Aforismul sau meditatia zilei - pagina 14

Navigare pagini aforisme:19 18 17 16 15 14 13 12 11 10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Salt la Sfarsitul paginii

31 decembrie 2016

Creativitate în era algoritmilor

Semnalez un articol interesant pe CONTRIBUTORS de Adrian Stan
despre mediul nostru personalizat de toatã ziua

Un flux informational polarizat întãreste ceea ce suntem si eliminã ceea ce am putea deveni. De la stiri pâna la divertisment, informatia care ne este prezentata este din ce în ce mai mult croita pentru noi, eliminând accidentele atat de necesare procesului creativ, dezvoltarii individuale si pluralismului de opinie.

A se citi aici:
http://www.contributors.ro/editorial/creativitate-in-era-algoritmilor/

30 decembrie 2016

În tirul cu arcul, ca şi în învăţarea oricărei arte, important, în cele din urmă, nu este ceea ce iese, ci ceea ce intră! Adică ceea ce intră în om.
Chiar şi a te antrena pentru o performanţă exterioară serveşte devenirii fiinţei interioare.
Şi care este cel mai mare pericol pentru această fiinţă interioară?
Este acela de a te menţine în ceea ce ai devenit!
Fiinţa umană trebuie să se menţină în creştere,
şi să crească mereu,
fără sfârşit!”

K.G. Durckheim - Merveilleux chat et autres recits zen
Un fragment din aceastã carte este în curs de traducere. Zilele acestea va fi gata.
Este cartea care contine si povestirea despre arta pisicii minunate...

Vã doresc un AN NOU FERICIT în care sã cresteti !

26 decembrie 2016

Nu e vorba de natură. E o chestiune de curaj. A avut tot curajul din lume : să sfideze Gestapoul, să susţină – şi se numără printre primii care au făcut-o – cauza negrilor, să ajute la crearea statului evreu, să înfrunte cu tărie FBI-ul, să nu-şi plece capul, să nu se dea bătut, să-i scrie lui Roosevelt în vederea fabricării bombei care să distrugă Germania şi mai apoi, din nou, pentru a opri bomba destinată să atingă Japonia. Să-i sprijine pe evreii asupriţi de Reich. Să înainteze petiţii. Să fie în prima linie. Dar a merge să-şi vadă fiul e mai presus de puterile sale. Şi-a descoperit limitele. Numai universul nu cunoaşte limite.

Laurent Seksik – Cazul Eduard Einstein, Editura PANDORA M, 2015

Eduard Einstein a trăit toată viaţa în umbra tatălui său. Obsedat de părintele absent, fiul fizicianului a fost el însuşi o mare absenţă: la 19 ani se îmbolnăveşte de schizofrenie şi rămâne internat până la moarte în clinica Burgholzli pentru alienaţii mintali din Zurich. Niciun tratament nu pare să-l ajute pe tânărul Einstein, care asistă de la distanţă, sfâşiat între dragoste şi ură, a gloria părintelui său. Printre foarte puţinii săi vizitatori se numără mama lui, Mileva Maric, care îl îngrijeşte cu devotament. În tot acest timp, Albert Einstein îl vizitează o singură dată, iar după ce emigrează în Statele Unite, legătura firavă dintre ei se rupe definitiv.

Laurent Seksik dezvãluie drama ascunsã a unei familii, în care se împletesc durerea unei mame, slãbiciunea unui mare om si vocea unui fiu uitat.

(de pe coperta 4-a a cărţii)

23 decembrie 2016



Vã doresc Sãrbãtori Fericite !

20 decembrie 2011

Reamintesc, si în acest an, pentru vizitatorii nou veniti,

PAGINI de CRÃCIUN pe site:

Dino Buzzati - Poveste de Craciun (aici)

Selma Lagerlof - Noaptea Sfântã(aici)

Michel Tournier - Gaspar, Melhior & Baltazar - fragmente (aici)

Poezie româneascã: (aici)

Si un Powerpoint DE CRÃCIUN cu animatie aici

Jean-Yves Leloup - Viata lui Isus povestitã de un arbore aici

Preot Pascal Sauvage (comunitatea Bethanie, Gorze, Franta) - Mesaj de CRÃCIUN (2015) aici

19 decembrie 2016

Editura HERALD a tradus o nouã carte de Alice Miller, Pentru binele tãu.
Detalii cãrti de Alice Miller la Editura HERALD aici:
https://www.edituraherald.ro/autori/alice-miller

Cartea Pentru binele tau este un semnal de alarma pentru parinti, dar si pentru adulti in general: metodele rigide sau violente de educatie, reprimarea impulsurilor firesti ale micutilor nu sunt in niciun caz „pentru binele copilului”, asa cum se afirma de obicei. Asa cum atrage atentia autoarea, societatea noastra traieste intr-o stare de negare, idealizand rolul parintelui si al educatorului si minimalizand durerea copilului umilit, maltratat, redus la rolul de instrument al nevoilor parintesti. Rezultatele acestei atitudini sunt astazi mai vizibile decat oricand: crime in masa, razboaie, atentate, sinucideri. Iesirea din acest impas nu este usoara, dar va aduce cu sine o libertate emotionala salvatoare.
Ioana Socolescu

17 decembrie 2016

Citind impresiile de turist la Budapesta din Obsevator Cultural
ale domnului Valentin Protopopescu
de aici http://www.observatorcultural.ro/articol/ochiul-inocent-dincolo-de-procente-frumoasa-budapesta/
mi-am amintit cã aceeasi deosebit de plãcutã impresie mi-a lãsat si mie superbul oras Budapesta.

Câteva imagini din Budapesta (iunie 2013) puteti vedea aici

15 decembrie 2016

Visele muribunzilor arată că inconştientul, adică lumea instinctelor noastre, nu pregăteşte conştiinţa pentru un sfârşit definitiv, ci mai degrabă pentru o transformare profundă şi, deci, pentru o continuare a procesului vieţii, pe care, însă, nu ne-o putem reprezenta cu mijloacele noastre obişnuite. Temele şi structurile de simboluri din aceste vise se regăsesc în doctrinele diferitelor religii despre viaţa de dincolo de moarte şi, tot în ele, regăsim un impresionant număr de imagini mitice.

Marie-Louise von Franz - Visele si moartea. Ce ne spun visele muribunzilor
Editura NEMIRA, pag.211

Pe bunã dreptate se spune cã M.L. von Franz este mai jungianã decât Jung...
Pagina de pe site a lui Marie-Louise von Franz,
unde veti gãsi si alte fragmente din cãrtile sale,
inclusiv cele trei cãrti ESENTIALE traduse de Editura HERALD se aflã
aici
E de o eruditie coplesitoare... A se vedea cartea SPIRIT SI MATERIE, Editura HERALD.

14 decembrie 2016

Din aceeasi carte foarte interesantã care ne priveste pe toti:
Marie-Louise von Franz - Visele si moartea.
Ce ne spun visele muribunzilor
Editura NEMIRA, colectia Philemon

Tradus în limbaj psihologic, acest corp care supravieţuieşte morţii ar fi construit din tot ceea ce omul a conştientizat din inconştientul colectiv. Tot ceea ce eul nostru cotidian gândeşte, face, simte se revarsă în fiecare zi, în lumea exterioară şi, în final, se pierde; dar atunci când ceva semnificativ (recognoscibil printr-o mare emoţie) pătrunde în viaţa noastră, avem şansa de a conştientiza sensul său arhetipal (adică spiritual). Astfel se realizează o bucăţică de veşnicie sau infinit în existenţa noastră, devenind, aşadar, „reală" în sens propriu.

Afectele şi emoţiile sufletului corporal nu trebuie reprimate şi „depăşite", aşa cum recomandă anumite învăţături creştine, ci este nevoie de o confruntare cu ele şi o căutare a sensului lor profund în spatele aspectului exterior al „dorinţei" sau al „voinţei de acţiune". ... Sensul spiritual se relevă numai atunci când ne livrăm necondiţionat conflictului. Atunci se întâmplă (şi devine imposibil să nu o „facem") o transformare care este preludiul unirii contrariilor. Din ea va lua naştere, se pare, un „corp" de glorie ce durează dincolo de moarte, „piatra" intens căutată a alchimiştilor.

Marie-Louise von Franz - Visele si moartea. Ce ne spun visele muribunzilor
Editura NEMIRA, pag. 166

Cititi mai mult aici

13 decembrie 2016

O altã carte interesantã din colectia PHILEMON a Editurii NEMIRA

Marie-Louise von Franz - Visele si moartea.
Ce ne spun visele muribunzilor
Editura NEMIRA, colectia Philemon

Legat de registrele diferite, luminoase sau întunecoase, în care este perceputã/anticipatã moartea:

Ceea ce mi se pare decisiv înainte de final
este gradul de maturitate atins de fiinta umanã, bãrbat sau femeie, înainte de propria moarte,
faptul cã aceasta si-a gãsit sau nu o legãturã cu propriul Sine.

Legat de acest aspect, F.M.Kelly relateazã visul unei muribunde în vârstã. În acest vis consolator se vede cum se poate petrece, înainte de moarte, o "schimbare de directie":

Visãtoarea vede o lumânare aprinsã pe pervazul interior al ferestrei salonului de spital si îsi dã brusc seama cã se va stinge. O prinde groaza de marele întuneric care se apropie de ea. Dintr-odatã, aceeasi lumânare strãluceste, din nou, de cealaltã parte a ferestrei, iar ea se trezeste.

Visãtoarea a murit în aceeasi zi, într-o desãvârsitã liniste. Trecerea dintr-o lume în alta contine, pe moment, un element de spaimã si neliniste, lumânarea care ajunge pe partea cealaltã, traversând fereastra închisã, pare sã se fi dematerializat, pentru ca, aproape instantaneu, sã se materializeze într-un nou loc. Psihologic, în cazul acestei femei, depresia si teama nu dureazã decât o clipã. În alte cazuri, angoasa poate dura însã, mai mult.

Marie-Louise von Franz - Visele si moartea. Ce ne spun visele muribunzilor
Editura NEMIRA, pag. 101

12 decembrie 2016


Emigrez...

9 decembrie 2016

Etienne Perrot – Calea transformării după C.G. Jung şi alchimie

Alchimia ştiinţă şi artă a metamorfozelor, nu este legată nici de o dogmă, nici de vreo biserică, tot aşa cum nu e legată nici psihologia profunzimilor. Preocupate şi una, şi cealaltă de procesele secrete cărora fiinţa omenească le este sediu, creuzet, athanor, ambele se sprijină pe o dublă constatare. Pe de o parte, ţelul urmărit de natură în om este pretutindeni unul şi acelaşi: transmutaţia fiinţei divizate şi ignorându-se pe sine însăşi, în unitate împlinită, senină şi strălucitoare. Pe de altă parte, deşi în mod firesc omul poate să aştepte, pentru aceasta, ajutorul oferit de calea religioasă pe care destinul l-a aşezat, el trebuie totodată să fie în stare să distingă între imagine şi realitate, între mijloace şi scop şi să nu se mire dacă drumul pe care înaintează este altfel decât se aştepta. Vine întotdeauna o clipă în care rămâi „singur cu Singurul” şi în care trebuie să spui ca Ioan al Crucii: „Am pierdut turma pe care a tot urmat-o.” Indiferent de cale, când secretul ultim este cunoscut şi savurat, el desfide orice expresie conceptuală. Sfântul Toma de Aquino, după o asemenea experienţă, şi—a lăsat neterminată lucrarea Summa Theologiae, afirmând că, după ceea ce a văzut, orice ar fi scris i s-ar fi părut „numai nişte paie” (sibi videbatur ut pales).

Etienne Perrot – Calea transformării după C.G. Jung şi alchimie, din colecţia Philemon a Editurii NEMIRA, 2016, pag. 186

7 decembrie 2016

Cu cât oamenii sunt mai sensibili faţă de Umbră,
cu cât o acceptă mai firesc,
cu cât mai mult asimilează din substanţa ei,
Diavolul îşi reduce dimensiunile.
Când aceste noţiuni intră în joc şi omul îşi asumă o responsabilitate autentică în raport cu ele, îşi asumă, în acelaşi timp, o responsabilitate faţă de umanitate în general. Diavolul este problema noastră, a tuturor, pentru că Diavolul este legat de noi toţi, prin însăşi Umbra noastră.

Diavolul, în viziuni, povesti si vise de Lavinia Bârlogeanu, Editura NEMIRA, pag. 369

Cu aceste rânduri se încheie cartea.
De precizat cã Diavolul reprezintã Umbra colectivã, dar situatia este mai complexã.

5 decembrie 2016

Problema Puer Aeternus de Marie-Louise von Franz

A trăi în ignoranţă este un act masculin şi feminin deopotrivă, a nu înţelege „de ce” şi „cum” se poate realiza evoluţia psihică şi transmutarea spre o altă amenajare a vieţii interioare e un fenomen masculin şi feminin deopotrivă. Neconştientizat, arhetipul eternului copil devine un demon al distrugerii celor mai înalte calităţi sufleteşti şi, în cele din urmă, al morţii, pentru că orice ego are ca scop final moartea protagonistului arhetipal, dar propria lui supravieţuire. În deplin acord cu mentorul său, Carl Gustav Jung, Marie-Louise von Franz spune limpede că avem o soluţie, există căi de a ieşi din această regretabilă realitate, dar e necesar efortul transformării, e inconturnabilă strădania smulgerii din posesia puterilor arhetipale negative, e stringentă evoluţia psihică, accesul la o realitate umană mai înaltă, trăirea vieţii într-un alt registru axiologic, includerea vieţii într-o perspectivă mai amplă, care include şi viaţa de după moarte.

Din studiul introductiv care prefaţează cartea Problema Puer Aeternus de Marie-Louise von Franz,
din colecţia Philemon de la Editura NEMIRA,
studiu intitulat Puer aeternus – de la idealizare la demascare şi scris de Lavinia Bârlogeanu, coordonatoarea colecţiei.
Toatã colectia PHILEMON este bine prefatatã, un lucru foarte util pentru cititor.

O altfel de lecturã, din perspectiva psihologiei profunzimilor, a cãrtii lui Saint-Exupery, Micul Print.

30 noiembrie 2016

Trebuie să aducem Sinele noastre adevărate în lume…
Golul psihic apărut când înlăturăm sufletul din lume
duce la o lăcomie nesfârşită,
căci,
dacă lumea nu mai e cuprinsă cu sufletul,
atunci apare un mare gol, care trebuie umplut.

Robert Sardello – Facing the World with Soul
(citat de Robert Moss în cartea sa Visul activ la pag. 231)

29 noiembrie 2016

Fiecare om are propria lui vocaţie. Talentul reprezintă chemarea. Există o direcţie în care totul se deschide pentru om. El are aptitudini care îl invită, pe tăcute, să ceară zeciuială unor eforturi nesfârşite. Este ca o corabie pe un râu; întâlneşte obstacole în toate părţile, mai puţin în una; pe partea aceea toate obstacolele sunt îndepărtate, iar el pluteşte senin pe un braţ de râu, spre o mare infinită.
Acest talent şi această chemare depind de modul în care se organizează, de modul în care sufletul obişnuit se încarnează în el. El înclină să facă ceva ce pare uşor şi folositor, când îl faci, dar pe care nimeni altcineva nu-l poate face. El nu are niciun rival. Căci cu cât ţine cont de puterile proprii mai mult, cu atât munca lui va fi mai diferită de munca oricui altcuiva. Ambiţia lui este exact proporţionată cu puterile lui. Înălţimea vârfului e dată de lărgimea bazei. Fiecare om simte chemarea puterii de a face ceva unic şi niciun om nu simte o altă chemare.

Ralph Waldo Emerson – Spiritual Laws
(citat de Robert Moss în cartea sa Visul activ la pag. 225)

27 noiembrie 2016

A TRĂI SI A DESCOPERI POVESTEA ESENŢIALĂ DE VIATĂ
un capitol din cartea
Robert Moss - Visul activ, Editura NEMIRA

Trăim prin povesti. Primii si cei mai buni învăţători din viaţa noastră si din evoluţia omenirii ne educă si ne inspiră spunându-ne poveşti. Povestea e drumul cel mai scurt către sensul lucrurilor, precum si modul nostru cel mai uşor de a ne aminti şi de a purta cu noi sensul pe care îl descoperim. O poveste bună trăieşte înăuntrul şi în afara timpului si ne oferă indicii despre o lume a adevărului de dincolo de lumea faptelor.

