Adevăratul tuşeu al pianului este altceva decât o tehnică
bună,
este rezultatul unui om care a fost transformat.
(Karlfried Graf Durckheim)
Dinu Lipatti - transparenţã
la transcendenţã
(19 martie 1917, Bucuresti - 2 decembrie 1950,
Geneva)
Pianist si compozitor român. Crescut într-o familie
cu traditie muzicala - tatal sau era un talentat violonist amator
care studiase cu Pablo Sarasate, mama o excelenta pianista iar naş
la botez i-a fost George Enescu - i s-au recunoscut si cultivat
din frageda copilarie înclinatiile muzicale.
A fost acceptat ca elev de exigenta profesoara de pian Florica Muzicescu,
care l-a ferit de mentalitatea unui "copil minune", dându-i
în schimb o educatie artistica serioasa, care sa-i permita
dezvoltarea talentului sau nativ.
Între timp este admis la Conservatorul din Bucuresti, pentru
ca în 1934 sa participe la concursul international de pian
din Viena. Faptul ca i s-a decernat doar al doilea premiu l-a determinat
pe faimosul pianist francez Alfred Cortot sa paraseasca juriul în
semn de protest.
Cortot l-a invitat la Paris sa-si continuie sub conducerea sa studiile
de pian la Ecole Nationale de Musique. Aici ia si lectii de compozitie
cu Paul Dukas si Nadia Boulanger si de arta dirijorala cu Charles
Munch.
În 1936 îsi începe cariera de pianist concertist
în diverse orase europene, reputatia sa continuând sa
creasca cu fiecare aparitie în public.
La începutul celui de Al Doilea Razboi Mondial revine la Bucuresti
unde da recitaluri de pian ca solist sau acompaniându-l pe
George Enescu.
În 1943 pleaca în Elvetia unde devine profesor de pian
la Conservatorul din Geneva. Îsi continua cariera concertistica
în recitaluri de pian sau ca solist împreuna cu orchestre
dirijate de Herbert von Karajan sau Alceo Galliera, realizeaza în
studio imprimari pe discuri.
În timp ce se pregatea pentru un turneu de concerte în
America se descopera ca sufera de leucemie. Se puneau mari sperante
în efectele curative ale Cortizonului, de curând descoperit,
si cum preparatul era foarte scump, muzicieni ca Yehudi Menuhin,
Igor Strawinski, Charles Munch au contribuit cu mari sume de bani
pentru procurarea medicamentului.
Dupa o ameliorare aparenta, starea de sanatate a lui Dinu Lipatti
continua sa se înrautateasca.
La 16 septembrie 1950, desi slabit fizic, are loc ultimul sau concert
public la Besançon (Franta). În partea doua a recitalului
intentiona sa execute cele 14 Valsuri în Do diez minor de
Frédéric Chopin. Puterile însa îl parasesc,
dupa o lunga pauza în care publicul nu s-a clintit din sala,
Dinu Lipatti reapare pe scena, se aseaza la pian si interpreteaza
motivul "Jesus bleibt meine Freude" din cantata "Herz
und Mund und Tat und Leben" de Johann Sebastian Bach. Cu aceasta
rugaciune s-a încheiat una din cele mai nobile, mai bogate
si scurte cariere cunoscute în arta interpretativa moderna.
Doua luni si jumatate mai târziu, la 2 decembrie 1950 Dinu
Lipatti se stinge din viata în vârsta de
numai 33 de ani, cu partitura Quartetului în Fa minor
de Ludwig van Beethoven în mâna. Ultimele sale cuvinte
au fost: "Nu-i de ajuns sa fii mare compozitor ca sa scrii
muzica asta, trebuie sa fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu".
La vestea mortii sale marele pianist german Wilhelm Backhaus exclama:
"Noua ne ramâne amintirea frumusetilor pe care ni le-a
daruit si o profunda întristare".
Înregistrarile pe discuri, cu toate imperfectiunile tehnice
de atunci, au ramas documente vii asupra artei pianistice a lui
Dinu Lipatti, interpretari pline de caldura umana si înalta
desavârsire stilistica, de finete si noblete spirituala, de
poezie si gratie. Multe din aceste imprimari au fost incluse de
casa de discuri EMI în colectia "Unvergänglich -
Unvergessen" (Nepieritoare - De neuitat). "Un artist de
o spiritualitate divina", cum l-a numit Francis Poulenc, Dinu
Lipatti prefera pentru înregistrari - înaintea lui Glenn
Gould - singuratatea studioului în care se putea concentra
pentru a duce arta sa la perfectiune.
