Aforismul sau meditatia zilei - pagina 13

Navigare pagini aforisme:19 18 17 16 15 14 13 12 11 10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Salt la Sfarsitul paginii

28 decembrie 2015

Andrei Plesu - Copiii si religia (omagiu lui Dorel Zaica)

Cum se vorbeste în lumea de dincolo?
„În rai si iad se vorbeste doar cu interjectii;
în iad cu: Auu, Vaaai, Aaah, Ooof,
iar în rai cu: Mmm, Aaaa si Yeees.”
(Lucian Peia, 14 ani)

Mai multe perle de candoare cititi aici:

http://adevarul.ro/cultura/spiritualitate/copiii-religia-omagiu-dorel-zaica-1_56802a4e37115986c6df1fe5/index.html

25 decembrie 2015

Vã doresc Sãrbãtori Frumoase!
Si sã nu asteptati de la ele ce nu vã pot da...
Dar sã gãsiti sensul profund al Sãrbãtorii, vindecãtor...
Si sã auziti si chemarea la responsabilitate vizavi de acesta...

Dumnezeu devine om pentru ca omul sa devinã dumnezeu.

Cititi Mesajul de Crãciun al preotului ortodox
Pascal Sauvage,


actualul coordonator al Centrului de întâlniri Bethanie, Gorze, Franta.
AICI

24 decembrie 2015

In memoriam Charles Chaplin


Fabio Stassi – Ultimul dans al lui Charlot, Editura POLIROM

Intr-o searã de Crãciun, Moartea il viziteazã pe Charlie Chaplin in casa lui din Elvetia. Marele actor si regizor e trecut de optzeci de ani, dar are un fiu inca mic si ar vrea sa-l vada crescind. Intr-o clipa de curaj, Chaplin ii propune un pact Batrinei Doamne:...

Detalii carte aici:
http://www.polirom.ro/catalog/carte/ultimul-dans-al-lui-charlot-4881/detalii.html

…numai în dezordinea iubirii orice acrobaţie devine posibilă…

un fragment dintr-o carte foarte frumoasă,
un omagiu adus lui Charles Chaplin sub formă de ficţiune pe baza unor întâmplări reale.
- o carte a cărei lectură va fi o bucurie pentru iubitorii genialului Chaplin -

De atunci, am profitat de fiecare pretext pe care mi-l oferea bătrâneţea: slăbirea vederii, pierderea memoriei, regretul tinereţii. Însăşi condiţia mea îmi oferea un repertoriu inepuizabil de soluţii. Trucul e întotdeauna acelaşi: să faci astfel încât ceva să meargă strâmb şi lumea să apară răsturnată, cu susu-n jos. Dacă un uriaş încearcă, în toate chipurile, să deschidă o uşă şi nu reuşeşte, dar, imediat după, uşa se deschide fără nici un efort în faţa unei pisici, unui copil, a unui biet vagabond sau a unui bătrân, râdem. Pentru că e complet opusul a ceea ce se întâmplă în viaţă. Comicul e un salt, un om care se ridică după o rostogolire sau un altul care e pe punctul de a cădea, dar nu cade niciodată. Comicul e stângaci ca mine, Christopher. Îi ironizează pe cei bogaţi, reface ordinea lucrurilor, repară nedreptăţile. Cum spunea prietenul meu, Frank Capra, închide porţile celor puternici şi le deschide celor slabi şi fără putere, chiar dacă numai pentru străfulgerarea unui zâmbet. Tocmai acest neverosimil ne umple ochii de lacrimi. Încă de la început, de când am cântat cântecul lui Jack Jones în locul mamei mele, să stârnesc râsul şi lacrimile a fost protestul meu copilăresc  împotriva mizeriei, bolii şi dispreţului, refuzul urii şi al tuturor formelor greşite care ajung să guverneze relaţiile umane. E uimitor, când te gândeşti, cât e de uşor să te molipseşti de veselie şi cât de tristă şi bolnavă este, în schimb, lumea.
…
Se spune că universul s-a născut dintr-o mare şi de neînţeles explozie. După mine, trebuie să se fi întâmplat pe arena unui circ. O femeie se rotea în aer şi un bărbat a surprins mişcarea într-o cutie magică, reproducând-o la infinit, până când a populat cu umbre pământul şi l-a umplu de rumeguş, de râsete, de lacrimi. Nu se poate să se fi întâmplat decât aşa, Christopher, pentru că numai în dezordinea iubirii orice acrobaţie devine posibilă.

Pa!
Tatăl tău, Charles

23 decembrie 2015

O colindã de la ARAD
Concert de colinde în Gara de la ARAD
sustinut de FILARMONICA ARAD


În asteptarea colindãtorilor...

Click-ul pe pozã vã duce pe youtube...

19 decembrie 2015



Meditaţia nu este decât un timp forte
pentru un alt stil de viaţă.
Ea permite obţinerea „atitudinii juste”
care puţin câte puţin trebuie să ne locuiască
necontenit prin tot cotidianul.

Karlfried Graf DÜRCKHEIM

15 decembrie 2015

Uneori…

….un comentariu cârcotaş… pentru alte sfere…

...când Viaţa ne invită să devenim reali, autentici,
potrivit fiinţei noastre interioare,
iar noi,
temători în faţa Vieţii, sau prost sfătuiţi…,
auzim doar „să fim cuminţi”…
şi răspunsul dat cerinţei de autenticitate a vieţii ne pare,
sau ni se insinuează a fi,
un „păcat al mândriei” …

e posibil să fie un semn cã ceva trebuie reanalizat,

Că ar trebui trecut un prag de maturitate…

Că în loc să absolutizăm o reprezentare a necuprinsului,
reprezentare care ne face surzi la vocea Acestuia,

ar trebui să dăm drumul încet-încet acelei „reprezentări”,
să o vedem doar ceea ce este:
o reprezentare dincolo de care există adevărata, necuprinsa Realitate,
care are alte cerinte de la noi decât cele pe care le are
"reprezentarea noastrã despre Ea".

Oare a nu da răspuns cerinţei de autenticitate a Vieţii nu este un păcat? Adevăratul păcat?

A refuza să fim ceea ce trebuie să fim, ceea ce suntem meniţi să fim?
Ce folos dacă „am fost cuminţi” şi nu am fost ceea ce din eternitate trebuia să fim?

Oare acel conflict interior neconstientizat din profunzimea noastrã
nu se exprimã cumva,
nu rãbufneste cumva,
nu produce ceva?
În afarã de senzatia de a trãi ca si gâtuiti...

Oamenii se aflã în situatii diferite în fata chemãrii Vietii...

14 decembrie 2015


Caracteristicile lui Dumnezeu

Oamenii îl îmbracă pe Dumnezeu în veşmintele vremii lor. El a fost descris ca un despot, atunci când lumea a fost condusă de despoţi. El a fost descris succesiv ca stăpân de sclavi şi ca un gentleman provincial englez. Oamenii de ştiinţă l-au conceput ca pe un mare geometrist, un mare mecanic. Astăzi unii spun că este un mare revoluţionar. 
Într-o societate dominată de bărbaţi, el cu siguranţă trebuie să fie de sex masculin. 
Feminiştii zilelor moderne îl numesc "Ea".

Aceste extrapolări sunt departe de legătura cu Dumnezeu, aşa cum este descris în Biblie. 
Ultima impresie care rămâne după o viaţă de studiu este că Dumnezeu este un mister de nepătruns.
...
Avem afirmaţia "Dumnezeu este iubire" (I Ioan 4,8), dar trebuie să fie o iubire cu totul aparte, pentru că îşi asumă responsabilitatea pentru acţiunile care nu sunt înfăptuite în mod normal de o fiinţă umană iubitoare. 
…
...
Îl vedem pe Dumnezeu nu aşa cum este, şi nici aşa cum ar dori el să fie.

Una dintre impresiile noastre este cã Dumnezeu care a creat universul nostru este un Dumnezeu trist.
…
Ne ocupãm cu un Dumnezeu trist care regretă că a creat specia  noastră şi este întristat (Geneza 6,6).
…
…
Pot să adaug că prezenta meditaţia trebuie să fie luată cu un bob de sare. 
Eu sunt un om obosit care a cunoscut mult tristeţe, şi îl arăt pe Dumnezeu aşa cum îl văd eu.
L-am pictat cu nuanţe sumbre, ştiind că "acum vedem ca într-o oglindă întunecatã” dar atunci - slavă Domnului – îl vom vedea „aşa cum este, faţă către faţă” (1 Corinteni 13.12). 
Şi ştiu că într-o zi un Dumnezeu fericit „va şterge orice lacrimă din ochii lor; şi nu va mai fi. . . nici durere, nici plâns "(Apocalipsa 21,4).

Richard Wurmbarnd – The total blessing, pp.86-87
Triangle Books, London, 1995

Multumesc A.P. de semnalarea cãrtii...

12 decembrie 2015

Mihai Wurmbrand la biserica MARANATA ARAD acum aici:
http://maranataarad.ro/live/
Eveniment în desfãsurare - orele 18-21.
Programul evenimentului aici - deja e partea a II-a:
http://saltmin.com/2015/12/04/ateneul-roman-bucuresti-comemorarea-a-50-de-ani-de-la-rascumpararea-pastorului-richard-wurmbrand-si-a-familiei-sale-din-romania-comunista/

7 decembrie 2015

Deci doar un Eu puternic înţelege şi apără
principiile fundamentale ale vieţii,
precondiţia pentru ca
Superiorul reflectat în împărăţia omului
să se dezvolte veridic înrădăcinat şi realmente viu.
Chestiunea care se pune este dacă Eul,
în împărăţia omului,
domneşte sau slujeşte.
Numai ca slujitor este el în drept să fie.

Karlfried Graf Duerckheim - Etapele maturitãtii umane
carte în pregãtire la Editura HERALD

28 noiembrie 2015

Andreas Fuhrmann
Sacrificiul "colectiv"

Ca si în istorie si în viata omeneasca, regretele nu pot îndrepta greseli însa pot oferi directii noi. Viitoarele ore ale natiunii depind de fermitatea noastra.
Acum, simtim cu totii solidaritate si visam la schimbare. Stim însa cu totii ca schimbarea fara organizare si fara reguli e un dans pe muchia anarhiei.

Daca se fâsâie, degeaba am suferit. Daca nu putem pastra viu conceptul de fermitate, de revolta permanenta, timpul nostru nu a sosit înca. În acelasi timp istoria, inabilitatea recunoasterii Sacrificiului “colectiv”, ne va pedepsi condamnându-ne sa târâm în continuare dupa noi, în umbra regretelor, marea povara.

Articolul întreg poate fi citit aici:
https://www.linkedin.com/pulse/sacrificiul-colectiv-andreas-fuhrmann

22 noiembrie 2015

Maturitatea umanã... frunza... toamna... copacul...
constiinta de frunzã...
- o imagine -



Mica frunză a marelui copac! Dacă frunza ar fi dotată cu conştiinţă, atunci nu ar fi ea, toamna, sub influenţa sentimentului apropiatei ei morţi? Desigur, dacă conştiinţa ei nu ar conţine nimic altceva decât frunza, frunza în sine. Atunci ea ar simţi că îngălbeneşte, că începe să se usuce, că în curând urmează să cadă – jucărie a vântului, victimă a puterilor distructive. Să presupunem acum că frunza poate avea conştiinţa că ceea ce trăieşte în ea nu este numai frunza, ci în acelaşi timp copacul; ea ar şti atunci că viaţa ei anuală şi moarte ei anuală sunt un mod de a fi al copacului, ea ar fi conştientă că viaţa copacului este în ea, că Viaţa include nu numai mica sa viaţă, ci şi mica sa moarte. Şi, instantaneu, atitudinea frunzei, în faţa vieţii, şi în faţa morţii, ar fi transformată; angoasa ar dispărea şi totul ar căpăta un alt sens.

Angoasele umanităţii corespund cu cele ale frunzei care se opreşte la conştiinţa sa de frunză, cu alte cuvinte, este prizonieră a micii realităţi imediate, a simţurilor, a raţiunii, şi care este incapabilă să iasă din frontierele sale. Conştiinţei pe care noi o avem în general despre viaţă îi lipseşte conştiinţa fiinţei noastre profunde. Pentru ca aceasta să poată pătrunde, avem nevoie să o revizuim pe prima, să recunoaştem cât este de mărginită; avem nevoie să luăm în serios orele privilegiate ale existenţei noastre, adică să-i recunoaştem semnalele şi să lăsăm să înflorească marea Viaţă care este în noi. Numai astfel putem noi intra în contact cu fiinţa noastră adevărată. Căci ce altceva este această fiinţă dacă nu modul nostru individual de participare la Marea Viaţă? Şi maturitatea ce altceva este ea dacă nu manifestarea acestei participări a noastre prin viaţa noastră cotidiană?

A deveni una cu sursa fiinţei noastre: aceasta este calea maturităţii interioare! Dar cum să o găsim? Cum să mergem spre ea? Trei forţe ne deschid calea într-acolo : suferinţa de zi cu zi, marile lovituri ale destinului şi fidelitatea faţă de exerciţiul interior. Din toate cele trei poate să ia naştere maturitatea.

Karlfried Graf Duerckheim - Etapele maturitãtii umane
carte în pregãtire la Editura HERALD

17 noiembrie 2015

Noi, oamenii, suntem fiinţe solare. Iubim lumina şi viaţa. Iată de ce ne înghesuim în oraşe, iar satele se depopulează an după an. În lumina soarelui – ziua, când natura este plină de viaţă şi totul este activ în jurul nostru – ne plac destul de mult culmile dealurilor şi pădurile dese, însă noaptea, când mama noastră Terra s-a dus la culcare şi ne-a lăsat pe noi să veghem, oh! totul pare atât de pustiu şi ne simţim înspăimântaţi, precum copiii într-o casă pustie. Suspinăm şi tânjim după străzile luminate de felinare cu gaz, sunetul vocilor omeneşti şi pulsul vieţii umane. Ne simţim atât de neajutoraţi şi atât de neînsemnaţi în marea linişte, neîntreruptă decât de copacii întunecaţi ce freamătă la atingerea vântului nopţii. În jur sunt atât de multe fantome, iar suspinele lor neauzite ne întristează la culme. De aceea ne înghesuim în marile oraşe, aprindem un rug  uriaş de un milion de felinare cu gaz, strigăm şi cântăm şi ne simţim curajoşi nevoie mare.

