Karlfried Graf Durckheim
Notã din 5 iulie
2022
Urmare a unei sesizãri amiabile de încãlcare
de copyright
am redus sau sters complet o multime de texte postate,
inclusiv din cele traduse de mine si inexistente în româneste.
Asa e corect.
Etapele maturităţii
umane
din punct de vedere psihologic
şi religios
În cadrul creştinismului, omul
trăieşte încordat între credinţă şi cunoaşterea
ştiinţifică. Credinţa sa este întemeiată
pe revelaţia transmisă prin Sfintele Scripturi. Faţă
în faţă cu împărăţia supranaturală
se află lumea experienţei existenţiale. Această
realitate, omul o cunoaşte şi o stăpâneşte într-o
anumită măsură datorită celor cinci simţuri
ale sale, datorită inteligenţei sale raţionale şi
datorită valorilor tradiţionale. Astfel se întâlnesc,
faţă în faţă, credinţa şi cunoaşterea,
revelaţia incomprehensibilului şi experienţa. Dar
Realitatea Universală a omului mai cuprinde încă o altă
dimensiune care se deschide în epoca noastră: cea a experienţei
Revelatoare. Pătrundem aici în spaţiul pre şi post-teologic
al unei „religiozităţi naturale şi universale”[i]. Se recunoaşte astăzi
din ce în ce mai mult că imaginile şi conceptele unei
„religii” determinate sunt o interpretare a conţinutului simţit
în experienţa Revelatoare a Fiinţei, care se află
la baza tuturor religiilor, şi dincoace de orice religie. Această
dimensiune a Experienţei Transcendentului depăşeşte
orice ordin existenţial.
Numai prin Marea Experienţă poate omul să crească
spre maturitatea lui integrală, îndeplinindu-şi destinaţia
personală. Orientul nu cunoaşte credinţa într-un
Dumnezeu personal. În schimb, el ştie, mai bine decât Occidentul,
din totdeauna, că realitatea pe care omul o înţelege şi
o stăpâneşte, mai mult sau mai puţin, nu este adevărata
Realitate, astfel încât omul care se sprijină conştient
pe ea nu găseşte nici împlinirea, nici eliberarea. Sensul
meditaţiei este de a repatria sufletul în Această Fiinţă
care nu se deschide decât prin Experienţa Revelatoare, şi
care purifică omul de dominaţia raţionalului. Sfântul,
Maestrul şi Înţeleptul reprezintă maturitatea cea
mai înaltă care decurge din această experienţă.
....
Realitatea conştiinţei naturale
este centrată în eu. Cuvântul eu nu indică nici
mai mult nici mai puţin, decât principiul conştiinţei
identităţii cu sine însuşi, principiu în virtutea
căruia spiritul nostru concepe totul ca obiect. A vrea să
renegi sau să nimiceşti eul este absurd. Acesta din urmă
îl distinge pe om de animal şi constituie baza întregii dezvoltări
umane. Eul este şi purtător de valori de ordin spiritual,
el controlează instinctele şi creează o lume de forme
în care omul este mai mult sau mai puţin autonom, acţionând
ca stăpân. Dar nu e mai puţin adevărat că acest
eu este principiul marii sciziuni. În el, unitatea fiinţei
se frânge în două. Conştiinţa eului dă naştere
contrariilor: subiect-obiect, aici şi acolo, înainte-după,
a trece şi a dura, sens şi non sens, viaţă şi
moarte. Si conştiinţa eului, devenirea lui interioară
nu se opreşte acolo. În sânul tuturor contrariilor omul
participă totuşi, în fiinţa lui, în continuu
la unitatea Fiinţei, care este dincolo de toate contrariile.
Participarea la unitatea esenţială
este sursa nestinsei lui nostalgii care îşi va găsi răspunsul
definitiv într-o nouă naştere în Fiinţă.
Drept urmare, el va putea exprima metamorfoza lui şi pe Cel
„cu totul Altul” din el în viaţa cotidiană, în iubire
şi în acţiune.
...
Omul este pregătit să se angajeze pe calea maturităţii
atunci când ajunge la limitele puterii sale naturale. Există
în om îndoiala nemărturisită că nu este pe deplin
în ordine cu el însuşi şi nu este pe calea cea bună.
Foarte adesea, în timp ce se crede pe culmea autonomiei lui imaginare,
el se simte tracasat de sentimente de culpabilitate, de angoase
de neînţeles şi de o atmosferă de vid. Fiinţa
neglijată, refulată de conştiinţa naturală
îi reaminteşte prezenţa ei. Omul
trebuie să înveţe să asculte acest
avertisment, şi să-i răspundă
deschizându-se invitaţiei interioare; el
trebuie să înveţe să recunoască,
în propriul lui spirit obiectiv, vălul
aruncat asupra adevărului. Pentru aceasta,
ajutorul unei persoane ajunse la maturitate îi este adesea necesar.
