Dr. Jill  Bolte Taylor
Revelaţii despre creier,
Editura Curtea Veche

CAPITOLUL XV

Revelaţii despre creier

Dată fiind neaşteptata incursiune făcută în adâncul creie­rului, sunt recunoscătoare şi, totodată, uimită că mi-am reve­nit complet din punct de vedere fizic, cognitiv, emoţional şi spiritual. De-a lungul anilor, recuperarea funcţiilor emisferei stângi a reprezentat o imensă provocare pentru mine din mai multe puncte de vedere. Când am pierdut funcţionarea reţe­lelor neuronale din emisfera stângă a creierului, nu mi-am pierdut doar anumite funcţii, ci şi o serie de caracteristici ale personalităţii, cele atribuite circuitelor aptitudinale, din câte se pare. Recuperarea funcţiilor celulare legate, din punct de vedere anatomic, de reactivitatea emoţională şi de gândirea negativă a fost o experienţă care mi-a deschis ochii. Deşi voiam să-mi recuperez deprinderile date de emisfera stângă, trebuie să recunosc că erau şi câteva trăsături de caracter con­trolate de mintea stângă care, sinceră să fiu, nu erau în acord cu cea care voiam să fiu acum, când emisfera mea dreaptă era la conducere. Pot spune că am avut parte de câţiva ani de-a dreptul fascinanţi, atât din perspectivă neurologică, cât şi din perspectivă psihologică.

întrebarea cu care mă confruntam cel mai frecvent era: „Trebuie, oare, să recuperez şi afectele, emoţiile sau trăsă­turile de personalitate asociate la nivel neurologic amintirilor sau abilităţilor pe care voiam să le recapăt?" Spre exemplu, era posibil, oare, să-mi recuperez percepţia despre mine însămi, ideea că exist ca un organism de sine stătător, independent de cele din jurul meu, fără a recupera funcţionarea celulelor aso­ciate egocentrismului, nevoii imperioase de a argumenta, nevoii de a avea mereu dreptate sau fricii de separare şi de moarte? Oare aş fi putut valorifica banii, tară să mă conectez la circuitele neuronale care provoacă sentimente de lipsă, lăco­mie sau egoism? Puteam, oare, să-mi recapăt puterea în faţa lumii, puteam să iau parte la acest joc al ierarhiilor, fără să-mi pierd simţul compasiunii şi al egalităţii dintre oameni? Aş fi putut relua legătura cu familia fără a reactiva şi neplăcerile legate de faptul că sunt sora cea mai mică? Şi mai important, oare aş fi putut sa păstrez nou găsita legătură cu universul chiar şi în prezenţa caracteristicilor emisferei stângi?

Mă întrebam cât din nou dobândita conştiinţă a emisferei drepte, din seturile de valori şi din personalitatea adiacentă voi fi nevoită sa sacrific, pentru a recupera funcţiile emisferei stângi. Nu voiam să pierd legătura pe care o aveam cu univer­sul. Nu voiam să mă percep ca o entitate solidă, separată de ceea ce mă înconjoară. Nu voiam ca fluxul ideaţiei să fie atât de ameţitor, încât să nu mai pot păstra legătura cu identitatea mea autentică. Sinceră să fiu, nu voiam să renunţ la starea de nirvana. Oare ce preţ avea să plătească conştiinţa minţii drepte pentru ca eu să fiu considerată din nou normala?

Neurologii contemporani se mulţumesc să facă diverse supo­ziţii despre funcţionarea asimetrică a celor două emisfere din punct de vedere neurologic, însă nu vorbesc mai deloc despre diferenţele psihologice sau despre personalitatea rezultată din aceste diferenţe. Cel mai adesea, personalitatea minţii drepte a fost ridiculizată şi pusă într-o lumină defavorabilă, doar pentru că nu înţelege limbajul şi şirurile coerente de gânduri, în cazul analogiei cu doctorul Jekyll şi Hyde, personalitatea emisferei drepte a fost descrisă ca fiind incontrolabilă, violentă, imbe­cilă, ca întruchipare a ignoranţei mârşave fără margini, fără conştiinţă şi fără de care, probabil, ne-ar fi mai bine! Spre deose­bire de aceasta, mintea stângă e considerată ca fiind lingvistică, secvenţială, metodică, raţională, inteligentă şi locul de baştină al stării noastre de conştientă.

