|
O CARTÃ PENTRU SOTI Pãrintele Stan Rougier
Ce le spuneti tinerilor care se pregãtesc de cãsãtorie ? Încep prin a le spune cã se pregãtesc sã realizeze o aventurã misticã în inima cãreia Dumnezeu este pe primul loc. Multi mã privesc atunci cu mirare. Cei care se cãsãtoresc "plutesc" putin, si este perfect normal! Cei mai multi se gândesc la sãrbãtoare ( sã te cãsãtoresti la Bisericã este mult mai frumos decât la primãrie!) dar ei ignorã impactul pe care acest sacrament îl va avea asupra vietii lor. Viata conjugalã este o aventurã care ne depãseste. Eu compar adesea pe tinerii logoditi pe care îi primesc cu doi oameni pasionati de mare care se pregãtesc sã se îmbarce pentru o croazierã în doi. Trebuie sã fie avertizati cã e necesarã o bunã conducere pentru a putea depãsi furtunile. Nu va fi totul roz în toate zilele. A iubi se învatã. Eu cred cã pasiunea începe înaintea iubirii adevãrate. La început celãlalt este dorit mai mult, decât iubit. Iubirea devine personalã si profundã pe mãsurã ce se trãieste si se supune realitãtii unice a fiintei iubite. Multi gândesc cã este simplu sã iubesti. Eu cred, dimpotrivã, cã este lucrul cel mai complicat din lume. Si de asemenea este ceea ce este mai frumos în viatã ! Atractia care se exercitã în inima iubirii omenesti este de aceeasi naturã cu cea care se exercitã în inima misterului Trinitãtii. Când un bãrbat si o femeie se iubesc, o fereastrã se deschide spre fântâna vesnicã(eternã) a vietii. Când aceasta atinge o anumitã calitate, iubirea volatilizeazã aparentele înselãtoare, artificiile, punerile în valoare pe care a trebuit sã le inventãm pentru a ne justifica pânã aici existenta. Cãsãtoria, în gândul lui Dumnezeu, este ceea ce va permite unei fiinte sã se realizeze. Eu spun adesea logodnicilor: "Ceea ce soarele si apa sunt pentru plante, sã fiti voi unul pentru celãlalt". Este un cuvânt al lui Isus Christos... în traducere liberã. Cum se face cã aceasta dureazã mai putin decât înainte ? Odinioarã, problema despãrtirii nu se punea aproape de loc. A divorta era un lucru rãu vãzut, deci se "pãstrau aparentele". Si apoi, femeile nu aveau o "profesie". Astãzi, activitatea profesionalã a femeii a modificat datele problemei. Independenta materialã fatã de sot le oferã o usã de scãpare dacã, odatã trecute emotiile începutului, îl gãsesc taciturn, si fãrã anvergurã, si întâlnesc un alt bãrbat...mult mai interesant. Epoca noastrã cunoaste excesele inverse de odinioarã. Astãzi, cea mai micã disputã poate deveni o cauzã de rupturã. Multi oameni care se cãsãtoresc nu se cunosc cu adevãrat. Lumea modernã privilegiazã enorm planul sexual si crede cã se poate dispensa de cãutarea unui alt mod de comunicare. Societatea noastrã de consum vehiculeazã mult imaginile false ale iubirii. Iubirea-fuziune, iubire-posesiune, iubirea-santaj, iubirea-dominatie, iubirea-capriciu, iubirea-rãzbunare nu au nimic comun cu iubirea. Ce se întâmplã când iubesti o fiintã ? Doresti cu ardoare înflorirea ei, realizarea ei, împlinirea ei. Nu numai cã tu doresti aceasta dar te si angajezi sã o promovezi. Cel care iubeste recunoaste cã iubeste cu umilinta care a pus stãpânire pe el. El nu are dorinta de a juca un rol. Se teme sã facã umbrã fiintei iubite. Se dã la o parte pentru a-i face loc fiintei iubite. Acceptã cu bucurie sã nu aibã dreptate. Îi place sã cearã iertare. Nu îl tine pe celãlalt de rãspunzãtor