[ Pagina de START ]

[ Argument ]

[ Autori ]

[ Noutati ]

[Aforismul zilei]

[ Galerie FOTO ]

[ Alte resurse ]

[ Harta site ]

[ Linkuri ]

[ Recomanda unui prieten ]


ISTORIA inventãrii inspirate a metodei
Cei 12 Pasi pentru iesirea din dependentã
si a înfiintãrii asociatiei Alcoolicii Anonimi

Cele 12 etape pentru ieşirea din dependenţă
de Michel Geraud

Sursa articolului în francezã: site-ul revistei CLES, aici:
http://www.cles.com/enquetes/article/aa-les-12-etapes-pour-sortir-de-la-dependance

Toată lumea a auzit deja vorbindu-se despre Alcoolicii Anonimi şi despre rara lor aptitudine de eliberare din dependenţe. Dar ştiţi cum a apărut metoda Celor 12 paşi (aplicată azi pentru ieşirea din toxicomanie, bulimie etc)? Se întâmpla în timpul crizei din 1929, în plină nebunie prohibiţionistă. Ascultaţi povestea lui Bill şi a lui Bob…

Un congres mondial de spiritualitate care s-a ţinut la Chicago anul trecut califica Programul celor 12 paşi drept contribuţie majoră a Americii la spiritualitatea sec. XX. Statele Unite ne-au obişnuit, desigur, cu spiritul lor inovator, dar ca ele să poată oferi un „aport spiritual major” îi va uimi poate pe cei pentru care spiritualitatea este (prea adesea) sinonimă cu „vântul de răsărit” sau cu „Orientul etern”.

Astăzi, Alcoolicii Anonimi şi „Narcoticii Anonimi” împreună ţin, în lumea întreagă, peste o sută de mii de reuniuni pe săptămână – anonime şi gratuite!

Metoda lor este considerată în multe ţări ca realmente eficace în restabilirea persoanelor dependente de alcool sau de droguri, dar şi al celor dependente de jocuri, al persoanelor bulimice sau obsedate sexual etc.

Multe „centre de dezintoxicare” care utilizează metoda celor 12 paşi există, de asemenea, de mulţi ani deja în Statele Unite şi în Marea Britanie. Unul dintre primele centre de acest fel a fost deschis în Franţa în 1995.

Anonimii traversează fără dificultate barierele sociale, lingvistice, culturale, confesionale. În reţelele lor, se antrenează staruri de la Hollywood şi ţărani  din Vestul mijlociu, burghezi din arondismentul al XVI-lea şi muncitori de la periferie, de la agenţi comerciali la toxicomanii zonei. De la marinarul suedez la muzicianul andaluz, de la palestinian la israelian toţi împărtăşesc aceeaşi adeziune la programul celor 12 Paşi, unde nu este vorba numai de terapie comportamentală şi emoţională, ci mai ales de un nou mod de abordare a existenţei, o modalitate spirituală de a aborda existenţa.

Unii dintre voi aţi auzit deja  vorbindu-se despre „Alcoolicii Anonimi”, celebrii A.A. Dar cunoaşteţi originea acestei uimitoare asociaţii?

Întâlnirile miraculoase ale unui om remarcabil

Cei 12 Paşi au fost redactaţi în primăvara lui 1938 de către William Griffith Wilson, care urma să devină anonimul Bill W – pe care unii îl prezintă ca „Buddha american” şi care figurează în lista celor 100 de persoane, cele mai influente din America sec. XX. Aceşti faimoşi „paşi” au constituit rezultatul unei aventuri umane extraordinare, trăită de un tânăr şi strălucit agent comercial de pe Wall-Street care căuta să se smulgă din infernul alcoolului.

Traseul personal al lui Bill W este în sine o iniţiere: de la suferinţa distructivă la conştientizarea majoră care defineşte „trezirea”. În căutarea lui stăruitoare după o soluţie pentru a se opri din a bea, Bill W va face câteva întâlniri miraculoase, deşi cu totul întâmplătoare (dar „întâmplare” este adesea numele pe care îl ia Dumnezeu pentru a-şi păstra anonimatul). Aceste întâlniri sunt de trei tipuri: cu spiritualitatea, cu celălalt(alcoolicul), cu grupul.

