[ Pagina de START ]

[ Argument ]

[ Autori ]

[ Noutati ]

[Aforismul zilei]

[ Galerie FOTO ]

[ Alte resurse ]

[ Harta site ]

[ Linkuri ]

[ Recomanda unui prieten ]




Pentru o nouã artã de a trãi...

Dumnezeu vrea ca omul sã reuseascã


Dincolo, în adâncul nostru,
initiere în meditatie
de Alphonse şi Rachel Goettmann
Editura Herald,
6 august 2008




Cartea se poate comanda pe site-ul Editurii Herald, www.edituraherald.ro sau faceti click pe poza cartii.

Fragmente din carte pe site: (aici)

23 iulie 2018

Completare... dupã 10 ani de la aparitia cãrtii...
...dupã 14 ani de practicã
...

Prezentarea entuziastã de mai jos se cere completatã de o precizare cu privire la un aspect fundamental asupra cãruia eu, autoarea traducerii cãrtii si a prezentãrii de mai jos, trebuie sã revin dupã mai multã experientã de practicã spiritualã.
În ultimul capitol al cãrtii se prezintã IERTAREA ca SOLUTIE definitivã si atotvindecãtoare, suficientã.
La o primã vedere si pentru un timp aceastã declaratie de iertare functioneazã. Ne dezleagã, ne usureazã. Simtim cã putem zbura... Dar problemele din noi rãmân intacte, nici mãcar constientizate.
Si, pe termen lung, odatã cu presiunile din toate pãrtile pe care ni le trimite viata - ca maestru sever -, vom constata cã suntem ca si "legati" sã fim într-un fel anume si cã nu suntem liberi sã actionãm cum s-ar cere în mod just. Ne putem perpeli ani la rând - vorbesc din propria experientã - asteptând ca rezolvãrile "sã cadã din Cer" fãrã ca noi sã ne implicãm cumva. Aici este, în opinia mea, punctul nevralgic al religiei - când este prost înteleasã, când promoveazã imaginea unui Dumnezeu paternalist si discretionar. O religie sãnãtoasã ar trebui ca tocmai aici sã-i acorde sprijin omului pentru a deveni întreg, pentru a se ridica în picioare, în loc sã-l timoreze cu vinovãtie si sã-i inducã o conceptie fatalistã. Dar... tocmai aceasta este PROBA CEA MARE pe care trebuie sã o treacã cineva SINGUR, pentru a face saltul la un alt nivel de maturitate.

Mai concret, ce vreau sã spun:

Cei care avem de reprosat pãrintilor nostri - asa cum se spune în acel capitol - este semn cã nu am devenit emotional autonomi, independenti de imaginile parentale interiorizate. Pentru cã am avut parte, poate, de pãrinti autoritari sau foarte reci sau altfel, dar care în orice caz nu ne-au oferit iubirea sãnãtoasã pentru a ne dezvolta întregi si sãnãtosi, mai ales autonomi. Or aceasta se lasã cu multe si adânci urme în felul nostru de a fi ca adulti, cât si în viziunea noastrã despre noi însine, despre viatã si despre Dumnezeu. Si tot asa, cei care avem prea multe de iertat altora este aproape sigur cã nu functionãm la capacitatile noastre, adicã nu functionãm just, am fost ca si amputati de reactiile juste fatã de ofensele lumii de exemplu. Si drept urmare avem acumulate în inconstientul nostru o multime de refulãri si reprimãri, si iatã cum se formeazã Umbra noastrã. Esential pentru a deveni întregi nu este iertarea, chiar si a pãrintilor nostri, ci contientizarea schemelor dupã care functionãm în mod inconstient. Acele scheme denotã lipsa unor pãrti din noi însine. A deveni întregi înseamnã a ne integra si aceste laturi "lipsã". Integrarea lor presupune CURAJ si sacrificarea uneori a unui "nume bun" care nu însemna de fapt un continut real, chiar dacã dãdea bine într-un mediu religios, dar fãrã maturitate... Un curaj supraomenesc uneori, as spune. Curaj care nu poate sã provinã decât dintr-o profundã înrãdãcinare în FIINTÃ si dintr-o mare CLARITATE. Este vorba aici de O NOUÃ ETICÃ (Erich Neumann) care tine de un nivel de viatã mai profund si care include si partea inconstientã. Spre deosebire de vechea eticã care ignorã partea inconstientã din noi si care a contribuit la formarea Umbrei.