Jerome K. Jerome – Trei într-o barcă, Editura Corint, pag. 68

13 noiembrie 2015


Toamna la ARAD pe Malul Muresului

7 noiembrie 2015

Din nou despre adolescenţii frumoşi…

Viaţa are nu numai o dimensiune care depăşeşte orice limitări, dar şi o incomensurabilă profunzime, care scapă înţelegerii raţionale. 
Această descoperire a profunzimii este a doua înţelepciune care iluminează pubertatea şi tulbură adolescenţa.
…
La vârsta pubertăţii suntem cu adevărat iniţiaţi şi în curând nu mai suntem… pentru un timp, pentru totdeauna? Depinde… 
…
Adulţii vorbesc cu condescendenţă şi fără nici o înţelegere despre sufletul exaltat, despre vârsta idealistă şi visătoare, ca despre o etapă inferioară care trebuie traversată, depăşită şi învinsă, ceea ce au făcut şi ei, uitând că şi ei înşişi, altădată, ca şi tinerii de azi, la prima conştientizare a fiinţei lor, au fost mult mai aproape de realitatea marii Vieţi decât sunt în prezent. Ei ignoră faptul că realismul plat al existenţei lor, devenit un văl ce ascunde realitatea, interzice adevăratei Vieţi să devină conştientă. 

Din cartea în pregătire
K.G. Dürckheim – Etapele maturităţii umane

5 noiembrie 2015

A revenit emisiunea ARTA FERICIRII pe TVR2.
Are un spatiu mai amplu de 50 de minute.
Dar...
Este difuzatã zilnic de luni pânã vineri între orele 13:20 si 14:20,
sau, în reluare a doua zi dimineata la ora 8:10.
Adicã e ca si cum ar fi doar
O EMISIUNE PENTRU PENSIONARI ISTETI...

Vãzând orele de difuzare pentru aceastã emisiune de o calitate deosebitã, cu invitati speciali în fiecare emisiune,
nu poti sã nu te întrebi la ce s-au gândit cei care au stabilit aceste ore de difuzare pentru o emisiune de larg interes?
Este drept cã este foarte bunã si pentru pensionari care sunt acasã la orele respective.
Dar emisiunea este foarte bunã mai ales pentru tineri, maturi, pãrinti... care sunt la scoalã, la facultate sau la serviciu la orele respective.
Se discutã pe fond probleme ale zilei, ale noastre, ale societãtii noastre.
Ieri a fost un regal de emisiune - pãcat de bruiaj... despre tineri, inteligentã creatoare, despre generatia de mutanti la care am ajuns, (a 4-a),
despre rostul crizelor din societate - CA CEA DE ACUM DE LA NOI DIN TARÃ -
despre faptul cã iesirea din crizã presupune o SCHIMBARE DE PARADIGMÃ,
o schimbare a modului de a gândi,
este ceea ce vedem în revolta tinerilor frumosi care au iesit sã protesteze.
Si, da, iesirea din crizã presupune ca omul sã devinã MATUR, CONSTIENT DE SINE.
Astfel va avea CURAJUL sã-si ASUME convingerile si sã meargã înainte cu RESPONSABILITATE.

Si un mesaj pentru pãrinti (generatia a 3-a de mutanti):
"Aveti curaj sã fiti alãturi de copiii vostri si vã veti ridica si voi!"

Invitat Prof. dr. FLORIN COLCEAG, "antrenorul de genii".

Un interviu foarte interesant poate fi citit aici:
http://www.dela0.ro/

Oare de ce nu se consultã CEI DIN FRUNTEA TARII cu astfel de oameni
dacã vor o solutie realã, adecvatã, de iesire din crizã?

Domnilor de la TVR,
de ce nu difuzati emisiunea la ore accesibile si pentru cei cãrora le este destinatã?
Seara de la orele 19 în locul acelui documentar de exemplu.
O emisiunea atât de bunã sã fie atât de "ascunsã" prin orele de difuzare.
Este REVOLTÃTOR!

Arhiva cu emisiunile înregistrate aici:
http://www.tvrplus.ro/

4 noiembrie 2015

Pre-sentimentul că viaţa are un „sens” dincolo de simpla existenţă
este un adevărat cadou regal făcut tinereţii la vârsta pubertăţii.

… când omul, sub presiunea necesităţilor existenţei, se îndepărtează de sensul esenţial la care l-a invitat sufletul lui tânăr şi, odată ajuns adult, se crede obligat să „privească de sus” ceea ce el numeşte iluziile adolescenţei, această infidelitate faţă de Sinele profund se va întoarce împotriva lui însăşi. Clientela psihoterapeuţilor este, în cea mai mare parte, constituită din persoane a căror nevroză nu este nimic altceva decât semnul unei vieţi care s-a derulat în afara fiinţei lor profunde. Rareori se întâmplă ca adultul, dedicat exclusiv dimensiunii existenţiale, să-şi dea seama, prin sine însuşi, că este mai departe de adevăr decât în tinereţea lui. Este nevoie, în general, să trăiască o experienţă aneantizantă, o experienţă care să-l bulverseze cu totul, pentru a putea opera o convertire, şi a re-auzi vocea Marii Vieţi.

Din cartea aflatã în pregãtire:
K. G. Dürckheim – Etapele maturităţii umane

31 octombrie 2015

Omul la întâlnirea cu Fiinţa  – trei situaţii diferite 

Situatia Sinelui care se opune metamorfozei
îmbracã trei forme caracteristice:
o întărire a eului în cochilia lui,
o lipsã a cochiliei-eu,
o armonie falsă.
Întâlnim în fiecare dintre noi aceste trei forme,
dar datorită caracterului individualităţii noastre,
biografiei noastre individuale
şi gradului nostru de evoluţie,
una sau alta dintre variaţiuni predomină.

Din cartea aflatã în pregãtire la Editura HERALD

K.G. Durckheim - Durchbruch zum Wesen
Citeste mai mult la acest subiect aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot

25 octombrie 2015

Omul este pregătit să se angajeze pe calea maturităţii atunci când ajunge la limitele puterii sale naturale. Există în om îndoiala nemărturisită că nu este pe deplin în ordine cu el însuşi şi nu este pe calea cea bună. Foarte adesea, în timp ce se crede pe culmea autonomiei lui imaginare, el se simte tracasat de sentimente de culpabilitate, de angoase de neînţeles şi de o atmosferă de vid. Fiinţa neglijată, refulată de conştiinţa naturală îi reaminteşte prezenţa ei. Omul trebuie să înveţe să asculte acest avertisment, şi să-i răspundă deschizându-se invitaţiei interioare; el trebuie să înveţe să recunoască, în propriul lui spirit obiectiv, vălul aruncat asupra adevărului. Pentru aceasta, ajutorul unei persoane ajunse la maturitate îi este adesea necesar. Astfel, în comuniunea în Fiinţă, şi prin ataşamentul faţă de maestrul interior, va câştiga el, poate, libertatea după care tânjea. O va căuta în zadar atât timp cât se va folosi pentru aceasta de mijloace, adică exact de forma de conştiinţă care o ascunde.
din cartea aflatã în pregãtire

K.G. Durckheim - Durchbruch zum Wesen

Citeste mai mult - dintr-o traducere mai veche, incompletã - aici

20 octombrie 2015

Într-un interviu aici: http://adevarul.ro

spune Prof. Dr. Dumitru Constantin-Dulcan asa:


"Vrei sa te vindeci de boala? Împaca-te cu vecinul sau cu cel pentru care ai resentimente. Când emitem un gând bun în spatiu, el este perceput ca o lumina colorata. În schimb, gândul rau este un nor întunecat care îl usuca în primul rând pe cel care-l trimite. Rugându-ne cu totii, îndepartam din norii negri care s-au tot adunat deasupra noastra. Si trebuie sa facem bine. Acel bine pe care nu ni-l cere nimeni, acela este binele suprem! Altfel, daca vom continua asa, nimicim totul. Tot primim semnale ca Universul va face „implozie“, dar ceasul bombei poate fi oprit."

Un comentariu cârcotas (din proprie experientã) ar spune cam asa:

Oamenii care au multe de iertat -
înseamnã cã au încasat multe de la viatã, nu-i asa? -
se pare cã au ceva DE VINDECAT în ei însisi, în propria viatã
- ceva cu rãdãcini vechi Altcândva si Altundeva.

Lucrând la VINDECAREA lor însisi
si ajungând SÃ STEA BINE ÎN EI însisi,
VOR IERTA de la sine ceea ce este de iertat
sau
VOR PUNE PICIORUL ÎN PRAG acolo unde e cazul.

Poate cã nu trebuie neapãrat sã se împace cu vecinul ca sã fie senin, sãnãtos.
Poate cã se îmbolnãveste tocmai împãcându-se cu vecinul când nu e cazul, când ar trebui sã-l tinã la distantã.

Asta e!

Gândirea pozitivã e o poveste frumoasã, cu mare trecere, bunã acolo unde este fundamentatã pe ceva, nu ca sã ascundã o realitate dureroasã, si în limitele ei, dar nu rezolvã lucrurile de la rãdãcina lor.

Omul nu este o masinãrie care functioneazã ca la carte, ci o fiintã umanã care suferã.
Nu poate apãsa pe un buton ca sã se comute automat pe "fericire si iubire" si sã emitã gânduri luminoase.
Ce poate face e altceva si în alt sens.

Câtã dreptate are Durckheim...

Ziceam cã numai RELIGIA PERVERSÃ ne manipuleazã... pervers...

19 octombrie 2015

Lipsa de maturitate a adulţilor este maladia cronică a unei umanităţi care,
orbită de puterea sa de dominaţie asupra lumii exterioare
pierde din vedere calea interioară.
Îi revine epocii noastre, pe cale de reînnoire,
să reflecteze la ceea ce înseamnă maturitatea umană şi
să caute semnele de non-maturitate
care ne otrăvesc viaţa.

Karfried Graf Dürckheim – Durchbruch zum Wesen
(Etapele maturitãtii umane)

O carte despre maturitatea umanã, a cãrei lipsã, esentialã, se resimte în toate domeniile vietii noastre.
O carte de care avem cea mai mare nevoie...
"Hazardul" a decis asa...
Si a decis bine...

17 octombrie 2015

O veste bunã pentru ciititorii cãrtilor lui K.G. Durckheim...

Omul în faţa maturităţii sale

Criza religioasă pe care o traversăm în prezent provine din clătinarea încrederii în dreptatea divină.

Este cel puţin paradoxal ca un creştin să poată să-şi piardă credinţa,
sau să poată să aibă o îndoială privind dreptatea divină,
din simplul fapt că lumea nu funcţionează potrivit raţiunii sale.
Credinţa creştină nu este tocmai credinţa,
pe care ne-o revelează Isus Christos,
în Realitatea divină care învinge moartea, non sensul şi solitudinea omului?
Marile crize din vremea noastră nu au ele oare o cu totul altă semnificaţie?

Nu ar trebui ele să-l aducă pe om să descopere
noi surse de credinţă
care nu ar izbucni
fără catastrofele din existenţa sa
şi fără prăbuşirea credinţelor din prima copilărie?

Poate că omul trebuie să fie provocat
pentru a intra în maturitatea sa „spirituală”,
pentru a fi pregătit să audă „consolatorul”,
spiritul adevărului divin din el însuşi? (Sf. Ioan)
Incredibilele dezordini şi bulversări pe care le traversăm nu sunt ele ca ocazia unui apel unic adresat omului pentru ca el să se întoarcă în el însuşi şi să asculte cu atenţie ceea ce vocea sa secretă şi interioară îi spune pe tema realităţii aparente a unei lumi în suferinţă, şi ceea ce îi revelează pe tema Realităţii care nu este din această lume, şi care învinge aici toate suferinţele sale?

Karfried Graf Dürckheim – Durchbruch zum Wesen

… o carte care – e cert… la anul… cât de curând...- va fi citită în româneşte...
Mai trebuie doar tradusã...

Un capitol din această carte, despre ADOLESCENŢĂ, a fost tradus deja mai demult aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2011/02/karlfried-graf-durckheim-adolescenta.html

15 octombrie 2015

Bine de stiut!

M. Scott Peck - Oamenii minciunii

O carte tulburatoare, fascinanta, ce redeschide vechea discutie despre esenta raului uman. Desi de-a lungul timpului aceasta problematica a fost dezbatuta mai degraba de filozofie si religie, avem acum o alta abordare – din perspectiva unui psihiatru cu o remarcabila deschidere interdisciplinara. Un tur de orizont asupra naturii umane, un dialog deschis între psihologie si religie. Cazurile clinice prezentate aici, manifestari ale raului în viata cotidiana, desi la prima vedere pot fi catalogate drept maladii psihice, la o analiza psihiatrica atenta refuza sa se înscrie în categoriile standard ale psihologiei sau psihiatriei.
Minciuna este trasatura cea mai relevanta a raului ce salasluieste în oameni, ea fiind atât un simptom, cât si o cauza a raului.

M. Scott Peck - Oamenii minciunii. Speranta de vindecare a rãului uman, Editura CURTEA VECHE.

Mai multe fragmente aici
Detalii carte pe site aici

10 octombrie 2015

Jacques Castermane
Atracţia pentru meditaţie !

Atracţia fenomenală pentru cuvântul meditaţie este cu siguranţă un eveniment pozitiv. La sfârşitul secolului trecut persoana care spunea că practică meditaţia era imediat suspectată că ar fi membră a unei secte. Astăzi, cuvântul meditaţie, departe de a fi tabu, este pe prima pagină a revistelor, face titlul jurnalului Tv de la orele 20, radiourile îi consacră numeroase emisiuni; cât priveşte editurile, ele nu pot decât să se felicite de o asemenea admiraţie. Dar o asemenea ambalare pentru meditaţie ne obligă se ne punem trei întrebări: ce este practicat, în ce scop şi de cine este învăţat(predat) acest exerciţiu.

A medita ! Concret, în ce constă aceasta?

