenire! Cei care, astăzi,
vor să facă apologia capitalismului susţinând că este
un sistem perfect adaptat „naturii umane” spun o banalitate: da, este
adevărat, întrucât acest mod de a organiza economia a co-evoluat
odată cu mentalităţile noastre şi cu valorile noastre
pentru a face din noi oameni capitalişti… Dar nimic nu atrage după
sine implicaţia ca acesta să fie stadiul final al evoluţiei
conştiinţei umane!
Christian Arnsperger – Le capitalisme
nous rend-il plus libres, plus hereux, ou les deux?
Conference „Connaissance&Vie
d’Aujourd’hui”, Leuven, 7 janvier 2008
Articolul poate fi cititi în francezã pe site-ul Trilogies
aici:
http://www.trilogies.org/spip.php?article114
... articol în curs de traducere în
româneste ... AICI
9 aprilie 2013
Christian Arnsperger
Ne face capitalismul mai liberi, mai fericiţi,
sau ambele?
Eroarea lui Marx nu a fost aceea de a vrea „Omul Nou”. Aceasta, toţi
gânditorii serioşi o vor, şi Omul cel Nou este o emergenţă
permanentă de-a lungul procesului de evoluţie spirituală.
Isus din Nazaret, de asemenea, invoca, prin predicile lui, un Om Nou,
iar creştinii merg până acolo încât să spună că
a încarnat el însuşi acest om. Fără speranţă
într-un Om Nou, de fiecare dată iarăşi şi iarăşi,
dinamismul evoluţiei conştiinţei s-ar opri. Nu, eroarea
lui Marx nu a fost aceea de a crede în posibilitatea, pentru fiinţa
umană, de a evolua spre un nivel de conştiinţă mai
înalt; eroarea lui imensă, şi fatală, a fost aceea de a
crede două lucruri: în primul rând, faptul că religia era prin
ea însăşi un obstacol pentru emergenţa Omului Nou, şi,
în doilea rând, faptul că această emergenţă putea
să fie şi trebuia să fie grăbită printr-o revoluţie
dirijată de Stat, dirijată deci (aşa cum o voia redutabilul
Lenin) de o castă de avangardă capabilă să impună
prin forţă ceea ce evoluţia „naturală” nu putea să
facă să apară decât lent – prea lent după gustul lui…
Eroarea lui Marx, aşadar,
a fost aceea de a nu vedea evidenţa: anume că capitalismul
a generat, de-a lungul secolelor, începând cu anii 1500 până în zilele
noastre, un om capitalist – un om
materialist, convins să dorească realmente bunurile de consum
pe care comercianţii vor să i le vândă, adus să admire
banii şi viaţa uşoară pe care bogăţia o
permite; un om capitalist, deci, perfect adaptat condiţiilor de viaţă
din capitalism, chiar dacă, în adâncul lui, el suferă din cauza
aceasta. Există în Occident – şi, din ce în ce mai mult, în
lumea întreagă – o cultură capitalistă, valori capitaliste,
şi creierele noastre contemporane sunt într-un fel „provizoriu programate”
încă de la naşterea noastră să urmărească
scopurile pe care această cultură şi aceste valori ni le
propun: să ne amuzăm cumpărând, să ne justificăm
găsind o slujbă salariată, să contribuim la rentabilitatea
unei întreprinderi în loc să creăm noi una, să jucăm
jocul competiţiei şi să căutăm, pe cât posibil,
să acumulăm şi să consumăm, totul pe fondul unui
anumit pluralism democratic de mare valoare.
Christian Arnsperger – Le capitalisme nous rend-il plus libres, plus
hereux, ou les deux?
Conference „Connaissance&Vie
d’Aujourd’hui”, Leuven, 7 janvier 2008
Articolul poate fi cititi în francezã pe site-ul Trilogies
aici:
http://www.trilogies.org/spip.php?article114
Un articol care ar trebui tradus integral, merită să reflectăm
la perspectiva exprimată acolo...
7 aprilie 2013
Eneagrama
Calea spre propria demnitate
Iubirea necondiţionată
a lui Dumnezeu îl eliberează pe om şi îi permite să-şi
simtă realmente „forţa” sa. Cuvântul „forţă” se înţelege
aici în sens spiritual. Biblia vorbeşte adesea despre dynamis,
adică despre „forţă” , pentru a-l desemna pe Spiritul Sfânt.
Forţa ne dă certitudinea că Dumnezeu ne atrage la el şi
că noi suntem în comuniune cu el. răul caută să ne
priveze de această experienţă a atot-puterii
noastre şi a demnităţii
noastre. Poate că ar merita să vorbim mai mult despre
demnitate căci tot ceea ce are legătură cu puterea
şi cu forţa prea ades a fost înjosit şi prost înţeles.
Eneagrama poate să ne conducă la această experienţă
de demnitate şi de forţă. Da, ea ne arată defectele
noastre, fără menajament. Prea adesea noi nu îndeplinim un act
just decât pentru raţiuni rele! Dar dacă ajungem să
scăpăm din cursa noastră, să ieşim afară
din ea, vom accede la o profunzime a fiinţei noastre. Şi ce
vom găsi noi acolo? O pasiune şi o forţă purificate,
Eul nostru cel mai bun, adevăratul nostru Eu. În mod tradiţional,
acest loc este numit „suflet”, acest punct de întâlnire dintre om şi
Dumnezeu, în care unitatea este posibilă, în care religia nu mai
este făcută numai din cuvinte, din exhortaţii, din norme,
din dogme, din ritualuri şi din slujbe, ci unde o adevărată
întâlnire are loc. Îmi place să predau Eneagrama pentru că am
văzut, datorită ei, oameni transformându-se
în acest sens.
Richard Rohr – ENNEAGRAMME. Les 9 visages de l’âme, Guy Trédaniel Editeur, pag.
48
Fragmente NOI traduse din carte aici
4 aprilie 2013
...un cuvânt despre postura corporalã
pe timpul meditatiei.
Poziţia celui care îngenunchează, atât de firească
pentru creştini, este – s-ar putea spune – răspunsul
dat pe plan fizic transcendenţei lui
Dumnezeu. Îngenunchem într-un act de implorare înaintea Creatorului
nostru.
Însă şi imanenţa
lui Dumnezeu îşi găseşte un răspuns
adecvat – iar acesta pare să fie postura
celui ce stă aşezat, aşa cum apare ea în
formele de meditaţie provenite din India.
Dom Aelred Graham - Despre meditatie
aici
3 aprilie 2013
Mi se pare că marele secret este discernământul
plin de compasiune. Trăim într-o vreme când este la modă un
anume ”ecumenism”; dar ştim cu toţii
că această camaraderie a dialogului interconfesional nu este
suficientă. Privind lucrurile realist, s-ar părea că, sub
faţada gesturilor de prietenie şi bunăvoinţă
evidentă, subzistă încă, la fel de solide ca întotdeauna,
vechile prejudecăţi moştenite prin etnie, care, împreună
cu interesele corporaţiilor ecleziastice, blochează orice efort
de unire a ceea ce a rămas din creştinătate. Întâlnirile
la nivel de organizaţie, ierarh cu ierarh, căutarea unei înţelegeri
reciproce privitoare la doctrină, a unei formule cuprinzătoare
să fie, oare, abordarea justă? Dacă
putem atinge nivelul mai profund al unui ecumenism al spiritului,
nu ne putem aştepta ca diferenţele organizatorice sau de formulare
a doctrinei să dispară. Vom descoperi, poate, că ele nu
contează foarte mult.
Dom Aelred Graham - Despre meditatie
aici
1 aprilie 2013
Oricine – nu doar un creştin catolic
credincios – care a învăţat să stea aşezat, cu trunchiul
perfect drept, cu ochii întredeschişi, cu membrele pliate spre centru,
cu respiraţia atât de lentă şi regulată încât este
abia perceptibilă – va atesta o intensificare
a conştienţei. Din punct de vedere mental, pari a fi
într-un inefabil contact cu Realitatea Ultimă
– iar pentru oricine crescut în tradiţia creştină, în asemenea
perioade de meditaţie, chiar practicată împreună cu buddhiştii
(aşa cum am avut, din când în când, privilegiul) – Realitatea Ultimă,
atât cât poate fi formulată mental, apare întotdeauna în termenii
Dumnnezeului manifestat în Domnul nostru Iisus Hristos.
Dom Aelred Graham - Despre meditatie
Articol propus si tradus de d-l Marian Stan, postat
azi aici
Foarte interesant! Din propria experinetã a unui alt cãlugãr
benedictin.
28 martie 2013
Si un film frumos plin de semnificatie de 30 de minute
OMUL CARE PLANTA COPACI
despre ce poate face un singur om...
atunci când îsi urmeazã cu tenacitate viziunea...
aici:
http://danutm.wordpress.com/2013/03/27/omul-care-planta-copaci/
***
28 martie 2013 - update: partea I
a dialogului dintre Laurence Freeman si Dalai Lama
30 martie 2013 - finalizat aici
1 aprilie 2013 - update
***
Ce pãtesc bebelusii când
pãrintii se ceartã?
Creierele copiilor care aud vocile furioase
ale pãrintilor devin mai vulnerabile
la stres si conflicte
Mai mult aici:http://www.descopera.ro/
Citeste si aici: http://www.eva.ro/sanatate/mama-si-copilul/
27 martie 2013
Laurence Freeman în
dialog cu Dalai Lama
Laurence Freeman: Unele locuri sunt mai sacre decât altele?
