|
Punctul la care am ajuns în prezent în evoluţia lui Dumnezeu este ambiguu. Orice tendinţă negativă din trecut - un cler bănuitor, o dogmă rigidă, o luptă împotriva toleranţei - supravieţuieşte alături de tendinţe pozitive care sunt la fel de vechi - un Creator plin de iubire, fiinţe umane făcute după imaginea divinităţii, un contact direct cu prezenţa lui Dumnezeu. Groaza unei lumi fără Dumnezeu bântuie milioane de oameni. După calculatorul personal există promisiunea unui calculator cuantic. Cantitatea de informaţie se dublează din doi în doi ani. Smart phone-ul e la putere. Dar Dumnezeu nu e susceptibil de a fi depăşit. Divinul se aude liniştit din mijlocul glasurilor zgomotoase, iar miracolul este că cineva, undeva, vrea încă să asculte. Epilog Citind povestirile despre sfinţi, înţelepţi şi vizionari eşti prins de o senzaţie ciudată, un amestec de inspiraţie si îndoială. Suntem ca o cultură ce a avut cândva telefoane până când s-au stricat. Încercăm să vorbim cu Dumnezeu, doar pentru a auzi o tăcere mormântală la celălalt capăt al firului. „E cineva acolo? Alo, alo! E cineva?" e singurul lucru care mai poate fi rostit. Cu legătura întreruptă, e imposibil de ştiut dacă Dumnezeu ascultă. Poate că şi El se întreabă de la celălalt capăt al firului: „E cineva acolo?" Înainte de a fi refăcută legătura cu Dumnezeu, trebuie pusă o întrebare esenţială. Au stat vreodată oamenii de vorbă cu Dumnezeu? Logic vorbind, răspunsul trebuie să fie da sau nu. „Poate" înseamnă a da bir cu fugiţii. Nimeni nu ar mai păstra un telefon care nu merge, cel puţin nu atâtea sute de ani cât au simţit oamenii că Dumnezeu sau zeii îi ascultă. Cineva a simţit o prezenţă divină şi a auzit-o transmiţându-i mesaje venite dintr-o realitate mai înaltă. Am prezentat zece astfel de oameni, legaţi între ei printr-un fir ce trece prin întreaga istorie a spiritualităţii. Nu credinţa îi uneşte, ci conştiinţa. Acum că era credinţei s-a încheiat de tot, oamenii moderni îşi pun o întrebare rezonabilă. Dacă Dumnezeu există, ar trebui să putem verifica asta. Vorbele sfinte nu sunt de-ajuns. Autoritatea sfinţilor nu mai e o garanţie pentru nimic într-o lume bazată pe date concrete. A-i acorda divinului drept de liberă trecere susţinând că Dumnezeu e dincolo de orice îndoieli meschine nu-l linişteşte pe cel care nutreşte aceste îndoieli. La Dumnezeu se ajunge în urma unei călătorii interioare şi întreaga problemă a dovezilor poate fi rezolvată dacă această călătorie poate fi confirmată. Dumnezeu se plimba cândva în răcoarea serii prin Grădina Edenului, dar gata! De-atunci, zeitatea a lăsat urme invizibile - probabil până în prezent. Cercetările despre creier au devenit suficient de sofisticate pentru a examina modul de funcţionare al unor zone cerebrale minuscule, iar neuroştiinţele alcătuiesc hărţi ale regiunilor ce fuseseră terra incognita. Astfel de hărţi îţi spun ce zone ale cortexului se activează când cineva simte compasiune, are o credinţă puternică, o viziune sacrosanctă, aude voci sau se roagă. „Voi sunteţi lumina lumii", ceea ce le-a spus lisus discipolilor lui, are deodată un înţeles literal. Practic, zonele lobilor centrali sunt asociate cu funcţii mai înalte, cum este compasiunea tot mai mare si mai puternică a călugărilor budisti din Tibet care meditează. Anumite frecvenţe cerebrale pe lungimea de undă delta cresc în acelaşi timp, depăşind valorile cunoscute. Urmele lui Dumnezeu nu sunt atât de invizibile până la urmă; ci sunt ascunse doar, în cutia craniană, în ţesutul moale şi cenuşiu al creierului nostru. Cum să realizezi propria conexiune cu Dumnezeu Ce înseamnă asta pentru mine si pentru tine în calitatea noastră de căutători plini de speranţă? Prin dovada