Fragmente din volumul
Ce spui dupa "Buna ziua”?
Psihologia destinului uman.
de Eric Berne
Editura TREI

Detalii carte aici:
http://www.edituratrei.ro/

Eric Berne a descoperit ca fiecare om îsi scrie în copilarie, sub puternica influenta a parintilor, scenariul care îi va guverna cursul general al vietii. Scenariul de viata stabileste cu ce fel de persoana te vei casatori, câti copii vei avea, ba chiar si genul de pat în care vei muri si cine va fi de fata atunci. El hotaraste daca vei fi un învingator sau un învins, un monument de forta sau un alcoolic condamnat. Unor oameni, scenariul le cere sa esueze în profesie, sa traiasca în mod repetat dezamagiri în dragoste sau sa sufere invaliditati cronice. Scenariul altora sfârseste prin suicid. Ce spui dupa buna ziua? arata cum se scriu scenariile de viata si cum îl poti descoperi pe al tau. Daca ai un scenariu nefericit, îti arata cum sa scapi de el, astfel încât sa începi în sfârsit sa traiesti o viata a libertatii si a împlinirii adevarate.

Eric Berne (1910-1970), celebru psihiatru si psihoterapeut, este întemeietorul "analizei tranzactionale". La începutul carierei, Berne s-a pregatit pentru a deveni psihanalist parcurgând doua transe de analiza personala cu Paul Federn si Eric Erikson. Dupa 1956 abandoneaza ortodoxia psihanalitica si creeaza o noua orientare psihoterapeutica — "analiza tranzactionala". O analiza tranzactionala bine condusa asigura abandonarea scenariului infantil si dezvoltarea unei vieti afective adulte.

Capitolul l

INTRODUCERE

A. Ce spui dupa "Buna ziua”?

Aceasta intrebare copilareasca, aparent foarte simpla şi lipsita de profunzimea aşteptata în cazul unui demers ştiintific, cuprinde in ea toate intrebarile esentiale ale existentei umane şi problemele fundamentale ale ştiintelor sociale. Este întrebarea pe care copiii mici ,,şi-o adreseaza" lor inşile, la care copiii mai mari invata sa accepte raspunsuri deformate, pe care adolescentii şi-o pun unii altora şi celor care ii sfatuiesc, de care adultii scapa acceptand raspunsurile deformate ale celor mai buni ca ei şi despre care batranii filosofi intelepti scriu carti fara a gasi vreodata raspunsul. Ea contine atat intrebarea fundamentală a psihologiei sociale:"De ce vorbesc oamenii unii cu altii?", cat şi intrebarea fundamentala a psihiatriei sociale: "De ce le place oamenilor sa fie agreati?" Raspunsul ei e şi raspunsul la intrebarile puse de cei patru Calareti ai Apocalipsei: razboi sau pace, foamete sau belşug, molima sau sanatate, moarte sau viata? Nu-i de mirare ca putini oameni îl afla in timpul vietii, de vreme ce majoritatea işi traverseaza existenta fara a gasi macar raspunsul la intrebarea care o precede: "Cum spui buna ziua?"

 

B. Cum spui "Buna ziua"?

In asta consta secretul budismului, al creştinismului, al iudaismului, al platonismului, al ateismului şi,mai presus de toate, al umanismului. Faimosul "sunet al unei maini care aplauda" din Zen este sunetul vocii unei persoane care spune "buna ziua" altei persoane şi, de asemenea, sunetul Regulii de Aur, indiferent in ce Biblie ar fi ea exprimata. A spune "buna ziua" corect inseamna a-l vedea pe celalalt, a fi conştient de el ca fenomen, a fi prezent pentru el şi pregatit ca el sa fie prezent pentru tine. Poate ca oamenii care demonstreaza cel mai bine aceasta capacitate sunt baştinaşii din insula Fiji, al caror zambet autentic reprezinta una dintre rarele nestemate ale lumii. Apare lent, lumineaza intreaga fata, persista suficient incat sa fie clar recunoscut şi sa exprime totodata recunoaştere clara şi se stinge cu o incetineala tainica. In alte parti ale lumii işi gaseşte pereche doar in zambetul cu care se intampina unul pe altul, in cel mai spontan mod, mama şi sugarul şi, de asemenea, in tarile vestice, doar intr-un anumit tip de personalitate deschisa.