Oricum cartea este epuizatã deja...
Asta nu înseamnã cã nu mai poate fi cititã.
Cine vrea sã o citeascã o poate gãsi...
Cãutati pe SCRIBD sau întrebati-mã pe mine.

Cred cã multi abia acum o descoperã.

Eu, personal, dupã aceastã carte am învãtat practica meditatiei acum 14 ani. Si se deduce cã în 2008 încã mã ghidam dupã ea. Abia dupã câtiva ani am sesizat cã ceva mã tine pe loc, cã ceva nu merge. Undeva eram agãtatã. Începuse deja confruntarea cu umbra, îmi amintesc. Si cu aceastã situatie s-a dovedit cã reprezentãrile nu mai functionau.

Este vorba de fapt de constientizarea si integrarea Umbrei, proces asupra cãruia K.G. Durckheim insistã de fiecare datã.
Proces care tine fundamental de ajungerea la maturitate a omului. A ignora continutul inconstientului si a ne strãdui sã facem orice altceva, oricât de pozitiv, înseamnã A CONSTRUI PE NISIPURI MISCÃTOARE.

Oamenii se aflã în situatii diferite la întâlnirea cu FIINTA - o spune foarte clar KGD.

Un alt aspect: Fãrã analiza si perierea inconstientului, trebuie sã trãim cu reprezentãri, adicã cu un fel de Povesti - pe care le vrem linistitoare - despre o Realitate pe care nu avem curajul sã o privim în fatã. Iar când, sub presiunea vietii, Povestile nu mai sunt îndeajuns de linistitoare, cineva are o revelatie si inventeazã o altã Poveste care contracareazã efectele nefaste generate de povestea curentã. Si tot asa de-a lungul istoriei... Pe mãsura evolutiei umane... Dar acum omul a aflat de partea inconstientã din el, partea preponderentã din "mintea" noastrã, care ascunde atât mult rãu cît si mult bine. Partea inconstientã care face, de fapt, alegerile si deciziile - atât timp cât nu suntem contienti de ea. E vorba de psihologia profunzimilor.

Problema cea mare este cã trãind cu POVESTI despre Realitate, ne învârtim într-un cerc vicios. Desi avem impresia cã "crestem"... din moment ce avem atâtea povesti în capul nostru si... tot atâtea cuvinte si formule pioase pe buze...
A rãmâne la nivelul reprezentãrilor - utile pentru un timp, iar pentru unii de ne-depãsit - nu înseamnã nici o evolutie realã.

Sunt groaznicã, stiu...

Asa cum vã spuneam, site-ul este fãcut în paralel si pe mãsura clarificãrilor mele.




Duhul vrea să ia trup în noi.

Telul autorilor acestei carti este acela de a oferi oamenilor de azi o cale spirituala care se întemeiazã pe o lungã traditie, urcând pânã la Parintii desertului din secolul al IV-lea, dar care le este prezentatã într-un limbaj reînnoit, cel al secolului nostru - spune, în prefata cãrtii, arhimandritul Placide Deseille.



Aceasta nu este mai întâi de toate o carte, ci tatonările unei căutări, verificate, necontenit, prin experienţă. Sunt cuvintele unei vieţi. Cu mai mult de treizeci de ani în urmă, chemarea a fost fără întoarcere şi decisivă: „În adâncul tău tu eşti cu totul altul…” Aceasta a fost bulversarea. Rămânea de găsit Calea! Etapele se succedau dar mereu şi cu obstinaţie în aceeaşi direcţie: Tăcerea contemplativă. Numai ea ne repunea în faţa imperativului chemării înţelese şi a profunzimii promisiunilor ei. Omul este un adânc de mister uluitor care nu se realizează decât în şi prin contemplaţie, pe care nici o acţiune n-o poate înlocui. Tot ceea ce este şi tot ceea ce face omul este în dependenţă, directă şi totală, de acest Dincolo din adâncul nostru… – aşa începe această carte profundă şi foarte practică în acelaşi timp.

Autorii ei sunt deja cunoscuti publicului cititor din România prin cele douã cãrti traduse si publicate:
Rugãciunea lui Iisus, rugãciunea inimii - Editura Mitropolia Olteniei, 2007. Se poate obtine de (aici).
Dialog pe Calea initiaticã - Editura Herald, 2007. Se poate obtine de (aici).

Sunt cuvintele unei vieţi Această afirmaţie ar trebui să ne spună mult încã din capul locului… Rachel si Alphonse Goettmann sunt la momentul de faţă septuagenari… Şi totuşi sunt plini de elan, dornici să împărtăşească şi altora vindecarea posibilă. Pentru că omul zilelor noastre este suferind… şi nu ştie…

Omul suferă de a nu fi cel care este în adâncul lui.