că practica spirituală duce la modificări ale creierului, realitatea se extinde. Singura realitate pe care o putem cunoaşte este cea înregistrată în creier. Acum, nici ateii, nici alţi sceptici nu pot să susţină întemeiat că nu se întâmplă nimic în timpul trăirilor spirituale. Uşa e deschisă pentru oricine e dornic să-1 afle pe Dumnezeu. Sau, ca să fim mai exacţi, patru uşi s-au deschis. Revenind la vizionarii din această carte, ei au urmat patru căi pentru a atinge o realitate mai înaltă. Calea devoţiunii a fost deschisă dintotdeauna celor care-1 l iubesc pe Dumnezeu. Pe măsură ce iubirea lor se intensifică, ei simt tot mai aproape prezenţa lui Dumnezeu. Asta era mai uşor în era credinţei. Viaţa cotidiană presupunea mai multă rugăciune, iar biserica locală era în miezul naşterilor, deceselor, căsătoriilor, zilelor de sărbătoare, Comuniunii şi al multor alte zile de sfinţi din calendarul creştin. Sub formă de călătorie interioară, e mai greu să apuci în ziua de azi pe calea devoţiunii. Ea presupune o cufundare în miracol în faţa lui Dumnezeu şi a tuturor faptelor sale divine. Natura este privită ca o pânză care ascunde mâna lui Dumnezeu. Marele avantaj al căii devoţiunii este bucuria. Călătorul se roagă pentru a atinge extazul. Dar asemenea lui Rumi, adeptul său absolut, această poveste de dragoste cu divinul e la fel de tumultuoasă ca orice poveste umană de dragoste si la fel de pasibilă a-ţi frânge inima. Depinde de tine să înţelegi la nivel de simţire dacă Dumnezeu e sau nu în inima ta. Calea înţelegerii este drumul deschis minţii. Ea presupune să reflectezi la marile întrebări ale vieţii: cine sunt? de ce am fost creat? care e sensul existenţei mele? Dacă primeşti numai răspunsuri abstracte, e doar o investigaţie mentală seacă. Mintea, însă, poate deveni înfocată după Dumnezeu şi atunci nu mai poate avea odihnă până când nu reuşeşte să vadă prin orice iluzie care-i blochează drumul. Toate cele patru căi sunt călătorii pe viaţă, însă calea înţelegerii e probabil cea mai îngustă. Trebuie sa ai un intelect puternic şi o curiozitate neabătută. Gândirea vine cu bucuriile ei, însă nimeni nu ar spune că e o cale fericită. Luându-l pe Socrate drept model, se vede clar ca societatea nu-i aprobă pe cei insistenţi şi care pun întrebări cu privire la judecata încetăţenită. Şi totuşi, sunt oameni care nu se pot opri din a se gândi la Dumnezeu, iar cunoaşterea adevărului despre realitatea mai înaltă îi mulţumeşte mai mult decât orice extaz religios. Calea activismului este o cale a acţiunii, de găsire a modurilor de a face bine în numele lui Dumnezeu. Actele caritabile sunt una dintre modalităţi. A oferi cu abnegaţie din timpul tău este o alta. Dar e nevoie de mai mult decât nişte fapte bune. Chestiunea mai profundă este să afli ce acţiuni te vor aduce mai aproape de Dumnezeu. Adesea, religiile recurg la ideea că Dumnezeu vrea ca noi să facem lucruri stabilite, cum ar fi să ascultăm de legile sale, să obţinem aprobarea de sus. Eu cred că asta e în mare parte politica bisericii, o modalitate de a menţine ordinea printre credincioşi. Fiind infinit, Dumnezeu nu vrea nimic; prin urmare, nici de la noi nu vrea nimic. Iubirea noastră de sine, limitată, nu e nimic în comparaţie cu iubirea infinită. Secretul pe calea activismului e să renunţi la propriul ego, care-1 serveşte doar pe „eu, mie, al meu". Pentru a ajunge la Dumnezeu, trebuie să te pui în slujba vieţii înseşi, ceea ce înseamnă a tuturor fiinţelor. Luându-1 pe Baal Shem Tov drept model, vedem o existenţă umilă ce nu are nevoie de răsplată si care-si obţine inspiraţia din a oferi. Calea meditaţiei este drumul conştiinţei. Devoţiunea începe cu un sentiment de bucurie, înţelegerea