Traducere din limba engleză şi note
Nicoleta Amariei şi Claudia Varga
Editura Kolos
Iaşi – 2008

O istorie a înfiintãrii AL ANON si a celor 12 pasi poate fi cititã pe acest site aici

CUVÂNT ÎNAINTE

Sunt cu adevărat recunoscător să am ocazia de a vă recomanda această carte a Pr. Meletios, preţiosul meu prieten de mai bine de treizeci de ani. Cartea mi-a arătat multe lucruri despre Comunitatea Alcoolicilor  Anonimi – cu care, personal, nu am intrat în contact –, precum şi multe alte lucruri despre mine însumi. Din câte ştiu, e pentru prima dată când o astfel de carte a fost scrisă de un preot ortodox.

Pr. Meletios oferă un răspuns convingător unei întrebări frecvent adresată. Se pune întrebarea dacă un creştin ortodox poate să caute ajutor în AA în acelaşi timp în care îi rămâne pe deplin loial bisericii? Nu ar trebui mai degrabă să ne punem încrederea în Tainele Spovedaniei, Mirungerii (Evchelaion) şi Sfintei Împărtăşanii, precum şi în sfatul şi rugăciunile duhovnicului nostru? De ce să căutăm ajutor în altă parte? Înseamnă asta o lipsă de credinţă? Răspunsul Pr. Meletios – şi eu sunt de acord cu el – este că apartenenţa la AA nu contrazice şi nu minimalizează cu nimic apartenenţa la biserică. E destul de simplu. Cele două nu sunt rivale, nu sunt în competiţie; AA-ul nu pretinde că este o biserică sau o religie. Aşa cum subliniază şi Pr. Meletios, cei Doisprezece Paşi „nu vor înlocui niciodată Evanghelia ca şi chemare a lui Hristos”. Întâlnirile AA-ului nu sunt în nici un fel un substitut pentru participarea la viaţa liturgică a Bisericii.

Apartenenţa la AA nu ne va face să fim mai puţin ortodocşi, sau mai puţin catolici, sau mai puţin orice altceva suntem. Ce poate să facă AA-ul – ce a făcut de fapt pentru nenumăraţi credincioşi creştini – e că le dă posibilitatea de a-şi trăi pe deplin credinţa şi de a experimenta puterea Tainelor într-un mod pe care altfel nu l-ar fi crezut posibil. Pentru că din nou, şi din nou, aceasta a fost experienţa a multe mii, dacă nu milioane de oameni care s-au adresat AA-ului: funcţionează. Amestecul său aparte de spiritualitate şi pragmatism s-a dovedit remarcabil de eficient în lumea contemporană. Însă regulile AA-ului, deşi simple, cu siguranţă nu sunt uşoare.

Pr. Meletios ne atrage atenţia asupra unor puncte comune între AA şi tradiţia ortodoxă. Şi eu am observat în special trei lucruri pe care AA-ul le are în comun cu o carte căreia i-am devotat multe mii de ore ca şi traducător, Filocalia. În felul ei specific, fiecare dintre acestea ne spune:

1. Trăieşte în prezent: „Iată acum vremea potrivită, iată acum ziua mântuirii.” (2 Corinteni 6, 2). Putem lua decizii doar în momentul prezent şi putem să Îl întâlnim pe Dumnezeu doar în momentul prezent. Aşa cum insistă membrii AA, „Fiecare zi la rândul ei”.

2. Nimeni nu se mântuieşte singur: „Unul altuia ne suntem mădulare” (Efeseni 4, 25). Dacă Filocalia vorbeşte mai mult despre o paternitate şi o maternitate spirituală, comunitatea AA-ului se bazează pe fraternitatea spirituală. Însă principiul fundamental este acelaşi. Folosind cuvintele Pr. Meletios, "acţiunea pretinde interacţiunea”. Suntem tămăduiţi prin împărtăşirea experienţei noastre unii cu ceilalţi, prin ascultarea reciprocă.

