Patricia Evans
Oamenii dominatori.
Cum să le faci faţă oamenilor care încearcă să te controleze,
Editura AMALTEA
Detalii carte pe site-ul editurii aici
Un pret mai bun pe ELEFANT aici

O carte foarte bunã pentru clarificarea comportamentului irational si despotic al oamenilor dominatori, dar si pentru efectele dezastruoase asupra victimei.

Foarte bine de citit si de luat la cunostintã!

Mai ales cã îi întâlnim peste tot, ca pe un fapt normal...

Iluzia ursuleţului de pluş
Se poate să nu ştim că există până când nu îi vedem rezultatul.

În relaţiile de cuplu, oamenii care încearcă să îşi controleze partenerul au creat persoana închipuită despre care cred că este partenerul lor. Să analizăm felul în care cel care se preface creează persoana închipuită, o vede şi interacţionează cu ea. Dacă înţelegem ce se petrece atunci când cineva îl inventează pe celălalt în cadrul unei relaţii personale, vom putea să ne protejăm mai bine de încercările oricui de a ne controla şi vom înţelege mai bine ce înseamnă controlul, chiar şi atunci când presupune grupuri mari de oameni.

Următoarea piesă de teatru, „Iluzia ursuleţului de pluş", ne arată cum începe cineva să inventeze o persoană închipuită şi ce se întâmplă în relaţii atunci când o face. Ursuleţul începe ca un prieten închipuit, un ursuleţ imaginar şi mai târziu devine personajul principal.

Un ursuleţ de pluş imaginar oferă cel mai bun exemplu despre felul în care cel care se preface creează şi ancorează în cineva o persoană închipuită şi arată cât de diferită este o persoană închipuită de una autentică. Ursuleţul de pluş este neanimat, adică este tăcut şi complet supus. Acest lucru reprezintă felul în care se aşteaptă cel care se preface să fie persoana autentică, începând din copilărie, cel care se preface creează inconştient persoana închipuită aşa cum un copil creează un prieten imaginar sub forma unui ursuleţ de pluş şi, aşa cum un copil îşi atribuie fiecare gând şi mişcare ursuleţului de pluş punându-l„să facă" şi să spună ce vrea el, cel care se preface încearcă inconştient să facă acelaşi lucru. Doar că acesta îşi leagă persoana închipuită de una autentică!

Ursuleţul de pluş imaginar, ca şi unul real, nu pleacă, este oricât de plăcut vrei şi poate fi băiat sau fată, copil ori adult sau poate fi chiar desfăcut în mai mulţi oameni imaginari, în cea mai fragedă copilărie a celui care se preface, ursuleţul de pluş (persoana închipuită) se poate să fi apărut ca un părinte imaginar care îi satisface toate nevoile şi, mai târziu, a personificat un partener perfect.

în următorul scenariu, ursuleţul de pluş devine o persoană închipuită - un partener imaginar pe care cel care se preface îl fixează într-o persoană reală şi pe care îl vede în locul acelei persoane.

Iluzia ursuleţului de pluş

Te invit să te relaxezi şi să îţi imaginezi, daca vrei, că atunci când erai foarte mic ai avut un ursuleţ de pluş imaginar. Şi te jucai cu el în acelaşi fel în care o fac copiii cu unul real.

Ca şi cum te-ai juca cu păpuşile, imaginează-ţi că joci rolurile micuţului ursuleţ de pluş şi al prietenului său, aşa cum ar face un copil. Glasul copilului este subţire şi chiar mai copilăros atunci când vorbeşte cu ursuleţul. „Bună, ursuleţule. Acum stai aici, mă întorc imediat. Bine?" „Bine", spune ursuleţul cu aceeaşi voce subţire.

Cu această imagine în minte, te rog să vizualizezi că ai cu tine propriul ursuleţ de pluş imaginar şi că vorbeşti .cu el şi răspunzi în locul lui cu aceeaşi voce copilăroasă.

Cu cât eşti mai capabil să te plasezi în lumea imaginară a copilului care se joacă de-a „hai să ne prefacem", cu atât mai eficient va fi acest scenariu în dezvăluirea felului în care unii oameni creează o extensie care, asemeni unui tentacul, se întinde de la o persoană şi intră în alta.

