Dialog Jacques Castermane cu dr. Tauber (psihologia adâncurilor de C.G. Jung)
trad. din volumul
Jacques Castermane - Les lecons de K.G. Durckheim

Anima naturaliter religiosa
Numai integrarea contrariilor dă pacea
Dualismul! Este Cain şi Abel dar şi… Domnul şi Doamna!
Arhetipurile
Umbra! Dacă rămâne inconştientă ea devine autonomă
Anima şi Animus
Emoţiile, limbajul umbrei
Fiecare femeie are în ea patru femei, fiecare bărbat are în el patru bărbaţi

 

Încă de la începutul sejurului meu la Rutte Graf Durckheim m-a invitat, cu insistenţă, să încep o lucrare asupra inconştientului. Nu eram deloc entuziast! Mi se părea că practica aşezării în linişte, lucrarea asupra corpului în Personale Leibtherapie puteau să fie suficiente. În Japonia nu li se propune călugărilor zen să facă o analiză! De aceea fără mustrare de conştiinţă rezistam acestei lucrări asupra inconştientului.

Câteva luni mai târziu, participă la o sesiune dr. Ignace Tauber, un om prietenos, jovial, plin de umor. El ne vorbeşte despre Jung, pe care l-a cunoscut personal şi cu care a lucrat; el ne vorbeşte de asemenea despre Marie-Louise von Franz. Participanţii îi pun întrebări referitoare la vise, imaginaţia activă, I Ging.

În aceeaşi seară profit de un moment în care suntem împreună pentru a-i povesti un vis. Foarte repede analiza lui mă fascinează. Dr. Tauber mă face să înţeleg că problema subliniată de motivele acestui vis era cea a tuturor bărbaţilor şi nu doar a mea. Din acea clipă trec de la un sentiment de culpabilitate la o stare de responsabilitate. Această experienţă de o seară m-a făcut să înţeleg insistenţa lui Graf Durckheim şi, săptămâna următoare, am început o analiză.

Reticenţa învăţătorilor şi a adepţilor de Yoga, ca şi cea a adepţilor zenului, vizavi de analiza conţinuturilor inconştientului este comprehensibilă. Cu ocazia unei călătorii în Japonia, doisprezece ani mai târziu, am crezut că văd şi înţeleg pentru ce nu li se propune practicanţilor de zen să reflecteze asupra a „ceea ce nu mai ştim şi asupra a ce nu ştim încă despre noi înşine”. Într-o societate în care omul este încă închis într-o regulă colectivă, o lucrare de individuaţie nu este necesară. Forţele inconştientului sunt canalizate, şi de asemenea refulate, de exigenţele regulii colective, regulile familiale, ale şcolii, ale mediului de lucru, ale bisericilor şi ale statului.

În Occident regula colectivă nu mai are greutate. Mergeţi pe autostradă cu 130 km/oră şi număraţi câte maşini vă depăşesc, amintiţi-vă de comportamentul studenţesc înainte şi după 1968! Nu suntem într-o ţară în care muncitorul în grevă continuă să lucreze cu o banderolă pe braţ pe care să scrie „în grevă”! Pentru a nu deranja existenţa celor deserviţi care nu au nimic de a face cu problema lor.

Omul occidental mai liber sau mai puţin liber de regula exterioară devine prizonier al forţelor inconştientului său, care nu mai sunt canalizate de morală, etică, regulament. Lucrarea de individuaţie devine aşadar o necesitate pentru cel care se vrea individ. Dialogul care urmează dezvăluie câteva legi cărora le suntem în mod inconştient supuşi cu toţii. Acest dialog rezumă, de asemenea, conţinutul numeroaselor sesiuni animate de Ignace Tauber la Centrul Durckheim:

-         psihologia adâncurilor şi zen
- miturile Greciei
- miturile agiptene
- miturile Bibliei
- moarte, ritual de trecere

 

Dialog cu dr. Tauber

J.C. – Pentru ce lucrarea lui Graf Durckheim şi cea a lui C.G. Jung îţi par importante astăzi?

Dr. T. – Noi am ajuns la o staţie de mare trecere, după 2000 de ani de creştinism. Astrologia vorbeşte de trecerea de la era Peştilor la era Vărsătorului. Toate valorile se schimbă. Avem nevoie de o nouă orientare. Cine ne-o va da? Teologia îşi dă multă osteneală. Dar psihologia adâncurilor face cercetări în profunzimea sufletului nostru.

J.C. – Teologie şi psihologie! Nu există aici riscul de a vrea să „psihologizăm” religia?

Dr. T. – Anima naturaliter religiosa, sufletul este de natură religioasă! Am putea spune că Jung regăseşte sau chiar salvează religia negată astăzi de jumătate de lume. Freud subliniază importanţa nevrozei de plăcere, cu accentul pe sexualitate. El are dreptate. Adler, elevul său, subliniază nevroza de putere pentru a explica conflictele umane. Şi el are dreptate. Jung consideră că viaţa umană este mult mai complicată. Şi în timp ce acceptă teoriile maeştrilor şi prietenilor săi Freud şi Adler, el subliniază importanţa nevrozei religioase. Mai degrabă decât să vorbească despre Dumnezeu el vorbeşte despre Sine. Aceasta pentru a nu-şi brusca cititorii care nu fac parte din nici o confesiune şi, de asemenea, pentru a lăsa libertatea de a înlocui acest cuvânt printr-un alt cuvânt, „Habet Mille Nomina”, el are mii de nume!

J.C. – Ce anume apropie lucrarea lui Jung şi cea a lui Durckheim?

Dr. T. – Durckheim prezenta adesea lucrarea lui ca fiind în spiritul zenului. Ca şi în zen, principiul cel mai important al psihologiei lui Jung este paradoxul. Fiecare adevăr are contrariul său, fără acesta el nu ar fi decât o parte a adevărului. Şi pentru Jung, ca şi pentru zen, scopul este reunirea contrariilor, singura care poate să ne dea pacea.

J.C. – Este aici problema religioasă a fiecăruia dintre noi?

Dr. T. – Dacă privim tabloul de pe Golgota cu cele trei cruci ale lui vedem tocmai contrariul păcii. Dogma a fixat rãul în persoana celui de-al treilea tâlhar care va coborî în infern. Dogma a fixat binele în persoana tâlharului cel bun care se va ridica la cer. Dogma a fixat mediatorul care ar trebui să facă pace între contrarii. Isus a luat asupra lui condiţia umană, omul sfâşiat de conflictul dintre instincte şi spirit. Cum să vindecăm acest conflict? Cum să vindecăm această rană originară? Acest paradox este problema Paştilor. Este atât problema zenului cât şi cea pe care o pune Jung.

J.C. – Cuvântul pace revine foarte des, dar ceea ce vedem cel mai mult astăzi este conflictul, războiul!

Dr. T. – Ierusalim vrea să spună loc al păcii. Şi este adevărat că astăzi este un loc al conflictului, un cimitir. Pacea mondială nu este decât suma păcii individuale, ceea ce justifică efortul individual în această direcţie. Ceea ce propune Jung este această lucrare de individuaţie (individuare potrivit altor traduceri în lb. română). Rădăcina războiului mondial este conflictul individual. Animalul din om domină omul. Conrad Lorenz a spus că omul este o verigă între maimuţă şi… om!

J.C. – Putem explica revoluţiile, terorismul ca fiind explozii ale inconştientului non recunoscut?

Intregul dialog pe blogul destinat lui KGD aici aici