Dalai Lama: O vibraţie sau o energie este creată în astfel
de locuri [de meditaţie] de fiecare dată când mai mulţi
oameni practică o meditaţie profundă, oricare ar fi credinţa
lor religioasă. Pentru noi, aceste locuri sunt sacre şi se fac
pelerinaje acolo. Aceste locuri sunt amprentate de energia acestor persoane.
Şi când alte persoane mai puţin încărcate cu energie se
află acolo, ele primesc această forţă.
frântură din dialogul lui Laurence Freeman cu Dalai Lama din volumul
Laurence Freeman – Lettres sur la meditation.
Le christianisme face au silence,
ed. Albin Michel
Mai mult aici
26 martie 2013
Enjoy!
Flash Mob at Bucharest International Henri Coanda Airport by Bucharest
Symphony Orchestra
http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=DWNuyUYB-jA
25 martie 2013
Michel Maxime Egger
Responsabilitatea fiinţei umane
(vizavi de întreaga Creatie)
În cele din urmă, în
acest interval – între transfigurarea cosmosului şi riscul anihilării
lui din prea multă desfigurare, între realitatea prezentă a
lumii şi intenţia lui Dumnezeu de realizat – se situează
rolul fiinţei umane. Noi trebuie să auzim, în adâncul inimii
noastre, atât gemetele naturii pe cale de a se naşte la plenitudinea
ei cât şi strigătele de durere când ea este pradă răului,
violenţei şi morţii. Cele două
sunt cuvintele pe care Creatorul ni le adresează
şi pe care trebuie să învăţăm
să le ascultăm pentru a putea răspunde
la ele şi răspunde de ele.
Ce înseamnă de fapt a fi responsabil dacă nu „a răspunde
de”?
Altfel spus, noi suntem parte, în acelaşi timp, din problemă
şi din soluţie. Noi reprezentăm cauza principală a
bolilor (relelor,maux) creaţiei, dar şi instrumentul
ales de Dumnezeu pentru a o conduce la împlinirea ei. Invers, creaţia
este locul salvării noastre. Contrar a ceea ce lasă să
se creadă o viziune individualistă şi pietistă a vieţii
spirituale – acel faţă către faţă dintre sufletul
meu şi Dumnezeu – noi nu vom fi salvaţi singuri, fără
natură şi în afara ei.
Divinizarea umană şi cea a creaţiei
sunt inseparabile.
Natura şi omul împărtăşesc aceeaşi
speranţă,
într-o comunitate de destin.
Ele sunt dependente una de cealaltă nu numai pentru a trăi în
deplină sănătate şi armonie, ci şi pentru a a-şi
realiza planul divin respectiv.
Michel Maxime Egger - La Terre comme soi-męme, Ed. Labor et Fides, pag. 176
Prefata cãrtii tradusã în româneste aici
24 martie 2013
In memoriam
Richard Wurmbrand
Suntem soldaţi de hârtie. Înainte
de a face lucruri adevărate, trebuie
să devenim soldaţi din carne şi
sânge.
Un soldat îşi făcea planuri mari de luptă împotriva duşmanului,
visând cu ochi deschişi la victorie; dar când încercă să
tragă cu puşca văzu că nu poate. Când îşi făcuse
planurile, uitase să se gândească cine era el de fapt. Era soldat,
dar soldat de hârtie cu care se jucau copiii.
Mulţi dintre noi ne facem planuri pentru o viaţă
în slujba Domnului şi a omenirii. Toate sunt deşarte. Am uitat
că […] că nu suntem decât nişte biete jucării în mâinile
forţelor răului şi ale plăcerilor elementare. Suntem
soldaţi de hârtie. Înainte de a face lucruri adevărate, trebuie
să devenim soldaţi din carne şi sânge.
Minunea aceasta este făcută de Isus. El ne dă o naştere
din nou. Ne dă viaţă nouă, puterea harului său.
El schimbă soldatul de hârtie într-unul adevărat. Doar atunci
poate începe bătălia.
Din volumul Richard Wurmbrand - Drumul spre culmi, partea
a 3-a, meditaţia 302, Editura Stephanus
Pagina dedicatã lui Richard Wurmbrand pe
site aici
21 martie 2013
Pãmântul
ca noi însine
Adevărata
inteligenţă ne deschide aşadar
unei noi conştiinţe
care ne permite să facem
experienţa naturii ca
mister.
Spiritul este peste tot.
El nu este altundeva, într-un dincolo,
el este prezent aici şi acum.
Totul este scufundat într-un ocean spiritual
care întemeiază viaţa.
Totul face mărturia unei inteligenţe pe care îndrăznesc
astăzi – prudent dar limpede – să o numesc „divină”, chiar
dacă refuz să-l închid pe Dumnezeu în concepte sau într-o religie
anume. De aceea pământul este sacru.
Pierre Rabhi – în Prefaţa cărţii lui Michel
Maxim Egger –
La Terre comme soi-męme.
Repčres pour une écospiritualité,
Ed. Labor et Fides
Întreaga
prefaţă a cărţii tradusã în româneste
aici
20 martie 2013
Pãmântul
ca noi însine
... a polua înseamnă a profana...
Da, trebuie să
re-vrăjim viaţa, să re-spiritualizăm raporturile noastre
cu natura. Două domenii în care ecologia politică şi religiile
au falimentat. Ecologiştii au lucrat la prezervarea naturii, dar
ei, în mare parte, au evacuat dimensiunea ei sacră şi de frumuseţe.
Religiile, în special creştinismul, nu au încetat să proclame
originea divină a creaţiei, dar pentru mult timp ele nu au spus
nimic şi nu au întreprins nimic contra profanării ei. Or, ele
ar fi trebuit să fie primele care să-şi educe credincioşii
şi copiii în sensul respectului pentru planeta ca dar divin. Ele
sunt aşadar co-responsabile pentru dezastrul ecologic actual. Este
timpul astăzi să corectăm această lipsă. Marile
incantaţii nu mai sunt suficiente. Instituţiile religioase trebuie
să afirme sus şi tare că „a polua
înseamnă a profana”, dar şi să aibă grijă
de darul vieţii, să invite la o experienţă
interioară a ceea ce natura – prin divinul care sălăşluieşte
în ea – poate să ne ofere ca mai înalt.
Pierre Rabhi – în Prefaţa cărţii lui Michel
Maxim Egger –
La Terre comme soi-męme.
Repčres pour une écospiritualité,
Ed. Labor et Fides
… Sper să traduc întreaga prefaţă a cărţii …
19 martie 2013
Din seria „Jung despre…”
Umbra
Prima etapă [a procesului de individuaţie]
duce la trăirea experienţei umbrei, care simbolizează
„cealaltă parte” a noastră, „fratele nostru întunecat”, care
aparţine de noi, de totalitatea noastră, într-un chip ce-i drept
invizibil, dar inseparabil. Căci, „<forma vie> are nevoie de umbre adânci ca să apară plastic.
Fără umbră ea rămâne o iluzie plată.”
Continuarea
aici - postat
azi
Din volumul: Psihologia lui C.G. Jung
de Jolande Jacobi, Editura TREI, pag.
156-158, trad. din germană de Daniela Ştefănescu.
18 martie 2013
Din seria
K.G. Durckheim: EXERCITII INITIATICE
Plenitudinea şi
binefacerea adusă de contact, când oamenii sunt împreună, îi
scapă unei omeniri ai cărei membri nu se iau în considerare
şi nu se tratează reciproc decât ca obiecte.
...
Pentru că oamenii nu îşi arată îndeajuns între ei,
chiar şi pe plan fizic,
o fraternitate întemeiată pe Fiinţa esenţială,
suntem înconjuraţi de oameni frustraţi şi îngheţaţi.
Peste tot, ca printre gratiile unui grilaj,
se întind mâini în căutarea altor mâini
care să le ia cu afecţiune.
Când, pe neaşteptate, aceasta se produce,
barierele cad dintr-o dată şi
o inimă îngheţată se topeşte în caldul curent al vieţii.
Dar aceasta se întâmplă foarte rar.
mai mult pe blog aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/
K.G. Durckheim – LE MAITRE INTERIEUR, pag. 155, Ed. Le Courrier du Livre,
Paris
17 martie 2013
Oriunde existã un Centru
al lumii.
Odatã aflat în acest centru, esti la tine acasã,
esti cu adevãrat în adevãratul sine
si în centrul cosmosului.
Exilul te ajutã sã întelegi cã lumea nu îti
este niciodatã strãinã, de îndatã ce
ai în ea un centru.
Mircea Eliade - ÎNCERCAREA LABIRINTULUI, Editura Dacia, Cluj-Napoca,
1990, trad. Doina Cornea, pag. 90
15 martie 2013
Andrei Plesu - Sã fim realisti?
Umanitatea constã în capacitatea de a trata realul
nu drept o instantã care îsi ajunge siesi,
ci drept o infinitã materie primã.
Sîntem ceea ce
adãugãm lumii.
Andrei Plesu în nr. curent din DILEMA VECHE aici:
http://dilemaveche.ro/sectiune/situa-iunea/articol/sa-fim-realisti
14 martie 2013
Toţi suntem fiinţe umane. Ne naştem toţi în acelaşi
fel. În fond, toţi murim în acelaşi fel. Experienţa morţii
şi cea de după moarte este identică.