pentru ceea ce s-ar datora frãmântãrii, oboselii, lipsei de somn sau indispozitiei. Constat cã sunt necesari opt ani unui om pentru a deveni preot. De ce nu am propune opt zile cuplurilor care se pregãtesc de cãsãtorie ? As sugera ca orice pregãtire de cãsãtorie sã includã si o consiliere psihologicã. Patru sau cinci sedinte ar permite întocmirea unui "portret" al persoanei si a fragilitãtilor ei. Este adevãrat cã aceasta presupune si riscul de "spargere". Constat cã jumãtate din separãri ar fi putut fi evitate dacã s-ar fi stiut de la început cã celãlalt are cutare sau cutare fragilitate. La început, o lacunã (lipsã) este putin ca si o patã pe obraz: cel care iubeste se înduioseazã de aceasta. Dar când iubirea diminueazã, aceasta sfârseste prin a agasa. Care sunt în ochii dumneavoastrã conditiile unei vieti în doi armonioase ? Trebuie sã stii sã-ti accepti limitele si sã spui cã celãlalt nu este niciodatã complet de vinã. Viata conjugalã este o îmblânzire permanentã în care a cere iertare nu trebuie sã înceteze. Noi simtim adesea în noi aceastã dublã atractie: "Trebuie sã ierti!" spune o micã voce interioarã. "Nu, niciodatã!" auzim drept rãspuns... Viata noastrã întreagã este suspendatã acolo pentru câteva secunde. Dacã nu ne este datã puterea de a spune: "Iubire, te prefer", nu va mai fi iubire.Când iubesti nu mai trãiesti în tine: trãiesti în fiinta iubitã. Trebuie sã recunoastem de asemenea cã: comportamentul celuilalt corespunde foarte rar asteptãrilor noastre. Frustrarea nu este departe, si se transformã în reprosuri. Ce sã faci cu aceste reprosuri? Sã taci, tinându-le în tine, înseamnã sã te expui riscului de a le acumula si a se înãspri în forme mai grave. Sã le spui, te expui riscului de a le spune urât sau într-un moment nepotrivit. Dupã pãrerea mea, viata în doi nu este locul reprosurilor. O cunoastere a celuilalt începe sã se contureze. Decalajele sunt mai bine acceptate. Greselile si lipsurile devin mai rare, ori se depãsesc într-o armonie mai înaltã. În lumina confidentelor primite, sublime sau tragice, mi-ar plãcea sã compun o cartã destinatã candidatilor la "aventura" mariajului. Am putea sã o formulãm asa:
Ce este o viatã de cuplu reusitã ? Cred cã este o viatã în care nu încetezi sã te lasi surprins de celãlalt. O viatã în care se refuzã instalarea în rutinã, pentru acceptarea neprevãzutului. Biblia comparã fiinta umanã cu o oaie. Ea are nevoie de pãsuni verzi, de izvoare. Are nevoie de a fi readusã la stânã dacã s-a rãtãcit, are nevoie de îngrijire atunci când este rãnitã. La fel este pentru cuplu. Îmi place sã recitesc aceste cuvinte ale profetului Isaia:"Vei uita umilirea ta, cãci Fãcãtorul tãu este Bãrbatul tãu. Cum se uneste un tânãr cu iubita lui, asa se va uni Fãcãtorul tãu cu tine". Mi s-a spus într-o zi cã mariajul este ca un nou botez: cred aceasta la modul profund.Alianta pe care cei cãsãtoriti o poartã pe deget le aminteste cã ei trebuie sã simbolizeze marea Aliantã a lui Dumnezeu cu omenirea. Fiinta iubitã devine atunci o cale care conduce la Dumnezeu. Dumnezeu ne vrea acolo unde putem exprima la modul cel mai plenar si dezvolta capacitatea noastrã de a iubi. Cum ne aminteste Sf. Ioan al Crucii: "In seara vietii noastre vom fi judecati dupã iubire". Originalul articolului în limba
francezã - "Une carte pour les epoux" - se gãseste
pe site-ul autorului: www.perso.wanadoo.fr/stan.rougier |
