TREBUIE SĂ CREDEM ŞTIINŢA ?

În noua sa carte care face scandal, biologul RUPERT SHELDRAKE repune în discuţie DOGMELE ŞTIINŢEI.
Şi dacă certitudinile noastre nu er fi decât credinţe? Decriptare.

Până unde certitudinile noastre cele mai ancorate sunt ele dovedite şi cum să fim siguri că nu este vorba de credinţe? Ilustrare a temei: afacerea Sheldrake care a făcut zgomot în Anglia, în primăvară. După intervenţia a doi oameni de ştiinţă furioşi, Chris Anderson, patron al conferinţelor TED, a retras video-ul biologului Rupert Sheldrake de pe site-ul său web pentru a-l transfera pe un blog rezervat „subiectelor controversate”. Zumzetul i-a impulsionat pe mii de internauţi să vizioneze acest video, dar cercetătorul a horcăit. Trebuie să spunem că establishmentul ştiinţific îl ia cu uşurinţă drept un extravagant (farfelu, fr) cu tendinţă creaţionistă, care face să treacă credinţele lui drept descoperiri. Or, ca şi în parabola paiului şi a bârnei, nu este evident că vina ar fi cu totul de partea presupusă…

Dacă Rupert Sheldrake este efectiv creştin şi se plânge de „ateismul obligatoriu” pe care trebuie să-l arate pentru a fi acceptat de sistemul actual, el nu este un integrist ( a se citi articolul „Grand Emtretien” din revista CLES nr. 73 – posibil on line, poate aici). Mai degrabă un romantic care vrea să alieze „entuziasmul ştiinţei şi precizia poeziei” (Nabokov). Un emul al lui Goethe, Thoreau sau Bergson. Dar şi al lui Darwin atunci când acumulează mii de informaţii despre porumbeii voiajori (cum regăsesc ei drumul?), cristalizarea moleculelor inedite (pentru ce formele lor, odată regăsite, se stabilizează peste tot în lume?) sau telepatia dintre animale şi oameni (colecţia lui de întâmplări cu câini şi papagali este uimitoare). Şi dacă este „extravagant”, este în sensul în care îl înţelegea Malraux în „Royaume farfelu”: „Un personaj indispensabil, situându-se în marginea sau în afara convenţiilor, normelor, regulilor, regularităţilor şi înlănţuirilor, provocând breşe în certitudinile prea confortabile.” E nevoie de umor pentru a aprecia acest touche-à-tout(persoană care exercită mai multe activităţi fără să se specializeze). Şi de curaj pentru a accede la viziunea sa.

Diplomat la Cambridge, el începe prin a lucra asupra „morţii celulare” a vegetalelor. Foarte repede, totuşi, el seamănă zâzanie profesând idei heterodoxe: potrivit lui, totul în univers, de la forma galaxiilor la comportamentele umane, evoluează urmând legi pe care ştiinţa noastră le ignoră şi care seamănă grosso-modo cutumei, obiceiului. De exemplu, dacă lumina merge cu 300000 km/secundă, este aşa pentru că aşa s-a obişnuit ea. Toate cercetările converg spre această chestiune: cum memorează fiinţele vii (sau autogenerate, de exemplu stelele, moleculele, cristalele) „obiceiurile” care le modelează formele şi comportamentele? De 40 de ani el explorează un răspuns posibil, botezat „rezonanţa morfică”: formele, atitudinile, ideile ar fi  generate de tipuri de câmpuri informaţionale care ar face obiceiurile contagioase prin spaţiu-timp.

Nu este de mirare dacă această ipoteză a fost atât de repede respinsă de sistem: dacă ea s-ar dovedi a fi întemeiată, ea ar repune în discuţie TOATE ştiinţele actuale. Este puţin cam mult, ca să nu spunem foarte megalo. Timp de ani de zile, Rupert Sheldrake s-a îndreptat spre cercetări de teren asupra porumbeilor, şobolanilor sau a cristalelor noilor medicamente. Dar astăzi el revine la misiune: pentru a înţelege ştiinţific realitatea, spune el, nouă ne lipseşte realmente o teorie capabilă să explice formele.

