Dialog Jacques Castermane cu dr. Tauber (psihologia
adâncurilor de C.G. Jung)
trad. din volumul
Jacques Castermane - Les lecons de K.G. Durckheim
Anima naturaliter religiosa
Numai integrarea contrariilor dă
pacea
Dualismul! Este Cain şi Abel dar şi… Domnul şi
Doamna!
Arhetipurile
Umbra! Dacă rămâne inconştientă ea devine
autonomă
Anima şi Animus
Emoţiile, limbajul umbrei
Fiecare femeie are în ea patru femei, fiecare bărbat are
în el patru bărbaţi
Încă de la începutul sejurului meu la Rutte
Graf Durckheim m-a invitat, cu insistenţă, să
încep o lucrare asupra inconştientului. Nu eram deloc entuziast!
Mi se părea că practica aşezării în linişte,
lucrarea asupra corpului în Personale Leibtherapie puteau
să fie suficiente. În Japonia nu li se propune călugărilor
zen să facă o analiză! De aceea fără
mustrare de conştiinţă rezistam acestei lucrări
asupra inconştientului.
Câteva luni mai târziu, participă la o sesiune
dr. Ignace Tauber, un om prietenos, jovial, plin de umor. El
ne vorbeşte despre Jung, pe care l-a cunoscut personal
şi cu care a lucrat; el ne vorbeşte de asemenea despre
Marie-Louise von Franz. Participanţii îi pun întrebări
referitoare la vise, imaginaţia activă, I Ging.
În aceeaşi seară profit de un moment
în care suntem împreună pentru a-i povesti un vis. Foarte
repede analiza lui mă fascinează. Dr. Tauber mă
face să înţeleg că problema subliniată de
motivele acestui vis era cea a tuturor bărbaţilor
şi nu doar a mea. Din acea clipă trec de la un sentiment
de culpabilitate la o stare de responsabilitate.
Această experienţă de o seară m-a făcut
să înţeleg insistenţa lui Graf Durckheim şi,
săptămâna următoare, am început o analiză.
Reticenţa învăţătorilor şi
a adepţilor de Yoga, ca şi cea a adepţilor zenului,
vizavi de analiza conţinuturilor inconştientului este
comprehensibilă. Cu ocazia unei călătorii în
Japonia, doisprezece ani mai târziu, am crezut că văd
şi înţeleg pentru ce nu li se propune practicanţilor
de zen să reflecteze asupra a „ceea ce nu mai ştim
şi asupra a ce nu ştim încă despre noi înşine”.
Într-o societate în care omul este încă închis într-o regulă
colectivă, o lucrare de individuaţie nu este necesară.
Forţele inconştientului sunt canalizate, şi de
asemenea refulate, de exigenţele regulii colective,
regulile familiale, ale şcolii, ale mediului de lucru,
ale bisericilor şi ale statului.
În Occident regula colectivă nu mai are
greutate. Mergeţi pe autostradă cu 130 km/oră
şi număraţi câte maşini vă depăşesc,
amintiţi-vă de comportamentul studenţesc înainte
şi după 1968! Nu suntem într-o ţară în care
muncitorul în grevă continuă să lucreze cu o
banderolă pe braţ pe care să scrie „în grevă”!
Pentru a nu deranja existenţa celor deserviţi care
nu au nimic de a face cu problema lor.
Omul occidental mai liber sau mai puţin
liber de regula exterioară devine prizonier al
forţelor inconştientului său, care nu mai sunt
canalizate de morală, etică, regulament. Lucrarea
de individuaţie devine aşadar o necesitate pentru
cel care se vrea individ. Dialogul care urmează
dezvăluie câteva legi cărora le suntem în mod inconştient
supuşi cu toţii. Acest dialog rezumă, de asemenea,
conţinutul numeroaselor sesiuni animate de Ignace Tauber
la Centrul Durckheim:
-
psihologia adâncurilor şi zen
- miturile Greciei
- miturile agiptene
- miturile Bibliei
- moarte, ritual de trecere
Dialog cu dr. Tauber
J.C. – Pentru ce lucrarea lui Graf Durckheim
şi cea a lui C.G. Jung îţi par importante astăzi?