3. Depindem de o Putere superioară nouă înşine: „Fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 5). Sunt puţine – dacă sunt – din cuvintele lui Hristos care să fie citate de Filocalie mai des decât aceasta. În orice situaţie ne vom spune, folosind cuvintele Pr. Meletios, „Eu nu pot, Dumnezeu poate, am să Îl las pe El”. Ca şi teologia ortodoxă, AA-ul gândeşte în termeni de sinergie, de cooperare creativă între harul lui Dumnezeu şi libertatea umană.

Ceea ce face Dumnezeu este incomparabil mai măreţ decât ce facem noi, însă implicarea activă a liberului nostru arbitru este esenţială. Pentru că, aşa cum ne aminteşte Pr. Meletios, căinţa (ca şi iertarea) nu e un sentiment, ci o decizie.

Iată o carte care îi va ajuta pe mulţi dintre cei care, din câte ştiu ei, nu sunt alcoolici. Pentru că sunt multe feluri de dependenţe dincolo de cea de alcool, care dintre noi poate pretinde că e complet liber faţă de toate slăbiciunile adictive? Este o carte smerită şi realistă, plină de speranţă, care stă mărturie nesfârşitei răbdări şi îndurări a lui Dumnezeu. Să o citim cu duhul umilinţei şi cercetării de sine, iar ea va vorbi inimilor şi voinţei noastre.

Episcopul KALLISTOS de Diokleia
Sfânta Mănăstire Sf. Ioan Teologul
Patmos

Capitolul 5

Spiritualitatea şi Religia

CEI MAI MULŢI OAMENI, FIE CĂ SUNT RELIGIOŞI SAU NU, folosesc cuvintele ‘religios’ şi ‘spiritual’ ca şi cum s-ar referi cam la acelaşi lucru. Astfel, expresiile de persoană ‘religioasă’ şi persoană ‘spirituală’ pot fi interpretate ca având aproximativ acelaşi înţeles.

În concepţia Comunităţii Alcoolicilor Anonimi, diferenţa dintre ‘religios’ şi ‘spiritual’ este atât de mare încât cuvintele nu pot fi confundate. În timp ce aceşti doi termeni sunt legaţi, ei se referă totodată la două lucruri distincte, iar această diferenţă este crucială în misiunea AA [n.teol.6].

Singurul scop al AA-ului este de a-i ajuta pe alcoolicii care încă mai suferă; nu încearcă să-şi impună punctele de vedere, nu încearcă să convingă pe nimeni de nimic. AA-ul nu caută să fie în dialog cu nimeni, decât dacă este vorba de transmiterea mesajului către “alcoolici care mai suferă încă”, care pot fi găsiţi mai aproape sau mai departe. Ceea ce face AA-ul este extrem de dificil, şi pentru a avea succes, trebuie să se concentreze asupra misiunii şi să se rezume la sarcina pe care o are de îndeplinit. Misiunea lui nu este de a educa întreaga lume despre alcoolism, ci de a transmite mesajul abstinenţei către alcoolicii care mai beau încă.

AA-ul nu încearcă să educe pe nimeni, cu excepţia propriilor membri. Cu toate astea dacă cineva din exterior doreşte să înţeleagă ce vrea să facă AA-ul, e necesar să înţeleagă principiile de bază ale filosofiei AA şi felul în care AA-ul le foloseşte. Altfel, semnificaţia programului de recuperare nu va fi niciodată înţeleasă pe deplin. Cei care doresc să folosească cei Doisprezece Paşi pentru propriul progres personal, trebuie să fie conştienţi de anumite aspecte pentru a putea lua o decizie.

Viaţa şi practica Bisericii Ortodoxe, împreună cu dogmele, rugăciunile oficiale, Scriptura, principiile şi canoanele formează un întreg care îi păstrează şi organizează viaţa în acelaşi timp. În interiorul bisericii există o legătură neîntreruptă între lucrurile pentru care ne rugăm şi cele pe care le credem, iar această experienţă holistă înseamnă că, de cele mai multe ori, nu e necesar să facem o distincţie între religie şi spiritualitate [n.teol. 7].