Mai departe aici:

http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro

6 octombrie 2015

Din seria
Arta de a gândi limpede

Distorsiunea rezultatului

O ipoteză scurtă: să presupunem că un milion de maimuţe joacă pe piaţa bursieră. Cumpără şi vând acţiuni în neştire şi, desigur, complet la întâmplare. Ce se întâmplă? După o săptămână, cam jumătate dintre maimuţe vor fi ie­şit în profit, iar restul, în pierdere. Cele care au făcut profit sunt păstrate; pe celelalte le trimiteţi acasă, în a doua săptămână, jumătate dintre cele rămase au rezultate bune, cealaltă jumătate nu, şi pleacă acasă. Şi aşa mai departe. După zece săptămâni veţi mai avea cam o mie de maimuţe - cele care şi-au investit banii întotdeauna bine. După douăzeci de săptămâni a mai rămas o singură maimuţă; aceasta a ales de fiecare dată, fără nicio excepţie, acţiunile potrivite şi acum este milionară. S-o numim maimuţa de succes.

Cum reacţionează reprezentanţii presei?
Cititi mai departe aici

5 octombrie 2015

Din seria
Arta de a gândi limpede

Despre calamitatea conformismului

Dacă veţi face vreodată parte dintr-un grup strâns unit, trebuie să vă exprimaţi părerile, chiar dacă restul membrilor nu agreează acest lucru. Contestaţi presupoziţiile tacite, chiar dacă riscaţi alungarea din cuibul călduţ. Şi dacă dumneavoastră conduceţi grupul, numiţi un avocat al diavolului. Persoana în cauză nu va fi cel mai îndrăgit membru al echipei, dar s-ar putea să fie cel mai important.

Rolf Dobelli - Arta de a gândi limpede, Editura Baroque Books&Arts
Mai mult aici

4 octombrie 2015

Din seria
Arta de a gândi limpede

Trândãveala socialã
In concluzie: când sunt parte a unui grup, oamenii se comportă diferit decât arunci când acţionează singuri (altfel nu ar mai exista grupuri). Dezavantajele echipelor pot fi reduse dacă performanţele individuale sunt cât mai vizibile. Trăiască deci meritocraţia! Trăiască societatea bazată pe performanţe!
Rolf Dobelli - Arta de a gândi limpede, Editura Baroque Books&Arts
Mai mult aici

30 septembrie 2015

Maturitatea personală

Întreaga noastră existenţă este un lung drum către maturitatea personală,
către conştientizarea interioară ce ne permite
să ne realizăm pe deplin pe noi înşine,
asemenea tuturor fiinţelor vii de pe acest pământ,
Asemenea florilor ce se deschid complet răspândindu-şi parfumul
în plin sezon de înflorire,
asemenea fructelor ce ating gustul deplin la maturitate.

Oare am putea spune că şi-au îndeplinit misiunea dacă ar rămâne acre?

Persoana care nu a ajuns la stadiul de maturitate, de conştientizare,
nu va putea dărui şi nici nu se va putea dărui cu adevărat,
chiar dacă crede contrariul.
Maturitatea este indispensabilă pentru noi înşine
şi pentru fiecare relaţie autentică de iubire sau de prietenie.
…
Trebuie să renunţăm la perspectiva infantilă, inconştientă,
despre noi înşine şi despre viaţă.
… în mod inconştient, facem pe placul figurilor părinţilor noştri sau a celor care ne-au iubit şi nu suntem capabili să iubim acele părţi din noi din cauza cărora am pierdut iubirea acestor persoane. În fond, dacă nu devenim conştienţi, ne comportăm întreaga noastră viaţă conform modelului prin care am interiorizat  trăirile din copilărie.
Aceste situaţii nevrotice infantile interiorizate devin, în timp, blocaje, complexe, frici, tensiuni ce ne limitează existenţa, ce ne fragmentează personalitatea, ce nu permit libera curgere a iubirii.
Aceste părţi din noi înşine refuzate treptat se revoltă şi se transformă în balauri, în demoni.
Ceea ce simţim înlăuntrul nostru ca fiind ameninţător este, în realitate, un aspect ce vrea să fie cunoscut de noi şi pe care nu am dorit să-l ascultăm.

Valerio Albisetti – Drumul spre conştientizare, Editura Pauline, 2014, pp. 45-47

Mai mult din aceastã carte aici

27 septembrie 2015

Recomandare de carte
Pentru cei interesati de ARTA DE A GÂNDI LIMPEDE
o carte de Rolf Dobelli
pe ELEFANT AZI reducere 50 % aici:
http://www.elefant.ro/carti/cultura-generala/arta-de-a-gandi-limpede-227734.html


Un fermier îndopa o gâscã

Un fermier îndopa o gâscã. La început, pasãrea era suspicioasã, întrebandu-se „Ce se petrece aici? De ce-mi dã sã mãnânc atât?“ Timp de câteva sãptãmâni, omul a continuat sã o hrãneascã în acelasi ritm, pânã când, într-un târziu, gâsca a început sã prindã încredere. Dupã douã, trei luni, orãtania era sigurã cã fermierul nu-i vrea decât binele. Si fiecare zi în care primea mâncare din belsug îi confirma pãrerea. Pe deplin convinsã de generozitatea omului, pãsãrii nu i-a venit sã creadã când, înainte de Crãciun, fermierul a scos-o în ogradã si a tãiat-o. Gâsca a cãzut victima rationamentului inductiv – tendinta de a trage concluzii generale pornind de la observatii particulare. Filozoful David Hume a folosit aceastã alegorie în secolul al optsprezecelea, pentru a atrage atentia asupra riscurilor gãndirii de tip inductiv. Dar nu numai gâstele riscã sã-i cadã pradã.

Cititi mai mult pe linkul de mai sus.

26 septembrie 2015

Valerio Albisetti: Drumul spre constientizare

În viziunea mea, la sfârşitul existenţei, privind înapoi, ar trebui să vedem o trecere de la o structură orientată integral spre sine, la una orientată spre celălalt, până la atingerea deschiderii maxime, cea către transcendent, către divin.

A creşte înseamnă a ne decentra,
a nu mai plasa centrul în noi înşine,
ci în Entitatea Diferită şi Absolută,
ce nu poate fi redusă la uman,
în Dumnezeu.

Doar astfel, construind progresiv, de-a lungul etapelor psihologice evolutive, ajungem să ne experimentăm pe noi înşine, pe celălalt, lumea, având o structură psiho-spirituală atât de deschisă şi respectuoasă încât trăim realitatea ca pe un dar, ca pe ceva gratuit şi nu impus.

Valerio Albisetti – Drumul spre conştientizare, Editura Pauline, 2014

Mai multe pagini din carte aici

25 septembrie 2015

Valerio Albisetti: Drumul spre constientizare

Fiinţa umană trebuie să depăşească lumea, să o transforme şi nu să fugă de ea.
Suferinţa trebuie să fie acceptată, transformată, traversată pentru a fi depăşită.
Iar această cale a mântuirii nu este practicată pentru a obţine recompense în lumea de dincolo, ci pentru că o fiinţă umană înţelege că lumea reală în care trăim poate fi trăită cu adevărat într-un mod plin de sens numai dacă îşi ia un punct de referinţă din exteriorul ei.
Pe Dumnezeu.
Şi Duhul său. Duhul Sfânt.
Dacă trăim în lume rămânând ataşaţi de ea, ne vom pierde sentimentul interior al propriei fiinţe, al propriei identităţi şi al vieţii înseşi.
De aceea multe persoane astăzi şi-au pierdut dorinţa de a trăi.
Nu trebuie să rătăcim prin lume pierzându-ne în meandrele ei, ci să o locuim pentru a trece prin ea, ca să putem atinge unitatea parcurgând o cale spirituală.
Pentru a putea ajunge la Dumnezeu.

Valerio Albisetti – Drumul spre conştientizare, pag. 6-7, Editura Pauline, 2014

În curând câteva pagini din carte pe site…

18 septembrie 2015

Semnalez un articol interesant în nr-ul actual al revistei Formula AS

Despre nelinişte şi rugăciune
cu Pr. Prof.dr. Vasile Vlad
”Roagă-te şi fă ce vrei, dar roagă-te!”

În creştinism se vorbeşte despre fericire. Despre DA, nu despre NU.

Neliniştea vremurilor noastre cred că se datorează faptului că omul nu s-a găsit pe sine şi se tot caută în lumea din jurul lui. Problema apare în momentul când omul caută într-o direcţie greşită, pentru că neliniştea lui atunci creşte.
…
Moralismul  acesta ieftin – nu curvi, nu fura, nu minţi – aceste nu-uri nu aparţin creştinismului. În creştinism se vorbeşte despre fericire, despre sfinţenie, despre libertate, despre faptul de a fi, despre „da”, nu despre „nu”.
...
Trăim un paradox. Oamenii vin spre biserică şi uneori pleacă flămânzi.
…
Felul în care îl împărtăşeşti pe Hristos veacului 21 ar trebui să fie cu totul altul decât l-au împărtăşit părinţii în veacul 17 sau 18. Cred că şi biserica, şi cuvântul preotului, trebuie să îşi asume lumea,  adică trebuie să vorbeşti în graiul culturii de astăzi, să te adresezi problematicii de acum, omului real de astăzi, omului mass-media, omului din lumea virtuală, omului care nu are sens, dar caută unul.

Formula AS, nr. 1183, septembrie 2015, pag.26-27
interviu realizat de Cristian Curte

14 septembrie 2015

Umbra refulata devine inconstienta si actioneaza în mod autonom, fara controlul nostru.
Tot asa si umbra non recunoscuta.
Umbra îsi cere locul ei legitim în totalitatea persoanei.
Umbra suprimata poate fi cauza de cosmaruri sau de acte ratate. De exemplu, primiti invitati de seama si vreti sa-i tratati bine, dar, fara sa vreti, varsati sosul pe rochia doamnei „Y”!
Mai mult, potrivit unei legi fundamentale a psihicului nostru, un continut refulat, refuzat de constient, apare la cel de lânga noi. Acesta, sau aceasta, va servi atunci de „oaie neagra”. Îmi serveste de portmantou pentru a agata acolo în el ceea ce refuz eu însumi.
Sa ne ferim sa subestimam consecintele proiectiei umbrei. Ea este cauza micilor razboaie zilnice interpersonale a caror suma face sa se nasca marile razboaie mondiale.

Dr. Tauber Ignaz în dialogul cu Jacques Castremane

Intregul dialog pe tema PSIHOLOGIEI ADÂNCURILOR poate fi citit aici:

http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot

Si legat tot de aceasta
- corpul care suntem si nu corpul pe care îl avem -
De ce "ne doare spatele" ?
O prezentare PowerPoint despre COLOANA VERTEBRALÃ
foarte interesantã si mai ales utilã:
- legãtura cu temele noastre specifice de viatã,
legãtura cu Umbra noastrã de integrat -
AICI

13 septembrie 2015

Sinele, înca ascuns în norii inconstientului nostru,
cât si în emotiile instinctelor noastre
vrea sa se materializeze în om.
Omul! Singura fiinta care dispune de lumina constientului.
Iata problema ascensiunii naturii, de la baza pâna la vârf,
nivel al culturii.

Dr. Ignaz Tauber aici:

http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot

12 septembrie 2015

Structura sufletului nostru cere INDIVIDUAREA

... calea individuării este o responsabilitate
în faţa căreia se află fiecare fiinţă umană.

Structura sufletului nostru o cere.

Şi când nu urmăm acest ordin,
această lege interioară,
în timp ce avem posibilitatea s-o facem,
plătim scump.

Depresia, tot felul de maladii psihosomatice, distoniile vegetative reprezintă azi cam 70% din maladiile de astăzi. Nu este în întregime vina noastră pentru că nu suntem educaţi în acest sens. Suntem bieţi ignoranţi în ce priveşte sufletul nostru. Dar, din fericire, încet-încet psihologia ne obligă să recunoaştem această stare de lucruri.

Dr. Tauber Ignace în dialogul plin de bogăţie cu Jacques Castermane din volumul
Jacques Castermane – Lecţiile lui Durckheim. Primii paşi pe calea iniţiatică
o carte care sper că va fi citită şi în româneşte în viitor.

Intregul dialog pe tema PSIHOLOGIEI ADÂNCURILOR poate fi citit aici:

http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot

31 august 2015

Cotidianul ca exerciţiu, înseamnă a învăţa să vedem şi să trăim coincidenţa a trei evenimente.
Oricare ar fi acţiunea mea, ea este realizată în spaţiul-trăit şi în timpul-trăit. „Aici şi acum” prepar cafeaua, ung pâinea cu unt, ridic bolul în direcţia buzelor.

Aici şi acum – Hic et Nunc! Invitaţie nu la a ne ancora, ci la a ne scurge în realitatea prezentă. Nu este nimic static în acest adverb de spaţiu asociat acestui adverb de timp care se asociază oricărui verb de acţiune.

Jacques Castermane - Lettre 107 pe sept. 2015

Traducere integrala pe blog aici

27 august 2015


Charlie Chaplin
Acel binecunoscut Poem al maturitãtii
De când am început sã mã iubesc pe mine însumi

Nu mai trebuie să ne fie fricã de dispute, de confruntãri
sau de orice alt fel de probleme cu noi însine sau cu ceilalti.
Chiar si stelele se ciocnesc.
Si din coliziunea lor noi lumi se nasc...
Astãzi stiu cã Aceasta este VIATA.

o traducere revizuitã, un pic mai fidelã, sper,
dar departe de a fi cea mai bunã
AICI

26 august 2015

Erich Fromm – ARTA DE A FI

…citiţi scrierile Maeştrilor Vieţii,
învăţaţi să înţelegeţi adevărata semnificaţie a cuvintelor lor,
formaţi-vă propria convingere despre ce vreţi să faceţi cu viaţa voastră
şi depăşiţi ideea naivă că nu aveţi nevoie de nici un maestru,
de niciun ghid, de niciun model,
că puteţi găsi într-o viaţă tot ceea ce marile minţi ale omenirii
au descoperit în multe mii de ani
- fiecare dintre ei clădind cu pietrele şi schiţele pe care predecesorii le-au lăsat.
Aşa cum spunea unul dintre cei mai mari Maeştri ai Vieţii – Meister Eckhart:
”Cum poate cineva să trăiască fără să fie instruit în arta vieţii şi a morţii?”