Depinde numai de cum ai trăit. Dacă
ai trăit din plin, atunci nu ai regrete, pentru că ai făcut
lucrurile cât ai putut de bine. Dacă ai făcut
multe gafe – este mult mai bine să fi făcut multe gafe decât
să nu fi trăit deloc. Cei mai trişti muribunzi pe care
i-am văzut sunt cei ai căror părinţi le-au spus ”O,
aş fi atât de fericită să pot spune că fiul meu este
medic”. Ei cred că pot cumpăra dragostea făcând ceea ce
mama sau tata le spune să facă. Ei nu îşi ascultă
niciodată propriile vise. Apoi, privesc în urmă şi spun:
”Mi-am asigurat o viaţă bună, dar nu am trăit nicio
clipă.” Pentru mine,
acesta este cel mai trist mod de a trăi.
Iată de ce eu le spun oamenilor,
în sensul cel mai literal cu putinţă: ”Dacă
nu faceţi ceva care vă pasionează cu adevărat, apucaţi-vă
să faceţi ceva ce vă pasionează, iar mijloacele de
subzistenţă vă vor fi asigurate.” Acei oameni mor cu sentimentul
că au realizat ceva, se mândresc că au avut curajul să
o facă.
Elisabeth Kubler-Ross aici
într-un interviu postat astãzi
13 martie 2013
Omul-bucurie
Noi avem cu totii un Rege-Soare
asezat pe un tron rosu în marea salã a inimii noastre.
Si uneori, pentru câteva secunde, acest rege,
acest om-bucurie
coboarã de pe tronul lui
si face câtiva pasi pe stradã.
Este ceva atât de simplu.
Christian Bobin - l'homme-joie
10 martie 2013
Din
seria „Jung despre…”
Procesul
de individuaţie
Procesul de individuaţie este, în totalitatea
lui, de fapt, o desfăşurare spontană, naturală şi
autonomă, dată potenţial fiecărui om în interiorul
psihicului, chiar dacă omul nu este de cele mai multe ori conştient
de el. Acesta alcătuieşte, în măsura în care nu este împiedicat,
oprit sau deformat de nişte perturbări anume, ca „proces de
maturizare, respectiv de dezvoltare”,
paralela psihică la procesul de creştere
şi îmbătrânire al organismului.
În anumite condiţii, cum ar fi clinica psihoterapeutică, poate
fi stimulat, intensificat, conştientizat, trăit conştient
şi prelucrat prin diferite metode, ajutând astfel omul să atingă
o mai mare „completitudine”, o
„rotunjire” a fiinţei lui. El constituie în atari cazuri o
muncă analitică intensă, care se concentrează, printr-o
puternică integritate şi direcţionare a conştiinţei,
asupra procesului intrapsihic, destinde printr-o extremă activare
a conţinuturilor inconştientului toate perechile de contrarii,
face experienţa vie a structurii lor şi, trecând prin toate
pericolele unui psihic ce se desface parcă din încheieturi, răscolind
şi aprofundând strat după strat, le călăuzeşte
până la acel centru care este izvor şi ultim temei al fiinţei
noastre psihice: nucleul interior, Sinele. Acest drum nu este,
după cum am menţionat deja, dat oricui şi practicabil pentru
oricine. Nu-i nici lipsit de primejdii şi este nevoie de un control
foarte riguros din partea propriei conştiinţe, pentru a putea
menţine integritatea Eului faţă de conţinuturile ce
izbucnesc cu forţă din conştiinţă şi a le
putea încadra conştient fiind de scopul urmărit. […]
Cursul individuaţiei este trasat în linii mari şi prezintă
legităţi formale.
Se compune din două segmente mari,
care poartă semne opuse
şi se condiţionează şi completează
reciproc
din cel al primei jumătăţi de viaţă
şi din cel al celei de-a doua.
Primul are ca sarcină „iniţierea în realitatea exterioară”,
care se încheie cu fasonarea fermă a Eului, cu diferenţierea
funcţiei principale şi a atitudinii predominante, precum şi
cu dezvoltarea unei persona corespunzătoare, deci are ca scop o adaptare
şi integrare a omului în mediul său; în schimb, cel de-al doilea
duce la o „iniţiere în realitatea
interioară”, la o înţelegere mai profundă de sine
şi la o cunoaştere aprofundată a oamenilor, la o reflectio
la trăsăturile caracteristice, rămase până atunci
inconştiente sau devenite inconştiente, la conştientizarea
lor şi astfel la o raportare internă şi externă conştientă
a omului la structura pământească şi cosmică a universului.
Jung şi-a îndreptat atenţia şi eforturile
mai cu seamă către ultimul, deschizându-i astfel omului aflat
într-un punct dificil posibilitatea unei lărgiri
a personalităţii sale, care poate
conta şi ca o pregătire pentru moarte. Atunci când vorbeşte
despre procesul de individuaţie, el se referă în primul rând
la acest de-al doilea segment.
Din volumul: Psihologia
lui C.G. Jung de Jolande Jacobi, Editura TREI,
pag. 156-158, trad. din germană de Daniela Ştefănescu.
7 martie 2013
Din
seria „Jung despre…”
Dezvoltarea personalităţii, individuaţia
Totalitatea personalităţii este atinsă
atunci când perechile principale de contrarii sunt relativ diferenţiate,
deci când ambele părţi ale psihicului total, conştiinţa
şi inconştientul sunt legate între ele şi se află
una faţă de cealaltă într-un raport
viu, înclinarea energetică, desfăşurarea netulburată
a vieţii psihice rămânând asigurate prin aceea că inconştientul
nu poate fi niciodată făcut complet conştient şi îşi
menţine mereu aportul mai mare de energie. Totalitatea rămâne
deci mereu relativă, iar sarcina noastră de-o viaţă
– aceea de a lucra mai departe la ea. „Ca o realizare deplină
a totalităţii noastre, personalitatea este un ideal inaccesibil.
Inaccesibilitatea nu este însă niciodată un contraargument împotriva
idealului, căci idealurile nu sunt decât indicatori de drum şi
niciodată ţeluri.
Dezvoltarea personalităţii este binecuvântare şi blestem
deoporivă. Trebuie plătită scump, căci ea înseamnă
însingurare. „prima urmare este detaşarea conştientă şi
inevitabilă a fiinţei individuale de nediferenţierea şi
nonconştienţa turmei”. Dar ea nu înseamnă numai însingurare,
ci totodată fidelitate faţă de legea proprie. „Devine personalitate
doar acela care poate spune conştient da puterii vocaţiei sale
interioare ce îi vine în întâmpinare”. […]
Cercetarea şi realizarea Sinelui sunt de aceea – sau, în orice caz,
ar trebui să fie! – premisa indispensabilă pentru preluarea
unei îndatoriri mai mari, chiar de-ar fi numai aceea de a
realiza sensul vieţii individuale în cea mai bună formă
şi dimensiune posibilă, ceea ce natura face mereu, ce-i
drept fără responsabilitatea care este menirea divină a
omului dată de destin.
„Individuaţie” înseamnă
„a deveni fiinţă individuală
şi,
în măsura în care prin individualitate înţelegem unicitatea
noastră lăuntrică, ultimă şi incomparabilă,
a deveni Sinele nostru propriu”.
Individuaţia nu înseamnă însă nicidecum individualism în
sensul restrâns, egocentric al acestui cuvânt, căci individuaţia
îl face pe om doar fiinţa individuală care este el oricum.
Din volumul: Psihologia lui C.G. Jung
de Jolande Jacobi, Editura TREI, pag.
154-156, trad. din germană de Daniela Ştefănescu.
Detalii carte, pe site-ul editurii aici:
http://www.edituratrei.ro/product.php/Jolande_Jacobi_Psihologia_lui_CG_Jung/2472/
Pretul cel mai bun s-ar putea sã fie pe ELEFANT.ro.
Jolande Jacobi, psihoterapeut jungian, profesor la Institutul C.G. Jung
din Zurich, a fost una dintre cele mai apropiate colaboratoare ale lui
C.G. Jung. Cartea, care are girul lui Jung, este
o foarte bună prezentare succintă a caracteristicilor
fundamentale ale concepţiei psihologice ale lui C.G. Jung.
4 martie 2013
Eram într-o stare de iubire absolută
şi admiram totul în jurul meu. Mă aflam în comuniune de iubire
cu fiecare frunză, cu fiecare nor, cu fiecare fir de iarbă şi
cu fiecare fiinţă vie. Simţeam chiar pulsaţiile
fiecărei pietricele de pe cărare, treceam în sensul propriu
al cuvântului „deasupra” lor şi le interpelam în gând: „Nu pot merge
pe voi căci nu aş vrea să vă fac rău.” Şi
când am ajuns la baza colinei, am conştientizat faptul că niciunul
din paşii mei nu atinsese solul. Nu mă îndoiam de realitatea
acestei trăiri. Era vorba pur şi simplu de o percepţie
ce rezultă din conştiinţa cosmică. Mi-a
fost permis să recunosc viaţa din fiecare componentă a
naturii, cu acea iubire care nu poate fi exprimată.
Elisabeth Kubler-Ross relatând una din experientele ei mistice aici
trad. din volumul La mort est un nouveau soleil
3 martie 2013
Moartea este un nou soare
Iatã un mesaj adecvat
de Primãvarã...
Trebuie să înţelegem că nu
există decât două frici: frica de a cădea
şi frica de zgomot. Toate celelalte
frici ne-au fost rând pe rând impuse în copilăria noastră de
către adulţi, căci ei îşi proiectau asupra noastră
propriile lor frici şi le transmiteau astfel din generaţie în
generaţie.
Elisabeth Kubler-Ross
– La mort est un nouveau soleil, ed. POCKET, France, pag. 143
Atentie am completat
postarea AZI aici
Si azi, 4 martie, finalul!
Enjoy!
2 martie 2013
Moartea este un nou soare
Iatã un mesaj adecvat
de Primãvarã...