Noua sa carte, „Reenchanter la science” (Albin Michel, e vorba de traducerea în franceză a cărţii scrise în engleză) reia ipoteza rezonanţei morfice. Dar el descrie mai ales establishmentul ştiinţific ca pe o nouă Biserică, non separată de Stat, care impune oricui vrea să intre în ea ideologia materialistă reducţionistă, a cărei paradigmă se bazează pe credinţe, afirmaţii non-dovedite dar devenite automatisme, dogme inconştiente. Tabu-uri. În această lucrare care scandalizează dincolo de Manche (mare), cercetătorul eretic prezintă 10 din cele mai mari din aceste credinţe pe care le întoarce în tot atâtea interogaţii. Iată câteva din ele.

NATURA NU ESTE DECÂT MATERIE
Încă la Renaştere natura toată era văzută ca însufleţită. Munţi, copaci, animale, oameni aveau un suflet care legat sufletul şi spiritul lor. Revoluţia mecanicistă a sec. al XVIII-lea  a suprimat sufletul, lăsând loc unui dualism corp-spirit abstract pe care ideologia materialistă a sec. al XIX-lea l-a spulberat în ţăndări. De atunci, pentru un „adevărat” om de ştiinţă, realul nu este decât materie: viul se reduce la molecule şi natura la o maşinărie, spiritul ajungând să fie aruncat la rangul de fenomen secundar, de iluzie chiar.

Riposta lui Sheldrake: Criza ecologică ameninţă această viziune. Gaia, planeta noastră, este din nou considerată ca o fiinţă însufleţită. Logica triangulară (corp-suflet-spirit) îşi recapătă rangul.

NUMAI OMUL ARE O CONŞTIINŢĂ
Chiar dacă ecologia şi etologia ne obligă încet-încet să considerăm animalele ca locuite de embrioni de conştiinţă rudimentară, paradigma oficială consideră că conştiinţa deplină şi reflectată(gândită, conştient, n.t.) este o specificitate umană. Noi suntem singurii care să dispunem de ea într-un univers în globalitate inconştient.

Riposta: Această afirmaţie contrazice viziunea spirituală a lumii: budismul, de exemplu, consideră materia ca pe un produs al conştiinţei şi nu invers. Dar şi avangardele ştiinţifice: fizica cuantică, în special, reintroduce conştiinţa ca element-cheie al realului, descoperind că privirea observatorului este inseparabilă de obiectul observat, pe care îl influenţează în mod inexorabil.

CREIERUL PRODUCE CONŞTIINŢA ŞI O CONŢINE
Este o dogmă centrală în medicină: conştiinţa este rodul neuronilor noştri. Orice celulă vie are o „inteligenţă” instinctivă, dar conştiinţa este un produs exclusiv al cortexului complex al lui Homo sapiens unde ea este închisă – necunoscând din lume decât reprezentări construite pe baza senzaţiilor venite din exterior.

Riposta: Numeroase experienţe, de la „sentimentul de a fi observat” la faimoasele NDE(experienţe din apropierea morţii), par să indice că conştiinţa poate să se elibereze de limitele corporale. Şi dacă creierul ar fi mai degrabă un receptor decât un producător de conştiinţă?

GENELE NOASTRE EXPLICĂ TOATĂ EREDITATEA NOASTRĂ
Cromozomii noştri sunt meniţi să conţină 100% din caracterele noastre înnăscute. Evident: a avea ochii albaştri, picioare lungi sau craniu rotunjit, a fi de tip nervos sau a beneficia de un suflu de maratonist, toate acestea sunt (sau vor fi în curând) explicate prin lectura genelor noastre.

