Anthony de Mello
(1931-1987)

Fragmente selectate din cartea:
Constienta. Capcanele si sansele realitãtii
Editura FOR YOU,
Detalii carte si posibilitate de comandã aici:
http://www.editura-foryou.ro/index.php?p=detalii&carte=37

Anthony de Mello s-a nascut la 4 Septembrie 1931 in Santa Cruz - o suburbie a orasului Bombay - India, intr-o familie de portughezi, de religie catolica, cu o traditie veche de 400 de ani.

De Mello a sustinut ca spiritualitatea este cel mai folositor lucru din lume - a trai fericirea ce iti apartine si te inconjoara; sa elimine suferinta nedorita din viata; pentru a intelege cea mai de baza intrebare a vietii: "Cine sunt eu?"; acestea sunt cele mai folositoare si sunt substanta caii spirituale.

Pana la moartea sa, care a survenit brusc la 2 Iunie 1987, Tony de Mello a fost director al Institutului de Consiliere Pastorala Sadhana, langa Poona in India. Autor a 5 carti best seller, cunoscut peste tot in lume pentru seminariile si cursurile pe care le-a sustinut, a cautat sa invate oamenii cum sa se roage, cum sa se trezeasca si cum sa traiasca.. "Majoritatea oamenilor - spunea el - sunt adormiti. Ei au nevoie sa fie treziti, sa deschida ochii, sa vada realitatea din ei si din afara lor. Cel mai mare dar este sa fii treaz, sa fii in legatura cu tine insuti, cu trupul, mintea, sentimentele, gandurile si senzatiile tale."

Cartile parintelui Anthony de Mello au fost scrise intr-un context multireligios, pentru a-i ajuta pe credinciosii altor religii, pe agnostici si pe atei, in cautarea lor spirituala, nefiind in nici un caz manuale pentru credinciosii catolici, pentru instruirea in doctrina sau dogma crestina.

Preluat integral de pe site-ul editurii For You, de aici:
http://www.editura-foryou.ro/index.php?p=detalii&carte=37

PATRU TREPTE CĂTRE ÎNTELEPCIUNE

Primul lucru pe care trebuie să-1 faceţi, este să intraţi în contact cu sentimentele negative de care nu sunteţi conştienţi.

Mulţi oameni au sentimente negative de care nu sunt conştienţi. Mulţi oameni sunt deprimaţi, fără să fie conştienţi că sunt deprimaţi. Doar când fac cunoştinţă cu bucuria, ajung să înţeleagă cât de deprimaţi sunt. Nu poţi trata un cancer pe care nu l-ai depistat. Nu poţi scăpa de gărgăriţele care ţi-au atacat plantele de bumbac, dacă nu eşti conştient de existenţa lor. Primul lucru pe care trebuie să-l faci, este să-ţi conştientizezi sentimentele negative. Ce sentimente negative? Mohoreala, de exemplu. Te simţi mohorât şi indispus. Simţi că te urăşti, te simţi vinovat. Simţi că viaţa n-are sens, că n-are nici un rost; ai un sentiment de suferinţă, te simţi nervos şi încordat, încearcă, mai întâi, să intri în contact cu aceste sentimente.

Al doilea pas (programul acesta cuprinde patru etape) este să înţelegi că sentimentul există în tine, nu în realitate. Este ceva atât de evident, dar ai oare impresia că oamenii îşi dau seama? Habar n-au, crede-mă. Au doctorate în psihologie, sunt rectori de universităţi, dar asta n-au înţeles. La şcoală n-am fost învăţat cum să trăiesc. Am fost învăţat orice altceva. Aşa cum spu­nea cineva: „Am primit o educaţie destul de bună. Mi-a trebuit ani de zile să mă descotorosesc de ea." Despre asta este vorba în spiritualitate: despre dezvăţ. Dezvăţarea de toate prostiile care ţi-au fost inoculate.

Sentimentele negative sunt în tine, nu în realitate. Aşadar, încetează să mai încerci să schimbi realitatea. Ar fi o nebunie. Nu mai încerca să-l schimbi pe cel de lângă tine. Noi ne irosim tot timpul şi toată energia în încercarea de a schimba circumstanţele exterioare, de a-i schimba pe partenerii noştri, pe şefii noştri, pe prietenii noştri, pe duşmanii noştri, şi pe toţi ceilalţi. Dar nu trebuie să schimbăm nimic. Sentimentele negative sunt în voi. Nici o persoană de pe Pământ nu are puterea să vă facă nefericiţi. Nu există nici un eveniment pe pământ care să aibă puterea să vă tulbure sau să vă rănească. Nici un eveniment, condiţie, situaţie sau persoană. Nimeni nu v-a spus asta; toţi v-au spus contrariul. De aceea sunteţi acum într-o asemenea situaţie încurcată. De aceea sunteţi adormiţi. Nu vi s-a spus asta niciodată - deşi este mai mult decât evident.