Însă, o astfel de distincţie e necesară pentru ca AA-ul să-şi poată îndeplini sarcinile şi pentru a-şi pune mesajul la dispoziţia oricui are nevoie de el. (“În tradiţia ortodoxă, această diferenţiere nu e făcută de obicei, însă AA-ul a considerat că e de folos să discute separat despre religie şi despre spiritualitate. Datorită numeroaselor tradiţii religioase existente în America, confuzia datorată discutării unor aspecte religioase în cadrul întâlnirilor AA era prea mare, dat fiind că accentul programului cade pe alcoolism.

Pentru a servi scopului său, AA-ul a găsit ca fiind util să discute separat despre cele două concepte înrudite ale religiei şi spiritualităţii şi să se concentreze în mod diferit asupra fiecăruia dintre ele. Au făcut acest lucru pentru a se putea concentra pe ajutarea alcoolicilor şi pentru a evita discuţiile contradictorii pe aceste teme.” – Nota editorului).

În termeni foarte simpli, iată câteva afirmaţii pe care mulţi membri AA le-ar considera acceptabile:

• Religia şi spiritualitatea sunt două concepte înrudite, însă fiecare are un focus diferit.

• Religia (în general) e interesată de Persoana lui Dumnezeu; spiritualitatea se ocupă de ceea ce face Dumnezeu. (“AA-ul nu se preocupă de Persoana lui Dumnezeu ci mai degrabă de cunoaşterea Lui din lucrările Sale, pentru a primi harul care este esenţial în recuperare”. – Nota editorului)

• Religia are o importantă dimensiune istorică; spiritualitatea se concentrează mai mult asupra momentului prezent.

• Religia are deseori un caracter contemplativ; spiritualitatea e în întregime practică.

• Religia se concentrează asupra relaţiei lui Dumnezeu cu omenirea; spiritualitatea se concentrează asupra relaţiei unei persoane cu Dumnezeu.

• Religia se ocupă cu relaţia lui Dumnezeu cu universul; spiritualitatea se ocupă cu modul în care o persoană îşi vede propriul loc în univers.

Pentru a ne asigura că această discuţie nu devine prea teoretică, ar fi bine să analizăm aceste concepte în viaţa de zi cu zi.

Atunci când un alcoolic se îndreaptă spre Dumnezeu, se întâlneşte cu un vechi adversar. Rugăciunile alcoolicului, spuse mult timp în singurătate şi disperare, nu au primit răspuns, cel puţin într-o formă pe care el e pregătit să o accepte. Resentimentele pe care le are faţă de Dumnezeu, şi cei mai mulţi dintre alcoolici le au, fac foarte anevoioasă întâlnirea cu Dumnezeu, chiar dincolo de aburii alcoolului.

Orice idee ar avea despre Dumnezeu din copilărie, rezultate din educaţia lui, din adolescenţă, toate trebuie re-ordonate, din moment ce totul la alcoolic a devenit parte din boala lui. Toate ideile pe care le are despre Dumnezeu – din copilărie, din şcoală, din adolescenţă –  trebuie revizuite pentru că şi acestea au fost afectate de boala lui.

Dependenţa în general, şi alcoolismul în special, prezintă o ruptură fundamentală între noţiunea de sine şi cea de Dumnezeu, şi chiar între orice relaţie a sinelui şi cu restul universului. Alcoolicul a pierdut orice conştientizare vagă a apartenenţei la univers. El se simte total izolat şi nu percepe ideea de „cauzǎ şi efect” care face parte din perspectiva fiecărui om asupra lumii. Indiferent de ce face, viaţa alcoolicului pare sǎ meargă din rău în mai rău. Uneori îşi dă seama că deşi luptă tot mai mult viaţa lui devine tot mai rea.

Pentru a se face bine, toatǎ gândirea lui, inclusiv cea despre Dumnezeu, trebuie schimbată şi reclǎditǎ din ruine.

