Walter Risso
Site personal:http://www.walter-riso.com/index.php

Fragmente din volumul

IUBIRI TOXICE
Tipologiile afective de care ar fi bine sã nu ne îndrãgostim:
cum sã le recunoastem si cum sã le înfruntãm
de Walter Riso
Editura ALL

Walter Riso este si autorul cãrtii Cum sã nu mori din dragoste. Fragmente pe site aici

Detalii carte pe site-ul editurii aici:
http://www.all.ro/colectia_linia-bleu/iubiri-toxice.html

Momentan la un pret bun pe ELEFANT de Black Week aici:
http://www.elefant.ro/carti/carti-de-specialitate/stiinte-umaniste/psihologie/iubiri-toxice-188024.html
În plus, " Elefantii " sunt si cei mai prompti...

Walter Riso (nascut în Italia, în 1951) este un psiholog cu formare profesionala extinsa pe mai multe domenii si cu experienta academica. Este profesor universitar, specializat în terapia cognitiva. Riso a gasit o cale de a explica, într-un limbaj simplu si direct, principalele probleme care îi împiedica pe oameni sa-si traiasca viata pe deplin.

În ultimii ani, cartile lui s-au vândut în 1,7 milioane de exemplare în întreaga lume, fiind traduse în germana, olandeza, italiana, greaca si portugheza. Printre cartile sale se numara: Manual para no morir de amor, Ama y no sufras, El arte de ser flexibile, Jugando con fuego etc.

Credem ca iubirea este de neînvins si uitam ceva esential pentru supravietuirea acesteia: nu toate relatiile afective sunt potrivite pentru bunastarea noastra emotionala. Fie ca ne place sau nu, câteva moduri de a iubi sunt de-a dreptul insuportabile si obositoare.

Tipologiile afective disfunctionale prezentate în aceasta carte au fost studiate cu ajutorul celor mai recente descoperiri în psihologia clinica cognitiva si în alte discipline asemanatoare, dar si prin mijlocirea a nenumarate cazuri extrase din diverse surse stiintifice si din experienta clinica a autorului.

Iubiri toxice se adreseaza oricui doreste sa-si revizuiasca viata amoroasa si sa transforme iubirea într-o experienta satisfacatoare.

Walter Riso porneste de la premisa ca a iubi nu înseamna a suferi. Avem dreptul sa fim fericiti.

Introducere

De ce eşuăm atât de mult în dragoste? De ce atâţia oa­meni aleg persoana greşită sau se implică în relaţii pe cât de periculoase, pe atât de iraţionale ? De ce ne complăcem în re­laţii dureroase? Credem că iubirea este de neînvins şi uităm un lucru esenţial pentru supravieţuirea amoroasă: acela că nu toate legăturile sentimentale sunt benefice pentru bunăs­tarea noastră. Fie că ne place sau nu, unele moduri de a iubi sunt pur si simplu insuportabile şi obositoare, chiar şi dacă avem instincte masochiste şi o atitudine supusă.

Nu spun că astfel de persoane nu ar merita să fie iubite; ceea ce afirm este că orice legătură afectivă, în care valorile noastre esenţiale sunt ameninţate, nu este recomandată pen­tru propria fericire, indiferent de câtă iubire s-ar afla la mij­loc. Sunt de acord cu faptul că viaţa de cuplu nu este uşoară şi că toţi trebuie să „sacrificăm" anumite lucruri (fireşte, într-un mod constructiv) pentru ca relaţia să prospere; cu toate acestea, modurile de a iubi pe care le voi descrie aici sunt foarte dificil de abordat si tolerat, chiar şi pentru acei „îndrăgos­tiţi de dragoste", care suportă cu tărie orice. Aceste tipologii afective disfuncţionale îl consumă pe celălalt si îl storc de energie, îl mistuie încet sau îl tulbură într-atât de tare încât ajunge să se simtă în mod inexplicabil vinovat sau să creadă că suferinţa din dragoste este normală şi comună (de parcă a iubi si a fi victimă ar fi unul şi acelaşi lucru). Este drept că nimeni nu-i perfect si că toţi avem micile noastre „nebunii", Insa tipurile de relaţii pe care le voi menţiona depăşesc cu mult stadiul unei mărunte şi inofensive preferinţe şi nu ţin de un simplu capriciu: sunt atitudini extrem de toxice pen­tru cei care se decid să intre în asemenea jocuri emoţionale. Putând să le identificăm, vom fi în stare de acum înainte să luăm decizii mai sănătoase si mai bine gândite cu privire la viitorul nostru emoţional, fie să le evităm, dacă încă nu am fost afectaţi, fie să le confruntăm, dacă suntem deja implicaţi sentimental. Prevenire şi confruntare, iată două strategii de supravieţuire ghidate de raţiune.