[...]

Al treilea pas: Niciodată să nu te identifici cu acel sentiment. Nu are nimic de a face cu ,eu-ul'. Nu defini şinele tău esenţial în termenii acelui sentiment. Nu spune: „Eu sunt deprimat". Dacă vrei să spui: „E deprimant", atunci este în regulă. Dacă vrei să spui că depresia există, e bine; dacă vrei să spui că mohoreala este prezentă, e bine. Dar nu: „Eu sunt posomorât". Tu te defineşti pe tine însuţi în termenii sentimentului. Aceasta este iluzia ta; aceasta este greşeala ta. Depresia există, este pre­zentă chiar acum, există sentimente de tristeţe chiar acum, dar lasă-le să existe, lasă-le în pace. Vor trece. Totul trece - totul.

Depresiile şi emoţiile tale n-au nici o legătură cu fericirea. Ele sunt oscilaţiile pendulului. Dacă eşti în căutare de emoţii şi senzaţii tari, fii gata să te întâlneşti cu depresia. Vrei să-ţi iei drogul? Pregăteşte-te să suporţi mahmureala. Capetele pendulu­lui oscilează unul către celălalt.

[...]Psihologii ne spun cât de important este să dobândeşti simţul apartenenţei. Prostii. De ce să vrei să aparţii unei persoane? Nici asta nu mai contează.

[...]Ceea ce îţi trebuie este să fii liber. Ceea ce îţi trebuie este să iubeşti. Asta e realitatea; aceasta e natura ta. Dar ceea ce-mi spui, de fapt, este că vrei să fii dorit. Vrei să fii aplaudat, să fii atrăgător, vrei ca toate maimuţicile să alerge după tine. Iţi iroseşti viaţa. Trezeşte-te! Nu ai nevoie de aşa ceva. Poţi fi fericit pe deplin şi fără asta.

Anturajul tău nu va fi prea încântat să audă acest lucru, deoarece tu devii înfricoşător când deschizi ochii şi înţelegi. Cum să controlezi un astfel de om? El nu are nevoie de tine; nu se simte ameninţat de critica ta; nu-i pasă de ceea ce crezi sau ceea ce spui despre el. El rupe toate lanţurile; nu mai este o marionetă. Este înfricoşător. „Deci, trebuie să scăpăm de el pentru că spune adevărul; nu mai cunoaşte frica; a încetat să mai fie uman." Uman! Iată! în sfârşit, o fiinţă umană! El şi-a curmat sclavia, a evadat din închisoarea lor.

Nici un eveniment nu justifică un sentiment negativ. Nu există nici o situaţie pe lume care să justifice un sentiment negativ. Asta este ceea ce s-au tot căznit să ne spună misticii noştri. Dar nimeni nu ascultă. Sentimentul negativ este în tine. In Bhagavad-Gita, cartea sacră a hinduşilor, Domnul Krishna îi spune lui Arjuna: „Cufundă-te în toiul luptei şi păstrează-ţi inima la picioarele de lotus ale Domnului." O frază extraordinară.

Nu trebuie să faci nimic pentru a obţine fericirea. Marele Meister Eckhart a spus foarte frumos: „Nu ajungi la Dumnezeu adăugându-ţi ceva în suflet, ci smulgând ceva din el." Nu trebuie să faci ceva pentru a fi liber, trebuie să renunţi la ceva. Atunci devii liber.

[...]

Al patrulea pas: Cum poţi schimba lucrurile? Cum puteţi să vă schimbaţi pe voi înşivă? Sunt multe lucruri pe care trebuie să le înţelegi aici - ori, mai degrabă, doar un singur lucru, care poate fi exprimat în mai multe moduri.