Această „iniţiere în meditaţie” este în fapt o „iniţiere” în Om.
Este o invitaţie la bucurie în mijlocul unei lumi fără speranţă şi o chemare adresată Omului de a-şi descoperi adevărata sa Umanitate!

Am vrea să-L întâlnim pe Dumnezeu...
Dar cum să se petreacă întâlnirea dacă noi nu venim la întâlnire?
Îl căutăm în afara noastră. Şi El ne aşteaptă… în adâncul nostru…

Da, aceasta e descoperirea vieţii, marea descoperire a vietii noastre:
Suntem aşteptaţi în adâncul nostru la Sărbătoare, la Bucurie.
Suntem locuiţi şi nu ştim.
Suntem chemaţi şi nu auzim.
Şi nu auzim pentru că nu putem şi nu ştim să facem linişte în noi

Veniti si vedeti - este invitatia lui Iisus la fel de valabilã si azi.
El este viu aici si acum
; nu la modul istoric, sau simbolic, sau metaforic, sau "prin credintã"... Ci este o Realitate Vie pe care o putem experimenta aici si acum.
Este sfârsitul singurãtãtii noastre, al exilului nostru interior, al înstrãinãrii noastre.

De fapt noi suntem departe, pentru că suntem în afara noastră…
Omul s-a rupt de rădăcinile lui din divin, este „fără rădăcini” deci fără stabilitate şi despãrtit de Izvorul de Viaţă. Este asemenea unei ape stãtute.
Trăim de azi pe mâine, balansaţi între regrete şi speranţe. 
Ne doare singurãtatea si exilul în care ne simtim aruncati.
Încercãm sã ne depãsim durerea evadând din ea... altundeva, altcândva.
Si nu ne dãm seama cã fugim de noi însine...
Ne construim, pe bunã dreptate, un sistem de sigurantã pentru a supravietui. Dar temelia pe care construim se clatinã.

Căutăm răspuns şi leac pentru nostalgia care ne locuieşte dar tot în afara noastră. Pentru că funcţionăm invers de cum am fost concepuţi.
Ordinea „duh-suflet-trup” pentru care am fost concepuţi a fost inversată în „trup-suflet-duh”. Sufletul, întorcându-se spre duh şi, nemaigăsind acolo izvorul de viaţă, se întoarce spre trup pentru a se hrăni prin el iar trupul se întoarce spre cosmos. Şi toată natura cade pradă „foamei” nestăvilite din om… Pentru cã omului îi este foame de Dumnezeu...si nu stie...

Omul are nevoie de o transformare profundă, din adâncul fiinţei lui. El nu se poate sustrage chemării din adânc de a realiza asemănarea al cărei chip îl poartă ca o pecete în adâncul lui.
Omul este chemat sã se transforme si totuşi el nu are nici o putere asupra lui...
Transformarea se realizează însă prin aceastã relatie vie la care este invitat de Oaspetele Divin din el, asa cum mlădiţa nu trăieşte decât prin seva primită din Viţă.

Sarcina omului este aceea  de „a se lăsa făcut” de Dumnezeu.
Acest „a se lăsa făcut” este departe de a veni de la sine. Abandonarea încrezătoare si totală a omului în mâinile lui Dumnezeu nu este atât de simplă cum pare la prima vedere. Este o „pasivitate plinã de pasiune”… o pasivitate "activã" în cel mai înalt grad... Departe de a fi o resemnare este o dãruire de sine din bucurie... o deschidere a omului care îi permite lui Dumnezeu să lucreze liber în el. Si astfel este mai rodnicã decât orice altã activitate a omului.

Meditaţia este văzută aici ca o cale de transformare, este înţeleasă în sensul de „a fi condus spre centru”.

Pentru cã, altfel, ne transformãm fãrã sã stim si fãrã sã vrem, pe nesimtite, prin tot ceea ce se adunã în noi de-a lungul vietii... prin tot ceea ce îndurăm, prin tot ceea ce refulăm sau refuzăm să recunoaştem în sinea noastră.

Trãim dependenti de unii si nenorocind pe altii...