Ne-a fost întipărită în minte ideea că trebuie să acceptăm partenerul aşa cum e, şi că este greşit să îi cerem să facă lu­cruri care nu îi stau în fire sau pe care nu vrea să le facă; altfel spus, că există pentru fiecare un fel de a fi cu care trebuie să ne conformăm, din respect pentru acesta. Sunt de acord, însă cu câteva precizări. Eu aş spune că trebuie să acceptăm felul de a fi al partenerului, însă numai dacă asta nu presupune un sacrificiu psihologic din partea noastră. Te accept aşa cum eşti, atâta vreme cât nu va trebui să mă autodistrug pentru a te face fericit, pentru că, dacă fericirea ta este invers propor­ţională cu a mea, înseamnă că între noi ceva nu funcţionează aşa cum ar trebui, în faţa unei incompatibilităţi majore, voin­ţa si bunele intenţii tind să nu fie suficiente pentru a rezolva problema. Cum întreţii o relaţie potrivită si liniştită cu cineva care se crede unic si special si care nu se poate iubi decât pe sine ? Cum poţi reuşi să ai o relaţie cel puţin decentă cu un om care te consideră de neglijat sau cu cineva ale cărui senti­mente faţă de tine oscilează constant între iubire şi ură ? Cum să îi supravieţuieşti unei iubiri insistente, care nu-ţi lasă loc să respiri, sau unei iubiri năucitoare si ambivalenţe în care celălalt nu poate trăi „nici cu tine, nici fără tine" ? Cum men­ţii o relaţie reciprocă şi tandră atunci când partenerul te îm­piedică să îţi exprimi afecţiunea ? Cum îţi trăieşti iubirea în linişte cu cineva care te domină pentru că are impresia că eşti o fiinţă incapabilă şi inutilă? Te-ai dărui trup si suflet cuiva care te consideră un potenţial inamic si care, în fiecare zi regretă că te iubeşte? Ai continua relaţia cu o persoană infidelă care nu este capabilă să îşi părăsească amantul? Sunt atâţia martiri şi sunt atât de veneraţi în cultura aceasta a iu­birii necondiţionate!

Nu se poate pune la îndoială faptul că nu avem cu toţii aceeaşi părere despre ce înseamnă o relaţie bună de cuplu. Există persoane care consideră că o legătură bazată pe iubire trebuie să dureze toată viaţa şi, deci, toleranţa nu are limite. Mai sunt şi cei care cred că nu trebuie neapărat să mergi până în pânzele albe şi că iubirea nu are nimic de-a face cu fap­tul de a îndura absurdităţile şi stările patologice ale celuilalt. Fiecare hotărăşte pentru sine ce are de făcut şi până unde trebuie să meargă, în funcţie de convingerile sale şi de viziu­nea asupra lumii. Cu toate acestea, ne putem pune de acord asupra unui lucru esenţial: o relaţie reuşită este aceea în care ambii parteneri sunt mulţumiţi, îşi pot realiza planurile de viitor şi niciunul nu-şi vede drepturile încălcate. Insist, însă: ambii parteneri.