Experienţa spirituală

Bill W a povestit iluminare sa în multe mesaje adresate alcoolicilor. În toamna lui 1933, el se afla în Towns Hospital din New York pentru o nouă cură de dezintoxicare. Ţara trăia atunci dificila experienţă a prohibiţiei care, pentru mulţi alcoolici, va reprezenta perioada de alcoolism cea mai intensă din timpurile moderne. Nici Bill nu a scăpat de această regulă.

În acest spital, lucrează dr. Silkworth care, pentru prima dată, ia în considerare tratarea alcoolismului ca pe o manifestare de alergie. Pentru persoanele atinde de această alergie, consumul alcoolului, sub orice formă ar fi, este strict exclus: „Odată creat obiceiul, scrie el, nu mai poate fi înfrânt. Se înlănţuie atunci pierderea încrederii în sine şi în umanitate. Din acest moment problemele se acumulează şi devin uimitor de dificil de rezolvat”.

Pentru prima dată, cineva vorbea despre alcoolism nu ca despre o lipsă de voinţă sau ca despre un defect moral, ci ca despre o maladie recunoscută. Acest discurs l-a frapat pe Bill W atât de mult încât el va face din recunoaşterea neputinţei alcoolicului în faţa alcoolului fundamentul primului din cei 12 Paşi, odată cu corolarul lui: abstinenţa totală – căci - cum spun A.A -: „Pentru noi, un pahar este prea mult, nici o mie nu vor mai fi îndeajuns!”

Dar această primă întâlnire nu este suficientă pentru a face din Bill W un abstinent. O forţă pe care el însuşi o descrie ca pe „o demenţă insidioasă” îl face să reia mereu primul pahar, în curând urmat de multe altele, care declanşează din nou procesul de teroare, de ură şi de gânduri suicidare.

Din nou iată-l încă o dată în spital, într-o stare de depresie cronică, aproape de nebunie. „Întunericul terifiant, scria el, a devenit total.”

Absenţa totală de credinţă şi de speranţă l-a adus la acest punct de non-întoarcere în care omul singur nu poate decât să exclame disperat: „Dacă există un dumnezeu, să se arate!”

Să-l ascultăm pe Bill descriindu-ne ce a urmat după acest ultim strigăt:

„Deodată, camera mea s-a aprins de o lumină albă indescriptibilă. Am fost cuprins de un extaz inefabil. Orice bucurie pe care o cunoscusem până atunci nu se putea compara cu aceasta… Stăteam pe vârful unui munte unde vârful sufla puternic. Un vânt, nu de aer, ci de spirit. Atunci a ţâşnit gândul scânteietor: „Tu eşti un om liber”. Nu ştiu cât timp am rămas în starea aceea, dar în cele din urmă, lumina şi extazul s-au risipit. Am văzut din nou peretele camerei mele. Cum deveneam din ce în ce mai calm, o mare pace mă invada; şi aceasta era însoţită de o senzaţie greu de descris. Am devenit intens de conştient de o Prezenţă care se asemăna unui adevărat ocean de viaţă spirituală”. Unii vor putea compara forţa şi frumuseţea acestei relatări cu ceea ce numim astăzi experienţe în apropierea morţii (NDE, EMI). Oricum ar fi, Bill Wilson, care avea atunci 39 de ani, nu a mai luat de atunci nici un pahar. Dar calea care îl va duce până la fondarea „Alcoolicilor Anonimi” este încă lungă, încărcată de încercări, de îndoieli şi de încântări.

Identificarea

O întâlnire a fost decisivă în restabilirea personală a lui Bill W şi în procesul care trebuia să-l ducă la crearea acestei metode: este vorba de întâlnirea cu Robert Holbrook Smith, mai cunoscut ca anonimul „Doctor Bob”, chirurg alcoolic şi co-fondator al A.A.

Circumstanţele acestei întâlniri au fost ele însele destul de extraordinare şi e greu să nu vezi aici semnul unei intervenţii providenţiale.