Conştient sau inconştient, poveştile ne conduc vieţile. Dacă nu suntem conştienţi că trăim o poveste, probabil că am rămas blocaţi într-una limitată si presantă, o poveste pe care definiţiile si aşteptările altora o leagă strâns în jurul nostru. Atunci când căutăm să ajungem la o poveste esenţială de viaţă, intrăm în contact cu surse imense de vindecare, creativitate si curaj.

Mai mult aici

24 noiembrie 2016

Un autor si o carte, pe care tocmai o citesc,
despre Povestea mai Mare, din care facem cu totii parte,
în termeni de Sine si ego:

Edward F. Edinger - Ego si arhetip.
Individuarea si functia religioasã a psihicului
din aceeasi colectie, PHILEMON, a Editurii NEMIRA

Sinele este centrul ordonator si unificator al întregului psihic (conştient şi inconştient), exact aşa cum ego-ul este centrul personalităţii conştiente. Sau, cu alte cuvinte, ego-ul reprezintă sediul identităţii subiective, în timp ce Sinele este sediul identităţii obiective. Astfel, Sinele este autoritatea psihică supremă şi subordonează ego-ul.
...
Din moment ce există două centre autonome ale fiinţei psihice, relaţia dintre acestea devine vitală. Relaţia ego-ului cu Sinele este una foarte problematică şi corespunde aproape în totalitate cu cea dintre om şi Creatorul său, aşa cum este descrisă în miturile religioase.

Edward F. Edinger - Ego si arhetip. Individuarea si functia religioasã a psihicului

Un fragment din carte poate fi citit aici

12 noiembrie 2016

Semnalez o colectie de carte de psihologie jungianã la Editura NEMIRA:
colectia PHILEMON,
coordonatã de Prof. univ. Lavinia Bârlogeanu.

Detalii de vãzut aici: http://philemon.ro/


Mai jos un fragment relevant dintr-un interviu cu Lavinia Bârlogeanu intitulat:
„Nu exista vise stupide, exista oameni care nu le pot întelege“.

Calea lui Jung poate fi urmata si de altii?

Da, este urmata si de altii, de catre cei care au nevoie si de altceva decît de o adaptare la viata sociala. În general, oamenii care vor sa se pregateasca ei însisi, printr-o munca interioara, pentru lucruri esentiale, includ aici si moartea, acei oameni carora nu le mai ajunge sau nu li se mai pare destul de ofertanta Biserica pentru ceea ce au de facut în privinta evolutiei lor spirituale, cei care nu mai vor sa-si lase sufletul în grija pastratorilor de suflete. Cea mai mare criza a lumii de astazi este criza spirituala. Degeaba te duci la biserica si lasi totul în seama preotului. Nimeni din exteriorul nostru nu poate face munca pe care ar trebui s-o faca fiecare cu sine. Tipul de interdictie si restrictiile bisericii, toata filozofia binelui si a raului pe care o propovaduieste sînt profund neadaptate realitatii umane. Jung spunea: prefer sa fiu întreg decît sa fiu bun. Nu trebuie sa ne mistificam, e nevoie sa ne aratam asa cum sîntem. Esenta umana presupune si acceptarea Raului, a Umbrei.

Interviul poate fi citit integral aici:
http://philemon.ro/

22 ianuarie 2017
O precizare a mea adãugatã ulterior dupã mai multe lecturi despre individuatie:

Cred cã ceea ce propune KGD este putin, dar esential, diferit de ceea ce propun multi autori pe urma lui C.G. Jung,
atunci când vorbesc despre necesitatea individuatiei fãrã a face acest lucru într-o perspectivã mai vastã, dintr-o ratiune sacrã.
Se pierde din vedere cã Jung însusi a subliniat importanta întâlnirii omului cu Dumnezeu din sufletul sãu.
Si cã nu a recomandat individuatia pentru toatã lumea.
KGD este luminos, pozitiv, constructiv, dãtãtor de sperantã, deschizãtor de orizont.
Nu toate cãrtile despre individuatie îti lasã impresia aceasta pozitivã.

Cred cã citatul urmãtor spune esenta diferentei:

Atât timp cât o învăţătură despre om va vorbi despre „necesitatea individuaţiei“
şi despre necesitatea pentru el de a redeveni un sine întreg (Zusichselberkommenmussen),
fără a fi fondată pe o ştiinţă a vieţii bazată pe experienţa Fiinţei,
ea va fi în pericol să devină ori o dogmatică plată,
ori să se pună în slujba unei „psihoanalize“ care,
în timp ce pretinde că îl conduce spre „libertatea omului“ ,
îl conduce de fapt spre o dezlegare funestă de forţe primitive.

Din Prefaţa cărţii K.G. Dürckheim - Im Zeichen der großen Erfahrung          
Todtmoos im Schwarzwald, November 1950

11 noiembrie 2016

CALEA ESTE TINTA

Din acelasi interviu cu Karlfried Graf Durckheim, la aproape 90 de ani, luat de psihanalistul Pierre Willequet

Cuvântul „Cale” se aude din ce în ce mai des; care este sensul lui pentru Dvs?

Calea exprimă o atitudine a omului în care el nu se opreşte niciodată din travaliul pe care îl are de făcut asupra sa. O atitudine în care el nu se lasă dirijat unilateral de fiinţa sa existenţială care vrea să poată să facă, să ştie, să poată multe lucruri, să câştige bani, să se lupte pentru o poziţie bună în societate, ci începe să-şi asculte Fiinţa sa esenţială care, prin experienţa mistică, ne pune exact pe Cale, manifestând în lume originea noastră divină.

A deveni martor al Divinului în lume, prin calitatea pe care o încarnăm? Prin forma care suntem?

În tot ceea ce este, în tot ceea ce facem. Este vorba de a exprima Divinul care nu este o idee, ci o experienţă pe care am trăit-o noi înşine, o experienţă care ne revelă pe noi nouă înşine, o experienţă care este numită mistică. Adesea aud spunându-se „aceasta nu este DECÂT mistică”, ca şi cum ar fi vorba despre ceva care nu ar avea realitate. Dimpotrivă! Noi trăim aceste experienţe în realitatea noastră profundă şi tocmai conţinutul acestei realităţi profunde trebuie să-l exprime bărbatul, femeia în viaţa sa şi martorul Divinului în viaţă este o persoană. În acest sens putem spune că Isus a fost prima persoană pentru că toată viaţa sa nu a fost decât o unică mărturie a Tatălui. Martorul Divinului în existenţă este o persoană. Actualmente, există mulţi oameni, şi foarte puţine persoane.

Pentru persoana care se angajează pe Cale, care sunt criteriile unei autentice căutări spirituale, cum ştim ce drum să apucăm?

Criteriul este înainte de toate sacrificiul pe care suntem capabili să-l facem din intenţiile si dorinţele" micului eu" . Omul, în „micul său eu”, poate fi un excelent tată de familie, un soţ fidel, un bun patriot, un om dotat cu un remarcabil simţ etic, fără să fi fost vreodată atins de Supranatural. În schimb, puteţi întâlni de exemplu un artist care, din punct de vedere moral, poate da multora motive de critici şi totuşi să aibă o profundă relaţie cu Supranaturalul şi care este cu adevărat, în munca sa de artist, reprezentant al Fiinţei esenţiale. De cum un om este cuprins de calitatea esenţială a vieţii, el a început deja Calea.

Cititi întreg interviul tradus în româneste pe blogul lui KGD aici:

http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro

9 noiembrie 2016

CALEA ESTE TINTA

Un interviu cu Karlfried Graf Durckheim, la aproape 90 de ani, luat de psihanalistul Pierre Willequet

Graf Dürckheim, prin toată opera Dvs, prin dialoguri şi conferinţe, ne sugeraţi o ascultare, o mare prezenţă faţă de sine. Aţi putea să ne precizaţi ce este această prezenţă faţă de sine?

Pentru a răspunde la această întrebare este necesară distincţia dintre „eul existenţial” şi „Sinele sau fiinţa esenţială”. Când vorbesc despre prezenţa faţă de sine, vorbesc despre contactul pe care-l avem cu profunzimea noastră, cu fiinţa care SUNTEM. Există fiinţa pe care o AVEM, este cea care vrea să fie în formă bună, într-o sănătate bună, să se protejeze de dificultăţi… este fiinţa existenţială. Şi apoi există cu totul altceva, este prezenţa Divinului din om şi când vorbesc despre Divinul din om vorbesc despre ceva foarte natural, adică profunzimea, conştiinţa interioară care se revelează într-o experienţă mistică. Fiecare persoană care se află pe Cale a avut cele puţin o dată o experienţă de acest ordin, urmare căreia aude o mică voce care îi spune „acea trăire nu a existat numai pentru ca tu să-i păstrezi o frumoasă amintire… porneşte la Drum, pune un exerciţiu pe mijlocul Drumului şi încearcă să devii cel care, în viaţa de toate zilele, în existenţă, este o mărturie a Supranaturalului(l’Au-delà). În măsura în care devii aceasta, tu eşti o persoană, adică o fiinţă prin care „răsună”, ca să spunem aşa, Divinul care suntem în profunzimea noastră.”

Cititi întreg interviul tradus AZI în româneste pe blogul lui KGD aici:

http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro

7 noiembrie 2016

A medita? Moment de oprire!

Repede! Mai repede! Măriţi ritmul!

Cuvântul „oprire” este astăzi, în lumea întreprinderilor, înţeles ca o ofensă adusă injoncţiunii : a fi performant.

În acelaşi timp, citesc că meditaţia este propusă responsabililor cu managementul diverselor sectoare de întreprindere „pentru ca ei să-şi poată „asuma” stresul cu care sunt confruntaţi zilnic..!.” Găsesc această propunere dăunătoare şi periculoasă.
De fapt, a medita în scopul de a putea menţine,
în numele unor interese existenţiale şi materiale,
un ritm de muncă absurd şi abrutizant  -
fără a mai resimţi simptomele care au drept cauză această manieră de a acţiona –
este periculos pentru sănătate.

Jacques Castermane - Newsletterul din noiembrie 2016

Citii integral pe blogul lui KGD aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2016/11/a-medita-moment-de-oprire-jacques.html

1 noiembrie 2016

Limbajul vorbirii

După cum afirmă F.Sathre, R. Olson şi C. Whitney, autorii cărţii intitulate „Să conversăm”:
„Se zice că auzim jumătate din ceea ce se spune,
ascultăm cu atenţie jumătate din ce am auzit
şi ne amintim jumătate din ce am ascultat”.

Cu alte cuvinte, avem tendinţa să auzim ceea ce vrem să auzim
şi să vedem ceea ce vrem să vedem.

Aşa cum spunea Fritz Perls, fondatorul mişcării terapeutice gestaltiste,
”imaginile lumii nu intră în noi în mod automat, ci selectiv.
Noi nu vedem, ci căutăm, cercetăm, scrutăm ceva.
Noi nu auzim toate sunetele din lume, ci ascultăm”.
Din aceste motive, mesajul trimis nouă este adesea diferit de cel pe care-l creăm noi
din semnele care ne stau la dispoziţie.

Allan Pease, Allan Garner – Limbajul vorbirii. Arta conversaţiei, Editura POLIMARK, pag. 61

26 octombrie 2016

… Necazuri cu şcoala…

„Elevii noştri slabi” (elevi reputaţi ca fără viitor) nu vin niciodată singuri la şcoală. În clasă intră ceva ce aminteşte de o ceapă: câteva straturi de supărare, frică, nelinişte, pizmă, mânie, invidii nesatisfăcute, renunţare furioasă, acumulate pe fondul unui trecut ruşinos, unui prezent ameninţător, unui viitor condamnat. Priviţi, iată-i cum sosesc, cu corpul în transformare şi cu familia în rucsacul de şcoală. Ora nu poate începe cu adevărat decât atunci când povara a fost lăsată jos şi ceapa a început să fie dezghiocată. E greu de explicat aşa ceva, dar adesea o singură privire e de-ajuns, o vorbă binevoitoare, un cuvânt din partea unui adult încrezător, limpede şi stabil, pentru a topi supărările, a despovăra spiritele şi a le instala într-un prezent riguros indicativ.

Daniel Pennac – Necazuri cu şcoala, POLIROM, pag. 74

Câteva fragmente din carte pot fi citite pe site aici

20 octombrie 2016

Din întelepciunea lui C.S. Lewis

...cu cât o formă de guvernământ este mai aproape de teocratie, cu atât e mai rea.
O concepţie metafizică, susţinută de conducători cu forţa unei religii, este un semn rău...

Sunt democrat pentru că eu cred că nici un om sau grup de oameni nu este destul de bun pentru a i se încredinţa o putere necontrolată asupra altora. Şi, cu cât e mai înaltă justi­ficarea pe care o pretinde o asemenea putere, cu atât o con­sider mai periculoasă atât pentru conducători, cât şi pentru supuşi. De aceea teocraţia este cea mai rea dintre toate for­mele de guvernământ. Dacă trebuie neapărat să avem un tiran, un baron dedat la jaf este mult mai bun decât un inchizitor. Cruzimea baronului poate să aţipească uneori, lăcomia lui - să se sature la un moment dat; şi, de vreme ce are o vagă con­ştiinţă a faptului că face un lucru rău, poate se va căi. Dar inchizitorul, care îşi confundă propria cruzime şi sete de putere şi de frică cu vocea lui Dumnezeu, ne va chinui oricât, pentru că ne chinuie cu aprobarea propriei sale conştiinţe, iar pornirile lui mai generoase i se par ispite. Şi întrucât teocraţia este cea mai rea, cu cât o formă de guvernământ este mai aproape de teocratie, cu atât e mai rea.
O concepţie metafizică, susţinută de conducători cu forţa unei religii, este un semn rău. Le interzice acestora, ca şi inchizitorului, să accepte că există măcar şi o fărâmă de bine sau de adevăr în tabăra opusă, abrogă regulile obişnuite ale moralei şi conferă o validare aparent înaltă, suprapersonală tuturor patimilor ome­neşti obişnuite de care conducătorii sunt adesea animaţi, la fel ca alţi oameni. Intr-un cuvânt, interzice îndoiala sănă­toasă. Un program politic nu poate fi niciodată, în realitate, mai mult decât probabil corect. Nu cunoaştem niciodată pe deplin realitatea prezentă, iar viitorul îl putem doar ghici. Să acorzi programului unui partid - care de fapt nu poate pretinde decât cel mult că e raţional şi prudent - genul de consimţământ pe care ar trebui să-l rezervăm pentru teoremele demonstrabile este un soi de beţie.
[...]
Fiind democrat, mă opun tuturor schimbărilor sociale foarte drastice şi bruşte (indiferent în ce direcţie), pentru că de fapt ele nu au loc niciodată decât printr-un anumit mecanism. Acel mecanism presupune acapararea puterii de către un grup mic, foarte disciplinat de oameni; teroarea şi poliţia secretă urmează, s-ar părea, automat. Nu consider nici un asemenea grup destul de bun ca să aibă o asemenea putere. Şi ei sunt oameni mânaţi de patimi ca ale noastre. Secretomania şi disciplina din organizaţia lor le vor fi aprins deja în inimi acea dorinţă de a face parte din cercul celor aleşi despre care eu cred că perverteşte la fel de mult ca şi avariţia; iar înaltele lor pretenţii ideologice le vor fi conferit tuturor patimilor prestigiul periculos al Cauzei. De aceea schimbarea, indiferent în ce direcţie este făcută, din punctul meu de vedere, e condamnată de al său modus operandi. Cel mai mare dintre toate pericolele publice este comitetul pentru salvarea publică. Personajul din That Hideow Strength pe care dl profesor nu îl pomeneşte niciodată este domnişoara Hardcastle, şeful poliţiei secrete. Ea este factorul comun al tuturor revo­luţiilor; şi, aşa cum spune ea, n-ai să poţi să convingi pe nimeni să facă bine slujba ei dacă nu obţine un soi de plăcere din asta.