Erich Fromm – ARTA DE A FI, Editura TREI, pag. 27

Un gânditor foarte profund care vorbeşte cu onestitate din propria experienţă.
Un fragment din această carte puteţi citi pe acest site aici

25 august 2015

Erich Fromm – ARTA DE A FI

Cel mai important pas în ARTA DE A FI
este acela care duce la sporirea şi îmbunătăţirea
capacităţii de CONŞTIENTIZARE,
precum şi, în ceea ce priveşte mintea,
la o capacitate de GÂNDIRE CRITICĂ,
mereu curioasă.
Acest lucru nu este în primul rând o chestiune de inteligenţă, educaţie sau vârstă. Este, în esenţă, o chestiune de caracter; mai precis, ţine de gradul de independenţă faţă de autorităţile iraţionale şi idolii de toate tipurile pe care i-a creat individul.

Erich Fromm – ARTA DE A FI, Editura TREI, pag. 75

16 august 2015

Auzim astăzi de multe ori spunându-se că Dumnezeu a murit. Aceasta nu are nici o legătură cu Dumnezeu, ci cu conceptele, imaginile şi credinţele născute din omul însuşi, din proiecţiile sale. Pe ce se bazează o religiozitate vie ? Cu siguranţă nu pe concepte, imagini şi credinţe. Acolo unde rostesc cuvântul religie, eu trebuie să mă întreb care este realitatea pe care o simt ? Iată întrebarea de pus astăzi pe plan religios: care sunt experienţele cele mai profunde pe care le trăiesc

J.C. – Cele cinci simţuri, senzaţiile pe care ele ne permit să le simţim sunt aşadar locul experienţei religioase ?
G.D. –  Noi întâlnim viaţa, viaţa ordinară, pornind de la simţurile noastre. Pentru a-i ajuta pe oamenii care vin la Rütte să fie un pic mai mult ei înşişi, o mare parte a muncii mele constă în descoperirea simţurilor, a culorilor, a sunetelor, a mirosurilor, a atingerii. Îmi pare important să redescopăr profunzimea calităţilor senzoriale şi senzuale. Astfel, există profunzimea unei culori care nu aparţine obiectului colorat. Există profunzimea atingerii, atât atingerea unui obiect cât şi a unei alte persoane ca în munca noastră de Personal Leibterapie. Un sunet ! Profunzimea unui sunet. Profunzimea unui sunet atinge omul întreg în profunzimea sa.

Din nefericire noi nu suntem educaţi pentru a le recunoaşte. În general spunem „Ah, da, asta este frumos… este urât” şi mergem mai departe. şi totuşi acolo ar trebuie să ne luăm timp să rămânem, să zăbovim, şi atunci se dezvoltă altceva. Datorită acestui recul se dezvoltă conştiinţa profunzimii. Datorită acestei atitudini meditative, noi trecem de la întâlnirea ordinarului la întâlnirea cu extraordinarul. Înţelegeţi aici că exerciţiul de dimineaţă, aşezarea în linişte (meditaţia), nu este decât un model pentru a ne trăi viaţa cotidiană de o altă manieră. Nu ne-am aşezat, o oră în fiecare dimineaţă, pentru a găsi o linişte sau, aşa cum mulţi speră, pentru a dobândi facultăţi superioare. Este vorba de a ne pregăti pentru o stare de a fi în care prezervaţi contactul cu esenţialul. Nu numai într-un exerciţiu de meditaţie, ci în orice acţiune.

K..G. Durckheim – Primii paşi pe Calea Iniţiatică
din volumul Jacques Castermane – Lecţiile lui K.G. Durckheim
... o carte care sper cã va putea fi citittã cândva în româneste ...

10 august 2015

Discerneam tot mai bine dincolo de toate religiile această Lege Universală în ceea ce priveşte maturitatea religioasă, aceeaşi pentru fiecare om. Începând cu o anumită treaptă a dezvoltării sale, omul este nu numai capabil sau dotat, ci chemat şi obligat să ia drumul acesta. Astfel am făcut descoperirea că, dincolo de religii, există o Cale Iniţiatică Universală. Descoperire deja făcută de către mulţi, dar pe care fiecare trebuie să o facă personal.

Misterul de care vorbim şi termenii de esoterism şi de iniţiere pe care îi folosim nu au nici o legătură cu ocultismul. Acesta nu se interesează decât de darurile supranaturale (clarviziunea, fenomenele miraculoase) a căror cunoaştere nu ajută cu nimic la maturizarea spirituală a omului. Lucrul secret spre care tinde şi în care se împlineşte munca iniţiatică este Fiinţa esenţială care trăieşte în fiecare dintre noi. Evident, pentru cel care se identifică complet cu eul său existenţial tot ceea ce face parte din realitatea esenţială este ocultat. Misterul în chestiune nu se deschide decât celui care are curajul unui realism empiric, celui pe care nimic nu îl înspăimântă pe calea vieţii interioare.

K..G. Durckheim – Primii paşi pe Calea Iniţiatică
din volumul Jacques Castermane – Lecţiile lui K.G. Durckheim
... o carte care sper cã va putea fi citittã cândva în româneste ...

1 august 2015

Religia perversã

Un cuvânt-far al Evangheliei ne poate ajuta
să ieşim din religia perversă:
„Iată, eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor.
Deveniţi deci înţelepţi / inteligenţi / avizaţi ca şerpii şi
întregi / non-amestecaţi / integri ca porumbeii!”
(Mat 10,16).
Altfel spus,
a ieşi dintr-o religie perversă, deci mortiferă,
„a merge” spre „viaţă” şi fecunditatea ei
presupune
o muncă de „adevăr”
care suprimă complacerea şi
mobilizează inteligenţa,
bunul simţ,
luciditatea
cu privire la sine însuşi
şi la ceilalţi.

Lytta Basset - Religia perversã
Editorial al revistei LA CHAIR ET LE SOUFFLE nr.1 din 2010.

Articolul tradus integral aici postat azi

Iatã un mod sãnãtos de a crede!

30 iulie 2015



...această siguranţă interioară,
această forţă liniştită,
acest mod paşnic de a fi în lume,
numit încredere în sine...

Ce frumos spus... Cât de expresiv...

Jacques Salome - Ghid de supravietuire în universul profesional, Editura CURTEA VECHE

Mai mult aici postat asearã

29 iulie 2015

Jacques Salome despre LIBERTATEA DE A FI

LIBERTATEA DE A FI nu ne poate fi nici oferită, nici acordată de cineva din exteriorul nostru. Ea se construieşte încet, cu tenacitate şi coerenţă (uneori fiind nevoie de întreaga viaţă!), în jurul câtorva repere, care vor constitui tot atâtea câmpuri de forţă ce ne vor permite să nu ne mai lăsăm definiţi de alţii, să ne afirmăm şi să ne poziţionăm faţă de ceilalţi, nu în reacţional, ci într-o confruntare deschisă.

Libertatea de a fi începe odată cu depăşirea unui conflict intrapersonal foarte vechi, acela dintre nevoia noastră de afirmare şi aceea de aprobare...

Jacques Salome - Ghid de supravietuire în universul profesional, Editura CURTEA VECHE

Mai mult aici postat astãzi

28 iulie 2015

Emisiunea ARTA FERICIRII, moderată de Mirela Vaşadi, de pe TVR2, s-a încheiat brusc. Şi fără nici o explicaţie. Cum aşa?

O emisiune foarte bună care promitea mult, promitea să facă lumină în cutia neagră care suntem noi pentru noi înşine. O abordare cu o paletă foarte largă, cu invitaţi care aveau ceva de spus. O emisiune bine făcută.
O emisiune care se anunţa că va dura toată vara se încheie brusc după 3 săptămâni…
Ce să credem? Că a deranjat pe cineva? Că era un pericol pentru Marile Interese care înfloresc pe seama Marii Ignoranţe a noastre?
Se pare că nu se doreşte DEZVOLTARE PERSONALĂ, ci se doreşte să rămânem aşa cum suntem: „mici şi neajutoraţi, ascultători, duşi de mânuţă…” Si mare parte din noi nici nu vor altceva...

Dacă aveţi probleme de sănătate mergeţi la medic ca sã vã prescrie neapãrat medicamente. Nu cumva să vă gândiţi la medicina alternativă. Sau, şi mai rău, la probleme ce ţin de psihologie şi să aflaţi cumva care este NORMALITATEA VIEŢII… Doamne fereşte să aflaţi cumva că vă puteţi schimba viaţa… că vă puteţi însănătoşi, ridicându-vă în picioare…

Dacă aveţi nedumeriri mergeţi la Biserică, la duhovnic. În nici un caz la psiholog, la terapeut. Pentru că aţi putea descoperi NORMALITATEA VIEŢII care este altceva decât OBIŞNUITUL apăsător pe care îl vedem toată ziua în relaţiile umane şi care ne face să credem că Cineva vrea să trăim strâmb, chirciţi… Ati putea descoperi cã puteti trãi cu demnitate...

Evident cã în acest ultim paragraf nu mã refer la extrem de rarele exceptii sãnãtoase din care unele sunt semnalate cu încântare si pe acest site.

Recomandare de carte

Neapărat de citit pentru oricine vrea să ştie în ce fel de lume trăim.

Dezinformarea, de Ion Mihai Pacepa şi Ronald J. Rychlak,
publicată de Editura HUMANITAS.

Detalii carte pe site-ul editurii HUMANITAS, unde pot fi citite şi câteva pagini din carte, inclusiv cuprinsul, aici:

http://www.humanitas.ro/humanitas/dezinformarea

S-ar spune că nu o poţi lăsa din mâini… Totuşi trebuie să faci pauze pentru că ceea ce afli încet-încet este greu de îndurat.
Nu e usor sã constati cât de usor se propagã si se multiplicã dezinformarea rãu intentionatã...
si mai ales cum o luãm de bunã...

O carte cutremurãtoare, dar care trebuie cititã...
doar dacã nu vrem sã rãmânem "mici si neajutorati, dusi de cineva de mânutã..."

23 iulie 2015

Comunicarea prin limbajul non-verbal
99% din mesaj este transmis prin limbajul trupului (inclusiv prin voce).
 Si anume:
55% din sensul unui mesaj provine din limbajul corpului vizual (gesturi, postură, expresii faciale).
38% din înţeles derivă din elementele non-verbale ale vorbirii (vocii) – cu alte cuvinte, din modul în care sunt spuse cuvintele (ton, înălţime, ritm).
7% din înţeles provine din cuvintele propriu-zise (conţinut).

... de unde importanta cunoasterii si descifrãrii limbajului non-verbal (al nostru si al celorlalti) ...

James Borg - LIMBAJUL TRUPULUI.
7 lectii simple pentru a stãpâni limbajul non-verbal
Editura ALL EDUCATIONAL

22 iulie 2015

Omul mediu priveste fãrã sã vadã,
ascultã fãrã sã audã...
atinge fãrã sã simtã...
se miscã fãrã sã fie constient de corpul sãu...
si vorbeste fãrã sã gândeascã.

Leonardo da Vinci

citat de James Borg în cartea sa
LIMBAJUL TRUPULUI.
7 lectii simple pentru a stãpâni limbajul non-verbal
Editura ALL EDUCATIONAL

19 iulie 2015

Dacã vrei sã înaintezi
trebuie sã stii unde mergi.

Epictet

14 iulie 2015

Vlad Mixich:
Mesaj pentru tinerii de stanga, fie prieteni sau dusmani
"Regret ca România nu are un curent de stânga consistent si autentic.
În contextul nostru si cu profilul nostru populational nu ne-ar strica asa ceva."
Mai departe aici:
http://www.hotnews.ro
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-20297604-mesaj-pentru-tinerii-stanga-fie-prieteni-sau-dusmani.htm

10 iulie 2015


În vreme ce în culise se desfãsura o tragedie,
pe scenã se nãstea prima reprezentatie de teatru adevãrat din Japonia...
teatrul Kabuki.

Sawako Ariyoshi - Dansatoarea de Kabuki, Humanitas
de pe Raftul Denisei... cu cãrti tot una si una...

7 iulie 2015

Semnalez o nouã emisiune la TVR2
Arta fericirii
moderatã de Mirela Vasadi.
O emisiune cu profil de dezvoltare personalã.
Vor fi invitati de marcã, oameni cu o mare experientã profesionalã,
dar si de viatã,
oameni de la care oricine are de învatat,
oameni care au reusit sa transforme în arta, propria lor existenta.
De luni pânã vineri de la 18:30 la 19.
Se reia a doua zi de la orele 14.
Sursa: http://port.ro/

Am vãzut primul episod si mi-a plãcut. Toatã aprecierea!
Cu onestitate despre ceea ce avem mai mare nevoie cu totii...
despre autocunoastere...
si fãrã amãgirea publicului cu iluzii nerealizabile sau cu solutii miraculoase dar ineficace.

Si, apropo de constientã si autocunoastere,
un Decalog al Minciunii/Manipulãrii aici:
http://www.nasul.tv/decalogul-minciunii-manipularii/
bun de citit când ne furã peisajul...

3 iulie 2015

Pãrintele Constantin NECULA rãspunzând recent întrebãrilor tinerilor la Iasi...
SUPERB!
https://www.youtube.com/watch?v=DQy6F5hJZck

28 iunie 2015

Naturalul este rodul unui imens efort

Din seria Lecţiile lui Durckheim


Imagine de la Schonbrunn

… acelaşi lucru după zece ani de muncă…

G.D. În toate disciplinele de pe cale, tehnica este înainte de toate artificială. Discipolul trebuie să o repete până când într-o bună zi ea să devină o a doua natură. Trebuie să înţelegem că naturalul este rodul unui imens efort. Când începeţi să cântaţi, o faceţi mai întâi plecând de la vocea voastră naturală. Lucrând arta cântului vă pierdeţi această voce. Şi după zece ani de muncă o regăsiţi, dar pe un alt plan.
Sau, un alt exemplu, luaţi cazul unei dansatoare foarte dotate. Are 17 ani, nu ştie nimic dar ţine de natura ei să danseze. Ea trebuie să piardă totul pentru a deveni o mare dansatoare. Un mare pictor se află la un anticar şi priveşte pânzele. Soseşte un tânăr cu o pânză pictată de el. Şi acest mare pictor, apropiindu-se, îi spune anticarului: „Vedeţi, faţă de aceasta, tot ceea ce mi-aţi arătat sunt tablouri fără valoare!” Dar se întoarce apoi spre tânăr şi îi spune: „Nu vă închipuiţi nimic. Dacă îmi aduceţi acelaşi lucru după zece ani de muncă, abia atunci acesta va fi ceva!”

J.C. - … acelaşi lucru după zece ani de muncă…

G.D. – Da… zece ani de muncă, oricare ar fi aceasta, meditaţia, aikido, tirul cu arcul.