Bill W a fost foarte impresionat de iluminarea sa. Şi-a dat seama subit că o „vindecare de alcool” trebuie să treacă printr-o conştientizare de ordin spiritual. Această impresie i-a fost întărită de citirea unei cărţi de Wiliam James (unul din părinţii fondatori ai psihologiei americane), Varietăţile experienţei religioase. Aşa cum Bill va admite mai târziu, caracterul umanitar al acesteia s-a aliat atunci cu foarte noua lui spiritualitate, pentru a forma un compozit atât de ambiţios încât ar fi putut trece drept megalomanie: „M-am auzit imediat spunând că voi rezolva problema tuturor alcoolicilor din lume, cu toate că şansele de succes ale rezolvării acestei probleme erau cvasi nule de cinci mii de ani”.

Dar în holul hotelului May-flower (numele vasului Părinţilor  fondatori ai Statelor Unite!), la Akron, orăşel din Middle-West, Bill W a fost din nou bântuit de vechii săi demoni. Ceea ce l-a salvat de acest bar de hotel care scânteia la capătul coridorului şi de acest nou teribil „prim pahar”, a fost această idee foarte simplă: trebuie urgent să vorbească cu un alt alcoolic.

După multe telefoane, Bill a reuşit să obţină o întâlnire cu un medic, grav alcoolic şi el, care i-a spus că nu are decât câteva minute să-i acorde… De fapt, întâlnirea a durat zece ore. Ceea ce şi-au spus cei doi bărbaţi a rămas în anonimat. Dar ceea ce a rămas din această întâlnire este capital: este identificarea unui alcoolic cu un altul şi valoarea terapeutică fără egal a unei astfel de identificări.

Bill W tocmai l-a întâlnit pe dr. Bob, omul care urma să-l ajute să scrie cei 12 Paşi şi să întemeieze Alcoolicii Anonimi.

Grupul de la Oxford

După cum va spune el însuşi: „Traversam atunci o perioadă în care le predicam alcoolicilor, crezând că ei aveau nevoie de o experienţă spirituală spectaculoasă, asemănătoarea cu a mea”. Dr. Bob l-a ajutat să-şi corijeze tirul, arătându-i necesitatea conştientizării, mai întâi, de către alcoolic a „nevoii lui de alt bolnav alcoolic”. Bill a fost ajutat şi de către Dr. Silkworth, care găsea că el predica prea mult şi care credea că înainte de a vorbi de o „trezire spirituală” se cuvenea să se vorbească despre alcoolism şi să se spună că această boală îl condamnă pe cel în cauză la a deveni nebun sau la moarte. Venind de la un alt alcoolic, acest avertisment a avut şansa de a „fisura egourile tenace”. Mai târziu, această luare la cunoştinţă va marca trecerea de la Prima Etapă la a Doua Etapă. Pentru Bill W, aceasta a corespuns foarte exact cu propriul lui acces la cumpătare. Experienţa lui spirituală l-a apropiat astfel de grupul de la Oxford, o altă întâlnire care urma să aibă o importanţă capitală – pentru că aceasta l-a apropiat de dr. Bob, membru al acestui grup, dar mai ales pentru că aceasta îl punea în contact cu această idee, revoluţionară la acea vreme, a unui „grup de susţinere”, a unui grup de discuţie şi de apartenenţă, esenţial pentru a rupe izolarea şi a facilita exprimarea.

Creat în anii 20 de către un preot luteran, Dr. Frank Buchman, Grupul de la Oxford a cunoscut o anumită audienţă în America aflată în criză. Principiile care au prezidat la crearea lui au fost un evanghelism adaptat lumii moderne, care făcea apel la regulile comune tuturor religiilor şi care putea să se rezume astfel: „Puţină teologie, dar o onestitate absolută, o puritate absolută, o dezinteresare absolută şi o iubire absolută”. Având ca rezultat concret: ajutorul, căldura umană şi senzaţia de a părăsi indiferenţa care putea fi resimţită în grupurile clasice. Cu toate acestea, Grupul de la Oxford, în final, a eşuat ( în special cu alcoolicii). Examinarea motivelor eşecului nu au făcut decât să le confirme lui Bill W şi Dr. Bob justeţea ideii că grupurile de intra-ajutorare trebuiau să se bazeze pe identificarea unei problematici şi suferinţe comune. Rodul experienţei altor grupuri i-a condus în cele din urmă pe Bill W şi pe Dr. Bob la fondarea, în Akron, cu succesul care se cunoaşte, al primelor „grupuri de părtăşie” de alcoolici care se ajută unii pe alţii.