Înainte de accidentul vascular cerebral pe care 1-am sufe­rit, celulele din emisfera stângă erau capabile să domine celu­lele emisferei drepte. Personalitatea mea era dominată de caracterul critic şi analitic al minţii stângi. Când am suferit hemoragia cerebrală şi s-au avariat celulele care compuneau centrii lingvistici şi care găzduiau ego-ul, acestea n-au mai putut inhiba funcţionarea celulelor emisferei drepte. Ca rezul­tat, diferenţa dintre cele două caractere ce convieţuiau în cre­ierul meu a devenit cât se poate de evidentă. Cele două emisfere cerebrale nu numai că percep şi gândesc diferit la nivel neurologic, dar dau dovadă şi de seturi de valori diferite, în funcţie de tipul de informaţii procesat, dând astfel naştere la personalităţi diferite. Revelaţia pe care am avut-o în urma accidentului vascular cerebral suferit constă în înţelegerea faptului că la baza conştiinţei emisferei drepte se află o identi­tate conectată în mod direct la sentimentul de pace interioară. O identitate devotată liniştii interioare, iubirii, bucuriei şi compasiunii.

Bineînţeles, asta nu înseamnă că sufăr de tulburare de per­sonalitate multiplă. Problema este mult mai complicată decât pare, din ceea ce am observat în cazul meu. E dificil, dacă nu chiar imposibil, să distingem între identităţile minţii drepte şi minţii stângi, şi asta pentru că ne percepem ca pe o entitate de sine stătătoare, cu o singură conştiinţă. Totuşi, cu puţină îndrumare, majorităţii oamenilor li se pare uşor să identifice aceste două identităţi, dacă nu în cazul propriei persoane, măcar în cazul părinţilor sau al partenerului de viaţă. Obiec­tivul meu este acela de a vă ajuta să găsiţi un loc emisferic pentru fiecare dintre aceste identităţi, cu scopul de a onora diferenţele dintre ele şi poate chiar pentru a şti mai bine cine vreţi să fiţi în această lume. Identificând cărei emisfere i se datorează fiecare trăsătură de caracter, putem decide, cu mintea echilibrată, cum să ne trăim viaţa.

Se pare că mulţi dintre noi se luptă cu trăsături de caracter diametral opuse care sălăşluiesc în mintea lor. De fapt, cam toată lumea cu care am discutat e conştientă că personalităţile lor prezintă şi anumite părţi aflate în conflict. Mulţi dintre noi explică acest lucru motivând că mintea (emisfera stângă) le spune ceva, iar inima (emisfera dreaptă) le spune altceva. Unii dintre noi au capacitatea de a distinge între ceea ce gân­desc (emisfera stângă) şi ceea ce simt (emisfera dreaptă). Alţii consideră că există două conştiinţe diferite, raţiunea (emisfera stângă) şi instinctele (emisfera dreaptă). Sunt şi oameni care vorbesc despre super-ego (emisfera stângă), şi ego (emisfera dreaptă), sau Supraeu (emisfera stângă) în comparaţie cu Sinele (emisfera dreaptă). Unii oameni extrapolează, vorbind despre mintea funcţională (emisfera stângă) şi mintea aflată în concediu (emisfera dreaptă), iar alţii vorbesc despre mintea cercetătoare (emisfera stângă) şi mintea diplomatică (emisfera dreaptă). Şi, bineînţeles, se vorbeşte şi despre mintea mascu­lină (emisfera stângă) şi mintea feminină (emisfera dreaptă), despre conştiinţa yang (emisfera stângă) versus conştiinţa yin (emisfera dreaptă). Dacă sunteţi un adept al lui Cari Jung, atunci cunoaşteţi teoria care vorbeşte despre mintea analitică (emisfera stângă) şi mintea intuitivă (emisfera dreaptă), sau despre mintea evaluatoare (emisfera stângă) versus mintea perceptivă (emisfera dreaptă). Din experienţa mea, indiferent de ce terminologie folosiţi pentru a descrie cele două iden­tităţi ale minţii, acestea iau naştere din diferenţele semnifica­tive dintre cele două emisfere.