Trebuie, desigur, să recunosc că starea de lucruri reală poate să fie uneori atât de rea, încât omul este tentat să rişte o schim­bare chiar şi prin metode revoluţionare, să spună că bolile fără speranţă necesită remedii disperate şi că nevoia nu cunoaşte lege. Dar să dai curs unei asemenea tentaţii este, cred eu, fatal. Acesta este pretextul sub care îşi fac intrarea toate ororile. Hitler, prinţul lui Machiavelli, Inchiziţia, Şamanul, toţi au pretins că erau necesari.

C.S.  Lewis – Despre lumea aceasta şi alte lumi, Humanitas, pp 122-124, cap. Un răspuns dat profesorului Haldane

17 octombrie 2016

Bine de stiut si mai ales de reflectat:
5 motive gresite pentru a avea un copil aici

16 octombrie 2016

Nu putem înţelege fascinaţia pentru Narnia fără să înţelegem felul în care, în general, povestirile schimbă modul în care înţelegem realitatea şi locul nostru în această realitate. Cronicile din Narnia rezonează puternic cu o profundă intuiţie umană că povestea noastră personală se înscrie într-o naraţiune mult mai cuprin­zătoare, care, odată înţeleasă, ne ajută să ne vedem situaţia într-un mod nou şi mai semnificativ. Ni se ridică un văl de pe faţă, ni se deschide o poartă, cortina este dată la o parte - ni se dă voie să pătrundem într-o lume nouă. Vedem cum povestea noastră se integrează într-o poveste mult mai amplă, fapt care ne ajută să înţelegem în ce fel ne înscriem în această ordine mai cuprinzătoare şi rolul pe care noi înşine îl putem juca.
La fel ca Tolkien, Lewis cunoştea bine puterea imaginativă a „miturilor" - povestiri care încearcă să răspundă la întrebările: cine suntem, unde ne aflăm, de ce s-a stricat mersul lumii şi ce se poate face în acest sens. Tolkien a folosit mi­tul pentru a-şi impregna Stăpânul inelelor cu o stranie „neasemănare", cu un aer de mister şi vrajă, care face aluzie la o realitate dincolo de ceea ce raţiunea umană poate cuprinde. Lewis a observat că binele şi răul, pericolul, suferinţa şi bucuria se văd mult mai limpede când sunt „cufundate într-o poveste". Prin „realismul [lor] evocator", povestirile asigură un mod de a pătrunde structura de adâncime a lumii noastre, atât la nivel imaginativ, cât şi raţional.

Alister McGrath - C.S. Lewis. O viatã, Editura Newordpress, Arad, 2015

Câteva fragmente din carte pot fi citite aici

15 octombrie 2016

O carte pe care tocmai o citesc...
si nu pot decât sã o recomand...
despre C.S.Lewis si lumea lui imaginativã...
O continuã cãutare a EXPRESIEI MAXIMALE pentru a reda Marea Poveste...



In viziunea lui Lewis, povestea Narniei are capacitatea de a vrăji din nou o lume dezvrăjită. Ne ajută să ne imaginăm propria lume într-un mod inedit, Aceasta nu este o formă de escapism, ci un mod de a discerne niveluri de sens şi valori mai profunde în lucrurile pe care deja le ştim. Aşa cum arată Lewis, cititorul unor astfel poveşti pentru copii nu „dispreţuieşte pădurile adevărate" doar fiindcă „a citit despre păduri fermecate"; dimpotrivă, noul mod de a vedea lucrurile „face ca toate pădurile reale să fie puţin fermecate".

Alister McGrath - C.S. Lewis. O viatã, Editura Newordpress, Arad, 2015, trad. Natan Mladin

Câteva fragmente din carte, postate astãzi, pot fi citite aici

8 octombrie 2016

A deveni un Eu si o personalitate mai mult sau mai putin autonomã face parte din drumul omului.
Dar nu acesta este scopul ultim al vietii lui.
Aici se naste latura tragicã a vietii, a cãrei primã etapã conduce în mod obligatoriu la dezvoltarea Eului.
Cu toate acestea, tocmai esecurile îndurate de omul livrat comenzilor Eului reprezintã, în mod paradoxal, sansa vietii lui. Separarea inevitabilã de Fiintã, din constiinta lui existentialã obiectivantã,
îl aruncã pe om în afara Unitãtii Fiintei
si dã nastere suferintei umane.

K.G. Durckheim - Strãpungerea spre fiintã. Etapele maturitãtii umane, Editura HERALD, pag. 140


Tocmai am postat NOTA TRADUCÃTORULUI la aceastã carte recent apãrutã,

AICI

1 octombrie 2016

Afarã din Paradis si totusi cu el în inimã...
...ce înseamnã de fapt...

Omul este fiinţa care, deoarece mănâncă din fructul pomului cunoaşterii, dobândeşte o conştiinţă de sine care „fixează” atât lumea cât şi pe el însuşi de o manieră obiectivantă, transformându-le în obiecte. Acest act îl alungă afară din Paradis, adică rămâne pe dinafara Adăpostului „inconştient” al Unităţii vieţii divine. De fiecare dată când gândeşte, simte şi trăieşte în cadrul rigid al acestei conştiinţe obiectivante, repliat în sine însuşi, el se îndepărtează de Marea Unitate. Şi totuşi! În partea cea mai profundă din el însuşi, el rămâne permanent conectat la ea! Această scindare din inima lui, acest conflict al inimii omeneşti este cel care provoacă sacra nelinişte. A reuni aceste două aspecte din noi înşine este sensul suferinţei umane şi nervul vieţii noastre personale.

K.G. Dürckheim – Străpungerea spre fiinţă. Etapele maturităţii umane, Editura Herald, pag. 22

30 septembrie 2016

Terapia actuală este încă foarte psihologizantă în fundamentele ei teoretice şi terapeuţii – când totuşi sunt „analizaţi” sau tocmai pentru că se pretind analizaţi – nu iau suficient de în serios fundamentele esenţiale, metafizice, ale propriului lor Sine. Este motivul pentru care există pericolul să câştige teren categorii de viziune şi de comprehensiune care nu au nimic de a face cu profunzimile ontologice ale Fiinţei, ci numai cu straturile psihice superficiale, adică cu cele cu referinţe biografice.
Predominanţa unei astfel de atitudini este prejudiciabilă dezvoltării fiinţei.

K.G. Dürckheim – Străpungerea spre fiinţă. Etapele maturităţii umane, Editura HERALD, 2016, pag.154
cartea recent apãrutã

27 septembrie 2016

Imagini din BARCELONA AICI

26 septembrie 2016

A apãrut cartea lui K.G.Durckheim
Strãpungerea spre fiintã.
Etapele maturitãtii umane.



Detalii pe site-ul Editurii HERALD aici:
https://www.edituraherald.ro/carti/etapele-maturitatii-detail

Unii se vor intreba daca maturitatea nu este un privilegiu rezervat senectutii.
Maturitatea nu este nici expresia unei predispozitii fericite, nici fructul natural al senectutii, ci rezultatul unui travaliu pe care omul il indreapta asupra sa.

Care este prima conditie in vederea dobandirii maturitatii? A recunoaste cu toata onestitatea ca ea ne lipseste. Trebuie sa luam limpede cunostinta de rezistentele noastre indreptate impotriva cresterii noastre interioare. Numai atunci vom avea acces la surse. Adversarul, necesar totusi, este Eul care separa si divizeaza; iar sursa este fiinta noastra esentiala, obturata insa de Eu. A asculta vocea ei, a o intercepta nu doar in orele linistite, ci de-a lungul cotidianului dificil, chiar si in mijlocul muncii mecanizate, aceasta este munca noastra de prima necesitate.

Fara aceasta dezvoltarea a sufletescului esential uman, omul ramane, oricare ar fi gradul de dezvoltare a aptitudinilor sale practice sau profesionale, doar jumatate de om, si aceasta inseamna imatur.

Majoritatea nu stiu ca aceasta lipsa de maturitate este extraordinar de raspandita in societate si ca ea este cauza multor esecuri atat pe plan personal, cat si pe plan familial (cresterea copiilor) si, deloc mai putin, pe plan social: lipsa de maturitate a barbatilor si a femeilor care ocupa posturi de prim-plan este cauza unei multitudini de ravagii in viata celor care sunt incredintati responsabilitatii lor.

Karlfried Graf Dürckheim

Mai multe imagini din Barcelona AICI

O sã revin cu mai multe obiective turistice vizitate si cu câteva impresii si informatii de interes
pentru cei care intentioneazã o vizitã turisticã la Barcelona.


25 septembrie 2016



Pavilioanele Guell_Gaudi din Barcelona

Mai multe imagini din Barcelona AICI

18 septembrie 2016


Daniel Pennac
Necazuri cu şcoala… recomandare de lectură…

Nu metodele lipsesc, că doar numai asta există, metode!
Vă petreceţi timpul refugiindu-vă în metode, în timp ce în sinea voastră ştiţi bine
că metoda nu e de-ajuns.
Îi lipseşte ceva.
— Ce-i lipseşte ?
—  Nu pot spune.
— De ce?
— E un cuvânt necuviincios.
— Mai rău ca „empatie" ?
— Nu se compară. Un cuvânt pe care tu nu-l poţi în nici un caz rosti într-o şcoală,
într-un liceu, într-o facultate sau într-un alt loc asemănător.
— Anume ce ?
—  Nu, chiar că nu pot...
—  Ei, hai, dă-i drumul!
—  Dacă-ţi spun că nu pot!
Dacă rosteşti cuvântul ăsta vorbind despre învăţătură, ai să fii linşat.
—  ...
—  …
—  …
—  Iubirea.


E adevărat, la noi e nepotrivit să vorbim de iubire în materie de învăţământ.
N-aveţi decât să încercaţi ca să vedeţi. E ca şi cum ai vorbi de funie în casa spânzuratului.
Mai bine să recurgem la metaforă pentru a descrie tipul de iubire care îi animă pe...

Cititi un pic mai mult AICI

... pentru a vedea de ce meritã cititã cartea întreagã...

Daniel Pennac – Necazuri cu şcoala,Editura POLIROM, pag. 327

O carte încântătoare şi răscolitoare despre condiţia copilului neadaptat, care se încheie cu fraza:

O rândunea cãzutã e o rândunea care trebuie readusã la viatã, punct final.

Mai multe detalii despre carte pe site-ul Editurii POLIROM, unde puteti arunca si o privire, aici:
http://www.polirom.ro

13 septembrie 2016



Poze cu diverse posturi de meditatie.
Pozitii corecte si incorecte de meditatie.
AICI:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro

10 septembrie 2016

Terapeutica pragmatică şi terapeutica iniţiatică

Există, pe de o parte, terapeutica pragmatică, care până în prezent a predominat fără a fi pusă în discuţie, şi, pe de altă parte, terapeutica iniţiatică care este în curs de dezvoltare. Adjectivul iniţiatic vine de la latinul initiare care vrea să spună: a deschide poarta care duce la ceea ce este secret. Ceea ce este secret este omul însuşi în esenţa sa, în fiinţa sa esenţială. Prin fiinţă esenţială înţelegem modul particular în care FIINŢA, componentă supranaturală a omului, este prezentă în fiecare individ şi ar vrea să se manifeste în lume în el şi prin el. A ajunge la manifestarea acestei prezenţe este dorinţa profundă, speranţa şi datoria fundamentală a omului. De îndeplinirea acestei datorii depinde în cele din urmă fericirea veritabilă şi vindecarea veritabilă.
Terapeutica pragmatică se preocupă în definitiv de „a şti să faci” – a şti să acţionezi, să te lupţi, să înţelegi, să dai formă, să lucrezi, să te adaptezi, să iubeşti etc. – pe scurt, de capacitate şi de eficacitate. Terapeutica iniţiatică se adresează omului considerat independent de capacităţile lui de randament şi de eficacitate în lume, omului dornic să realizeze împlinirea fiinţei lui; ea vizează transparenţa şi maturitatea.

Cele două forme de suferinţă corespund celor două datorii fundamentale ale omului. Una constă în a înfrunta lumea într-un mod care este just, a se adapta acolo şi a şti să se impună în ea, a o stăpâni şi a o modela ca pe un obiect şi ca pe o comunitate. Cealaltă datorie ne cere să urmăm calea interioară care duce la fiinţa noastră esenţială şi să ne maturizăm lăuntric înaintând pe calea iniţiatică a sufletului pentru a ne realiza adevăratul sine. Numai cu condiţia de a fi conştienţi de aceste două datorii cât şi de tot ceea ce presupun ele şi de a îndeplini exigenţele implicate de una sau de alta poate omul să fie un om întreg.

...toate suferinţele condiţionate de lume dispar atunci când se naşte interioritatea necondiţionată...

K.G. Durckheim - Exercitii initiatice asupra corpului

Cititi întreg capitolul aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro

7 septembrie 2016
Jacques Castermane - Spiritul repetitiei
Scrisoarea 119 din sept. 2016 de la Centrul Durckheim din Franta
A fi înseamnã a deveni potrivit unei ordini a lucrurilor.
este tradusã în româneste pe blog aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro

6 septembrie 2016

O practică des întâlnită: practicarea meditaţiei fără clarificarea inconştientului

Practicile meditative au drept scop să consolideze contactul cu fiinţa esenţială. Dar succesul lor depinde în mare parte de travaliul de clarificare psihologică a inconştientului. Şi invers, această clarificare este adesea facilitată dacă cel care se exersează a intrat deja în contact cu fiinţa sa esenţială. Fără un travaliu de psihologie a profunzimilor, meditaţia poate, tocmai pentru că pare să dea roade întrucât aduce pacea interioară, să împiedice conştientizarea inconştientului refulat. Atunci, într-o bună zi, tot ceea ce a fost refulat explodează, antrenând cu sine prăbuşirea frumosului edificiu.

K.G. Durckheim - Exercitii initiatice asupra corpului, pag. 60-61

5 septembrie 2016


O veste infinit de tristã...

... neasteptatã ...

Domnul Aurelian Scrima, directorul si fondatorul Editurii Herald, a încetat ieri searã din viatã, din aceastã viatã...
îsi continuã drumul si evolutia dincolo...

Dumnezeu sã-l odihneascã!

Domnului Aurelian Scrima i se datoreazã,
printre multe altele, aparitia în româneste a cãrtilor lui K.G. Durckheim,
ale pãrintelui Alphonse Goettmann
si cartea lui Jacques Castermane de dialog cu KGD, CENTRUL FIINTEI.

Toate acestea facând parte din marele proiect care este Editura HERALD,
adresatã unei nise înguste a publicului cititor de carte,
menitã sã aducã luminã celor în cautare de sens profund.
Lumina ascunsã de sub toate fatetele în care s-a manifestat în istoria gândirii umane.

Prin carte dincolo de carte.... era motto-ul editurii la un moment dat...

Sursa: comunicat din partea familiei transmis de pe telefoanele Editurii Herald.

2 septembrie 2016

Anca Manolescu - O altfel de privire

Traditiile spirituale au în vedere o interioritate umanã atît de adîncã încît strãbate de „cealaltã parte a cerului“, comunicã cu transcendentul, îi primeste suflul.
...
E nevoie de o schimbare de perspectivã.
...
„Lumea existentei“ nu înseamna o varianta a realului care exclude vizibilele, care se retrage în fragile inefabile, în fantezii evazioniste. E o lume plina de substanta si rigoare, dar în care curentul se inverseaza: posibilitatile ei se desfasoara dinauntru, iar sensibilele, ca si actul uman, au mai multa densitate, mai mult sens fiindca sînt manifestare a unor niveluri mai tari de realitate. E un alt regim al fiintei. E lumea interioritatii iradiante.

În ascunsul acestei lumi, omul e atras de marele Tu, oglindit în strafundul fiecarei persoane, al tuturor interioritatilor. Cînd sufletul se risca în propria adîncime, dupa transcendenta Lui tînjeste. Potrivit traditiilor spirituale, persoana umanã e calibratã pentru întîlnirea cu El si nimic altceva n-o poate sãtura cu adevãrat.

Cititi întregul articol în DILEMA VECHE aici:
http://dilemaveche.ro

1 septembrie 2016

Exercitii initiatice asupra corpului...

