Paul Tournier – Invizibilul
Al Treilea
Transcendenta ca experientã
Textul originar: Der
Unsichtbare Dritte,
din volumul
TRANSZENDENZ ALS ERFAHRUNG,BEITRAG UND WIDERHALL
(TRANSCENDENTA CA EXPERIENTÃ. CONTRIBUTIE
SI ECOU)
O.W. BARTH Verlag, 1966,
volum omagial cu ocazia aniversării a 70 de ani de la naşterea
lui K.G. Durckheim
Compatriotul meu, HEMI-FREDERIC AMIEL, notează
în jurnalul său din 26 octombrie 1875: "Orice origine
este un mister. Principiul oricărei vieţi individuale
sau colective este un mister, adică ceva iraţional,
inexplicabil şi indefinibil. Conceput pentru final:
fiecare individualitate este o enigmă insolvabilă
si nici un început nu poate fi explicat. Deşi tot
ceea ce a devenit poate fi explicat retrospectiv, originea
însă a ceea ce este el nu a devenit. Ea reprezintă
întotdeauna un Fiat Lux, miracolul original, creaţia,
căci ea nu este rezultatul a nimic altceva, ea doar ţâşneşte
pur şi simplu printre lucrurile pre-existente, care
îi oferă un ‘mediu’, o ocazie, o ambianţă, dar
care asistă la apariţia ei fără să
înţeleagă de unde a venit.”
În principal, din cauza cuvântului "a asista",
am redat acest text. Tema "Transcendenţa ca experienţă"
îmi aminteşte de orele minunate petrecute în camera mea
de lucru sau altundeva unde am avut sentimentul că o nouă
dimensiune a vieţii se deschide atât pentru interlocutorul
meu, cât şi pentru mine. Şi de fiecare dată am
avut impresia de „a participa” la un nou început, la un eveniment
creator, dar fără a fi provocat personal.
Desigur, nu contest că am contribuit şi
eu prin ceva, dar acest ceva este "mediul", "oportunitatea",
"ambianţa" despre care vorbeşte AMIEL . În
comunitate, în întâlnire, în conversaţie, se poate întâmpla
brusc această descoperire, această străpungere,
această breşă spre transcendenţă. Dar
conversaţia este doar climatul favorabil pentru
ea, nu cauza, altfel nu ar mai fi vorba despre transcendenţă. Există
un prezent, o prezenţă neprevăzută şi
neaşteptată pe care o simţim amândoi, vizitatorul
meu şi cu mine, fără să putem explica acest
lucru şi fără să ştim exact de unde
provine sau de ce.
Noi vorbeam împreună, foarte simplu. Interlocutorul
meu şi-a prezentat problemele care îl chinuiau, însă
doar când am devenit tăcuţi s-a întâmplat ceva nou; tocmai
atunci, când ne-am abţinut de la a analiza şi a discuta
aceste probleme, mai degrabă pur şi simplu le-am trăit
împreună. Apoi, dintr-o dată, nu problemele au
mai fost pe primul loc, ci persoanele, persoana prietenului
meu, a mea şi încă o persoană misterioasă
care s-a unit cu noi şi care transcendea conversaţia
noastră.
Întotdeauna simt o puternică emoţie
interioară într-un astfel de moment. Am sentimentul
că asist la o naştere, dar că mă nasc eu
însumi la o anumită calitate a vieţii, şi la
fel şi celălalt. Simt că acest eveniment
mă priveşte pe mine la fel de mult ca şi pe interlocutorul
meu, că îmi vorbeşte şi mie ca şi lui, că
mă angajează la fel de puternic ca şi pe el şi
că ne leagă împreună de o manieră cu totul
nouă şi de neuitat. Este un eveniment al vieţii
mele, precum şi al vieţii lui, sau mai bine zis, un
eveniment care afectează ambele vieţi împreună,
un fragment de viaţă absolută trăit împreună. În
acel moment, acest om nu mai este un obiect pentru mine, nu
un obiect de studiu sau un obiect de analizat cu toate problemele
sale şi cu toate mecanismele sale psihologice. În
limbajul lui MARTIN BUBER: el nu mai este un "aceasta",
ci un "tu". Şi simt că nici eu nu mai sunt
pentru el "acesta", ci un "tu". Finalmente,
şi prezenţa vie a ceea ce transcende faptul-de-a-fi-împreună
nu mai este Acesta, ci un TU pentru amândoi.
