Shenuda al III-lea, patriarhul Alexandriei

Despre adevăratul slujitor

Fragment din cartea
“Vocea unui părinte al deşertului”

Rachel: Şi dumneavoastră sunteţi un Părinte al deşertului, aţi trăit mulţi ani acolo iar acum vă întoarceţi acolo aproape în fiecare săptămână. După aceste îndelungi întâlniri cu dumneavoastră, îndrăznesc să vă pun întrebarea: Vi s-a întâmplat şi dumneavoastră ceea ce povestiţi despre Părinţi, să vedeţi adică în faţă, să primiţi cunoaşterea sub cerul liber?

Amba Shenuda: Era noapte. Eram aşezat, singur în camera, nu mă gândeam la nimic. Atunci s-a produs ceva foarte straniu. Vedeam în faţa mea o armată de îngeri luminoşi care mă purtau pe aripile lor şi mă ridicau foarte sus. Mi-am întors privirea spre pământ şi am văzut că acesta era un punctuleţ clar în univers. Ascultam zgomotul lumii, cum se stingea şi se schimba în tăcere. Observându-mă pe mine însumi, am remarcat că corpul meu devenea din ce în ce mai uşor şi, în final, am simţit că eram un spirit fără corp. Priveam plin de încântare în jurul meu. Alături de mine am văzut numeroase spirite evoluând ca şi mine în acest spaţiu infinit, ca şi zeci de mii de Îngeri. Erau acolo Heruvimii cu şase aripi şi Serafimii cu mai mulţi ochi. Auzeam vocile tuturor care se uneau într-un sunet, o muzică extraordinară, cântând: „Sfânt, Sfânt, Sfânt.” Nu înţelegeam dar cântam totuşi împreună cu ei: „Sfânt Dumnezeu Tatăl… Sfânt Fiul său unic zămislit… Sfânt Duhul Sfânt…”

Părintele Alphonse: În spaţiu era această multitudine de spirite şi de îngeri, şi nimic altceva…?

Amba Shenuda: Tocmai, am ascultat mai în profunzime şi am perceput un alt sunet, foarte subtil, pe care nimeni nu-l auzise până atunci. Am căutat sursa acestor sunete şi am văzut în depărtare o cetate minunată, plină de lumină, în Împărăţia lui Dumnezeu, plină de cântări şi de imnuri.

Inima mea simţea o bucurie mare şi sufletul mi se cutremura de nostalgie ascultând aceste imnuri. În cetate vedeam umbre, mai frumoase încă decât Îngerii. Acolo se afla Moise, Ilie şi toţi profeţii, sfântul Antonie, sfântul Atanasie şi toţi sfinţii. I-am văzut pe Părinţii mei, episcopi şi preoţi. Era acolo şi duhovnicul meu, câţiva din camarazii mei şi catehumenii.

Rachel: Şi aţi avut vreun contact personal cu cineva?

Amba Shenuda: Da, nu mai puteam să privesc de departe şi mă grăbeam în direcţia cetăţii luminoase. Dar, vai, stupefacţie, n-am apucat să înaintez, pentru că un Înger imens, impunând respect, m-a oprit şi mi-a zis: „Rămâi unde eşti! Unde vrei să mergi?” I-am răspuns: „Vreau să merg în această cetate mare, sfinte Înger, unde se află camarazii mei şi sfinţii mei Părinţi.” Îngerul m-a privit, uimit, şi mi-a zis: „Este cetatea slujitorilor. Eşti tu un slujitor?” Când i-am răspuns: „Da!” el mi-a  replicat: „Este fals, prietene, numele tău nu figurează pe lista slujitorilor!”

Părintele Alphonse: Presupun că nu exista împrejmuire în cer ci că Îngerul aplica o pedagogie…

Amba Shenuda: Suntem în transmiterea unei cunoaşteri, aşa cum am evocat-o. Puternic şocat am strigat spre Îngerul care păzea oraşul: „Cum aceasta? Fără îndoială că nu mă cunoaşteţi. Informaţi-vă despre mine în Şcolile duminicale, în grupele de tineri, în bisericile şi în Instituţiile sociale, sau chiar la colegii mei.”

Dar răspunsul Îngerului era implacabil: „Eu însumi şi ceilalţi te cunoaştem foarte bine, ştim că nu eşti un slujitor. Dumnezeu însuşi judecă aşa.”

Rachel: Dumneavoastră care vă consacraţi întreaga viaţă în slujire, aceste verdict trebuie să fi fost strivitor…

Amba Shenuda: Nu suportam să aud cuvintele îngerului, am căzut la pământ şi plângeam cu amar… Atunci un alt Înger a venit spre mine, mi-a şters lacrimile şi mi-a zis cu blândeţe: „Fratele meu, te afli într-un loc în care grijile şi durerile dispar. Pentru ce eşti trist, atunci? Vino, să vorbim despre aceasta, dacă vrei.” După ce ne-am aşezat, singuri, mi-a spus: „Toţi cei pe care îi vezi în cetatea slujitorilor şi-au consacrat toată viaţa lor lui Dumnezeu. Fiecare minut al vieţii lor era consacrat slujirii. În ce te priveşte, tu i-ai dat lui Dumnezeu câteva ore pe săptămână iar în restul timpului slujeai lumii. Cu aceasta vrei tu să locuieşti în cetatea slujitorilor alături de Apostoli, de Profeţi şi de preoţi?”