Să ne imaginăm un pacient care merge la medic şi îi spune de ce suferă. Medicul zice: „Foarte bine, ţi-am înţeles simptomele. Ştii ce voi face? Voi scrie o reţetă pentru vecinul tău!" Pacientul răspunde: „Mulţumesc foarte mult, doctore, aceasta mă face să mă simt mult mai bine". Nu-i aşa că e absurd? Dar asta este ceea ce facem cu toţii. Persoana care e adormită, este totdeauna convinsă că se va simţi mai bine dacă altcineva se schimbă. Tu suferi pentru că eşti adormit, dar gândeşti: „Cât de minunată ar fi viaţa, dacă altcineva s-ar schimba; cât de minunată ar fi viaţa, dacă vecinul meu s-ar schimba, dacă soţia mea sau şeful meu s-ar schimba."

Întotdeauna vrem ca altcineva să se schimbe, pentru ca noi să ne simţim bine. Dar ţi-a trecut vreodată prin minte cu ce te-ar putea influenţa pe tine, dacă soţia ta sau soţul tău s-ar schimba?

Eşti la fel de vulnerabil ca şi înainte; eşti la fel de prost ca şi înainte; eşti la fel de adormit ca şi înainte. Tu eşti cel care are nevoie să se schimbe - cel care trebuie să ia medicamentul. Tu continui să insişti: „Mă simt bine, pentru că lumea este în regulă." Greşit! Lumea este în regulă, pentru că eu mă simt bine. Asta spun toţi misticii.

TOTUL E ÎN PERFECTĂ REGULĂ CU LUMEA

Când te trezeşti, când înţelegi, când vezi, lumea redevine normală. Noi ne facem mereu griji în privinţa răului. Există o poveste sugestivă, despre un băieţel care merge pe malul unui fluviu şi vede un crocodil prins într-o plasă. Crocodilul îi spune: „Fie-ţi milă de mine. Nu vrei să-mi dai drumul, te rog? Poate că sunt urât, dar nu-i vina mea, ştii prea bine. Aşa am fost creat. Dar, indiferent de înfăţişarea mea exterioară, am şi eu o inimă de mamă. Am venit în dimineaţa asta în căutare de hrană pentru puii mei şi am fost prinsă în această capcană!" Aşa că băiatul spune: „Da, dar dacă ar fi să te ajut să scapi din capcană, ai să mă înhaţi şi ai să mă omori." Crocodilul întreabă: „Crezi că i-aş putea face aşa ceva binefăcătorului şi salvatorului meu?" Aşa că băiatul se lasă convins să tragă plasa afară, iar crocodilul îl înhaţă. Prins între fălcile crocodilului, el spune: „Va să zică, asta e răsplata pe care o primesc pentru faptele mele bune." Iar crocodilul răs­punde: „Ei bine, n-o lua ca pe un afront personal, băiete, aşa e lu­mea, asta este legea vieţii." Băiatul nu poate fi de acord cu asta, aşa că crocodilul spune: „Vrei să întrebăm şi pe altcineva dacă e aşa sau nu?" Băiatul vede o pasăre aşezată pe o ramură şi spune: „Pasăre, e adevărat ce zice crocodilul?" Pasărea răspunde: „Cro­codilul are dreptate. Uite-te la mine. într-o zi veneam acasă cu mâncare pentru puişorii mei. Imaginează-ţi groaza mea când am văzut un şarpe care se urcase în copac şi se îndrepta ţintă spre cuibul meu. Eram cu totul neajutorată. Nu s-a oprit până nu mi-a înghiţit toţi puii, unul câte unul. Am tot ţipat şi strigat, dar a fost în zadar. Crocodilul are dreptate, aceasta este legea vieţii, aşa stau lucrurile pe lume." „Vezi", spune crocodilul. Dar băiatul zice: „Lasă-mă să mai întreb pe cineva." Aşadar, crocodilul spune: „Bine, întreabă." Pe malul fluviului tocmai trecea un măgar bă­trân. „Măgarule", spune băiatul „crocodilul zice aşa şi aşa. Are dreptate crocodilul?" Măgarul spune, „Crocodilul are deplină dreptate. Uite-te la mine. Eu am muncit şi am slugărit toată viaţa la stăpânul meu şi abia de-mi dădea cât de cât să mănânc. Acum, că sunt bătrân şi nefolositor, m-a alungat şi iată-mă rătăcind prin junglă, aşteptând vreo fiară sălbatică să mă sfâşie şi să-mi pună capăt vieţii. Crocodilul are dreptate, aceasta este legea vieţii, aşa este în lumea asta." „Vezi", spune crocodilul. „Hai să mergem!" Băiatul spune: „Mai dă-mi o şansă, o ultimă şansă. Lasă-mă să întreb încă o fiinţă. Aminteşte-ţi cât de bun am fost cu tine." Aşa­dar, crocodilul zice: „Bine, e ultima ta şansă". Băiatul vede un ie­pure trecând şi îi spune: „Iepure, crocodilul are dreptate?" Iepu­rele se aşează în două picioare şi îi spune crocodilului: „Aşa i-ai spus tu băiatului?" Crocodilul zice: „Da, aşa i-am spus". „Stai puţin", spune iepurele. „Trebuie să discutăm chestia asta". „Bine", zice crocodilul. Dar iepurele spune: „Cum putem să stăm de vorbă, când tu ţii băiatul între fălci? Dă-i drumul; trebuie să ia şi el parte la discuţia noastră." Crocodilul spune: „Eşti un şme­cher, în momentul în care îi dau drumul, o s-o ia la fugă." Iepu­rele spune: „Am crezut că ai mai multă minte. Dacă ar încerca să fugă, cu o singură lovitură de'coadă îl poţi omorî." „De acord", spune crocodilul şi îl eliberează pe băiat, în clipa în care băiatul este liber, iepurele îi spune: „Fugi!" Iar băiatul fuge şi scapă. Apoi, iepurele îl întreabă pe băiat: „Nu-ţi place carnea de croco­dil? Oamenilor din satul tău nu le-ar plăcea o masă bună? Nu 1-ai eliberat complet pe crocodil; cea mai mare parte a corpului lui este încă prinsă în plasă. De ce nu te duci în sat să-i aduci pe toţi şi să faceţi un ospăţ." Exact aşa a şi făcut băiatul, care se şi duce în sat şi îi cheamă pe toţi bărbaţii. Aceştia vin cu topoare, bâte şi suliţe lor şi-l omoară pe crocodil. Câinele băiatului vine şi el, şi când îl vede pe iepure, îl urmăreşte, îl înhaţă şi-l sugrumă. Băiatul ajunge prea târziu şi, văzând cum moare iepurele, spune: „Crocodilul avea dreptate, aşa este lumea, asta este legea vieţii."

