[ Pagina de START ]

[ Argument ]

[ Autori ]

[ Noutati ]

[Aforismul zilei]

[ Galerie FOTO ]

[ Alte resurse ]

[ Harta site ]

[ Linkuri ]

[ Recomanda unui prieten ]


 



Din cãrtile lui Richard Wurmbrand
- fragmente -

Cu Dumnezeu Ón subteranã
Oracolele lui Dumnezeu
De la suferintã la biruintã

Cu Dumnezeu în subteranã

Anii de închisoare nu mi s-au pãrut prea îndelungati, deoarece, singur în celula mea, am descoperit cã, dincolo de credintã si iubire, existã bucuria întru Domnul: un adânc, extraordinar extaz de fericire, fãrã seamãn în lumea asta. iar cînd am iesit din puscãrie eram asemenea celui care coboarã de pe crestetul muntelui, de unde a cuprins pânã departe cu ochii pacea si frumusetea unui întreg tinut, ca sã revinã în câmpie.

Pe zidul unui edificiu public din Washington D.C. existã o placã mare cuprinzând constitutia Statelor Unite, artistic gravatã în bronz. Când o privesti, la început se vãd numai cuvintele gravate. Apoi, dacã te dai îndãrãt, astfel încât lumina sã cadã din alt unghi, apare sãpat în text chipul lui George Washington.
Tot asa ar trebui sã se întâmple cu aceastã carte, care conþine episoade din viata unui om si a celor care au fost cu el în închisoare. În spatele tuturor stã o fiintã nevãzutã: Isus Cristos, care ne-a tinut in credintã si ne-a dat forta de a birui.

Oracolele lui Dumnezeu

Marele dar al lui Dumnezeu este posibilitatea sã fii nãscut din nou. Nasterea din nou face mai mult decat sã ne curãteascã de pãcate, ne dã o naturã divinã.

Omul nãscut din nou începe sã trãiascã si sã se poarte ca si cum ar fi vãzut cu ochii lui Paradisul. Apoi încet manifestarea botezului alungã norii negri care acoperã cerul, si la fel de clar cum vede lucrurile materiale, primeste întelegerea puterilor invizibile, pentru cã aceastã lume nevãzutã a devenit realã.

Un om nãscut din nou este un om care L-a gãsit pe Dumnezeu si imediat, notiunea vagã, neclarã despre Dumnezeire este schimbatã cu o realitate personalã, sensibilã, accesibilã, vie. Aici este diferenta dintre pocãintã si regret.

Nepotul meu, care are 5 ani, Alexandru, cand i s-a spus cã trebuie sã meargã la cabinetul medical, a întrebat:
- Pentru ce?
- Pentru tuse.
Mai tarziu mi-a spus râzând:
- Ei n-au spus bine cã trebuie sã mã ducã la medic, el nu tuseste.

Când avem pãcate, probleme, necazuri, pastorii ne vor arãta calea spre Isus, Marele medic. Strãlucind de bucurie, noi ne întoarcem de la El:
- El este foarte bine, nu tuseste, n-are nici una din probleme si nelinistile noastre.

Isus l-a întâlnit pe drumul Damascului pe un prigonitor al crestinilor, un criminal si un hulitor. Nu l-a întrebat pe Saul din Tars nimic altceva decât despre atitudinea si gândirea lui. Nu l-a consultat, nu i-a fãcut examen radiologic, nu S-a interesat de ce a fãcut, nu a pus un diagnostic, nu a scris o retetã: Isus, simplu, i S-a descoperit în gloria învierii Sale. Aceasta a fost tot. Atunci Pavel a stiut: "Doctorul nu tuseste. Nu este nimic rãu în Isus, El este sãnãtos, viu, puternic, plin de iubire. Nici pe departe sã-mi spunã cã trebuie sã fiu spitalizat, din contrã, îmi dã sã împlinesc o sarcinã atât de minunatã si nobilã".