La ce tipologii afective mă refer ? La un grup select, şi nu tocmai faimos, întrucât majoritatea operează în spatele corti­nei. Se poate să fi avut contact cu unele dintre ele (fie pentru că am fost victime directe ale acestor moduri de a iubi, fie pentru că am cunoscut pe cineva împotmolit într-o relaţie tra­umatizantă din care nu este capabil să iasă), aşa cum se poate să ne fie si total necunoscute, permiţându-le astfel să dea ocol vieţii noastre şi să ne pândească din umbră. Mă voi referi concret la opt tipologii afective, cele care sunt considerate ex­trem de vătămătoare si primejdioase pentru bunăstarea emo­ţională a cuiva: tipul histrionic-teatral (iubire hărţuitoare), tipul paranoid-vigilent (iubire suspicioasă), tipul pasiv-agresiv (iubire subversivă), tipul narcisist-egocentric (iubire egoistă), tipul obsesiv-compulsiv (iubire perfecţionistă), tipul antisocial arţăgos (iubire violentă), tipul schizoid-sihastru (iubire distantă sau indiferentă) şi tipul limitrof-instabil (iubire haotică). Fiecare dintre acestea poartă în sine una sau mai multe antivalori care se opun unei iubiri împlinite si sănătoase.

Cei care dispun de aceste feluri de iubire pot ajunge să activeze cu succes în anumite domenii specifice, si de aceea societatea îi acceptă sau chiar îi consideră drept modele de urmat, însă, influenţa lor cea mai puternică, cea cu adevărat problematică, se arată în relaţiile interpersonale intime, mai exact în mediul familial şi de cuplu. Exact ca în proverbul popular: „Afară-i vopsit gardul şi-năuntru-i leopardul." în spatele uşilor închise, în lumea privată a iubirii, măştile cad si se arată adevărata faţă. De pildă, indivizii narcisişti tind să ocupe poziţii importante în firme sau în politică, graţie neîn­frânatei lor competitivităţi şi setei de putere, însă îşi rănesc foarte mult partenerii din cauza egoismului si egocentrismu­lui cronic care îi caracterizează. Subiecţii obsesiv-compulsivi ar ajunge la o performaţă excelentă în acele sarcini în care controlul si perfecţionismul sunt o cerinţă importantă; cu toate acestea, atunci când aduc acelaşi model de exigenţă în căminul familial, ajung să pună o presiune foarte mare asu­pra partenerului şi să creeze o atmosferă extrem de stresantă. Persoanele histrionice au abilităţi extraordinare care le per­mit să se angajeze cu succes în activităţi care ţin de teatru, film, televiziune sau orice alt mediu în care ar putea fi în cen­trul atenţiei şi „conectaţi" la public, însă în viaţa amoroasă întâmpină dificultăţi majore în a întreţine o relaţie liniştită şi a respecta limitele partenerului. Un individ paranoid se va impune în domenii care au ca cerinţe fundamentale vigilenţa şi prudenţa, însă convieţuirea cu el se poate transforma într-o experienţă terorizantă şi sufocantă.

Ar fi greşit să credeţi că mă refer la cazuri izolate sau ieşite din comun. Studiile relevă că suma tuturor acestor tipuri, în manifestările lor extreme (tulburări de personalitate), ajun­ge undeva între 20% şi 30% din totalul populaţiei. Şi, dacă luăm în considerare şi cazurile moderate, numărul creşte simţitor. Partenerii/victimele indivizilor care posedă aceste tipuri de personalitate încearcă uneori sa echilibreze situaţia, apelând la tactica lui „da, dar...", o strategie compensatorie foarte apreciată de cultura peţitoare, care susţine rezistenţa cu orice preţ: „Este egoist, dar nu din cale afară", „îi place să flirteze, dar nu e atât de grav", „E destul de geloasă, dar mă pot descurca cu asta", „Nu prea îşi exprimă sentimentele, dar trebuie să înţeleg că aşa e felul lui de a fi", „Este agresiv, dar se va mai tempera", „E destul de instabilă, dar eu încerc să mă adaptez şi să am răbdare." Majoritatea acestor dar-uri nu sunt nimic altceva decât false forme de autoiluzionare şi justificare în faţa fricii sau a imposibilităţii de a rezolva decalajul emo­ţional. Sau ar trebui oare să ţinem iubirea la terapie intensivă pentru tot restul vieţii ? Nu spun că trebuie să aruncăm proso­pul în faţa primei neînţelegeri cu celălalt; nu apăr relaţiile dis­pensabile, ceea ce sugerez este folosirea unui oarecare realism emoţional, care să ne permită să stabilim până când suntem dispuşi să aşteptăm transformarea persoanei iubite. Cei care decid să pună capăt unei astfel de iubiri nu o fac de azi pe mâine. Dimpotrivă, cei mai mulţi dintre ei luptă, cer ajutorul unui profesionist si îşi depăşesc necontenit limitele, încercând să dea si o a doua, a treia, a patra şi a cincea şansă, chiar şi atunci când se află în joc integritatea lor fizică şi psihică, însă nu trebuie să exagerăm; uneori trebuie să depunem armele şi să înţelegem că anumite bătălii nu sunt ale noastre, nu ne privesc sau pur şi simplu nu ne avantajează.