Nu stiu dacã existã cineva care sã nu fie vizat /interesat de aceastã "poveste" pragmaticã si totusi "miraculoasã"...

Omul care este „acolo” la modul just este deschis lumii fără a se fi predat ei; este recules în sine, fără a fi închis faţă de lume. Este decontractat fără riscul de a fi dizolvat şi are tonusul dezirabil fără a fi contractat. Modul just de a fi „acolo” depinde totdeauna de instalarea persoanei în centrul său, adică în centrul de greutate adecvat. Când acesta din urmă este plasat prea sus, experienţa arată că omul îşi afirmă eul fără să aibă cu adevărat încredere în sine, ceea ce provoacă o stare de tensiune. Această stare este întotdeauna expresia unei predominanţe a eului care dăunează totalităţii fiinţei şi realizării de sine şi care poate să traducă fie o lipsă de încredere în viaţă, fie anxietatea, fie o stare de alertă permanentă sau, mai mult, o iluzorie suficienţă. Toate acestea sunt legate de o lipsă de stabilitate a persoanei, atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic şi intelectual. În plus, orice atitudine tensionată cu deplasarea centrului de greutate în sus ameninţă necontenit să basculeze în starea opusă, adică să cadă în disoluţie, moliciune, vlăguire.
Atitudinea justă, ca şi atitudinea falsă, se reflectă în maniera justă sau în maniera falsă de a sta în picioare, aşezaţi sau de a merge.


a. Statul în picioare tensionat.
Centrul de greutate este plasat prea sus (un pic exagerat).

b. Statul în picioare corect.
Omul îşi menţine centrul de greutate la locul potrivit, el posedă baza sigură care îl leagă, ca printr-o rădăcină, în mod ferm de pământ, îl tratează şi îl lasă să se dezvolte şi să „fie acolo” în mod natural. Într-o asemenea poziţie, ele este în măsură să înfrunte toate furtunile fără să-şi piardă curajul. Cel care posedă Hara nu se clatină atunci când i se aplică o lovitură în spate. Fără Hara el s-ar prăbuşi. Datorită Harei, el este decontractat, deschis lumii şi fără afectare. El poate să aibă atitudinea care corespunde exact naturii sale profunde.

K.G. Durckheim - Exercitii initiatice în psihoterapie

Iatã încã o carte care ar trebui tradusã în româneste.
De mare folos ar fi pentru multi.

Toatã povestea - încã în lucru - o puteti citi pe blogul lui KGD aici:

http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro

29 august 2016

Încetul cu încetul, în Siddhartha înflorea şi rodea gândul că acum înţelegea ce însemna, de fapt, înţelepciunea,
care era ţelul îndelungatei sale căutări. Nu era nimic altceva decât
o disponibilitate a sufletului,
capacitatea şi arta secretă prin care,
prins de iureşul vieţii,
poţi gândi ideea unităţii,
poţi simţi unitatea
şi o poţi inspira.

Hermann Hesse - Siddhartha

Câteva fragamentele aici

27 august 2016

Marguerite Yourcenar - CU OCHII DESCHSI

Sã fii printre sfinti când Dumnezeu a murit
*
... Nu am deloc impresia că Fiinţa Eternă a murit, în orice fel am alege să numim nenumitul ...

Ceea ce moare sunt formele, totdeauna limitate, pe care omul i le dă lui Dumnezeu. 
*
M-am gândit deseori cum ar putea fi educatia copilului.
*
Cititi mai mult aici:
un capitol din cartea de dialoguri cu Marguerite Yourcenar -
Cu ochii deschisi, Editura Curtea Veche
AICI

23 august 2016

O carte care chiar meritã cititã:

Anita Moorjani - Am murit si m-am descoperit pe mine însãmi.
Cãlãtoria mea de la cancer la vindecarea profundã, trecând printr-o experientã în apropierea mortii.

În cartea de fatã Anita povesteste tot ce a învãtat în timpul experientei sale în apropierea mortii despre boalã, vindecare, teamã, iubirea de sine si mãretia sublimã care reprezintã esenta fiecãrui om.

La finalul cãrtii este o serie de întrebãri primite de autoare de la cititori si rãspunsurile ei.
Iatã una dintre ele:
Î : Am auzit multi oameni vorbind despre importanta iertãrii.
În timpul experientei tale în apropierea mortii ai constatat cã trebuie sã ierti foarte mult?

R: În lumea de dincolo starea de claritate este atât de acutã încât iertarea capãtã un cu totul alt înteles. Cu aceastã ocazie, am înteles cã singura persoanã pe care nu o iertasem cu adevãrat pe Pãmânt am fost eu însãmi, nu ceilalti oameni. Pe de altã parte, nu am simtit nicio judecatã negativã pentru asa-zisele mele greseli, ci doar o întelegere deplinã referitoare la actiunile mele.

O experientã din care veti afla multe lucruri interesante,
unele neasteptate sau altfel decât cele din povestile pe care ni le spunem de generatii.

Despre fiinta noastrã interioarã care se sufocã în noi de atâta adaptare la asteptarile celor din jur uneori.
Despre unicul necesar: a fi noi însine, cei adevãrati...

Detalii carte pe site-ul editurii Adevãr Divin aici:
http://www.divin.ro

18 august 2016

Esenţa cotidianului ca exerciţiu…


Claude Monet - Impresie. Rãsãrit de soare 


Există un mod atent de a trata lucrurile obişnuite,

o utilizare cu grijă a unui obiect familiar,

un mers reflectat pe un drum pe care îl facem zilnic,

aşa încât docilitatea tuturor acestor lucruri ne emoţionează adânc

ca un fel de salut al unităţii FIINŢEI…


K.G. Dürckheim – La Voie de la Transcendance.
L’homme à la recherché de son integralité,
Editions du ROCHER, pag. 188

16 august 2016

Despre responsabilitatea omului major (1)...

Libertatea omului major este mai mult decât aceea de a se putea ridica deasupra contingenţelor lumii.
Libertatea persoanei se afirmă tocmai în destinul său istoric când,
în loc să-l respingă,
asumă inacceptabilul.

Maturitatea se confirmă în faţa unei ameninţări de distrugere, în faţa absurdului, atunci când, debordat de circumstanţe prea dure pentru rezistenţa sa, omul rezistă tentaţiei de a-şi trăda Fiinţa esenţială.
A trăda FIINŢA înseamnă a recurge la orice mijloc pentru a subzista.
Înseamnă a accepta o pace laşă pentru a evita un conflict.
Înseamnă a justifica prin supunerea faţă de regulile convenţiilor trădarea vieţii sale interioare.
Înseamnă a recunoaşte societatea şi comunitatea în măsura în care ele ne menajează sau ne protejează.
Înseamnă a invoca, în mod ipocrit, supunerea faţă de credinţele religioase şi a disimula laşitatea sub o falsă modestie. Înseamnă, pe scurt, a prefera o armonie superficială unei profunzimi neliniştite, frãmântate,
înseamnă menţinerea „orizontalei” în locul supunerii faţă de „verticală”.

K.G. Dürckheim – La Voie de la Transcendance.
L’homme à la recherché de son integralité, Editions du ROCHER, pp.40-41

Mai mult aici, pe blog:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro

15 august 2016

Un fragment din cartea lui Vasili Kandisnky
Despre Spiritual în artã, si în arta picturii în special

Triunghiul spiritual al umanitãtii
O imagine elocventã despre cum se petrece înaintarea cãrutei umanitãtii recalcitrante...
AICI

7 august 2016

Vã recomand sã cititi ceva foarte interesant
Richard Rohr despre Adevãratul Sine - Falsul sine - Întoarcerea acasã
în grãdina "inocentei" din care nu am plecat de fapt niciodatã, dar ne simtim ca si cum am fi plecat.
Adicã despre cãlãtoria spiritualã la care este invitat omul pentru a regãsi Unitatea cu Dumnezeu.

Este Povetea cea Mare din care facem parte cu totii...

Ceva de genul:

Pe blogul domnului Dãnut Mãnãstireanu
aici
Tu trãiesti în Mine, Eu trãiesc în tine.

Este de fapt cãlãtoria spiritualã spre MATURITATEA la care a fost destinat,
pentru ca, în final, Marea Viatã sã curgã prin mica sa viatã,
spune K.G. Durckheim

5 august 2016



Jacques Castermane
Nimic nu presează!

Când a ajuns în Japonia, ceea ce l-a fascinat pe Graf Dürckheim, atât de mult încât a scris despre aceasta într-una din primele scrisori adresate familiei sale, este faptul că maeştrii Zen pe care îi întâlnea îi dădeau impresia că „au întotdeauna infinit de mult timp lăuntric”.
...
A fi pe cale nu înseamnă a ne mulţumi sau a ne simţi obligaţi să facem ca… toată lumea; nu înseamnă a rămâne condiţionaţi de spiritul vremii şi a ne îndopa cu medicamente pentru a continua să trăim de o manieră prostească fără a mai resimţi simptomele acestei maniere absurde de a trăi.

Cititi întreaga scrisoare - scurtã si consisã - atât de necesarã azi,
într-o vreme supusã parcã tiraniei vitezei,
pe blogul destinat lui KGD, aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2016/08/nimic-nu-preseaza.html#more

2 august 2016

"Fiecare om este propriul sãu salvator.
Salvarea este numai prin efortul personal."
o spune explicit atât R.H. Benson de dincolo
cât si si K.G. Durckheim prin toatã opera sa.

La urma urmei revelatiile de dincolo ale lui R.H. Benson (de AICI)
nu fac decât sã confirme justetea viziunii lui Durckheim despre om, viatã, Dumnezeu.
Si sã infirme o multime de fictiuni religioase inventate de om care nu fac decât sã-l îndepãrteze de realitatea sa.
Fictiuni care erau poate necesare atât timp cât nivelul de autocunoastere al omului nu era cel de azi,
când vedem bine cum ni se formeazã (si mai ales deformeazã) imaginea de sine, despre viatã, despre Dumnezeu.

Dacã în lumea de dincolo LEGILE NATURALE sunt suverane,
atunci nici aici, în lumea fizicã, nu poate fi altfel.
Si, în consecintã, asteptãm mai putine "miracole" gratuite de sus, de la sfinti, "prin credintã" etc
si acordãm mai multã atentie la ceea ce suntem, la ceea ce trebuie sã devenim.

Putem intra încã de aici în Realitatea lumii de dincolo - spune K.G. Durckheim.
Ne putem ancora în aceastã Realitate, mai exact. Acesta este maximul care se poate face în lumea aceasta.
Calea pe care o propune Durckheim este cea a constientizãrii si a sporirii ei.
R.H. Benson subliniazã acelasi punct de cotiturã de unde poate începe evolutia spiritualã a cuiva:
constientizarea realitãtii de fond, adevãrul de dincolo de fatadã.

Omul este sortit evolutiei spirituale.
Dumnezeu vrea ca omul sã reuseascã.
Omului îi revine sã-si clarifice ceata care îi întunecã aceastã imagine despre Dumnezeu.

1 august 2016

In memoriam
Regina Ana a României
1923-2016


"Viata poate fi frumoasã..."

"Nu suntem o familie în care se plânge.
Ar fi prea putin..."




În emisiunea Eugeniei Vodã Profesionistii de aici :

https://www.youtube.com/watch?v=nwMQnFUwXQc

31 iulie 2016

Alte secvente din lumea de dincolo

Pentru început ne putem da seama de "justetea" imaginii noastre despre cei ajunsi la "odihna vesnicã"....

Proiect pentru viitoarea mea activitate
Trebuie să amintesc că eu nu ceream pur şi simplu să revin la nivelul lumii fizice pentru a-i arăta că încă trăiesc!  Eu doream să desfac un lucru pe care mi-ar fi plăcut să nu-l fi făcut niciodată. Şi îmi dădeam seama că această sarcină nu putea fi îndeplinită într-o clipă. Nu puteam niciodată să şterg această carte, dar puteam să-mi liniştesc spiritul arătând adevărul, aşa cum îl cunoşteam acum, lumii de pe pământ.

R.H. Benson - Viata în lumea invizibilã

AICI

29 iulie 2016

Despre distractiile din lumea spiritualã...

...spre deosebire de lumea fizică,
piesele noastre de teatru oferă o soluţie cu adevărat fericită la fiecare problemă –
soluţie pe care pământul este prea orb ca s-o adopte.
AICI

28 iulie 2016

Tot impresii din lumea de dincolo...

Cum altfel am afla mai clar cum sã trãim, în ce directie sã ne îndreptãm în viatã, care este tinta de atins?...

Nu stiu dacã ati observat cum viziunea lui K.G. Durckheim despre om se potriveste perfect
cu cerul descris de cei care relateazã din lumea de dincolo:
scopul vietii este dezvoltarea personalã;
efortul uman se impune în acest sens;
fãrã acest efort personal si constient nimic nu se întâmplã,
nici o realizare a propriei persoane.
Jargonul religios de un fel sau altul nu duce la nici o realizare realã.
Este mai mult o escamotare a realitãtii pe care nu o privim direct în fatã.

Dumnezeu nu este mai aproape de noi în lumea spirituală
decât este de voi în lumea terestră.
Dar noi suntem mai apropiaţi de El
pentru că, printre alte lucruri,
vedem mai limpede Mâna Divină în această lume
şi expresia Spiritului Său.

R.H. Benson... "de dincolo"
...sper sã mai trduc ceva...
... despre distractiile din lumea spiritualã...

27 iulie 2016

Vesti bune, multasteptate, de la Editura HERALD:
Se apropie publicarea cãrtii
Strãpungerea spre Fiintã.
Etapele maturitãtii umane
de K.G. Durckheim

24 iulie 201
Un moment festiv din lumea de dincolo...
traducerea unui capitol din R.H. Benson, O vizitã,
din volumul Viata în lumea nevãzutã...
din care se va vedea de ce spun eu cã CERUL NU ESTE RELIGIOS...
desi este fundamental profund religios...

Am spus deja că aici, în lumea spirituală, există comunităţi care aparţin aceloraşi religii. Ne-am putea gândi aşadar că nici lumea spirituală nu stă mai bine în acest sens decât lumea fizică. Dar când lumea de pe pământ va fi cu adevărat iluminată, aceste comunităţi de aici vor dispărea. Orbirea şi stupiditatea lumii terestre sunt cauza existenţei lor aici. Acestor religii li se acordă toleranţă; şi ele ar trebui, de asemenea, să se exerseze în toleranţă, altfel ele vor fi măturate de aici. Ele nu trebuie să încerce niciodată să influenţeze ori să forţeze un suflet să creadă în doctrinele lor eronate. Ele trebuie să se ocupe de ceea ce le priveşte pe ele însele; membrii lor sunt pe deplin şi absolut liberi să practice religia lor în mediul lor. Adevărul îi aşteaptă pe pragul bisericilor lor, în momentul ieşirii din ele şi nu în momentul intrării în ele.

Când în cele din urmă un suflet percepe inutilitatea credinţelor sale religioase, el se detaşează imediat de ele. Devenit liber, şi cunoscând adevărul complet – care nu are nici credeu-ri nici porunci ecleziastice - , el îşi oferă gândurile Tatălui Ceresc, şi le oferă exact aşa cum îi vin în minte: libere, sincere, simple, dezbrăcate de orice jargon şi izvorâte din adâncul inimii.

AICI

23 iulie 2016

...barbaria este o energie nefolositã...

Michel Henry – Barbaria, Institutul European, pag. 186

22 iulie 2016

Barbaria

Astfel, hiperdezvoltarea unei hipercnoaşteri, ale cărei mijloace teoretice şi practice marchează o ruptură completă în raport cu cunoştinţele tradiţionale ale omenirii, are drept efect prăbuşirea nu doar a acestor cunoştinţe date, care se dovedesc tot atâtea iluzii, ci a omenirii înseşi. În vreme ce, asemenea hulei oceanului, toate realizările civilizaţiilor trecutului urcau şi coborau laolaltă, ca de comun acord şi fără a se separa – cunoaşterea producea binele, care producea frumosul, în vreme ce sacrul umplea orice lucru de lumină –, iată acum în faţa noastră ce nu s-a mai văzut vreodată: explozia ştiinţifică şi distrugerea omului. Iată noua barbarie, pe care nu este sigur că o vom putea depăşi de data asta.