Cartea de fata pune in discutie patru intrebari: cum spui buna ziua, cum raspunzi la buna ziua, ce spui dupa buna ziua şi, in principal, trista problema: ce face toata lumea in loc sa spuna buna ziua? La aceste intrebari voi raspunde in continuare pe scurt, iar explicarea raspunsurilor va ocupa tot restul prezentului manual de psihiatrie, care se adreseaza in primul rand terapeutilor, in al doilea rand, pacientilor aflati in curs de vindecare şi in al treilea rand, tuturor celor care vor sa asculte.

1. Ca sa spui buna ziua, trebuie mai intai sa scapi de tot gunoiul care s-a acumulat in mintea ta inca de cand ai venit acasa de la maternitate şi apoi sa-ti dai seama ca acest salut anume, din momentul prezent, este irepetabil. S-ar putea sa ai nevoie de ani buni ca sa inveti sa faci asta.

2. Ca sa raspunzi la buna ziua, trebuie sa scapi de tot gunoiul din mintea ta şi sa vezi ca exista o persoana care sta in fata ta sau trece pe langa tine, aşteptand ca tu sa-i raspunzi la salut. şi ca sa inveti sa faci asta e posibil sa ai nevoie de ani intregi.

3. Dupa ce spui buna ziua, trebuie sa scapi de tot gunoiul care-ti revine in minte: de toate presiunile ulterioare ale nedreptatilor pe care le-ai trait şi de toate presiunile anticipate necazurilor in care ai de gand sa intri. In felul asta vei amuti şi nu vei avea nimic de spus. Dupa ani de exercitiu, s-ar putea sa te gandeşti la ceva care sa merite spus.

4. Cartea de fata se ocupa in mare parte cu gunoiul mentionat, adica cu ceea ce-şi fac oamenii unii altora in loc sa spuna buna ziua. Am scris-o cu speranta ca aceia cu pregatirea şi cu talentul necesare se pot ajuta pe ei inşişi şi-i pot ajuta şi pe ceilalti sa identifice ceea ce eu numesc (intr-un sens filosofic) "gunoi", fiindca pentru a raspunde la celelalte trei intrebari trebuie in primul rand sa intelegi ce e gunoi şi ce nu.

Am numit "martian" stilul de vorbire al oamenilor care invata sa spuna buna ziua, pentru a-l deosebi de vorbirea pamanteana de zi cu zi, care - dupa cum ne arata istoria, din cele mai vechi timpuri atestate prin documente in Egipt şi Babilonia şi pana in zilele noastre - a dus la razboaie, foamete, epidemii şi moarte, iar in cazul supravietuitorilor, la un anumit grad de confuzie mentala. Sa speram ca, pe termen lung, invatata şi predata cum se cuvine, martiana va contribui la eliminarea acestor calamitati. Martian este, spre exemplu, limbajul viselor, care arata lucrurile aşa cum sunt ele in realitate.

...

Concesiunea
(p.171-173)

In aceasta perioada, Jeder mai hotaraşte şi ce fel de simtaminte se va stradui sa traiasca. De-a lungul  timpului a facut experimente in aceasta privinta, a avut ocazia sa se simta furios, indurerat, vinovat, speriat, inadecvat, indreptatit $i triumfator, şi a descoperit ca familia lui trateaza o parte din aceste simtaminte cu indiferenta sau chiar cu dezaprobare fatişă in timp ce una este acceptabilă  şi da rezultate. Tocmai acel sentiment devine "concesiunea" lui. Trairea afectiva preferata devine un fel de reflex conditionat, care poate sa persiste toata viata individului.

