[ Pagina de START ]

[ Argument ]

[ Autori ]

[ Noutati ]

[Aforismul zilei]

[ Galerie FOTO ]

[ Alte resurse ]

[ Harta site ]

[ Linkuri ]

[ Recomanda unui prieten ]



Dr.Eben Alexander

Un caz de NDE (near death experience) relatat de dr. Eben Alexander, medic neurolog american

Articol tradus din reviste CLES, numãrul curent
articol publicat în 15 octombrie 2012 în Newsweek

În calitate de medic nu am acordat niciodată credit experienţelor de moarte iminentă. Fiu de neurochirurg, am mers pe urmele tatălui meu, devenind profesor de neurologie, predând printre altele, la Harvard Medical School. Am învăţat să înţeleg ce se petrece în creierul unui om aflat pe punctul de a muri. Şi am crezut întotdeauna că, în spatele fiecărei poveşti de călătorie astrală relatată de cei care au fost în apropierea morţii, exista o explicaţie ştiinţifică precisă.

Creierul este, desigur, o mecanică uimitor de sofisticată, dar el este de asemenea de o extremă fragilitate. Faptul de a reduce foarte puţin cantitatea de oxigen pe care o primeşte, îl face deja să reacţioneze. Aşa că nu m-am mirat din cale afară dacă persoane care au suferit traumatisme severe ies de acolo cu capul plin de lucruri stranii. Aceasta nu însemna că ele neapărat au călătorit undeva în acest timp.

Cu toate acestea, în toamna lui 2008, după mai multe zile de comă, în cursul cărora […] o parte din creierul meu ajunsese să se dezactiveze, am făcut o experienţă atât de intensă, încât aceasta mi-a dat o raţiune ştiinţifică de a crede într-o conştiinţă de după moarte  […]

Cu toate acestea, în toamna lui 2008, după mai multe zile de comă, în cursul cărora […] o parte din creierul meu ajunsese să se dezactiveze, am făcut o experienţă atât de intensă, încât aceasta mi-a dat o raţiune ştiinţifică de a crede într-o conştiinţă de după moarte  […]

Râu de viaţă, fluturi şi creaturi superioare

Acum 4 ani, m-am trezit într-o dimineaţă cu dureri de cap de o intensitate incredibilă. În câteva ore, cortexul meu – partea din creier care controlează gândirea şi emoţiile şi care, prin esenţă, face din noi oameni  - a ajuns în stare de nefuncţionare. La spital, am fost diagnosticat cu o formă foarte rară de meningită fulgerătoare. Bacteria E.coli a pătruns în lichidul meu cefalo-rahidian şi era pe cale să-mi roadă creierul . […]

Am căzut atunci într-o comă profundă din care nimeni nu mai prevedea că aş ieşi altfel decât în stare vegetativă – dacă aş ieşi vreodată. În cea de-a şaptea zi, în timp ce colegii mei se întrebau cu privire la continuarea tratamentului, eu am deschis ochii.

Nu există nici o explicaţie ştiinţifică a faptului că, în timp ce corpul meu era căzut în comă, mintea mea – conştiinţa mea, eul meu interior – a rămas în activitate şi în perfectă sănătate. În timp ce bacteria neutraliza complet neuronii din cortexul meu, conştiinţa mea, ca fiind eliberată de creierul meu, zbura spre o altă dimensiune. O dimensiune la care nu aş fi visat niciodată, şi referitor la care vechiul eu, cel de dinainte de comă, ar fi fost încântat să-i dovedească imposibilitatea teoretică.

Şi, cu toate acestea, îndrăznesc să afirm, această dimensiune există. Ceea ce am văzut şi aflat m-a plonjat într-o altă lume în care Omul este mult mai mult decât suma unui creier şi a unui corp, şi unde moartea nu este finalul conştiinţei, ci doar un capitol al unei călătorii incredibil de pozitive…

Mi-au trebuit mai multe luni pentru a accepta ce mi s-a întâmplat. Nu vorbesc doar de imposibilitatea medicală de a fi putut fi conştient pe parcursul comei, ci şi – şi acesta este cel mai important – de ceea ce s-a produs atunci. Aventura mea a debutat într-un loc plin de nori roz pal umflaţi ce se detaşau clar pe un fond de cer albastru închis profund. Mai sus […] fiinţe diafane, sclipitoare, descriau arabescuri, lăsând o dâră în urma lor. Păsări? Îngeri? Nici un cuvânt nu este adecvat pentru aceste fãpturi atât de diferite de tot ce am cunoscut pe Pământ. Ele păreau de o formă foarte avansată, superioară. […]

În acest univers, văzul şi auzul nu erau două simţuri distincte: auzeau frumuseţea acestor fiinţe scânteind şi vedeam bucuria perfectă ce decurgea din cântecele lor. S-ar fi zis că este imposibil să priveşti sau să asculţi ceva fără să devii tu însuţi parte integrantă de acolo […]