Pe durata întregului proces de recuperare, obiectivul meu a fost acela de a găsi un echilibru natural între funcţiile celor două emisfere, dar şi de a putea discerne care aspect îmi domină perspectiva într-un anumit moment. Acest lucru mi se pare important, întrucât am descoperit că trăsăturile funda­mentale ale personalităţii emisferei mele drepte sunt pacea interioară şi compasiunea. Sunt de părere că, cu cât petrec mai mult timp activând circuitele neuronale care controlează pacea interioară/compasiunea, cu atât proiectez mai multă pace inte­rioară/compasiune în lume, şi în cele din urmă, aceasta, cumulată cu a celorlalţi, va spori gradul de pace interioară/compasiune de pe planetă. Ca rezultat, cu cât ştim mai clar care parte a creierului procesează o anumită informaţie, cu atât mai uşor e să decidem cum să gândim, cum să simţim şi cum să ne com­portăm atât ca indivizi, cât şi ca membri ai unei mari familii umane.

Din punct de vedere neurologic, pot spune că am accesat sentimentul de pace interioară dat de conştiinţa emisferei drepte atunci când limbajul şi zona de asociere şi orientare din emisfera mea stângă nu mai funcţionau cum trebuie. Cercetă­rile neurologice făcute de doctorul Andrew Newberg şi de regretatul doctor Eugene D'Aquili (De ce nu dispare Dumnezeu — Ştiinţa creierului şi biologia credinţei, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2008 (n. red.).) la începutul acestui dece­niu m-au ajutat foarte mult să-mi dau seama ce se petrece în creierul meu. Folosind TCESF (tomografie computerizată cu emisia unui singur foton), aceşti cercetători au descoperit fun­damentele neurologice care stau la baza experienţelor reli­gioase sau spirituale (mistice). Ei îşi propuseseră să descopere ce regiuni ale creierului sunt implicate în procesul modificării stării de conştiinţă — trecerea de la a ne considera indivizi de sine stătători la a ne considera una cu universul (Dumnezeu, starea de nirvana, starea de euforie).

Meditatorilor tibetani şi călugărilor franciscani li s-a cerut să mediteze sau să se roage în timp ce li se făcea o tomografie computerizată. Li s-a spus să tragă uşor de o sfoară atunci când atingeau climaxul meditaţiei sau când se simţeau în strânsă legătură cu Dumnezeu. Aceste experimente au scos la iveală schimbări ale activităţii neurologice în toate ariile specifice ale creierului. La început, s-a înregistrat o scădere a activităţii centrilor limbajului din emisfera stângă, ceea ce a dus la liniş­tirea vocii minţii. Apoi s-a constatat o scădere a activităţii

zonei de asociere şi orientare, localizate în girusul parietal posterior al emisferei stângi. Această zonă este cea care ne ajută să identificăm graniţele propriului corp. Când asupra acestei zone acţioneză un stimul inhibitor sau când stimulii receptaţi nu ajung la creier, putem pierde din vedere graniţele fizice ale propriului corp în raport cu mediul exterior.