Pentru a clarifica acest aspect putem folosi teoria rotii de ruleta privind afectivitatea. Sa presupunem ca exista un cartier cu 36 de locuinte construite in cerc, in jurul unei piete centrale, şi un bebeluş care aşteapta sa se nasca - in locul unde aşteapta bebeluşii sa se nasca. Marele Computer care se ocupa de aceste chestiuni invarte roata, iar bila cade in casuta 17. Atunci Marele Computer anunta: "Urmatorul copil va merge in casa 17." Mai invarte roata de cinci ori, ieşind numerele 23,11, 26, 35 $i 31, astfel ca urmatorii cinci nou-nascuti ajung fiecare in casa cu numarul respectiv. Zece ani mai tarziu, fiecare copil ştie deja cum trebuie sa reactioneze. Cel din casa 17 a invatat: In familia asta, când apar probleme, ne înfuriem." Cel din casa 23 a invatat: "In familia asta, cand apar probleme, ne simtim îndurerati." Copiii din casele 11,26 şi respectiv 35 au invatat ca, atunci când apar probleme, membrii familiei lor se simt vinovati, speriati sau inadecvati. Copilul de la 31 invata: "In familia asta, cand apar probleme, aflam ce se poate face pentru a rezolva lucrurile." Ar trebui sa fie evident ca numerele 17, 23, 11, 26 şi 35 e probabil sa produca. invinşi, iar 31 e foarte probabil sa produca un invingator.

Sa presupunem insa ca., atunci cand Marele Computer a invartit roata, au ieşit alte numere sau aceleaşi numere, dar intr-o altă  ordine. Poate Copilul A a mers in casa 11, nu in casa 17, şi a invatat sa cultive vinovatia in locul furiei, iar Copilul B, din casa 23, a facut schimb de locuri cu copilul F, de la 31; in acest caz, Copilul B n-ar mai fi fost un invins şi capilul F n-ar mai fi fost invingător, ci lucrurile ar fi stat invers.

Altfel spus, lăsând la o parte influenta indoielnica a genelor, simtamintele preferate se invata de la parinti. Poate ca, daca s-ar fi nascut intr-o alta casa, pacientul al carui sentiment preferat e vinovatia ar fi ales in schimb furia. Şi totuşi, fiecare işi va apara trairea afectiva favorita, afirmand ca e cea fireasca sau chiar inevitabila intr-o situatie data. Asta e unul dintre motivele terapiei in grup. Daca acei şase copii s-ar afla, douazeci de ani mai tarziu, intr-un grup de terapie,· iar  Copilul A ar relata un incident, incheindu-şi spusele cu afirmatia "Fireşte ca. m-am simtit furios!", Copilul B ar spune "Eu m-aş fi simtit indurerat", Copilul C: "Eu m-aş fi simtit vinovat", Copilul D: "Eu m-aş fi simtit speriat", Copilul E: "Eu m-aş fi simtit neadecvat", iar copilul F (care, probabil, a devenit intre timp terapeut): "Eu aş fi aflat ce se poate face pentru a rezolva lucrurile." Care dintre copii are dreptate? Fiecare e convins ca reactia sa e cea "fireasca". Adevarul e ca, la drept vorbind, nici una dintre ele nu e "fireasdi", in sensul de "naturala": toate au fost invatate sau mai degraba alese in copilaria mica.

Intr-o formulare mai simpla, aproape toate simtamintele de furie, durere, vinovatie, frica şi neadecvare sunt "concesiuni" şi in orice grup bine condus se vede cu uşurinta ca prea putine astfel de reactii sunt intr-adevar adecvate. Aşadar, indeletnicirea e o trăire afectiva, selectata din intreaga gama posibila, pe care persoana şi-o alege drept recompensa in jocurile pe care le joaca. Membrii grupului ajung in scurt timp sa-l identifice şi pot sa anticipeze cand un anumit pacient va obtine un cupon de furie, cand altul va capăta un cupon de durere şi aşa mai departe. Scopul colectionarii acestor cupoane consta in a primi, in schimbul lor, recompense scenariului.