Sfintele Scripturi abundă în
exemple de limbaj simbolic.
Si dacă oamenii si-ar asculta mai mult componenta intuitiv-spirituală,
în loc să otrăvească mesajele
acestei minunate surse de comunicaţie
cu propria lor negativitate,
cu fricile lor,
cu sentimentele lor de culpabilitate,
cu dorinţa de a-i pedepsi pe alţii
sau pe ei înşişi,
ei ar începe să înţeleagă şi minunatul limbaj al muribunzilor,
atunci când aceştia caută să ne împărtăşească
grijile lor, cunoaşterea lor şi percepţiile lor.
Elisabeth Kubler-Ross
– La mort est un nouveau soleil, ed. POCKET, France, pag. 134
O carte din care AM
TRADUS si POSTAT AZI aici
1 martie 2013
Carenţa matricială
îndurată în copilăria timpurie din
cauza indisponibilităţii psihologice a mamei, distante
sau deprimate, creează la bebeluş un vid
unde vine îndată să se cuibãreascã D.I.P. (depresia
infantilă precoce), cu culpabilitatea corolară de a fi suferit
în toată neputinţa. Acest vid maternal va fi răspunzător
mai târziu de absenţa subiectului faţă de sine însuşi,
faţă de alţii şi faţă de viaţă.
El va fi în special la originea dureroasei şi epuizantei senzaţii
de a inexista. Iată de ce unii întâmpinã
atâtea dificultăţi în a trăi clipa prezentă, în a
fi încrezători în ei înşişi şi în pace, fără
disociere interioară, cu corpul şi sufletul reunite.
Moussa Nabati – „Comme un vide en moi”, ed. Fayard,
pag. 294
28 februarie 2013
Moussa Nabati - "Ca un vid
în mine..."
Absenţa faţă de sine se manifestă
mai ales, [...] printr-o lipsă de iubire şi de stimă de
sine, printr-o imagine depreciată, depresivă, devalorizată
şi culpabilă, de unde reticenţe faţă de a se
ocupa de sine, a-şi consacra timp şi bani, a consimţi că
poate fi îndrăgit pentru cel care este pur şi simplu, la modul
gratuit. Timiditatea subiectului de a fi şi de a se afirma se alimentează
din lipsa de încredere în sine, din sentimentele lui de nevrednicie şi
de non merit, cât şi din temerile lui de a fi respins pe loc.
Moussa Nabati - "Comme un vide en moi"
Traducere postatã azi aici
27 februarie 2013
Alice Miller: Medicamente în loc de
cunoaştere
Întotdeauna mi se pare foarte concludent să
intru într-o farmacie şi să văd cum oameni bătrâni
primesc o pungă plină cu medicamente prescrise
de medicul casei. Uneori întreb
dacă medicul a discutat cu ei şi despre viaţa lor sau numai
despre boală. “Asta-i bună!” mi se răspunde de cele mai
multe ori. “Nu are timp de discuţii, sala de aşteptare este
mereu plină şi în plus la ce bun? Important este să ştie
şi să cunoască ce boală am.” Uneori întreb dacă
au discutat cu altcineva despre viaţa lor, primind ca răspuns:
“Ce anume vreţi să ştiţi? Mai demult mă duceam
la muncă şi nu aveam timp pentru discuţii, acum aş
avea timp, dar cui îi pasă de viaţa mea? Fiecare trebuie să
se descurce singur.”
Da, fiecare dintre noi trebuie să ne descurcam
singuri, dar cu toate acestea ne-ar face bine şi
ne-ar ajuta tocmai dacă la bătrâneţe am putea vorbi cu
cineva despre copilăria noastră. Tocmai la bătrâneţe,
când puterea fizică şi siguranţa slăbesc, omul
devine deosebit de receptiv la aşa-numitele “Flashbacks” de pe vremea
când era un copil neajutorat. Se prea poate ca el să se agaţe
de medicamente aşa cum odinioară se agăţa de mama
lui, de la care aştepta disperat ajutor. Se prea poate ca acest surogat
simbolic să le fie de folos unora, însă el nu poate înlocui
interesul unui alt om pentru viaţa pacientului. Iar pentru acest
interes nici nu ne trebuie atâta timp cât am putea crede. Dar
avem nevoie de o uşă deschisă spre propriul nostru trecut
pentru a realiza că nu poţi înţelege
o viaţă decât dacă ţi-este permis să
iei în serios începuturile acelei vieţi.
Alice Miller – Deşteptarea Evei. Despre vindecarea
orbirii emoţionale
Se găseşte undeva pe net tradusă în româneşte de cineva.
A se vedea la pagina de ALTE RESURSE.
26 februarie 2013
Alice Miller despre legãtura dintre copilăria şi sinuciderea
lui Yukio Michima
S-au gasit nenumarate motive pentru sinuciderea lui. Totusi, motivul cel
mai aproape de adevar a fost rareori amintit, pentru ca, de fapt, este
absolut normal sa datorezi recunostinta parintilor, bunicilor si persoanelor
care le tin locul acestora, chiar daca ai fost chinuit de ele. Acest lucru
tine de morala noastra conform careia adevaratele noastre sentimente si
nevoile noastre autentice trebuie îngropate. Bolile
grave, mortile timpurii si sinuciderile sunt urmarile logice ale
supunerii în fata unei astfel de legi, pe care o numim morala
si care, în principiu, oriunde pe aceasta lume ameninta
sa sufoce adevarata viata, câta vreme constiinta tolereaza aceste
legi si le acorda o mai mare importanta decât vietii
însesi.
Pentru ca trupul nu tine seama de aceasta,
el vorbeste în limbajul bolilor, care arareori
este înteles, câta vreme nu va fi înteleasa negarea
adevaratelor sentimente din copilarie.
Anumite porunci ale decalogului îsi pot revendica si astazi valabilitatea.
Dar cea de-a cincea porunca se afla în contradictie cu legile psihologiei.
Ar trebui neaparat recunoscut faptul ca "iubirea" silita poate
cauza mari daune. Oamenii care au fost iubiti când erau copii îsi vor
iubi parintii fara ca pentru asta sa trebuiasca sa respecte cea de-a cincea
porunca. Iar respectarea unei porunci nu va putea naste niciodata iubire.
Alice Miller – Revolta trupului, Editura
NEMIRA, pag. 43, trad. din limba germana de Despina Naghi
Se găseşte undeva pe net.
A se vedea la pagina de ALTE RESURSE.
Mai multe texte de Alice Miller traduse pe site aici
24 februarie 2013
De ce unii mor devreme…
Acest tip de "educaţie" prin forţă îl numesc
maltratare, deoarece copilului nu îi vor fi refuzate numai drepturile
sale la demnitate şi respect pentru propria individualitate, ci va
fi instituit şi un tip de regim totalitar în care îi este absolut
imposibil să perceapă înjosirile, umilinţele şi dispreţul,
cu atât mai puţin sa se apere de ele. Aceste modele de educaţie
vor fi practicate în continuare de adult cu partenerii şi cu propriii
copii, la slujbă şi în politică, întotdeauna acolo unde
teama copilului care odinioară s-a simţit în nesiguranţă
va fi respinsă printr-o poziţie exterioară de forţă.
[…]
Nu voi continua cu motivele dictatorilor în aceasta
carte, deşi găsesc deosebit de interesantă studierea biografiilor
lor. Aici mă voi concentra asupra oamenilor care au fost, de asemenea,
educaţi prin pedagogia "neagra", dar care nu au simţit
nevoia sa dobândească putere nelimitata. Ei, spre deosebire de aceşti
despoţi, nu si-au îndreptat împotriva altora sentimentele de mânie
şi revoltă, refulate prin pedagogia "neagra", ci,
autodistructiv, împotriva lor înşişi.
S-au îmbolnăvit, au suferit de diferite simptome sau au
murit devreme. Cei mai talentaţi dintre aceşti oameni
au devenit scriitori sau artişti plastici, si-au putut arăta
adevărul în literatură şi artă, dar numai
prin disociere de propria viaţă, iar această
disociere au plătit-o îmbolnăvindu-se. […]
O echipa de cercetatori din San Diego a intervievat 17 000
de oameni cu o vârsta medie de cincizeci si şapte de ani despre cum
a fost copilăria lor si cu ce boli s-au confruntat în viată.
S-a dovedit că numărul bolilor grave la
copiii cândva maltrataţi era cu mult mai mare decât la oamenii care
au crescut fără maltratări, si chiar fără
bătaie în scop educaţional. Aceştia din urmă nu s-au
plâns de boli în viata lor de mai târziu. Titlul articolului era: "Cum
se face plumb din aur", iar comentariul autorului era: "Rezultatele
sunt clare, concludente, dar ascunse, secrete."
Alice Miller – Revolta trupului, Editura NEMIRA,
pag. 17
23 februarie 2013
Un documentar foarte interesant care ne-a rãmas,
printre multe alte valori...,
de la minunata DEBBIE FORD
SECRETUL UMBREI
titrat în româneste aici:
http://adinaamironesei.blogspot.ro/2012/06/efectul-umbrei-un-documentar.html
21 februarie 2013
Întrebările de
calitate creează o viaţă de calitate
Iată care sunt Întrebările Potrivite.
Această alegere mă va împinge către
un viitor fericit, sau mă va ţine blocat în trecut?
Această alegere va duce la o viaţă împlinită pe termen
lung, sau va constitui doar o satisfacţie de moment?
Sunt stăpân pe propria mea putere, sau încerc să mulţumesc
pe altcineva?
