K. G. Durckheim
HARA, FORŢA EXISTENŢIALĂ
din. vol. HARA, CENTRUL VITAL AL OMULUI

Cartea a fost tradusã în româneste si publicatã de Editura HERALD în 2012.
O a doua editie a apãrut în 2020.
Detalii pe site-ul editurii aici:
http://www.edituraherald.ro/bookdetail.asp?cod_carte=437

Notã din 5 iulie 2022
Urmare a unei sesizãri amiabile de încãlcare de copyright
am redus sau sters complet o multime de texte postate,
inclusiv din cele traduse de mine si inexistente în româneste.
Asa e corect.

Hara nu este numai o teorie doctrinală.
Este învăţarea unei practici în slujba esenţialului.

Practicarea Harei ajută în acelaşi timp în gestionarea vieţii în această lume şi în progresarea pe Cale. Este vorba de Calea care îi redă omului, care şi-a pierdut rădăcinile, conştiinţa originii sale veşnice şi care îl pregăteşte în realizarea destinaţiei lui primordiale, adică revelarea Fiinţei în existenţă.

Întoarcerea în centrul originar al lui, al omului ajuns străin lui însuşi, a jucat mereu un rol decisiv în angajarea pe Cale. Învăţarea şi practicarea Harei, a centrului vital al omului, ajută la conştientizarea acestui proces.

Prezenta lucrare nu are altă pretenţie decât pe aceea de a deschide o poartă spre o înţelepciune născută din experienţa transcendentală, înţelepciune a cărei valoare nu a fost îndeajuns de apreciată până în prezent. Dacă astăzi începe să fie altfel în această privinţă, aceasta nu înseamnă că împrumutăm o concepţie orientală, ci, din contră, înseamnă că ne deschidem unui adevăr propriu tuturor oamenilor – adevăr care nu şi-a croit până acum calea…


(de pe coperta spate a cărţii în limba franceză)

Omul care dispune de Hara „este acolo” într-un fel drept. El nu este uşor de răsturnat, nici nu poate fi făcut să-şi schimbe uşor opinia şi îşi regăseşte în mod foarte natural centrul după ce a primit o lovitură care îl face să-şi piardă echilibrul sau îl obligă pentru moment să-şi angajeze toate forţele.

Cel care stăpâneşte practica Harei este, de asemenea, mai rezistent, mai puţin suspus oboselii. Pentru că reuşeşte mereu să-şi regăsească legătura cu centrul, îi este posibil în orice moment să se deschidă sursei sigure a forţelor care îl reînnoiesc. Omul care posedă Hara nu se epuizează. Cu cât învaţă să se ancoreze în Hara, cu atât el este în măsură să vină de hac tulburărilor somatice şi psihice provocate de Eul existenţial şi reuşeşte să lase să treacă forţele regeneratoare care vin din „fond”.

Nu există bolnav pentru care vindecarea să nu fie complicată de crispări, de tensiuni interioare, nici restabilire care să nu fie grăbită de dispariţia tensiunilor. Exact în măsura în care aceste tensiuni sunt legate de un Eu anxios, mereu cu ochii în patru, sau de un Eu tenace ele sunt susceptibile să dispară atunci când omul a învăţat să-şi adune forţele în bazin, adică în spaţiul în care se face înrădăcinarea în Hara.

...

 

Hara îi permite omului să suporte durerea într-un mod uimitor. În măsura în care omul a învăţat să dea drumul Eului său anxios, aflat mereu în căutarea securizării, şi şi-a adunat forţele, s-a „recules” cu totul în centrul vital, durerea se diminuează, căci tensiunea din punctul dureros dispare. Se pare chiar că Eul suferind în mod fizic aproape că nu există la omul a cărui conştiinţă este centrată pe Hara.

...

Omul care are Hara ştie de asemenea să aştepte. Oricare ar fi situaţia în care se află, el dă dovadă de răbdare şi are întotdeauna timp. Este capabil să observe cu calm şi nu se simte obligat să intervină de îndată ce ceva îi displace. Cu cât este mai avansat în practica Harei şi a învăţat să cunoască această forţă care îi conferă calm şi răbdare, cu atât mai repede ia cunoştinţă de momentele în care îşi părăseşte centrul „just” şi recade sub influenţa Eului egocentric. Şi regăseşte centrul, în mod foarte natural, fără să vrea.

Omul care posedă Hara este calm. De aceea Hara are o virtute curativă în privinţa nervozităţii, sub orice formă se prezintă ea. Agitaţia, micile mişcări involuntare dispar. S-ar putea spune că pacea s-a înfăptuit în corp, o pace interioară care nu este sinonimă cu absenţa de viaţă, ci care exprimă o forţă concentrată în centrul vital, sursă de securitate, şi o armonie în acelaşi timp vie, „vibrantă” şi liniştită a totului care este omul.

Cei care nu posedă Hara îşi pierd cu uşurinţă forma. Ei se înfurie repede, sunt cu sănătatea fragilă, şi îşi pierd repede ţinuta în faţa adversităţii. Dimpotrivă, asupra celui care posedă Hara, motivele de iritare nu au putere, sau ele dau loc unor reacţii energice, exprimând forţa conferită de Hara.

Sănătate şi vindecare sunt într-o largă măsură legate de faptul că omul este în „forma” care îi este conformă. La fel cum crispările şi tensiunile împiedică vindecarea, tot aşa se întâmplă şi în cazul lipsei de „formă interioară”. Principiul fondat pe etică, care vrea „să ne păstrăm maniera de a fi oricare ar fi circumstanţele” aduce deja un anumit ajutor. Dar o stăpânire de sine obţinută numai prin voinţă blochează dezvoltarea „formei” conforme cu fiinţa şi barează accesul la forţa ce vine din profunzimi pentru că aceasta nu se poate manifesta deplin decât prin această „formă”.

La persoana care este „just centrată”, forţele naturii ce acţionează în secret în adâncul fiinţei ei au posibilitatea, în orice moment, şi chiar şi în perioada de convalescenţă, să intre în joc din plin. Sunt forţele care, de fapt, lucrează neobosit în om pentru a forma, conserva şi restabili „forma lui existenţială” conformă cu fiinţa şi care constituie un „tot viu”.

Persoana care posedă Hara se mişcă liber cu naturaleţe. Fie că se aşează, se ridică sau adoptă orice altă poziţie, ea arată întotdeauna o suveranitate naturală.

....

Cum conştiinţa de sine a omului care posedă Hara este mai puţin dependentă de judecata lumii, acest om se arată, în modul lui de a se prezenta, mai puţin preocupat de impresia pe care o face asupra altuia. Şi, în acelaşi timp, forţa care irumpe din profunzimile fiinţei lui datorită Harei îi permite să manifeste o forţă mai mare decât cea de care dispune „în realitate”.

Hara restabileşte unitate omului cu sine însuşi.

...

 

 

Sursa: un capitol tradus din cartea:
HARA, centrul vital al omului, de K.G. Durckheim,
Traducerea îmi aparţine, VJ.