Acţiunea de îndepărtare a tot ceea ce „gândeşte” cǎ ştie nu poate fi fǎcutǎ într-o manierǎ foarte directǎ. E imposibil sǎ îi luǎm creierul, sǎ îl spǎlǎm şi sǎ i-l punem înapoi. Chiar dacă aşa ceva ar fi posibil, va lupta împotriva ei din toate puterile. În realitatea vieţii de alcoolic, nu existǎ nimic stabil, nimic benign, nimic care sǎ îl liniştească; lumea lui e una în care pentru a suporta durere e nevoie de un control de fier asupra fiecărui aspect al vieţii. De aceea nu poţi sǎ-i spui unui om care ţine la realitatea lui cu o îndârjire de fier, cǎ trebuie să renunţe pur şi simplu la băut. Pentru el aşa ceva pare sinucidere purǎ. Ai putea la fel de bine sǎ îi spui sǎ nu mai respire.

Poţi însă să îi ceri sǎ admitǎ cǎ viaţa lui este lipsitǎ de control şi cǎ este neputincios în faţa alcoolului. Ciudat, e capabil sǎ facǎ acest lucru, iar ego-ul bolnav renunţă la pretenţia de a se juca de-a Dumnezeu. Acesta este Pasul Unu. Dintre toate posibilele combinaţii de cuvinte din limba englezǎ, aceste douǎ expresii sunt singurele care îi vor permite alcoolicului sǎ se elibereze de ştreangul din jurul gâtului sǎu.

În acest moment, orice concept poate înlocui concepţia bolnavǎ despre Dumnezeu – orice în afară de ego-ul bolnav al alcoolicului, orice putere pe care alcoolicul nu o poate controla. Pasul Doi este o cǎlǎtorie („am ajuns la credinţa cǎ o Putere superioarǎ nouǎ înşine ne poate reda sǎnǎtatea mentalǎ”), iar acest punct marcheazǎ începutul.

La finalul Pasului Doi Dumnezeu, dezgolit de toate noţiunile false ale alcoolicului, îmbrǎcat în propriul Lui anonimat este alǎturi de el, pregǎtit de a-l conduce pe calea sǎnǎtǎţii mentale. Aceastǎ sǎnǎtate mentalǎ înseamnǎ întoarcerea la acest Dumnezeu „anonim” şi a-ţi lǎsa viaţa şi voinţa ta în mâinile lui Dumnezeu. Acesta este Pasul Trei.

Observând acest proces din umbrǎ este cu atât mai splendid cu cât, ajungând la Pasul Trei, alcoolicul vede cǎ Dumnezeu a participat la întregul proces pânǎ în acel moment. Chiar şi în acest caz, Dumnezeu îl lasă pe alcoolic să ia deciziile, din moment ce alcoolicul e pregătit să participe doar în acest fel.

***

SEPARAREA CALITĂŢILOR LUI DUMNEZEU în “cine este Dumnezeu” şi “ce face Dumnezeu” nu este ceva necunoscut în tradiţiile Bisericii Ortodoxe. În secolul al XIV – lea, Sf. Grigorie Palama făcea distincţie între esenţa lui Dumnezeu (“cine este Dumnezeu”) şi energiile lui Dumnezeu (“ce face Dumnezeu”). Contextul scrierii Sfântului Grigorie este cu totul diferit de cel al discuţiei de faţă; dar, fără îndoială există o perspectivă comună.

Mai există un alt domeniu important în care există o perspectivă comună între gândirea AA şi tradiţiile teologice ale Bisericii Ortodoxe.

“Kenosis” este expresia teologică folosită pentru a descrie coborârea Cuvântului lui Dumnezeu în formă umană, cuvântul grecesc pentru „golire”. Cuvântul Lui Dumnezeu, co-etern cu Tatăl dinainte de începuturi, „S-a golit pe Sine” pentru a deveni om cu vreo 2000 de ani în urmă.

În AA acest proces e dus mai departe. S-a observat că Dumnezeu este capabil de a Se goli pe Sine şi mai mult de dragul de a participa la recuperarea alcoolicului. În recuperare alcoolicul învaţă să-şi pună deoparte ego-ul şi să înveţe că cele mai bune calităţi ale sale rezidă în a deveni anonim. Totuşi, Dumnezeu participă la această acţiune. Şi El se îmbracă în anonimat şi devine “Dumnezeu aşa cum Îl înţelege fiecare dintre noi”. El este pregătit să se ofere înţelegerii persoanei la care vine pentru a-I arăta compasiunea Lui.