Mă gândesc la ce este bine, sau la ce este rãu?
Această alegere îmi va aduce şi mai multă energie vitală,
sau îmi va fura energia?
Voi folosi această situaţie ca pe un catalizator în creşterea
şi evoluţia mea, sau o voi folosi pentru a mă pedepsi?
Această alegere îmi sporeşte puterea, sau mi-o slăbeşte?
Este acesta un act de iubire de sine, sau un act de autosabotaj?
Este acesta un act de credinţă, sau un act caracterizat de frică?
Această alegere reprezintă manifestarea laturii mele Divine,
sau a laturii mele umane?
Debbie Ford - ÎNTREBÃRILE POTRIVITE, Editura FOR YOU
Mai mult aici
19 februarie 2013
O veste tristã...
A murit Debbie Ford, duminicã
17.02.2013, la 57 de ani, dupã o luptã cu cancerul...
despre care vorbea aici, la emisiunea lui Oprah Winfrey:
http://www.examiner.com/video/debbie-ford-dies-at-57-after-battle-with-cancer
Debbie Ford a ajutat milioane de oameni prin cãrtile de dezvoltare
personalã pe care le-a scris.
Sunt renumite, traduse si în româneste:
SECRETUL UMBREI
PARTEA INTUNECATÃ A CÃUTÃTORILOR DE LUMINÃ
ÎNTREBÃRILE POTRIVITE
DE CE OAMENII BUNI FAC LUCRURI RELE
publicate în ROMÂNIA de Editura FOR YOU
Un documentar foarte interesant cu DEBBIE
FORD, SECRETUL UMBREI,
titrat în româneste, poate fi vizionat aici:
http://adinaamironesei.blogspot.ro/2012/06/efectul-umbrei-un-documentar.html
Nu pot sã nu remarc - cu o anumitã tristete - cum au murit,
înaintea pãrintilor lor, Don
Richard Risso (60), Ariane Buisset(60) si acum Debbie Ford(57)...
Fragmente din cãrtile ei pe acest site aici:
Debbie_Ford - SECRETUL
UMBREI
Site: http://store.debbieford.com/
A rãmas în sufletul multora:
Remembering Debbie Ford http://www.rememberingdebbieford.com/
16 februarie 2013
Implicarea noastră personală în
lupta împotriva răului din lume
reprezintă una dintre căile prin care ne dezvoltăm.
M. Scott Peck - Drumul cãtre tine însuti
Citeste mai mult aici
12 februarie 2013
C.G. Jung
Despre relaţia dintre psihoterapie şi asistenţa spirituală
Am impresia că, în paralel cu decăderea vieţii religioase,
nevrozele au sporit considerabil. Nu există nicio statistică
în stare să dovedească prin cifre această creştere.
Un lucru ştiu însă sigur, anume că starea de spirit generală
a europeanului denotă pretutindeni o lipsă de echilibru care
dă de gândit. Trăim incontestabil într-o epocă de nelinişte,
nervozitate, confuzie şi dezorientare a concepţiei despre lume
de maximă anvergură. În clientela mea internaţională,
care provine fără excepţie din rândurile cercurilor instruite,
am un număr important de cazuri care m-au căutat nu fiindcă
sufereau de nevroză, ci fiindcă nu găseau un sens vieţii
lor sau se chinuiau cu probleme la care filosofia ori religia noastră
nu aveau răspuns.
C.G. Jung – Despre relaţia dintre psihoterapie şi asistenţa
spirituală, pag. 367,
din vol. 11, Opere complete, Psihologia religiei vestice si estice,
Editura TREI, Detalii carte aici: www.edituratrei.ro
Citeste mai mult aici
9 februarie 2013
Imaginarul este amantul nocturn al realităţii…
A fost odată…
Astfel încep toate poveştile care nu au avut loc niciodată.
Miturile, fabulele, legendele.
A fost odată… Formulă rituală ce întredeschide spre
o poveste ca şi o portiţă ascunsă vederii ce dă
spre o grădină din spatele casei sau spre un coridor secret.
Dar prin ce anume nu au avut ele loc niciodată, aceste istorii non
recunoscute de Istoria care nu acceptă în corpusul ei decât evenimentele
adeverite, dovedite, care întreţin cu o realitatea o relaţie
exclusiv diurnă? Ce ştim noi despre ceea ce are loc în noaptea
realului? Imaginarul este amantul nocturn al realităţii.
Sylvie Germain – Magnus,
ed. Albin Michel, pag. 260
o carte foarte frumoasă, o metaforă impresionantã, plinã
de sensibilitate despre căutarea identităţii pierdute.
A se vedea descrierea cãrtii si comentariile cititorilor aici:
http://www.amazon.fr/Magnus-Germain-Sylvie/dp/2070336484/ref=sr_1_1?s=books&ie=UTF8&qid=1360423400&sr=1-1
Poate o remarcă o editură românească şi o traduce
pentru noi. Sigur va fi rãsplãtitã prin succesul
cãrtii.
Despre aceastã carte în româneste
puteti citi un articol scris de SIMONA MODREANU
în Convorbiri literare, OMUL CU MEMORIA RUPTÃ,
aici:
http://convorbiri-literare.dntis.ro/MODREANUmar6.htm
5 februarie 2013
Din seria SAVOIR VIVRE
„Mai puţin pentru mai multă”
ordine şi curăţenie
Ceremonia ceaiului presupunea iniţial o serie
de practici simple, dar austere, având ca scop dezvoltarea simţului
disciplinei şi al preciziei, ca şi structurarea gândurilor.
E suficient să privim chipul unui călugăr budist zen de
nouăzeci de ani pentru a înţelege beneficiile unei astfel de
practici.
Un călugăr budist se achită de toate activităţile
de menaj, curăţenie şi grădinărit ca
şi cum ar fi nişte exerciţii contemplative. Are
grijă de lumea care îl înconjoară şi o respectă, pentru
că ştie că trăieşte datorită ei. Pentru
el, mătura este un obiect sacru şi, atunci când o foloseşte,
îşi purifică mai întâi de tpate sufletul.
Zenul ne învaţă că ne putem purifica
făcând ordine şi curăţenie. Să aşezi
un obiect la locul lui, să deretici într-o încăpere şi
să închizi uşa unei încăperi imaculate înseamnă să
ştergi praful de pe suprafaţa lumii. Curăţenia pune
în valoare esenţa omului şi a naturii.
Fiecare suprafaţă minusculă curăţată şi
ordonată aduce pe dată alinare. Un zeu
se ascunde în spatele cratiţelor: frecaţi-le până
ce vor străluci ca un bănuţ nou. Diversele activităţi
cotidiene fac parte din viaţă. Fiecare zi, fiecare an pot fi
cele mai bune.
În Japonia, a face curăţenie nu e considerat a fi o sarcină
degradantă. […]
A face curăţenie este un element vital al vieţii. Curăţenia,
spălatul, gătitul – toate acestea îi menţin pe oameni în
formă şi îi fac responsabili pentru propria lor viaţă.
Cel care îşi dă silinţa pentru a se achita de activităţile
de fiecare zi nu suferă nici de congestie cerebrală, nici de
lâncezeală, nici de apatie mentală. […]
Încercaţi să înfrumuseţaţi tot ce atingeţi, chiar
şi atunci când vă ocupaţi de cele mai umile activităţi.
Un anume simţ al esteticii ar trebui să însoţească
cel mai mic gest al nostru. Fiecare acţiune,
chiar şi cel mai neînsemnat act cotidian, poate fi realizat ca
un exerciţiu de creaţie dus la bun sfârşit cu demnitate.
Dominique Loreau – Arta simplităţii, pag. 82
...sau ceea ce K.G. Durckheim numeste COTIDIANUL
CA EXERCITIU...
Detalii carte la editurã aici:
http://baroquebooks.ro/colectii/savoir-vivre/48-arta-simplitatii
3 februarie 2013
Anthony de Mello - Cum sã
fii real
Singurătatea nu este vindecată prin contact uman,
prin contact cu fiinţele umane.
Singurătatea este tratată prin contact cu realitatea.
Spiritualitatea înseamnă a fi treaz. A te desprinde
de iluzii.
Spiritualitatea înseamnă ca niciodată să nu fi dependent
de nicio situaţie, lucru sau persoană.
Spiritualitate înseamnă să descoperi acele mine de diamant din
interiorul tău.
Religia a intenţionat să facă aceasta. Dar din păcate,
dacă vă uitaţi spre lume,
în mod frecvent, nu se face asta.
http://casatreziriifilme.blogspot.ro/2010/06/2-anthony-de-mello-cum-sa-fii-real.html
1 februarie 2013
Tehnici psiho-corporale pentru traversarea
stresului
Potrivit psiho-somaticienei Anne-Marie Filliozat,
„traversarea stresului poate să ne facă
mai puternici dacă învăţăm să ne realimentăm
în timpul traversării”.
Cum să facem?
- Cunoaşterea corpului nostru, a ritmurilor noastre personale: să
fim atenţi la anumite semnale fiziologice care indică pragul
de saturaţie la care am ajuns.
- Respiraţia: trei mari respiraţii conştiente permit o
destindere musculară, care face să coboare nivelul de anxietate
şi sporeşte relaxarea.
- Vizualizarea de scene sau peisaje liniştitoare; anticiparea plăcerii
rezultatului pe care căutăm să-l obţinem; rememorarea
senzaţiilor resimţite atunci când am fost performanţi.
- Instalarea de supape: înotul, practicarea de arte marţiale, sau
de arte pur şi simplu, forţarea deconectării.
