Slava lui Dumnezeu este omul trãind...

Dumnezeu vrea ca omul sã reuseascã...

… despre aceasta vorbesc cel mai bine
cicatricele vindecate...

Rândurile de mai jos sunt reflectiile unui psihiatru pe aceastã temã.

Yves Prigent
(1934-2014)

Înviere
Te evoc, te invoc

Vom vorbi ca cei care au venit cu uleiuri şi miresme;
vom spune, şi noi, că am văzut îngeri, că abia i-am văzut şi au dispărut, altundeva;
că aceasta mai degrabă se ghiceşte cu uimire
decât cã se vede clar.

Vom spune mai hotărât că
am văzut morminte deschizându-se
şi o viaţă de o altă natură împrăştiindu-se,
de un alt stil;
o libertate născută dintr-un moment de moarte,
o voce ridicându-se, puternică şi misterioasă,
după o foarte profundă şi silenţioasă absenţă.
…
…I-am văzut ridicându-se pe cei care erau complet căzuţi,
consideraţi ca şi morţi:
erau mai frumoşi, mai vii, mai liberi…
Mai frumoşi, mai liberi la ieşirea din moartea lor.
Mai liber, mai viu m-am simţit eu însumi.

Am văzut, am simţit în jurul meu, în mine,
că o anumită prezenţă este un cadou,
un rod al unei dure absenţe;
că izvoarele se pregătesc în adâncuri;
că uşurinţa de a trăi, de a vorbi limbi noi, de a vindeca pe cei infirmi, de a apuca şerpi cu mâinile goale, de a bea băuturi otrăvite fără a fi vătămat,
se plăteşte cu o trecere prin abisuri.

Pe scurt, i-am văzut pe cei absenţi. Absenţi la toate,
la ei înşişi, la iubirile lor, la pământul lor familiar, la bucuria lor obişnuită, la toate aceste semne de viaţă care traversează lumea pentru cei care ştiu să vadă.
Nu vedeau nimic, erau absenţi, terminaţi, pierduţi, excluşi...
Pe aceştia i-am văzut vii, trăind, plini de viaţă
şi, vă spun, vă repet,
mai frumoşi, mai sprinteni, mai vioi, mai atenţi şi mai fericiţi.

Se credea că sunt în mormânt,
erau căutaţi printre cei morţi şi îi găseai printre cei mai vii:
gravi şi copilăroşi,
deziluzionaţi şi încrezători „de moarte”,
uşori şi vioi;
uşile li se deschid înainte, lor, timizii de altădată;
vorbesc necunoscuţilor pe drumuri, ei, foştii taciturni;
îi înţelegi dintr-un cuvânt, pe ei, cei confuzi.
Au aerul unor lucrători grădinari
dar vorbesc într-un mod uimitor şi simplu în acelaşi timp,
cu cuvinte obişnuite şi totusi noi.
Oamenii îi iubesc, li se confesează lor, celor pe care îi credeam morţi.

Înviere, te evoc, te invoc, te-aş convoca dacă ar fi posibil.

(Fragment extras din :
La depression – Une traversee spirituelle
de Yves Prigent, Stan Rougier,
Desclee de Brouwer,2006,
traducerea îmi apartine, VJ)