Această acţiune de bunăvoinţă supremă este singura cale prin care se poate acest lucru. Anonimatul este ca un cort. Desigur, alcoolicul intră în cortul anonimatului; dar şi Dumnezeu intră în acest cort; de asemenea, acolo au loc întâlnirile, confruntările, iar miracolul recuperării poate începe.

Dumnezeul pe care alcoolicul Îl întâlneşte în recuperare va creşte în conştiinţa lui pe măsură ce parcurge Paşii. Într-un fel, “Dumnezeu aşa cum Îl înţelege fiecare dintre noi” în Pasul 3 nu va semăna cu “Dumnezeu aşa cum Îl înţelege fiecare dintre noi” în Pasul 11. Ceea ce este crucial este că perspectiva asupra lui Dumnezeu nu trebuie să fie limitată de imaginaţia alcoolicului; pentru a-l putea ajuta în recuperare, El trebuie să fie separat şi în afara controlului voinţei alcoolicului.

Printre alcoolicii în recuperare sunt şi un număr destul de mare de oameni care au o bună pregătire religioasă. De obicei acestora le vine greu să se debaraseze de vechiul concept de Dumnezeu. Nu are nici un rost să avem o viziune tehnică sclipitoare faţă de Dumnezeu, dacă acel Dumnezeu nu-i poate oferi alcoolicului o viaţă în abstinenţă.

Oricât de bine pusă la punct este, vechea gândire trebuie înlocuită din moment ce nu funcţionează. În practică, asta înseamnă că teologii se văd nevoiţi să se debaraseze de tot ceea ce ştiu pentru a putea învăţa despre Dumnezeu de la un grup needucat de alcoolici în recuperare.

Dacă un alcoolic nu este capabil sau nu are bunăvoinţa de a crede într-o putere superioară lui însuşi, atunci el poate alege ceva (sau pe cineva) care poate să înlocuiască acest concept. Asta lasă libertatea de a alege chiar cafetiera sau un stejar ca şi Putere Superioară. Evident, nimeni nu poate să sugereze la modul serios că o cafetieră este Stăpânul Universului sau Salvatorul Lumii. Cu toate astea, pentru ca un alcoolic să facă această tranziţie importantă, este suficient pentru început.

***

CEL MAI PUŢIN SPIRITUAL MOD DE A TRĂI este de a evita momentul prezent. Alternativele noastre sunt limitate la două: de a trăi în trecut sau de a trăi în viitor; uneori le alegem pe ambele în acelaşi timp.

Încercarea de a trăi în viitor este un fenomen des întâlnit. Probabil, provine din acele comportamente obişnuite din copilărie, când visezi la ce doreşti în viitor. Copiii nu au prea multă putere personală şi responsabilitate, astfel încât dorinţa de a creşte mare este echivalată de cele mai multe ori cu a fi luat în serios, cu a fi lăsat să ia propriile decizii, ş.a.m.d. La fel, cineva aşteaptă să termine şcoala, să înceapă să lucreze sau să se căsătorească.

Trăind în viitor, avem posibilitatea să trecem pe lângă momentul prezent fără să fim prea afectaţi de acesta. Facem faţă la tot felul de neplăceri doar de dragul unui viitor mai bun. Este chiar posibil ca oamenii să-şi bazeze întreaga viaţă pe un astfel de model. Din nefericire, destul de des, când ajungem la acel lucru pe care ni l-am dorit atât de mult, suntem dezamăgiţi, astfel încât suntem nevoiţi să ne dorim ca altceva să se întâmple în viitor.

Odată ce mecanismele de a trăi în viitor se instalează, este foarte greu să le schimbi, sau cel puţin să le schimbi dintr-o dată. Viaţa devine un proces de căutare a lucrurilor pe care le dorim – de fapt, evitând cu orice cost prezentul. Acest lucru continuă chiar şi atunci când prezentul este plăcut. Totuşi, există riscul ca prezentul să însemne durere – sentimente de plictiseală, de inadecvare, şi atunci el este evitat.

