Epoca noastră este pe cale să descopere această lege fundamentală:
ceea ce este necesar
sunt mai puţin actele specific religioase
cât o stare de suflet,
o dispoziţie de spirit care să facă din om
un cineva pe care „prezenţa lui Dumnezeu” să nu-l părăsească niciodată.

Karlfried Graf Durckheim – L'expérience de la Transcendance, Ed. Albin Michel, pag 174 

 

Notã din 5 iulie 2022
Urmare a unei sesizãri amiabile de încãlcare de copyright
am redus sau sters complet o multime de texte postate,
inclusiv din cele traduse de mine si inexistente în româneste.
Asa e corect.

K.G. Durckheim

Despre Experienţa Transcendenţei

Dezvoltarea interioară a omului în vederea Realizării Totalităţii lui se îndeplineşte în măsura în care conştiinţa sa din lume exprimă o Realitate supra-terestră. Cunoaşterea acestei Realităţi care îl depăşeşte îi este posibilă omului dacă se ridică mai presus de umanitatea sa cotidiană. Abia prin experienţa unei Realităţi accesibile omului - Realitate care îl depăşeşte şi îl transcende – Transcendenţa, punct de plecare pentru o nouă viaţă, devine centrul împlinirii umane.

Experienţa realităţii semnifică două lucruri pentru om: pe de o parte, experienţa realităţii terestre sesizată de cele cinci simţuri şi de raţiune şi pe care omul este chemat să o structureze, şi, pe de altă parte, experienţa unei Realităţi care îl depăşeşte, care transcende realitatea terestră. A-ţi trăi viaţa ca viaţă terestră şi a o trăi fondată pe o Realitate supra-terestră care transcende lumea, sunt două lucruri foarte diferite.

Există o infinitate de oameni buni, care îşi îndeplinesc conştiincios datoria în lume şi care au veritabile exigenţe etice, dar care, cu toate acestea, nu au nici o idee despre Cealaltă Dimensiune care depăşeşte existenţa. Faptul că au o religie, că cred în Dumnezeu şi în Isus Christos nu schimbă nimic şi această credinţă nu îi ajută totuşi să fie reuniţi cu această Altă Dimensiune, care nu este accesibilă decât prin experienţa Transcendenţei. Credinţa în „Bunul Dumnezeu, în Isus Christos, nu necesită depăşirea categoriilor obişnuit admise ale experienţei, în cadrul cărora Dumnezeu este în mod spontan personificat şi îşi vede atribuite facultăţi umane perfecte fără ca „Cel cu Totul altul” să-şi aibă locul său. Credinţa naivă îi atribuie unui Dumnezeu personal calităţi specific umane; el este bun, el se poate înfuria şi, ca supraom, el poate ierta. Ceea ce depăşeşte umanul, ceea ce ne este transcendent, Misterul pe care îl numim Dumnezeu, este în cel mai bun caz o concepţie superlativă a calităţilor umane: bunătate, atotştiinţă, atotputernic. A ne adresa lui, a trăi dependenţa noastră de el nu implică nici o experienţă care să depăşească limitele obişnuite ale umanităţii; este suficient să ridicăm la un nivel de perfecţiune calităţile noastre şi experienţele noastre umane: dar trecem astfel pe lângă esenţial. Astfel, în această pretinsă credinţă în Dumnezeu, limitele umanului nu sunt depăşite, ci doar împinse mai încolo, plasate la un nivel supra-uman.

Cuvântul „Transcendenţă” poate să aibă două semnificaţii diferite: poate să desemneze fie o realitate care depăşeşte orizonturile restrânse ale umanităţii, fie un mod de a resimţi care transpune, ridică orice conţinut de conştiinţă într-o Altă Dimensiune. Astfel, starea de spirit în care este îndeplinită o activitate zilnică, o sarcină pur şi simplu poate să capete un caracter transcendent în timp ce o rugăciune care nu vizează decât obţinerea unei favori în această lume poate fi total lipsită de acest caracter (transcendent).

.....

Răspunsul la întrebare nu ar fi acesta: „O acţiune este conformă cu legea fundamentală a Transcendenţei când interioritatea care o susţine şi care ne umple este această Transcendenţă.”

Conţinutul Transcendenţei Imanente depinde strâns de natura vieţii religioase a unui individ. Orice religie se sprijină pe o formă sau alta a Transcendenţei Imanente şi conştientizarea (luarea la cunoştinţă a) acesteia este în mod necesar legată de Numinos. Dar această experienţă va fi de o natură diferită după cum natura religioasă fundamentală va avea un caracter personal sau impersonal.

La întrebarea: „Ce este de fapt Numinosul?” un citat al lui C.G. Jung răspunde pertinent: „Realitatea care se manifestă şi se trăieşte drept Calitate a Numinosului este fundamentul însuşi al tuturor religiilor”. Această definiţie a Numinosului de către C.G. Jung ca o Realitate supra-terestră care se manifestă n fiecare religie sub forme care nu diferă decât exterior antrenează întrebarea: „Această Realitate comună tuturor religiilor nu este oare tocmai nucleul veritabil al tuturor reprezentărilor religioase?” Sidharta (Buddha), Krishna, Isus-Christos nu sunt ei aspecte diferite ale unei aceleiaşi Realităţi transcendente care este baza tutore religiilor? Şi această Realitate unică nu este ea în inima oricărei experienţe religioase oricare ar fi imaginea în faţa căreia se înclină credinciosul? Aceasta ar însemna, de exemplu, că sentimentele religioase legate de reprezentarea de forme precise nu sunt decât reflexe diferite ale unei singure şi unice Realităţi supra-terestre, reflexe care, în virtutea conţinutului lor fundamental, ar avea aceeaşi valoare şi aceeaşi realitate.

Desigur, există o diferenţă între maniera în care un suflet simplu vorbeşte despre „Domnul nostru Isus Christos” şi atitudinea marilor mistici care văd în el personificarea unei Realităţi supra-umane şi supra-terestre. Misterul Transcendenţei se traduce prin imposibilitatea în care ne aflăm de a atribui lui Dumnezeu – purtător al Transcendenţei – vreo calitate umană oricare ar fi aceasta sau de a situa această Transcendenţă în ordinea conceptelor umane. Există deci loc de a insista asupra importanţei acestei Realităţi prin care Divinul este simţit, Realitate care umple de plenitudine,  dar şi constrânge la responsabilitate totodată, susţine şi cere stăruitor, protejează şi pune în pericol şi pentru care oricare calitate susceptibilă să fie în acelaşi timp aplicabilă unui om se arată a fi nonsens, ca, de exemplu, a spune: „Dumnezeu este bun.”

Sursa: tradus de aici, din capitolul IX al cărţii
Karlfried Graf Durckheim – L’expérience de la Transcendance, Ed. Albin Michel, pag. 157-164 . Este abia un sfert din capitolul întreg.
Traducerea Viorica Juncan.

Salt la inceputul paginii