ISTORIA inventãrii inspirate
a metodei
Cei 12 Pasi pentru iesirea din dependentã
si a înfiintãrii asociatiei Alcoolicii
Anonimi
Cele 12 etape pentru ieşirea din dependenţă
de Michel Geraud
Sursa articolului în francezã: site-ul revistei CLES,
aici:
http://www.cles.com/enquetes/article/aa-les-12-etapes-pour-sortir-de-la-dependance
Toată lumea a auzit deja vorbindu-se despre
Alcoolicii Anonimi şi despre rara lor aptitudine de eliberare
din dependenţe. Dar ştiţi cum a apărut metoda
Celor 12 paşi (aplicată azi pentru ieşirea din
toxicomanie, bulimie etc)? Se întâmpla în timpul crizei din 1929,
în plină nebunie prohibiţionistă. Ascultaţi
povestea lui Bill şi a lui Bob…
Un congres mondial de spiritualitate care s-a ţinut
la Chicago anul trecut califica Programul celor 12 paşi drept
contribuţie majoră a Americii la spiritualitatea sec.
XX. Statele Unite ne-au obişnuit, desigur, cu spiritul lor
inovator, dar ca ele să poată oferi un „aport spiritual
major” îi va uimi poate pe cei pentru care spiritualitatea este
(prea adesea) sinonimă cu „vântul de răsărit” sau
cu „Orientul etern”.
Astăzi, Alcoolicii Anonimi şi „Narcoticii
Anonimi” împreună ţin, în lumea întreagă, peste
o sută de mii de reuniuni pe săptămână – anonime
şi gratuite!
Metoda lor este considerată în multe ţări
ca realmente eficace în restabilirea persoanelor dependente de
alcool sau de droguri, dar şi al celor dependente de jocuri,
al persoanelor bulimice sau obsedate sexual etc.
Multe „centre de dezintoxicare” care utilizează
metoda celor 12 paşi există, de asemenea, de mulţi
ani deja în Statele Unite şi în Marea Britanie. Unul dintre
primele centre de acest fel a fost deschis în Franţa în 1995.
Anonimii traversează fără dificultate
barierele sociale, lingvistice, culturale, confesionale. În reţelele
lor, se antrenează staruri de la Hollywood şi ţărani
din Vestul mijlociu, burghezi din arondismentul al XVI-lea şi
muncitori de la periferie, de la agenţi comerciali la toxicomanii
zonei. De la marinarul suedez la muzicianul andaluz, de la palestinian
la israelian toţi împărtăşesc aceeaşi
adeziune la programul celor 12 Paşi, unde nu este vorba numai
de terapie comportamentală şi emoţională,
ci mai ales de un nou mod de abordare a existenţei, o modalitate
spirituală de a aborda existenţa.
Unii dintre voi aţi auzit deja vorbindu-se
despre „Alcoolicii Anonimi”, celebrii A.A. Dar cunoaşteţi
originea acestei uimitoare asociaţii?
Întâlnirile miraculoase ale unui om remarcabil
Cei 12 Paşi au fost redactaţi în primăvara
lui 1938 de către William Griffith Wilson, care urma să
devină anonimul Bill W – pe care unii îl prezintă ca
„Buddha american” şi care figurează în lista celor 100
de persoane, cele mai influente din America sec. XX. Aceşti
faimoşi „paşi” au constituit rezultatul unei aventuri
umane extraordinare, trăită de un tânăr şi
strălucit agent comercial de pe Wall-Street care căuta
să se smulgă din infernul alcoolului.
Traseul personal al lui Bill W este în sine o iniţiere:
de la suferinţa distructivă la conştientizarea
majoră care defineşte „trezirea”. În căutarea lui
stăruitoare după o soluţie pentru a se opri din
a bea, Bill W va face câteva întâlniri miraculoase, deşi
cu totul întâmplătoare (dar „întâmplare” este adesea numele
pe care îl ia Dumnezeu pentru a-şi păstra anonimatul).
Aceste întâlniri sunt de trei tipuri: cu spiritualitatea, cu celălalt(alcoolicul),
cu grupul.
Experienţa spirituală
Bill W a povestit iluminare sa în multe mesaje
adresate alcoolicilor. În toamna lui 1933, el se afla în Towns
Hospital din New York pentru o nouă cură de dezintoxicare.