Eşti gata?

***

- Hei, îi spui tu ursuleţului de pluş, vin un pic mai încolo.

- Bine, pa, zice ursuleţul cu glas subţire.

- Salut, m-am întors.

- Oh! Salut, aici sunt, spune ursuleţul.

Îl ţii în braţe pe ursuleţ în timp ce te uiţi la desene animate la televizor.

A doua zi, îţi iei la revedere de la ursuleţ şi ieşi pe uşă.

Ursuleţul îşi ia şi el la revedere de la tine. Zilele trec în mod asemănător. Uneori, îi arăţi ursuleţului diferite lucruri.

- Uite ce am făcut astăzi.

- Oh! Eşti foarte deştept! zice ursuleţul.

Ii spui ursuleţului tot felul de lucruri şi el ştie ce să răspundă.

Uneori, îl laşi pe ursuleţ să stea singur. Dar este în regulă. Ursuleţul este tot timpul alături de tine. Uneori îl iei în braţe şi îl strângi tare. Eşti fericit că îl ai pe ursuleţ, pentru că se pare că nimănui altcuiva nu îi pasă de tine.

În cea mai mare parte a timpului, îi spui ursuleţului „Pa" când pleci şi el îţi răspunde întotdeauna.

Ursuleţul te apreciază mereu, întotdeauna îţi mulţumeşte când îi dai câte o bombonică sau alte dulciuri.

E atât de frumos să îl ai pe ursuleţ pe lângă tine. Visezi la el şi, într-un anumit fel, parcă este viu.

Timpul trece.

- Bună, ursuleţule, spui tu.

- Bună, zice el.

- Pa, îi spui tu când pleci.

- Pa, îţi zice el.

Visezi şi mai mult la el, iar ursuleţul devine tot mai real pentru tine.

Apoi, într-o zi, ursuleţul tău de vis este mai mult decât o închipuire.

-      Vrei nişte cafea? te întreabă el.

Acum ursuleţul se mişcă, dar dacă priveşti în urmă, este greu să îţi aminteşti cum s-a ajuns în această situaţie. Oricum, este minunat. Nu ai putea fi mai fericit. Ursuleţul rezolvă lucrurile, este de acord cu tine, desigur, şi se gândeşte la lucruri pe care să le facă pentru tine, chiar înainte să îl rogi. Bineînţeles că îl iubeşti pe ursuleţ.

Vii şi pleci ca de obicei.

- Mă întorc mai târziu, spui tu.

- Bine, pa, zice ursuleţul cu binecunoscuta lui voce subţire.

- Salut, m-am întors.

- Salut, spune ursuleţul.

Timpul trece, iar viaţa continuă cam în acelaşi fel. Ursuleţul vine şi pleacă, aduce bani pe care îi poţi folosi şi este întotdeauna acasă când ajungi tu. Uneori, ursuleţul vorbeşte despre diferite lucruri, dar nu are nici o legătură cu tine, aşa că dai din cap din când în când. Uneori, îi povesteşti ursuleţului câte ceva din ce ai făcut la serviciu, iar el îţi spune lucruri de genul: „Oh, minunat. Eşti foarte deştept".

Ştii că ursuleţul vrea ce vrei şi tu.

În fiecare dimineaţă, ca de obicei, tu zici:

-      Pa, mă întorc mai târziu.
Iar ursuleţul răspunde:

-      Bine, pa.

Zilele se scurg mai departe cam în acelaşi fel, iar tu te simţi bine.

Pe măsură ce trece timpul, din când în când ur­suleţul spune ceva ce sună ciudat de diferit, aşa că nici măcar nu dai din cap. E doar un zgomot. Nu are nici o legătură cu lucrurile la care te gândeşti tu.

Apoi, într-o dimineaţă, spui:

-Pa!

Şi, cu o voce normală - una pe care nu ai mai auzit-o până atunci - ursuleţul zice:

-      Când te întorci?