- Apropo de deconectare, stingerea portabilelor, Iphon-uri, Ipad-uri şi
alte Blackberry-uri – o jumătate de oră pe zi?
- Să punem deoparte mesajele de performanţă. Să acceptăm
să nu fim totdeauna în top.
- Să cerem anturajului să ne respecte ritmul în care funcţionăm.
- Să nu credem că dacă facem o pauză inspiraţia
ne va părăsi.
Sursa: http://www.cles.com/enquetes/article/techniques-psychocorporelles-pour-traverser-le-stress
30 ianuarie 2013
Arta simplităţii
- casa -
Casa ar trebui să fie un loc de relaxare, o sursă de inspiraţie,
un spaţiu terapeutic. Oraşele noastre sunt suprapopulate, zgomotoase,
cu prea multe culori şi atracţii vizuale care ne agresează
şi ne rănesc. Casa e cea care trebuie să ne redea energia,
vitalitatea, echilibrul, bucuria. Ea reprezintă un mijloc de protecţie
materială şi psihologică, atât pentru corp, cât şi
pentru spirit.
Nu există doar subnutriţie alimentară. Mai există
şi subnutriţie spirituală, şi aici intervine casa
fiecăruia. Aşa cum sănătatea depinde de hrană,
ceea ce punem în interiorul spaţiului pe care îl locuim are o serie
de repercusiuni asupra echilibrului nostru psihologic.
Dominique Loreau – Arta simplităţii,
pag. 23
Detalii carte la editurã aici:
http://baroquebooks.ro/colectii/savoir-vivre/48-arta-simplitatii
29 ianuarie 2013
Încetează să
fii drăguţ, fii adevărat!
Cel mai adesea, ceea ce numim comunicare este o juxtapunere
de monologuri. În cel mai bun caz, fiecare aşteaptă politicos
ca celălalt să termine de vorbit pentru a-şi plasa propriul
argument. În cel mai rău caz, ne aruncăm reproşuri în faţă…
sau farfurii. Thomas d'Ansembourg a fost pentru mult timp, ca mulţi
dintre noi, gentil, politicos şi perfect egoist. Ceea ce l-a făcut
să se schimbe a fost munca lui cu Marshall Rosenberg, inventatorul
comunicării non-violente (CNV), care a reuşit să facă
să dialogheze inamici violenţi, deţinuti, adversari israelo-palestinieni…
sau cupluri în război.
Reluând chestiunea, Thomas d'Ansembourg şi-a
dat seama că
prima cauză a conflictului
este de multe ori aceea că
noi nu ştim :
- să conştientizăm ceea
ce simţim ;
- să exprimăm aceasta sub forma unui sentiment
precis ;
- să o traducem într-o nevoie personală ;
- să formulăm cererea, neapărat negociabilă,
pe care aceasta o implică.
Ignorând propriile noastre nevoi, noi ne brutalizăm
şi repurtăm această violenţă asupra altora.
O invitaţie la o fericire autentică.
Sursa http://www.cles.com/livre/cessez-d-etre-gentil-soyez-vrai
Patrice van Eersel vorbind despre cartea lui Thomas d'Ansembourg
de la editura L'Homme
(arhiva de aforisme)
27 ianuarie 2013
CALEA
Noutãti astã searã
DESPRE
CUM AM PUTEA FI MAI ZEN
aici
Apelul la maestru este căutarea
celui care conduce la CALE. Despre ce cale este vorba? Despre cea care
deschide poarta misterului, calea iniţiatică.
Misterul este cel al VIEŢII şi al FIINŢEI,
ascunse în existenţa noastră.
Calea iniţiatică gravitează în jurul
experienţei FIINŢEI şi a efortului de unitate cu ea.
Acolo este punctul ei comun cu mistica.
La fel ca pentru mistic, experienţa FIINŢEI este un dar al graţiei
pe care omul o primeşte. El nu poate să o producă. Dar
pe calea iniţiatică, elevul este în mod constant activ, ocupat,
sub îndrumarea maestrului, să se pregătească pentru experienţă.
El lucrează fără răgaz la atingerea unui grad care
să-l transforme într-o persoană a cărei relaţie cu
Absolutul nu se bazează pe credinţă, ci pe prezenţa,
tot mai profundă, a transcendenţei care penetrează omul
în întregime. Pe calea iniţiatică, el caută să realizeze
o altă formă, ale cărei mişcări, chiar şi
cele mai mici, vor fi orientate spre transparenţa pentru transcendenţă.
Experienţa FIINŢEI rămâne de fiecare dată pentru el
un dar al graţiei. Cu toate acestea, elevul angajat pe calea iniţiatică
se străduieşte să dobândească o dispoziţie de
spirit care să-l menţină în curentul transformării
care exprimă deja unitatea lui cu Viaţa.
Omul care înaintează pe cale se simte, cu toată
imperfecţiunea lui, din ce în ce mai legat de divin, marcat de amprenta
supranaturalului. Aceasta îl face cu atât
mai dureros de conştient de „non-divinul” care rămâne în el.
Odată cu progresele lui pe cale creşte
aşadar şi umilitatea lui.
Karlfried Graf Durckheim – LE MAITRE INTERIEUR, pag.
81, ed. Le Courrier du Livre, Paris
25 ianuarie 2013
Jung despre PSIHOLOGIE SI
RELIGIE
în volumul C.G. Jung - Opere complete.
vol. 11, Psihologia religiei vestice si estice,
Pozitia lui Jung în problema religiei, una dintre cele mai interesante
si mai nuantate adoptate vreodata de un psiholog, a trezit numeroase discutii
si controverse. Teologii l-au acuzat de «psihologism», iar
psihologii si psihanalistii de «misticism».
Ma lovesc adesea de conceptia eronata ca abordarea sau
explicarea psihologica a lui Dumnezeu reduce totul la psihologie. De fapt,
nu este vorba despre Dumnezeu, ci despre reprezentari
ale lui Dumnezeu, asa cum am subliniat întotdeauna. Astfel
de reprezentari si imagini sunt create de oameni
si apartin, deci, psihologiei.
C.G. Jung - Psihologia religiei vestice si estice,
Editura TREI, Detalii carte aici: www.edituratrei.ro
Un articol dezvoltat din perspectiva evolutiei umane în acest sens
:
K.G. Durckheim - OMUL SI VIATA
aici
24 ianuarie 2013
Ce crezi despre purgatoriu
?
Eu îl vãd ca un mod de a "retrãi" evenimentele
majore ale existentei noastre. Ne vom vedea pe noi însine pe cale
sã rãnim pe cineva prin cuvintele noastre. Lipsa de respect
sau umilirile pe care le-am suferit din partea cuiva, noi le-am fãcut
altora. Este putin istoria pe care Natan o povesteste lui David. David
ascultând povestea a ceea ce el a fãcut nu se recunoaste
si strigã:"Acest om trebuie sã moarã!"
Din dialogul preotului catolic Stan Rougier
cu tinerii.
Intregul dialog tradus aici
23 ianuarie 2013
PE CINE AI LUA ?
Conduci automobilul tau Sport, de 2 locuri, intr-o noapte cu o furtuna
teribila.
Treci pe langa o statie de autobuz, unde se afla 3 persoane asteptand:
1. O batrana bolnava pe moarte
2. Un vechi prieten, care, odata, ti-a salvat viata
3. Femeia visurilor tale, sau barbatul ideal.
Pe cine ai lua in automobilul tau, tinand cont ca nu ai decat un singur
loc, doar pentru un pasager ???
Gandeste-te foarte bine la raspunsul tau, inainte de a citi mai departe.
Aceasta este o dilema etica si morala, care se foloseste in interviurile
pentru angajare la serviciu.
Ai putea lua batrana , pentru ca este pe moarte si trebuie salvata prima
Ai putea lua prietenul care ti-a salvat viata si esti obligat fata de
el.
Neindoielnic e posibil ca niciodata sa nu mai reintalnesti femeia visurilor
tale , sau barbatul ideal.
Un candidat, intr-un interviu ca acesta,a fost angajat dintre 200 de concurenti,
pentru magnificul sau raspuns. Vrei sa stii raspunsul lui ?
El a raspuns simplu :
"As da cheile masinii prietenului meu si i-as cere sa duca batrana
la spital; in timpul acesta, eu as ramane sa astept autobuzul, impreuna
cu femeia visurilor mele".
Ti-a placut istorioara ? Pai, asa este si viata, pentru asta trebuie sa
ai mereu prezenta acea fraza banala:
O PROBLEMA PUSA CORECT, ESTE PRACTIC REZOLVATA.
M O R A L A
: Sa dam mai multa atentie la ceea ce spunem si facem.
Am primit si eu prin mail si mi-a plãcut.
21 ianuarie 2013
Ce este „hara”?
În sensul propriu al termenului, cuvântul „hara” vrea să spună
„abdomen”. În sens figurat el desemnează atitudinea
de ansamblu a omului care, destins, din ce în ce mai liber de dominaţia
micului eu, este cu seninătate ancorat
într-o realitate care îl face capabil să
simtă şi să primească viaţa
de „altundeva”. Stăpânirea lumii fiind astfel asigurată,
el se poate consacra fără încetare acelui lucru care este vocaţia
sa. El poate, fără frică, să se lupte, să moară,
să creeze, să iubească. Când reuşeşte să
se stabilească în hara lui, să se înrădăcineze acolo,
el descoperă creuzetul în care forţele
vieţii, aliatele lui, primesc toate formele fixe ale eului pentru
a le retopi şi a le transforma în forme noi. Datorită acestei
capacităţi de reînnoire, el asumă
altfel lumea. Nimic nu îl doboară, nimic nu îi zguduie echilibrul
flexibil. El îşi păstrează sângele rece. Corpul lui este
tensionat cu supleţe. În ritmul care îl face să se deschidă
şi să se închidă, să se dea şi să se regăsească,
el respiră din respiraţia centrului. El poate să rămână
calm în mijlocul furtunilor lumii. În hara lui, omul se sprijină
pe sursa de forţe care nu slăbesc niciodată, cea a unei
neobosite transformări şi, astfel, în spaţiul rădăcinilor
fiinţei lui şi a devenirii lui personale.