Nu există explicaţie pe care s-o poţi da, care să justifice toată suferinţa şi răul, chinul, distrugerea şi foametea din lume! Nu vei explica asta niciodată. Poţi încerca s-o faci în mod rezonabil, cu formulele tale religioase sau altfel, dar nu vei reuşi vreodată să găseşti explicaţia.

Pentru că viaţa este un mister - ceea ce înseamnă că mintea ta raţională nu-i poate descifra înţelesul. De aceea trebuie să te trezeşti şi atunci vei realiza, dintr-odată că nu realitatea are probleme, ci că tu eşti problema.

SOMNAMBULISMUL

Sfânta Scriptură a făcut din totdeauna aluzie la asta, dar voi nu veţi înţelege vreodată nici un cuvânt din spusele Scripturii, până nu vă treziţi. Oameni adormiţi citesc Sfânta Scriptură şi îl răstignesc pe Mesia pe baza ei. Trebuie să te trezeşti, ca să înţelegi ce zice sfânta Scriptură. Când te trezeşti cu adevărat, ea capătă înţeles. La fel e şi cu realitatea. Dar niciodată nu vei fi în stare să exprimi aceasta în cuvinte. Ai prefera, mai degrabă, să întreprinzi ceva? Dar chiar şi atunci, trebuie să ne asigurăm că nu te repezi să acţionezi, doar pentru a scăpa de sentimentele ta­le negative. Mulţi oameni se aruncă şi acţionează, doar ca să în­răutăţească lucrurile. Acţiunile lor nu pornesc din dragoste, ci din sentimente negative. Ele îşi au izvorul în vinovăţie, supărare, ură; într-un sentiment al nedreptăţii, sau altceva similar. Trebuie să te asiguri de „starea", ta înainte de a acţiona. Trebuie să fii si­gur cine eşti, înainte să acţionezi. Din păcate, când oamenii adormiţi se reped să acţioneze, ei nu fac decât să înlocuiască o cruzime cu alta, o nedreptate cu alta. Şi aşa mai departe. Meister Eckhart spune: „Nu prin acţiunile voastre veţi fi salvaţi" (sau treziţi; spuneţi-i cum vreţi) „ci prin fiinţa voastră. Nu prin ceea ce faceţi, ci prin ceea ce sunteţi, veţi fi judecaţi." La ce bun să-i hrăniţi pe cei înfometaţi, să le daţi să bea celor însetaţi sau să vizitaţi deţinuţii din închisoare?"