Eşti uluit! Dintr-odată, lumea ta se întoarce pe dos. Nu s-a mai întâmplat niciodată ceva asemănător cu această experienţă zguduitoare.

Ursuleţul pe care îl ştiai dintotdeauna a dispărut! O parte din mintea ta vrea să ţipe. Ce s-a întâmplat cu ursuleţul meu? Niciodată nu s-a purtat aşa! Ursu­leţul e atât de diferit! Dintr-odată a devenit atât de independent! Te simţi aproape anihilat. Atât de singur. Atât de şocat. Parcă ursuleţul s-ar fi întors împotriva ta.

-      Ce e aia „Când te întorci?", spui tu scrâşnind din dinţi, furios, simţindu-te atacat.

Parcă totul se destramă. Totul din cauza ursuleţului. Cum a putut să facă aşa ceva? Eşti cuprins de mânie.

-      De ce naiba mă iei la întrebări? Nu faci altceva decât să îmi pui întrebări! spui tu.

Scos din fire, abia mai eşti în stare să judeci limpede.

Cu o voce subţirică, ursuleţul zice:

-      Nu vroiam să ştiu decât dacă am timp să rămân la o întâlnire şi să mai iau cina cu tine sau dacă ajungi mai devreme acasă.

Dintr-odată, auzi din nou vocea subţire a ursu­leţului. Sună cunoscut.

- Păi, de ce nu ai spus aşa? La naiba!

- Dar nu vroiam decât să ştiu când ajungi acasă, zice ursuleţul.

-      Vrei să încetezi? Tot timpul încerci să ai tu dreptate, spui tu când ieşi pe uşă.

Ocupat toată ziua, te îndrepţi spre casă în acea seară vrând doar să te relaxezi şi să îl ţii în braţe pe ursuleţ.

Intri ca de obicei.

- Bună, ursuleţule!

- Oh, salut, spune el cu o voce diferită.

- Ce naiba ai? zici tu, obosit, exasperat şi speriat deoarece ursuleţul are un glas diferit. Nu seamănă deloc cu cel cu care eşti obişnuit.

- Păi, spune el îndurerat, mă simt cam trist. Te-am supărat cu ceva?

- Nu ştiu de unde îţi vin ideile astea! Cu cine ai stat de vorbă?

- Nu vreau să ştiu decât de ce te-ai înfuriat, spune ursuleţul.

Simţi un val de furie şi mai mare.

-      Nu m-am înfuriat! Ţi-am zis! Acum vrei să încetezi? Nu te opreşti niciodată. M-am săturat de întrebările tale, spui tu.

Ursuleţul tace.

Totul revine la normal.

- Pa, ursuleţule, rosteşti tu a doua zi.

- Pa, zice ursuleţul cu glas subţire.
Totul e în regulă, te gândeşti.

-      Salut, ursuleţule, spui când te întorci în acea seară.

Nu te întâmpină nimeni. Te uiţi în jur. Iată-1 pe ursuleţ stând în dormitor.

- Ce ai mai păţit acum? întrebi tu.

- Nu am păţit nimic. Doar mă gândeam, spune el.
Cred că există o problemă în relaţia noastră şi vreau să mergi împreună cu mine la un consilier pentru a discuta despre ea.

-      De  ce naiba  să  merg  la  consilier?  zici  tu dezgustat.

Apoi, furios, adaugi:

- Tu eşti cel care se poartă ciudat. Ai o problemă psihică importantă.

- Nu am, răspunde ursuleţul mânios.

- Ei, du-te singur la consilier. Tu ai nevoie de el. Uită-te şi tu cum te porţi în ultima vreme, spui tu şi ieşi din cameră.

Câteva zile mai târziu, ursuleţul se duce la consilier.

Ajungi acasă şi, când intri, spui:

- Salut.

- Vreau să te rog ceva, zice ursuleţul.

- Ei, ce mai e acum? Spune odată.

- Consilierul vrea să te rog să vii cu mine, zice ursuleţul   părând   foarte   calm   şi   privind   drept înainte.

- Ce consilier?

- Cel la care am fost pentru că mă simţeam trist şi pentru că sunt şi foarte furios. Toată chestia asta este foarte neclară, spune ursuleţul.

