|
Christian Arnsperger Traducerea conferintei: last update:
14.04.2013 orele 20 Obiectivul meu nu este să fac din dvs anti-capitalişti. Nu sunt nici comunist, nici altermondialist, chiar dacă gândirea lui Karl Marx (care era economist şi filosof) şi reflecţia critică despre efectele mondializării îmi par a fi lucruri importante. Eu mă poziţionez mai degrabă ca umanist, cu o ancorare creştină pe care nu caut să o ascund, dar interesat din ce în ce mai mult de problema unei umanizări integrale a tuturor componentelor existenţei noastre umane: integrarea „eul”-lui interior (diversele stadii ale dezvoltării umane), a „noi”-lui interior (diversele stadii ale culturii şi dezvoltării valorilor morale) şi a faptelor exterioare, fie că sunt individuale (creierul, comportamentele) sau colective (sistemele, logicile de ansamblu). O abordare integrativă a existenţei caută să armonizeze pe cât posibil toate aceste dimensiuni fără a privilegia sau neglija vreuna.: (1) Fiecare dintre noi evoluează de-a lungul unei traiectorii de dezvoltare individuală, ale cărei nivele de conştiinţă pot merge de la cel mai autocentrat la cel mai universal; (2) aceasta se traduce prin anumite stări cerebrale şi organice şi anumite comportamente care pot merge de la cel mai primitiv la cel mai complex în funcţie de cât au evoluat organismul şi creierul nostru; (3) aceste stări de conştiinţă şi aceste comportamente sunt inserate într-o cultură colectivă care este şi ea în evoluţie, putând merge de la pre-modernă (arhaică, magică, mitică) la modernă (raţională) sau postmodernă (pluralistă, holistă); (4) toate acestea se plasează în dezvoltarea unui sistem social şi economic care poate merge de la agricol la industrial, la informaţional. Există aşadar o „hartă integrativă”, compusă din cel puţin 4 „cadrane”, în interiorul căreia fiecare dintre noi, cu organismul lui şi cu creierul lui, se situează la nivelul lui de dezvoltare profesională, în cultura, valorile şi economia care prevalează în prezent. Este adevărat, organismele şi creierele noastre evoluează foarte lent, ceea ce i-a făcut pe mulţi oameni de ştiinţă (inclusiv antropologi) să spună că fiinţa umană este neschimbată de milenii la nivelul „structurii ei fundamentale”-, dar a spune aceasta, înseamnă a neglija faptul că, cu acelaşi tip de organism şi cu acelaşi tip de creier, mii de miliarde de fiinţe umane au putut, în cursul istoriei, să construiască, să perpetueze şi să modifice mii de sisteme culturale şi economice diferite! Fiecare dintre noi posedă grosso modo acelaşi creier şi acelaşi organism ca şi oamenii de Cro-Magnon, şi chiar ca şi marile primate – dar noi trăim într-o lume socială, culturală şi economică total diferită. Dacă anumite deprinderi (acquis) ale evoluţiei biologice, dar mai ales culturale şi sociale, ne-au adus acolo unde suntem astăzi – şi „acolo unde suntem astăzi” este în sine o nebuloasă de lucruri posibile care variază în funcţie de locuri şi de epoci – nu există nici un motiv să credem că umanitatea nu este capabilă să mai evolueze şi să construiască noi culturi, noi genuri de societate, noi economii. Să ne gândim la aceasta: pentru un om din sec. al V-lea î.Chr., adică un văr foarte apropiat de acum 2500 de ani, poate puţin mai mic decât noi, dar organic şi cerebral identic, ideea unei societăţi ca a noastră, îndrăgostită de libertatea individuală, de egalitate, structurată de schimbul comercial şi de circulaţia capitalurilor, fără sclavie şi fără divinitate atotputernică – ideea unei asemenea societăţi ar fi fost pentru acest văr apropiat o aberaţie completă, de neimaginat şi de netrăit! Deci nu evoluţia biologică – organică, cerebrală – conduce în principal destinul cultural şi social al oamenilor. Dacă evreii de dinainte de Avram nu-şi puteau imagina o societate şi o cultură ca cea din democraţiile capitaliste contemporane, aceasta nu era din cauza diferenţelor biologice; era din cauza amplasamentului lor în secvenţa evoluţiei tehnice, culturale, spirituale. Dacă capitalismul modern este astăzi mediul nostru