 

Zona de asociere şi orientare

(controlează graniţele fizice ale corpului, percepţia spaţiului şi a timpului)

Aceste cercetări m-au ajutat să înţeleg, din punct de vedere neurologic, de ce, atunci când centrii limbajului sunt reduşi la tăcere şi când zona de asociere şi orientare nu mai receptează stimulii corect, starea de conştiinţă şi percepţia se schimbă atât de mult, încât nu mă mai pot percepe ca pe un corp solid, ci doar ca pe o entitate fluidă — simţindu-mă una cu universul.

Capitolul XVI

MINTEA DREAPTĂ ŞI  MINTEA STÂNGĂ

Mi-e limpede că, indiferent de tipul informaţiilor procesat (sau nu) de cele două emisfere cerebrale, mă percep mereu ca pe un întreg, ca pe o entitate de sine stătătoare, cu o singură conştiinţă. Cred în teoria care vorbeşte despre existenţa unei conştiinţe comune a tuturor celulelor dintr-un organism şi în cea care spune că cele două emisfere se completează reciproc, creând o percepţie unitară asupra lumii. Când celulele şi cir­cuitele specializate în recunoaşterea feţelor funcţioneză corect, am capacitatea de a recunoaşte pe oricine după caracteristicile chipului său. Dacă nu funcţionează corect, atunci sunt nevoită sa mă ajut de alte detalii pentru a identifica persoanele, cum ar fi vocea, anumite particularităţi comportamentale sau ritmul mersului. Dacă circuitele neuronale care se ocupă de înţelege­rea limbajului funcţioneză cum trebuie, atunci pot înţelege când îmi vorbeşte cineva. Dacă celulele şi circuitele care îmi amintesc constant cine sunt şi unde locuiesc sunt avariate, atunci propriopercepţia devine distorsionată. Asta dacă nu cumva alte celule specializate din creier vor fi preluat func­ţiile acestora. Asemenea unui calculator, dacă nu am în creier un program specializat în procesarea limbajului, atunci nu pot executa aceste funcţii.

Dacă evaluăm caracteristicile unice ale fiecărei emisfere şi modul particular în care procesează acestea informaţiile, devine clar de ce fiecare dintre ele relevă un sistem de valori diferit şi o personalitate diferită. Unii dintre noi şi-au cultivat ambele identităţi emisferice şi au reuşit să valorifice capaci­tăţile şi identităţile celor două emisfere, care se completează, se influenţează şi se temperează una pe cealaltă pe parcursul vieţii. Restul însă are o gândire unilaterală -- ori demon­strează tipare de gândire extrem de rigide, de analitice şi de critice (folosirea excesivă a emisferei stângi), ori se conec­tează la o realitate comună şi e mai tot timpul „cu capul în nori" (folosirea excesivă a emisferei drepte). Stabilirea unui echilibru între cele două identităţi emisferice ne ajută să ne păstrăm flexibilitatea cognitivă, adică să acceptăm schimba­rea (emisfera dreaptă) fără a pierde noţiunea drumului pe care mergem (emisfera stângă), învăţând să apreciem şi să folosim toate aceste resurse cognitive, reuşim să înţelegem că sunt nişte capodopere ale naturii. Imaginaţi-vă ce lume plină de compasiune am putea crea, dacă ne-am propune acest lucru. Din păcate, compasiunea este o expresie rară a societăţii din zilele noastre. Majoritatea oamenilor pierd foarte mult timp şi energie înjosindu-se, insultându-se şi criticându-se unii pe alţii pentru deciziile „proaste" sau „greşite" luate, în clipa în care vă dojeniţi singuri, vă opriţi vreo clipă să vă gândiţi cine e persoana din interiorul dumneavoastră care ţipă şi la cine anume ţipă? Aţi analizat vreodată felul în care vă afectează aceste tipare negative de gândire în plan emoţional, ducând la un nivel ridicat de ostilitate şi/sau anxietate? Şi, pentru a complica lucrurile şi mai mult, aţi observat că dia­logurile interne cu încărcătură negativă pot influenţa, de ase­menea, în mod negativ, felul în care vă purtaţi cu ceilalţi şi implicit felul în care se poartă ei cu dumneavoastră?