Amintiţi-vă fraza lui Sfântului Pavel: „Dacă îmi las trupul să fie ars şi îmi dau toate bunurile pentru a-i hrăni pe săraci, fără să am dragoste ..." Nu acţiunile voastre, ci starea voastră este cea care contează. De abia atunci v-aţi putea repezi să acţi­onaţi. Aţi putea să o faceţi, sau nu. Nu puteţi decide aceasta, pâ­nă când nu vă treziţi. Din păcate, se pune un mare accent pe schimbarea lumii şi se pune foarte puţin accent pe trezire. Când te trezeşti, vei şti ce să faci sau ce să nu faci. Unii mistici sunt foarte ciudaţi, ştii asta? Ca Iisus, care a spus ceva de genul: „Eu nu am fost trimis la aceşti oameni; mă mulţumesc să fac ceea ce trebuie să fac în clipa de faţă. Mai târziu, poate ..." Unii mistici păstrează tăcerea. In mod ciudat, alţii cântă cântece. Şi alţii îi ajută pe oameni. Nu ştim niciodată cu certitudine. Ei îşi stabilesc singuri propriile legi; ei ştiu exact ce e de făcut. „Cufundă-te în toiul luptei şi închină-ţi inima la picioarele de lotus ale Domnului", cum v-am spus mai devreme.

Imaginează-ţi că nu te simţi bine, că eşti prost dispus şi pleci într-o plimbare prin nişte zone superbe ale ţării. Peisajul este frumos, dar tu nu eşti starea în care să vezi ceva. Câteva zile mai târziu, treci din nou prin aceleaşi locuri şi îţi spui: „Doamne, unde eram, de n-am observat toate astea?" Totul devine frumos, atunci când te schimbi.

Sau se întâmplă să te uiţi la copaci şi munţi prin ferestre udate de ploaie şi furtună şi totul pare confuz şi fără formă, îţi vine să te duci de-a dreptul acolo şi să transformi copacii, să schimbi munţii. Ai răbdare un pic, hai să ne uităm mai atenţi la fereastra ta. Când încetează furtuna şi ploaia se opreşte, iar tu priveşti prin fereastră, îţi spui: „Ei bine, cât de diferit arată totul". Noi nu vedem oamenii şi lucrurile aşa cum sunt ele, ci aşa cum suntem noi. De aceea, când doi oameni se uită la ceva sau la cineva, există două reacţii diferite. Noi vedem lucrurile şi oamenii nu aşa cum sunt ei, ci aşa cum suntem noi.

Iţi aminteşti pasajul din Biblie care vorbeşte despre felul în care totul se transformă în bine pentru cei care-L iubesc pe Dumnezeu? Când te trezeşti, în sfârşit, nu mai încerci să faci să se întâmple lucrurile bune; ele se întâmplă de la sine. Şi înţelegi, dintr-o dată, că tot ce ţi se întâmplă este bine. Gândeşte-te la anumite persoane cu care trăieşti alături şi pe care ai vrea să le schimbi. Aceşti oameni ţi se par prost dispuşi, nechibzuiţi, nestatornici, prefăcuţi, sau oricum altcumva. Dar când tu te schimbi şi eşti altfel şi ei vor fi diferiţi. Acesta este un tratament infailibil şi miraculos, în ziua în care tu te transformi, şi ei vor deveni diferiţi, iar tu îi vei vedea altfel. Cineva care părea înfricoşător, va părea acum înfricoşat. Cineva care părea prost crescut, va părea doar înfricoşat. Dintr-o dată, nimeni nu mai are puterea să te mai rănească. Nimeni nu are puterea să te streseze. Este ceva de genul: Tu laşi o carte pe masă, iar eu o ridic şi spun: „Mă stresezi cu cartea asta. Eu sunt obligat fie să o ridic, fie să o las aco­lo". Oamenii sunt atât de ocupaţi să-i acuze pe toţi ceilalţi, să dea vina pe toţi ceilalţi, să dea vina pe viaţă, să dea vina pe societate, să dea vina pe vecinii lor. Tu nu vei schimba acest mod de a fi; îţi vei continua coşmarul, nu te vei trezi niciodată.

Repetaţi acest program de o mie de ori: (a) identificaţi sentimentele negative în voi; (b) înţelegeţi că ele, sentimentele, sunt în voi, şi nu în lume, sau în realitatea exterioară; (c) nu le priviţi ca parte esenţială a lui ,eu'; ele sunt lucruri trecătoare; (d) înţelegeţi că atunci când voi vă schimbaţi, totul se schimbă.