Michel Henry – Barbaria, Institutul European, pag.8

Sper să reusesc sã postez câteva fragmente din carte… în curând...

20 iulie 2016

Cassius în emigraţie…
la groapa de gunoi...

…Cassius era aici în exil, acum înţelesesem, nu numai oamenii, ci şi animalele pot să se deteste în aşa hal, încât să-i oblige pe ceilalţi  să emigreze… aşa că motanul cel uriaş îl silise pe Cassius să plece din grădina mea, dar cred că şi celelalte pisici din grădina mea contribuiseră la asta, se vorbiseră la asta, se vorbiseră şi hotărâseră că motanul Cassius este un nesuferit, pentru că numai el avea voie la mine în cameră, numai el avea voie să stea la mine în braţe… aşa că întregul colectiv îi crease lui Cassius o asemenea atmosferă, dezlănţuise o asemenea teroare împotriva lui, că fusese nevoit să părăsească locurile pe care le iubea...

Bohumil Hrabal – Scrisori către Dubenka, Editura Curtea Veche, pag.289

15 iulie 2016

Ce părere am putea să avem despre un iubitor al florilor
care nu s-a străduit niciodată să-şi cultive o grădină a sa proprie?
Nu preţuiţi lenea care vă împiedică să vă dezvoltaţi potenţialul infinit pe care îl aveţi la dispoziţie.

Chico Xavier - In slujba vietii eterne

Cititi întreg fragmentul dintr-o "predicã" durã rostitã de un spirit elevat din lumea de dincolo, care spune lucrurilor pe nume apropo de esentialul ratat de religie:
nevoia de transformare personalã.
Este o adevãratã expunere psihologicã...
care denuntã productia de "copii spirituali" de cãtre bisericã
în locul producerii de oameni maturi:
aici

14 iulie 2016

Misterul balenei singuratice ...



Balenele nu sunt mamifere singuratice, însa exista una care traverseaza oceanul în lung si lat si nu poate comunica cu absolut nimeni. Povestea ei a stârnit un adevarat val de emotie pe retelele sociale, conform greatnews.ro
Oamenii de stiinta au urmarit aceasta balena din 1992 si au descoperit care este problema ei, care o izoleaza de semenele sale, relateaza The Chronicle. Mai jos, redam traducerea articolului publicat de aceasta publicatie:

”Este total diferita de toate balenele care traiesc în lumea aceasta. Spre deosebire de alte balene, nu are prieteni. Nu are o familie. Nu apartine unui grup, unei cete. Nu are o balena-pereche. Nu a avut niciodata una. Cântecele sale vin în grupuri de doua pâna la sase sunete, fiecare cu durata de cinci sau sase secunde. Dar vocea ei este diferita de cea a altor balene. Este chiar unica – în timp ce semenele sale comunica la frecvente cuprinse între 12 si 25 hz, ea cânta direct la 52 Hz.
Si aceasta este problema ei, este motivul pentru care nicio balena nu o poate auzi...."

cititi continuarea aici

13 iulie 2016

Un site frumos de vizitat
România în patrimoniul UNESCO
un album foto cu 882 de fotografii grupate în 43 de galerii
(iconita de info i oferã detalii)
aici:
http://www.patrimoniuromanesc.ro/

8 iulie 2016

Gabriel Liiceanu - În pivnita imposturii

Primul gest pe care l-a facut echipa de activisti si securisti care a descins pe noul mal al istoriei dupa 1990 pentru a-i învata pe români sa construiasca democratia si liberalismul economic a fost sa distruga reperele morale. „Toti am iesit patati din comunism” a fost cuvântul de ordine al începutului pe care vechii pungasi l-au aruncat peste lume. Aceasta a fost marea strategie a impunitatii, orizontul în care s-a asezat mizeria care-a urmat. Caci de vreme ce am intrat în noua lume deja ticalositi, nu capata oare abjetia un aer firesc? Nimeni nu are îndreptatirea morala sa o denunte. Nimeni nu poate deschide gura în numele adevarului. În nici o privinta.
Sub acest acoperis al imoralitatii generalizate a început acapararea puterii.

Citit integral pe CONTRIBUTORS aici

7 iulie 2016

In legãturã cu cãrtile despre VIATA DE DINCOLO: o concluzie...

Am terminat de citit cele douã cãrti întocmite de Allan Kardec, traduse si în româneste,
CARTEA SPIRITELOR si CARTEA MEDIUMILOR, iar în total am citit mai mult de 10 cãrti pe aceastã temã.
Meritã citite ambele cãrti mentionate mai sus pentru a ne lãmuri în privinta a ce este si a ce nu este de luat în seamã în aceste comunicãri.
Concluzia care se degajã mai ales este cã "revelatia" primitã de dincolo depinde în primul rând de nivelul spiritului comunicator. Nu întotdeauna spiritul comunicator este de nivel elevat. Pot sã intervinã o multime de spirite de nivel inferior, si nu toate sunt bine intentionate, unele se pot amuza pur si simplu pe seama credulitãtii noastre. Drept urmare nu poate fi luat ca adevãr absolut tot ce provine prin aceste comunicãri. Multe sunt fãcute de spirite încã impregnate de materialitate. Calitatea comunicãrii se vede dupã felul în care se exprimã, dupã problemele pe care le abordeazã, dupã claritatea ideilor. Si, desigur, calitatea redãrii de cãtre medium este iarãsi esentialã, pentru cã spiritul comunicator îsi ia ca unelte de lucru posibilitãtile mediumului.

Pentru mine cele mai complete revelatii din lumea de dincolo rãmân comunicãrile lui R.H. BENSON, toate cele 5 sau 6 cãrti.

Pãcat cã nu sunt traduse în româneste... Desi existã o multime de alte cãrti traduse pe tema after life, preferate de editurile românesti, poate pentru cã mediunii respectivi sunt la modã...
Dar niciuna nu se comparã cu mesajul esential, principiile simple si clare ale evolutiei din lumea de dincolo, LEGILE NATURALE pe care le aflãm din cãrtile lui R.H. BENSON.
Chiar si cãrtile lui Chico Xavier, mediumul pentru medicul Andre Luiz, contin idei moralizatoare pur si simplu. Una din ele este aceastã cerintã de supunere "fãrã murmur" în fata greutãtilor vietii. Or, eu nu vãd posibilã nici o evolutie realã umanã pe linia aceasta. Asa am putea justifica orice absurditate în viatã, orice situatie abuzivã, orice nedreptate la urma urmei... Cred cã nici Allan Kardec nu ar subscrie la asa ceva. "Ajutã-te si Cerul te va ajuta" spunea el sau unul din spiritele elevate care dãdeau rãspunsuri la întrebãrile lui. Plus cã totul se petrece cumva între membrii familiei, prin reîncarnãri în diverse forme. Ca si cum familia ar fi cel mai bun lucru - sã mã ierte unii... - nu numai de pe lume ci pânã si în viata de dincolo... Idei încã omenesti, spirite nedesprinse încã din materialitate, ar spune Allan Kardec. Mi se pare un cerc cam îngust pentru aceastã Mare Poveste, în care unora dintre noi - cãrora ni se face pãrul mãciucã la ideea de a ne regãsi din nou în familia de origine în aceeasi situatie... - ne dispare gustul pentru lumea de dincolo.. Spre deosebire de acestea, R.H. Benson spune cã numele de familie nici nu conteazã, identitatea noastrã nu are nici o legãturã cu familia de origine, ci cu personalitatea noastrã unicã.

Sã nu uitãm cã este o mare diferentã de nivel spiritual între autorii cãrtilor dictate din lumea de dincolo.
Primul, R.H. Benson - preot anglican, apoi catolic, cu preocupãri reale de viatã spiritualã - a ajuns în lumea de dincolo direct în regiunile luminoase si a "revenit" cu mesajele sale dupã 30 de ani. Din propria declaratie, el ne relateazã "ceea ce a reusit sã înteleagã el însusi în tot acest timp prin propriul efort de cunoastere" la care se adaugã rãspunsurile pe care le-a primit de la fiintele superioare lui pe care a avut ocazia sã le întrebe.
Pe când medicul Andre Luiz, care si-a dictat cãrtile lui Chico Xavier, ajuns în tinuturile întunecoase - un fel de purgatoriu - în care a rãtãcit 8 ani de zile, apoi, la rugãmintea lui, a fost salvat de acolo si a evoluat. A revenit cu mesajele destul de repede, cam dupã 10 ani (?).
Este clar cã nu aveau cum sã vorbeascã de la acelasi nivel de cunoastere a lumii spirituale.

Ca fapt divers, nici cãrtile scrise de James van Praagh, mediumul de succes, nu mi se par de un nivel spiritual elevat.

Nu cred cã cã voi mai completa pagina lui R.H. Benson de aici cu alte informatii.
Sau, în orice caz, nu în curând.

4 iulie 2016

In memoriam Elie Wiesel

Într-adevăr, as putea să povestesc până la sfârşitul zilelor mele despre săptămânile, lunile şi veşniciile pierdute pe care le-am trăit la Auschwitz, lăsând la o parte orice alt subiect, să-mi consacru în exclusivitate viaţa, supravieţuirea, depunerii de mărturii în favoarea tuturor celor răpiţi de vijelia de cenuşa. Dar învăţăcelul mistic din mine nu încetează să mă avertizeze: „Atenţie! Nu trebuie să spui prea mult! Secretul adevărului rezidă în tăcere!" Iată, deci, dilema: cu neputinţă să taci, interzis să vorbeşti. Aşa că prefer să aştept. Şi să vorbesc despre altceva, despre atâtea alte lucruri, mai curând decât despre experienţa mea la Auschwitz. Despre Talmud, Biblie, misticism, hasidism, romanele referitoare la Ierusalim şi la Moscova şi Oraşul norocului. Şi totuşi, chiar atunci când imaginează istorisiri vechi sau recente, populate de personaje cu destine felurite, povestitorul continuă să trăiască în umbra flăcărilor care l-au iluminat si orbit cândva. Le vede, totdeauna le va vedea. A jurat să nu le lase niciodată să se stingă. Chiar şi acolo sus, în lumea despre care se spune că este a adevărului, se va înfăţişa în faţa tronului ceresc şi va spune: priveşte, Te rog priveşte flăcările care ard, ard într-una, ascultă strigătele mute ale copiilor pe cale de a se preface în cenuşă si pulbere.

Va fi auzit oare povestitorul acolo sus?

Dar aici, jos?

Din volumul de memorii Elie Wiesel - Toate fluviile curg în mare, Editura HASEFER, 2000

Câteva fragmente din carte postate azi aici

3 iulie 2016

Din arhiva site-lui
Geo Bogza - De ce scriu?

Ca să-i tulbur pe oameni, să le reamintesc că sînt oameni, că omenia e o realitate care poate fi simţită şi pe care se poate conta, ca pe mireasma şi substanţa pîinii, plămădită din grîul care e un dar al soarelui. Din credinţa că as putea să-i fac pe cei ce mă citesc mai buni, aşa cum cei pe care eu i-am citit m-au făcut mai bun, ca să pun încă o aşchie pe focul ce arde de veacuri, într-un atît de mare întuneric, în ceasul în care mi-a fost dat să fac de veghe asupra lui.

Ca să lupt împotriva înstrăinării omului de sine însuşi, împotriva a tot ceea ce generează, şi perpetuează, şi agravează înstrăinarea : împotriva standardizării si abstractizării vieţii, împotriva mecanismelor de gîndire, forme ale unei morţi mai rea decît moartea.

Pentru că sînt convins de frumuseţea vieţii şi a lumii, pentru că socotesc existenţa universului si existenţa noastră în univers, capacitatea noastră de a-l percepe sii de a reflecta asupra lui, o aventură extraordinară, în stare să ne taie respiraţia în fiecare clipă, în toate clipele vieţii noastre şi de-a lungul tuturor mileniilor în care omenirea va fi prezentă în univers.

Mai mult aici

19 iunie 2016

Despre opozitia (aparentã) dintre religie si spiritualitate

Iatã un subiect fierbinte, abordat de cineva în mãsurã sã-l clarifice,
vorbind din propria experientã si din calitatea de preot ortodox

Îmi pare că în aceste timpuri există o punere în opoziţie deplorabilă între spiritualitate şi religie. Or această opoziţie nu îmi pare a fi reală decât doar dacã considerãm că religia  este o adeziune intelectuală la un sistem de gândire. Dar în acest caz avem de a face în mod clar cu o deviere a credinţei, prea prezentă, vai, în istoria oamenilor. Să încercăm să vedem mai clar cum stau lucrurile.

Pascal Sauvage - Scrisoarea nr. 134, iunie 2016, de la Betahnie, Gorze, Franta
Cititi traducerea integralã a scrisorii care rezumã esentialul a ce înseamnã de fapt spiritualitatea AICI

16 iunie 2016

Omul nu este abandonat pe Pământ. El este un copil al lui Dumnezeu, care este implicat într-o activitate constructivă, fiind temporar îmbrăcat în carne. Este un elev în cadrul unei şcoli meritorii, în care trebuie să înveţe să crească spiritual, să se ridice la un nivel mai înalt. Efortul depus în ipostaza de om este şansa, unealta şi manualul său.
Interacţiunea omului cu invizibilul este un proces sacru, având scopul de a restabili creştinismul pur. Fie ca nimeni să nu îşi neglijeze îndatoririle acolo unde îi este locul în cadrul Planului Divin.

Chico Xavier - Nosso Lar, Ganesha Publishing House
Prefata si primul capitol aici

14-16-19 iunie 2016

Între timp am descoperit si eu o altã carte scrisã tot de dincolo si tot ca în aceeasi perioadã (1943), de un fost medic. E vorba de cartea Nosso Lar (Cãminul nostru) transmisã prin mediumul brazilian Chico Xavier. S-a fãcut si un film dupã carte. Cartea este tradusã si în româneste. A se vedea aici:
Detalii carte pe site-ul editurii aici:http://edituraganesha.ro/produs/nosso-lar-chico-xavier-ganesha/
Tot acolo s-a mai tradus si publicat În slujba vietii eterne, de acelasi autor. Detalii aici: http://edituraganesha.ro/produs/in-slujba-vietii-eterne-chico-xavier-ganesha/
Eu am fãcut comanda prin Librãria Cãrturesti.
Cartile pot fi citite si pe net, dacã veti cãuta. Dar la acest pret acceptabil meritã achizitionate legal.
Intre timp am apucat sã vãd filmul biografic dedicat lui Chico Xavier, un medium propus pentru premiul Nobel. Toate drepturile de autor pentru multele cãrti publicate - primite prin dicteu - au fost cedate în scopuri caritabile.
Apoi am apucat sã vãd în sfârsit si eu filmele Nosso Lar si Si viata continuã.