În repertoriul sau prevalau operele unor compozitori ca Johann
Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Frédéric
Chopin, Béla Bartók, dar si Robert Schumann, Edward
Grieg, Maurice Ravel, Domenico Scarlatti. Era foarte exigent cu
sine însusi si de o profunda modestie. Cum spunea pianista
Clara Haskil: "Dinu Lipatti da impresia ca se jeneaza cu propriul
sãu geniu". Compozitiile sale, printre care Fantezie
pentru pian, vioara si violoncel, Concertino în stil clasic
pentru pian si orchestra, Simfonie concertanta pentru doua piane
si orchestra, au ramas în cea mai mare parte inedite.
Dinu Lipatti - transparenţã
la transcendenţã
Şi mai departe, manifestarea divinului în formarea unei persoane,
o persoană transparentă ei însăşi şi altora,
acesta ar trebui să fie scopul oricărui educator. Luaţi
exemplul unui profesor de pian: datoria lui nu este numai de a forma
elevi care să interpreteze perfect, ci este vorba de a
forma o fiinţă umană prin învăţarea pianului,
în sensul că ceea ce ştie să facă să servească
la ceea ce trebuie să devină. Sensul
eficienţei nu este opera ci devenirea celui care este capabil
să facă o operă. Astfel a fost şi cazul
unuia dintre cei mai mari maeştri ai pianului: Lipatti.
Reputaţia lui mondială nu l-a împiedicat să înceapă
din nou exersarea cu un alt mare maestru. Timp de un an el n-a cântat
decât Do-Re-Mi… După aceasta, a dobândit el acel tuşeu
formidabil pe care-l putem aprecia astăzi ascultând discurile
şi concertele sale. Adevăratul tuşeu
al pianului este altceva decât o tehnică bună, este rezultatul
unui om care a fost transformat.
(Karlfried Graf Durckheim - Dialog pe Calea initiaticã,
Editura Herald)
Mircea
Berindei despre Dinu Lipatti
Un alt oaspete remarcabil al Capitalei finlandeze a fost, cam tot
pe atunci, Dinu Lipatti. Nu-l cunoşteam, nu-l auzisem cântând
şi nu-l văzusem niciodată. De aceea, Lipatti a fost
pentru mine o adevărată revelaţie. Mă aşteptam
să întâlnesc un pianist deosebit, dar nu şi un om deosebit.
Artiştii sunt mai degrabă orgolioşi, susceptibili,
capricioşi; prea puţini dintre ei sunt modeşti, simpli,
lesne abordabili, generoşi, aşa cum se spune că era
Enescu şi cum l-am descoperit pe Lipatti noi toţi cei
de acolo, nu numai românii de la legaţie, ci şi finlandezii
care l-au cunoscut. Nu ştiam dacă mă impresiona mai
mult pianistul Dinu Lipatti sau omul. Mai întâi, recitalul lui a
fost un eveniment, o revelaţie. Apoi, la recepţia dată
în cinstea lui, puzderia de invitaţi a avut prilejul să-l
cunoască. Era comunicativ, fermecător. Te simţeai
atras spre el, deveneai mai bun când îţi vorbea şi-i vorbeai.
Avea acest tânăr cu părul foarte negru, cu nasul vulturesc,
cu ochi mari, catifelaţi, puţin adus de spate, cu ceva
fragil, maladiv în înfăţişare, o forţă
binefăcătoare, de îmblânzitor de suflete. Ai fi vrut să-l
ai acasă, mereu lângă tine, să-l îngrijeşti,
să-i aduci flori, să-l adormi seara, să-l trezeşti
dimineaţa, să i te devotezi desăvârşindu-te
prin el tu însuţi. Se întreceau cei de acolo, în seara aceea,
să-l copleşească cu laude, cu priviri învăluitoare,
materne, admirative, pe care el le primea zâmbind, dar ca şi
cum nu le-ar fi primit, ca şi cum nu le-ar fi auzit şi
observat sau ca şi cum, obişnuit cu ele, le-ar fi găsit
la fel de fireşti ca şi aplauzele. Mulţumea pentru
ele, dar nu-l copleşeau. S-a aşezat la pian, în salonul
legaţiei, fără să-l roage nimeni. A cântat La
danse du feu şi, fiindcă bucata asta accesibilă,
colorată, a plăcut deosebit de mult mai ales doamnelor,
le-a mai cântat-o odată. Apoi, în glumă, a început să
improvizeze pe o temă dată de un pianist localnic. După
aceea, pe un motiv muzical finlandez dintr-o compoziţie bine
cunoscută a lui Sibelius. Apoi, pe alte şi alte teme,
neobosit, bine dispus, până spre ziuă. Prietenul meu Nyyssonen,
consilier la protocolul Ministerului finlandez de Externe, care
iubea muzica, el însuşi cântând din gură şi acompaniindu-se
la pian, l-a poftit pe Lipatti în dimineaţa următoare
la el acasă. Credeam că Lipatti avea să se scuze
şi, după o noapte nedormită, să refuze amabil
invitaţia. De unde! A primit-o cu plăcere şi, a doua
zi, spre prânz, în casa finlandezului pe care-l cunoscuse cu o seară
înainte şi pe care n-avea să-l revadă niciodată,
Dinu Lipatti a cântat din nou, a improvizat iarăşi, l-a
ascultat la rândul lui pe Nyyssonen interpretând cântece finlandeze,
şi toate acestea cu plăcere, cu multă curiozitate,
fără să se uite la ceas, fără să-şi
drămuiască timpul.