Persoanele care au avut şansa de a intra deja în contact cu această temă si de a o aplica în viaţa lor de fiecare zi se simt mai sigure pe sine atunci când trebuie să-si rezolve proble­mele de cuplu şi au învăţat să ia decizii bazate pe dovezi con­crete. Totuşi, există patru întrebări referitoare la tipologiile afective, care se repetă cu regularitate şi pe care cred că este important să le clarific:

• Este posibil să manifeşti simultan caracteristici ale mai multor tipologii ? Da, este posibil. Unele profiluri se pot suprapune în anumite aspecte; de exemplu, indiferenţa este comună atât tipului antisocial, cât şi celui narcisist şi celui schizoid, însă numai în ultimul dintre acestea îşi atinge punctul ma­xim, în orice caz, chiar dacă ai putea deţine anumite trăsă­turi aparţinând mai multor stiluri, întotdeauna vor fi unele care vor ieşi mai mult în evidenţă. Ceea ce defineşte fiecare mod de a iubi este o „esenţă psihologică" specifică. Cel mai indicat ar fi să luăm tipologiile afective ca pe un ghid care să ne ajute să reflectăm şi să fim mai chibzuiţi în dragoste.

•  Nu credeţi că trăsăturile fiecărui tip sunt puţin rigide ? Tipurile pe care le prezint nu corespund unei clasificări categorice şi definitive (listă de simptome), ci mai degrabă reprezintă dinamica internă a felului în care anumite persoane trăiesc şi simt dragostea, un anumit modus operandi care le aparţi­ne, motivaţiile şi structura lor cognitivă/afectivă.

•  Tipologiile afective disfuncţionale sunt mai frecvente la bărbaţi sau la femei? Studiile recente ne arată următoarea variaţie:
a) iubirile haotice şi subversive sunt mai frecvente la femei (mai mult primele decât ultimele);
b) în tipul histrionic-teatral ambele sexe îşi dispută primul loc (după cum vom vedea, „isteria" a devenit deja unisex) şi c) celelalte tipologii afective sunt mai comune la bărbaţi (încă o dată, sexul masculin are întâietate în chestiuni de insalubritate).

•  Ce este aşadar o tipologie afectivă ?Este un mod de a procesa informaţia emoţională: de a o simţi, de a o evalua si de a o încorpora în viaţa de cuplu. Dacă acest mod de procesare a respectivei informaţii este distorsionat şi ghidat de scheme negative cu privire la sine însuşi, viitor şi lumea înconju­rătoare, respectiva tipologie va sfârşi prin a fi dăunătoare atât pentru propria sănătate mintală şi emoţională, cât si pentru cea a partenerului.