Dr. T. – Noi am ajuns la o staţie de mare
trecere, după 2000 de ani de creştinism. Astrologia
vorbeşte de trecerea de la era Peştilor la era Vărsătorului.
Toate valorile se schimbă. Avem nevoie de o nouă orientare.
Cine ne-o va da? Teologia îşi dă multă osteneală.
Dar psihologia adâncurilor face cercetări în profunzimea
sufletului nostru.
J.C. – Teologie şi psihologie! Nu există
aici riscul de a vrea să „psihologizăm” religia?
Dr. T. – Anima naturaliter religiosa,
sufletul este de natură religioasă! Am putea spune
că Jung regăseşte sau chiar salvează religia
negată astăzi de jumătate de lume. Freud subliniază
importanţa nevrozei de plăcere, cu accentul pe sexualitate.
El are dreptate. Adler, elevul său, subliniază nevroza
de putere pentru a explica conflictele umane. Şi el are
dreptate. Jung consideră că viaţa umană
este mult mai complicată. Şi în timp ce acceptă
teoriile maeştrilor şi prietenilor săi Freud
şi Adler, el subliniază importanţa nevrozei religioase.
Mai degrabă decât să vorbească despre Dumnezeu
el vorbeşte despre Sine. Aceasta pentru a nu-şi brusca
cititorii care nu fac parte din nici o confesiune şi, de
asemenea, pentru a lăsa libertatea de a înlocui acest cuvânt
printr-un alt cuvânt, „Habet Mille Nomina”, el are mii
de nume!
J.C. – Ce anume apropie lucrarea lui Jung şi
cea a lui Durckheim?
Dr. T. – Durckheim prezenta adesea lucrarea lui
ca fiind în spiritul zenului. Ca şi în zen, principiul
cel mai important al psihologiei lui Jung este paradoxul. Fiecare
adevăr are contrariul său, fără acesta el
nu ar fi decât o parte a adevărului. Şi pentru Jung,
ca şi pentru zen, scopul este reunirea contrariilor, singura
care poate să ne dea pacea.
J.C. – Este aici problema religioasă a fiecăruia
dintre noi?
Dr. T. – Dacă privim tabloul de pe Golgota
cu cele trei cruci ale lui vedem tocmai contrariul păcii.
Dogma a fixat rãul în persoana celui de-al treilea
tâlhar care va coborî în infern. Dogma a fixat
binele în persoana tâlharului cel bun care se va ridica la cer.
Dogma a fixat mediatorul care ar trebui să facă pace
între contrarii. Isus a luat asupra lui condiţia umană,
omul sfâşiat de conflictul dintre instincte şi spirit.
Cum să vindecăm acest conflict? Cum să vindecăm
această rană originară? Acest paradox este problema
Paştilor. Este atât problema zenului cât şi cea pe
care o pune Jung.
J.C. – Cuvântul pace revine foarte
des, dar ceea ce vedem cel mai mult astăzi este conflictul,
războiul!
Dr. T. – Ierusalim vrea să spună loc
al păcii. Şi este adevărat că astăzi
este un loc al conflictului, un cimitir. Pacea mondială
nu este decât suma păcii individuale, ceea ce justifică
efortul individual în această direcţie. Ceea ce propune
Jung este această lucrare de individuaţie
(individuare potrivit altor traduceri în lb. română).
Rădăcina războiului mondial este conflictul individual.
Animalul din om domină omul. Conrad Lorenz a spus că
omul este o verigă între maimuţă şi… om!
J.C. – Putem explica revoluţiile, terorismul
ca fiind explozii ale inconştientului non recunoscut?
Intregul dialog pe blogul destinat lui KGD aici aici