
Nicolae Velimirovici
Nicolae Velimirovici (1880-1956) a fost episcop al Bisericii Ortodoxe
Sârbe si a fost canonizat ca sfânt în 2003.
RUGĂCIUNE PENTRU VRĂJMAŞI
Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii
mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii
m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai
mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi
mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Vrăjmaşii
m-au făcut străin faţă de împărăţiile
pământeşti şi un locuitor netrebnic, faţă
de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi
eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat
un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău,
unde nici vrăjmaşii, nici prietenii, nu pot pierde sufletul
meu.
Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii
mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem. Ei au mărturisit
în locul meu păcatele mele în faţa lumii. Ei m-au biciuit,
când eu m-am cruţat de biciuire. Ei m-au chinuit atunci când
eu am fugit de chinuri.
Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit
pe mine însumi.
Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit
cu mine însumi.
Când eu m-am făcut înţelept, ei
m-au numit nebun.
Când m-am făcut puternic, ei au râs de
mine ca de un pitic.
Când am vrut să conduc pe oameni ei m-au
împins înapoi.
Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc,
ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.
Când m-am gândit să dorm liniştit,
ei m-au trezit din somn.
Când mi-am zidit casă pentru viaţă
lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi
m-au izgonit afară. Într-adevăr vrăjmaşii m-au
dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul
Tău.
Binecuvântează Doamne pe vrăjmaşii
mei!
Binecuvântează-i şi-i înmulţeşte;
asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să
fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea
mea în oameni ca pânza de păianjen; ca smerenia să împărăţească
deplin în inima mea; ca inima mea să devină mormântul
celor rele. Ca toată comoara mea să o aduni în ceruri.
Ah, de m-aş elibera odată de autoamăgire, care m-a
încâlcit într-o mreajă cumplită a vieţii înşelătoare!
Vrăjmaşii m-au învăţat
să ştiu ceea ce puţin ştiu în lume: că
omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine
însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi,
care nu ştie că vrăjmaşi nu sunt vrăjmaşi,
ci prieteni severi. De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii
şi pe vrăjmaşii mei! Sluga blestemă pe vrăjmaşi
căci nu ştie, iar Fiul îi binecuvântează căci
ştie. Fiul ştie că vrăjmaşii nu pot să
se atingă de viaţa lui. De aceea El păşeşte
liber între ei şi se roagă lui Dumnezeu pentru aceştia.
Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii
mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!
Marele
Mitropolit Sârb
Nicolae Velimirovici,
un martir al comunismului ateist
|