J.C. – Aceşti zece ani de muncă sunt durata de trecere de la inconştienţă la conştienţă?

G.D. – În fond, aş putea să răspund da. În sensul în care noi nu putem să dezvoltăm nimic, ci doar să ne deschidem pentru ceea ce este dintotdeauna acolo. Când maestrul Umeji m-a cuprins în braţele lui a fost ca pentru a-mi spune: „Ah, iată, acum natura este din nou completă, Marea Viaţă este în mica viaţă.” Ea este bineînţeles întotdeauna acolo, întotdeauna prezentă. Dar noi nu suntem întotdeauna conştienţi de aceasta.

Jacques Castermane - Les Lecons de K.G. Durckheim, pag. 196

27 iunie 2015

Reuniunea de clasã

"Reuniunea de clasa” constituie debutul ca regizor al artistei suedeze Anna Odell, care a realizat un film incomod si ilar ce se opreste asupra ierarhiilor si structurilor de putere cu care crestem si ne formam ca oameni. Au trecut douazeci de ani de când cei din clasa 9C au luat-o pe drumuri separate, iar, în ajunul reuniunii lor, emotia pluteste în aer. Cu toate acestea, lucrurile vor lua o întorsatura complet neasteptata, dupa ce Anna Odell decide sa-i confrunte direct pe aceia care i-au facut copilaria nefericita. Artista, regizoarea si protagonista Anna Odell realizeaza aceasta pelicula folosind o linie neclara între documentar si film de fictiune, mai ales atunci când ia în discutie dramele traite de un copil si traumele din copilarie pe care apoi le va avea toata viata lui de adult. De asemenea, ea mai vorbeste despre cât de dificil este sa te confrunti cu felul în care esti perceput de ceilalti.

Sursa: http://www.cinemax.ro/movie

19 iunie 2015



Adevãratul analfabetism al omului
este acela de a nu fi creativ.

Hundertwasser

Câteva imagini recente de la Vienna centrate pe arta lui Hundertwasser aici

5 iunie 2015

Extraordinarul este în profunzimea ordinarului

Din seria Lecţiile lui K.G. Durckheim

- Ceea ce este dificil este trecerea de la exerciţiul specific la cotidian. Cum să facem?

Această stare de a fi ar trebui să fie mereu arierplanul vieţii cotidiene. Atitudinea meditativă nu este contrară acţiunii. Orice mod de a fi în cotidian merită să fie calificat drept meditativ atunci când omul îşi păstrează spatele încă sprijinit de această altă ambianţă. Este vorba de contactul permanent cu acest fir de aur. Această stare din cotidian este foarte sobră. Nu pare excepţional de frumoasă decât pe arierplanul agitaţiei cotidiene. Dar nu trebuie să căutăm nimic care să fie extraordinar. Extraordinarul este în profunzimea ordinarului.

Jacques Castermane - Les Lecons de K.G. Durckheim, pag. 191
Din collectia LES GRANDES TEXTES SPIRITUELS, Editions du ROCHER

O carte foarte bună,
de mare folos pentru noi dacă s-ar traduce în româneşte...

25 mai 2015

Aceşti copii au reuşit.
Viaţa este aici, acum, în ochii lor care strălucesc, în zâmbetul lor, în acele zmeie înălţate pe cer, în acel moment unic, de neuitat.



Ceea ce văd eu în Bolivia, sunt persoane care trăiesc învierea, nu ca pe o istorie îndepărtată, ci astăzi chiar. Şi ştiu că aici, astăzi, noi suntem înviaţi.

din interviul tradus AICI

Comentariile mele, V.J.:

Aceasta cred si eu cã este ÎNVIEREA despre care a vorbit de fapt Isus si despre care vorbesc Evangheliile,
aceastã trecere AICI ÎN ACEASTÃ VIATÃ de la moarte la viatã,
de la o viatã moartã la o viatã vie, plenarã, abundentã.

Iatã un mod de a crede sãnãtos, VINDECÃTOR, matur...

24 mai 2015


Când o inimã nu mai este tristã,
ea are toatã puterea, toatã forta,
toatã imaginatia
de a concretiza...
astãzi o actiune justã pentru cei defavorizati.

Despre Marianne Sebastien si extraordinara sa activitate printre cei mai defavorizati AICI

20 mai 2015

Alan Watts într-unul din demersurile lui inegalabile de a face luminã în noi însine.
La fel de actual pentru noi ca atunci când a fost scrisã cartea.

Îndoielile au un scop, şi cu ajutorul lor facem un pas înapoi pentru a reuşi o săritură mai bună. Iar omul modern cuprins de îndoială, dacă îşi înţelege corect golul din inimă, va putea să spună: ”Da, tu poţi să-mi dovedeşti că aceste lucruri sunt adevărate – că există un Dumnezeu viu care a devenit Om, născut dintr-o Fecioară, care a murit pentru mântuirea noastră, a înviat trupeşte din morţi şi s-a înălţat la ceruri, de unde va veni să judece vii şi morţii. Şi ce dacă-i aşa? Ce înseamnă toate aceste evenimente? Nu doresc un set de idei stranii, deşi adevărate. Nu mă interesează în mod deosebit asigurarea că, la rândul meu, şi eu voi învia trupeşte din morţi, nici nu doresc un cod de conduită numai pentru a avea unul. Îl vreau chiar pe Dumnezeu. Vreau ca viaţa mea să se însoţească şi să fie pe veci una cu tâlcul tuturor lucrurilor. Ce legătură are asta cu religia ta sofisticată şi – ce-i drept –pitorească?”

Alan Watts – Duh si contemplatie,
o carte în curs de apariţie a Editura HERALD

19 mai 2015

O nouã carte în curs de aparitie la Editura HERALD,
Alan Watts - Duh si contemplatie
detalii aici: http://www.edituraherald.ro

Actualul declin al religiei instituţionalizate provine din faptul că – până şi pentru slujitorii Bisericii - ea nu oferă decât arareori cunoştinţa uniunii cu acea realitate subiacentă universului. Cu alte cuvinte, religia practicată de Biserică în epoca modernă nu este preocupată decât în foarte mică măsură să ofere conştienţa uniunii cu Dumnezeu. Ea nu este o religie mistică, şi, din acest motiv, ea nu este religie în sensul deplin şi esenţial al cuvântului.

INTRODUCEREA CÃRTII postatã AICI
prin bunãvointa traducãtorului, d-l Marian Stan

17 mai 2015

Punctul la care am ajuns în prezent în evoluţia lui Dumnezeu este ambiguu. Orice tendinţă negativă din trecut - un cler bănuitor, o dogmă rigidă, o luptă împotriva toleranţei - supravieţuieşte alături de tendinţe pozitive care sunt la fel de vechi - un Creator plin de iubire, fiinţe umane făcute după imaginea divinităţii, un contact direct cu prezenţa lui Dumnezeu.
Groaza unei lumi fără Dumnezeu bântuie milioane de oameni. După calculatorul personal există promisiunea unui calculator cuantic. Cantitatea de informaţie se dublează din doi în doi ani. Smart phone-ul e la putere. Dar Dumnezeu nu e susceptibil de a fi depăşit. Divinul se aude liniştit din mijlocul glasurilor zgomotoase, iar miracolul este că cineva, undeva, vrea încă să asculte.

Deepak Chopra – DUMNEZEU.O istorie a revelaţiei sale, Editura PARALELA 45, pag. 294

Mai mult AICI

14 mai 2015

Harville Hendrix si Helen LaKelly Hunt
Dãruieste iubirea care vindecã - ghid pentru pãrinti
Editura HERALD

Printre conceptele pe care Harville si Helen ni le prezinta in volumul lor se numara
- Imago – partenerul-fantasma – pe care mintea noastra inconstienta il construieste pornind de la imaginea celor pe care i-am iubit in copilarie –, care ne-a calauzit in cautarea unui partener de viata.
- Parintii minimizatori si maximizatori – stilurile defensive care influenteaza ceea ce spunem si modul in care interactionam cu propriii copii.
- Un proces parental care ne ajuta sa punem capat „ciclului ranirii” – perpetuarea ranilor pe care le-am primit in copilarie – pe masura ce ne crestem copiii.

Adevarul profund transformator pe care il dezvaluie Harville Hendrix si Helen LaKelly Hunt este ca, urmarindu-si constient reactiile fata de comportamentul si manifestarile copilului, parintii pot invata de la el, descoperind propriile „??puncte de vindecare”. Tratandu-i pe cei mici cu respect si intelegere, parintii ii incurajeaza sa fie ei insisi si sa se cunoasca in profunzime.

Mai mult despre carte aici:
http://www.edituraherald.ro
Si mai mult în discutia de la ADEVARUL LIVE de mai jos.

Cum ne împiedicã traumele din copilãrie sã avem o relatie de cuplu fericitã si sã fim pãrintii care ne dorim sã fim
o discutie la Adevarul Live cu psihologul Gaspar Gyorgy si expertul în parenting Otilia Mantelers
despre teoria IMAGO
si despre conferinta de la Bucuresti 23-24 mai 2015 - Romexpo Pavilion H1 – Sala Titulescu
cu cei doi psihologi americani
Harville Hendrix si Helen LaKelly Hunt:
inclusiv o exempificare
AICI

În plus, Editura HERALD - dublã lansare de carte a celor 2 autori aici:
AICI

13 mai 2015

E x t i n c t i e...

Dintotdeauna m-a mulţumit fanatismul exagerării, i-am spus lui Gambetti. Uneori e unica posibilitate, şi anume când am transformat fanatismul exagerării în artă a exagerării, ca să mă salvez din dispoziţia mea precară, din excedarea spirituală, i-am spus lui Gambetti. Mi-am exersat în asemenea grad arta exagerării încât mă pot numi, fără ezitare, cel mai mare artist al exagerării din câţi cunosc.[…] În ziua în care i-am spus lui Gambetti că arta exagerării e o artă a concilierii, a împăcării cu existenţa în sensul meu, i-am spus lui Gambetti. Să suporţi existenţa prin exagerare, în fine, prin arta exagerării, s-o faci posibilă, i-am spus lui Gambetti. Cu cât îmbătrânesc, cu atât mă refugiez în arta mea de a exagera, i-am spus lui Gambetti. Cei care s-au împăcat cel mai bine cu existenţa au fost întotdeauna mari maeştri ai exagerării, i-am spus lui Gambetti, indiferent ce au fost, ce au produs, Gambetti, au fost la urma urmei, doar prin arta lor de exagerare.

Thomas Bernhard – Extincţie, pp. 441-442

11 mai 2015

E x t i n c t i e...

Dar care este de fapt situaţia mea?, m-am întrebat şi am făcut câţiva paşi înainte, apoi m-am oprit. M-am gândit că în copilărie capela n-a fost niciodată pentru mine un refugiu al păcii şi al reculegerii, cum pretind mereu alţii, pentru că întotdeauna a produs acest efect asupra lor, ci un loc al neliniştii şi al spaimei. Pe la cincisprezece ani, poate chiar pe a douăzeci, intram în capelă ca într-un loc a spaimei şi al cruzimii, oarecum într-un spaţiu al damnării, unde se decidea în ce mă priveşte, pe atunci intram în capelă absolut ca într-o sală a tribunalului suprem, unde eram de fiecare dată judecat. Degetele pe care le-am văzut atunci în această sală de condamnare, judiciare, neîndurătoare, arătau întotdeauna în jos şi părăseam capela, copil sau adolescent, mereu cu capul între umeri, umilit, pedepsit. Biserica Catolică mi-ar datora o mare recompensă, mi-am zis, dacă aş pune la socoteală răul pe care mi l-a făcut în copilărie prin doctrina ei, prin ceea ce a distrus şi a  ruinat în mine, încât, în ciuda sângelui ei rece desăvârşit, ar trebui s-o înspăimânte, mi-am zis. Fusesem mereu trimis de mama în capelă, ca să mă chinuiesc în ea, aşa zicând din cauza sutelor şi sutelor mele de păcate, fără speranţă. Intram în capelă tremurând mereu şi ieşeam din ea răpus.

Thomas Bernhard – Extincţie, pp. 268-269

7 mai 2015

E x t i n c t i e...

Toţi oamenii ăştia detestă ce-mi place mie, dispreţuiesc ce stimez, le place ce nu-mi place mie. Chiar şi aerul pe care-l respiră îl găsesc acum dezgustător. Am prieteni în lumea întreagă, mi-am zis, doar acolo unde ar trebui de fapt să fiu acasă, n-am avut niciodată prieteni decât printre muncitorii şi minerii simpli, cei mai simpli. În lumea întreagă am fost mereu, măcar temporar, extrem de fericit, în multe locuri cel mai mulţumit şi cel mai fericit dintre oameni, ba chiar cel mai recunoscător, acolo unde ar fi trebuit să fiu, nu , niciodată. Ei nu te înţeleg, nu pricep nimic, nu pricep absolut nimic, mi-am zis. Nu ştiu să trăiască, mi-am zis. Trăiesc ca să muncească, dar nu muncesc ca să trăiască.

Thomas Bernhard - Extincţie, pag. 226

Mã întreb câtã lume reuseste sã parcurgã aceastã carte (cu caracter autobiografic)
care nu este altceva decât o constientizare
si o scoatere la luminã,
într-o formã artisticã,
a sentimentelor îngropate... de o viatã.

4 mai 2015

K.G. Durckheim
METANOITE. Sensul experientei religioase

Sarcinii psihologiei profunzimilor, a cărei datorie este de a permite cunoaşterea obstacolelor şi a rezistenţelor pe calea Fiinţei esenţiale şi de a ajuta să fie suprimate, trebuie să i se adauge practica, Exercitium ad integrum. Aceasta înseamnă înainte de toate exerciţiul unei practici meditative care culminează cu o viaţă meditativă. Scopul lor nu va fi înţelegerea mai profundă a unei reprezentări religioase sau a unui text sacru, ci transformarea omului întreg în vederea transparenţei. Semnificaţia meditaţiei şi a tuturor practicilor meditative va fi atunci transparenţa pentru Transcendenţa care ne este imanentă, nouă şi tuturor lucrurilor. Scopul acestei metamorfoze va fi un om care a distrus zidurile care îi limitează şi îi protejează Eul natural. Acest Eu trebuie să fi învăţat să abandoneze aparenţele pentru a-şi putea întâlni umbra esenţială – Fiinţa esenţială refulată. Aceasta trebuie să devină perceptibilă şi să se manifeste în maniera lui de a simţi, de a cunoaşte şi de a structura lumea, dar mai ales în modul pe care-l va avea el însuşi de a deveni conform cu Fiinţa sa esenţială. Această transformare nu priveşte doar comportamentul său în lume, ci sinele său ca Persoană.