Ţara trăia atunci dificila experienţă a prohibiţiei
care, pentru mulţi alcoolici, va reprezenta perioada de alcoolism
cea mai intensă din timpurile moderne. Nici Bill nu a scăpat
de această regulă.
În acest spital, lucrează dr. Silkworth care,
pentru prima dată, ia în considerare tratarea alcoolismului
ca pe o manifestare de alergie. Pentru persoanele atinse de această
alergie, consumul alcoolului, sub orice formă ar fi, este
strict exclus: „Odată creat obiceiul, scrie el, nu mai poate
fi înfrânt. Se înlănţuie atunci pierderea încrederii
în sine şi în umanitate. Din acest moment problemele se acumulează
şi devin uimitor de dificil de rezolvat”.
Pentru prima dată, cineva vorbea despre alcoolism
nu ca despre o lipsă de voinţă sau ca despre un
defect moral, ci ca despre o maladie recunoscută. Acest discurs
l-a frapat pe Bill W atât de mult încât el va face din recunoaşterea
neputinţei alcoolicului în faţa alcoolului fundamentul
primului din cei 12 Paşi, odată cu corolarul lui: abstinenţa
totală – căci - cum spun A.A -: „Pentru noi, un pahar
este prea mult, nici o mie nu vor mai fi îndeajuns!”
Dar această primă întâlnire nu este suficientă
pentru a face din Bill W un abstinent. O forţă pe care
el însuşi o descrie ca pe „o demenţă insidioasă”
îl face să reia mereu primul pahar, în curând urmat de multe
altele, care declanşează din nou procesul de teroare,
de ură şi de gânduri suicidare.
Din nou iată-l încă o dată în spital,
într-o stare de depresie cronică, aproape de nebunie. „Întunericul
terifiant, scria el, a devenit total.”
Absenţa totală de credinţă
şi de speranţă l-a adus la acest punct de non-întoarcere
în care omul singur nu poate decât să exclame disperat: „Dacă
există un dumnezeu, să se arate!”
Să-l ascultăm pe Bill descriindu-ne ce
a urmat după acest ultim strigăt:
„Deodată, camera mea s-a aprins de o lumină
albă indescriptibilă. Am fost cuprins de un extaz inefabil.
Orice bucurie pe care o cunoscusem până atunci nu se putea
compara cu aceasta… Stăteam pe vârful unui munte unde vântul
sufla puternic. Un vânt, nu de aer, ci de spirit. Atunci a ţâşnit
gândul scânteietor: „Tu eşti un om liber”. Nu ştiu cât
timp am rămas în starea aceea, dar în cele din urmă,
lumina şi extazul s-au risipit. Am văzut din nou peretele
camerei mele. Cum deveneam din ce în ce mai calm, o mare pace
mă invada; şi aceasta era însoţită de o senzaţie
greu de descris. Am devenit intens de conştient de o Prezenţă
care era asemenea unui adevărat ocean de viaţă
spirituală”. Unii vor putea compara forţa şi frumuseţea
acestei relatări cu ceea ce numim astăzi experienţe
în apropierea morţii (NDE, EMI). Oricum ar fi, Bill Wilson,
care avea atunci 39 de ani, nu a mai luat de atunci nici un pahar.
Dar calea care îl va duce până la fondarea „Alcoolicilor
Anonimi” este încă lungă, încărcată de încercări,
de îndoieli şi de încântări.
Identificarea
O întâlnire a fost decisivă în restabilirea
personală a lui Bill W şi în procesul care trebuia să-l
ducă la crearea acestei metode: este vorba de întâlnirea
cu Robert Holbrook Smith, mai cunoscut ca anonimul „Doctor Bob”,
chirurg alcoolic şi co-fondator al A.A.
Circumstanţele acestei întâlniri au fost ele
însele destul de extraordinare şi e greu să nu vezi
aici semnul unei intervenţii providenţiale.
Bill W a fost foarte impresionat de iluminarea
sa. Şi-a dat seama subit că o „vindecare de alcool”
trebuie să treacă printr-o conştientizare de ordin
spiritual. Această impresie i-a fost întărită de
citirea unei cărţi de Wiliam James (unul din părinţii
fondatori ai psihologiei americane), Varietăţile
experienţei religioase. Aşa cum Bill va admite mai
târziu, caracterul umanitar al acesteia s-a aliat atunci cu foarte
noua lui spiritualitate, pentru a forma un compozit atât de ambiţios
încât ar fi putut trece drept megalomanie: „M-am auzit imediat
spunând că voi rezolva problema tuturor alcoolicilor din
lume, cu toate că şansele de succes ale rezolvării
acestei probleme erau cvasi nule de cinci mii de ani”.