Astfel, în comuniunea în Fiinţă, şi prin ataşamentul
faţă de maestrul interior, va câştiga el, poate,
libertatea după care tânjea. O va căuta în zadar atât
timp cât se va folosi pentru aceasta de mijloace, adică exact
de forma de conştiinţă care o ascunde.
***
A deveni matur
înseamnă, în toate domeniile vieţii, a deveni fertil.
Aceasta necesită întotdeauna unirea a doi poli complementari.
Bărbatul şi femeia trebuie să devină una pentru
a da viaţă unui copil. Omul trebuie să-şi dăruiască
eul care nu caută decât propriul avantaj, pentru a realiza
o operă, să-şi dea eul unui tu pentru ca acolo să
fie o comunitate. Orice devenire presupune o devenire din nou a
ceva devenit.
Maturitatea, al cărei rod este omul nou,
presupune fuziunea eului şi a fiinţei esenţiale.
Această unire a omului cu „fondul lui profund”, datorită
căreia fiinţa se trezeşte în Sine şi Fiinţa
se trezeşte în existenţă, este axa în jurul căreia
ar trebui să graviteze viaţa noastră. Orice om aude,
la un moment dat, atunci când ajunge la deplina expansiune a eului
său natural, chemarea fiinţei lui profunde.
....
***
Dispoziţia
de spirit care se opune convertirii îmbracă trei forme caracteristice:
o întărire a eului în cochilia lui, o
dispersie nelimitată, o armonie
falsă. Întâlnim în fiecare dintre noi aceste trei forme,
dar datorită caracterului individualităţii noastre,
biografiei noastre individuale şi gradului nostru de evoluţie,
una sau alta dintre variaţiuni predomină.
...
***
Pe pragul pătrunderii spre fiinţă, omul trebuie să
fie capabil să accepte incomensurabilul, fie că acesta
este moartea, absurdul sau izolarea totală. Pentru a fi gata
să facă experienţe în care se anunţă „finalitatea
ultimă” a omului, vom fi recunoscut că tendinţa noastră
naturală de a căuta siguranţa, dreptatea şi
comunitatea nu sunt decât un preambul. Creştinul, care nu se
mulţumeşte să rostească: „Facă-se
voia Ta”, dar care dispune de credinţa sa creştină,
trăind lăuntric această rugăciune,
este gata să facă aceste experienţe. Dar cel care
nu mai ştie să o trăiască se îndepărtează
de această posibilitate. În general, numai apropierea morţii,
disperarea totală în faţa non-sensului şi a nedreptăţii
lumii(o disperare în care indignarea tace) şi singurătatea
absolută sunt cele care vă conduc la marea experienţă.
Numai acceptarea lor va face posibilă experienţa revoluţionară
a Fiinţei, datorită căreia sunt dezvăluite Viaţa
de dincolo de moarte, sensul de dincolo de non-sens şi unitatea
esenţială în separaţia existenţială.
Câte lovituri ale destinului sunt capabile
să-l facă pe om să-şi piardă credinţa
şi câte lovituri de măciucă sunt necesare pentru
a trezi conştiinţa fiinţei, nu este aceasta, în fond,
o acuzaţie adusă educaţiei spirituale occidentale?
În acest domeniu, Orientul poate să ne înveţe ceva care
nu este oriental, în sine, ci universal uman: a cultiva această
pietate care exprimă experienţa trăită a apartenenţei
noastre la o Realitate mai mare decât cea a raţiunii. Şi
noi putem să ne deschidem Fiinţei, Marii Vieţi, şi
să ne naştem din nou.
***
Fundamentul tainic
al existenţei noastre – viaţa
divină, Fiinţa de dincolo de contrarii, puţin contează
cum o numim – se manifestă în
diverse moduri, potrivit filiaţiei spirituale a oamenilor.
Experienţa Fiinţei semnifică
întotdeauna conştientizarea atât a participării
noastre individuale cât şi apartenenţa
noastră la Fiinţa-Universală. Polul care va
da direcţia variază de la un om la om.
....
Prima întâlnire
a Fiinţei, atunci când este recunoscută, pregăteşte
Calea spre o credinţă autentică şi transformatoare.
Din cartea apãrutã deja la Editura HERALD
în septembrie 2016:
K.G.Durckheim -
Strãpungerea spre fiintã.
Etapele maturitãtii umane.
Detalii pe site-ul Editurii HERALD aici:
https://www.edituraherald.ro/carti/etapele-maturitatii-detail
[i]
Până în prezent:
1 Revelaţia Supranaturală: (Credinţa). 2 Experienţa
Naturală: (Ştiinţe)
Astăzi: 1 Experienţa Supranaturală # Experienţa
Revelatoare. Se adaugă 2 Revelaţia Naturală# Religiozitate
vie
Salt la inceputul paginii |