începe cu un strop de pătrundere. Activismul începe cu un act de umilinţă. Dar când porneşti pe calea meditaţiei, e doar fiinţa. Pentru a fi, avem nevoie de un singur lucru: conştiinţa. Eşti conştient că exişti. O astfel de cale ţi se va părea sărăcăcioasă, dacă nu chiar prăpădită. Fiinţa nu-ţi trezeşte în minte imagini ale distracţiei. Nu-ţi trezeşte nimic în minte - e gol. Ceea ce se dovedeşte a fi secretul, căci în acest aparent gol e începutul a tot. Conştiinţa este incubatorul creaţiei. Tot ce vei gândi, vei spune sau vei face vreodată începe aici. Pe calea meditaţiei îţi deschizi mintea către o conştiinţă mai înaltă ca însuşi esenţa ta. Luând-o ca model pe Iuliana din Norwich, ne dăm seama că această cale e solitară, pentru că meditaţia are nevoie de linişte şi de comuniune cu sine. Marele său avantaj e că izolarea nu trebuie să fie fizică. Poţi medita în mijlocul vieţii de zi cu zi. Timpul nu e un obstacol când scopul tău e în afara timpului. Aceste patru căi au fost fondate cu mii de ani în urmă în r India antică. De ele s-au servit nenumărate generaţii care le-au validat. Aş mai spune si că sunt nişte căi universale, şi nu doar orientale, de a atinge o realitate mai înaltă. Odată cu prăbuşirea credinţei ca moştenire comună, fiecare dintre noi trebuie să pornească într-o călătorie interioară la alegere, dar asta a fost valabil dintotdeauna. Sfinţii si înţelepţii au avut cândva mai mult prestigiu decât au astăzi. Vocile pe care le auzeau nu erau etichetate cu suspiciune ca halucinaţii de schizofrenie, crize de epilepsie sau simptome ale unei tumori cerebrale. Aceste explicaţii au apărut în vremurile moderne, după ce două războaie mondiale şi o bombă atomică au erodat eficient credinţa a milioane de oameni; argumentul medical a venit ca un fel de gândire de apoi care să justifice îndoielile bine consolidate despre un Dumnezeu al milei si iubirii. Totuşi, „dovezile" medicale sună a gol, pentru că atunci când citim cartea lui Iov, Platon, Sf. Pavel sau Rumi, cuvintele lor înseamnă ceva. Ne tulbură îndeajuns de profund încât să ne simţim reconectaţi, oricât de puţin şi de vag. Dovada vie Spre satisfacţia ştiinţei, lucrul de care avem nevoie există deja: ansa feedback-ului. în corpul tău se petrec nenumărate schimburi de mesaje chimice, transmise către trilioane de celule; aceste mesaje dau naştere unei reacţii de răspuns pe care celulele o transmit înapoi la creier si, în funcţie de răspunsul acestuia, au loc schimbări în următoarea serie de mesaje. Creierul ia act de feedback, iar conexiunea sa cu restul corpului ia forma unei anse. Acum înlocuieşte creierul cu Dumnezeu si celulele corpului cu fiinţele umane. Ansa feedback-ului rămâne aceeaşi: mesaj si răspuns. Dacă simţi un impuls către bucurie, speranţă, frumuseţe sau credinţă, sursa sa nu poate fi în afara propriei tale conştiinţe. Mesajele divine au loc tot în câmpul conştiinţei. Dacă Dumnezeu ar fi în afara conştiinţei umane, el nu ar exista - nu pentru noi, cel puţin. Realitatea e infinită si eternă; şi asta a făcut din-totdeauna parte din misterul lui Dumnezeu, însă infinitul şi eternul au fost încapsulate în timp şi spaţiu odată cu big-bang-ul, lucru care i s-a întâmplat si spiritului. Dacă spiritul lui Dumnezeu a devenit suficient de limitat pentru a pătrunde în mintea oamenilor obişnuiţi - aşa cum sunt Iov, Platon, Sf. Pavel şi Rumi -, asta nu e un miracol. Nimic din câmpurile infinite de materie, energie şi informaţie ce alcătuiesc universul vizibil nu poate fi cunoscut până nu este redus la o scală umană. Einstein a respectat misterul cosmic îndeajuns pentru a spune că ceea ce l-a uimit cel mai mult nu a fost universul, ci faptul că-l putem cunoaşte cât de cât. Având