O astfel de metamorfoză a omului ar trebui să fie sensul şi scopul oricărei formări teologice. Aceasta nu ar trebui să se istovească într-o asceză făcută în numele unei morale teologice şi care să conducă la o etică de bună conduită, ci, în sensul unei „metanoite”, ar trebui să conducă la Marea Întoarcere şi la Metamorfoza omului natural în om iniţiatic, cel care îşi fondează existenţa pe Supra-natură. A reduce o formare la fondarea unei etici, înseamnă a face din fariseul fidel legii un model, şi înseamnă a risca să confundăm Crucea lui Christos cu „Crucea Roşie”.

K.G. Durckheim – Von der Erfahrung der Transzendenz, pp 20-21
capitolul Experienţa religioasă. Condiţiile unui dialog fructuos.

28 aprilie 2015



Clematis Miss Bateman

27 aprilie 2015

Thomas Bernhard
E x t i n c t i e...

De la nastere, pãrintii mei trãiserã totdeauna numai dupã legile prescrise de înaintasii lor si nu le venise nicicând ideea de a face într-o zi legi noi, proprii, si de a trãi dupã noile lor legi proprii, unchiul Georg trãise numai dupã propriile sale legi, fãcute de el.
... Pe piatra lui (a unchiului Georg) de mormânt, scria - la cererea lui - doar numele sãu si câteva cuvinte:
cel care, la momentul potrivit, i-a lãsat în urma sa pe barbari.
Când pãrintii mei, în drum spre Spania. s-au dus la mormântul lui acum un an, s-au enervat atât de mult, se pare, încât mama a jurat apoi cã nu va mai merge niciodatã la mormântul unchiului Georg, epitaful lui i se pãruse o enormã ocarã, iar dupã întoarcerea la Wolfsegg se vorbise necontenit numai despre crima cumnatului ei, unchiul meu Georg.

Câteva pagini din aceastã carte vie, spumoasã, lucidã,
- scandaloasã pentru unii -,
de o expresivitate superbã...
aici

19 aprilie 2015

Richard David Precht

Ce este IUBIREA?
...iubirea este „o improbabilitate cu totul normală" atât din punct de vedere biochimic, cât si din punct de vedere sociologic. Este vorba despre o experienţă de excepţie ce funcţionează conform modelelor identificabile în plan biochimic si social. Creierul nostru se teme de plictiseală şi se pare că, fie şi numai din acest motiv, el iubeşte iubirea. Nimic nu este prin urmare mai suspect decât acest adagiu aparent inofensiv ce îi aparţine remarcabilului pastor luteran Dietrich Bonhoeffer: „Iubirea nu vrea nimic de la celălalt, ea vrea totul pentru celălalt." Am putea să ne întrebăm: „În ce scop?" Iubirea ar trebui să fie altruistă, dar dacă este adevărat că este o autoreprezentare în ochii celuilalt, ea reflectă cea mai atrăgătoare imagine pe care o cunoaştem... sinele nostru. Cine este sau ce înseamnă acest „sine" nu ştim încă. Are, însă, legătură - şi cum s-ar putea altfel? - cu deciziile pe care le-am luat şi pe care le luăm de-a lungul vieţii. Deciziile sunt, după cum arăta Luhmann, diferenţele care ne transformă viaţa. Dar cât de liberi suntem atunci când le luăm?

Richard David Precht - CINE SUNT EU?, pag. 275, Editura LITERA

Câteva pagini din aceastã foarte interesantã cãlãtorie prin mintea noastrã pe care ne-o propune Richard David Precht în aceastã carte AICI

13 apriie 2015

„Îmi dau seama cât de mult as fi pierdut sub aspectul întelesului, al întelegerii propriei mele fiinte, dacã de pildã muream la 60 de ani. Pentru cã anii de dupã 60 mi-au adus atât de multe clarificãri fãrã de care as fi rãmas infirm. Pariul meu este de a sfida vârsta cronologicã!”,
spune Solomon Marcus.

Un articol sãrbãtoresc,
un festin pentru suflet,
un interviu BONTON cu academicianul Solomon Marcus la cei 90 de ani:
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/

12 apriie 2015

Hristos a înviat !


Sursa foto: www.photo-paysage.com

E soare-n ceruri
Si-n inimi e soare
Cu iarna ce moare
Nădejdea învie
Pe firul de iarbă
Pe frageda floare
Cu lacrima plouă
Mărgele de rouă.
Aleargă peste întreaga fire
Fioruri dragi de fericire
Şi toate inimile bat
Hristos a înviat!

Cincinat Pavelescu – Hristos a înviat

Vã doresc
Sãrbãtori Fericite !


Si un instantaneu de azi din Parcul Rozelor, Timisoara:


Faceti click pe pozã pt. o imagine mai mare.

6 aprilie 2015



În străfundul condiţiei umane se află
aşteptarea unei prezenţe,
dorinţa tăcută a unei comuniuni.
Să nu uităm niciodată că această simplă dorinţă
de a-L căuta pe Dumnezeu
este deja începutul credinţei.

Frère Roger (de la Taizé)

Mai mult aici

2 apri;ie 2015

Oana Moraru - Trei gogosi din fabrica de diplome

Stiu o poveste despre o clasa de scolari, care s-a împartit în doua, la cererea parintilor. Managerul scolii le-a facut pe plac, pentru ca mediul privat le-a permis asta. Lucrau initial cu o doamna autoritara, severa, pentru care exercitiul si rutina, presiunea psihologica si competitia functionau, în sensul ca toti copiii pareau angajati pe drumul cel bun al cunoasterii.

Povestea mi-a relatat-o o mama, dintr-o suflare, alegând intuitiv câteva cuvinte, fara pretentii profesioniste: „jumatate dintre noi, parintii, am cerut sa aduca…asa, o doamna, ca la scolile private – mai deschisa la minte si mai creativa; nu vreau ca baiatul meu sa învete de frica, nici sa se simta prost când greseste. Ne-au adus-o, e totul în regula acum, baiatul merge cu drag si învata la fel de multe lucruri. Ce ma sperie este ca ceilalti au ramas acolo si sunt foarte multimiti. Nu înteleg de ce prefera sa îsi chinuie copiii.”

Mai mult pe CONTRIBUTORS aici:
http://www.contributors.ro

1 apriie 2015

De ce?

Pentru cã nu stim cum. Pentru cã ne e teamã cã, dacã spunem Nu! sau punem limite, pierdem relatia. Pentru ca am fost educati prin santaj emotional („Din cauza ta”), nutriti cu dragoste conditionata („Te iubesc daca”), manipulati prin rusine („Ce-o sa zica X”), programati sa nu reusim („Nu esti în stare de nimic”)...
...
Si ne mai miram cã stãm în relatii toxice, cã acceptãm, în numele dragostei si datoriei sau ce am învãtat noi c-ar însemna ele, tot felul de abuzuri, ne mai miram ca sefii nostri ne fac o favoare când „ne dau de munca”, doar „am zece ca tine la usa care-mi cer de munca”, ca politicienii sunt niste potentiali martiri sau niste salvatori-justitiari pe cal alb sau toti o apa si-un pamânt, hoti si corupti,
Dar ce pot face eu? Stati putin sa-i mai pun o caciulita lu’ asta micu’, ca mi-e frig!

Cititi întreg articolul aici:
http://smartwoman.hotnews.ro

30 martie 2015

A deveni adult: a fi liber să alegi

Majoritatea oamenilor acţionează după cum au fost învăţaţi, alţii fac exact pe dos.
În primul caz, chiar dacă acest fapt nu ne place, nimic nu se schimbă, modelul familial este reprodus identic, nu ne emancipăm.
Dar ce se întâmplă dacă eu fac contrariul a ceea ce au făcut părinţii mei, care au făcut ei înşişi contrariul a ceea ce făcuseră propriii părinţi? Ei bine, mă pomenesc că fac acelaşi lucru pe care îl făceau bunicii mei! Şi nici în acest caz nimic nu se schimbă. Crezând că mă eliberez de părinţii mei opunându-mă lor, am creat cu ei, pur şi simplu, o legătură de opoziţie.
Interesul nostru, al fiecăruia, este acela de a găsi un răspuns care să ne fie specific, personal, şi nu unul identic sau opus. Identicul sau opusul nu înseamnă libertate. Libertatea, care îţi permite tăierea cordonului ombilical şi în consecinţă să fii adult, este cea a propriei alegeri.

Anne Ancelin Schutzenberger – EXERCITII PRACTICE DE PSIHOGENEALOGIE, Editura TREI, pag. 34

26 martie 2015

Moştenim cu toţii un „sac de gheme” alcătuite din întâmplări, din drame, din doliuri nerezolvate. Bunicii sau părinţii noştri au încercat câteodată, „spre binele nostru”, să ne ocrotească atunci când eram copii, nespunându-ne nimic despre traumele lor: „E spre binele tău să nu-ţi povestim despre război”; „E spre binele tău să nu-ţi povestim nimic despre deportare”; „E spre binele tău să ascundem faptul că suntem imigranţi”; „E spre binele tău să nu spunem că bunicul a  făcut puşcărie”; „E spre binele tău să nu spunem că străbunica a fost puţin cam uşuratică şi poate că nu sunteţi cu toţii moştenitorii străbunicului”; „E spre binele tău să nu te ducem la cimitir”. Ei bine, ei lasă în urma lor  un imens şantier în care ne împiedicăm şi ne rănim încontinuu.
Obişnuiesc să spun că fiinţele umane sunt ca vacile : rumegă şi o fac toată viaţa lor, pe mai multe generaţii. Ele îşi ruminează secretele de familie, doliurile nefăcute şi bucuriile trecute, sentimentele de nedreptate, ranchiunele etc. Şi, câtă vreme continuă să rumineze, până la a înceta să mai fie un secret, istoria familiei se repetă.

Anne Ancelin Schutzenberger – Exerciţii practice de psihogenealogie, Editura TREI, 2015

Detalii carte, cuprinsul cãrtii si câteva pagini, pe site-ul EDITURII TREI aici:
http://www.edituratrei.ro/

20 martie 2015

Vindecarea de la Fiinţă la Fiinţă

Teza lui Fichte potrivit căreia filosofia unui om este funcţie de ceea ce este acel om poate fi transpusă şi în cazul terapeutului; ceea ce ne permite să spunem: „Realitatea spre care îl conducem pe cineva este legată de cea în care ne aflăm noi înşine”. Şi aceasta este valabil atât pentru realitatea teoretică, cât şi pentru realitatea practică.

Pentru pacient va avea greutate doar ceea ce terapeutul va lua în serios pentru el însuşi, în teorie şi în trăirea sa. Numai ceea ce luăm în serios va deveni Realitate şi cu cât un individ se află în sfera noastră de influenţă, cu atât ceea ce luăm noi înşine în serios va fi eficace şi se va realiza în el, va acţiona ca un magnet care ordonează totul în jurul lui sau ca un vârtej care antrenează totul spre centrul lui.

Terapeutul poate fi atât de silenţios şi de distant cât este posibil, fie că vrea fie că nu, însã principiile fundamentale ale realităţii spirituale care valorează pentru el îl vor „depăşi” şi vor deveni tot mai mult principiu ordonator al altuia.

Dacă viaţa lui spirituală este înainte de toate condiţionată de Eul său, la pacient, de asemenea, totul se va ordona în curând în jurul acestui Eu, în jurul complexelor lui de inferioritate, a compensaţiilor lui, a auto-justificărilor lui şi a politicii lui de prestigiu, a automatismelor lui, a compromisurilor lui etc.

Dacă pilonii ştiinţei şi factorii determinanţi ai împlinirii spirituale sunt totdeauna fondaţi pe mecanismele pulsionale, atunci, destul de repede, totul se va prezenta sub semnul impulsului şi al refulării, al aparenţei şi al demascării, al sublimării şi al regresiei etc, şi, foarte repede se va manifesta şi complexul lui Oedip.

Dacă terapeutul îşi consideră propria viaţă spirituală sub semnul simbolurilor, ele vor dobândi o anumită greutate şi în cazul pacientului. Imaginile arhetipale se vor ridica din inconştientul colectiv, vor fi în mod spontan reţinute iar visele, cu docilitate, le vor produce, în măsura în care se va vrea a fi luate în considerare.

Karlfried Graf Durckheim - Von der Erfahrung der Transzendenz

15 martie 2015

Eugen Herrigel - ZEN în arta de a trage cu arcul
Editura FOR YOU

În ce constã fascinatia, rãmasã aceeasi de decenii,
a experientelor descrise aici, trãite pe „Calea Arcului”
(în japonezã Kyudo)?
Probabil în faptul cã arta de a trage cu arcul este legatã mai mult – si în mai multe privinte – de altceva decât de simpla încercare de a nimeri la tintã.
Atunci când, dupa ani îndelungati de eforturi pentru a atinge perfectiunea,
arcasul dãîn sfârsit uitãrii toate eforturile constiente,
astfel cã lovitura de sãgeatã, perfectã, sã poatã porni în mod spontan,
„ca zãpada, care alunecã de pe o frunzã de bambus” –
atunci înseamnã cã a ajuns sã descopere
secretul „artei fara arta” de a trage cu arcul,
al gândirii Zen,
ba chiar al vietii însãsi.

Mai mult aici

11 martie 2015

Graţia si Experienţa Fiinţei

Învăţătura religioasă,
care a devenit în zilele noastre atât de problematică,
în loc să cedeze tentaţiei de raţionalizare şi de popularizare,
ar trebui, dimpotrivă,
să convertească la Numinos,
adică să reînnoade cu simţul, atât de nepopular, al Misterului.
Fiecare epocă îşi are principiile şi reprezentările ei specifice,
esenţială rămâne totuşi această calitate a Numinosului ca atare.
Dacă punem accentul pe ea,
atunci Sursa veşnică poate să continue să curgă,
independent de modificările de conţinut şi de imagini
sub forma cărora a apărut ea dintotdeauna.

