Richard Wurmbrand

Aflând despre nunta voastră, îmi îngădui ca un frate mai în vârstă să vă scriu câteva rânduri: întâi pentru a vă felicita din inimă cu ocazia acestui eveniment. Aş vrea să vă scriu şi câteva gânduri în legătură cu căsătoria.

Nu-i lucru uşor când îţi propui să scrii cuvinte de la Dumnezeu venite. Cuvântul este Dumnezeu – ne învaţă Scriptura. Cu ce evlavie ar trebui mânuit deci ! Şi voi să-l mânuiţi cu evlavie în lăuntrul căsniciei voastre. Cuvântul este Dumnezeu. Nu vă vorbiţi niciodată unul altuia cu răceală, uşurinţă, cu atât mai puţin cu răutate, căci altfel semănăm în jur imaginea unui Dumnezeu neînsemnat şi rău. Soţii ajung cu vremea să se asculte unul pe altul cu nepăsare, ba cu antipatie, fiindcă cuvântul nu le-a fost Dumnezeu. Vorba deşănţată toceşte în om sentimentul sfinţeniei Cuvântului.

Aş vrea ca fiecare cuvânt pe care îl scriu să fie expresia unei adânci dorinţe pentru fericirea voastră, să înmugurească vorbele-mi ca florile primăverii. Şi aşa aş vrea să fie mereu vorbirea voastră. Aş vrea să vă vorbiţi mereu, aşa cum v-aţi vorbit când v-aţi îndrăgostit întâi, când priveaţi fermecat unul la celălalt şi nici nu ştiaţi ce să vă spuneţi. Stăteaţi în admiraţie unul faţă de celălalt şi din dragostea mare din voi ţâşneau cuvintele: „Te iubesc !” Aşa simţind aş vrea să vă scriu şi aşa aş vrea să vă vorbiţi mereu unul celuilalt, mânuind cuvântul care este Dumnezeu-Iubirea.

Filozofii din vechime au spus: Unus homo nullus homo Omul singur nu e om. Omul devine om în sensul deplin al cuvântului când se căsătoreşte.

M-am întrebat adesea ce va fi însemnând cuvântul că Dumnezeu a făcut pe om după chipul şi asemănarea Sa. Va fi având Dumnezeu trup ca şi noi ? Cap ca şi noi ? Până mi-au atras atenţia cuvintele care vin imediat după aceasta în Geneza 1: „Parte bărbătească şi parte femeiască l-a făcut”. Numai după ce se produce unirea între aceste două părţi, între seriozitate şi gingăşie, între tărie şi duioşie, între dreptate şi bunătate, între vigoare şi frumuseţe, între principiul masculin şi cel feminin, chipul lui Dumnezeu, care este suma tuturor virtuţilor, este realizat.

Când oamenii au pierdut raiul nu l-au pierdut de tot. A mai rămas un colţişor: este o căsătorie creştină fericită. In măsura în care pământul poate fi cer, el este aşa într-o căsătorie în care cei doi se iubesc. In căsnicie unul împlineşte dorinţele, dorurile, nădejdile şi lacunele celuilalt. Ne completăm reciproc. Descoperă mereu în soţul sau în soţia ta noi trăsături frumoase şi admiraţi-vă reciproc, iar defectele pe care le veţi vedea unul la celălalt corijaţi-le reciproc cu multă bunătate. Călcaţi în căsnicie cu gândul: „Tu, numai tu !” şi rămâneţi fideli acestui gând.

Secretul unei căsnicii fericite nu-i greu de aflat. Oricine caută să capete în căsnicie fericire, înţelegere şi iubire se va înşela amarnic. Să înţelegi tu, să dai tu fericirea, să iubeşti tu. Acesta-i abecedarul căsniciei fericite.

Şi când tu dai, fără gând de a primi înapoi, se produce fenomenul de ecou. Când acolo unde este un ecou strigi un cuvânt rău, cuvânt rău vei auzi ca răspuns; dacă strigi un compliment primeşti un compliment.

Mai ales să-l înţelegi pe celălalt. Sunt momente când partea cealaltă, din cauza unei stări proaste fizice, a unei tulburări sufleteşti, a unui necaz deosebit sau a unei ispite covârşitoare nu-ţi poate arăta dragostea. Arată-i atunci cu-atât mai multă iubire tu. Să fim darnici, generoşi. In Numeri 27:18 „Domnul a zis lui Moise: Ia-ţi pe Iosua, fiul lui Nun, bărbat în care este duhul Meu şi să-ţi pui mâna peste el”. Porunca era să-şi pună „mâna” – la singular – dar în Deuteronom 24:9 citim că Moise şi-a pus peste el „mâinile” – la plural. Aşa daţi-vă şi voi unul altuia dragostea din belşug, fără zgârcenie. Cât de puţin costă un sărut, o vorbă bună, o dezmierdare şi cât de fericit îl face pe celălalt.