aceeaşi atitudine, anumiţi cercetători vizionari din ziua de azi au început să admită conştiinţa ca domeniu îndreptăţit de studiu si cercetare (în mare parte datorită descoperirilor de imagistică cerebrală, cum este tomografia funcţională). Unii merg şi mai departe, afirmând că spiritualitatea este inerent umană - creierul, genele şi, deci, gândurile noastre sunt create pentru a-1 căuta pe Dumnezeu. Aceasta e o afirmaţie surprinzătoare împotriva constituirii ştiinţei ca oponentă a religiei. Nu trebuie să o privim deloc ca pe-o afirmaţie, ci ca pe-o ipoteză. Hai să-i spunem pe scurt „ipoteza sufletului". Ea poate fi enunţată fără niciun fel de referire la Dumnezeu, după cum urmează. Suntem fiinţe conştiente care dorim să ştim de unde provine conştiinţa noastră. Doar conştiinţa poate înţelege conştiinţa; de unde şi lunga tradiţie a călătoriei interioare. Sfinţii şi înţelepţii din trecut au fost nişte Einsteini ai conştiinţei, exploratori ai naturii realităţii. Ei testau ipoteza sufletului si, dacă aceşti exploratori s-ar întoarce cu aceleaşi descoperiri, secol de secol, cultură de cultură, de ce să nu acordăm credit descoperirilor lor? De fapt, descoperirile lor sunt uimitor de asemănătoare. Mintea, spun ei, e ca un râu. La suprafaţă e într-o continuă mişcare şi agitaţie; realitatea poate fi descrisă ca permanentă schimbare pe măsură ce râul curge prin timp si spaţiu. Totuşi, dedesubt, râul e tot mai liniştit si mai domol. Nu mai există valuri si, pe măsură ce te adânceşti, agitaţia de la suprafaţă încetează să se mai simtă. Predomină nemişcarea, iar pe fundul râului, dacă este suficient de adânc, apa nu se mai mişcă deloc sau se mişcă imperceptibil. Şi atunci, legătura noastră cu Dumnezeu este ca între un val şi adâncurile liniştite. Un râu este un singur lucru, o apă curgătoare, si totuşi realitatea de la suprafaţă pare să fie foarte diferită de realitatea de dedesubt. Marea descoperire a acestor Einsteini ai conştiinţei a fost revelaţia că toată conştiinţa este la fel. Şi dacă aşa stau lucrurile, nu suntem separaţi de Dumnezeu. Dumnezeu nu poate să moară sau să abandoneze sau să stea deoparte ca un ceasornicar fără griji după ce a pus în mişcare mecanismul cosmic. Suntem de esenţă divină, pentru că Dumnezeu e doar un alt nume pentru originea şi sursa conştiinţei. Să ne întoarcem acum la ansa feedback-ului. Dacă mintea lui Dumnezeu este o versiune infinită a minţii noastre, toate gândurile şi mişcările noastre fac parte din mintea divină. Ori că îţi spui credincios, ori că îţi spui ateu, nu contează. Conştiinţa nu încetează niciodată să-si trimită mesaje sieşi, aşteptând o reacţie de răspuns, pentru a ajusta apoi următoarea serie de mesaje. Avem un suflet în măsura în care ne dăm seama că facem parte din ansa feedback-ului. Singura diferenţă este către ce anume îţi îndrepţi atenţia. Unii oameni se mulţumesc să rămână la suprafaţa agitată a râului. Sunt fascinaţi de activitatea permanentă, de suişuri si coborâşuri; viaţa e un traseu de rafting pe râu. Dar nimic nu-i împiedică pe câţiva dintre noi să-şi concentreze atenţia la un alt nivel al conştiinţei, caracterizat de linişte, pace, înţelepciune, tăcere şi imensitatea misterului cosmic. Mintea mea se îndreaptă astăzi către Rabindranath Tagore. L-am ales pe el ca explorator modern al conştiinţei, iar călătoriile lui neobosite au pregnanţă. El s-a născut cu patru ani înainte de asasinarea lui Lincoln şi a murit cu patru ani înainte de explozia primei arme atomice la Trinity Site. La fel ca oricare altul de-a lungul istoriei, Tagore a simţit nevoia umanităţii de a auzi mesajul iubirii eterne, în loc de bonsai si tufişuri în flăcări, vehiculul lui Dumnezeu a fost de astă dată conferinţa de presă de lângă docuri, după acostarea vasului lui Tagore. In mijlocul terorii barbare a secolului XX, cât de ciudat trebuie să se fi simţit acei reporteri luând notiţe despre ceea ce spunea el! - Lăsaţi viaţa să danseze pe marginile timpului