Riposta: De la anunţul euforic, în 2003, al decriptării genomului uman, o anume incertitudine se face resimţită. Dacă genele conţin „planurile” tuturor proteinelor, nimeni nu este capabil să spună cum acestea se organizează apoi sub formă de ţesuturi, de organe, de fiinţe vii. A răspunde „se va şti în curând” nu este suficient. A avansa alte ipoteze este legitim.

CANTITATEA GLOBALĂ DE MATERIE-ENERGIE NU VARIAZĂ
Este o lege-cheie a termodinamicii, pe care toate ştiinţele o respectă: nimic nu se pierde, nimic nu se creează, totul se transformă -  de manieră când pasivă (materie), când activă (energie).

Riposta: Pe măsură ce explorăm infinitul, micro şi macro, această lege este tot mai contrazisă. Cosmologia modernă este de fapt obligată să presupună că vidul este plin de „energii cuantice” şi că 96% din univers este compus dintr-o „energie neagră” şi dintr-o „materie neagră” total misterioase. Nu cunoaştem în realitate decât 4% din materia-energie a cosmosului. Acest fapt ar trebui să provoace o curiozitate entuziastă. Şi nu mai puţină umilitate.

PARANORMALUL NU EXISTĂ
Dacă este o dogmă pe care establishmentul o apără cu pasiune, aceasta este. Căci „oamenii” sunt gata să creadă orice, convinşi că au trăit ei însuşi cutare sau cutare experienţă paranormală. În realitate, telepatia, premoniţia, clarviziunea, mediumnitatea , divinaţia sunt glume fade fără discuţie. A organiza fie şi cea mai mică cercetare pe acest subiect ar însemna să dăm apă la moară procesului de credibilizare a şarlatanilor.

Riposta: Toate aceste refuzuri nu ascund cumva o frică rigidă în faţa misterelor vieţii? Şi dacă abandonarea  tabu-ului care loveşte fenomenele „spi” ar avea asupra ştiinţei un efect eliberator?

SPRE O ŞTIINŢĂ HOLISTICĂ?

La vremea în care religia domnea într-un mod omnipotent, ideologia ştiinţifică materialistă şi reducţionistă a jucat un rol eliberator, crucial şi evident. Este posibil ca, în timp, ea să devină rigidă şi alienantă. Rupert Sheldrake ar vrea să extindă separaţia Biserici de Stat la ştiinţă: el o simte pe aceasta ancorată, fixată de o ideologie dominantă care sfârşeşte prin a ne inhiba. Oficial, majoritatea oamenilor de ştiinţă care ţin la jobul lor se ţin la distanţă de el. Dar în privat, nu doar unul singur îi dă dreptate criticii lui. Avantajul epocii noastre este că poţi avansa idei eretice fără să fi ars pe rug.

Cât despre ipoteza rezonanţei morfice, nimic nu spune că ea este cheia pe care Sheldrake ar crede a o fi găsit. Gânditori eminenţi, ca matematicianul René Thom, i-au recunoscut pertinenţa… cel puţin în teorie. Putem să o punem în parctică? Thom a prevenit: „Va fi pe riscul şi pericolul vostru”. Ereticul biolog britanic propune diverse moduri de a fi testată de marele public. Este un alt aspect al personajului: lui i-ar plăcea ca ştiinţa să redevină puţin mai populară şi ca multe şcoli să se dezvolte pentru studierea realului, în toleranţă şi curiozitate. Poate că e prea devreme? Viziunile premonitorii necesită totdeauna mult timp pentru a se impune.

Sursa: Articol scris de Fabrice Tellier şi apărut în revista CLES, nr. 85 oct-nov.2013
Site-ul revistei CLES: http://www.cles.com/
Traducerea îmi apartine, VJ.

Fragmente substanţiale din traducerea în franceză,
REENCHANTER LA SCIENCE,
ultima sa carte, pot fi citite pe site-ul Amazon.fr aici :

http://www.amazon.fr/R%C3%A9enchanter-science-dogmes-remis-scientifique/dp/2226245456/ref=pd_ys_ir_all_11

Pe butonul de Feuilleter!

Salt la inceputul paginii