Frustrările vieţii, pe care nu ştim cum să le întâmpinăm, îşi sapă urme adânci în întreaga noastră fiinţă.
Agresivitatea şi depresia sunt simptome ale acestor răni netratate, nerecunoscute.
Suntem plini de intenţii bune: vrem să iertăm, să iubim, să trăim liniştiţi şi senini, fără teamă şi fără resentimente… De cele mai multe ori nu reuşim decât să ne proiectăm o umbră şi mai „stufoasă” pentru că ocolim adevărul din noi şi rezolvăm situaţiile prin evadare şi nu prin recunoaştere şi acceptare. Sau cãutãm sã facem bine pentru cã am fãcut rãu... O umbrã care, odatã si odatã, se va întoarce împotriva noastrã.

Dar meditatia ne pune faţã în faţã cu noi însine, cu stãrile noastre de înstrãinare.Cu simturile nu se poate trisa. Ne vom întâlni, la modul fizic, cu neiertarea, cu frica în faţa vieţii, cu resentimentele, cu mânia din noi. Vom constata cã suntem singuri, cã suntem închisi si cã nu putem ajunge la Cel care ne asteaptã...si la care vrem sã ajungem... Ca sã ne deschidem, va trebui sã le recunoastem pe numele lor adevãrat... si de multe ori aceasta va fi îndeajuns pentru a ne elibera si a ne putea încredinta Lui.

Meditaţia concentrează omul şi îl transformă. Il vindecã (chiar si la propriu).

Primele semne se aratã imediat... Este un nou mod de a privi viata si de a suporta problemele ei.Si încet încet vom vedea cum în locul temerii în faţa vieţii apare curajul, în locul neîncrederii în noi însine apare siguranţa de sine, în locul agitaţiei apare calmul, în locul închiderii faţã de oameni si a izolãrii apare deschiderea spre oameni: suntem liberi sã ne acceptãm pe noi în vulnerabilitatea noastrã si, ca urmare, suntem liberi sã-i acceptãm si pe ceilalti.
Suntem liberi sã fim rãniţi de ceilalţi. Dar suntem liberi si sã ne apãrãm demnitatea noastrã de om.
Suntem gata pentru orice ne-ar aduce ziua care începe... pentru cã ne-am încredinţat Celui care este în toţi si în toate. Putem întâmpina viaţa cu încredere si curaj, cu bucurie... "Aceasta este ziua pe care a fãcut-o Domnul ca sã ne bucurãm si sã ne veselim întrânsa"... Existã, chiar si în situaţiile cele mai dureroase, un fundal de bucurie dureroasã, inexprimabilã, cea mai de pret... Dumnezeu este acolo si, de aceea, bucuria este posibilã chiar si în mijlocul tragicului, este bucuria care ne ajutã sã traversãm "valea umbrei morţii" atunci când trebuie sã trecem pe acolo...

Dar... sunt doar primele semne... Este abia începutul unei Cãi ce trebuie sã continue si sã se aprofundeze mereu.

Departe de a viza o "realizare de sine" egoistã, ţinta meditaţiei este transformarea noastrã pentru a deveni transparenţi Fiinţei care vrea sã se exprime prin noi în existenţã, este responsabilitatea noastrã fundamentalã. Iar devenind transparenţi Fiinţei suntem deschisi spre toţi si spre toate, regãsim Fiinţa din noi în fiecare fiinţã omeneascã, în fiecare eveniment... Totul este plin de Dumnezeu...

Cartea de care vorbim este un ghid complet pentru cei care vor sã practice aceastã meditatie.
Totul este prevăzut acolo: de la respiraţia care favorizează deschiderea, acceptarea, la pozitia corpului, până la atitudinea în cotidian: cum să facem să păstrăm legătura cu profunzimea din noi pe parcursul zilei?

Adevãrata valoare a cãrtii o vor afla mai ales cei ajunsi la capãtul puterilor lor naturale. Pentru cã vor afla o Cale prin care sã strãbatã nefericirea si chiar sã o transforme, adoptând aceastã cale interioarã de transformare.

Ceea ce pretinde meditaţia este „să izbândească omul viu" şi aceasta „până la a-L vedea pe Dumnezeu".


Notã:
O prezentare generalã a antropologiei (viziunii asupra omului) la care se referã meditatia poate fi cititã în cartea Dialog pe Calea initiaticã - K.G. Durckheim in diaolg cu Alphonse Goettmann, Editura Herald, 2007.
Cei care se întreabã cu privire la sensul profund al vietii, aici gãsesc cel mai clar rãspuns... Pe scurt sunã cam asa: rostul omului este acela de a exprima Fiinta în existentã...
Cartea Dialog pe Calea initiaticã se poate comanda aici (www.edituraherald.ro)

Precizez cã nu am absolut nici un interes material legat de aceste douã cãrti pe care le recomand.


Salt la inceputul paginii