asemenea unei picături de rouă pe vârful unei frunze. Ce? Spune asta Coreei de Nord sau Iranului. Spune-le-o criminalilor în masă din Congo sau celor sase milioane. Frica si oroarea merg mână în mână, dacă vrei să rupi orice posibilă legătură cu Dumnezeu. Când cineva se îmbolnăveşte, trilioane de celule primesc mesaje distorsionate şi toxice şi, dacă acele celule pier, se poate să se îndoiască de existenţa creierului sau de faptul că acesta s-ar gândi la binele lor. Distrugerea unei anse a feedback-ului duce la izolare. Dacă întrebi „E cineva acolo?" şi nu primeşti niciun răspuns, e foarte normal să te simţi neajutorat şi lipsit de speranţă. Răspunsul, acum şi întotdeauna, este de a testa tu însuţi ipoteza sufletului. Acum există indicii mai ademenitoare ca niciodată. Cercetările pe creier ne-au indicat urmele conştiinţei în activitatea ridicată de la nivelul cortexului. Fizica cuantică a dărâmat acum ceva vreme mitul neîndoios al lumii de obiecte solide şi al legăturii clare dintre cauză şi efect. Există o grămadă de motive pentru a crede că această călătorie interioară nu este o nesocotinţă sau o amăgire în masă impusă de religia oficială. S-ar putea să fie necesar să te uiţi nervos peste umăr ca să vezi dacă ştiinţa dă aprobator din cap. Totuşi, până la urmă, poeţii şi vizionarii, proscrişii si misticii ce reprezintă amalgamul trecutului nostru spiritual ştiau ei mai bine. Fiind conştienţi, nu suntem niciodată departe de divin, nici chiar pentru o clipă, nici chiar în noaptea cea mai neagră a sufletului. Undeva înăuntru tânjim cu toţii după conexiunea pierdută si, dacă stăm liniştiţi în acele momente în care bogăţia vieţii e copleşitor de frumoasă pentru a o trece cu vederea, ştim că Tagore avea mare dreptate: Iubirea e singura realitate si nu e un simplu sentiment.
pp. 295-303 Cuprins Prolog............................................................................. 5 1 Iov: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău!" (TIMPURI BIBLICE).................................................. 9 2 Socrate: „Cunoaste-tepe tine însuţi!" (470-399 î.Hr.)................................................................................... 38 3 Sf. Pavel: „ Eu sunt Lumina lumii." (4 î.Hr.-64 d.Hr.)............................................................................... 71 4 Shankara: „ Viaţa e vis." (700-750)........................................................................................... 97 5 Rumi: „ Urmează-mă în iubire!" (1207-1273)....................................................................................... 128 6 luliana din Norwich: „ Totul va fi bine!" (1342-1416)....................................................................................... 157 7 Giordano Bruno: „ Totul e lumină." (1548-1600)....................................................................................... 184 8 Anne Hutchinson: „ Duhul e absolut în orice credincios." (1591-1643)............................................................... 210 9 Baal Shem Tov: „A trăi înseamnă a-l sluji pe Dumnezeu." (1700-1760)....................................................................................... 235 10 Rabindranath Tagore: „Eu sunt Taina f ară de sfârşit." (1861-1941)......................................................................................... 262 Epilog: „E cineva acolo?"...................................................................... 295
|
