|
Scrisoare deschisă cãtre Mel Gibson Pãrintele Stan Rougier Inainte de a vedea filmul vostru despre Patimile lui Isus, nu ştiam nimic despre dvs. Am văzut acest film având în inimă o imensă tandreţe pentru acest Isus pe care Îl iubesc mai mult decât pe mine însumi. M-am întors spre El la vârsta de douăzeci şi doi de ani. O frază a lui Saint-Exupery mi-a inspirat slujba preoţiei: „În fruntea cetăţii voi pune preoţi şi poeţi. Ei vor face să înflorească inimile oamenilor”. Inima mea era locuită, în acea seară a proiecţiei filmului, de mii de imagini evocând, pentru mine, această „patimă”. Un pompier ars de moarte în salvarea unei fetiţe, un cãlugãr în agonie negăsind altă uşurare decât strângând un crucifix la pieptul lui, un bilet strecurat de o mână necunoscută sub uşa mea, într-o seară de disperare:”El te-a iubit şi s-a dat pentru tine”(Sf. Pavel). Cuvinte tainice mi-au format convingerile: „cuvântul instruieşte, mărturia cheamă, numai crucea salvează”. „Crucea glorioasă” irită cea mai mare parte a contemporanilor mei din cauza dolorismului pe care îl întreţine. Învăţătura celor opt ani de seminar mi-a sădit convingerea că trebuie să trecem mai întâi prin Vinerea Sfântă pentru a putea intra în bucuria pascală. În Mexic, în Filipine, Christoşi autoflagelaţi din cap până în picioare nu pot scăpa privirilor ; ei sunt la fel de impresionanţi ca şi cel, celebru, din opera lui Grunewald . Nu sunteţi şi dumneavoastră la fel de mişcat în inimă de această iubire dusă la extrem ? „Rănile Lui le-au vindecat pe ale mele” aţi spus într-un interviu. „Sacrificiile” cerute candidaţilor la sacerdoţiu în care suntem sunt răspunsul la darul total pe care Isus l-a făcut cu viaţa sa: „Nu există mai mare iubire decât aceea de a-ţi da viaţa pentru cei pe care îi iubeşti.” Citim cu emoţie cuvintele lui Charles de Foucauld care simţea chemarea martiriului. Acela dintre noi care ar fi ezitat să renunţe la o logodnică, nu ar mai fi ezitat la vederea acestei feţe tumefiate şi sângerânde, copie exactă a afişului care anunţa filmul vostru pe străzile oraşului nostru. Într-o zi am scris sub această imagine, în biroul meu, cu litere mari, trei cuvinte: „Cel pe care îndrăznesc să-L iubesc” ("Qui j'ose aimer " în fr.- nota trad.). Iată care era stare mea de spirit, atât de favorabilă în privinţa filmului vostru. M-am dus să-l văd, cu religiozitate, aşa cum un religios ascultă „drumul crucii” de Paul Claudel… Emoţia odată depăşită, iată-mă împărţit. Resimt filmul vostru ca o minunată ocazie pierdută. Frederic Nietzsche ieşind de la acest film, ar fi avut confirmarea ideii lui despre Evanghelie, ca fiind o veste rea, un „nu” vieţii. Cu mijloacele investite, cu actorii adesea remarcabili (Isus – Maria Magdalena – Barabas…) aţi fi putut realiza ceea ce nimeni nu a realizat până acum, un film realist asupra procesului făcut lui Isus. Aceasta ar fi făcut dreptate Dumnezeului Iubirii în ochii celor care nu înţeleg din cruce decât caricatura ei. Ar fi fost suficient să trimiteţi scenariul la o sută sau două sute de exegeţi.> Ceea ce vi se reproşează pare a fi unanim. Pe scurt: cel care nu ştie nimic despre Isus descoperă un om torturat timp de o oră. El nu poate înţelege această dezlănţuire de ură, de sadism. Separând evenimentul de context l-aţi golit de sensDacă autorităţile religioase ale anilor 30 ai erei noastre l-au perceput pe Isus ca impostor, este din cauza unui mare număr a acţiunilor sau cuvintelor lui. În momentul procesului, evangheliştii nu spun aproape nimic despre cauza ostilităţii îndreptată împotriva lui Isus. Adevăratele cauze ale trimiterii lui la moarte precedă procesul. Ele spun foarte multe despre Isus. Adversarii lui Isus au înţeles destul de bine cine era El şi nu L-au suportat. Isus nu era un Mesia glorios, regal, învingător. Dacă eu mi-am dat viaţa lui Isus din Evanghelie, este pentru că El este „Calea, Adevărul şi Viaţa”. Împărăţia lui este iubirea. Cel care iubeşte este vulnerabil pentru că el lasă toată libertatea fiinţei iubite. Adversarii lui Isus voiau siguranţă şi ordine. Isus era în ochii lor un intrus. Dacă moartea lui ne salvează este pentru că ne arată un rău care ne este comun: judecăţile noastre devin repede procese de intenţie. (…)Isus ne pune diagnosticul bolii noastre cele mai profunde: orgoliul, ambiţia de a avea dreptate, reducerea gloriei lui Dumnezeu la capriciile noastre; integrismul şi fanatismele lui. Unul dintre cei mai buni teologi ai noştri scria: „Acest film anti-uman este anti-creştin. Mă simt umilit că Evanghelia a fost înjosită astfel”. Este un mare semn de întrebare plăcerea voastră de a expune sângele. Sunteţi suspectat că vreţi să intraţi în cartea recordurilor (Guiness). Aţi putea retrage treizeci de minute din acest bombardament emoţional cu muzica sa de spart neuronii. Aţi putea să înlocuiţi acest răstimp prin câteva scene cu priviri duşmănoase spre Isus, la Simon fariseul sau când vindecă un lepros în ziua Sabatului; Ce minunat ar fi ! Aş vrea să vă strig: „Refaceţi acest film. Această smerenie v-ar aduce o audienţă inegalabilă în istoria cinematografiei.” Originalul articolului se găseşte pe site-ul: www.perso.wanadoo.fr/ stan.rougier |