SCHIMBAREA CA LĂCOMIE

Ne rămâne totuşi o mare întrebare: Eu trebuie să fac ceva pentru a mă schimba?

Am o mare surpriză pentru voi, am o veste bună să vă dau! Nu trebuie să faceţi nimic. Cu cât faceţi mai mult, cu atât mai rău devine totul. Tot ce trebuie să faceţi, este să înţelegeţi.

Gândiţi-vă la o persoană cu care locuiţi sau cu care lucraţi, pe care nu o agreaţi, care face să încolţească în voi sentimente negative. Hai să vă ajut să înţelegeţi ce se petrece. Primul lucru pe care trebuie să-l înţelegeţi este că sentimentul negativ este în voi. Voi sunteţi responsabili pentru sentimentul negativ, nu cealaltă persoană. Altcineva în locul vostru ar fi perfect netulburat şi echilibrat în prezenţa acelei persoane; n-ar fi afectat deloc. Voi sunteţi. Acum înţelegeţi un alt lucru, acela că voi emiteţi o pretenţie. Voi aşteptaţi ceva de la această persoană. Puteţi să conştientizaţi acest lucru? Apoi, spuneţi-i acestei persoane: „Eu nu am nici un drept să-ţi cer ceva." Spunând asta, veţi renunţa la aşteptări. „Eu nu am nici un drept să-ţi cer ceva. O, mă voi proteja pe mine însumi de consecinţele acţiunilor tale, ale dispoziţiilor tale sau de orice - dar, în acelaşi timp, tu îţi poţi vedea de drum şi poţi fi orice doreşti să fii. Eu nu am nici un drept să-ţi cer ceva."

Vedeţi ce se întâmplă când faceţi asta. Daca aveţi vreo reţinere în a spune aceste cuvinte, vai, cât de multe veţi descoperi despre acel ,mine' al vostru. Lăsaţi să iasă la iveală dictatorul din voi, lăsaţi tiranul să-şi arate chipul. Credeaţi că sunteţi nişte mieluşei, nu-i aşa? Dar eu sunt un tiran şi tu eşti un tiran. E o mică variaţie a lui: „Eu sunt un prost, tu eşti un prost. Eu sunt un dictator, tu eşti un dictator. Vreau să vă controlez viaţa în locul vostru; vreau să vă spun exact cum se aşteaptă oamenii să fiţi şi cum se aşteaptă oamenii să vă purtaţi - şi ar fi bine să vă comportaţi aşa cum am hotărât eu, altfel mă voi pedepsi pe mine însumi pentru că am sentimente negative." Amintiţi-vă ce v-am spus: fiecare este nebun.

[...]

Un medic american a scris despre efectul competiţiei asupra vieţii sale. [...]
Si uite-aşa a intrat lipsa de omenie în viaţa lor, dar nimeni nu a recunoscut-o ca fiind neomenie. Iată cât de nebuni au devenit oamenii! Unii dintre voi mă întreabă ce vreau să zic, când spun: „Mergeţi înainte şi fiţi voi înşivă. E absolut în regulă, dar eu mă voi apăra, şi voi rămâne eu însu­mi." Cu alte cuvinte, nu vă voi lăsa să mă manipulaţi. Eu îmi voi trăi viaţa; voi merge pe drumul meu; îmi voi păstra libertatea de a gândi, de a-mi urma tendinţele şi gusturile. Iar vouă vă voi spune nu. Dacă voi simţi că nu vreau să stau în compania voastră, nu va fi din cauza vreunor sentimente negative pe care mi le provocaţi. Pentru că nu mai este cazul. Voi nu mai aveţi putere asupra mea. S-ar putea doar să prefer compania altor oameni. Deci, când cineva îmi spune: „Ce-ai zice să vedem un film în seara asta?" Eu voi spune: „îmi pare rău, vreau să merg cu altcineva; îmi place compania lui mai mult decât a ta." Şi este în regulă. Să spui nu oamenilor - este ceva minunat; aceasta este parte a trezirii. Parte a trezirii este să-ţi trăieşti viaţa aşa cum crezi că e potrivit. Şi înţelege: Acesta nu este egoism. Lucrul egoist este să ceri ca alţii să-şi trăiască viaţa aşa cum crezi tu că este potrivit. Acesta este egoism. Nu este egoism să-ţi trăieşti viaţa aşa cum crezi tu că e potrivit. Egoismul se ascunde în pretenţia ca alţii să-şi trăiască viaţa în aşa fel încât să se potrivească cu gusturile voastre, sau cu mândria voastră, sau cu profitul vostru, sau cu plăcerile voastre. Asta înseamnă egoism cu adevărat. Aşa că, mă voi proteja. Nu mă voi simţi obligat să fiu cu tine; nu mă voi simţi obligat să-ţi spun da. Dacă îmi va plăcea compania ta, mă voi bucura de ea fără să mă cramponez. Dar nu te voi mai evita din cauza eventualelor sentimente negative pe care mi le provoci. Tu nu mai ai acea putere.