Între timp am descoperit cã avem tradusã în româneste si cartea fundamentalã - veche de mai bine de un secol... -care sistematizeazã acest fel de revelatii - de la spiritele de dincolo prin mediumi. E vorba de celebra carte a lui Allan Kardec, Cartea spiritelor tradusã în româneste de George Scrima de la Editura Herald, apãrutã în 2016. Ce coincidentã! Allan Kardec nu era medium, dar a studiat materiale primite de mediumi.
Detalii carte pe site-ul Editurii Herald aici:
https://edituraherald.ro

Vã recomand sã vedeti filmul Nosso Lar (Casa noastrã).
Se aflã pe net subtitrat în limba românã.
Un film foarte reusit. Impresionant. Realizat în spiritul respectului sacru pentru fiinta umanã, dar si al responsabilitãtii pentru propria atitudine.
Descrierea lumii spirituale din film este uimitor de asemãnãtoare cu cea pe care o face R.H. Benson în cãrtile sale. Existã însã si diferente, dar nu de principiu. E normal sã existe, fiecare vorbeste din experienta sa, si fiecare are propriul mod de a-l pune în imagini pentru a-l comunica prietenilor de pe Pãmânt. Dar mai ales cei doi vorbesc despre locuri diferite din lumea spiritualã. Andre Luiz prin Chico Xavier vorbeste despre propria experientã de 8 ani petrecuti în zona Umbral (un fel de purgatoriu sau ceva mai rãu) în care a ajuns initial si apoi despre iesirea de acolo si despre viata din colonia spiritualã Nosso Lar care deserveste aceastã zonã de tanzitie. H.G. Benson prin Anthony Borgia vorbeste în special despre viata de pe tãrâmurile luminoase. Primul face multã referire la procesele de reîncarnare (mai ales la cea obligatorie, impusã, de expiere a datoriilor), al doilea nu vorbeste deloc despre asa ceva. Primul se exprimã cu predilectie într-un limbaj religios, cu vizibilã tentã moralizatoare, precizând totusi diferenta dintre trãirea realã si formalism. Al doilea vorbeste despre realitãti concrete, directe, din realitatea ultimã, fãrã reprezentãri religioase, dar cu un viu si fericit sentiment de religiozitate.
Foarte interesant: sensul vietii este evolutia spiritualã si responsabilitatea ne apartine nouã însine. Iatã ce aflãm de la "acest fel de cãrti"...,
de la aceste comunicãri din lumea de dincolo,
care, dacã le veti citi, veti vedea cã nu au cum sã fie altceva decât ceea ce pretind a fi (nu mã refer la înselãtorii sau sarlatanii sau cei care se îmbogãtesc pe seama acestor comunicãri sau pretinse comunicãri cu spiritele).
Un alt lucru care mi s-a pãrut interesant în aceste revelatii de dincolo:
trimiterea la psihologie pentru a ne întelege pe noi însine si relatiile nocive cu ceilalti (iubirea egoistã, posesivã)- a se vedea în acest sens filmul Si viata continuã.
Accentul pus pe "stiinta pshicã" este subliniat si de Benson.

14 iunie 2016

Spiritismul nu este altceva decât o „scoala de întelepciune”: nici un secret ezoteric, nici un demers initiatic. Spiritele pretind sa aseze credinta lor pe o serie de evidente experimentale, de constatari obiective, cvasistiintifice. Acestea fiind spuse, spiritismul ascunde un factor foarte puternic de reusita si de eficacitate ce constituie totodata originalitatea sa, specificitatea sa: incredibilul potential de speranta consolatoare vehiculat de doctrina sa, într-un cuvânt ardentul optimism inseparabil de demersul sau. Acesta este, cred, primul suport al prodigiosului sau impact asupra constiintelor.

din Prefata cãrtii ALLAN KARDEC - CARTEA SPIRITELOR, Editura HERALD, 2016
Cititi Prefata întreagã pe site aici

10 iunie 2016

H.G. BENSON din lumea de dincolo...despre lumea de dincolo...

"Ei văd în acelaşi timp că întreaga lume spirituală se întinde în faţa lor
cu drept egal pentru toţi oamenii, semenii lor,
şi că Dumnezeu, de care au fost întotdeauna înfricoşaţi atunci când erau pe pământ,
este un Tată cu o bunăvoinţă nelimitată şi nelimitabilă 
şi Unul care, mai mult, nu a putut să nutrească niciodată răzbunare pentru vreunul din copiii săi.
Aceasta este în sine o descoperire iluminatoare
care este de o mare utilitate pentru noul venit în lumea spirituală,
căci ea îi deschide totodată mintea pentru adevăr."


Mai mult - fragment postat astãzi - aici

7 iunie 2016

Oamenii pun, de obicei, semnul egal între iubire si fericire, însa aceasta din urma este o stare de spirit care trebuie sa se dezvolte în tine si sa nu depinda de altcineva. Cel mai sanatos fel de dragoste este acela în care te simti deja bine cu tine însuti si astfel, extinzându-ti sentimentele si asupra altcuiva, nu dai dovada de egoism. Dragostea cere multa munca si întretinere permanenta.
…

Erik Blue (Achimenes)- din grãdina cu gingãsenii a Monicãi...

Învatam lectii importante din relatiile care s-au rupt. Ceea ce este important e ca în viata sa mergi mai departe. (…)  Presupunem în mod gresit ca oamenii care au ales sa traiasca singuri ar fi singuratici, când, de fapt, au vieti bogate, pline de liniste, reflexie si de realizari. Daca stabilesti o legatura cu cineva pentru care nu ai nici un sentiment, numai pentru a nu fi singur, esti mai singur decât daca n-ai avea pe nimeni. (…) Daca sufletul tau pereche trebuie sa apara în viata ta, o va face cel mai adesea atunci când te astepti mai putin.

Michael Newton – Destinul sufletelor, Cartea Daath Publishing House, pp. 149-150

Am postat azi fragmentele din care am selectat cele de mai sus... AICI

„Când îi conduci pe oameni în lumea spiritelor, ei îl vad pe Dumnezeu?”
Iata o întrebare care mi se pune frecvent în timpul conferintelor si la care nu poate exista un raspuns scurt.

2 iunie 2016

Semnalez un articol foarte interesant
despre MISCAREA TRANSUMANISTÃ
un interviu cu Dan CAUTIS luat de Octavian PALADE:

Românul care îi pregateste pe americani pentru viitor:
”E foarte posibil ca rasa umanã sa devinã o rasã de sclavi”
aici:
http://playtech.ro/2016/interviu-dan-cautis-transumanism/

28 mai 2016

„Surpriza” pe care a avut-o un pastor evanghelist american sudist,
care îi speria pe oameni cu Dumnezeu,
atunci când a ajuns în lumea de dincolo…

Un fragment din cartea DESTINUL SUFLETELOR de Michael Newton
aici

27 mai 2016

Sugestii de vacantã - VIENA


Fatada muzeului destinat lui Hundertwasser

Mai mult aici

Pentru oameni cu bani...


Casã de vânzare în Pãulis, judetul Arad:
pe Drumul Vinului
http://olx.ro/oferta/vand-casa-in-paulis-ID6bc1m.html#3f1fcefcaf
Comuna Pãulis este situatã între Arad si Lipova pe DN7 / E68.
Casa este gânditã pentru uz propriu, ca locuintã de varã la tarã.
Ceea ce este fãcut pânã acum este bine fãcut, nemteste... la propriu...
Casa se vinde deoarece proprietarii, vecinii mei, si-au schimbat planurile de viatã din cauza copiilor.

25 mai 2016

Unul din cele mai problematice aspecte cu care se confrunta toti oamenii ce vor sa creada în ceva mai înalt decât ei însisi este cauzalitatea provenita din imensa doza de negativism din aceasta lume. Exemplul principal dat în sprijinul ideilor acestora îl constituie raul. Când îi întreb pe subiectii mei cum de permite un Dumnezeu iubitor suferinta, observ cu surprindere ca raspunsurile lor nu sunt prea variate. Subiectii cazurilor mele spun ca sufletele noastre sunt create de un Creator care plaseaza starea de pace absoluta în mod deliberat la un nivel greu accesibil, tocmai pentru ca noi sa ne straduim mai mult sa o atingem.
Michael Newton - Cãlãtoria sufletelor, Cartea Daath Publishing House, pag. 159

Am postat azi si CONCLUZIA acestei cãrti ametitoare pe site aici

24 mai 2016

Cred că aproape trei sferturi din totalul sufletelor ce trăiesc pe Pământ în trupuri umane sunt încă în fazele incipiente ale evoluţiei.(…)
Subiecţii mei afirmă că sufletele îşi încheie încarnările pe Pământ atunci când ajung la maturitatea deplină. (…)
Sufletele mai puţin dezvoltate înclină să-şi plece voinţa în faţa aspectelor ce guvernează societăţile umane, cu o structură socio-economică care generează o proporţie mare de oameni subordonaţi altora. Sufletul neexperimentat tinde să fie sufocat de lipsa unei gândiri independente, dar şi să manifeste egocentrism, neacceptându-i cu uşurinţă pe ceilalţi aşa cum sunt.
Michael Newton – Călătoria sufletelor, pag. 74

23 mai 2016



Michael Newton - Cãlãtoria sufletelor

Nu sunt o persoana religioasa,
dar am aflat ca locul unde mergem dupa moarte
este unul de ordine si de îndrumare
si am ajuns sa apreciez ca
viata de acum si cea de apoi au fost croite cu mare maiestrie.
Michael Newton - Cãlãtoria sufletelor, Cartea Daath Publishing House

...o carte fascinantã pe care abia acum am apucat sã o citesc si eu...

Introducerea cãrtii poate fi cititã pe site aici

19 mai 2016

.... omul a neglijat studiul cel mai important dintre toate – studiul lui însuşi,
şi, plecând de aici,
studiul destinaţiei lui ultime,
după scurta, foarte scurta durată a vieţii de pe pământ,
vine timpul pentru el să plece de aici în „moarte”
şi călătorie mai departe –
unde?

din volumul Here and Hereafter (Roberth Hugh BENSON)
postare nouã orele 23

Pentru început: ce se întâmplã în momentul mortii aici

Apoi va urma:
- cum ajungem la locul nostru în lumea spiritualã
- efectele negative ale ritualurilor, religioase sau nu, dar strãine de realitatea spiritualã a situatiei
- totala ineficientã a rugãciunilor invocate pentru sufletul plecat - din acelasi motiv al necunoasterii realitatii a ceea ce se întâmplã
- ce se întâmplã cu cei care ajung în regiunile întunecate ale lumii spirituale
- ideile religioase "putine dar sigure" cu care am trãit o viatã se dovedesc a fi cea mai mare piedicã în fata naturalului si a normalului lumii spirituale


Iatã cea bunã ocazie sã aflãm cum este de fapt dincolo de la cineva chiar de dincolo.

Uimitor cât este de actualã perspectiva autorului (trecut dincolo în 1914, mesajul prezent este din 1957), veti vedea pe parcurs:
cronica vietii noastre înregistratã în mintea subconstientã,
(exact ce spune prof. Dulcan în cartea MINTEA DE DINCOLO)
fiecare om este propriul SALVATOR, este rãspunzãtor de el însusi,
SALVARE = a-ti croi un destin spiritual propriu,
omul se aflã într-un proces de evolutie,
si nu a "cãzut" de undeva de mai sus...

18 mai 2016

"Homo sapiens, prima specie cu adevărat liberă,
este pe cale de a dezafecta selecţia naturală,
forta care ne-a făcut ....
… În curând trebuie să ne uităm adânc în noi înşine şi
să decidem ce ne dorim să devenim."
Edward O. Wilson - Consilience, The Unity of Knowledge

Viata pe aceastã planetã nu mai suporta nici o jefuire. În afarã de ascultarea imperativului moral universal al salvãrii creatiei, bazat pe religie si totodatã pe stiintã, conservarea biodiversitãtii este cea mai bunã afacere economicã de care a avut parte umanitatea de la inventarea agriculturii. Vremea actiunii, respectatul meu prieten, este acum. Stiinta este bine cultivatã si tot mai îmbunãtitã. Cei care trãiesc astãzi vor câstiga sau vor pierde cursa împotriva extinctiei, ultima solutie rãmânând neschimbatã pentru totdeauna. Ei vor câstiga fie cinste vesnicã, fie dispret vesnic.
Edward O. Wilson - CREATIA. Apel pentru salvarea vietii pe pãmânt, pag. 131, Editura HERALD
Apelul plin de pasiune al acestui om de stiintã pentru salvarea biodiversitãtii este adresat unui pastor baptist sudist.
Detalii carte pe site-ul Editurii Herald aici

Poate cã nu e lipsit de interes sã stiti care este rãspunsul la întrebarea "Cum a apãrut lumea?" pe care ni-l dã cineva ajuns deja dincolo (Robert Hugh BENSON prin mesajele sale):
Noi oamenii de pe pãmânt am apãrut urmare a unui proces îndelungat de evolutie,
un proces în curs de desfãsurare...

Desigur cã Edward O. Wilson refuzã ideea unui Proiect inteligent si n-ar lua în considerare decât strict "realul" perceptibil.
Cu toate acestea Edward O. Wilson nu poate fi decât foarte apreciat în lumea spiriitualã pe care ne-o descrie BENSON...

15 mai 2016

Nu ceea ce crede un om în timpul vietii sale pãmântesti conteazã
atunci când marea evaluare are loc:
ci actiunile lui si motivele din spatele acestora.
Dacã el face bine din punct de vedere spiritual,
chiar dacã încã nu crede în Dumnezeu,
performanta lui spiritualã conteazã,
si aceasta va conta mereu.

Din completãrile fãcute azi la pagina dedicatã cãrtilor scrise de dincolo
de cãtre Robert Hugh Benson
aici

Si au am fost reticentã cu privire la astfel de mesaje de dincolo...
Dar
”Cunoasterea este cel mai bun antidot împotriva fricii,
mai ales daca aceasta frica este pe tema posibilei sau probabilei stari de existenta dupa ce trecem din lumea aceasta în urmatoarea”, spune Anthony Borgia în prefata primei carti.

13 mai 2016

Din mesajele de dincolo ale Monseniorului Robert Hugh Benson
transmise prin mediumul Anthony Borgia
si publicate în cãrtile de aici:
http://www.amazon.com

Adevărul este că religiile organizate trebuie să relaxeze tensiunea la care îi supun pe credincioşii lor. Mersul la biserică s-a dezvoltat într-o activitate severă, macabră. Există puţină căldură în servicii/slujbe şi încă şi mai puţin adevăr în ceea ce se diseminează de la amvon. Umorul nu este păcat. Râsul de bună calitate este unul dintre cele mai bune lucruri de pe pământ – sau din ceruri – pentru om.

Mai mult aici

30 aprilie 2016

Vã doresc Sãrbãtori Fericite!





O vedere din Paradis, din lumea nevãzutã... din lumea de dincolo...
din care se spune cã nu s-a întors nimeni...

Si totusi unii s-au întors ca sã ne povesteascã,
ca sã risipeascã spaima de moarte,
spunând care este realitatea:
viata continuã si dupã abandonarea corpului muritor.

Si ca sã restabileascã adevãrul deformat de multele religii omenesti, prea omenesti...


Unul dintre acestia este Monseniorul Robert Hugh Benson(1871-1914).

Mai mult aici

4 mai 2016

Meditaţi? Atunci, evitaţi să practicaţi… pe dinafarã!

Cuvântul meditaţie trebuie să fie înţeles ca fiind o ruptură
de maniera  noastră obişnuită de a fi,
de maniera noastră obişnuită de a face,
de maniera noastră obişnuită de a vedea.

din scrisoarea lunarã de la Centrul Durckheim condus de Jacques Castermaine tradusã aici:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro

29 aprilie 2014

Semnalez un articol pe care l-am citit cu foarte mult interes pe platforma CONTRIBUTORS
Ea si eu, despre moarte si despre Dumnezeu
scris de Adela Toplean


Poate ma însel, dar nu cred sa existe o legatura cauzala între erodarea institutiei Bisericii si/sau a traditiei culturale crestine si superstitiile noastre de fiecare zi, micile sau marile noastre derapaje magice, nationalismele, lepadarile de sine, sovinismele si apocalipsele. Mai degraba cred ca si unele si altele sunt consecinte ale acestei lipse a culturii esentelor, a acestui refuz sistematic de a ne purta noua însine – în mod specific – de grija. E aici, cred un ciudat refuz de a ne lua în primire, un soi de masochism national deprins în comunism care ne face incapabili sa ne raportam onest, ne-sceptic si eficace atât la cele vesnice, cât si la cele trecatoare.
.....
Si eu? Eu de ce mai scriu? A lua urma mortii nu poate înseamna mai mult decât cercetarea unei absente si explicarea unui vid de sens, având drept complici o sociologie înca insensibila la aventurile existentiale cotidiene si niste subiecti tinuti la adapost de realitatea mortii. Si totusi submotivati de realitatea vietii. Scriu, deci, “cu mâinile goale”. Tot ce am este credinta ca sistemul modern al mortii este – necesarmente – dincolo de orice sociologie; si, cel mai probabil, dincolo de orice teologie. Mai mult ca sigur, dincolo de orice Românie. Ce s-o fi aflând dincolo de Dincolo, n-am de unde sa stiu. O destinatie? Un orizont de interpretare? O miscare launtrica?

Articolul integral poate fi citit aici:
http://www.contributors.ro/cultura/ea-%C8%99i-eu-despre-moarte-%C8%99i-despre-dumnezeu/?cfcc

28 aprilie 2016

Oameni cãrora le pasã....copilãrie regãsitã...