Soţul meu nu este un altul decât mine. In duh 1+1 nu face doi ci tot unu. Sunteţi un singur trup. Jignindu-l pe el, necăjindu-l pe el, te necăjeşti pe tine şi viceversa. Cel ce-şi întristează nevasta are drept pedeapsă o nevastă întristată, în loc să aibă una zglobie care să-i lumineze casa. Că Eva a fost luată din coasta lui Adam este o traducere greşită. Cuvântul ebraic respectiv înseamnă „latură”. Eva este o latură a lui Adam, o latură care lui Adam îi lipseşte.

Dacă toţi fraţii în credinţă sunt o inimă şi un suflet, cu atât mai mult sunt soţul şi soţia. Soţia este un ajutor potrivit pentru soţ şi niciodată nu va găsi un alt ajutor mai bun. De aici decurg îndatoririle lui faţă de ea.

Dumnezeu nu primeşte ofrandele unui cămin în care femeia nu este venerată, în care nu i se cere sfatul. Un împărat chinez din vechime spunea :”Eu am cinci miniştri, dar cel mai bun dintre ei este soţia mea.”

Menajează-ţi soţia şi n-o certa. Ce motive ai s-o cerţi ? Adam a pierdut din cauza Evei un rai şi nu i-a spus măcar o vorbă de mustrare. Pe tine, nevasta nu te păgubeşte cu un rai ci numai cu cine ştie ce detaliu. Şi să-i tragi un perdaf ?

Isus întreabă: ”De ce faci supărare femeii ?”(Matei 26:10) şi „De ce plângi, femeie ?”(Ioan 20:13). Bine va fi oare când nevasta îi va răspunde lui Isus: ”Plâng din pricina bărbatului meu”?

Dar şi femeia să asculte ! Ştiu de următoarea convorbire între doi tineri:

- Vrei, Elena, să fii nevasta mea ?
- Dar, Gheorghe, o să mă laşi totdeauna să fac ce vreau eu ?
- Da !
- Si o să-mi dai toţi banii pe mână ?
- Da !
- N-o să-mi ceri nici o socoteală
- Nu !
- Nu o să mă întrebi de unde vin şi unde plec ?
- Nu !
- N-o să-mi faci nici o observaţie ?
- Nu! ( a răspuns el)
- Du-te şi-ţi caută altă nevastă. Eu nu am nevoie de un bărbat care să fie un papă-lapte.

Da, bărbatul are datoria să te iubească cum şi-a iubit Hristos Biserica, dar tu, soţie, fă-i lucrul acesta uşor, îmbrăcându-te şi vorbindu-i într-un chip drăgălaş. Nu răspunde soţului când e mânios în afară de cazul că ai vedea că tăcerea ta îl mânie şi mai tare.

Sunt rare căsniciile în care nu există contrazicere, dar barem nu vă certaţi în aceeaşi zi: în ziua când e el mânios să fie ea liniştită şi invers. Că dacă se ceartă amândoi este ciocnirea prea mare. Dar şi mai bine este să evitaţi aceasta de la început. De ce aţi face o căsnicie mediocră când aţi putea face una model în care cuvântul să fie Dumnezeu ? Să ştiţi de la început că, prin căsătorie, îţi dublezi datoriile şi-ţi înjumătăţeşti drepturile.

Veţi ajunge la o unire trainică numai unindu-vă voi cu un al treilea – soţul model – Isus. El vă va arăta o dragoste pe care lumea nu o cunoaşte. In lume cel care iubeşte vrea să primească de la cel iubit. Dar „Dumnezeu a iubit lumea încât a dat…”

Mai ales femeia trebuie să dea. Râvna ei de a-şi servi bărbatul este socotită râvnă pentru lucrarea lui Dumnezeu. A-i găti bărbatului o supă gustoasă este mai important decât a umbla pe la vecini şi a le vorbi din Biblie. Purtarea de grija casei ţine locul păstrării focului sacru.

Isus înţelege religia ca o nuntă în care nuntaşii petrec cu Mirele. Fie ca cununia şi căsnicia care va urma să fie chipul acestei nunţi. Nici după douăzeci de ani de căsnicie, un soţ nu are voie să plece de acasă fără să-şi sărute soţia.

Tare m-a impresionat când am văzut pe dealurile de la Braşov, într-o zi de primăvară, pe un bătrânel căutând ghiocei prin zăpadă. Mergea greu. Mi-a spus. „Am venit aici să culeg flori pentru nevasta mea”. Să ai mereu pentru iubit, pentru iubită o mică atenţie, un cât de mic dar. Bucuria este mare chiar când darul este mic.

Cam aceste gânduri primiţi-le din partea unui frate sărac, care tare mulţi ani nu a citit Scriptura* şi de aceea nu ştie să vă spună versuri din ea, dar care vă iubeşte şi se roagă să fiţi binecuvântaţi.