Mă întrebam de ce natură era acea forţă care
emana din el, cel lipsit de forţă?Cred că marele
lui talent se datora nu numai unui simţ muzical deosebit, dar
şi unor calităţi sufleteşti neobişnuite
care, aşa cum se răsfrângeau în felul lui de a fi, se
manifestau şi în interpretarea bucăţilor pe care
le cânta.
Din Finlanda, Dinu Lipatti a plecat la Stockholm,
unde mi s-a spus că a produs aceeaşi copleşitoare
emoţie în piepturile publicului suedez. A fost aplaudat, omagiat
în presă, fotografiat, invitat acolo, ca pretutindeni de altfel.
Nimeni nu rezista farmecului său personal, aşa cum nu
rezista geniului său muzical.
Vreo şapte ani mai târziu, prin 1950, Dinu Lipatti, aproape
muribund, se ducea de la Geneva la Besancon, unde, între două
sincope, a dat un concert. Ultimul după câte am auzit. M-am
întrebat dacă acest concert a fost un dar făcut publicului,
care l-a primit în delir, de către artistul foarte bolnav,
acelaşi care în legaţia noastră din Helsinki cântase
până spre dimineaţă pentru a face plăcere invitaţilor,
sau a fost un dar oferit lui Lipatti de organizatorii concertului,
care-l iubeau, un prilej de a-l face să mai cânte, poate pentru
ultima oară, în faţa unui public iubitor de muzică
bună? Cred că i s-a oferit atunci lui Lipatti ocazia şi
bucuria de a mai procura altora o încântare unică, înainte
de a fi prea târziu.
Poate că Lipatti însuşi i-a rugat pe cei din jurul lui
să-i dea posibilitatea de a mai adresa măcar o dată
înainte de a muri, din preaplinul sensibilităţii sale,
publicului anonim un ultim cântec, al lebedei rănite: „Dă-mi,
Doamne, ce trebuie să dau altora” ar fi putut să fie ruga
lui preferată, dacă nu cumva chiar a şi fost.
(Fragment din vol. Mircea Berindei
– Paravanul veneţian, portrete şi amintiri,
Editura Humanitas, pag.247-249)
Un articol despre Pianistul cu "degete de
fier în mãnusi de catifea"
din ziarul Ziua poate fi citit aici:
http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-11-30&id=230127
2 interviuri audio pe youtube:
Dinu Lipatti - Interview on Albert Roussel et Mozart
(Dinu Lipatti - radio interview post mortem)
http://www.youtube.com/watch?v=7ImW4UcI9PI
Dinu Lipatti - Interview swiss radio (french)
http://www.youtube.com/watch?v=oaNN9pJY8Vo
Câteva înregistrãri pot
fi ascultate pe youtube:
J.S.Bach, Chorale Prelude, BWV639. Dinu Lipatti
(inreg.din ultimul concert de la Besancon)
http://www.youtube.com/watch?v=8rE0ViyTqJQ
Dinu Lipatti - Ravel - Alborada del gracioso
http://www.youtube.com/watch?v=CuZOVSL5woo
Dinu Lipatti - Bach Chorale Prelude BWV 659 (Audio)
http://www.youtube.com/watch?v=uDAD9ieNOh4
Dinu Lipatti plays J.S. Bach - Cantata BWV 147
http://www.youtube.com/watch?v=R0085wPebZc
Schumann Piano Concerto Op.54-3, Lipatti/Karajan
http://www.youtube.com/watch?v=BscnhydK9s8
Dinu Lipatti - Mozart Piano Concerto No.21
http://www.youtube.com/watch?v=M5HecOfJxb4
- 1
http://www.youtube.com/watch?v=koN9m0ltRFY
- 2
http://www.youtube.com/watch?v=6b9DLJAx-rQ
- 3
Dinu Lipatti - Mozart Piano Sonata No. 8 in A minor
http://www.youtube.com/watch?v=ZF7JT8XzAzo
- 1
http://www.youtube.com/watch?v=RxGwl3v4apA
- 2
http://www.youtube.com/watch?v=KCUl-w-CDvQ
- 3
Dinu Lipatti - Chopin - Valse Brilliante
http://www.youtube.com/watch?v=0r08ZddiW74
Dinu Lipatti - Concerto for piano no1 Edward Grieg part 1 A
http://www.youtube.com/watch?v=r2-3SUsK1qY
|