Copilãrie regãsitã...asa îsi intitula doamna învãtãtoare Dana Simonescu din Rupea, jd.Brasov, site-ul
cu vreo 10 ani în urmã aici:
http://copilarieregasita.webs.com/home.htm
Site-ul nu este la zi pentru cã nu mai este gratuit.
Poza de mai sus cu cei nouã copii deja, cãrora familia Simonescu le-a oferit un cãmin de-a lungul anilor, este la zi.
Mai multe detalii: aici

22 aprilie 2016

Lumea Bisericilor este ameninţată de
ştiinţele ezoterice şi de o gnoză
mai apropiate astăzi de realitatea care se anunţă
decât de cea a învăţăturii lor clasice 
- e adevărat că sunt verificări de făcut -,
„dar teologia trebuie să devină mai contextuală,
aşa cum Părinţii înşişi au ştiut să fie,
dacă vrea să le fie fidelă în lumea actuală,
ceea ce nu ar putea să consolideze un fel de fundamentalism patristic”.

Annick de Souzenelle - "Va vers toi". La vocation divine de l'homme, Ed. Albin Michel, pag. 186
(citându-l pe prof. Pantelis Kalatzidis)

Mai mult aici

14 aprilie 2016




A înflorit glicina

Relaţia dintre tinereţe şi bătrâneţe nu este una lineară, ci una calitativ-periodică. Am fost de câteva ori în viaţă mai bătrân decât sunt astăzi, mai ales în jurul vârstei de treizeci de ani. Ceea ce mă izbeşte şi în fotografiile mele. Există perioade în care suntem „terminaţi”; ele pot fi urmate de relaxări, atât de importante pentru omul productiv. Erosul aduce, de asemenea, nu rareori cu el o nouă tinereţe. Noua creştere poate să înceapă cu dureri, cu  boală, cu pierderi; tot aşa, frunzişul tânăr al copacilor încoronează tăieturile grădinarului.

Ernst Junger, Jurnale pariziene, Humanitas, pag. 237

12 aprilie 2016

Inteligenţa dobândită pe calea mutaţiilor interioare este însoţită de înţelepciune;
cea dobândită numai pe cale exterioară este lipsită de aceasta.

Annick de Souzenelle - "Va vers toi". La vocation divine de l'homme,
pag. 99 , Ed. Albin Michel

Mai mult aici

8 aprilie 2016


Annick de Souzenelle
"Mergi spre tine." Vocatia divinã a omului
O altã carte, apãrutã în 2013 la Ed. Albin Michel,
în care suntem introdusi într-o altã lecturã a Bibliei decât cea istoricã,
lecturã care nu exclude desigur istoricitatea textelor sacre:
o lecturã a mitului...
... si veti vedea de ce avem nevoie tocmai de aceastã lecturã mult mai profundã si cu sens real pentru împlinirea omului ...
este lectura adecvatã pentru omul zilelor noastre...
este lectura necesarã pentru responsabilitatea omului aflat la nivelul actual al evolutiei sale...
cea de-a saptea zi a "facerii" sale...
"facere" care nu se realizeazã decât prin participarea sa activã
la binecvuvântarea divinã care îl invitã sã-si realizeze potentialul,
sã se VERTICALIZEZE,
sã devinã NUMELE unic pe care-l poartã în sine ca potential de realizat.

Annick de Souzenelle face dreptate textelor sacre printr-o lecturã actualã a lor, de o mare bogãtie, plinã de semnificatie si de relationãri la domenii de vârf ale cunoasterii.
Este o viziune care s-a construit timp de mai bine de treizeci de ani.


Scriu acestea pentru a trage un semnal de alarmă asupra faptului că generaţia noastră, proşternată în faţa viţeilor ei de aur, nu mai vede şi nici nu mai aude Vocea divină. Ea a obiectivat atât de mult şi a instrumentalizat cuvintele în slujba propriilor ei discursuri încât nu mai poate citi textele primului Testament decât ca pe discursuri ce privesc un trecut istoric;
(....)
Dacă ştim că miturile – muthos în greacă, de la rădăcina muein, „a intra în mister”- sunt povestiri care permit să se intre în misterul Omului, adică într-un real, altul decât cel al istoricului, care ne ţine în exil faţă de noi înşine, atunci noi trăim în ele nu un trecut, ci un prezent ardent. Citim texte care traduc acest real pentru care limba nu are cuvinte spre a-l descrie. În străfundul ultim al acestui real este Verbul.

Annick de Souzenelle - "Va vers toi". La vocation divine de l'homme, Ed. Albin Michel

Mai mult aici postare nouã, caldã...

2 aprilie 2016

Profuziune...


Clematis alpina

30 martie 2016

O altã voce, de data asta de la noi...

Mii de draci mã furnicã vãzând cum este confundat crestinismul cu prostia,
cu un fel de cucernicie tâmpã si lasã,
ca si cum menirea crestinismului n-ar fi decât
sã lase lumea batjocoritã de fortele rãului,
iar el sã înlesneascã fãrãdelegile
dat fiind cã e prin definitie
osândit la cecitate si paraplegie.

Crestinismul neajutorat si neputincios este o conceptie eretica deoarece nesocoteste îndemnul Domnului (Matei 10,16: „Fiti dar întelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii”) si trece peste textele sfântului Pavel (Efes, 5,17: „Drept aceea, nu fiti fara de minte”, 2 Tim. 4,5: „tu fii treaz în toate…”, Tit 1,8: „sa fie …treaz la minte” si mai îndeosebi 1 Cor 14,20: „Fratilor nu fiti copii la minte; ci la rautate fiti copii, iar la minte fiti oameni mari”).

....

Crestinismul e o transmutatie, nu a elementelor chimice, a omului. Metanoia. Aceasta e MINUNEA CEA MARE a lui Hristos Dumnezeu: nu înmultirea vinului, pestilor, pâinii, nu tamaduirea orbilor din nastere, slabanogilor, gârbovilor si leprosilor, nu, nici învierea fiicei lui Iair, a fiului vaduvei din Nain si a lui Lazar – toate semne bune pentru prea putin credinciosi ori facute ca sa se împlineasca proorocirile ori ca sa se arate slava lui Dumnezeu ori manifestari de mila ale Domnului, toate concesii ale divinitatii - , ci de transformarea fãpturii.

Nicolae Steinhardt - Jurnalul Fericirii

mai mult aici

28 martie 2016

Omul este chemat să numească fiecare energie animală pe care Satan i-o prezintă, ceea ce constituie pentru el o încercare; recunoscând-o, el trebuie să lupte împreună cu ea, şi nu contra ei aşa cum făcea în prima parte a vieţii crezând că luptă contra răului; acum nu mai este vorba despre rău, ci de o energie care poate s-a manifestat rău şi care ar putea într-adevăr să devină un demon, doar dacă nu este lucrată până la a deveni îngerul unei informaţii noi. Acest travaliu constă deci, după ce am numit energia, în a o lua în mâini şi a deveni stăpânul ei, fără a o refula nicidecum; refularea lasă energia să-şi sporească povara negativă care continuă în ascuns să distrugă fiinţa şi riscă să lovească mai târziu într-un act total necontrolat. Lupta pe care o evoc aici nu are altă armă decât iubirea.

Annick de Souzenelle – Le Seigneur et le Satan. Au-dela du Bien et du Mal

AICI

Iatã maturitatea umanã pentru care pledeazã acest site,
maturitatea despre care vorbeste K.G.Durckheim (acesta fãrã sã intre în interpretãri religioase), Lytta Basset, Jean-Yves Leloup, Richard Rohr
si atâtia altii de pe acest site...

Este pledoaria pentru regãsirea nucleului divin din om si transmutatia continuã a omului pornind de la acest nucleu
pentru ca omul sã devinã cel care este potential, sã-si realizeze NUMELE sãu...
ceea ce este cu totul altceva decât acea perspectivã pueriãl si moralizatoare a religiilor...

24 martie 2016

-    Annick, antropologia creştină încă nu s-a născut! (Episcopul Jean Kovalevsky)
Această judecată venea să o confirme pe cea a lui Nicolai Berdiaev ale cărui cărţi erau pentru mine o minunată hrană complementară celei pe care ne-o oferea episcopul Jean; or, în cărţile sale, acest eminent filosof creştin afirma ca într-un laitmotiv:
 „Nu mai putem să ne mulţumim cu antropologia patristică, scolastică sau umanistă.”
(Nicolas Berdiaev -L’homme et la Machine)

Annick de Souzenelle – Le Seigneur et le Satan. Au-dela du Bien et du Mal, Albin Michel, 2016

Introducerea cărţii tradusă în româneste
AICI

20 martie 2016

Ateismul, o neînţelegere?

Nu există oare vieţi foarte autentice care şi-au dat deplina lor măsură consacrându-se fraţilor lor umani şi ignorând, chiar negându-l pe „Celălalt”? Este un fapt incontestabil… Tocmai pentru că l-au întrezărit pe „Celălalt” prin ceilalţi, au putut nobili „atei” să atingă o măreţie exemplară, căci ateismul lor nu era purtat contra Amfitrionului silenţios al experienţei eliberatoare, singurul care face pe om „sacru” pentru om, ci contra „idolilor tribului” care au apucăturile celor care i-au fabricat şi care se servesc de ei.

Maurice Zundel – Dialogue avec la verité, Desclée de Brouwer, 1991, p.97

18 martie 2016

In memoriam academician Solomon Marcus

Eu mereu am iubit lumea.


(1925-2016)

Fara o imaginatie de mare îndrazneala si fara un graunte de «nebunie»,
fara o cultura care sa treaca mult dincolo de orizontul actual al scolii,
nu o vom scoate la capat.
Dar daca va uitati cu atentie în ochii copiilor,
întrezarind asteptarile lor,
veti întelege cât de mare e raspunderea noastra.
Sunt ultimele rânduri din ultimul sãu articol
"Usor cu pianul pe scãri!"
postat pe platforma CONTRIBUTORS aici

Toate articolele sale postate pe Contributors aici

Câteva evocãri aici:
http://www.contributors.ro/cultura/a-iubit-lumea-in-memoriam-solomon-marcus-1925-2016/?cfcc
http://www.contributors.ro/editorial/la-o-despartire/?cfcc
http://adevarul.ro

17 martie 2016

Otilia Mantelers - Corpul nu uitã
De citit neapãrat acest articol foarte bine scris care descrie efectele pe termen lung ale bãtãii din copilãrie asupra adultului si mai departe...
Si cum poate fi oprit acest ciclu al traumei...


Dar de ce lovesc unii parintii?

Toti parintii îsi iubesc copiii, acest lucru este un fapt de netagaduit. Cei care lovesc sînt acei parinti care fie au fost batuti la rîndul lor în copilarie, fie au fost martori la violenta fizica (Si-au vazut mama sau bunica sau sora lovita), fie au avut spaime mari si au acumulat multa teama, la care, atunci cînd o simt, au reactia de lupta si lovesc. Ei sînt niste parinti care au nevoie de multa compasiune, fiindca trecutul lor dureros este cel care le dicteaza comportamentul agresiv de acum. Ei au însa nevoie de vindecare, fiindca altfel dau traumele lor mai departe. Facînd terapie si mergînd la grupuri de sprijin, acesti parinti, care recunosc durerile vechi si comportamentele actuale agresive, dau dovada de mult curaj si realizeaza un lucru miraculos: opresc ciclul traumei, copiii lor fiind prima generatie din familie care începe sa traiasca o viata mai libera.

Articolul poate fi citit integral pe site-ul revistei DILEMA VECHE AICI

16 martie 2016

Aş vrea, pe cât îmi stă în putinţă, să vă rog, dragă domnule, să fiţi răbdător în privinţa a tot ceea ce în inima dumneavoastră este încă nerezolvat, Şi să încercaţi să iubiţi întrebările în sine ca pe nişte încăperi închise şi ca pe nişte cărţi scrise într-o limbă foarte stranie. Nu căutaţi pe moment răspunsuri, care nu v-ar putea fi date căci nu aţi fi în măsură să le trăiţi. Or, este vorba tocmai de a trăi totul. Trăiţi acum întrebările.

R. M. Rilke – Scrisoare unui tânăr poet

14 martie 2016


Richard Moss
La începutul nostru
Un interviu tradus din volumul Enquête au coeur de l'être,
Ed. Albin Michel
AICI
Una din marile frumuseţi ale universului nostru este faptul că nu puteţi atinge realizarea spirituală la mâna a doua, nimeni nu poate să vi-o dea. Aceasta înseamnă că fiecare suflet a primit un domeniu fantastic de libertate, inclusiv o profundă credinţă în ceea ce suntem şi o infinită răbdare.

8 martie 2016

De Ziua Femeii si altfel...
mai pragmatic, mai necesar...



Lez-demnitatea si antifeminismul se clãdesc pe supunerea, nepãsarea si tãcerea femeilor.

Misoginismul nu e deloc monopolul bãrbatilor...

Mihaela Miroiu - Dincolo de îngeri si draci.
Etica în politica româneascã
Un fragment dintr-un interviu cu Prof. Mihaela Miroiu despre CONDITIA FEMEII în România
inclus în aceastã carte foarte instructivã:
AICI

7 martie 2016

Despre Eternul Feminin…

Noi suntem esenţialmente pe pământ niste separaţi, niste mutilaţi (amintiţi-vă de Fedra de Platon). Ne căutăm cu disperare completitudinea. Or, această completitudine nu poate fi adusă de unirea cu un alt element al Lumii luat în mod izolat. Ci, spre Ceva difuzat, răspândit în toate, se lansează aspiraţiile noastre. Noi nu avem, în fond, decât o singură pasiune: aceea de a ne reuni cu Lumea, care ne învăluie de peste tot, fără ca noi să ajungem să-i aflăm nici chipul, nici inima. Ar adora Bărbatul, oare, Femeia dacă nu ar crede că vede în ochii acesteia oglindindu-se Universul? Continuă, oare, Bărbatul să iubească Femeia atunci când a redus-o (din vina lui) la a nu mai fi decât un biet individ închis care să nu-l ducă la nici o prelungire, nici a rasei sale, nici a idealului său?...

Pierre Teilhard de Chardin – Pantheisme et Christianisme (1923)
citat de Henri de Lubac în cartea sa « L’éternel féminin » ,
Aubier, col. Questions spirituelles

Cartea este un comentariu pe marginea poemului binecunoscut al lui Teilhard de Chardin  L’éternel féminin.

Un fragment consistent tradus din acest poem poate fi ciitit aici

"Maniera cea mai expresivã, si cea mai profund adevãratã,
de a relata Evolutia universalã ar fi fãrã îndoialã
aceea de a retrasa Evolutia Iubirii.",
spunea Teilhard de Chardin.

6 martie 2016


Dumnezeu este cuvântul
cel mai echivoc
pe care l-au inventat oamenii.

Maurice Bellet
n. 1923
filosof, teolog protestant, psihanalist, autor de carte
(aici)

1 martie 2016


Sunder warumbe
al lui Meister Eckhart
(în germana veche – fără un „pentru ce”, fără motiv, fără vreun scop anume)

Dacă ai întreba viaţa o mie de ani: „Pentru ce vieţuieşti?” şi dacă ea ar răspunde, nu ar spune nimic altceva decât „Vieţuiesc pentru că vieţuiesc.” Asta deoarece viaţa vieţuieşte din propriile-i motive şi izvorăşte din ea însăşi: ea vieţuieşte fără un „pentru ce” prin aceea că se vieţuieşte pe sine. Iar dacă ai întreba pe un om adevărat, care acţionează din propriile-i motive: „Pentru ce îşi faci treaba?”, şi el ar răspunde cum se cuvine, nu ar spune nimic altceva decât: „O fac pentru că o fac.” … Căci voinţa sălăşluieşte în natura lui cu adevărat liberă şi este liberă.