Trezirea ar trebui să te ia prin surprindere. Când nu te aştepţi să se întâmple un lucru şi acesta se întâmplă, eşti sur­prins. Când soţia lui Webster (* Noah Webster, 1758-1843, lexicograf american, a cărui \ucrareDicfionar american al limbii engleze a fost publicat în 1828. N. T.) l-a prins sărutându-se cu mena­jera, i-a spus că este foarte surprinsă. Iar Webster, care era obse­dat de folosirea corectă a cuvintelor (lucru de înţeles, din mo­ment ce a întocmit un dicţionar), i-a răspuns astfel: „Nu, draga mea, eu sunt surprins. Tu eşti uluită!"

Unii oameni fac din trezire un obiectiv în sine, pe care sunt hotărâţi să-l atingă; ei spun: „Refuz să fiu fericit, până nu mă trezesc", în acest caz, e mai bine să fii aşa cum eşti - pur şi simplu, să fii conştient de felul în care eşti. Simpla stare de conştientă este de-a dreptul fericire, în comparaţie cu încercarea de a reacţiona tot timpul. Oamenii reacţionează atât de repede, pentru că nu sunt conştienţi. Vei ajunge să înţelegi că există momente când vei reacţiona în mod inevitabil, chiar şi în stare de conştientă. Dar, cu cât sporeşte conştienta, cu atât vei reacţiona mai puţin şi vei acţiona mai mult. Chiar nu contează.

[...]

Aşadar, ar fi bine să începi să fii conştient de condiţia ta actuală, oricare ar fi ea. încetează să mai fii un dictator, încetează să te mai forţezi să mergi într-o anume direcţie. Atunci, într-o zi, vei înţelege că numai şi numai prin conştientă ai obţinut deja lucrul către care tindeai.

O PERSOANĂ SCHIMBATĂ

Nu ridica pretenţii atunci când porneşti în căutarea conştienţei tale. E la fel ca atunci când trebuie să respecţi regulile de circulaţie. Dacă nu le respecţi plăteşti amendă. De exemplu, în Statele Unite se circulă pe partea dreaptă a drumului; în Anglia se circulă pe stânga, în India tot pe stânga. Dacă nu te confor­mezi, plăteşti amendă; nu e cazul să te simţi jignit şi nici să ai pre­tenţii sau speranţe; trebuie doar să te supui regulilor de circulaţie.

Te întrebi unde jntervine compasiunea, unde intervine vinovăţia în toate astea, îţi vei da seama, atunci când te vei trezi. Dar dacă ai chiar în prezent un sentiment de vinovăţie, cum aş putea eu oare să-ţi explic toate astea? Cum să înţelegi tu ce este compasiunea? Ştii, uneori oamenii vor să-L imite pe Christos -dar dacă maimuţa cântă la saxofon, asta nu face din ea un muzi­cian. Nu-L poţi imita pe Christos, copiindu-i comportamentul exterior. Trebuie să fii chiar Christos. Atunci vei şti exact ce să faci într-o anume situaţie, ţinând cont de temperamentul tău, de caracterul tău şi de caracterul şi temperamentul persoanei cu care ai de a face. Nu trebuie să-ţi spună altcineva ce să faci. Dar pentru a asta, trebuie să fii ceea ce a fost Christos. O imitaţie exterioară nu te va duce nicăieri. Dacă îţi închipui că în cadrul unei atitudini pline de compasiune intră şi blândeţe, nu am cum să-ţi descriu compasiunea, deoarece compasiunea poate fi foarte du­ră. Compasiunea poate fi foarte brutală, compasiunea te poate zdruncina, compasiunea îşi poate sufleca mânecile şi poate tăia în carne vie. Compasiunea înseamnă tot felul de lucruri. Compa­siunea poate fi plină de blândeţe - dar nu există modalitate de a şti asta. Abia când tu devii iubire - cu alte cuvinte, când ai re­nunţat la iluziile şi ataşamentele tale - abia atunci vei „şti".