Din punct de vedere biologic, suntem creaturi deosebit de puternice. Deoarece reţelele neuronale sunt compuse din neuroni care comunică între ei, comportamentul lor devine oarecum previzibil. Cu cât ne concentrăm mai mult, în mod conştient, asupra unui anumit circuit sau cu cât petrecem mai mult timp gândindu-ne la anumite lucruri, cu atât circuitele şi pattern-urile mentale devin mai abile în a reacţiona la o stimu­lare minimă.

În plus, mintea omenească este foarte sofisticată când vine vorba de instrumente de tipul „caută şi vei găsi". Am fost concepuţi astfel, încât să ne putem concentra pe deplin asupra a ceea ce ne propunem. Dacă vreau să descopăr culoa­rea roşu în lume, o voi găsi pretutindeni. Poate o voi sesiza mai rar la început, dar cu cât mă voi concentra mai mult asupra acestei sarcini, cu atât am mai multe şanse de a o iden­tifica pretutindeni.

Cele două emisfere gândesc distinct şi, în plus, procesează emoţiile şi îmi fac corpul să se mişte diferit. De pildă, prietenii mei pot să-şi dea seama că eu sunt cea care intră în cameră, în funcţie de poziţia umerilor mei şi de felul în care îmi încreţesc fruntea. Emisfera mea dreaptă are în vedere numai prezentul. Se raportează la realitate cu entuziasm şi nu pare să aibă vreo grijă. Zâmbeşte mult şi este foarte priete­noasă. Prin contrast, emisfera mea stângă este preocupată de detalii şi îmi conduce viaţa după un program foarte strict. Emisfera stângă reprezintă partea mea serioasă, îmi încleş­tează maxilarul şi mă obligă să iau decizii pe baza a ceea ce am învăţat în urma experienţelor din trecut. Mă ajută să con­ştientizez graniţele fizice ale corpului şi să judec totul din perspectiva bine/rău sau corect/greşit. Şi, da, tot ea e respon­sabilă şi de încruntare.

Mintea dreaptă se axează cel mai mult pe bogăţia pre­zentului. Este plină de recunoştinţă când vine vorba de viaţa mea, de toţi oamenii şi de toate lucrurile care fac parte din ea. E satisfăcută, miloasă, educată şi mereu optimistă. Mintea dreaptă nu judecă după principiul bine/rău, corect/greşit, aşa că totul există într-o relativitate continuă. Aceasta ia lucrurile aşa cum sunt şi se raportează numai la timpul prezent. Azi este mai frig ca ieri. Ei nu-i pasă. Astăzi va ploua. Nu are nicio importanţă. S-ar putea să observe că o persoană este mai înaltă decât cealaltă sau că cineva are mai mulţi bani decât

altcineva, dar toate aceste observaţii sunt făcute fără a judeca. Pentru mintea mea dreaptă, suntem cu toţii membrii egali ai unei mari familii umane. Mintea dreaptă nu percepe şi nu ţine cont de graniţele artificiale, cum ar fi rasa sau religia.

După hemoragia cerebrală suferită, am avut ocazia să-mi reîmprospătez şi să-mi fortific circuitele neuronale care con­trolează inocenţa şi bucuria interioară. După ce am făcut acci­dentul vascular cerebral, am devenit liberă să explorez viaţa cu o curiozitate copilărească, în absenţa sentimentului de pericol iminent, sunt în siguranţă şi încrezătoare şi mă plimb prin lume ca printr-o grădină proprie. Starea de conştiinţă a minţii mele drepte mă face să cred că oamenii sunt uniţi într-un mare potenţial uman, că viaţa e minunată şi că suntem cu toţii fru­moşi — exact aşa cum suntem.

