Rabinul Philippe Haddad
Lectură
evreiască a primului capitol din Geneza
Chestionând textul
Cel de-al doilea verset din primul capitol al Bibliei
descrie starea Pământului:
Pământul era tohu-bohu şi
întunericul era deasupra adâncului
şi Suflul lui Dumnezeu plutea pe suprafaţa apelor. (Gen.
1,2)
Putem să ne mirăm, ce este această
lume haotică creată de Dumnezeu? Unul dintre demersurile
interpretării rabinice este uimirea. Noi încurajăm copiii,
ca în seara reuniunii pascale, să pună întrebări.
Elie Wiesel povesteşte într-una din cărţile lui că,
atunci când se întorcea acasă, mama sa nu îl întreba: Ai
primit un răspuns bun? Ci: Ai pus întrebări bune?
Tradiţia interpretării începe prin acest
demers al chestionării. „Pentru ce?”,” Cum?”. aceasta
nu face decât să imite căile lui Dumnezeu pentru că,
încă de la origine, El pune întrebări omului: Unde
eşti? Îi spune El lui Adam. Unde este fratele tău
Abel? îl întreabă pe Cain. Bineînţeles, Dumnezeu ştie
unde este Adam; bineînţeles, Dumnezeu ştie că, Cain
a fost ucis de fratele lui. Dar, Adam, ştie el unde se află,
în acest sens? Cain ştie el unde se află în privinţa
fraternităţii?
Pentru Tradiţia evreiască aceste două
întrebări care traversează Istoria umanităţii:
Unde eşti? Unde este fratele tău?
sunt întrebările pe care Dumnezeu le pune conştiinţei
umane. Unde eşti? semnifică: Unde eşti
tu în acest sens? Unde este fratele tău? semnifică:
Unde este fraternitatea ta?
Dumnezeu poate aşadar să ne uimească.
El nu a creat o lume perfectă, El a creat o lume haotică.
Un decor ce aduce puţin a coşmar ne este descris: Tohu-bohu,
haos, întuneric, adânc… dar Suflul lui Dumnezeu plutea la suprafaţa
apelor. Rabinii spun: Este Suflul lui Messia.
Oricare ar fi starea lumii
la origine, există o speranţă căci Suflul
lui Dumnezeu pluteşte la suprafaţa apelor.
Îl citez pe rabinul Rachi (care a trăit la Troyes în Champagne
în sec. al XI-lea): Acest Suflu se asemăna
unui porumbel care atingea apele fără să le atingă.
Dumnezeu îşi amenajează lumea Sa
Dumnezeu nu a creează o lume perfectă,
dar El va începe să o pună în ordine. Creaţia este
înţeleasă că o „punere în ordine”.
Această punere în ordine va dura şase zile în limbajul
biblic. Prin Cuvântul Lui, Dumnezeu montează decorul. El creează,
în infinita sa înţelepciune, lumea minerală, lumea vegetală,
lumea animală şi omul. Ultima creaţie a lui Dumnezeu
este femeia.
Apoi Dumnezeu face Sabatul. „Sabat” înseamnă
„Oprire, Suspendare”. Dumnezeu nu era obosit, ci printr-un act voluntar
se opreşte din crearea legilor lumii.
El stabileşte definitiv această lume pe care o cunoaştem
şi pe care ştiinţa poate să o pună în ecuaţie.
Cea de a şaptea zi începe atunci când Dumnezeu
intră în Sabatul Său. Pentru fiecare zi a Creaţiei
a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă,
Ziua Întâia, Ziua a Doua, Ziua a Treia, Ziua a Patra, până
în cea de a şasea zi. În schimb nu se spune: „A fost o seară
şi apoi a fost o dimineaţă, Ziua a Şaptea” pentru
că noi suntem în cea de a Şaptea Zi.
A şaptea zi este timpul
în care omul are responsabilitatea de a menţine ordinea lui
Dumnezeu şi de a continua această lucrare. Astfel,
Dumnezeu face un Legământ cu omul şi El
se poate baza… pe el. Cu toate acestea, Dumnezeu nu dispare
din lume. El este prezent până acolo încât Tradiţia liturgică
a lui Israel ne spune: „Dumnezeu reînnoieşte
în fiecare zi, în fiecare clipă, în fiecare secundă,
opera(creaţia) de la început”.
Originea lumii nu este situată la multe miliarde de ani, ci
este situată în clipa prezentă. În permanenţă
lumea este creată. În acelaşi timp Dumnezeu îi cere omului
să menţină această lume, să o amenajeze,
să facă din ea, atât cât se poate face un paradis, şi
nu un infern, cum din nefericire ştie atât de bine să
facă. Omului îi revine să umble în speranţa Iubirii.
Shalom
|