Aceasta este ceea ce se întâmplã când un suflet are privilegiul sã-L întâlneascã direct pe Isus. Dar aceasta se întâmplã rar. De obicei, noi Îl întâlnim prin liderii nostri crestini si autorii cãrtilor religioase, - toti slujitorii lui Cristos. Acesti înlocuitori nu înþeleg întotdeauna sensul profund al parabolei lui Isus cu oaia pierdutã: (Lc 15,4-7)"Care om dintre voi, dacã are o sutã de oi, si pierde pe una dintre ele, nu lasã pe celelalte nouãzeci si nouã pe islaz, si nu se duce dupã cea pierdutã, pânã când o gãseste?
Dacã a gãsit-o, o pune cu bucurie pe umeri; si când se întoarce acasã, cheamã pe prietenii si vecinii sãi, si le zice: Bucurati-vã împreunã cu mine, cãci mi-am gãsit oaia cea pierdutã. Tot asa, vã spun cã va fi mai multã bucurie în cer pentru un singur pãcãtos care se pocãieste, decât pentru nouãzeci si nouã de oameni neprihãniti care n-au nevoie de pocãintã".

Când micutul Alexandru a auzit aceastã întâmplare si a fost întrebat ce a înteles prin ea, a rãspuns:
- Pãstorul ar fi trebuit sã fie mai atent ca sã nu piardã oaia.
Nu este suficient sã tii mereu prdici despre treziri spirituale. De fapt, de ce trebuie pacientii "crestini" sã fie treziti spiritual? Din moment ce sunt nãscuti din nou prin credintã, de ce trebuie sã se piardã?

Luther, care era foarte drastic în expresiile lui, când a fost întrebat:
- Pe cine numim cu adevãrat crestin? el a rãspuns:
- Pe oricine a intrat vreodatã într-o Bisericã. Cã nu s-a schimbat nimic prin aceasta, nu este greseala lui ci a pastorului.

Dupã cum spune apostolul Pavel: "Si El a dat... pe altii pãstori si învãtãtori" (Ef 4,11) De ce? Dacã Cristos este permanent cu Biserica Sa, care este scopul pãstorilor auxiliari?

La fel de bine poate cineva sã întrebe:"Mai este nevoie de o lampã, care sã dea luminã, când electricitatea este disponibilã peste tot?" Electricitatea are nevoie de un punct focal în care sã fie vãzutã. Pastorul este punctul focal în care Cristos îsi aratã Frumusetea. Dar pastorul trebuie sã-L reprezinte cu credinciosie pe Cristos. Nu este suficient ca el sã fie un pastor bun, el trebuie sã fie excelent, pentru ca observându-l, oamenii sã poatã trage concluzia: "Doctorul nu tuseste, eu nu trebuie sã mã îngrijorez".

Un copil a fost întrebat:
- Care este scopul Scolii Duminicale?
El a rãspuns:
- Pentru a-i face pe copii buni, ca sã poatã fi cu viatã.

Aceasta este preocuparea pastorului: sã-i facã pe oameni sfinti, nu sã facã predici, si cu atât mai putin bani.

De la suferintã la biruintã

Întoarcerea în România

Îmi este scumpã pãtãsia tuturor fratilor si surorilor din toate tãrile si din toate confesiunile, dar inima mea n-a încetat niciodatã sã tâmjeascã dupã tara mea natalã, România, tara în care m-am nãscut a doua oarã.
(...)
Dupã atâta vreme, ne aflam în sfârsit în România. Coplesit de emotie, am sãrutat pãmântul.
(...)
Au trecut douãzeci si cinci de ani de când am pãrãsit România. O voce ne soptea în urechi: De ce nu renuntati la a mai trage nãdejde? Nimeni nu vã mai recunoaste.
Cu greu ne-am fi imaginat multimea care s-a adunat din multe orase, de departe, sau mai de aproape pentru a ne spune: "bun venit"!.
(...)

Predicând unui auditoriu nevãzut

Care au fost momentele luminoase ale cãlãtorirei noastre în România?

Sabina si cu mine ne aflam în fata fastuosului palat al lui Ceausescu, fatã de care Buckingham Palace(resedinta reginei Angliei) este mic. (...) Palatul este construit pe locul unde fusese înainte închisoarea Uranus, a Securitãtii. Aceastã închisoare a fost dãrâmatã, pentru a face loc resedintei dictatorului. Am stat în temnita subteranã. Îndrãznesc chiar sã afirm cã am predicat din celula mea, chiar dacã acest lucru poate semãna a laudã de sine. Dati-mi voie sã vã explic!