Identitatea minţii drepte este aventuroasă, iubeşte abun­denţa şi este adepta socialului. Este susceptibilă la comuni­carea nonverbală, empatică şi capabilă să decodeze emoţii. Este deschisă teoriei conform căreia suntem una cu universul. Este sediul coordonatei mele mistice, este cunoscătoarea, femeia înţeleaptă şi observatoarea. Este intuiţia şi starea mea de conştiinţă superioară. Mintea dreaptă este omniprezentă şi se pierde în timp.

Una dintre funcţiile principale ale minţii drepte este aceea de a veni cu o nouă înţelegere asupra unui set învechit de informaţii, în copilărie, de exemplu, nu voiam să mănânc dovlecei. Mintea mea dreaptă, deschisă către nou, m-a îndem­nat să mai dau o şansă dovleceilor, iar acum îi ador. Majori­tatea dintre noi tind să judece numai prin prisma emisferei stângi şi, de cele mai multe ori, nu sunt dispuşi să-şi lăr­gească orizontul (să încadreze şi conştiinţa emisferei drepte), cu scopul de a-şi reactualiza seturile de informaţii. Majo­ritatea oamenilor, după ce iau o decizie, rămân fideli acelei decizii. Am observat că, în general, ultimul lucru pe care şi-1 doreşte emisfera stângă dominantă este să împartă spaţiul cranian cu jumătatea sa.

Mintea dreaptă este deschisă către noi posibilităţi şi gân­deşte, în general, în afara tiparelor. Nu este îngrădită de limi­tele şi de regulile instituite de emisfera stângă, cea care creează tiparele, în consecinţă, mintea dreaptă este foarte creativă când vine vorba de disponibilitatea de a încerca ceva nou. Este sin­gura care înţelege că haosul este primul pas al procesului de creaţie. Este kinestezică, agilă şi adoră abilitatea corpului de a se mişca fluid prin lume. Este acordată la mesajele sub­tile transmise prin intermediul intuiţiei de către celulele cor­pului şi învaţă din experienţă şi prin atingere.

Mintea dreaptă se bucură de libertatea pe care o are în uni­vers şi nu ţine cont de temeri, de trecut sau de ceea ce poate aduce ori nu viitorul. Sărbătoreşte viaţa şi faptul că celulele corpului sunt sănătoase. Şi nu este interesată doar de corp; ţine la tonusul muscular, la starea de sănătate mentală a socie­tăţii şi la relaţia noastră cu planeta.

Conştiinţa minţii drepte ţine cont de faptul că fiecare celulă din corp (cu excepţia globulelor roşii) are acelaşi ADN ca primul zigot apărut prin unirea ovulului mamei cu spermato­zoidul tatălui. Mintea dreaptă înţelege că sunt produsul forţei vitale a cincizeci de trilioane de celule de ADN care mă modelează în permanenţă! (Şi adesea cântă pe tema asta!) înţelege că suntem cu toţii uniţi într-o ţesătură alambicată a cosmosului şi mărşăluieşte pe ritmul propriei tobe.

Eliberată de percepţia graniţelor fizice, mintea dreaptă proclamă: „Sunt parte din întreg. Toţi oamenii sunt fraţi şi surori. Rolul lor e să răspândească pacea şi bunătatea pe pământ." Mintea dreaptă vede unitatea din toate fiinţele vii; sper că sunteţi cu toţii conştienţi de această caracteristică intrinsecă omului.

Oricât de mult aş iubi atitudinea, deschiderea şi entuzias­mul cu care mintea mea dreaptă trăieşte viaţa, mintea stângă este la fel de uimitoare. Vă rog, reţineţi că vorbim despre identitatea pe care am încercat timp de aproape un deceniu s-o reînvii. Mintea stângă este cea care ia toată energia, toate infor­maţiile despre prezent şi toate posibilităţile minunate percepute de mintea dreaptă şi le transformă în ceva uşor de cuantificat. Mintea stângă este instrumentul care facilitează comunica­rea cu mediul înconjurător, în timp ce mintea dreaptă gândeşte în colaje de imagini, mintea stângă gândeşte prin intermediul limbajului şi-mi vorbeşte constant. Această voce a minţii mă ajută să ţin legătura cu viaţa mea şi să-mi manifest identitatea. Devin o entitate independentă, de sine stătătoare, în clipa în care centrii de limbaj ai emisferei mele stângi mă ajută să spun: „Eu sunt." Astfel, devin un individ solid, independent de mediul exterior.

