Franz Marc - The Enchanted Mill, 1913

Franz Marc ( n.1880 în Munchen, d. în 1916 lângă Verdun) a fost unul dintre fondatorii, alături de Wasilly Kandinski, cercului artistic cunoscut sub numele de Der Blaue Reiter (Călărețul albastru), 1911-1912 Munchen, o mișcare artistică a cărei principală aspirație era găsirea unui limbaj pictural care să dea expresie conținutului spiritual de dincolo de aparențe, care sã facã invizibilul vizibil.



Din vara lui 1912, Franz Marc a avut un nou scop artistic. Pictarea esenței animalelor și a naturii nu mai era suficientă; mai degrabă, a vrut să privească prin și dincolo de lumea obiectelor, la relațiile secrete, ascunse, care stau la baza acesteia. Printr-o coincidență fericită, în octombrie 1912 - același moment în timp în care căuta un nou mijloc de exprimare - l-a vizitat la Paris pe pictorul francez Robert Delaunay, unde a văzut seria Windows a acestuia din urmă

Pictura lui Marc s-a schimbat destul de evident după această călătorie la Paris sub influența tablourilor lui Delaunay: prin deconstruirea formelor și suprapunerea culorilor, el a insuflat cu succes un vocabular formal cristalin cu o transparență care a conferit noilor sale picturi o expresie specifică. Transparența și formele fațetate au devenit mijloacele simbolice inovatoare de a exprima noțiunile sale panteiste despre unitatea naturii și a creației cu forțele elementare ale cosmosului, a infuziei obiectelor cu lumină cosmică, a „structurii interioare mistice” a lumii.

Una dintre cele mai bune dintre aceste lucrări târzii ale lui Marc este The Enchanted Mill (Moara fermecată). Compoziția a apărut la scurt timp după o călătorie a lui Franz și Maria Marc prin Tirol în primăvara anului 1913. Peisajul alpin sălbatic și sterp din jurul localității Merano și în special din regiunea Vinschgau, cu stâncile lui abrupte, văile sumbre, castelele și turnurile, au făcut o profundă impresie asupra lui Franz Marc După cum dezvăluie schițele sale, priveliștea păsărilor care se roteau pe deasupra satelor l-a determinat să le includă în cosmosul său animal simbolic în jurul anului 1913/1914. În The Enchanted Mill, cinci păsări par să fie înghețate, vrăjite în șuvoiul cristalin al unei cascade, care plonjează dintr-un jgheab îngust de sus, în colțul din dreapta sus al imaginii. În ciuda amintirilor sale clare despre peisajul tirolez, cum ar fi roata morii din fața caselor înalte, medievale, întreaga compoziție emană o distanță, ca într-un vis, de natură, recunoscută prin gradația cristalină și refracția prismatică a formelor picturale. Peisajul pare să fi fost înghețat parcă de mișcarea unei baghete, pare să fie cristalizat, metaforă care indică oprirea timpului. Conform tradiției mistice romantice a simbolismului cristalului, cu care Marc era familiarizat deja din scrierile lui Novalis, acesta s-ar putea referi și la trecerea la un nou plan de existență mai pur și mai spiritual. Păsările care se scaldă în cascadă par să fi atins deja acest plan, așa cum reiese din nuanțele lor palide, în timp ce animalele care stau la baza cascadei, un mistreț și o căprioară au atribuite culorile antagonice de albastru și roșu (spirit/materie), par să nu fi suferit încă acest proces de purificare și curățare.

În ascensiunea prin spectrul de la culorile întunecate din partea de jos a imaginii, prin tonuri gălbui și roșiatice în mijloc, până la vârful dealului cu turnuleț care strălucește în albastru deschis în partea de sus, simbolismul culorilor lui Marc și mesajul spiritual pe care îl conține devine încă o dată clar. Marc a vrut să privească prin suprafața aparentă a aparențelor naturale la adevăratele structuri ale existenței. În fermitatea cristalină și permanența lor poate fi văzut un ideal al epocii lui Marc - nașterea unui nou tărâm spiritual din cenușa haosului învins. În cuvintele lui Marc: „Nu ne mai agățăm de imaginea naturii, ci o distrugem, pentru a scoate la iveală legile puternice care stăpânesc în spatele frumuseții aparențelor”.

Ca aproape niciun alt artist al modernismului timpuriu, Marc a devenit obiectul unei anume reverențe - o circumstanță la care a contribuit fără îndoială moartea sa timpurie pe câmpul de luptă. Însă tonul emfatic, aproape sacru, în care s-a vorbit despre artist în necrologurile exprimate expresionist se datorează mai mult și mai ales noului „tărâm spiritual” pe care l-a căutat și pe care l-a exaltat într-un limbaj mistic al picturii.

Sursa: tradus din Hajo Duchting - The Blaue Reiter, TASCHEN, pag. 80

Salt la inceputul paginii