Dar în holul hotelului May-flower (numele vasului
Părinţilor fondatori ai Statelor Unite!), la Akron,
orăşel din Middle-West, Bill W a fost din nou bântuit
de vechii săi demoni. Ceea ce l-a salvat de acest bar de
hotel care scânteia la capătul coridorului şi de acest
nou teribil „prim pahar”, a fost această idee foarte simplă:
trebuie urgent să vorbească cu un alt alcoolic.
După multe telefoane, Bill a reuşit să
obţină o întâlnire cu un medic, grav alcoolic şi
el, care i-a spus că nu are decât câteva minute să-i
acorde… De fapt, întâlnirea a durat zece ore. Ceea ce şi-au
spus cei doi bărbaţi a rămas în anonimat. Dar ceea
ce a rămas din această întâlnire este capital: este
identificarea unui alcoolic cu un altul şi valoarea terapeutică
fără egal a unei astfel de identificări.
Bill W tocmai l-a întâlnit pe dr. Bob, omul care
urma să-l ajute să scrie cei 12 Paşi şi să
întemeieze Alcoolicii Anonimi.
Grupul de la Oxford
După cum va spune el însuşi: „Traversam
atunci o perioadă în care le predicam alcoolicilor, crezând
că ei aveau nevoie de o experienţă spirituală
spectaculoasă, asemănătoarea cu a mea”. Dr. Bob
l-a ajutat să-şi corijeze tirul, arătându-i necesitatea
conştientizării, mai întâi, de către alcoolic a
„nevoii lui de alt bolnav alcoolic”. Bill a fost ajutat şi
de către Dr. Silkworth, care găsea că el predica
prea mult şi care credea că înainte de a vorbi de o
„trezire spirituală” se cuvenea să se vorbească
despre alcoolism şi să se spună că această
boală îl condamnă pe cel în cauză la a deveni nebun
sau la moarte. Venind de la un alt alcoolic, acest avertisment
a avut şansa de a „fisura egourile tenace”. Mai târziu, această
luare la cunoştinţă va marca trecerea de la Prima
Etapă la a Doua Etapă. Pentru Bill W, aceasta a corespuns
foarte exact cu propriul lui acces la cumpătare. Experienţa
lui spirituală l-a apropiat astfel de grupul de la Oxford,
o altă întâlnire care urma să aibă o importanţă
capitală – pentru că aceasta l-a apropiat de dr. Bob,
membru al acestui grup, dar mai ales pentru că aceasta îl
punea în contact cu această idee, revoluţionară
la acea vreme, a unui „grup de susţinere”, a unui grup de
discuţie şi de apartenenţă, esenţial
pentru a rupe izolarea şi a facilita exprimarea.
Creat în anii 20 de către un preot luteran,
Dr. Frank Buchman, Grupul de la Oxford a cunoscut o anumită
audienţă în America aflată în criză. Principiile
care au prezidat la crearea lui au fost un evanghelism adaptat
lumii moderne, care făcea apel la regulile comune tuturor
religiilor şi care putea să se rezume astfel: „Puţină
teologie, dar o onestitate absolută, o puritate absolută,
o dezinteresare absolută şi o iubire absolută”.
Având ca rezultat concret: ajutorul, căldura umană şi
senzaţia de a părăsi indiferenţa care putea
fi resimţită în grupurile clasice. Cu toate acestea,
Grupul de la Oxford, în final, a eşuat ( în special cu alcoolicii).
Examinarea motivelor eşecului nu au făcut decât să
le confirme lui Bill W şi Dr. Bob justeţea ideii că
grupurile de intra-ajutorare trebuiau să se bazeze pe identificarea
unei problematici şi suferinţe comune. Rodul experienţei
altor grupuri i-a condus în cele din urmă pe Bill W şi
pe Dr. Bob la fondarea, în Akron, cu succesul care se cunoaşte,
al primelor „grupuri de părtăşie” de alcoolici
care se ajută unii pe alţii.
Cele şase Etape devin douăsprezece
Totul era atunci adunat pentru a trece la scrierea
celor douăsprezece Etape despre care Dr. Bob va spune într-o
zi: „Experienţa urma să ne arate că aceste Etape
erau de o importanţă capitală pentru abstinenţă.