Cele şase Etape devin douăsprezece

Totul era atunci adunat pentru a trece la scrierea celor douăsprezece Etape despre care Dr. Bob va spune într-o zi: „Experienţa urma să ne arate că aceste Etape erau de o importanţă capitală pentru abstinenţă. Or, noi ajunseserăm să fim abstinenţi. Deci trebuia să le avem în noi deja… dar nu într-un mod precis şi tangibil”.

Bill şi Dr. Bob au început printr-un „program de şase Etape”, care rezumau experienţele lor comune şi care reflectau influenţele venite de la Grupul de la Oxford, ale lucrărilor lui Wiliam James şi ale lui C. Jung, cât şi ale preţioaselor colaborări ale tuturor celor care au fost în jurul lui Bill şi Dr. Bob de când aceştia lucrau împreună. Dar aceştia din urmă erau nemulţumiţi. Încă o dată s-a manifestat o inspiraţie sau o „prezenţă” superioară: Bill W urma, într-adevăr, să redacteze cele 12 Etape ca şi „ghid”. Întins pe un pat, el a scris dintr-un suflu o primă ciornă, la care n-a adus practic nici o schimbare. Când a recitit ceea ce a scris, el a observat: „Numărând etapele, îmi dau seama că sunt 12! Cifră simbolică de prim rang”.

Cele 12 Etape ( a se vedea mai jos) nu s-au schimbat de la sfârşitul anilor 30. Ele au fost pur şi simplu transferate de la problema alcoolului la cea a drogului, apoi a bulimiei, a jocurilor, a sexului…, urmând ca ceea ce fiecare identifica drept „neputinţa în faţa comportamentelor distructive induse de dependenţă”.

Nu trebuie să ne imaginăm că aceste etape pot fi străbătute cu uşurinţă. În 1993, revista Nouvelles Clés a publicat un articol pe acest subiect (Seropozitivitatea mi-a trezit sufletul, nr. A 27). O ex-heroinomană povestea acolo cum Anonimii au smuls-o din ghearele drogului. După 2 ani, ea era doar la etapa a şasea. O adevărată iniţiere. Terapiile oficiale nu ating decât nivelele cele mai materiale. Un ex-alcoolic: „Fizicul singur, nu era prea grav. Adevărata tară era în spiritul meu. Odinioară, am avut alergie la căpşuni. Dar niciodată nu am avut nevoie de ‚Mâncătorii de căpşuni anonimi!’”

Cele 12 Etape

1-     Noi am admis că suntem neputincioşi în faţa alcoolului şi că vieţile noastre au devenit incontrolabile.

2-     Noi am ajuns la convingerea că o Putere superioară nouă înşine ar putea să ne explice motivul (rendre la raison).

3-     Noi am decis să ne încredinţăm voinţele şi vieţile în grija lui Dumnezeu aşa cum îl înţelegem fiecare.

4-     Noi am procedat cu curaj la un minuţios inventar moral al nostru înşine.

5-     I-am mărturisit lui Dumnezeu, nouă înşine şi unei alte fiinţe umane natura exactă a greşelilor noastre.

6-     Suntem complet pregătiţi ca Dumnezeu să elimine defectele noastre de caracter.

7-     I-am cerut cu umilinţă lui Dumnezeu să facă să dispară deficienţele noastre.

8-     Am întocmit lista cu toate persoanele pe care le-am lezat şi am decis să le cerem iertare.

9-     Am reparat personal greşelile noastre faţă de aceste persoane, de fiecare dată când puteam să o facem, fără a le dăuna sau a aduce prejudiciu altora.

10- Am continuat inventarul nostru personal şi am admis prompt greşelile nostre de îndată ce le-am descoperit.

11- Am căutat prin rugăciune şi meditaţie să ameliorăm contactul nostru conştient cu Dumnezeu aşa cum îl înţelegem fiecare, rugându-l doar să ne facă cunoscută Voinţa sa şi să ne dea puterea de a o pune îndeplini.

12- Datorită acestor 12 etape, noi am cunoscut o trezire spirituală; am încercat să transmitem acest mesaj alcoolicilor şi să aplicăm aceste principii în toate domeniile vieţii noastre.

 


Salt la inceputul paginii