Dalai-Lama povesteşte, într-una din cărţile sale apărute în Statele Unite[1], că a asistat într-o zi la o ceremonie de deschidere a unui nou templu budhist în regiunea Bihar, una dintre cele mai dezmoştenite ale Indiei, în compania unui vechi prieten, guvernatorul acelei provincii. Acesta, cu prilejul discursului său, a insistat cu tremolouri asupra faptului că acest nou templu urma să răspândească binecuvântările lui Buddha peste întregul ţinut şi că Biharul putea astfel să prospere. Când a venit rândul său să vorbească, Dalai-Lama a precizat, pe un ton de glumă pentru a nu şifona pe nimeni, că dacă prosperitatea Biharului ar depinde de binecuvântările lui Buddha, atunci încă demult această regiune ar fi trebuit să cunoască opulenţa întrucât ea adăposteşte, printre altele, Colline des Vautours unde el a trăit ca sihastru, şi mai ales valea Bodh Gaya unde s-a produs marea Trezire.

Pentru a crea o reală schimbare într-o societate, binecuvântările şi rugăciunile, oricât de puternice ar fi, nu sunt de ajuns: e nevoie de iniţiative inteligente, concrete, ştiinţifice… Pentru a merge dincolo de beneficiile psihologice ale credinţelor şi ale rugăciunilor, e nevoie de acţiune eficace.

Mai departe, Dalai-Lama detaliază propriul lui mod de a lua decizii dificile: e nevoie mai întâi de un control (check-up) al propriilor motivaţii. Are el în vedere binele (bien-être) celuilalt în inima lui? Este el cumva jucăria unor emoţii perturbatoare ca mânia, nerăbdarea şi ostilitatea? Apoi el ia în considerare situaţia în contextul ei: care sunt cauzele ei, aparente şi ascunse? Ce soluţii pot fi aduse, care sunt efectele lor colaterale pe termen scurt, mediu şi lung? A avansa astfel într-un proces de decizie, spune el, permite evitarea regretelor şi respectarea unei conduite etice.

La sfârşitul acestei cărţi revigorante, Dalai-Lama notează că este întrebat adesea dacă este optimist cu privire la viitorul umanităţii. Răspunsul lui, simplu şi direct, este: da. De ce? Ca om al secolului al XX-lea şi în pofida dezastrelor şi a conflictelor, Dalai-Lama a văzut o avansare semnificativă în lentul proces de conştientizare a drepturilor omului şi a umanităţii percepute ca un tot. O viaţă de om, reaminteşte el, nu este decât un scurt moment de trăit: de ce să nu-l facem în conexiune, dialog şi servire a ansamblului mai degrabă decât în egoism, solitudine şi conflict? Este rugăciunea lui pentru secolul nostru. Jos pălăria, domnule călugăr!

Sursa: Articol apărut în numărul actual, 132, juin-juillet 2013,
al revistei CLES.
Site-ul revistei aici:http://www.cles.com/

Traducerea îmi aparţine, V.J.