- De ce ar trebui să vin?

- Pentru că aşa vrea consilierul, zice ursuleţul.

- Păi, dacă asta o să te liniştească, atunci cred că nu am de ales. Când trebuie să mergem?

Ursuleţul îţi explică. Şi în ziua întâlnirii, plecaţi împreună. Speri că ursuleţul se va linişti dacă mergi o dată. Se pare că nu îl poţi mulţumi oricât de mult ai încerca. Nici măcar nu te plângi când ursuleţul nu face tot ce are de făcut. Şi asta e răsplata pentru toate eforturile tale. Tocmai când relaţia mergea mai bine, ursuleţul trebuia să găsească ceva.

La întâlnire, tu îi spui consilierului cum în ultima vreme ursuleţul s-a purtat ostil, punându-ţi întrebări, părând să se fi schimbat radical în ultimul an.

Consilierul îl roagă pe ursuleţ să încerce să înţeleagă cât de supărat ai fost şi să încerce să fie mai înţelegător, să arate mai multă afecţiune, să înceteze să îţi mai pună întrebări şi să fie asertiv.

Consilierul te roagă să fii răbdător cu ursuleţul şi recomandă un medic care să îi dea acestuia nişte antidepresive, deoarece pare deosebit de trist.

Poate că este o depresie de iarnă şi ursuleţul are nevoie de mai multă lumină solară, spune el.

Dacă asta nu ajută, consilierul cunoaşte un medic care poate spune dacă ursuleţul are nevoie de nişte hormoni.

Te simţi uşurat că există cineva care să te ajute să îl readuci pe ursuleţ la normal.

Viaţa merge înainte la fel în următoarele câteva săptămâni.

-      Bună, ursuleţule, spui tu când ajungi acasă într-o seară.

Nu primeşti nici un răspuns. Te uiţi în jur şi îl găseşti pe ursuleţ în dormitor, făcându-şi valiza.

- Ce naiba faci?

- Plec, spune ursuleţul cu o voce subţirică. Nimic nu a mers. Trebuie să plec.

- Nu pleci nicăieri, zici tu. Nu după tot ce am făcut pentru tine.

Brusc, ursuleţul închide valiza, o ia şi fuge spre uşă. Tu îl urmăreşti furios, îl înşfaci pe ursuleţ, strigând în timp ce îl trânteşti la podea.

-      M-am săturat de tine! Eşti nebun! Nici măcar un medic nu te mai poate ajuta. Dacă mai încerci odată chestia asta, te internez, spui tu.

Iţi vine să îl baţi pe ursuleţ, dar nu o faci.

În secret, auzi cum o voce interioară mică spune Nu mă mai joc cu tine. O să îmi găsesc un ursuleţ nou şi drăguţ.

Ursuleţul stă tăcut într-un colţ.

Poate că a înţeles mesajul, te gândeşti tu. Totul pare normal - ca în urmă cu câţiva ani. Ursuleţul a încetat să mai facă scene.

- Pa, ursuleţule, spui tu în ziua următoare.

- Pa, răspunde ursuleţul foarte încet.

În timp ce te îndrepţi spre casă în acea seară te întrebi de ce ursuleţul nu mai este drăguţ.

Ajungi acasă. Ursuleţul a plecat. Fără să ştii din ce motiv, simţi că s-a rupt o bucată din tine.

Această poveste este cunoscută multor oameni. Aceştia cred că este vorba chiar despre ei.

„Ursuleţul meu se bucura pentru mine. Credeam că asta însemna că gândim la fel. Ca mine. Nu mi-a trecut prin cap să îl întreb pe ursuleţ ce era în neregulă", spunea un client.

O altă persoană, despărţită de mult de soţul ei, povestea că vorbise de curând cu acesta. El i-a zis că nu înţelegea de ce îl părăsise şi că vroia ca ea să se împace cu el. I-a spus că nu putea face asta.

Apoi mi-a povestit că atunci când îi explicase motivele, el îi spusese că ar fi trebuit să ştie că nu avea de gând să o omoare.

- Să te omoare? La ce se referea? am întrebat eu.