K.G. Durckheim – Despre experienţa Transcendenţei

6 martie 2015

Cotidianul ca exerciţiu poate să transforme în definitiv
 fiecare zi într-o zi de sărbătoare.

K.G. Durckheim

5 martie 2015

De ce NU au copiii nevoie,
dar si de ce AU nevoie cu toata fiinta lor
Un articol de Ruxandra Rusan.
Doar un fragmentel:
Copiii au nevoie sã descopere lumea, sã vadã cum e sã te caţeri invers pe tobogan. Sã dea cu bãţu-n baltã ca sã vadã ce se întâmplã. Sã arunce pietre în râuri, sã se dea cu bicicleta. Sã îsi juleascã genunchii. Sã fie singuri când au chef, sã se certe si sã se împace cu prietenii lor. Sã câstige bani fãcând ceva pentru ei, iar apoi sã îi cheltuiascã asa cum vor. Au nevoie sã dea cadouri, sã strice lucruri si apoi sã încerce sã le repare.

Mult mai mult si esential
aici:
http://smartwoman.hotnews.ro

4 martie 2015

Senectutea – un timp pentru Metamorfoză

Sensul senectuţii nu este performanţa, ci maturitatea.
Sensul terapiei persoanei vârstnice începe printr-o încercare
de a o convinge de necesitatea de a deplasa centrul de interes
de la realizarea din lume spre maturitatea interioară.

*

Există un vârstnic care nu are nevoie de psihoterapeut. De ce? Pentru că el a găsit deja calea interioară. Astfel, el nu mai suferă de nici un zbucium interior. În mod vădit, existenţa lui şi-a extras sensul profund din Fiinţa esenţială şi s-a aprofundat cu fiecare nouă suferinţă existenţială. Emană din el o anumită lumină, o anumită căldură, o siguranţă, o lipsă totală de frică. El ştie, de asemenea, că dacă, din nou, ajunge în impas, aceasta este consecinţa unui nivel de maturitate insuficient, care nu îi permite să reziste în faţa irupţiei forţelor interioare sau exterioare ale Eului profan. În mare, atitudinea autentică a vârstnicului este un mod de viaţă total orientat spre „Unicul Indispensabil”, Realizarea Marii Transparenţe a Fiinţei Divine care îi este imanentă.

K.G. Durckheim - EXPERIENTA TRANSCENDENTEI

Mai mult aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro

3 martie 2015

Vlad Mixich
Nedumeriri crestine despre ora de religie

Sã vinzi ora de religie la televizor folosind metodele prin care promovezi un sampon sau impui un nou salam pe piatã? Asta mã nedumireste.

Cititi întreg articolul aici:

http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-19534441-nedumeriri-crestine-despre-ora-religie.htm

2 martie 2015

Andrei Plesu
E vreo problemã cu Biserica?

O tarã merge în directia bunã prin elitele ei.

Cititi întreg articolul aici:
http://adevarul.ro/

24 februarie 2015

Suferinta în lumina terapiei initiatice

Acesta a fost, dintotdeauna, scenariul riturilor iniţiatice. Era vorba întotdeauna de o „murire” care făcea parte dintr-o metamorfoză. Din timpurile cele mai vechi şi până în zilele noastre nu a fost niciunul din riturile acestea iniţiatice care să nu ceară „ceva” care părea imposibil Eului normal. Exerciţiile japoneze, de exemplu, tirul cu arcul, lupta cu sabia, Za-Zenul practicat riguros, conduc, printr-o practică întinsă pe ani de zile, la un prag, într-un fel o încercare limită. În mod obişnuit, pentru a reuşi această încercare, trebuie să nu iasă deloc zdrobit de acolo. Dar pentru ceea ce ne interesează pe noi, această încercare este reuşită atunci când se acceptă ruptura şi când se supravieţuieşte acestui fapt, adică atunci când lăsăm să se rupă legătura care ne uneşte cu lumea, oricât de terifiantă poate fi traversarea acestei încercări. Dar aceasta implică o nouă naştere: în cel mai bun caz există – aşa cum spune Magistrul Eckhart – o renaştere a lui Dumnezeu în sufletul omului.

În cursul experienţei iniţiatice, înţeleasă ca scânteie iniţială, legătura care îl reuneşte pe om cu vechea lume este ruptă, el este de-portat din punctul lui de vedere obişnuit şi poate părea deranjat. El nu mai este acelaşi. Această clipă, în care se simte transportat, poate, într-o stare „divină”, este pentru el cea a unei mutaţii radicale. Pentru un timp, mai lung sau mai scurt, este sustras din lumea obişnuită şi, în ochii anturajului de multe ori nu mai este inteligibil, este declarat schizofren. În aceste cazuri, este de dorit ca el să întâlnească un terapeut care să înţeleagă că el se află în miezul unei experienţe numinoase, că este sesizat de „ceva” imens, care îl bulversează, în care îi este dezvăluit un viitor care îi fusese ocultat atât timp cât era un om „încă normal”. Un om căruia îi este dat să trăiască un astfel de moment, şi care revine de acolo, rămâne marcat. El are un secret, el ŞTIE ceva. El aparţine de acum altei familii. Rareori va avea ocazia să întâlnească pe cineva „înrudit”, un frate. Atunci, ei îşi fac semn, salutându-se, schimbînd poate doar câteva cuvinte; cãci se înţeleg fără multe cuvinte, ei aparţin unui alt plan. El poate, ce-i drept, din nou, să evolueze în lume şi să practice o meserie ca toată lumea, dar în secret el trăieşte dintr-o nouă dimensiune şi nu va trăi cu adevărat de o manieră valabilă decât atunci când va dezvolta mai amplu, în deplină cunoştinţă, angajându-şi acolo propria responsabilitate, Starea nou dobândită.

Omul care are nevoie de o terapie iniţiatică este de fapt fiecare dintre noi. Dar noi nu suntem conştienţi de boala noastră, de lipsa noastră, pentru că noi nu simţim ce suntem în fond cu adevărat, la „ce” suntem destinaţi şi chemaţi. Aici, terapeutul ne va servi de ghid pe cale, ne va învăţa să cunoaştem semnificaţia clipelor în care suntem atinşi de Transcendenţa Imanentă, ne va ajuta să le luăm în serios, să acceptăm misiunea pe care acestea le implică, şi să integrăm calea transformării. Dacă ne îndeplinim această datorie, atunci şi relaţia noastră cu suferinţa se va transforma. A asuma aceasta înseamnă a dobândi dreptul de acces spre Celălalt Ţărm.

K.G. Durckheim - Despre EXPERIENTA TRANSCENDENTEI

Mai mult pe blogul destinat lui KGD, în linkul de mai jos:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2015/02/suferinta-in-lumina-terapiei-initiatice.html

21 februarie 2015

Ştim astăzi că o mare parte din bolile fizice sunt înrădăcinate în psihic, şi de asemenea că ele pot fi tratate prin mijloace psihologice.
A trebuit să se facă un mare pas înainte
pentru a nu mai considera boala numai pe planul fizic
şi a ne orienta spre o terapie psihosomatică;
tot la fel, astăzi, rămâne de îndeplinit drumul care va conduce
de la o terapie pragmatică – doar în slujba eului existenţial –
la o terapie iniţiatică în slujba eliberării Fiinţei.
Terapia iniţiatică îi deschide omului calea spre o Realitate metafizică şi metapsihică din el însuşi,
care nu este rezultatul unei speculaţii
şi nici al unei credinţe religioase,
ci este rodul unei experienţe,
experienţa cea mai profundă care îi este dat omului să o trăiască.

K.G. Durckheim – Experienţa Transcendenţei

Mai mult aici:

http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2015/02/suferinta-in-lumina-terapiei-initiatice.html

20 februarie 2015

Nu vreau un copil ascultãtor

...refuz sã-l standardizez.

Si am învãtat sã nu-mi doresc un copil ascultãtor,
ci un copil care sã exploreze, sã experimenteze, sã caute rãspunsuri,
sã cadã si sã se ridice,
sã punã la îndoialã,
sã gândeascã pentru el!

Mai mult aici:
http://smartwoman.hotnews.ro/Nu-vreau-un-copil-ascultator-

16 februarie 2015

Aceasta l-a determinat pe Al-Kindi să-şi pună o întrebare fundamentală:
de vreme ce totul mă îndeamnă să cred că aceste lucruri care-mi dezvăluie viitorul
nu se află aici decît pentru a mi-l dezvălui,
care este atunci adevărata consistenţă a lumii?
Nu e oare vorba, în ultima instanţă, de o pură fantasmagorie pusă în miscare de propriul meu intelect?
Si, în acest caz, nu sînt eu oare, in fiecare clipă, singurul creator al lumii?

Dintr-o povestire fantasticã
Ioan Petru Culianu - Stãpânul sunetului
aici

14 februarie 2015

Priviţi imensa fremătare care trece în goană,
de la un orizont la altul,
prin oraşe şi păduri.

Priviţi cu atenţie, din susul până în josul Vieţii,
efervescenţa umană prin care fermentează Lumea, -
cântecul şi podoaba păsărilor, -
zumzetul nebun al insectelor, -
înflorirea neobosită a florilor, -
activitatea perseverentă a celulelor, -
truda fără margini a germinărilor…

Eu sunt raza unică prin care sunt provocate,
şi în sânul căreia vibrează
toate acestea.

Omul, sinteză a Naturii, face multe lucruri,
cu focul care arde în inima lui.
El acumulează Puterea,
urmăreşte Gloria,
creează Frumuseţea,
se devotează Ştiinţei.
Şi nu-şi dă seama, de multe ori, că
sub atâtea forme diferite,
cea care îl însufleţeşte este mereu aceeaşi pasiune, -
epurată, transformată, dar vie -,
atracţia Femininului.

12 februarie 2015

Nu suntem stãpânii copiilor nostri

"Mã sperii când aud alti pãrinti lãudându-se
cu cât de cuminti si ascultãtori sunt copiii lor."

Si eu...


Mai mult aici:
http://smartwoman.hotnews.ro/Nu-suntem-stapanii-copiilor-no%C8%99tri

10 februarie 2015

Paul se referă la o altă coregrafie, imemorială, cosmică. Spune că, în fond, nu-i fundamental să ştii dacă Dumnezeu există sau e doar o născocire a oamenilor adânc tulburaţi, se poate afirma şi una, şi alta. El ia cuvântul „născocire” în sens pozitiv, nu ca pe o iluzie izvorâtă din teamă, suferinţa oamenilor care se ştiu muritori, ci ca pe o descoperire, o inspiraţie, o revelaţie. Şi-apoi, dacă Dumnezeu este o ficţiune, atunci e cea mai formidabilă pe care oamenii au inventat-o vreodată, este un amestec de dinamită, sevă şi ferment introdus în lume, împiedicând-o astfel să se prăbuşească în ea însăşi, o scutură, o străpunge, o dilată din interior, o frământă, o răcoreşte. O hrăneşte, căci nu atât imaginarul se alimentează din poveşti şi visuri, cât realitatea, care se hrăneşte cu ficţiuni, iluzii şi dorinţe. Nu, insistă el, ficţiunea nu-i o himeră, iluzia nu-i o minciună, viziunea nu-i miraj, totul se întrepătrunde, se dinamizează, se luminează şi se întunecă la nesfârşit. Posibil, admite Chantal, care precizează imediat că ea rămâne insensibilă la perspectiva ficţiune, dacă nu chiar suspicioasă şi refractară. Şi adaugă: „Pe acest plan eu şi Gabriel eram de acord, „legenda Dumnezeu” nu ne-a sedus niciodată, „postulatul Dumnezeu” nu ne-a convins. Cât despre mama, nu ştiu exact ce părere avea despre asemenea întrebări, nu vorbea despre ele. „Ea credea în viaţă”, răspunde Jeanne-Joy, „credea în viaţă mai mult decât am crezut eu vreodată, iubea viaţa, orice s-ar fi întâmplat. Cea mai frumoasă dintre credinţe, în orice caz, cea mai binefăcătoare.”

Sylvie Germain – Întâmplări dintr-o viaţă, Editura NEMIRA, pag. 210   

9 februarie 2015

... Marie-Louise von Franz întrebată despre
Individuare vizavi de idealul creştin al perfecţiunii

Intrebare: Individuarea are un aspect moral?
Există o problemă a perfecţiunii într-un sens strict moral?

Dr. von Franz: Procesul de individuare este o problemă etică şi cineva lilpsit de moralitate se va împotmoli de la bun început. Dar cuvântul perfecţiune nu este adecvat. Acesta este un ideal creştin care nu se potriveşte în totalitate cu experienţa noastră a procesului de individuare. Jung a spus că procesul nu se referă la perfecţiune (Vollkommenhait), ci mai degrabă la plenitudine (Ganzheit). Aceasta înseamnă că nu te poţi ridica la nivelul superior (al diagramei Sinelui de realizat) – ceea ce ar fi o pretenţie în acelaşi timp hibridă şi irealizabilă – , ci trebuie, dimpotrivă, să cobori, ceea ce are ca urmare o relativă coborâre a nivelului personalităţii. Când te găseşti la mijloc, o faţă nu este atât de întunecată, nici cealaltă atât de luminoasă, şi tinzi către o anume stabilitate care nu e nici prea luminoasă, nici prea întunecată. Dar trebuie să renunţi într-o anumită măsură la năzuinţa spre perfecţiune, pentru a împiedica formarea unei poziţii contrare prea negre. Lucrul acesta este etic dar nu idealist. Trebuie să-ţi abandonezi iluziile, dacă vrei să produci ceva deplin în domeniul uman.

Marie-Louise von Franz - PSIHOTERAPIE, Editura Herald, pag. 114

5 februarie 2014

Oana Moraru : Nu stingeti lumina din copiii nostri !

Este însa rezultatul observabil al învatarii un indicator suficient pentru calitatea ei? Este orice individ de nota 10 si unul capabil sa se adapteze pentru lumea de mâine, sa se reinventeze, sa o ia de la capat când competentele pentru care s-a pregatit nu mai sunt valabile? Adica, daca ne-am uita pe dinauntrul tuturor acestor copii de nota 10 am gasi înca, acolo, o flacara vie? O putere mai presus de notele frumoase si de aplauzele tuturor actorilor sociali care au conspirat la realizarile lui?
...
Ambele grupuri de copii pot sa-si faca parintii fericiti. Toti copiii de acolo „stiu”, „fac” sau „au”. Diferenta invizibila dintre ei este una de ceea ce ”sunt”. Aceasta se va dovedi hotarâtoare mai târziu, în anii maturitatii, nu în paginile vreunui test-grila. Unii vor executa, altii vor împinge lumea înainte. Si unii si altii sunt valorosi. Doar ca unii sunt mai necesari decât altii. Adica o urgenta pentru noi.