Când vine vorba de organizarea informaţiilor, mintea stângă se dovedeşte a fi, cu adevărat, cel mai bun instrument pentru asta. Personalitatea emisferei stângi se mândreşte cu capaci­tăţile sale de categorisire, organizare, descriere, argumentare şi analiză critică a tot ceea ce ne înconjoară. Ea progresează prin analiză şi calcul constante. Indiferent dacă îmi mişc sau nu buzele, mintea stângă rămâne în continuare ocupată, teore­tizând, raţionalizând şi memorând. Este o perfecţionistă şi o minunată menajeră în casă sau la locul de muncă. Aceasta spune constant: „Totul are un loc şi fiecare lucru trebuie să stea la locul lui." Identitatea emisferei drepte pune preţ pe umanitate, în timp ce identitatea emisferei stângi e preocupată de finanţe şi de economie.

Pe scala acţiunii, mintea stângă este capabilă să întreprindă mai multe activităţi în acelaşi timp şi îi place la nebunie acest lucru. Este ca o albinuţă harnică şi se valorizează raportat la cât de multe lucruri poate face într-o zi. întrucât are o gândire de tip secvenţial, se caracterizează prin minunate abilităţi tehnice. Capacitatea de a se concentra asupra diferenţelor, asupra caracteristicilor distinctive, face din ea un arhitect veritabil.

Mintea stângă este foarte pricepută la a descoperi anumite tipare. Ca rezultat, este capabilă să procese/e fluxuri imense de date. Pentru a putea ţine pasul cu lumea exterioară, proce­sează informaţiile incredibil de repede — mult mai repede decât emisfera dreaptă, care cam tărăgănează lucrurile. Mintea stângă are tendinţa de a deveni maniacală, în timp ce mintea dreaptă este, deseori, leneşă.

Diferenţele dintre cele două emisfere, când vine vorba de rapiditatea gândirii, de procesarea informaţiilor şi de rezul­tatul acestor activităţi — gândul, cuvântul sau fapta —, sunt strict legate de capacităţile lor unice de procesare a informa­ţiilor senzoriale. Mintea dreaptă este cea care percepe undele mai lungi de lumină. Ca rezultat, percepţia vizuală a minţii drepte este amalgamată sau estompată. Această incapacitate de a percepe graniţele fizice ale obiectelor îi permite minţii drepte să vadă imaginea de ansamblu şi felul în care lucrurile relaţionează unele cu celelalte. Mintea dreaptă percepe şi frecvenţele joase ale sunetului, generate succesiv prin gâlgâit şi prin alte tonuri naturale, în consecinţă, mintea dreaptă a fost proiectată biologic pentru a se acorda fiziologiei umane.

Prin comparaţie, mintea stângă percepe undele mai scurte de lumină, ceea ce îi permite să distingă graniţele fizice ale obiectelor. Aşadar, mintea stângă a fost concepută biologic pentru a identifica liniile separatoare ale entităţilor adiacente, în acelaşi timp, centrii de limbaj ai emisferei stângi percep frecvenţele cel mai înalte ale sunetului, ceea ce o ajută să detecteze, să discrimineze şi să interpreteze tonuri asociate în mod obişnuit limbajului verbal.