- Se referea la momentul în care mi-a pus cuţitul la gât. Atunci ar fi trebuit să ştiu că nu are de gând să mă omoare.

Gânditul la fel, iar!

-      E ceva mai sănătos acum, mi-a spus ea. A încetat să mă mai urmărească. Nu a trebuit decât să mă mut în partea cealaltă a oraşului pentru a scăpa de persecuţiile lui. Uită-te la oamenii care trebuie să plece din ţară pentru a scăpa de aşa ceva.

Nu este de mirare că fostul soţ credea că ea ştia la ce se gândea el. El o inventase. Erau „atât de apropiaţi". Cum ar fi putut fi altfel?

Ca şi cum ar fi o putere a omului, o abilitate paranormală antrenată prin exerciţiu, unii oameni susţin că îţi pot încălca graniţa psihică, pot arunca o privire, după care ies şi apoi îţi pot spune ce au găsit acolo: „Problema ta e că …….., în ciuda faptului că acest lucru este imposibil.

Când oamenii sunt definiţi de cineva cu care încearcă să stabilească o legătură, se simt violaţi psihic, în cazul relaţiilor, suntem vulnerabili şi deschişi şi astfel, asemenea atacuri sunt destul de puternice.

Acest lucru este foarte diferit de situaţia în care o persoană intuitivă sau sensibilă te „citeşte" la invitaţia ta. Este problema ta să crezi sau nu ce îţi spune.

În viaţa de zi cu zi, oamenii care prezintă realitatea pe dos amestecă, de obicei, realitatea fizică. De exemplu, când cineva spune „Mă faci să ", nu doar se absolvă de orice res­ponsabilitate, dar se şi poartă de parcă o altă parte (tu) ar fi în interiorul lui şi i-ar provoca acel comportament - de parcă aşa ceva ar fi în ordinea firească a lucrurilor, fundamentat pe realitatea existenţei fizice.

Deşi nimeni nu poate intra în interiorul altei persoane pentru a o determina să facă ce vrea el sau să spună ce vrea el, unii oameni susţin că pot.

Tot aşa, o persoană care o forţează pe alta poate susţine, în felul ei pe dos, că „e nevoie de doi oameni", de parcă „victima" l-ar fi agresat pe făptaş.

Unii oameni pot chiar susţine că schimbă trecutul şi prezentul, pretinzând că vorbele lor din prezent vor schimba trecutul. De exemplu, când o persoană acţionează cu violenţă împotriva celorlalţi, iar apoi spune că nu a tratat rău pe nimeni, aceasta inventează trecutul şi se inventează pe sine.

În acelaşi fel în care cineva inventează o persoană închipuită, acesta poate, de asemenea, inventa o lume închipuită, într-o lume închipuită, se întâmplă doar ceea ce vrei tu.

...

Forţa irezistibilă
Forţa irezistibilă este atât de puternică, de inevitabilă şi de eternă, încât nu poate fi ignorată

Deşi dorim să punem capăt sărăciei şi opresiunii sau să ne dezvoltăm mai mult spiritual, să avem familii mai puternice, străzi mai sigure sau un mediu înconjurător sănătos, nu dorim, în adâncul inimii, mai multă claritate - pentru o înţelegere a ceea ce creează haosul?

Deşi avem sute de explicaţii pentru violenţă, abuzuri, secte, găşti, războaie „religioase" şi atrocităţi, se pare că nu avem o percepţie clară a motivului pentru care apar acestea, adică, a ce este esenţa lor. Cei mai mulţi dintre noi ne luptăm să fim cât mai buni, însă chiar faptul că oricât de buni am fi nu am creat felul de lume pe care ni-1 dorim sugerează că există o forţă pe care nici nu o vedem, nici nu o luăm în calcul.

Însă, dacă o luăm în calcul, cred că nu putem decât să creăm o lume mai sigură şi mai sănătoasă.

Fireşte, deoarece sunt aflaţi sub influenţa vrăjii, oamenii care încearcă să îi controleze pe ceilalţi nu înţeleg ce îi obligă să o facă. Când nu mai pot da vina pe alţii şi îşi văd comportamentul tiranic, nu reuşesc să explice de ce o fac.