economic, social şi cultural, este aşa pentru că a fost nevoie de secole întregi de mutaţie progresivă a instrumentelor (outils) tehnice, a valorilor culturale şi a stărilor de conştiinţă a fiinţelor umane care am devenit noi – am devenit, până în neuronii noştri (care sunt, totuşi, de acelaşi tip cu cei ai oamenilor de acum 2500 de ani sau chiar 10000 ani), a oamenilor capitalişti democratici, cu tot bagajul cultural şi spiritual pe care aceasta îl implică. Cu toate acestea, pe vasta „hartă integrativă” despre care am vorbit, capitalismul „nostru” modern, populat cu oameni capitalişti moderni, de care el are nevoie pentru a funcţiona, şi care am deveni „noi” gradual – acest capitalism nu este decât un punct de trecere într-o dinamică de evoluţie care se continuă în mod inexorabil. Corolar: identitatea noastră umană ca participanţi la acest capitalism nu este, nici ea, decât o identitate pasageră; nimic nu este mai puţin „natural” decât a fi genul de oameni care suntem, în sistemul economic pe care evoluţia ni l-a lăsat ca moştenire! Cei care, astăzi, vor să facă apologia capitalismului susţinând că este un sistem perfect adaptat „naturii umane” spun o banalitate: da, este adevărat, întrucât acest mod de a organiza economia a co-evoluat odată cu mentalităţile noastre şi cu valorile noastre pentru a face din noi oameni capitalişti… Dar nimic nu atrage după sine implicaţia ca acesta să fie stadiul final al evoluţiei conştiinţei umane! În fapt, când pretindem a ne fixa definitiv la un stadiu de evoluţie făcând ca şi cum am fi ajuns la deplina realizare a „naturii umane”, trădăm în realitate această natură umană, a cărei „adevărată natură” este aceea de a evolua în mod constant – încotro? Aceasta este bineînţeles marea întrebare subiacentă; dar se poate adeveri că stadiul actual nu este stadiul final, nici măcar pentru noi, occidentalii. Stări de conştiinţă cu totul incompatibile cu logica capitalismului, dar mai evoluate decât a noastră, există deja în lume – şi au existat de altfel mereu, în special la marii mistici ai tuturor religiilor şi în popoarele abuziv numite „primitive” . Nu se poate spune deci că starea noastră de – foarte relativă – fericire şi de – foarte relativă - prosperitate este o stare definitivă sau de nedepăşit; mai mult, a spune că stările de conştiinţă şi modurile de viaţă (de relaţie cu sine şi cu alţii) atinse de mistici - desigur încă minoritari în prezent – nu vor fi niciodată accesibile majorităţii dintre noi înseamnă a reface aceeaşi eroare ca şi omul din Evul Mediu care, martor al deschiderii democratice a unora sau al universalismului altora, îi considera inimaginabili şi inaccesibili chiar în timp ce aceasta a devenit pâinea noastră zilnică! Nu, dimpotrivă, „exemplarele umane”mai evoluate decât noi, din prezent sau din trecut, ne arată o cale de urmat spre umanizarea superioară – cale de umanizare pe care trebuie, astăzi, să o întreprindem în mod conştient şi lucid. Unii gânditori contemporani vorbesc explicit de conscious evolution, de evoluţie conştientă, care în cazul omului ar lua treptat locul evoluţiei oarbe a milioanelor de ani trecuţi. Deci, nu numai fiinţa umană evoluează prin natură, ci însuşi modul ei de a evolua evoluează!... Ce este de spus despre capitalism în acest cadru? Capitalismul este o manieră de a organiza viaţa economică care a evoluat în cursul istoriei Occidentului modern. Din secolul al XVI-lea până astăzi, variantele de capitalism s-au succedat; ele, toate, au avut o caracteristică de bază comună: ceea ce este în centrul logicii economice capitaliste este principiul valorizării maximale a capitalurilor. Toate schimburile economice şi, adesea, chiar toate aspectele importante ale vieţii sociale, culturale, politice etc sunt subordonate acestui principiu structurant. În calitate de rezultat al evoluţiei Occidentului, capitalismul este indiscutabil un progres faţă de sistemele economice care l-au precedat; este, de altfel, ceea ce Marx însuşi nu a încetat să repete, insistând asupra faptului că prin raport cu