Aproape pe tot parcursul călătoriei mele, am fost însoţit de o femeie. Era tânără, cu pomeţi înalţi şi cu ochii de un albastru profund. Împletituri şaten auriu îi încadrau faţa blândă. Prima dată când am văzut-o, călăream împreună pe un fluture. Peste tot în jurul nostru erau milioane de astfel de fluturi, un râu de viaţă (riviere de vie) şi de culori străpungeau aerul. […] Ea mi-a vorbit dar fără să rostească nici un cuvânt. Mesajul ei m-a traversat va o briză şi am înţeles instantaneu că era real. Dacă ar trebui să-i traduc mesajul într-un limbaj pământean, ar fi cam aşa: „Tu eşti iubit şi drag, cu tandreţe, pentru totdeauna. Nu ai de ce să te temi. Nu poti face nimic gresit.”

“You are loved and cherished, dearly, forever.”
“You have nothing to fear.”
“There is nothing you can do wrong.”

O incredibilă senzaţie de uşurare m-a copleşit. Ca şi cum mi s-ar fi revelat regulile unui joc pe care l-am jucat toată viaţa fără a-l înţelege. „Îţi vom arăta multe lucruri aici, a continuat tânăra, dar în final te vei întoarce acasă.” […]

Îmi dau seama foarte bine până la ce punct toate acestea sunt imaginabile. Şi dacă, în trecut, cineva – chiar şi un medic – mi-ar fi povestit o astfel de fabulă, l-aş fi crezut, fără doar şi poate, ca fiind pradă unei halucinaţii. Totuşi ceea ce am trăit eu nu avea nimic halucinatoriu, era la fel de real, chiar mai real decât multe evenimente din viaţa mea. Inclusiv ziua căsătoriei mele sau naşterea celor doi copii ai mei. […]

În calitate de neurochirurg am lucrat timp de decenii pentru instituţiile medicale cele mai prestigioase din Statele Unite. Ştiu că mulţi dintre confraţii mei se agaţă – aşa cum făceam şi eu însumi – de ideea că creierul, în special cortexul, generează conştiinţa noastră şi că noi trăim într-un univers lipsit de orice formă de emoţie. Această credinţă, această teorie, este de acum fărâme la picioarele mele. Ceea ce mi s-a întâmplat a distrus-o, şi intenţionez să-mi petrec restul vieţii în cercetarea adevăratei naturi a conştiinţei noastre, şi în a dovedi faptul că noi suntem mult mai mult decât creierul nostru fizic. […]

Unul dintre puţinele locuri unde am putut să-mi împărtăşesc povestea a fost la biserică, acolo unde rareori am pus piciorul până atunci. prima dată când am mers acolo după coma mea, am avut impresia că văd cu alţi ochi. Culorile vitraliilor îmi aminteau frumuseţea luminoasă a peisajelor din lumea cealaltă. Notele grave de orgă făceau să ţâşnească în mine gândurile, emoţiile care, acolo, mă acoperiseră ca un val. şi, mai ales, un tablou al lui Isus împărţind pâinea cu discipolii săi evocau mesajul care mă impresionase atunci: suntem iubiţi şi acceptaţi fără rezervă de un dumnezeu mult mai mare şi mai glorios decât cel despre care ni s-a vorbit la cursurile de cateheză din copilăria mea.

O privire foarte simplistă

În zilele noastre, sunt mulţi cei care cred că învăţătorii spirituali ai religiilor şi-au pierdut din puterea lor şi că ştiinţa, şi nu credinţa, este singurul drum posibil spre adevăr. Aşa credeam şi eu. Eu am înţeles, de la experienţa mea, că această privire a lucrurilor este mult prea simplistă. Imaginea materialistă pe care o avem despre corpul nostru şi despre mintea noastră, ca şi creatori mai degrabă, decât vehicule ale conştiinţei umane, nu este sutenabilă. În locul ei va apărea o paradigmă ce îmbină, la nivel egal, spiritualul şi ştiinţificul, al cărei obiectiv va fi acela de a scoate la iveală adevărul. […]

Eu sunt în continuare un om de ştiinţă, la fel ca şi înainte. Dar în adâncul meu, sunt foarte diferit, căci am captat o vedere din realitatea viitoare. Credeţi-mă, aceasta merită fiecare pas pe care îl facem spre ea. Şi fiecare pas pe care îl vor face cei care vor veni după noi în scopul de a o înţelege.

Sursa: articol tradus din revista CLES, nr. fevrier-mars 2013, pag. 63
Traducere: Viorica Juncan 

Articolul integral a fost publicat în revista Newsweek din 15 octombrie 2012. Vãd cã poate fi citit integral aici în englezã:
http://www.thedailybeast.com/newsweek/2012/10/07/proof-of-heaven-a-doctor-s-experience-with-the-afterlife.html









Cartea scrisă de
Eben Alexander
pe acest subiect


 

 

 

Salt la inceputul paginii