Paul Tillich - Irelevanta si relevanta mesajului crestin

Paul Tillich - The Irrelevance and Relevance of the Christian Message

Despre autor

Paul Tillich (1886-1965), un critic timpuriu al lui Hitler, i s-a interzis să predea în Germania în 1933. A emigrat în Statele Unite, deținând funcții de profesor la Union Theological Seminary, New York (1933-1955); Harvard Divinity School (1955-1962); și Universitatea din Chicago Divinity School (1962-1965). A. Durwood Foster este profesor emerit de teologie creștină la Pacific School of Religion, Berkeley, California.

O cărticică mică plină de esență, dar mai ales una care oferă o perspectivă profundă și amplă asupra evoluției omului și a minții lui, a filosofiei lui de viață... ce s-a pierdut atunci când evident s-a câstigat ceva...

De pe Coperta din Spate a cărții

O mare parte din vastitatea lui Tillich este rezumată în mod spontan aici, așa cum numai el ar fi putut să o facă, vorbind din observații rare, personal și sincer, la ambii poli ai chemării vieții sale de teolog al culturii și interpret al mesajului creștin. Avem în aceste prelegeri, ca nicăieri altundeva cu atâta concizie, un Tillich complet rotund.
-- din Introducerea lui A. Durwood Foster

De ce, se întreabă Tillich, mesajul creștin a devenit aparent irelevant pentru societatea contemporană? Este oare Evanghelia capabilă să dea răspunsuri la întrebările ridicate de analiza existențialistă a situației umane? Da, răspunde el – dar pentru a face acest lucru, învățătura și predicarea creștină trebuie să treacă printr-o reînnoire dramatică, a cărei rădăcină necesită o afirmare a iubirii ca centrală a identității creștine. Mai mult, trebuie să recunoaștem că această sarcină nu se limitează la predicatori și teologi; toți împreună suntem responsabili pentru irelevanța sau relevanța Evangheliei în timpul nostru.

„Irelevanța și relevanța mesajului creștin” este o transcriere a prelegerilor Earl din 1963 ale lui Paul Tillich expuse la Graduate Theological Union. Susținute cu doar doi ani înainte de moartea sa, aceste prelegeri prezintă înțelegerea sinceră și profund personală a lui Tillich a relevanței predicării creștine și a teologiei creștine. De ce, se întreabă Tillich, mesajul creștin a devenit aparent irelevant pentru societatea contemporană? Este Evanghelia capabilă să dea răspunsuri la întrebările ridicate de analiza existențialistă a situației umane? Da, răspunde el -- dar pentru a face acest lucru, învățătura și predicarea creștină trebuie să treacă printr-o reînnoire dramatică, a cărei rădăcină necesită o afirmare a iubirii ca centrală a identității creștine. Mai mult, trebuie să recunoaștem că această sarcină nu se limitează la predicatori și teologi;

Ca idee de bază: Oamenii cărora le este destinat mesajul lui Dumnezeu, ca să spunem așa, sunt într-o continuă schimbare (normală) de-a lungul istoriei. Mesajul creștin, pentru a fi relevant, ar trebui să fie adecvat situației existențiale și dificultăților existențiale în care se află omul la momentul respectiv.

I. În prima prelegere, Recunoașterea irelevantei predicării creștine adresate lumii contemporane, sunt enumerate: irelevanta limbajului, a conținutului, atitudinea tradiționalistă fata de tradiția creștină (tradiția este bună, tradiționalismul este rău), aspecte ce țin de personalitățile slujitorilor si a practicaților(church-goers) tipici, irelevanța mesajului creștin pentru clase sociale variate, lipsa interesului si a pasiunii fără de care nimic măreț nu se realizează în istorie.

II. A doua prelegere se intitulează Natura gândirii de azi: Ciudățenia ei față de creștinismul tradițional și se referă la cauzele irelevanței mesajului creștin pentru oamenii de azi.
În cele din urmă, mergând pe firul lucrurilo, se ajunge la întrebarea Care sunt principiile care determină mintea modernă? Acestea ar fi următoarele:
1. Accentul pus pe dimensiunea orizontală a vieții
2. Intenția de a controla natura
3. Al treilea aspect este ceva intrinsec științei: a face ca orice să fie obiect calculabil care poate fi descris în termen de numere.

4. În cele din urmă, există conceptul redus de rațiune pe care l-am numi „rațiunea de calcul” (calculating reason).

Capitolul se încheie, surprinzãtor, cu invocarea existentialismului ca reactie profundã contra mintii moderne asa cum a fost descrisã aici.
”Existentialismul” - este cel mai abuzat si prost înteles termen, mai mentioneazã Tillich - este ”the way around”(drumul împrejur) pe care (ca adesea înainte) istoria, sau, dacã vreti, providenta divinã l-a dat pentru a face crestinismul relevant din nou. Existentialismul face aceasa prin arãtarea goliciunii (emptiness) simplei linii orizontale. Sensul acestui gol a crescut, de la Pascal încoace (Pascal trãind acea experientã misticã despre care aminteste si Tillich) la marile conceptualizãri ale existentialismului din sec. XIX, la acceptare pe scarã largã a reactiei. Existentialismul este o diagnozã a situatiei personalitãtii moderne, a negativitãtii unei lumi determinate numai de linia orizontalã... (pag.40)

III. A treia, si ultima, este Revolta contra mintii moderne. Relevanța mesajului creștin în pofida irelevanței lui.

Omul zilelor noastre, pierzând dimensiunea verticală, se miscă doar pe orizontală în virtutea unui impuls de a merge tot înainte (ahead and ahead) pe care Tillich îl numeste ”forwardism”.

Dar toată această înaintare compulsivă se petrece pe fondul unei lipse de sens (meaninglessness).

Omul actual ar trebui să reziste unui ”forwardism” lipsit de sens care îi determină existenta interioară si exterioară.

”... în toate creațiile culturale ar trebui să arătăm prezenta sacrului.

Avem nevoie de o înțelegere a culturii măsurată nu numai după productivitate, ci în termenii semnificației ultime care strălucește prin– chiar și prin cel mai aparent roman ateist și prin cea mai radical anti-umană artă vizuală.

Niciodată să nu considerați tărâmul secular ca fiind fără Dumnezeu doar pentru că nu vorbește despre Dumnezeu.

A vorbi despre un tărâm al creației divine și al providenței ca fiind fără Dumnezeu este [un act] fără Dumnezeu. Acest fapt neagă puterea lui Dumnezeu asupra lumii. L-ar forța pe Dumnezeu să se limiteze la religie și biserică.”