De la uimire spre un nou ordin al realităţii

Dacă există astăzi un fapt bine cunoscut şi admis de ştiinţele exacte dar pe care ştiinţele umaniste par să-l ignore, acela este existenţa diferitelor „nivele de realitate”, a diferitelor „ordine de realitate”, sau, pentru a folosi un vocabular mai filosofic, a diferitelor „stări ale fiinţei”.

Iată o primă mărturie, formând, prin ea însăşi doar, o excelentă introducere în problema diferitelor ordine de realitate, a diferitelor domenii ale profunzimii realului. Se găseşte în cartea lui R.C. Zaehner: Inde, Israel et Islam. D-ra D. Spinney, prin anul 1950, în timp ce era în pat, priveşte într-o seară pe fereastra camerei sale:

Mă aşezasem în patul meu ca să privesc prin fereastra largă din faţa mea şi contemplam acolo luminile care se reflectau în străzile înguste şi noroioase ale acestui orăşel. Mă gândeam la plăcerea pe care i-o dădea lui Charles Lamb claritatea lampadarelor pe fondul pavajului ud, când, brusc, o ceaţă de un alb albăstrui, translucidă, strălucitoare, a ascuns de ochii mei această lume şi experienţa şederii mele în ea. Odată cu ceaţa au venit în mine o pace şi o bucurie inefabile… Nu se poate deloc descrie o experienţă în care eşti cuprins în ce ? Ceva despre care eu nu citisem niciodată, asupra căruia nu meditasem niciodată, despre care nu ştiusem niciodată că exista -  aşa cum un copil, înaintea naşterii lui, nu poate înţelege o descriere a acestei lumi.

Ceaţa devenea tot mai densă şi, pe măsură ce devenea tot mai profundă, cunoaşterea, reconfortul, strălucirea, pacea – într-un cuvânt extazul – s-au aprofundat tot mai mult, până când „Eu” păream să fiu „Aceasta” şi „Aceasta” părea să fie „Eu”. Eram contopiţi, amestecaţi, unificaţi… În deplină cunoştinţă, trează, şi totuşi, când am revenit, nu existau incidente de povestit. Când eram afundată, eram în tot ceea ce a fost, este şi va fi; îmi dau seama în prezent că omul măsoară spaţiul şi timpul, nimic nu este după sau înainte, totul este acolo.

Dintr-odată, ceaţa, lumina au dispărut tot aşa cum au venit. Eram tot la fel, aşezată în patul meu, ţinând cearşaful, cu ochii larg deschişi, privind luminile din stradă. Cel dintâi gând al meu a fost: „Ei bine! dedesubtul a toate, se află acest calm, această bucurie, această siguranţă…” Apoi îmi veni un gând curios. Priveam lumea exterioară prin fereastră, pipăiam mobila din camera din mea şi îmi spuneam: „Ce straniu, această lume este o umbră. Am atins Realul şi ceea ce este mereu „aici” – toată această lume pe care am cunoscut-o va fi de acum înainte ireală. Pentru ce este ea aici? Pentru a experimenta ce ?

(fragment preluat şi tradus dintr-un articol al revistei Le Chemin, nr. 78, Béthanie, Gorze, France www.centre-bethanie.org)