Fiecare dintre cele opt profiluri psihologice propuse ocu­pă câte un capitol din carte. In fiecare dintre acestea se pre­zintă, într-un limbaj accesibil pentru publicul larg:
a) trăsătu­rile principale ale fiecărei tipologii afective si implicaţiile lor asupra vieţii de cuplu;
b) vulnerabilităţile personale care ex­plică de ce anumiţi oameni se împotmolesc în aceste tipuri de relaţie;
c) până unde este posibil a se păstra o relaţie sănătoa­să cu fiecare tip studiat si ce riscuri implică aceasta;
d) cum să recunoşti aceste moduri de a iubi înainte să te îndrăgosteşti si
e) în fine, ce s-ar întâmpla dacă cititorul ar descoperi că po­sedă unele dintre trăsăturile caracteristice menţionate. Tipul limitrof-instabil, dată fiind structura sa haotică şi dezorgani­zată, este singurul care, în anumite puncte, nu va urma cu exactitate schema aplicată celorlalte, deşi am menţinut titluri­le generale pentru a nu vă perturba lectura.

În ordonarea capitolelor, nu am urmat convenţiile tradi­ţionale ale clasificărilor psihologice sau psihiatrice, ci o înşi­ruire care să faciliteze lectura. Cu excepţia introducerii, pe care o consider absolut necesară pentru a înţelege sensul şi obiectivele textului, fiecare capitol se poate citi în ordinea do­rită de cititor, deşi ar fi de preferat ca tipul limitrof-instabil să fie păstrat pentru final.

Tipologiile afective disfuncţionale prezentate aici au fost studiate cu ajutorul celor mai recente descoperiri în psiholo­gia clinică cognitivă si în alte discipline asemănătoare, dar şi prin mijlocirea a nenumărate cazuri extrase din diverse surse ştiinţifice şi din experienţa clinică a autorului.

Acest text se adresează oricărei persoane care doreşte să îşi revizuiască viaţa amoroasă şi să transforme iubirea într-o experienţă satisfăcătoare. Nu este o carte optimistă ori pesi­mistă, ci este una realistă. Nu vei găsi aici cele mai bune reguli pentru convieţuirea cu unul sau cu altul dintre aceste tipuri disfuncţionale şi pentru a închide ochii în faţa evidentului, ci, mai degrabă, vei reuşi să stabileşti anumite spaţii de reflecţie pentru a putea înţelege mai bine relaţia cu partenerul tău si a clarifica până unde se merită să lupţi pentru ea. Vei putea chiar să descoperi că problema te priveşte pe tine, şi nu pe cel pe care îl iubeşti. Cele trei întrebări care ghidează acest traseu sunt simple şi în acelaşi timp profunde: „Care este modul de a iubi al partenerului meu?", „Care este modul meu de a iubi?", „Până când putem fi împreună fără să ne facem rău ?" Dacă reuşim să vedem lucrurile aşa cum sunt, fără trucuri sau speranţe naive, vom putea lua decizii corec­te, care să ne ajute să ne îmbunătăţim calitatea vieţii, chiar dacă uneori drumul de urmat va fi anevoios sau dureros. Pornesc de la simpla premisă că a iubi nu înseamnă a suferi, si că avem dreptul să fim fericiţi. Acesta este binele suprem, pe care nu ni-1 poate lua nimeni, nici măcar în numele iubirii.

(pp. 7-14)

…

...

Epilog

Iubirea sănătoasă: valori şi antivalori

Iubirea sănătoasă este o iubire care se sprijină pe demni­tatea umană, pe convingerea că o relaţie bună favorizează dezvoltarea potenţialului uman, pe care îl şi reafirmă. Iubirea sănătoasă se naşte dintr-un sentiment valoros şi vital, care nu poate fi corupt cu uşurinţă. Este izvor de bucurie si tandre­ţe, dorinţă, admiraţie si prietenie. Nu este o iubire perfectă, însă este preţuită şi dorită, fără pretenţia că ar fi celestă sau astrală. Este o iubire pe cât de terestră, pe atât de dreaptă. O iubire bine calculată, ferită de deprecieri, bine pusă la punct, apropiată, preţioasă, respectată, însă nu indestructibilă.