Părintele Alphonse: Nu putem să-i slujim lui Dumnezeu slujind lumii ?

Amba Shenuda: Exact asta voia Îngerul să mă facă să înţeleg! Câţiva dintre colegii mei erau acolo în cetatea slujitorilor, în timp ce şi ei i-au dat lui Dumnezeu doar câteva ore pe săptămână. Dar, spunea el, ei îşi dăruiseră totalitatea timpului lor lui Dumnezeu care era singura lor preocupare. „Nu uita, spuse îngerul cu putere, că fundamentul slujirii este de a-l sluji lui Dumnezeu în orice timp şi în toate locurile: în biserică, pe stradă, acasă, în lucrare… peste tot unde te găseşti. Niciodată nu trebuie despărţită slujirea de lucrare. Avem aici, în cetatea slujitorilor, învăţători, medici, funcţionari, ingineri, comercianţi, muncitori… care, toţi, îşi considerau meseria lor ca pe o adevărată slujire. Eşti tu ca şi aceştia?”

Eram ruşinat, prăbuşit! Iar îngerul continua cu blândeţe: „Aşa zisa ta slujire nu era adesea decât o rutină sau un obicei, gol din punct de vedere spiritual şi fără iubire. Tu nu puteai să pătrunzi în profunzimea inimii ascultătorilor tăi, pentru că cuvintele tale şi comportamentul tău nu veneau din profunzimea propriei tale inimi. Imnurile care îi învăţai nu erau pline de bucurie. Rugăciunea ta nu avea interioritate şi nu era umilă. Chiar şi predicările tale în biserică, le făceai din cauza funcţiei şi nu pentru a salva sufletele. Vocea ta, în ciuda clarităţii şi a puterii ei, era rece şi fără viaţă. Te bucurai de complimentele care ţi se făceau, dar a reînnoi inima oamenilor, aceasta îţi era indiferentă! Vezi, prietene, că tu nu slujeai nici lui Dumnezeu şi nici omului ci ţie însuţi…”

Părintele Alphonse: Evident că trebuie să înţelegem în toate acestea că nu este vorba aici de un rechizitoriu, nici de o judecată. Îngerul este o oglindă a lui Dumnezeu, într-un fel, el nu poate fi decât iubire, ca Dumnezeu însuşi. Ne aflăm aici în faţa unei constatări de iubire, chiar dacă este teribil de decapant… Iubirea arde, purifică, trezeşte la noi dimensiuni. Îngerul lasă să se înţeleagă că „slujirea” nu este o funcţie ci o atitudine de viaţă prin toate. De aceea, cred eu, el dă impresia de a pune la zid egoul care este marele obstacol în faţa acestei atitudini. Înţeleg „atitudine” în sensul de conştiinţă. Cultivarea neîncetată, în toate, a unei conştiinţe deschise Divinului, a unei primiri permanente a influxului pe care ni-l oferă Dumnezeu, supunere iubitoare faţă de cel mai mic impuls divin pentru a-l realiza… în acestea aş vedea eu „slujirea”. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, va spune Isus (Mt 6,33). În acest „mai întâi” se găseşte exact polarizarea conştiinţei care este astfel mobilizată de iubire în fiecare clipă. Ceea ce „facem”, slujirea funcţională în ea însăşi este de acum pe planul secund… Orice am face, totul constă în această sesizare, în această atenţie cordială care, prin conştiinţa iubitoare, deci prin inimă, cuprinde omul întreg… Este o stare de iubire, o manieră de a fi de unde iradiază ceea ce facem…

Amba Shenuda: Da, aşa şi-a terminat Îngerul explicaţia. „Două lucruri îi lipseau slujirii tale, adăugă el: să iubeşti slujirea şi să-i iubeşti pe cei cărora le slujeşti. Prietene, iubirea este fundamentul slujirii!” Apoi a mai dezvoltat multe aspecte ale slujirii mele. Deodată, copleşit de durere, am strigat: „Ajunge, sfinte Înger, acum  înţeleg că nu pot intra în cetatea slujitorilor. Am trăit în iluzie! Dar acum că  am înţeles totul, te implor, dă-mi o nouă şansă pentru a deveni un adevărat slujitor!” Plângeam şi îl rugam: „Dă-mi o nouă şansă!” Îngerul mă privea cu o infinită compasiune, zicându-mi: „Ţi-am dat şansa ta şi n-ai făcut nimic din ea… Acum sejurul tău pământesc s-a terminat!”

Toate se întorceau în jurul meu ca într-un vertij , nu mai simţeam nimic. Timpul trecea şi când, în sfârşit, m-am trezit, eram bulversat, nu îndrăzneam să cred… Eram tot singur, aşezat în camera mea… Oh, Dumnezeule infinit de milostiv, este adevărat deci. Mi-ai dat o nouă şansă pentru a deveni un bun slujitor! Cu o inimă plină de recunoştinţă m-am ridicat… 

(Fragment din cartea: “La voix d’un Pere du desert” , S.S.Shenouda III  entretiens avec
Alphonse et Rachel Goettmann,
Desclee de Brouwer, Paris, 2006)

Salt la inceputul paginii