Francisc de Assisi-
"Bucuria perfectã si adevãratã"

Venind odatã sfântul Francisc de la Perugia la Santa Maria degli Agnoli cu fratele Lione, în vreme de iarnã si prinzându-i frigul care crescuse teribil, îl chemã pe fratele Lione care mergea înainte si îi spuse astfel: "Frate Lione, fratii minoriti trebuie sã ajungã în toate tãrile dând mare exemplu de sfintenie si de riguroasã organizare, dar sã scrii si sã iei aminte la faptul cã nu într-asta se gãseste mare bucurie." Si, mergând mai departe, sfântul Francisc îl chemã a doua oarã: "O, frate Lione, chiar dacã fratele minorit dã luminã celor orbi si ãi dezleagã pe cei legati, alungã demonia, redã auzul celor surzi si mersul celor schiopi, puterea de a vorbi celor muti si, lucrul cel mai mare - îi învie pe cei morti de patru zile, scrie cã nu într-asta se gãseste perfecta bucurie." Si, mai mergând putin, sfântul Francisc strigã cu putere: "O, frate lione, dacã fratii Minoriti ar sti toate limbile si toate stiintele si toate scripturile, si dacã ar sti sã profeteascã si sã lumineze nu numai în ceea ce priveste lucrurile din viitor, dar si în ceea ce priveste nestiutele lucruri din constiinta oamenilor, sã scrii cã nu într-asta gãsesti perfecta bucurie." Mergând ceva mai departe, sfântul Francisc îl chemã din nou cu putere: "O, frate Lione, oita lui Dumnezeu, chiar dacã fratele minorit ar vorbi cu limba îngerului, si ar sti mersul stelelor si puterea iubirilor, si i s-ar face cunoscute toate comorile pãmântului, si ar cunoaste taina pãsãrilor si a pestilor si a tuturor vietuitoarelor, si a pietrelor, si a apelor; sã lasi scris cã nu asta e perfecta bucurie." Si mai mergând o bucatã, sfântul francisc îl chemã cu putere: "O, frate Lione, chiar dacã fratele minorit ar sti atât de bine sã predice, cã ar converti în legea lui Christos toti necredinciosii, scrie cã nu asta e adevãrata bucurie."

Si continuând acest mod de a vorbi, mai bine de douã mile, fratele Lione, cu mare mirare îl întrebã si zise: "Pãrinte, te rog ca din partea lui Dumnezeu sã-mi spui unde e perfecta bucurie". Iar sfântul Francisc rãspunse: "Când vom fi la Santa Maria degli Agnoli, astfel îmbãiati de ploaie si zgribuliti de frig si plini de noroi si chinuiti de foame, si vom bate la poarta asezãmântului, si portarul va veni înfuriat si va zice: Cine sunteti? si noi vom zice: Suntem doi dintre fratii vostri; si acela va zice: Nu spuneti adevãrul, sunteti doi ticãlosi care umblati înselând lumea si furând hrana celor sãraci; plecati; si nu ne va deschide, si ne va lãsa în ninsoare si apã, înfrigurati si înfometati pânã noaptea; atunci, dacã noi vom suporta cu rãbdare atâta umilintã, si cruzime, si atâta alungare, fãrã sã ne înfuriem si fãrã sã crâcnim împotriva lui, si ne vom gândi cu umilintã cã acel portar chiar ne cunoaste, cã însusi Dumnezeu îl face sã vorbeascã împotriva noastrã, o, frate Lione, scrie cã asta e perfecta bucurie. Si dacã ne vom îndârji sã mai batem la poartã, si va iesi afarã mânios, si ne va alunga ca pe niste gãinari care nu-si au locul acolo, cu mojicie si cu obrãznicie, zicându-ne: Plecati de aici, hoti de drumul mare, mergeti pe la vreun han, cãci aici nu veti mânca si nu veti fi adãpostiti; dacã noi vom îndura cu rãbdare si cu bucurie, si cu dragoste adevãratã, o, frate Lione, scrie cã aici e adevãrata bucurie. Si, dacã totusi, împinsi de foame, si de frig, si de noapte, vom mai bate, si vom chema, si vom ruga plângând amarnic ca în numele lui Dumnezeu sã ne deschidã si sã ne lase sã intrãm, iar acesta, si mai scandalizat, va spune: Ãstia sunt niste gãinari care nu-si au locul aici, eu le voi plãti dupã cum se cuvine; si va iesi afarã cu un ciomag noduros si ne va lovi peste glugã si ne va izbi la pãmânt, si ne va tãvãli bine prin zãpadã, si ne va lovi cu fiecare nod de pe acel ciomag; dacã noi vom îndura toate astea cu rãbdare si bucurie, gândindu-ne la patimile lui Christos binecuvântatul , pe care trebuie sã le acceptãm din dragoste pentru el; o, frate Lione, tine minte cã asta e bucuria perfectã. Iar pentru astãzi asta e concluzia, frate Lione. Deasupra tuturor harurilor si darurilor de la Spiritul Sfânt, pe care Christos le acordã prietenilor sãi, este acesta, de a te învinge pe tine însuti, si sã vrei sã pãtimesti din iubire pentru Christos, sã fii înjurat, dispretuit si umilit; pentru cã în toate celelalte daruri nu ne putem glorifica, pentru cã nu sunt de la noi, ci de la Dumnezeu, dupã cum zice Apostolul: Ce ai tu care sã nu fie de la Dumnezeu? Si dacã l-ai avut de la el, de ce te mândresti cu asta, ca si cum l-ai fi avut de la tine ? Dar în crucea necazurilor si a suferintelor putem sã ne mângãiem, pentru cã spune Apostolul: Nu vreau sã mã laud decât cu încrederea domnului nostru Isus Christos."

Întru lauda lui Isus Christos si a sãrãcutului Francisc. Amin.

(Text preluat din cartea:
I fioretti di San Francesco (Cununua sfântului Francisc)
Editura Crater , 1996, Traducere de Lena Rusti)

Salt la inceputul paginii