Fiecare membru al grupului e scandaIizat de ideea ca sentimentul sau preferat nu e reactia fireasca, universala şi inevitabila la situatiile cu care se confrnnta. Oamenii care au concesiune asupra furiei, in mod special, se infurie foarte tare cand li se pun la indoiala simtamintele, iar cei care au concesiune asupra durerii se simt indurerati.

 

….

Capitolul 11

TIPURI DE SCENARIU

A. Invingatori, neinvingatori şi învinşi

Scenariile sunt menite sa dureze o viata. Ele se bazeaza pe decizii luate in copilarie şi pe  programarea parentala, care este intarita permanent. Intarirea poate lua forma contactului cotidian, ca in cazul barbaţilor care lucreaza la firma tatalui lor şi al femeilor care-şi suna mama in fiecare dimineata sa palavrageasca, sau poate fi aplicata mai putin frecvent şi mai subtil, dar cu aceeaşi putere, prin corespondenta ocazionala. Dupa moartea parinţilor, e posibil ca odraslele sa-şi aminteasca instructiunile lor cu mai multa intensitate.

Dupa cum am aratat deja, in limbajul scenariului, invinsul se numeşte broască sau broscoi, iar invingatorul, print sau printesa. Parintii vor sa-şi vada copiii fie invingatori, fie invinşi. Işi pot dori sa-i vada "fericiti" in rolul pe care li l-au ales, dar nu-şi doresc ca ei sa se transforme. Mama care creşte o broasca işi poate dori ca fiica ei sa fie o broasca fericita, dar va inabuşi orice  încercare a fetei de a deveni printesa ("Cine te crezi?!"). Tatal care creşte un print vrea ca fiul lui sa fie fericit, dar de multe ori ar prefera sa-l vada nefericit decat transformat intr-un broscoi ("Cum ai putut sa ne faci una ca asta? Ti-am oferit tot ce-a fost mai bun!").

Primul lucru care trebuie stabilit in privinta unui scenariu este dacă conduce spre victorie sau spre infrângere. Asta se poate descoperi foarte repede ascultand spusele persoanei.

Un invingator rosteşte lucruri ca:"Am greşit,dar n-o sa repet aceeaşi greşeala a doua oara" sau "Acum ştiu cum trebuie procedat". Învinsul spune: ,,O, dacă)", "Ar fi trebuit sa ... " şi "Da, dar ... ". Mai exista şi aproape-reuşitele, neinvingatorii carora scenariul le cere sa munceasca pe rupte, nu cu scopul de a învinge, ci doar pentru a se mentine la linia de plutire. Ei sunt oamenii lui "bine macar ca": "Ei, bine macar ca n-am ... " sau "Bine macar că am şi atât". Neinvingatorii sunt excelenti in calitate de membri, angajaţi sau şerbi, pentru că sunt loiali, muncitori, recunoscatori şi deloc înclinati sa creeze probleme. Din punct de vedere social sunt oameni agreabili, iar în comunitate, admirabili. Învingatorii fac probleme restului lumii doar indirect, cand se lupta intre ei şi implica in conflict martori nevinovati, uneori cu milioanele. Învinşii îşi provoaca lor inşile şi celorlalti cele mai mari suferinte. Chiar daca ajung in varf, tot învinşi sunt şi cand vine momentul rasplatii, trag in jos dupa ei alti oameni.