Or, noi ajunseserăm să fim abstinenţi. Deci trebuia
să le avem în noi deja… dar nu într-un mod precis şi
tangibil”.
Bill şi Dr. Bob au început printr-un „program
de şase Etape”, care rezumau experienţele lor comune
şi care reflectau influenţele venite de la Grupul de
la Oxford, ale lucrărilor lui Wiliam James şi ale lui
C. Jung, cât şi ale preţioaselor colaborări ale
tuturor celor care au fost în jurul lui Bill şi Dr. Bob de
când aceştia lucrau împreună. Dar aceştia din urmă
erau nemulţumiţi. Încă o dată s-a manifestat
o inspiraţie sau o „prezenţă” superioară:
Bill W urma, într-adevăr, să redacteze cele 12 Etape
ca şi „ghid”. Întins pe un pat, el a scris dintr-un suflu
o primă ciornă, la care n-a adus practic nici o schimbare.
Când a recitit ceea ce a scris, el a observat: „Numărând
etapele, îmi dau seama că sunt 12! Cifră simbolică
de prim rang”.
Cele 12 Etape ( a se vedea mai jos) nu s-au schimbat
de la sfârşitul anilor 30. Ele au fost pur şi simplu
transferate de la problema alcoolului la cea a drogului, apoi
a bulimiei, a jocurilor, a sexului…, urmând ca ceea ce fiecare
identifica drept „neputinţa în faţa comportamentelor
distructive induse de dependenţă”.
Nu trebuie să ne imaginăm că aceste
etape pot fi străbătute cu uşurinţă.
În 1993, revista Nouvelles Clés
a publicat un articol pe acest subiect (Seropozitivitatea mi-a
trezit sufletul, nr. A 27). O ex-heroinomană povestea
acolo cum Anonimii au smuls-o din ghearele drogului. După
2 ani, ea era doar la etapa a şasea. O adevărată
iniţiere. Terapiile oficiale nu ating decât nivelele cele
mai materiale. Un ex-alcoolic: „Fizicul singur, nu era prea grav.
Adevărata tară era în spiritul meu. Odinioară,
am avut alergie la căpşuni. Dar niciodată nu am
avut nevoie de ‚Mâncătorii de căpşuni anonimi!’”
Cele 12 Etape
1-
Noi am admis că suntem neputincioşi în faţa alcoolului
şi că vieţile noastre au devenit incontrolabile.
2-
Noi am ajuns la convingerea că o Putere superioară nouă
înşine ar putea să ne explice motivul (rendre la
raison).
3-
Noi am decis să ne încredinţăm voinţele şi vieţile
în grija lui Dumnezeu aşa cum îl înţelegem fiecare.
4-
Noi am procedat cu curaj la un minuţios inventar moral al nostru
înşine.
5-
I-am mărturisit lui Dumnezeu, nouă înşine şi unei
alte fiinţe umane natura exactă a greşelilor noastre.
6-
Suntem complet pregătiţi ca Dumnezeu să elimine defectele
noastre de caracter.
7-
I-am cerut cu umilinţă lui Dumnezeu să facă să
dispară deficienţele noastre.
8-
Am întocmit lista cu toate persoanele pe care le-am lezat şi am decis
să le cerem iertare.
9-
Am reparat personal greşelile noastre faţă de aceste persoane,
de fiecare dată când puteam să o facem, fără
a le dăuna sau a aduce prejudiciu altora.
10- Am continuat inventarul nostru personal şi am admis prompt greşelile
nostre de îndată ce le-am descoperit.
11- Am căutat prin rugăciune şi meditaţie să ameliorăm
contactul nostru conştient cu Dumnezeu aşa cum îl înţelegem
fiecare, rugându-l doar să ne facă cunoscută Voinţa
sa şi să ne dea puterea de a o pune îndeplini.
12- Datorită acestor 12 etape, noi am cunoscut o trezire spirituală;
am încercat să transmitem acest mesaj alcoolicilor şi
să aplicăm aceste principii în toate domeniile vieţii
noastre.
Traducerea din francezã îmi apartine,
V.J.
Pe aceeasi temã :
Un fragment din cartea
Pasii transformãrii. Un preot ortodox
vorbeste despre cei 12 pasi
de Părintele Meletios Webber
puteti citi aici
Salt la inceputul paginii