Îmi dau seama că dezastrul în care sunt este doar vina mea. Prea mult timp m-am agăţat de convingerea că toate comportamentele mele rele vor înceta dacă ea ar face/ nu ar face... (orice).

-G.L.

Ca şi Zee, pe care l-am cunoscut mai devreme, G.L. şi-a dat seama că toate comportamentele lui despotice îi „distruseseră" viaţa, dar era dezorientat şi, ca Zee, vroia să ştie „Ce mă face să acţionez aşa?".

Dacă există o forţă irezistibilă, care este aceasta?

Cunoaştem unele dintre forţe. Se scurg prin noi ca energia. De exemplu, simţim forţe creative, emoţionale şi sociale deoarece suntem fiinţe creative, emoţionale şi sociale. Să le studiem pe scurt, astfel încât atunci când vom întâlni forţa irezistibilă, să o putem vedea foarte clar.

Mai întâi, forţa creativă: din nevoia de a ne folosi creativitatea, ne simţim obligaţi să folosim forţa creativă pentru a aduce pe lume orice de la o carte atractivă, la o navă spaţială uriaşă, de la o felicitare făcută de mână, la ştiinţă, artă, instituţii şi familii. De vreme ce suntem deja creativi, creăm. Forţa creativă ne face să creăm. Folosim în mod conştient această forţă atunci când pregătim scena pentru inspiraţie şi îi folosim energia pentru a ne pune în practică ideile.

Dar chiar şi această forţă poate fi întoarsă pe dos. De ce o astfel de forţă uriaşă - energia care vine din interior, care aduce creaţia şi participarea în viaţă - ar fi dată în schimbul dezintegrării şi distrugerii? Vom afla în curând. Dar mai întâi să ne uităm la celelalte două forţe - cea emoţională şi cea socială.

Forţa emoţională, ca şi cea creativă, este irezistibilă. Suferim în cazul unei pierderi, radiem bucurie atunci când depăşim un obstacol important şi urmărim cu pasiune ceea ce ne interesează. Emoţiile ne dau puterea de a muncii, ne influenţează alegerile şi ne ajută să dăm sens experienţelor noastre. Emoţiile ne alimen­tează hotărârea de a apăra dreptatea, de a ne împotrivi opresiunii, de a ne rezolva problemele. Emoţiile ne colorează viaţa şi fac posibil să înţelegem cât mai profund condiţia umană. Dar chiar şi forţa emoţională poate fi întoarsă pe dos. Această forţă uriaşă, o energie care apare din interior, care aduce creaţia şi participarea în viaţă, poate fi cedată în favoarea indiferenţei, a ostilităţii şi a urii. In cele din urmă, privim forţa socială. Suntem fiinţe sociale. De la apariţia speciei noastre, am luat parte la cadrul social. In epocile trecute, am format clanuri şi triburi pentru a supravieţui în sălbăticie. Acum construim organizaţii şi instituţii pentru a ne îmbunătăţi calitatea vieţii.

Suntem obligaţi să avem contact cu ceilalţi. Nici măcar un copil mic, ale cărui nevoi de hrană şi căldură sufletească sunt satisfăcute, nu poate supravieţui fără acest contact. Copilului care nu poate întinde mâna trebuie să i se întindă o mână sau va muri, atât de mare este nevoia lui de a-i simţi pe ceilalţi.

Dar nevoia de contact social poate fi şi ea întoarsă pe dos. Aceast ă forţă puternică, o energie care se naşte din interior şi dă naştere creaţiei şi participării în viaţă, poate fi îngheţată în adâncurile reci ale tăcerii, ale izolării şi chiar ale paranoiei.

Dacă unii oameni distrug în loc să creeze, se înfurie în loc să simtă, se izolează în loc să stabilească legături, atunci în mod clar ei reacţionează la o forţă irezistibilă. Ce forţă puternică, atunci când nu este băgată în seamă, întoarce pe dos forţele creativă, emoţională şi socială?