Din nefericire, această iubire vivace şi veselă se năruieste sub greutatea iraţionalităţii şi a anumitor feluri de a iubi. Nicio iubire omenească nu este atotputernică. Tipologiile afective despre care am vorbit poartă în ele un cumul de antivalori care se opun dezvoltării afective normale, pe oricare dintre planu­rile acesteia. O metodă preventivă şi/sau reconstructivă ar încerca să înlocuiască aceste valori negative prin acele valori pozitive potrivite pentru o convieţuire sentimentală în care dorinţa, prietenia si compasiunea (eros, philia şi agape) să fie Prezente.

Iubirea sănătoasă nu este o iubire completă şi bătută în cuie, ci, mai degrabă, reprezintă o orientare care ne permi­te să ne reinventăm lângă persoana iubită. Este un amestec desăvârşit de raţiune şi emoţie, aflat în serviciul unei vieţi de cuplu liniştite.

Să revedem nucleul negativ al tipologiilor afective dis-funcţionale analizate în interiorul acestei cărţi si să observăm care sunt calităţile sau valorile care lipsesc în fiecare dintre cazuri:

1. Caracterul hărţuitor şi exhibiţionist al subiectului histrio­nic se opune valorii simplităţii. O iubire spontană şi fluidă, care se arată aşa cum este, fără podoabe inutile şi fără exu­beranţă, e mai plăcută şi mai uşor de acceptat. Simplitatea nu caută să atragă atenţia, ci pur şi simplu este, există şi ajunge în mod firesc la inima celuilalt. Aceasta nu presu­pune să eliminăm imaginaţia şi beneficiile care tind să în­soţească jocurile erotice sau, în general, dorinţa de a plăcea.
Eu mă refer la faptul de a nu deveni dependent de „acceso­rii" şi de a ne putea bucura de celălalt, deşi nu l-am făcut să ne mănânce din palmă. Cochetăria este un condiment, un mijloc, nu un scop în sine. Fiecare poate găsi modalitatea proprie de a juca rolul de seducător în aşa fel încât fantezia să devină o scuză pentru a-1 putea descoperi pe celălalt si a te lăsa, în acelaşi timp, şi tu vrăjit de el. Problema nu stă în ce faci, ci în cum o faci. Deşi arta seducţiei face parte din condiţia naturală şi inevitabilă a iubirii, este mai bine să apară ca un cadou care ne ia prin surprindere. Pasiunea începe să decadă atunci când persoana iubită devine pre­vizibilă.

2. Suspiciunea subiectului paranoid anulează poate singura certitudine la care ne putem aştepta de la iubire: încrederea de bază. Să ştii că persoana pe care o iubeşti nuîţi va face niciodată rău în mod intenţionat. Aceasta este siguranţa care izvorăşte din faptul de a-ţi iubi un prieten, şi nu un duşman. Tipul paranoid ne arată că o iubire infecta­tă de suspiciune se transformă într-o formă de tortură. Nu există cale de scăpare pentru o iubire suspicioasă. Miguel de Unamuno spunea: „Neîncrederea ta mă nelinişteşte şi tăcerea ta mă ofensează." Dacă partenerul nu crede în tine, vei oscila mereu între persecuţie şi degetul îndreptat acu­zator către tine: arestare şi proces.

Prevederea se desfată cu gândul înşelătoriei anticipa­te, pentru că este lipsită de o valoare adiţională: buna cre­dinţă, care constă în capacitatea de a crede în cineva, pur şi simplu pentru că este credibil, pentru că îl simţi onest, loial, de-al tău, amic, camarad, iubit solidar. Ce se opune paranoiei? Iubirea îndreptată către prieten, nenumărate­le secrete împărtăşite, dărâmarea zidurilor ranchiunei şi ştergerea distanţei dintre voi atât cât o permite iubirea.