La un moment dat, ajungem într-un stadiu al vieţii când ne dăm seama că vremurile bune şi oportunităţile, au trecut deja. În acel punct individul încetează să mai trăiască în viitor şi treptat, începe să trăiască în trecut. Din motive întemeiate, această perioadă e numită „vârsta mijlocie”.

Trăitul în trecut este la fel de dificil de schimbat. Dar şi acest lucru este un mod de evitare a prezentului. E de dorit ca la un moment dat să ne dorim şi să trăim în prezent. E normal ca asta să li se întâmple celor care sunt mai în vârstă şi care chiar au lucruri în trecut de care să îşi amintească.

Am întâlnit deseori imigranţi care au păstrat amintiri dragi din ţara lor de origine, chiar dacă nici nu se punea problema de a se reîntoarce să trăiască acolo. Uneori acest ataşament ia forma de

„Dacă ai putea vedea cât de important eram eu în satul meu …”.

Acest tip de trăire în trecut este de-a dreptul trist, din moment ce persoana care spune acest lucru simte că a fost „natural” sau „autentic” doar atunci sau acolo, dar nu aici şi acum.

Nostalgia este o altă formă de trăire în trecut, care poate uneori să le cauzeze probleme oamenilor. Uneori, întreaga omenire încearcă să privească în trecut şi să clasifice o anumită perioadă ca fiind un fel de epocă de aur. Chiar şi unele religii încurajează această perspectivă. Însă, indiferent de cât de atrăgător pare să fie trecutul, e imposibil să trăieşti în trecut doar pentru că îţi doreşti asta.

Deşi nu ar fi firesc, sistemul ar funcţiona, dacă am putea trăi şi altfel decât în prezent. Este foarte important să ne împăcăm cu acest lucru. Altfel, viaţa va fi trăită la “mâna a doua”; va fi o viaţă în care nimic nu e real, în care totul este imaginaţie sau amintiri şi care ne forţează să ne creăm propria realitate. Aceasta este tendinţa care trebuie evitată cu orice preţ. Pasul Unu înseamnă să fim realişti şi să începem să ne împăcăm cu realitatea lui Dumnezeu. În această realitate, două lucruri sunt întotdeauna adevărate:

1. Putem lua decizii doar în momentul prezent, şi

2. Pe Dumnezeu Îl putem întâlni doar în prezent.

***

PARCURSUL RECUPERĂRII ESTE MINUNAT în simplitatea lui şi uluitor de complex în execuţie. Alcoolicul îşi analizează viaţa şi admite că este un dezastru. El începe să păşească pe un drum al credinţei care presupune (cel puţin) că există o putere exterioară controlului său care poate să-i redea ceea ce boala i-a furat; apoi, într-un gest disperat, îşi aruncă rămăşiţele vieţii sale către Dumnezeu, cerându-I să facă cu ele ce doreşte. Disperarea în sine devine rugăciune. Dezastrul din el este cel care aduce recuperarea.

În teologia medievală vestică, acelaşi tip de paradox a fost explorat, de data aceasta în legătură cu păcatul lui Adam. O felix culpa – oh, greşeală fericită: „Dacă mărul nu ar fi fost luat, Maria nu putea deveni Împărăteasa cerurilor”. Acest tip de paradox nu este neobişnuit în experienţa religioasă şi în mod sigur este esenţa experienţei alcoolicului. Nu este neobişnuit să-i auzi pe oameni zicând la întâlnirile AA că, într-o oarecare măsură, sunt bucuroşi pentru că sunt alcoolici; această recunoaştere îi ajută să găsească sensul unui univers care până atunci n-avea nici o noimă, dar le dă şi un anume sentiment de “fiinţă umană” care lipsea complet înainte [n. teol. 8].

Sursa: Cartea poate fi citita integral si descarcata de pe site-ul Centrului de Consiliere si Reabilitare a Persoanelor Dependnete de Alcool si Alte Droguri “Sf. Nicolae” Iasi:
http://www.centrulsfnicolae.mmb.ro/articole/webber.pdf

Salt la inceputul paginii