Învingătorul se defineşte ca fiind persoana care-şi respecta contractul facut cu lumea şi cu sine. Adica îşi propune sa faca un lucru, afirma ca e hotarat sa-l faca şi, pe termen lung, îl realizeaza. Contractul sau ambitia sa poate fi sa stranga 100 000 de dolari, sa alerge kilometrul in mai putin de trei minute sau sa-şi ia doctoratul. Daca-şi atinge obiectivul, e invingător. Daca sfarşeşte datornic, îşi scranteşte glezna la duş sau abandoneaza facultatea in primul an, e clar învins.

Daca strange 10 000 de dolari, iese pe locul al doilea cu 3:05 sau intra in activitate doar cu masteratul, e un "bine macar ca": nu învins, ci neinvingator. Important e ca-şi stabileşte el însuşi obiectivul, de obicei pe baza programarii Parintelui, dar angajamentul final fiind luat de Adultul sau. Sa observam ca individul care îşi propune sa scoata 3:05 şi reuşeşte e tot invingator, pe cand cel care îşi propune sa scoata 2:59 şi scoate doar 3:05 e neinvingator, chiar daca-l invinge pe cel cu ambitii mai mici. Pe termen scurt, învingatorul e cel care devine capitanul echipei, iese cu Miss Boboc sau caştigă la pocher. Neinvingatorul nu reugeşte sa se apropie de minge niciodata, iese cu fata care a ieşit pe locul al doilea sau termina partida la zero. Învinsul nu e selectionat in echipa, nu convinge nici o fata sa iasa cu el sau iese din joc falit. In plus, capitanul echipei plasate pe locul al doilea se afla la acelaşi nivel cu capitanul primei echipe, din moment ce fiecare individ are dreptul sa-şi aleaga dupa plac liga şi este evaluat in raport cu standardele fixate chiar de el. Ca exemplu extrem, "a trai din bani mai putini decat toti ceilalţi de pe strada fara a te îmbolnavi" reprezinta o liga; cel care reuşeşte asta e învingator. Cel care incearcă şi se îmbolnaveşte e învins. Invinsul tipic, clasic e cel care se pune in situatia de a indura boli sau vatamari fara motiv mtemeiat (ca Della din capitoluI3). Daca are motiv întemeiat, poate deveni un martir de succes - cea mai buna cale de a învinge pierzand. Învingatorul ştie ce va face mai departe daca pierde, dar nu vorbeşte despre asta; învinsul nu ştie ce va face daca va pierde, dar vorbeşte despre ceea ce va face daca va caştiga.

Astfel, cateva minute de ascultare sunt suficiente pentru a identifica învingatorii şi invinşii la o masa de joc sau într-o agenţie de bursa, intr-o cearta domestica sau intr-o şedinta de terapie de familie.

Regula de baza pare a fi aceea ca rasplata unui scenariu de învingator provine de la Parintele grijuliu, prin sloganurile contrascenariului. Neinvingatorul işi primeşte rasplata de la Parintele critic, prin porunci. Invinsul e condus pe calea spre o rasplata proasta de provocările şi ispitele Copilului nebun al parintelui sau, care-i ademeneşte demonul autodistructiv.

B. Timpul scenariului

Indiferent daca duce la victorie sau infrangere, scenariul reprezinta o cale de a structura timpul intre primul « buna ziua » de la sanul mamei şi ultimul « ramas-bun » de la mormant. Durata vietii e umpluta şi golita nefacand şi facand, nefacand niciodata, facand întotdeauna, nefacând înainte, nefacand dupa, facand la nesfarşit, facand pana nu mai e nimic de facut. De aici apar scenariile "Niciodata" şi"Mereu", "Pana cand" şi "Dupa", "La nesfarşit" şi "Cu final deschis".

Ele pot fi cel mai bine intelese prin raportare la miturile greceşti, mtrucat grecii aveau excelente aptitudini de a sesiza asemenea lucruri.