sistemele pre-capitaliste, ca economia agrară primitivă sau economia feudală, capitalismul a adus progrese antropologice şi sociale majore – în special faptul că muncitorii îşi vând „în mod liber” forţa de muncă, mai degrabă decât să fie subordonaţi sclavajului, şi faptul că circulaţia proprietăţii, devenită privată, nu este subordonată decât regulilor anonime şi secularizate ale pieţei, şi nu regulilor statuturilor sociale moştenite. Pe scurt, în economia de piată capitalistă, dacă aveţi mijloacele materiale, sunteţi liberi să faceţi tranzacţii cu cine vreţi, în cantităţile pe care le vreţi şi asupra obiectelor pe care le vreţi. Negocierea liberă şi libera întreprindere formează, încă de la începutul capitalismului, cele două „braţe” ale unei lumi economice, sociale şi culturale care părăseşte treptat malurile tradiţiei agrare şi ale rigidităţilor ei, ale religiei atotputernice şi ale clerului ei, ale feudalităţii şi ale relaţiilor sale de vasalitate, pentru a da frânele puterii comercianţilor şi antreprenorilor. Va exista de acum o mulţime de pieţe capitaliste – pentru pământ, pentru bunuri şi servicii, pentru muncă, pentru capitaluri în sine – şi, pentru a le permite să se întindă, un Stat capitalist cuceritor spre în afară, şi, adesea, din ce în ce mai democratic în interior. Libera exprimare de sine, deci, graţie şi acestei idei tenace potrivit căreia valorizarea maximală a capitalurilor are frecvent nevoie de o libertate de a crea şi de a experimenta – ceea ce va da naştere, în capitalism, cultului inovaţiei şi al creativităţii, care va fi pandantul cultural şi antropologic al cultului economic al creşterii materiale. Liber să se exprime, liber să comercializeze, liber să întreprindă – dacă a primit mijloacele necesare – omul din Occident se prinde repede în jocul experienţei lui. Trebuie spus că aceasta dă impresia de a fi reuşit. ...va urma... Eroarea lui Marx nu a fost aceea de a vrea „Omul Nou”. Aceasta, toţi gânditorii serioşi o vor, şi Omul cel Nou este o emergenţă permanentă de-a lungul procesului de evoluţie spirituală. Isus din Nazaret, de asemenea, invoca, prin predicile lui, un Om Nou, iar creştinii merg până acolo încât să spună că a încarnat el însuşi acest om. Fără speranţă într-un Om Nou, de fiecare dată iarăşi şi iarăşi, dinamismul evoluţiei conştiinţei s-ar opri. Nu, eroarea lui Marx nu a fost aceea de a crede în posibilitatea, pentru fiinţa umană, de a evolua spre un nivel de conştiinţă mai înalt; eroarea lui imensă, şi fatală, a fost aceea de a crede două lucruri: în primul rând, faptul că religia era prin ea însăşi un obstacol pentru emergenţa Omului Nou, şi, în doilea rând, faptul că această emergenţă putea să fie şi trebuia să fie grăbită printr-o revoluţie dirijată de Stat, dirijată deci (aşa cum o voia redutabilul Lenin) de o castă de avangardă capabilă să impună prin forţă ceea ce evoluţia „naturală” nu putea să facă să apară decât lent – prea lent după gustul lui… Eroarea lui Marx, aşadar, a fost aceea de a nu vedea
evidenţa: anume că capitalismul a generat, de-a lungul secolelor,
începând cu anii 1500 până în zilele noastre, un om capitalist
– un om materialist, convins să dorească realmente bunurile
de consum pe care comercianţii vor să i le vândă, adus
să admire banii şi viaţa uşoară pe care bogăţia
o permite; un om capitalist, deci, perfect adaptat condiţiilor de
viaţă din capitalism, chiar dacă, în adâncul lui, el suferă
din cauza aceasta. Există în Occident – şi, din ce în ce mai
mult, în lumea întreagă – o cultură capitalistă, valori
capitaliste, şi creierele noastre contemporane sunt într-un fel „provizoriu
programate” încă de la naşterea noastră să urmărească
scopurile pe care această cultură şi aceste valori ni le
propun: să ne amuzăm cumpărând, să ne justificăm
găsind o slujbă salariată, să contribuim la rentabilitatea
unei întreprinderi în loc să creăm noi una, să jucăm
jocul competiţiei şi să căutăm, pe cât posibil,
să acumulăm şi să consumăm, totul pe fondul unui
anumit pluralism democratic de mare valoare. Sursa: |