K.G. Durckheim – Le
Maitre intérieur, pag. 153, Ed. Le Courrier du Livre, Paris
Mai multe detalii despre acest subiect în cartea
Hara, centrul vital al omului, de
K.G. Durckheim, Editura HERALD, detalii carte aici:
http://www.edituraherald.ro/bookdetail.asp?cod_carte=437&title=Hara%20-%20Centrul%20vital%20al%20omului
18 ianuarie 2013
CUM E CU PUTINŢĂ
SCENARIUL DE VIAŢĂ?
Jeder şade la pian şi-şi
plimba degetele pe claviatură.
Sulul de hartie, imprimat cu multă vreme în urmă de strămoşii
lui, se roteşte încet. Muzica se revarsă într-un tipar pe care
el nu-l poate schimba - uneori melancolică, alteori veselă,
acum stridentă, acum melodioasă. Din când în când, Jeder ia
un acord, uneori vocal, al cărui sunet poate să se combine perfect
cu ceea ce e scris sau să tulbure curgerea lină a melodiei sorţii.
Se opreşte să se odihnească, fiindcă sulul e mai gros
decât papirusul legii din templu. El cuprinde legea şi profetii,
cântecele şi lamentârile, un vechi testament şi unul nou: un
cadou cu adevărat magnific, mediocru, sumbru sau jalnic, pe care
i l-au oferit bucată cu bucată părinţii lui iubitori,
indiferenţi sau plini de ură. Nutreşte iluzia că muzica
îi apartine şi, pentru asta, are martor propriul corp, care oboseşte
tot mai mult cu fiecare oră şi fiecare zi de lovit neîncetat
în claviatura. Uneori, în timpul pauzelor, se ridică să facă
o plecăciune sau să primească huiduieli de la rude şi
prieteni, care cred, de asemenea, că melodia pe care o cântă
îi aparţine.
Cum se face ca membrii speciei umane, cu toata înţelepciunea, conştiinţa
de sine şi dorinţa de adevăr şi identitate pe care
au adunat-o, îşi dau voie sa rămână intr-o astfel de situaţie
mecanica, marcata de patetism şi autoînşelare? In parte se întâmplă
aşa pentru că ne iubim părintii şi în
parte fiindcă viata e mai uşoara astfel, dar totodată
şi pentru că, în evoluţia noastră, încă nu ne-am
îndepărtat suficient de strămoşii primate ca să procedam
altfel. Avem ceva mai multă conştiinţă de sine decât
primatele, dar nu mult mai multa. Scenariile sunt
posibile doar fiindcă oamenii nu ştiu ce-şi fac lor înşişi
şi ce le fac celorlalţi. De fapt,
a şti ce faci reprezintă opusul funcţionării după
un scenariu. Există anumite aspecte ale funcţionarii
organice, psihice, sociale care se petrec fără voia omului -
scăpări care au loc fiindcă au fost programate. Ele influenţează
puternic destinul individului, prin intermediul celor din jur, în timp
ce el îşi păstrează iluzia autonomiei.
Dar exista totodată anumite remedii ce pot fi folosite.
Eric Berne - Ce spui după „Bună ziua”?,
Editura TREI, Pag. 286
17 ianuarie 2013
Scenariile de viaţă
sunt sisteme artificiale ce limitează aspiraţiile umane spontane
şi creative, la fel cum jocurile sunt structuri artificiale ce limitează
intimitatea spontană şi creativă. Scenariul e ca un vitraliu
decorat pe care părinţii lui Jeder îl aşază între
acesta şi lume (şi ei înşişi) şi de care Jeder
are mare grijă după aceea. Se uită la lume prin acea sticlă,
iar lumea se uită înapoi la el, sperând să vadă cel puţin
o scânteie din adevărata lui înfăţişare de fiinţă
umană, sau poate chiar o răbufnire de proporţii.
Eric Berne - Ce spui după „Bună ziua”?, Editura TREI,
pag. 252
16 ianuarie 2013
Ce minunãtii spun copiii referitor
la credintã
Calugarii si-au facut meserie din rugat, pentru ca ei au vazut ca nu poate
sa existe meserie mai frumoasa decat sa vorbesti tot timpul cu Dumnezeu.
(9 ani).
Calugarii nu sunt asa de vorbareti pentru ca, daca Il lasa pe Dumnezeu
sa le vorbeasca toata ziua, ei s-au obisnuit sa taca mult, ca sa-L asculte
- ca nu pot sa-L intrerupa tocmai pe Dumnezeu. (8 ani)
Biserica e sfanta si ramane sfanta, chiar daca intra in ea multi pacatosi,
ca biserica de aia e facuta, ca pacatosii care intra sa-si faca acolo
antene pentru Dumnezeu.
(12 ani)
Dumnezeu se intelege mai usor cu copiii mici, ca cei mici au suflet mai
incapator. La oamenii mari e o inghesuiala de rele, ca nici n-ai unde
sa stai. (10 ani)
Biserica nu iubeste placerea, ca placerea iti aduce sa spui mereu ca mai
vrei, pe cand multumirea iti aduce sa spui ca-ti ajunge.
(9 ani)
Ingerii nu ne spun cum e in Rai, de unde sunt ei, ca atunci cand mori
e ca un fel de ziua ta si primesti cadou Raiul si ei nu pot spune dinainte
cum arata cadoul pe care il primesti, pentru ca strica toata ziua. (10
ani)
Nu e bine sa stai cu pacatul in tine, trebuie sa fugi la spovedit, ca
pacatul din tine sa nu faca pui de pacate. (10 ani)
Preotii vin in casele oamenilor inainte de Paste si Craciun, ca sa sfinteasca
toate camerele, ca le curata cu aghiazma, care e un foarte bun detergent
impotriva dracilor. (11 ani)
Postim ca sa nu ne mai gandim numai la gusturi de mancare si sa ne mai
gandim si la gustul de Dumnezeu. (11 ani)
Cei care nu-L gasesc pe Dumnezeu sunt cei care Il cauta din interes. (12
ani)
Milostivul e rar, pentru ca mila n-o gasesti pe toate drumurile, deoarece
ea trebuie cultivata. (14 ani)
Altarul este partea din biserica unde preotul vorbeste intre patru ochi
cu Dumnezeu.
(10 ani)
Unii oameni nu putrezesc dupa ce mor, pentru ca trupurile lor au fost
bagate in pamant, cu cerul in ei. (13 ani)
Sfintii au aureola rotunda si nu patrata, ca sa nu faca vreun rau nici
macar din greseala – ca, poate cine stie, cand se ridica la Cer,
sa nu intepe cu vreun colt, o pasare in zbor. (13 ani)
Oamenii care cred in Dumnezeu se dezvolta mai repede decat ceilalti oameni,
pentru ca ei ajung sa-si dezvolte esentialul. (15 ani)
Ne dam seama ca Dumnezeu ii iubeste pe toti oamenii la fel, pentru ca,
daca te desparti de El si mai tarziu te intorci la El, nu tine suparare
si te ajuta la fel ca si pe cei care au fost tot timpul cu El. (11 ani)
Inima bate, bate pana se stinge, ca inima este ca lumanarea si, daca tu
crezi in Dumnezeu, El ti-o aprinde din nou, in Cer.
(9 ani)
Daca cineva ar insista la usa mea sa-mi schimb religia, as zice ca nu
pot, pentru ca ar fi ca si cand mi-ar cere sa-mi schimb parintii. (9 ani)
Daca ii ascultam atent pe oameni, auzim mai tot timpul cum se lauda, pentru
ca nu le este gata capul. (11 ani)
Sursa: necunoscutã momentan, am remarcat-o în mai multe locuri
pe net.
Am impresia cã ar putea fi de pe site-ul
Maicii Siluana, de la rubrica Luati aminte la mintea
copiiilor, de aici:
http://www.sfintiiarhangheli.ro/luati-aminte-la-mintea-copiilor-1
15 ianuarie 2013
Pentru ca Dumnezeu sã aibã
locul lui,
trebuie
ca oamenii sã si-l cunoascã pe al lor.
Deepak Chopra - Sã-l cunoastem pe Dumnezeu,
pag.280,
Editura Curtea Veche, 2003
O carte exceptionalã
din care am postat un fragment pe site aici
13 ianuarie 2013
Fãrã coloratia religioasã,
salvarea înseamnã trezirea
constiintei,
un salt de perceptie
care îl face pe Dumnezeu
real în loc de îndoielnic.
Tout à fait vrai...
cea mai pertinentã definitie a "salvãrii", a "trezirii"
pe care am gãsit-o...
Deepak Chopra - Sã-l cunoastem pe Dumnezeu,
pag.193,
în capitolul intitulat "Manual pentru sfinti",
Editura Curtea Veche, 2003
O carte exceptionalã
din care am postat un fragment pe site aici
11 ianuarie 2013
O urare de An Nou la care subscriu
Sa fie anul în care sa întelegem odatã
ca avem nevoie de o reformã a sufletului.
Ca avem nevoie de o schimbare a felului nostru de
a fi. De a gândi.
