Anne Ancelin Schutzenberger


Ghislain Devroede

Copiii bolnavi de pãrinti
Editura Philobia

Detalii carte pe site-ul Editurii Philobia aici:
http://www.philobia.com/ro/carte/138/copiii-bolnavi-de-parinti-anne-ancelin-sch%C3%BCtzenberger-ghislain-devroede.html

 

Alte texte de Anne Ancelin Schutzenberger pe acest site AICI

Introducere

„Părinţii au mâncat aguridă
şi copiilor li s-au străpezit dinţii."
BIBLIA, Ieremia, 31, 27-30

Toţi copiii rezonează cu părinţii. Ceea ce poate fi bine sau rău. Dacă rezonanţa este armonioasă, copilaşul se va dezvolta precum o floare. Dacă însă mama este tulburată, îndoliată sau „obosită", copilul va reflecta şi el aceste stări. Nu trebuie deci să ne surprindă faptul că problemele familiale nerezolvate, traumele şi tăinuirea acestora le provoacă suferinţă celor mici.

Am fost cu toţii crescuţi de adulţi: de către cei doi părinţi, dacă au rămas împreună, sau doar de unul dintre ei, de bu­nici, de părinţi suplinitori sau chiar de asistenţi sociali din cadrul orfelinatelor ori din alte stabilimente. Problemele, an­goasele, traumele pe care le-au trăit aceştia, nespusurile¹ şi secretele lor ne-au marcat mai mult decât credem, în orice caz, mai mult decât cred sau decât sunt dispuşi să recunoască ei înşişi.

Unele traume sunt silenţioase pentru că, fiind prea puter­nice, sunt „indicibile". Părinţii sau bunicii nu le-au „digerat", metabolizat, vorbit. Şi astfel s-a format un secret care apasă, de-a lungul generaţiilor, pe umerii copiilor, ajungând până la a le provoca tulburări somatice - cel puţin aceasta este ipoteza de la care plecăm aici.

Majoritatea copiilor au avut părinţi „satisfăcători" pentru a trăi în bune condiţii sau au ştiut să se descurce (copii „fle­xibili"). Dar nu toţi. Cât sunt tineri, apoi când devin ei înşişi adulţi, copiii bolnavi de părinţi suferă intens şi în diverse fe­luri. De pildă, mulţi se plâng de „dureri de burtă" care le „strică viaţa". Or, ştim astăzi că bolile si durerile de burtă sunt deseori legate de traume de familie, numeroase fiind agresiunile sexuale. Alte dureri pot avea drept sursă părinţii care au suferit traume de război, morţi cărora nu li s-a făcut întregul ritual de înmormântare ori doliu neîncheiat, caren­ţe afective, despărţiri brutale cauzate de o internare, o boală gravă a mamei, a tatălui sau, mai rău, decesul lor.

Copiii aceştia vor repeta adeseori simptomele părintelui de care au fost separaţi, atunci când propriii lor copii vor ajunge la vârsta pe care o aveau ei la momentul primei traume. Vor­bim, în astfel de cazuri, de un „sindrom de aniversare", despre care Arme Ancelin Schiitzenberger a arătat că se poate repeta din generaţie în generaţie. Problema nu este dacă părinţii au sau nu o vină. Ei au făcut ce au putut, cu mijloacele avute la îndemână si este inutil să se caute vinovaţi. De altfel, originea problemelor sau a traumelor se află uneori chiar la bunici. Şi totuşi, copiii au de suferit, adeseori de-a lungul mai multor generaţii. Ei suferă la nivel mental, dar şi corporal. Li se „străpezesc dinţii" pentru că părinţii lor „au mâncat aguridă"...

Cartea de faţă se bazează pe rezultatele unor studii ştiin­ţifice, a căror listă o veţi găsi la sfârşitul lucrării (în plus, exis­tă un glosar pentru termenii tehnici şi medicali utilizaţi). Ea se bazează, de asemenea, pe observaţiile efectuate în practica noastră. Cartea conţine fapte dovedite, demonstrate, incon­testabile, dar şi piste, intuiţii şi ipoteze, atunci când datele fi­abile lipsesc.

În paginile ce urmează, ne vom referi adesea la chestiuni legate de abdomen, dar nu numai. Burta nu e menţionată aici doar cu titlu de exemplu. Vom reveni asupra ei în capitolul rezervat concluziilor.

Vom vorbi, de asemenea, despre abuzurile sexuale. Din nou, sperăm să nu se considere că expunerea noastră se limi­tează numai la ele. Unii copii suferă de tulburări funcţionale de digestie pentru că unul dintre părinţi a fost abuzat sexual în tinereţe şi nu a vorbit niciodată despre acest lucru. Alţii sunt mereu în alertă, gata să reacţioneze, cu muşchii încor­daţi. Alţii suferă de diverse tulburări. Şi mai uimitor e că unii dintre ei se vindecă subit atunci când părintele începe terapia pentru a se elibera de chin.

Pornind de la ideea că o suferinţă psihică se poate trans­mite asupra mai multor generaţii, am vrut să arătăm în cartea de faţă că această transmitere are legătură şi cu disfuncţiile corporale.

Atunci când lucrurile nu sunt spuse, este posibil, uneori, ca ele să fie exprimate fizic, prin somatizare. Corpul copilu­lui, al nepotului, al strănepotului, indiferent de vârstă, devi­ne atunci limbajul strămoşului rănit, „expresia" traumelor acestuia.

Prin urmare, trebuie să „scoatem scheletul din dulap", să decodăm şi să îngrijim rănile rămase deschise. Pentru a ne elibera - în sfârşit - de „răceala" pe care am purtat-o în noi.

Salt la inceputul paginii