3. Strategiile subversive ale subiectului pasiv-agresiv vădesc un conflict cu autoritatea si incapacitatea de a găsi o for­mă adecvată de apărare a autonomiei proprii, fireşte, fără a recurge la sabotaj şi terorism afectiv. Lipsa de francheţe emoţională se opune calităţii de a fi direct, care constă în capacitatea de a-ţi exprima sentimentele negative într-o manieră acceptabilă din punct de vedere social. Să spui „nu" cu amabilitate, să ceri ceva cu tandreţe, să trasezi o limită cu respect, nu sunt agresiuni, nu violează niciun drept, nu sunt nici impuneri şi nici abuzuri de putere, ci doar dovezi de sinceritate. Fără valoarea onestităţii emo­ţionale, a francheţei care decurge dintr-o iubire matură, nicio relaţie nu poate rezista. O legătură bine constituită nu interzice discrepanţele, nu cenzurează diferenţele, nu se teme de neînţelegeri, ci, mai degrabă, le încorporează inteligent în viaţa cotidiană şi le ia ca pe nişte plusuri în inventar. Cum ne putem apropia de persoana iubită dacă nu spunem liber ce gândim şi ce simţim ?

4. Egoismul şi egocentrismul subiectului narcisist îl înde­părtează în mod radical de valorile modestiei şi solidari­tăţii. O iubire sănătoasă este imposibilă dacă unul dintre cei doi suferă de deliruri de grandoare şi se simte deasu­pra partenerului său. Dreptatea şi compasiunea, între alte virtuţi, se fac ţăndări atunci când egoul ne scapă de sub control. Există două drumuri care conduc către modestie: a fi conştient de propria insuficienţă sau a-ţi recunoaşte în mod realist şi moderat propriile atuuri. Modestia permite apropierea ca de la egal la egal, fără subaprecieri sau ati­tudini profitoare. Cele trei variante ale egoului, egoismul, egocentrismul şi egolatria, configurează o mare antiva-loare care se opune caracterului pluralist şi orizontal al iubirii. Cum te-aş mai putea recunoaşte şi pe tine, dacă sunt subjugat mie însumi ?

Mai există două valori pozitive suplimentare pentru a combate narcisismul: descentrarea şi autocritica. Să mă pun în locul tău şi să învăţ să mă îndoiesc de mine în­sumi; atunci iubirea prinde contur şi se lasă modelată aşa cum ar trebui: la patru mâini.

5. Perfecţionismul si controlul strict al tipului obsesiv con­figurează o minte rigidă, care se limitează la obligaţii si la sistematizări. Iubirea ajunge să fie asfixiată între atâtea norme şi condiţionări, şi nu numai că-şi pierde libertatea, dar face imposibilă si desfăşurarea valorii flexibilităţii. O iubire rigidă împietreşte. Cuplul nu poate creşte dacă în­tâmpină rezistenţă la schimbare: a iubi înseamnă a crea.

Tipul obsesiv-compulsiv se opune şi altei valori: ad­miraţia. Poate exista admiraţie fără iubire, însă iubire fără admiraţie, nu. Devine imposibil să-ţi placă esenţa celuilalt, reuşitele, ceea ce reprezintă ca persoană, dacă atenţia îţi este focalizată pe greşelile lui.

6. Violenţa pe care o practică subiectul antisocial este o antivaloare, pentru că afectează toate domeniile legăturii interpersonale. Combativitatea, exploatarea şi comporta­mentul de prădător care îi caracterizează împiedică dez­voltarea unor alte valori, indispensabile pentru iubire, cum ar fi simpatia şi reciprocitatea, printre altele. Acolo unde există violenţă, valoarea respectului dispare. Există între ele o incompatibilitate fundamentală. Fromm spunea: „Iu­birea şi violenţa sunt contradicţii ireconciliabile." Şi, în această privinţă, nu încape urmă de îndoială.

Există o a doua valoare care este de partea iubirii, şi anume pacea, care nu înseamnă absenţa conflictelor, cum spunea Comte-Sponville, ci a războiului. Eu aş adăuga că nu înseamnă nici absenţa furiei, care câteodată este nece­sară si justificată. Cu toate acestea, pentru a trăi în pace cu cineva, nu este suficient să le „dezarmăm" spiritul şi să le liniştim mintea, ci trebuie să le activăm şi gentile­ţea : refuzul de a-1 face pe celălalt să sufere. Gentileţea este opusul brutalităţii şi al cruzimii.

