|
Atunci când rabinul Levi Isaac a
venit la Nikolsburg spre a-l vizita pe marele rabin Şmelke de la
care învăţase în tinereţe pietatea şi cu care demult
nu se mai văzuse, s-a dus de dimineaţă la bucătărie
înfăşurat în tales şi cu tefilin-urile
[1]
pe frunte, întrebând-o pe soţia rabinului Şmelke
ce feluri de mâncare va pregăti pentru prânz. I s-a dat răspunsul,
nu fără oarecare mirare. Apoi a mai vrut să ştie
dacă bucătăresele sunt pricepute şi a mai pus alte
întrebări de acelaşi fel. Discipolii lui, aflând de aceste
lucruri, l-au considerat drept un adevărat destrăbălat.
Rabinul însă se duse la sinagogă unde, în timp ce toţi
se rugau, el începu o convorbire cu un om de nimic, dispreţuit
de toţi. Convorbirea, după cum au înţeles cei din jur,
se referea numai la chestiuni lumeşti fără importanţă.
Unul dintre elevi nu mai suportă această treabă şi
se repezi la omul străin. „Tăceţi odată, aici flecăreala
este interzisă!” Rabinul însă nu-l ascultă pe elev şi
îşi continuă convorbirea. La masa de prânz, rabi Şmelke
îl salută cu bucurie mare, îl pofti lângă el şi mâncă
din aceeaşi farfurie cu el. Discipolii asistau uimiţi şi
indispuşi la aceste manifestări de cinstire şi prietenie,
căci aflaseră de comportarea noului venit. După masă
unul dintre discipoli nu se mai putu abţine şi îşi întrebă
învăţătorul cum se face că acoperă cu favoruri
pe cineva care se poartă cu atâta necuviinţă şi
lipsă de bun simţ. Rabinul Şmelke i-a răspuns: „În
Gemara stă scris: <<Rav (Abba Areka, maestru talmudist din
secolul al III-lea) n-a purtat niciodată, în tot cursul vieţii
lui, o discuţie lumească >>. Un astfel de elogiu pare
straniu; oare alţi maeştri şi-au risipit timpul cu vorbărie
lumească, iar despre rav nu se găseşte ceva mai bun de
spus? Tâlcul însă este altul: orice ar fi avut de discutat peste
zi cu oamenii referitor la problemele lor cotidiene, în realitate, fiecare
dintre cuvintele sale avea o semnificaţie şi o intenţie
tainică, acţionând în stratul lumilor superioare, iar spiritul
său reuşea să reziste unui asemenea efort o zi întreagă.
De aceea înţelepţii noştri i-au adus o laudă mai
mare decât altcuiva şi anume aceea că la ceea ce alţii
nu rezistau mai mult de trei ore, după care oboseau şi îşi
consumau tensiunea interioară, el reuşea să reziste o
zi întreagă. La fel şi cu rabi Isaac. Ceea ce eu nu pot realiza
decât timp de trei ore zilnic, el o poate face toată ziua: să-şi
concentreze spiritul în aşa măsură încât să poată
acţiona în lumea cerească prin convorbiri considerate deşarte.” (Martin Buber – „Povestiri hasidice”)
|
Martin
Buber