Aşa cum deja suntem fiinţe creative, emoţionale şi sociale, suntem deja conectaţi. Şi, aşa cum suntem obligaţi să ne trăim natura creativă, emoţională şi socială, suntem obligaţi să ne trăim conectarea.

În mod clar, forţa irezistibilă este însăşi conştiinţa umană care încearcă să-şi cunoască şi să-şi trăiască propria conectare, înţelegerea acestui lucru are consecinţe profunde în viaţa noastră de zi cu zi.

Atât de puternică este această nevoie, încât oamenii care nu sunt capabili să-şi trăiască propria conectare, atât cu ei însuşi, cât şi cu alţii, îşi satisfac de obicei această nevoie creând o conexiune falsă cu o persoană închipuită, un grup închipuit sau cu o lume închipuită.

Doar atunci când conexiunea oamenilor cu şinele este pierdută sau întreruptă şi ei nu se mai pot lega prin înţelegere cu alţii, se conectează în acest mod iluzoriu. Acest fel imaginar de legături creează conexiunea de control, iar ea este opusul celei empatice şi a celei adevărate. Le goneşte pe celelalte.

Să vedem acum felul în care cei aflaţi sub influenţa forţei puternice caută conectarea. Acest lucru va servi şi drept reca­pitulare înainte de a începe să analizăm conexiunea şi inde­pendenţa adevărate.

Când oamenii sunt deconectaţi de ei înşişi, indiferent dacă este din cauza unei traume, a influenţelor familiale sau culturale, a consumului de droguri sau a tuturor acestora, ei sunt „în afara firii lor". Dar au o nevoie irezistibilă de a se simţi conectaţi atât cu ei înşişi, cât şi cu ceilalţi. Dacă încearcă să îşi satisfacă nevoia într-un mod inconştient conectându-se mai întâi la o iluzie, nu la ei înşişi, apoi ancorându-şi iluzia în oameni sau grupuri reale, nevoia lor de conectare nu este satisfăcută. Aşa că încearcă să îşi păstreze conexiunea iluzorie. Astfel, devin dominatori.

În relaţiile personale, eforturile unui dominator de a păstra iluzia pot ajunge până la abuzuri verbale sau fizice, trădări, violenţă şi uneori crimă. A fi conectat sau a deveni obiectul acestei conexiuni este tulburător şi îngrozitor.

Nefiind conştienţi de acest lucru, dominatorii se stabilesc în martor, ca şi cum ar fi trăit acolo şi i-ar fi cunoscut acestuia realităţile interioare. Fără a şti despre forţa irezistibilă sau despre posibilitatea unei conexiuni reale, dominatorii se simt ameninţaţi neîntrerupt de independenţa martorului. In timp ce îşi apără „poziţia", cuvintele lor capătă un sens îngrozitor despre care mii de oameni mi-au spus că este mai rău decât loviturile fizice.

„încerci să scapi."

„Te joci cu focul."

„Nu ştii când să te opreşti."

„De fapt îţi place să faci munca asta."

Când dominatorii intră astfel în realitatea altei persoane, se simt atât de conectaţi, atât de reancoraţi şi de corecţi, încât nu observă separarea celuilalt, nici nu înţeleg impactul propriului lor comportament. Dar aproape toţi cei cu care am vorbit mi-au spus că a fi obiectul unei conexiuni de control îi face să se simtă dezintegraţi, ca şi cum ar fi fost dezmembraţi din interior.

Criticând sau desconsiderând chiar şi o mică alegere, o mică părere, o convingere măruntă sau un sentiment al celuilalt, dominatorul, intenţionat sau nu, se poate să fi început procesul de dezmembrare.

Dacă un dominator reuşeşte să definească persoana reală, acesta îşi pierde cel puţin ceva din conştiinţa de sine, prin urmare, ceva din libertatea lui. Dacă oamenii îşi bazează alegerile pe ceea ce li se spune, nu pe propria lor experienţă, pot apărea dificultăţi care să dureze o viaţă întreagă. Când oamenii îşi pierd sentimentul de sine, identitatea lor este trasată de confabulaţiile pe care le aud. „Cred că sunt prea sensibil. Ce se întâmplă cu mine?"