7. Indiferenţa subiectului schizoid se opune însăşi esenţei iubirii. Nu-1 vede şi nu-1 simte pe celălalt, şi de aceea „iu­birea" este lipsită de legături, e rece şi distantă. Această apatie emoţională se opune valorilor tandreţii si empatiei, în oricare dintre manifestările lor. Schizoid-sihastrul este incapabil de conexiuni afective. O relaţie fără tandre­ţe, fără căldură şi blândeţe, fără mângâieri sau zâmbete, fără îmbrăţişări sau complimente, fără „te iubesc" şi fără săruturi este doar o irosire. Exprimarea sentimentelor po­zitive este, poate, principala sursă de energie a unei re­laţii de cuplu, şi de aceea o relaţie fără empatie este de neconceput. Atunci când nu există participare emoţională în viaţa celuilalt, iubirea se atrofiază, pentru că îşi pierde sensul vital. Dacă nu există bucurii împărtăşite („Bucuria ta mă bucură."), nici compasiune („Durerea ta mă doa­re."), nu există legătură. Nu te citesc, nu te simt, nu te înţeleg, reuşesc doar să te întrezăresc la periferia fiinţei mele. Este asta iubire?

După cum am văzut, instabilitatea şi patologia care sunt asociate cu tipul limitrof fac din iubire o experienţă hao­tică. Furtuna emoţională pe care o reprezintă această ma­nieră de a iubi generează multe antivalori, cum ar fi lipsa controlului, absenţa păcii interioare si mânia nemăsurată. Parafrazându-1 pe Csikszentmihalyi, iubirea nu se trăieşte ca o experienţă optimă, nu curge si nu se materializează în-tr-un profund sentiment de fericire. Este o iubire deterio­rată, ce se tulbură pe ea însăşi. Persoana limitrof-instabilă nu se simte stăpână pe sentimentele sale, nu există o or­dine interioară care să îi permită să acţioneze într-o ma­nieră coerentă şi liniştită. Această structură psihoafectivă imprevizibilă şi confuză este lipsită, în principal, de două valori : autoorientarea şi autocunoaşterea. Altfel spus, de capacitatea de a-şi lua viaţa în propriile mâini, de a-şi de­fini propria identitate şi de a-şi orienta viaţa într-un mod constructiv. După cum am mai spus, o iubire haotică este o supernovă emoţională în care au loc o mulţime de ex­plozii afective lipsite de sens si direcţie. Iubirea sănătoasă se autoreglează, se organizează în jurul celuilalt si al pro­priului „eu".

Să nu cazi în capcana tipologiilor afective toxice, să nu te laşi prins în jocul distructiv al patologiei lor, presupune nu doar cunoştinţe în domeniu, ci şi o oarecare maturitate afectivă. Să înaintezi încet, să-ţi acorzi timpul necesar pentru a observa si a gândi înainte de a intra în ring, a te iubi pe tine însuţi suficient cât să nu te laşi transformat în numele unei iubiri care trezeşte suspiciuni.

Dacă ai ajuns cu lectura textului până în acest punct, îţi vei fi dat seama că pentru a te descurca cu succes prin păien­jenişul iubirii este la fel de important să ştii şi ce vrei şi ce nu vrei. Poate că din această cauză cei care au eşuat în relaţiile lor anterioare dispun de o informaţie nepreţuită: şi-au dat seama care sunt lucrurile pe care nu le pot suporta, care îi dezgustă şi pe care nu sunt dispuşi să le negocieze. Aceasta este înţelepciunea lui „nu", care ne ajută să evităm martiriul si suferinţa inutilă pe care le presupune o relaţie imposibilă şi extrem de periculoasă.

(pp.215-221)

Sursa: din cartea Iubiri toxice de Walter Riso, Editura ALL, trad. din limba spaniolă de Dorina-Maria Ivan

Salt la inceputul paginii