De citit pe CONTRIBUTORS, aici:
http://www.contributors.ro/editorial/nu-stingeti-lumina-din-copiii-nostri/?cfcc

1 februarie 2015

Marie-Louise von Franz
Autorealizarea în terapia individualãa lui C. G. JUNG

Autorealizare este un termen folosit în prezent de diverse şcoli de psihologie, mai ales în vagă relaţie cu conceptul de individuare al lui C.G. Jung. Dar la o examinare mai atentă, ele îl folosesc într-un sens diferit faţă de Jung, anume ca des­coperire a unei anumite identităţi de sine. Aceasta din urmă are loc, după cum este ştiut, printr-o devenire continuă şi dura­bilă a Eului. Eul ajunge atunci să ştie mai multe despre sine însuşi. La Jung însă, termenul are un sens complet diferit, anume descoperirea conştientă şi punerea în relaţie cu un alt conţinut psihic, pe care prin analogie cu Upanişadele l-a de­numit „Sine". Prin aceasta apare de asemenea o identitate continuă şi durabilă a Eului, dar de un tip destul de diferit, mai puţin egocentrică şi mai generoasă. Mai precis, Eul nu se realizează atât pe el însuşi, cât contribuie la realizarea Sinelui.

Marie-Louise von Franz - PSIHOTERAPIE, Editura Herald

Mai mult aici

28 ianuarie 2015

Marie-Louise von Franz -Dimensiuni arhetipale ale psihicului

Afirmarea de sine a bãrbatului si a femeii

Relaţia dintre sexe nu are doar o semnificaţie biologică, şi nu doar semnificaţia unei relaţii interumane armonioase, ea pare de asemenea pusă de natură în serviciul conştientizării şi al individuării: căci fără o relaţie sufletească mai adâncă şi o dispută cu un reprezentant al celuilalt sex, Animus şi respectiv Anima nu pot fi conştientizate. Şi aşa cum s-a văzut, acestea din urmă sunt puntea care mijloceşte relaţia cu „nucleul sufletului”, cu Sinele adică. Prin urmare, la nivelul cel mai profund problema afirmării de sine se contopeşte cu cea a individului sau a autorealizării, altfel spus, cu o treptată maturizare şi conştientizare a unei personalităţi interioare mai complete sau a plenitudinii psihice.

Ceva mai mult - doar fragmente - din acest capitol aici

25 ianuarie 2015

Marie-Louise von Franz
Dimensiuni arhetipale ale psihicului

Nu putem încă prevedea cum va arăta lumea, dar putem deja să observăm şi să considerăm ca sigur că în inconştientul colectiv e pe cale să se constituie o nouă figură de Anthropos, care seamănă mai mult cu „omul rotund sau pătrat” sau cu „omul adevărat” al alchimiştilor. Nu este o figură de antichrist, ci, ca să spunem aşa, o fromă mai completă a lui Christos care include realmente contrariile unităţii şi multiplicităţii, ale masculinului şi  femininului, spiritului şi materiei, binelui şi răului. Figura aceasta apare în toate procesele de individuare care merg suficient de adânc. Până în prezent ea a ieşit la suprafaţă ca experienţă interioară numai în cazul unor căutători individuali, care au pus capăt frământărilor interioare şi-şi privesc propriile umbre cu scopul de a stabili o relaţie mai adâncă şi mai autentică cu semenii lor. Către sfârşitul vieţii sale, Jung nu era prea optimist în privinţa viitorului nostru; existau prea multe indicii de războaie, psihoză în masă şi catastrofe. Un lucru i se părea însă cert: numai dacă un număr suficient de indivizi în sensul descris aici devin conştienţi, civilizaţia noastră se poate reînnoi şi menţine în viaţă. Altminteri vom recădea cu siguranţă în barbarie, mentalitate tribală regresivă, războaie fără sfârşit, posibil până la distrugerea finală.

Marie-Louise von Franz – Dimensiuni arhetipale ale psihicului, Editura HERALD, pag. 252

22 ianuarie 2015

Conditii fundamentale pentru evolutia interioarã

Condiţia oricărui exerciţiu care favorizează evoluţia interioară este presentimentul sau experienţa propriei Fiinţe.
Fără contactul cu ea, orice exerciţiu deviază sau ajunge la un impas, adică la o disciplină impusă care suprimă, în favoarea unei concepţii exclusiv exterioare de „sănătate şi virtute”, Adevărul Fiinţei autentice.
Omul care rămâne insensibil la ritmul Fiinţei sale nu înţelege suferinţa decât exterior. El va atribui unor cauze exterioare tot ceea ce aduce atingere facultăţii sale de lucru. Se va strădui să găsească explicaţia suferinţelor sale interioare într-o greşeală comisă în privinţa unui imperativ de ordin existenţial, al unei doctrine religioase sau al unei autorităţi oarecare.
Dar supraîncărcarea cu o aparenţă „virtuoasă” a „eului” său existenţial ratat îl îndepărtează şi mai mult de Fiinţa lui esenţială.
Orice tentativă care vizează realizarea proiecţiei unei personalităţi idealizate, fără o decantare a inconştientului şi fără un contact cu Fiinţa esenţială este condamnată la eşec. Pentru că numai la acest contact învaţă omul să simtă şi să discearnă ceea ce este autentic şi constituie premisele unei realizări personale esenţialmente adevărate. Numai făcând experienţa Fiinţei lui, şi nu altfel, omul se va simţi „mişcat” de către FIINŢĂ şi deschis dezvoltării „formei” corespunzătoare Fiinţei lui esenţiale care îl eliberează de orice formă de adaptare.

Karlfried Graf Durckheim – Calea interioară. Cotidianul ca exerciţiu, Pag. 41-42, Editura HERALD
Detalii AICI

21 ianuarie 2015

Oana Moraru:
Scrisoarea unui profesor bun cãtre un pãrinte bun

Îndraznesc sa îti spun ce simte un profesor bun atunci când, desi face tot ce poate pentru copilul tau, nu-i poate pune, la sfârsitul zilei, decât note proaste.

Un al saselea simt îmi permite sa depistez rapid, în clasa, copiii care vor ”învãta bine”. Cum? Nu stiu – a devenit un automatism profesional – îmi este suficient sa recunosc în ochii lor ceea ce as numi o ”stare de bine” sau de echilibru emotional, un foc interior, care-i mentin directia si îi alimenteaza pasiunea. Acesta este un lucru despre care am banuit mereu ca îl aduc de acasa, din spatiul intim sau din sinergia relatiei lui cu tine.

Stiu ca, la un moment dat, ma vor surprinde toti cu gândirea lor, ca vor avea interventii fericite în lectie, ca vor dovedi ca sunt inteligenti, dar ca nu toti vor tine ritmul, nu toti vor fi capabili de efort, nu toti vor tine dintii strânsi în îndârjirea de a depasi obstacole. Ceva din felul în care tu l-ai introdus în lume trebuie sa îsi fi spus cuvântul pâna ajunge în bancile clasei mele.

De citit pe CONTRIBUTORS aici

20 ianuarie 2015

Recomandare de carte:
Marie-Louise von Franz
Dimensiuni arhetipale ale psihicului
Editura HERALD

Oamenii de pretutindeni au încercat tot mereu sã copieze
prin comportamente rituale "exterioare"
experienta religioasã originarã a marilor învãtãtori
- Christos, Buddha sal alti maestri -
si în consecintã au devenit "pietrificati" într-un formalism mental.
A pãsi pe urmele unui mare maestru spiritual
nu înseamnã sã copiezi tiparele procesului de individuare din viata lui,
ci sã-ti trãiesti propria ta viatã cu acelasi curaj si sinceritate ca si el.

Marie-Louise von Franz – Dimensiuni arhetipale ale psihicului, Editura HERALD, pag. 340

O carte foarte bunã pentru cei interesati de procesul de individuare,
cu referire pe larg la umbrã, inconstient, anima, animus, mandala, vise, Sine...

Detalii carte pe site-ul editurii aici

Eu am obtinut-o de pe ELEFANT la un pret bun, uzând de una din promotiile de Sãrbãtori.

19 ianuarie 2015

Marie-Louise von Franz
Dimensiuni arhetipale ale psihicului
Editura HERALD

În prima jumătate a vieţii, pentru vindecarea unei nevroze este adesea suficientă o mai bună adaptare la lumea exterioară; dar la unii tineri şi la aproape toţi oamenii trecuţi de patruzeci de ani nu poate exista vindecare dacă nu se descoperă ceva interior care să dea un sens vieţii şi să fie o soluţie, sau mai degrabă soluţia lor, la problemele vremurilor. Pentru unii este de ajuns o întoarcere la rădăcinile spirituale şi o nouă şi mai bună înţelegere a vechilor adevăruri; la alţii, în schimb, inconştientul pare să tindă către realizarea a ceva nou şi creativ, care nu a existat mai înainte, dar o noutate care să nu anuleze vechiul, ci să-i adauge ceva, asemenea inelului anual al unui copac. Aceştia din urmă sunt indivizii cu predispoziţii creatoare. Lor le revine truda şi suferinţa muncii creative, izolarea şi neînţelegerea, dar şi binecuvântarea creaţiei. În viziunea despre lume a lui C.G. Jung, vechiul tradiţional şi imuabil şi noul creativ nu sunt contrarii absolute. Lumea arhetipurilor reprezintă structuri psihice fundamentale, care nu se schimbă de-a lungul mileniilor; în acelaşi timp, ele sunt un element motrice dinamic din spatele fiecărei noi creaţii, prin aceea că se mişcă şi se manifestă în procese seculare de schimbare.

Marie-Louise von Franz – Dimensiuni arhetipale ale psihicului, Editura HERALD, pag. 27

Detalii carte pe site-ul editurii aici

18 ianuarie 2015

Gott ist Atem.
Dumnezeu are mai multe nume
Jahweh...
Allah...



Dumnezeu este RESPIRATIE.
Richard Rohr
în volumul Gott has viele Namen (Dumnezeu are mai multe nume)
Mai mult aici

16 ianuarie 2015

Arta de a trăi are de fapt două înţelesuri.
În sensul comun, ea este arta de a da din coate
în viaţa zilnică pentru a prospera material,
o abilitate pusă în slujba lui „a avea”.
Adevărata artă de a trăi stă sub semnul lui „a fi”
şi constă în ştiinţa de a-ţi realiza esenţa umană
cu un minimum de bunuri materiale.

Vasile Dem. Zamfirescu – În căutarea sinelui,
Editura TREI, pag. 29

15 ianuarie 2015


Mihai Eminescu
Răsai asupra mea…

Răsai asupra mea, lumină lină,
Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;
O, maică sfântă, pururea fecioară,
În noaptea gândurilor mele vină.

Speranţa mea tu n-o lăsa să moară
Deşi al meu e un noian de vină:
Privirea ta de milă caldă, plină,
Îndurătoare-asupra mea coboară.

Străin de toţi, pierdut în suferinţa
Adâncă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie.

Dă-mi tinereţea mea, redă-mi credinţa
Şi reapari din cerul tău de stele:
Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!

din vol. EMINESCU editat şi comentat de Petru Creţia,
Antologiile HUMANITAS, 1994

12 ianuarie 2015

Dimineata magicienilor...
Introducere în realismul fantastic

Fantasticul este în general definit ca o violare a legilor naturale,
ca apariţie a imposibilului. Pentru noi nu e deloc aşa ceva.
Fantasticul este o manifestare a legilor naturale,
un efect al contactului cu realitatea
când aceasta este percepută direct
şi nu filtrată prin vălul somnului intelectual,
prin obiceiuri, prejudecăţi, conformisme.

Louis Pauwels si Jacques Bergier - DIMINEATA MAGICIENILOR, Editura NEMIRA

Prefata postatã azi aici

9 ianuarie 2015
Mi-a plãcut:
Vlad Mixich:aici
Anca Manolescu:Extremism criminal si extremisc satiric aici
Andrei Plesu - Mesajul de Craciun al Papei Francisc
în DILEMA VECHE de azi, aici:
http://dilemaveche.ro/sectiune/situa-iunea/articol/mesajul-craciun-al-papei-francisc

"...seninatatea interioara, vioiciunea si îndrazneala..."

7 ianuarie 2015

Fiinta umanã nu trebuie sã înceteze niciodatã sã gândeascã.
Este singurul zid de apãrare contra barbariei.

Hannah Arendt

5 ianuarie 2015

S-a spus deja, dar fãrã a merge prea adânc
în semnificatia cuvintelor:
criza actualã este o crizã spiritualã.

Umanitatea prezentã ezitã si suferã,
pe culmea puterii ei,
pentru cã nu si-a definit polul spiritual.
Ea duce lipsã de Religie.

Pierre Teilhard de Chardin Etre plus, Ed. du Seuil, pag.103

2 ianuarie 2014

Sanda Pralong: “Sã citesti este cea mai autenticã aventurã
pe care o poti avea vreodatã…”

http://blog.libris.ro/2014/12/28/sanda-pralong-sa-citesti-este-cea-mai-autentica-aventura-pe-care-o-poti-avea-vreodata

Mare mi-a fost uimirea - si încântarea - sã aflu din interviul la care voiam oricum sã fac trimitere azi
cã printre cãrtile pe care vrea sã le citeascã se aflã si ultima carte a lui
K.G. Durckheim - Calea interioarã. Cotidianul ca exercitiu...

1 ianuarie 2015

LA MULTI ANI !



Vã doresc
UN AN NOU FANTASTIC !

Ah! Emoţia sacră a atomului care descoperă în străfundul lui
chipul Universului…

Ce murmur prodigios, dacă am putea să-l auzim,
cel al gemetelor fără număr care au pregătit naşterea noastră,
amestecate cu chemările fără număr care coboară spre noi din viitor.

Pentru o parte infimă, dar reală,
succesul enormei afaceri, al imensei naşteri universale,
se află în mâinile celui mai mic dintre noi.

Pierre Teilhard de Chardin – Etre plus, Ed. du Seuil, pag.81

salt la începutul paginii aici