Una dintre cele mai importante caracteristici ale minţii stângi este aceea de a ţese poveşti. Această abilitate de poves­titor a centrilor de limbaj din mintea stângă a fost proiectată pentru a facilita înţelegerea lumii exterioare, chiar şi cu infor­maţii minime. Mintea stângă pune cap la cap toate detaliile şi ţese o poveste. Mi se pare impresionant că are capacitatea de a inventa şi de a completa golurile care apar uneori în momentul receptării informaţiilor, în plus, în timpul procesului de po­vestire, mintea stângă se dovedeşte genială în a inventa scenarii alternative. Şi dacă apare un subiect care mă pasionează cu adevărat, fie el interesant sau nu, aceasta devine extrem de eficientă în a se conecta la circuitele emoţionale şi a epuiza toate posibilităţile de tip cauzal, „dacă... atunci".

Pe măsură ce centrii de limbaj îşi reveneau şi redeveneau funcţionali, am început să-mi petrec timpul observând cum povestitorul meu interior trăgea concluzii bazate pe un mini­mum de informaţii. Mult timp, am considerat aceste poveşti ca fiind mai degrabă comice. Asta până când mi-am dat seama că mintea stângă se aştepta ca întregul creier să creadă poves­tirile pe care le inventa ea! De-a lungul reînvierii minţii stângi şi a particularităţilor sale, a fost foarte important să înţeleg că emisfera stângă făcea tot ce putea, cu informaţiile pe care le avea la dispoziţie. Mi-am impus însă să ţin minte că există discrepanţe majore între ceea ce ştiu şi ceea ce cred că ştiu. Am învăţat şi că trebuie să fiu foarte atentă la potenţialul povestitorului de a aduce în prim plan trauma şi dramatismul, în plus, mintea stângă, care inventa cu entuziasm poveşti pe care le servea ca fiind adevărate, avea, de asemenea, ten­dinţa să devină redundantă — crea bucle de gândire ce rever­berau în minte de multe ori la rând. La mulţi dintre noi, aceste bucle de gândire dau năvală şi ne pun frecvent în situaţia de a ne imagina posibilităţi devastatoare. Din păcate, ca socie­tate, nu ne învăţăm copii că trebuie să îngrijească cu atenţie grădina minţii lor. Fără structură, cenzură sau disciplină, mintea noastră funcţionează pe pilot automat. Neobişnuiţi să ne preocupăm mai mult de ceea ce se întâmplă în minte, rămânem vulnerabili în faţa a ceea ce cred alţii despre noi, dar şi în faţa manipulării publicitare şi/sau politice.

Porţiunea minţii stângi pe care am ales să nu o recuperez a fost partea identităţii emisferei stângi care avea tendinţa să fie rea, să-şi facă griji inutil sau să fie agresivă cu mine ori cu cei din jur. Sinceră să fiu, nu-mi plăcea deloc ecoul fiziologic pe care-1 aveau aceste manifestări. Simţeam o apăsare în piept, tensiunea arterială îmi creştea şi încruntarea îmi provoca migrene, în plus, am vrut să las în urmă orice vechi circuit emoţional care activează în mod automat amintiri dureroase. Mi-am dat seama că viaţa e prea scurtă, ca să ne lăsăm dobo­râţi de dureri din trecut.

în timpul convalescenţei, mi-am dat seama că partea iden­tităţii mele care este încăpăţânată, arogantă, sarcastică şi/sau geloasă sălăşluia în centrul ego-ului, în mintea stângă, cea rănită, în această porţiune a minţii egotice se adăposteau sen­timentul neputinţei, ranchiuna, capacitatea de a minţi şi chiar dorinţa de răzbunare. Retrezirea acestor trăsături de caracter a fost perturbatoare pentru inocenţa minţii drepte. Cu foarte mult efort, am ales în mod conştient să-mi recuperez ego-ul, însă fără să revitalizez vechile circuite negative.

Sursa: Fragmente din volumul
Dr. Jill  Bolte Taylor Revelaţii despre creier,
Editura Curtea Veche, pag.145-159

Detalii carte pe site-ul editurii CURTEA VECHE aici

Salt la inceputul paginii