Şi aici dăm peste o parte a solului şi a simplităţii naturale a credinţei peste care se bolteşte la Eckhart cerul speculaţiei sale. Asemenea afirmaţii despre sunder warumbe nu izvorăsc din ideile speculative despre divinitatea lipsită de un mod de a fi al său, ci din experienţa omului unit cu Dumnezeu, care, atnci când este astfel, nu are nevoie de warumbe, adică de căutarea unui „pentru ce”, de o plănuire reflexivă, ci lasă faptele sale să izvorască la fel de dezinteresat şi inconştient precum cresc copacii şi cum strălucesc stelele. (…) Cel care trăieşte viaţa „ştie” cel mai puţin despre ea. Celui care îl trăieşte pe Dumnezeu, Dumnezeu îi dispare din „ştiinţă”, din reflecţie, din vorbire sau intenţie. Această atitudine autentică, foarte pioasă, este datul primordial pe care se sprijină ideile „mistice” despre dispariţia lui Dumnezeu: „Dumnezeu apare şi dispare”. Într-un fel „simplu”, Dumnezeu „apare” în măsura în care suntem conştienţi de prezenţa lui şi în măsura în care el este prezent în gândurile, în sentimentele şi intenţiile noastre. El „dispare” atunci când este cufundat în străfundul sufletului nostru, ca viaţă a vieţii noastre, şi când nu ne „gândim” la el şi nu ştim de el, deoarece îl trăim. Şi, la fel, sufletul, izvorât din el, are parte de o ştiinţă. Dar, „curgând” sau „născându-se” din nou în Dumnezeu, el are parte de o „ne-ştiinţă”, adică de un „a nu mai şti”. Fiindcă acum el are parte de viaţa însăşi, sunder warumbe.

Din cartea fundamentală despre sacrul din străfundul inimii omului
Rudolf Otto – Sacrul. Despre numinos, pag. 301-302, Editura LIMES
Câteva fragmente pe site aici

29 februarie 2016

Semnalez un articol foarte interesant - de fapt o serie de trei -
... cât sã ne (mai) tinem de urât ?
scris de ALIN FUMURESCU pe platforma CONTRIBUTORS aici:
http://www.contributors.ro/cultura/cat-sa-ne-mai-tinem-de-urat-iii/

Sufletul se educã prin imagini...

Ce este o poveste? O imagine care educã. Prin imaginatie, dar nu oricum...
Lipsiti de întelesuri n-avem rost...

Buna educare a capacitatii imaginative este, asadar, esentiala pentru buna oranduire a sufletului.

papusarii sufletului au un rol cheie – pentru ca ei ma invata ce sa iubesc, deci ce sa doresc.

Da, cu totii alergam dupa placere, dar ce anume ne face placere e o chestiune de educatie, adica de imagini.

Daca nevoia de altii e naturala, plictiseala de sine nu mai e.

27 februarie 2016

Portret al „noilor aventurieri ai spiritualităţii”...

Instruiţi,
mobilizaţi cu toate resursele fiinţei lor pentru viaţa interioară,
independenţi de autorităţile religioase…

O cercetare sociologică întreprinsă în Franţa.
Foarte interesantã!
Jean-François Barbier-Bouvet
sociolog al religiilor



„Oamenii nu mai sunt în căutarea adevărului, ci a împlinirii de sine”
este concluzia lui...
AICI

23 februarie 2016

Iatã, de exemplu, cum li se poate povesti adolescentilor despre misticã,
- la CURSUL DE FILOSOFIE bazat pe aceastã carte foarte inspiratã -
despre omul complet, integral, trup si suflet în acelasi timp, asa cum este perceput astãzi de cãtre stiintã si religia vie:

O experienţă mistică înseamnă să simţi că eşti în comuniune cu Dumnezeu sau cu „sufletul universal". Unele religii insistă asupra prăpastiei dintre Dumnezeu şi creaţie, dar, pentru un mistic, acest hău nu există. El se contopeşte cu Dumnezeu, „se topeşte" în El. Asta înseamnă că există ideea că ceea ce numim în general „eu" nu este adevăratul nostru eu. In momente de revelaţie, putem să ne considerăm ca aparţinând unui Eu mult mai complex. Unii îl numesc Dumnezeu, alţii îi spun „sufletul universal”,„natura universală" sau „totalitatea lumii". În momentul revelaţiei, eul „se pierde pe el însuşi", dispare sau se „topeşte" în Dumnezeu la fel cum o picătură de apă se pierde când se amestecă în apa oceanului.

Jostein Gaarder - Lumea Sofiei, pag. 122

Mai mult pe aceastã temã aici
postare adãugaã azi la cea existentã deja

19 februarie 2016

Eu nu mai sunt al acestei lumi:
sunt departe de mine însumi,
desprins de propriul meu trup –
mă aflu printre lucrurile esenţiale !



Eu mă aflu acum foarte aproape de Dumnezeu:
şi nu îmi mai trebuie de cât să întind o mână spre El, ca să îl pipăi!...
Îl voi aştepta pe bunul Dumnezeu în Atelierul meu…
Constantin Brâncusi
(1876-1957)

mai multe aforisme pe site din volumul
Constantin Zãrnescu - AFORISMELE SI TEXTELE LUI BRÂNCUSI aici

18 februarie 2016


Regina Elisabeta I a României
29 dec. 1843 - 18 febr. 1916

Cum s-a ajuns la numele de Carmen Sylva…

I-am spus doctorului într-o dimineaţă: „Aş vrea să am un nume poetic, frumos; deoarece acum sunt în România, deci aparţin unui popor latin, trebuie să am un nume latinesc. Acesta trebuie însă să amintească de obârşia mea. Cum se spune oare pădure în latineşte?” „Pădure se spune sylva! Unii îl scriu şi silva.” „E minunat. Cum se spune pasăre?” „Avis.” „Nu-mi place, nu sună frumos. Cum se spune cântec în latineşte?” „Cântec se spune carmen.” Am bătut din palme: „Mi-am găsit numele! În nemţeşte mă numesc Waldgesong, iar pe latineşte Carmen Sylvae, Sylvae nu sună ca un nume adevărat, aşa că o mică greşeală trebuie să ne scoată din impas, şi vreau să mi se spună Carmen Sylva!”

Paul Lindenberg – Regele Carol I al României, Editura Humanitas, pag. 151

16 februarie 2016


Jostein Gaarder - LUMEA SOFIEI.
Romanul istoriei filosofiei

Se pare că odată cu vârsta nimic nu ne mai miră. Pierdem astfel ceva esenţial, acel ceva pe care filosofii încearcă să-l trezească în noi...
o voce dinlăuntrul nostru ne spune că viaţa este o mare enigmă.
Iar noi am trăit această experienţă înainte ca cineva să ne vorbească despre ea.

Un fragment din aceastã carte remarcabilã si foarte cititã poate fi citit aici

Ar putea fi inclusã în programa scolarã...

14 februarie 2016

O experientã trãitã de Alfred Tennyson

Astfel, am văzut, între altele – nu eram doar convins, am văzut -  că universul nu este alcătuit din materie moartă,
ci, dimpotrivă,
că este o prezenţă vie (a living Presence);
că, fără excepţie şi fără vreun accident,
lumea este astfel făcută încât
fiecare lucru acţionează cât se poate de bine
în favoarea celorlalte.

Alfred Tennyson

Episodul întreg poate fi citit aici

9 februarie 2016

Eric-Emmanuel Schmitt – Domnul Ibrahim şi florile din Coran

Există o copilărie pe care trebuie să o părăseşti,
o copilărie de care trebuie să te vindeci.

„Când am ajuns în holul Grand Hotel din Cabourg, nu am mai rezistat: am început să plâng. Am plâns două ore, trei ore, nu puteam să mă liniştesc.
Domnul Ibrahim se uita la mine cum plângeam. Aştepta cu răbdare să spun ceva.
- E pre frumos aici, domnu’ Ibrahim, e mult prea frumos. Nu este de nasul meu. Nu merit aşa ceva, am rostit în cele din urmă.
Domnul Ibrahim a zâmbit.
- Momo, frumuseţea este peste tot. Oriunde îţi roteşti privirea. Asta scrie în Coranul meu.
Apoi ne-am plimbat pe ţărmul mării.
- Ştii, Momo, dacă Dumnezeu nu i-a dezvăluit cuiva viaţa în mod nemijlocit, o carte nu i-o va dezvălui nici atât.
…
...
Există o copilărie pe care trebuie să o părăseşti, o copilărie de care trebuie să te vindeci.”

Eric-Emmanuel Schmitt – Domnul Ibrahim şi florile din Coran, Humanitas fiction

”O poveste despre amărăciune, pierdere, moarte, iubire şi toleranţă în aceste vremuri neliniştite. O lecţie de bunătate. O carte infinit de sensibilă, frumoasă şi consolatoare.” (Lesen!)

”O viziune nobilă şi conciliantă asupra umanităţii” (Le Point)

1 februarie 2016



Un capitol din aceastã minunatã carte despre sacrul
din strãfundul sufletului omului
Rudolf Otto - SACRUL. DESPRE NUMINOS
Mijloace de exprimare a numinosului
aici

Când, în anul 1917, Rudolf Otto, profesor la Marburg, îsi publica mica lui carte DAS HEILIGE, nici nu bãnuia mãcar cã oferea publicului un best-seller destinat sã aibã un rãsunet mondial. De atunci, mai mult de douãzeci de editii s-au epuizat în Germania si volumasul, devenit repede celebru, a fost tradus în vreo zece limbi. Cum se explicã succesul acesta fãrã precedent?
El se datoreazã, fãrã îndoialã, în primul rând noutãtii si originalitãtii perspectivei adoptate de autor. În loc sã analizeze IDEILE de Dumnezeu si de religie, Rudolf Otto s-a strãduit sã analizeze modalitãtile experientei religioase.

Mircea Eliade - Putere si sacralitate în istoria religiilor (1952)

31 ianuarie 2016

Rudolf Otto - Sacrul.
Despre elementul irational din ideea divinului si despre relatia lui cu rationalul

… deasupra si dincolo de fiinţa noastră raţională există,
ascuns în natura noastră,
un element ultim şi suprem
care nu este satisfăcut prin satisfacerea şi potolirea nevoilor ce ţin de pornirile şi de exigenţele noastre fizice, psihice si spirituale.
Misticii l-au numit „străfundul sufletului”.

Rudolf Otto – Sacrul & Despre numinos, Editura LIMES, pag. 47


Cunosc un cuvânt  religios pe care raţiunea îl stăpâneşte pe jumătate, iar pe jumătate nu: ”sărbătoare” (Feier). Pentru raţiune, a sărbători înseamnă a nu munci etc. Dar atunci când cuvântul ia înţelesul de „solemnitate” (Feierlichkeit) el se îndepărtează de raţiune, devine prea ciudat şi prea elevat pentru ea. La fel se întâmplă cu „a consacra” şi cu „a binecuvânta”. Limba este atât de plină, iar viaţa atât de bogată în lucruri care se află la fel de departe de raţiune ca şi de simţuri. Domeniul comun al acestor lucruri este cel „mistic”. Religia este o parte a acestui domeniu – terra incognita pentru raţiune.
Claus Harms
citat de Rudolf Otto în această carte. 

20 ianuarie 2016

În oglinda Seriozităţii

Două feluri de oameni întâlnim astăzi mai des
decât în vremurile anterioare:
oameni pentru care nimic nu este serios
şi
cei care sunt de o seriozitate rareori întâlnită până acum.

Unii spun: avem de toate, dar nu avem nici un sens – şi trăiesc în consecinţă.
Ceilalţi, în schimb, sunt purtaţi de un fel de Gravitate de fond, aproape solemnă şi totuşi voioasă, care îi poartă de-a lungul zilei ca şi cum ar fi văzut, dincolo de toate non sensurile, un sens mai profund.

Ochii celor dintâi sunt fără strălucire, ca şi stinşi.
Ochii celorlalţi sclipesc de o strălucire elocventă, ca şi cum ar fi prezentă, dincolo de realitatea cenuşie a vieţii de zi cu zi, o realitate mai înaltă.

Între cele două trăiesc cei mulţi ca lumini pâlpâinde, sub presiunea fluctuantă a ceea ce oamenii în general, şi astăzi cu o intensitate specială, au denumit „gravitatea vieţii”, realitatea aridă – între aprinderea şi stingerea din nou, între plăcere şi durere, între speranţă şi dezamăgire - a micii lor vieţi cuprinse între naştere şi moarte.

K.G. Dürckheim – Etapele maturităţii umane
carte aflatã în pregãtire la Editura HERALD  
Durchbruch zum Wesen

18 ianuarie 2016

Libertate în Finit...

Numai când ideea de comunitate
– fie aceasta căsătoria sau statul –
sau ideea de individualitate şi de libertate a ei
stau sub semnul Infinitului,
atunci şi Finitudinea,
în care acestea prind rădăcini şi cresc,
se transformă
şi în ea se deschide calea spre libertate.

Libertate în Finit există doar acolo unde
opoziţia implacabilă a dorinţelor şi instinctelor din Finitudine
este, prin instalarea în Infinit,
depăşită sau făcută fără putere.

Numai acolo unde în om,
dincolo de micul său Eu,
se ridică Subiectul care,
sesizat fiind de Infinit, urmează chemarea lui imperioasă
şi acţionează şi trăieşte responsabil,
intră pacea în lume.

K.G. Dürckheim – Etapele maturităţii umane
carte aflatã în pregãtire la Editura HERALD  

16 ianuarie

Un alt rãspuns la aceeasi întrebare...

Sunt unii oameni care-L cautã pe Dumnezeu
si nu-L gãsesc pentru cã ei se gândesc
sã-L prindã pe Dumnezeu,
sã facã o fotografie cu El
si sã ajungã celebri.
(R. A. G., cls a 2-a, 8 ani)

Mai multe reflectii superbe ale copiilor culese de artistul si profesorul Dorel Zaica puteti citi aici:
https://danutm.wordpress.com/2016/01/16/dorel-zaica-copiii-despre-dumnezeu-si-credinta/#more-31109

10 ianuarie 2016

…cea mai puternică rezistenţă la experienţa Fiinţei
vine din existenţa noastră
deplin satisfăcută de ea însăşi,
care nu pune nici o întrebare propriului ei subiect,
nici dincolo de el.

K.G. Dürckheim  - Etapele maturităţii umane,
carte în pregătire la Editura HERALD

4 ianuarie 2016

...Pur şi simplu să încercăm să ne trezim la această fericire care îmi este într-un fel constitutivă…

Un an bun şi fericit ar putea deci să fie un an care se deschide spre realitatea vieţii acum şi aici: să spunem un an de trezire…

De multe decenii, de când cu era industrială, totul este pus în operă pentru a ne „adormi” asa cum aruncãm broasca în apa, pe care o încălzim încet, si care sfârşeşte prin a adormi şi a muri fără să-şi dea seama!

Din mesajul de Anul Nou al lui Francis Dekeyser,
presedintele asociatiei Bethanie, Gorze, Franta,
cel mai consistent si profund mesaj de Anul Nou pe care l-am gãsit,
mesaj ce merge direct la esenta lucrurilor,
tradus integral aici

2 ianuarie 2016

Un mesaj de An Nou care meritã citit!
Francis Dekeyser
scrisoarea de Anul Nou 2016,
tradusã deja în româneste
aici

1 ianuarie 2016

La multi ani!
Vã doresc un AN NOU FERICIT!

Dar ce este fericirea?
Si cum ajungem la ea?
Direct ?
Sau... indirect?

Scopul cãii nu este fericirea,
dar calea ESTE fericirea.

spune un adagio Zen citat de Francis DEKEYSER,
instructor de arte martiale si preot ortodox,


presedintele asociatiei Bethanie, Gorze, Franta
în scrisoarea de Anul Nou 2016,
tradusã deja în româneste azi 2 ianuarie 2016
aici

28 decembrie 2015

Andrei Plesu - Copiii si religia (omagiu lui Dorel Zaica)

Cum se vorbeste în lumea de dincolo?
„În rai si iad se vorbeste doar cu interjectii;
în iad cu: Auu, Vaaai, Aaah, Ooof,
iar în rai cu: Mmm, Aaaa si Yeees.”
(Lucian Peia, 14 ani)

Mai multe perle de candoare cititi aici:

http://adevarul.ro/cultura/spiritualitate/copiii-religia-omagiu-dorel-zaica-1_56802a4e37115986c6df1fe5/index.html

Salt la începutul paginii aici