Meditatii

Un monah al Bisericii de Rasarit

Primavara
Crezi tu in Vestea cea Buna?

Primăvară

Ridicaţi ochii şi priviţi holdele care sunt deja gata pentru seceriş (In 4,35). Astfel le vorbeşte Mântuitorul ucenicilor Lui, la fântânile lui Iacov.

Se pare cã Isus şi-a început activitatea publică spre sfârşitul lui februarie şi începutul lui martie. Primele adieri ale primăverii timpurii din Galileea coincideau cu primăvara sufletelor, anunţată şi adusă de Mântuitor.

Există un fel de primăvară în sânul Evangheliei. Primele cuvinte ale lui Isus, primele lui întâlniri, primele lui chemări, răspândesc o experienţă primăvăratică şi o noutate de un verde crud. Parabolele galileene ne vorbesc despre semănături, despre grâul care creşte, despre holdele care se coc, despre pomii care cresc.

Simţim noi această atmosferă? Ne deschidem noi sufletul acestor sufluri?

Primăvară şi tinereţe. Eterna tinereţe a Evangheliei. Mijlocul de a rămâne mereu tânăr, în pofida anilor, este să rămâi unit cu Isus.

A te ataşa de El, înseamnă să nu pierzi niciodată graţia tinereţii, parfumul primăverii.

Tinereţea este starea de suflet a primilor ucenici. Entuziasmul inimilor tinere care se dăruiesc. Aceasta nu înseamnă că nu trebuie să ne maturizăm de loc şi să atingem mãrimea normală.

Dar aceasta înseamnă: vigoare, prospeţime, rămânere aproape de izvoare, înseamnă să devii contemporan cu începutul lucrurilor, capacitate de asimilare şi de adaptare, activitate mai largă şi mai intensă.

Evanghelia este, ca să spunem aşa, îmbibată de tinereţe. Căci cel pe care Dumnezeu îl iartă şi îl vindecă devine tânăr.

El, Domnul, este Cel care îţi reînnoieşte tinereţea ca pe cea a vulturului (Ps. 102,5).

Extras şi tradus din cartea:
Un Moine de l'Eglise d'Orient
Le Visage de Lumière:Reflets d’Evangile,
Editions de Chevetogne,1966

Crezi tu în Vestea cea Bună ?

Credeţi în Evanghelie (Mc 1,15), sau Credeţi în Vestea cea Bună, cele două expresii sunt sinonime. Cea de-a doua spune în româneşte ceea ce prima spune în greacă. Dar noi am devenit atât de familiari cu cuvântul „evanghelie”, încât acesta, pentru mulţi dintre noi, a pierdut ceva din semnificaţia lui profundă şi din puterea lui.

Această invitaţie imperativă: Credeţi în Evanghelie, inaugurează propovăduirea publică a lui Isus. La începutul misiunii lui, Domnul vrea să se situeze el însuşi şi pe noi înşine într-un climat , o atmosferă, de speranţă şi de bucurie.

Vestea cea Bună… Este Evanghelia lui Isus pentru mine o „noutate”? Dacă a fost odată mai este încă şi acum? A fost întotdeauna?

Ceea ce este nou ni se prezintă întotdeauna sub două aspecte. Pe de o parte „noul” pune capăt „vechiului”. Orice noutate aboleşte o anumită stare de lucruri. Ea se substituie unei situaţii care încetează să fie. „Vechiul” este izgonit în trecut, în inactual. Pe de altă parte, noutatea, prin definiţie, începe ceva. Ea ne introduce în ceea ce este „altfel” decât ceea ce era înainte.

Fiecare cuvânt al Evangheliei este o noutate. El ar trebui să fie nou pentru noi de fiecare dată când îl citim. El este o erupţie a complet diferitului, a complet noului în spaţiul îngust al deja văzutului, al deja cititului, al deja cunoscutului. El este o fereastră deschisă spre o infinitate nemaipomenită şi minunată.

Cuvintele Evangheliei, pentru că au fost auzite de mai multe ori, încetează să producă în noi înfiorarea sufletului, zguduirea salvatoare. Noi le auzim – încă o dată! – cu un duh obosit, blazat, nu chiar necredincios, dar devenit, mai mult sau mai puţin insensibil. Noi suntem aici, suntem în faţa Cuvântului tău, Doamne, cu poverile noastre, cu păcatele noastre, cu preocupările acestei lumi.

Aşteptăm noi cu adevărat ca totul, în noi, pentru noi, să fie schimbat? Povara pe care o port de ani de zile îmi va fi luată de pe umeri? Fiecare cuvânt – aş spune chiar: luat la întâmplare – al Evangheliei poate să transforme şi să-mi umple ziua? Poate el să facă din fiecare zi o nouă zi?

Da, dacă acest cuvânt este ascultat şi primit din toată inima mea. Căci nouă înşine, vouă, mie ne este adresată vestea lui Isus ca şi noutate. Dacă eu accept Vestea cea Bună a lui Isus, nu numai ziua prezentă devine nouă. Dacă eu învăţ astăzi de la Mântuitorul, cu o inimă dăruită, ceva ce nu ştiam(şi tot ceea ce îl priveşte, şi mă priveşte este de învăţat de la El, în întregime, în fiecare zi), eu însumi sunt cel care , mai degrabă, sunt schimbat. Vestea cea Bună aduce vindecarea, iertarea, certitudinea, lumina. Căci lucrurile dintâi au trecut… Iată că Eu fac toate lucrurile noi (Ap 21,4-5).

Vestea cea Bună a lui Isus este „bună” pentru că este pronunţată pentru noi de către cel care este imagineaumanã al Bunătăţii necreate, de către cel în care orice Bunătate s-a întrupat. Ea este bună pentru că conţinutul ei, substanţa ei, este vestire şi promisiune de har. Ea este bună pentru că ea face să ţâşnească în noi izvoarele bucuriei, ale adevăratei bucurii care depăşeşte toate bucuriile. Vestea cea Bună a lui Isus este un mesaj de bucurie, o Vestire radioasă.

Doamne Isuse, trezeşte sufletul meu la noutatea primăverii tale. În tine sunt toate primăverile mele. Tu eşti primăvara mea care nu trece. Tu eşti ziua fără înserare, fără asfinţit.

Extras şi tradus din cartea:
Un Moine de l'Eglise d'Orient
Le Visage de Lumière:Reflets d’Evangile,
Editions de Chevetogne,1966,
Traducerea îmi apartine, VJ

Salt la inceputul paginii