Pe măsură ce te identifici tot mai puţin cu ,eu-ul' tău, vei fi mai mult în armonie cu toţi şi cu toate. Ştii de ce? Pentru că nu-ţi mai este frică să fii jignit, sau să nu fii agreat. Nu mai ai dorinţa de a-i impresiona pe ceilalţi, îţi imaginezi ce uşurare te cuprinde, când nu mai eşti obligat să impresionezi pe nimeni? O, ce uşurare. Fericire, în sfârşit! Nu te mai simţi nevoit sau constrâns să dai tot felul de explicaţii. Lucrurile sunt în regulă aşa cum sunt. Ce-ar mai fi de explicat? Nu mai simţi nevoia sau con­strângerea să-ţi ceri iertare. Mai degrabă aş prefera să te aud spu­nând: „M-am trezit", decât să te aud spunând: „îmi pare rău". Mai degrabă aş prefera să te aud spunându-mi: „M-am trezit de când ne-am întâlnit ultima oară; ce ţi-am făcut, nu se va mai repeta", decât să te aud spunând: „îmi pare atât de rău pentru ce ţi-am făcut." De ce-ar trebui cineva să-şi ceară iertare? Iată ceva ce trebuie să cercetezi mai îndeaproape. Chiar şi atunci când cineva a fost rău cu tine, nu e nevoie de scuze.

Nimeni nu a fost rău cu tine. Acel cineva a fost rău cu ceea ce credea el că eşti tu - dar nu cu tine însuţi. Nu te respinge nimeni niciodată; oamenii resping doar ceea ce li se pare că eşti tu. Dar asta e valabil pentru ambele părţi. Pe de altă parte, nici nu te acceptă nimeni. Până când oamenii nu se trezesc, ei nu fac altceva decât să accepte sau să respingă imaginea lor despre tine. Ei şi-au confecţionat despre tine o imagine - şi pe aceasta o res­ping sau o acceptă. Vezi cât de zdruncinat poţi să fii când te afunzi în această problemă? E o cale mult prea facilă. Dar cât de uşor este să-i iubeşti pe oameni, când înţelegi acest lucru. Cât de uşor este să-i iubeşti pe toţi, când nu te identifici cu ceea ce-şi imaginează ei că eşti tu, sau că sunt ei. A devenit uşor să-i iubeşti pe ei - să iubeşti pe toată lumea.

Eu mă observ pe ,mine', dar nu gândesc despre ,mine', deoarece ,mine' care gândeşte are şi multe păreri eronate. [...]

Nu se poate spune nimic despre starea de trezire; nu se poate vorbi decât despre starea de adormire. Se pot doar emite păreri despre starea de trezire. Nu se poate spune nimic despre fericire. Fericirea nu poate fi definită. Ceea ce poate fi definit este nefericirea. Renunţă la nefericire - şi vei şti. Iubirea nu poa­te fi definită; lipsa iubirii poate fi. Renunţă la lipsa de iubire, renunţă la frică şi vei şti. Noi vrem să aflăm cum este să fii în stare de trezie. Dar nu vei şti, decât când vei atinge această stare.

Am dat eu oare de înţeles, de exemplu, că n-ar trebui să avem pretenţii de la copiii noştri? Ceea ce am spus a fost: „Nu ai dreptul să ceri nimic". Mai devreme sau mai târziu, copilul va trebui să se desprindă de tine, conform poruncilor Domnului. Iar tu nu vei mai avea absolut nici un drept asupra lui. De fapt, în realitate, el nu este copilul tău şi nici n-a fost vreodată. El apar­ţine vieţii, nu ţie. Nimeni nu-ţi aparţine. Tu vorbeşti numai despre educaţia copilului, îi spui: „Dacă vrei să mănânci de prânz, ar fi bine să vii între ora douăsprezece şi unu, ori nu primeşti de mâncare." Şi atât. Aşa merg lucrurile aici. Nu vii la timp, nu capeţi de mâncare. Eşti liber, e adevărat, dar trebuie să-ţi asumi consecinţele.

Când spun că nu trebuie să aştepţi nimic de la alţii, nici să ceri ceva de la ei, mă refer la speranţe şi pretenţii legate de bunăstarea mea.

(Fragmente selectate de la pag. 63 la pag. 78)

Sursa: Anthony de Mello - Constienta. Capcanele si sansele realitãtii,
Editura For You, Detalii carte si posibilitate de comandã aici:
http://www.editura-foryou.ro/index.php?p=detalii&carte=37

Salt la inceputul paginii