|
Anselm Grun
Corp si
spiritualitate
Dumnezeu ni se adresează
prin corpul nostru, Părinţii Deşertului erau convinşi
de aceasta. Părintele spiritual îl observa cu precizie pe elev,
îi examina cu atenţie corpul, gesturile, îi asculta sunetul
vocii; îi examina mimica şi acorda importanţă la
ceea ce iradia din el. Astfel, putea să recunoască dacă
elevul era într-adevăr transparent Duhului lui Isus Hristos
sau se prefăcea doar că-l urmează pe Hristos.
Corpul este un barometru care ne indică
dacă suntem sau nu transparenţi lui Hristos, dacă
Duhul lui a pătruns în profunzimile corpului şi sufletului
nostru sau dacă el trădează lipsuri (absenţe).
Corpul persoanelor evlavioase exprimă de multe ori frica, se
remarcă după umerii ridicaţi şi dinţii
strânşi. Adeseori ele s-au întărit şi devin insensibile,
spatele lor pare complet ţeapăn. Ele şi-au reprimat
sentimentele şi spatele lor poarta sarcina refulării.
Părinţii spirituali dădeau dovadă de perspicacitate,
căci, pentru ei, fizicul unei persoane spunea multe despre
ea.
Dumnezeu ne vorbeşte prin bolile noastre,
el ne dezvăluie atunci faţete ale personalităţii
noastre, necunoscute până atunci. Nu se pune problema să
căutăm care sentimente refulate sunt responsabile de această
maladie, aceasta n-ar face decât să ne înece sub culpabilitate
şi nu ne-ar ajuta cu nimic în vindecare, ba dimpotrivă.
Este inutil să sondăm trecutul, este mai bine să
consider boala ca pe un semnal pe care mi-l trimite Dumnezeu, pentru
ca eu să-mi schimb maniera de a trăi. Poate că, efectiv,
am depăşit măsura şi va trebui să-mi schimb
modul de a trăi. Dar va trebui şi să-mi scrutez adâncul
inimii pentru a fi la zi cu ceea ce o agită. Noi ştim
adesea, din instinct, ceea ce ni se cuvine, dar corpul nostru nu
vrea să urmeze intuiţia noastră cea mai bună
şi noi continuăm să trăim fără să
luăm seama. De aceea Dumnezeu ni se adresează pe un ton
mai ferm; el vrea, de exemplu, prin boală, să ne deschidă
ochii asupra modului nostru de viaţă şi asupra abisului
care ne separă de noi înşine. Boala este, deci, adesea,
un avertisment pe care n-ar trebui să-l ignorăm.
Mulţi nu vor să audă acest avertisment.
Ei consideră corpul de o manieră pur ştiinţifică:
dacă se îmbolnăveşte cauzele sunt neapărat exterioare.
Astfel, ei refuză să ia în seamă psihicul într-o
boală. Totuşi, în acest fel, ei despart corpul din relaţia
lui cu Dumnezeu şi nu sunt atenţi la vocea lui Dumnezeu
din corpul lor. Boala poate constitui o provocare spirituală,
un apel la a mă elibera de unele iluzii: nu am decât să
mă rog şi să trăiesc în mod sănătos
şi nimic nu mi se va întâmpla. Or, boala poate să-mi indice
erorile mele şi să-mi indice la ce trebuie să acord
importanţă în viaţă. Esenţialul nu constă
în a fi în perfectă sănătate şi foarte performant
ci în a fi transparent pentru Dumnezeu, fie că sunt bolnav
sau sănătos, puternic sau slab.
O evlavie matură implică o relaţie
sănătoasă cu corpul nostru; trebuie să ne ocupăm
de el, să-l îngrijim, dar fără exagerare, pentru
a evita să facem un centru de interes din corpul nostru. Ea
presupune, de asemenea, şi să lăsăm credinţa
să ne invadeze corpul. Corpul dezvăluie adevărul
nostru. Vom putea recunoaşte fermitatea credinţei noastre
după ţinuta noastră: o atitudine crispată şi
o lipsă de siguranţă trădează o credinţă
slabă. Aş vrea să cred, dar în realitate, n-am găsit
în credinţă nici un sprijin ferm. Potrivit Bibliei, credinţa
înseamnă: a fi capabil să stai drept, să găseşti
stabilitatea în Dumnezeu, să poţi să rămâi în
picioare pe o stâncă.
Pot să ştiu dacă am încredere
în Dumnezeu datorită suflului meu. Pot, în respiraţia
mea, să mă abandonez lui Dumnezeu. După expiraţie
trăim un moment de vid. În acea clipă trebuie să
ne lăsăm absorbiţi în Dumnezeu. A inspira prea repede
dovedeşte că nu ne adâncim cu adevărat în Dumnezeu.
Există ceva ce mă sperie de multe ori şi anume să
văd cum unii declară adevăruri mari referitoare la
spiritualitate. Cu toate acestea, corpul lor contrazice cuvintele
lor. Ei au o mare dorinţă de Dumnezeu, dar ei uită
să ţină seama de propriul lor adevăr. Ar vrea
să-l găsească pe Dumnezeu dar ignorând corpul lor.
Această cale, care ocultează o parte din noi înşine,
nu duce la maturitate, ea conduce mai degrabă la un impas.
Notă. Cei interesaţi
de subiectul acesta pot găsi o tratare în detaliu a legăturii
dintre corpul nostru si spiritualitate în cartea: Dincolo,
în adâncul nostru; iniţiere în meditaţie, de
Alphonse Goettmann, Editura Herald, 2008.
Detalii si comanda: (aici)
(Fragment extras din
volumul:
Anselm Grun – ACCOMPLIR SON HUMANITE,
Editura SALVATOR, 2008, Paris, France)
Traducerea: Viorica Juncan
Salt la inceputul paginii
|