Când vraja funcţionează, deseori cei bine intenţionaţi nu ştiu ce li s-a întâmplat, însă nici martorii nu ştiu. În relaţiile dintre două persoane, rezultatul comportamentelor despotice este îngrozitor. Există o diferenţă între a defini o persoană şi a arunca în aer o clădire într-un act de terorism, dar ambele comportamente opresive îşi au originea în abordarea „închipuită" iraţională a dominatorului, doar o încercare de a se simţi conectat.

Încercând să se facă văzuţi şi auziţi, simţind lovituri şi şocuri asupra psihicului, martorii suferă de traume complicate de stresul posttraumatic.

Chiar şi când oamenii nu permit altei persoane să îi definească, dacă nu înţeleg natura controlului şi forţa irezistibilă din spatele conexiunilor de control, uneori îşi petrec întreaga viaţă încercând fie să îl facă pe dominator să se schimbe, fie să demonstreze că ei nu sunt aşa cum li s-a spus, aşa cum au fost caracterizaţi: că ceea ce au auzit despre ei nu este adevărat.

De exemplu, o femeie hărţuită sexual la locul de muncă nu şi-a dat demisia pentru a câştiga respect şi a dovedi că nu merita acele abuzuri. A plecat doar când nu a mai putut suporta să nu fie tratată ca o fiinţă umană. Atunci, deja nimeni nu mai credea că fusese hărţuită sexual. Dacă fusese, „De ce a stat atât de mult?" se întrebau colegii ei.

Nimeni nu îi poate dovedi unui dominator că greşeşte în privinţa lui. Doar aceste eforturi nu^rup vraja. De fapt, cu cât mai autentic şi mai puternic devine martorul, cu atât mai ameninţaţi se sirnt dominatorii şi, astfel, cresc atacurile care întăresc strânsoarea.

În mod clar, controlul nu înseamnă doar a determina pe cineva | să facă ceva. înseamnă că cei aflaţi sub influenţa vrăjii se luptă pentru a evita să se simtă rătăciţi - deconectaţi în viaţa de zi cu zi. Aşa cum persoanele care întâlnesc dominatori sunt adesea surprinse să afle de ce oamenii ar vrea să îi controleze, şi dominatorii, la rândul lor, sunt surprinşi să descopere diferitele iluzii în care au trăit, dar şi frica pe care au ţinut-o la distanţă cu legăturile lor inverse.

In cele mai grave cazuri, dominatorii încearcă să scape lumea de cei care nu sunt aşa cum „ar trebui să fie", care nu sunt ca oamenii lor închipuiţi. Hitler este un exemplu perfect al acestei extreme, în copilărie, a fost deconectat de sine însuşi din cauza unui abuz oribil10.

Atunci când oamenii creează o lume închipuită, una fără oameni „diferiţi", de exemplu, şi fixează alţi oameni în lumea lor imaginară, aşa cum a făcut Hitler, îşi pot exercita puterea asupra multora. Pot chiar declanşa un război.

Unii oameni intră şi ies de sub influenţa vrăjii (sunt departe de extremă). Atunci când trăiesc sub un stres extraordinar sau când suferă de un dezechilibru chimic, ei pot ajunge brusc în afara firii lor. Dacă nu reuşesc să se agate de ei înşişi, pot încerca să se agate de altul, definindu-l. însă deoarece nu sunt atât de puternic influenţaţi de vrajă, încât să nu îl poată auzi pe celălalt, ei ascultă atunci când le este arătat comportamentul pe care îl au. îşi cer iertare şi încearcă să obţină ajutorul de care au nevoie. Uneori, nu le trebuie decât de un semn care să le arate că vraja se lasă asupra lor.

Înţelegerea forţei irezistibile, adică a nevoii de a-şi trăi propria conectare, le oferă celor aflaţi sub influenţa vrăjii o ocazie de a alege conştient să înceteze să se mai prefacă.

pp. 237-243

 

Sursa: Patrice Evans – Oamenii dominatori.
Cum să le faci faţă oamenilor care încearcă să te controleze,
Editura AMALTEA
pp 99-109

Salt la inceputul paginii