Ca viata nu sta într-o sacosa de rafie plina cu cartofi. Si nici
într-un episod din „Tânar si nelinistit”.
Ca viata, pentru a fi viata, are nevoie de valori si de principii.
Ca avem nevoie sa începem sa credem.
Nu în voievozi, nu în vedete fara nume, nu în sfinti
pictati pe pereti.
Ci în noi si în Dumnezeu.
Sa fie anul în care, în sfârsit,
sa ne trezim.
Ramona Ursu într-un articol din Adevãrul aici:
http://adevarul.ro/news/societate/anul-neschimbarii-noastre-1_50ec5d1856a0a6567e560428/index.html
10 ianuarie 2013
De ce este important ca omul sã
devinã el însusi...
... ce anume înseamnã el însusi
...
... si cum anume poate sã devinã el însusi ...
Orice fiinţă vie trebuie să
prezinte şi să exprime
din plin,
în toată libertatea,
forma şi mişcarea ei,
ca ceea ce este.
Trebuie să-i fie drag jocul ei propriu şi să simtă
astfel
încântarea de-a-fi-ea-însăşi-în-această-lume.
Când un om reuşeşte să fie el
însuşi, în natura lui profundă,
adică în forma lui primordială,
atunci el nu mai este el însuşi, - frontiera este abolită;
el participă la puterea FIINŢEI,
el este absorbit de Eternitate,
primit în Dumnezeu.
Omul nu poate să devină el însuşi
decât
dacă miracolul FIINŢEI, al Divinului, îl sesizează.
FIINTA îi dă acea libertate de atitudini
prin care,
fără intenţie sau calcul,
el reprezintã originarul, primordialul,
pentru că totalitatea universului se reflectă
în el.
Walter Friedrich Otto, Menschengestalt und Tanz,
Munchen, 1956
(citat de K.G. Durckheim în cartea LE MAITRE INTERIEUR, ed. Le Courrier
du Livre, Paris,
K.G.D. vorbind despre rolul dansului în găsirea ritmului personal
propriu Fiintei esentiale
pentru omul angajat pe Calea maturizării)
9 ianuarie 2013
Eternul Feminin
Omul, sinteză a Naturii, face multe lucruri,
cu focul care arde în inima lui.
El acumulează Puterea,
urmăreşte Gloria,
creează Frumuseţea,
se devotează Ştiinţei.
Şi nu-şi dă seama, de multe ori, că
sub atâtea forme diferite,
cea care îl însufleţeşte este mereu aceeaşi pasiune,
- epurată, transformată, dar vie -,
atracţia Feminină.
Pierre Teilhard de Chardin – L’Eternel Feminin
Ich liebe ihn...
mai mult aici
8 ianuarie 2013
Nu ne salvãm de lume,
ci cu lumea
Foto: Schitul Feredeu, judetul Arad
pe care trebuie sã o tratãm ca pe
un sacrament al prezentei
lui Dumnezeu.
Mgr. Kalistos Ware - L'île au-delà du monde, Cerf,
Paris
7 ianuarie 2013
Dupã elogiul încetinelii,
Elogiul SIMPLITÃTII
...un alt regim al sensului se pune
în aplicare:
simplul nu este o regresie, o sub-complexitate,
el devine progres, supra-complexitate...
Roger-Pol Droit
Simplitatea nu mai este ceea ce era
aici
6 ianuarie 2013
Omul uniformizează,
acolo unde
Dumnezeu personalizează
„Tu ai venit aici nu pentru a schimba lumea,
mă învăţa părintele Serafim, ci pentru a te
schimba pe tine însuţi. Problema ta nu este fratele care îţi
face o nedreptate, ci reacţia pe care această nedreptate o produce
în tine.” Într-o zi în care mă rugam sub
căldura copleşitoare la umbra unui arbore, cu atenţia fixată
asupra unei frunze, eram distras de frunza de alături, atât
de diferită de prima, şi, subit, mi-am dat seama că eu
eram singurul om de pe lume care să aibă faţa mea. Am fugit
să-i spun părintelui Serafim. El mi-a replicat că eram
încă foarte departe de adevăr: nu numai că eram singurul
de pe lume care să aibă această faţă, ci, de
asemenea, de la începutul timpului şi până
la sfârşitul timpului!
Am înţeles într-adevăr în
acea zi că omul uniformizează, acolo unde Dumnezeu personalizează.
Frère Jean (Gérard Gascuel)
Sursa : http://serge.vieville.free.fr/Frere%20Jean%20vie%20et%20oeuvre.pdf
2 ianuarie 2013
Într-o zi va trebui sã rãspundem
adevãratei noastre
vocatii,
care nu este aceea de a produce si de a consuma la nesfârsit,
ci de a iubi, de a
admira si de a îngriji viata
sub toate formele ei.
Pierre Rabhi
31decembrie 2012
30 decembrie 2012
Patrice van Eersel
...şi dacă
timpul nostru interior ar fi cel al eternităţii?
dintr-un articol interesant tradus azi din revista CLES
Am devenit noi nebuni sau trãim
o mutatie?
aici
28 decembrie 2012
Elogiu încetinelii
...
... adicã ritmului meditativ de viatã
...
... centrati Altundeva ...
... prezenti Prezentei ...
... pe deplin constienti ...
... adicã vii ...
si, drept urmare,
...mai eficienti decât oricând...
...mai profunzi...
...mai REALI...
Mereu grãbiti, debordati, exclamãm sus si
tare cã vrem
sã ridicãm tabãra si sã scãpãm.
Ne place totusi aceastã accelerare care ne permite
sã trãim mai multe vieti.
Si dacã problema nu ar fi viteza,
ci pierderea busolei noastre interioare?
O ancheta foarte interesanta pe tema aceasta în franceza aici:
http://www.cles.com/enquetes/article/ralentir-0
22 decembrie 2012
SÃRBÃTORI FERICITE!
Dumnezeu este Bucurie !
Dumnezeu s-a fãcut om pentru ca
- prin împreuna lucrare a omului cu
Dumnezeu -
omul sã se facã dumnezeu.
Semnalez si acum un articol interesant, de Mitropolitul Hierotheos Vlachos
BISERICA VINDECÃTOARE,
aici:
http://www.sfintiiarhangheli.ro/biserica-vindec-toare-mitropolitul-hierotheos-vlachos
...o Biserica care nu îl vindeca pe om, ci
se ocupa cu alte probleme, este o Biserica secularizata.
...
O biserica secularizata este complet neputincioasa si slaba în încercarea
de a transforma lumea.
Iar crestinii secularizati au esuat la toate nivelurile.
Mitropolitul Hierotheos Vlachos - Secularismul, un cal troian în
Biserica,
Editura Egumenita, Galati, 2004
19 decembrie 2012
Cred că toate problemele
noastre în relaţiile cu Tine
vin din aceea că
noi Te luăm drept altcineva.
Stan Rougier
din volumul SCRISORI CATRE DUMNEZEU
reunite si prezentate de
RENE GUITTON
Editura MINERVA
Câteva din cele 100 de scrisori si detalii despre carte
aici
13 decembrie 2012
Din seria Cotidianul ca exercitiu
Centrul de greutate si implicatiile lui
Pentru omul situat între „cer şi pământ”, evoluţia
spirituală, realizarea Fiinţei autentice,
depind de o înrădăcinare „justă” în pământ, depind
de un centru de greutate just. Centrul de greutate nu înseamnă,
pentru Persoană, un punct determinat. Este
vorba de o forţă vie care se manifestă în modul de „a fi
acolo”, în corpul nostru. A poseda un centru de greutate just înseamnă
a fi deschis forţelor vii, în mijlocul cărora suntem ancoraţi.
„Centrul pământului” reprezintă forţele care vin din „fond”,
forţe care eliberează, poartă şi reînnoiesc. Atunci
când omul este deschis acestui centru al corpului său şi ferm
înrădăcinat în el, el poate să le resimtă. Dacă
este încordat înspre sus, şi legat înspre jos, aceste forţe
îi lipsesc. Putem avea un centru de greutate just
sau unul fals; putem de asemenea să nu avem nici unul. Omul
care nu este pe Cale nu-şi dă seama că lipsa unui centru
de greutate just este o cauză de dezordine. Centrul
de greutate este cel care condiţionează, în acelaşi timp,
ţinuta generală a corpului şi caracterul tonusului şi
a respiraţiei. Centrul de greutate just
se află, corporal, situat în mijlocul corpului, în „Hara”.
El reprezintă, pentru om în calitate de „subiect”, o „stare” în care
el se află înrădăcinat într-un mod în care este liber de
„eu” şi deschis forţelor Fiinţei care îl poartă, îl
formează şi îl dirijează.
K.G. Durckheim - La Voie intérieure. Le quotidien comme exercice
Citeste continuarea aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2012/12/importanta-centrului-de-greutate-just.html
12 decembrie 2012
A murit Ravi Shankar la 92 de ani...
Yehudi Menuhin on Violin, Ravi Shankar on Sitar:
http://www.youtube.com/watch?v=dtzrbbJ6N2g
Yehudi Menuhin & Ravi Shankar: album
"West meets East"
http://www.youtube.com/watch?v=JHxVjii2HYE
10 decembrie 2012
Omagiu lui Ariane Buisset
autoarea cãrtii Ultimul tablou al lui Wang Wei
plecata prea devreme dintre noi
la sfârsitul lui octombrie 2012
- update azi 11 dec. 2012 orele 16:16 -
Carta religiilor în 10 puncte aici
salt la începutul paginii aici
|
|