Aici, ca si în alte închisori, am fost tinuti mai multi ani singur într-o celulã de unde niciodatã nu am vãzut soarele, luna, stelele, pãsãrelele, florile, pomii sau fluturii. Uitasem de existenta naturii; nici de culori nu mai stiam. În lumea mea cernitã, mohorâtã, a zidurilor de ciment fãrã culoare, a straielor zdremtuite si a pielii cenusii, uitasem cum mai aratã albastrul, verdele sau violetul. Niciodatã n-am avut o carte sau o bucatã de hârtie. În adânca închisoare subteranã, stãpânea linistea. N-am auzit niciodatã un cuvânt sau o soaptã. Aceasta a constituit o întemnitare din cele mai crude a simturilor.

În fiecare noapte, în celula întunecoasã, eu predicam unui auditoriu nevãzut. Eram obisnuit cu acest auditoriu, chiar atunci când fusesem liber. În 1 Petru 1:12 stã scris cã îngerii doresc sã priveascã la predicarea Evangheliei. Ori de câte ori predicam în biserici, eram constient cã erau de fatã nu numai oameni , ci si îngeri(cãci unde s-ar putea afla îngerii nostri pãzitori atunci când noi suntem în bisericã?). Întotdeauna m-am strãduit sã rostesc un cuvânt bun si pentru ei. Dar am fãcut greseala de a crede cã numai îngerii se aflau în auditoriul meu nevãzut. Nu a fost asa.

Dupã ce am sosit în Vest, am publicat trei cãrti cu predicile pe care le-am compus în celula mea solitarã: "Sermons in Solitary Confinement"(Predici din celula singuraticã), "If Prison Walls Could Speak"(Dacã zidurile ar putea vorbi) si "Alone with God"(Singur cu Dumnezeu).

Si atunci s-a întâmplat un lucru foarte ciudat.
Am primit o scrisoare de la un bãrbat din Canada care îmi scria cã fãcuse parte dintr-o familie bunã de crestini, dar ca tânãr a luat-o razna în viatã si a sfârsit-o în închisoare. Aici el s-a purtat rãu si a fost dus singur într-o celulã. În disperare, se gândea cât de tristi trebuie sã fie pãrintii sãi evlaviosi. Ar fi dorit sã se întoarcã la Dumnezeu dar nu stia cum. Atunci s-a rugat: Doamne, dacã existã undeva în aceastã lume un alt prizonier care este singur ca si mine si care Te cunoaste, adu-mi Te rog gândurile lui. Apoi a auzit o voce lãuntricã care i-a spus:Dumnezeu te cautã cu si mai multã sârguintã decât Îl cauti tu. Dorinta unei vaci de a fi mulsã e mai mare decât a unui vitel de a suge. El te cautã si stie cum sã gãseascã ceea ce cautã. Stai linistit si încrezãtor! El va ajunge la tine.

Si apoi, searã de searã, de undeva de departe, el a auzit acest fel de predicã.
Omul s-a pocãit. Din milã, termenul întemnitãrii sale a fost scurtat si a fost eliberat. Anii au trecut, el s-a cãsãtorit, are o familie si a ajuns diacon într-o bisericã.

Într-o zi el a intrat într-o librãrie crestinã si a vãzut un titlu ciudat pe coperta unei cãrti:Predici din celula singuraticã. Pentru cã El însusi fusese singur într-o celulã de închisoare, a început sã se întrebe: Cui ar putea predica cineva care se aflã singur în închisoare? El a citit cartea si mai târziu mi-a scris: Domnule Wurmbrand, dumneavostrã nu ati predicat în zadar. Eu am fost închis singur în acelasi timp cu dumneavoastrã, unul în România, unul în Canada. Am recunoscut predicile. Totusi eu am auzit pedicile dumneavostrã acolo în închisoare si ele m-au adus înapoi la Cristos. Vã multumesc cã le-ati compus.

Poate n-as fi acordat prea multã atentie acestei scrisori dacã n-as fi primit încã una de la o doamnã din Anglia care mi-a descris acelasi efect.

Apoi am întâlnit un pastor francez. Mi-a spus cã el era necredincios când i-a apãrut într-o vedenie un pastor care îi vorbea despre Cristos. El s-a convertit si cu timpul a devenit un slujitor al Bisericii, care a câstigat multe suflete pentru Stãpânul sãu. si acest om a vãzut într-o zi cartea Predici din celula singuraticã. Pe coperta editiei franceze se aflã o fotografie a mea. El m-a recunoscut de îndatã ca fiind omul din vedenia sa.



Salt la inceputul paginii