Scenariile "Niciodata" sunt reprezentate de Tantal, care a fost condamnat sa sufere veşnic de foame şi de sete, aflandu-se la un pas de hrana şi apa, dar fara a mai manca şi bea vreodata. Oamenilor cu astfel de scenarii, parintii Ie-au interzis sa faca lucrurile pe care şi le-au dorit cel mai muIt, aşa ca-şi petrec viata chinuiti şi inconjurati de tentatii. Se supun blestemului Parintelui fiindca Copilul din ei se teme de lucrurile pe care şi le doresc cel mai mult, aşa ca, la drept vorbind, se chinuie singuri.

Scenariile "Mereu" urmeaza modelul Arahneei, care a indraznit s-o provoace pe zeita Minerva la intrecere in arta tesutului şi, ca pedeapsa, a fost transformata în paianjen şi condamnata sa-şi petreaca tot timpul tesandu-şi panza. Astfel de scenarii vin din partea parintilor rautacioşi, care spun: "Dacă asta e lucrul pe care ti-l doreşti, n-ai decat sa-ti petreci toata viata facandu-l!"

Scenariile "Inainte de" sau "Pana cand" urmeaza povestea lui Iason, caruia i s-a spus ca nu poate deveni rege inainte de a indeplini anumite sarcini. şi-a primit recompensa la timpul potrivit şi a trait zece ani fericit. Hercule a avut un scenariu asemanator: n-a putut deveni zeu decat dupa ce a petrecut doisprezece ani în sclavie.

Scenariile "Dupa" vin de la Damocles. Lui i s-a permis sa se bucure de fericirea de a fi rege, pana cand a observat ca deasupra capului sau atarna o sabie agatata de un singur fir de par de cal. Motto-ul scenariilor "Dupa" spune: "Poti sa te bucuri o vreme, dar dupa aceea vor incepe necazurile."

Scenariile "La nesfarşit" pornesc de la Sisif. EI a fost condamnat sa impinga în sus pe panta unui deal un bolovan greu; chiar în clipa cand era gata sa ajunga în varf, piatra se rostogolea la vale, aşa ca trebuia s-o ia de la început. E un scenariu clasic de tipul "Cat pe ce sa reuşesc", în care se înşira un ,,O, daca" dupa altul.

Scenariul "Cu final deschis" este scenariul neînvingatorului, numit şi"Luna de pe cer"; el urmeaza povestea lui Filemon şi Baucis, care au fost transformati în dafini pentru faptele lor bune. Persoanele varstnice care au îndeplinit instructiunile Parintelui lor nu ştiu ce sa faca dupa aceea, aşa ca-şi petrec viata ca nişte legume sau barfind precum nişte frunze ce foşnesc în bataia vantului. Asta e soarta multor mame ale caror copii, deveniti adulti, s-au împraştiat, şi a barbatilor care şi-au facut cei treizeci de ani de munca, potrivit regulamentului companiei şi instructiunilor primite de la parinti. Dupa cum am observat deja, comunitatile de "Seniori" sunt pline cu cupluri care şi-au dus scenariul la implinire şi nu ştiu cum sa-şi structureze timpul îm timp ce aşteapta tara Fagaduintei, unde oamenii care s-au purtat cinstit cu angajatorii lor pot sa-şi conduca maşina cea lunga şi neagra cu viteza mica pe banda din stanga, fara sa fie claxonati de nişte adolescenti prost-crescuti în vechiturile lor ruginite. "In adolescenta eram şi eu plin de energie, dar acum... ", spune tata, iar mama adauga: "Nici nu ti-ar veni sa crezi ce... Iar noi ne plateam întotdeauna ..."

Din volumul:
Eric Berne - Ce spui după « Bună ziua » ?
Psihologia destinului uman.
Editura TREI, trad. Anacaona Mîndrilă.
pag. 23-25, 171-173, 241-245.

Se gãseste undeva pe net...
si la târgul GAUDEAMUS cu reducere de 30%

Salt la inceputul paginii