Aceasta nu mai are practic nimic de a face cu ceea ce am discutat
în conversaţia noastră. Nu este absolut necesar
să vorbim despre Dumnezeu, despre religie, transcendenţă,
probleme spirituale. Aceste subiecte pot fi mai mult un
obstacol, un alibi, o evadare în abstracţii, în teologie,
în filozofie, în discuţii teoretice şi controverse,
desigur interesante, dar fără ieşire, fără
o adevărată dimensiune transcendentă. Ceea
ce creează „oportunitatea“, despre care vorbeşte AMIEL,
este tocmai faptul că am ieşit din alibiul nostru
intelectual, dintr-o reprezentare a ideilor noastre sau chiar
din convingerile noastre, pentru a lăsa să vorbească
mai degrabă trăirea noastră, trăirea vizitatorului
meu şi trăirea mea proprie. Numai experienţa
trăirii este personală, în timp ce ideile sunt în
mare parte împrumuturi. Experienţa vine peste noi,
fără să ştim cum, în timp ce putem explica
mereu de unde provin ideile.
Numai experienţa contează. Adesea,
credem că povestim experienţa în timp ce de fapt noi
dezvăluim doar gândurile noastre despre ceea ce am experimentat. Însă
noi o "acoperim", o comentăm, o analizăm. Nu
este lipsit de valoare nici aceasta şi ar fi o utopie să
vrem să o evităm. Dar toate acestea rămân
pe esplanada, în curtea de afară a adevăratului lucru.
Transcendenţa în sine irumpe abia atunci când tăcem. Căci
atunci nu vorbim despre trecut, ci trăim un prezent. Şi,
tocmai într-un astfel de moment, noul, prezentul apare ca ceva
etern. Şi dintr-o dată ştim ce ne-a atins, această
"transcendenţă" era deja acolo şi înainte,
da, a fost întotdeauna acolo şi va fi întotdeauna acolo. Este
prezenţa eternă care ne însoţeşte în mod
invizibil în toate momentele vieţii noastre.
Există o naştere perpetuă în ea. Este
descoperirea că întreaga viaţă de desfăşoară
simultan pe două nivele, că transcendentul este mereu
prezent dincolo de faţada evenimentelor şi de suprafaţa
sentimentelor, şi ne conectează din nou cu Totul. Dar,
deşi am avut acea experienţă de atâtea ori, ştiu
că nu pot păstra comoara lor cea vie. Chiar dacă
o formulez sau o notez, o pun într-un caiet sau într-un sertar. Nu
mai este transcendenţa, ci doar o idee. Nu ne putem
însuşi transcendenţa, deoarece ea nu poate fi decât
un prezent, un flash, un început, întotdeauna - aşa cum spune
AMIEL - o creaţie la momentul naşterii, o „străpungere”,
o descoperire.
Dar de-a lungul anilor, şi chiar întreaga
noastră viaţă, trăim din această lumină
care în mod spontan se aprinde în noi şi se stinge iarăşi,
pe care omul trebuie să înveţe să o descopere
mereu şi din nou, dar care este mai durabilă decât
toate lucrurile durabile, deoarece ea le conferă o strălucire
pe care nu au mai avut-o înainte.
Pagina lui K.G. Durckheim pe site aici
sau blogul destinat lui K.G.Durckheim aici: http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.com/
Salt la inceputul paginii
