Jacques Castermane
din volumul: Cum
am putea fi Zen?
Mai multe
despre Jacques Castermane pe acest site aici
Hara!
Cartea lui Graf Durckheim, Hara, Centrul vital al omului,
este reeditată fără întrerupere
de la apariţia ei, în anul 1954 (pentru ediţia în
limba franceză). Această lucrare este un cadou pentru
omul occidental care a pierdut contactul cu ceea ce Extremul
Orient consideră ca fiind centrul originar şi chiar
rădăcina spirituală a fiinţei
umane.
Iată o diferenţă considerabilă
în concepţia spiritualităţii. În Occident, omul
este calificat spiritual pentru că, spre deosebire de animal,
el este capabil să stabilească concepte. Ceea ce îi
permite să-şi facă reprezentări ale
realului.
Pericolul este acela de a confunda realul şi
reprezentarea pe care ne-am făcut-o despre el; conceptul
„câine” nu latră şi nu muşcă.
La o altă etapă maturităţii
umane, vom califica ca fiind spiritual omul care se interesează
de valorile pedagogice, etice şi estetice. Este spiritual
omul care se interesează de istorie, de muzica clasică,
de avansările ştiinţei, de filozofie. O judecată
atât de brutală cum a fost ghilotina constă în a spune
despre cineva: „Îl cunoaşteţi pe cutare? Interesant,
el nu e spiritual deloc”!
În sfârşit, este calificat ca spiritual
omul care are un raport cu o transcendenţă, o căutare
a unui dincolo, un interes pentru sacru sau care aderă
la o confesiune. În rezumat, viaţa spirituală are
de-a face cu divinul, cu absolutul.
Cum să înţelegem faptul că Extremul
Orient consideră Hara ca fiind centrul originar
şi chiar rădăcina spirituală a fiinţei
umane? Este cu atât mai incomprehensibil cu cât cele două
ideograme sunt traduse prin cuvântul … abdomen. Interesându-mă
de Hara de aproape patruzeci de ani, eu prefer să spun
că Hara este omul întreg luat în serios în fiinţa
sa din natură.
Ceea ce japonezul numeşte Hara deschide
spre o înţelepciune care este dincolo de particularităţile
geografice, culturale şi tradiţionale. Fie că
este japonez, chinez, francez, togolez sau belgian, omul respiră
pentru că el este, de la origine, o fiinţă
din natură. Hara este un efect natural al fiinţei
noastre din natură.
Hara este o manieră de a fi şi o calitate
de a fi a omului întreg. Când el este încă centrat
în fiinţa lui din natură, omul exprimă
starea lui de sănătate fundamentală: pacea corpului,
pacea inimii şi pacea spiritului. Dacă el îşi
pierde contactul cu starea lui de sănătate fundamentală
şi resimte agitaţie, neîncredere, nelinişte,
el poate atunci să se exerseze pentru a se recentra.
Intuitiv, omul care îşi observă propria
funcţionare diferenţiază trei locuri semnificative:
bazinul, inima, capul.
Bazinul, regiunea
abdomenului şi abdomenului inferior, baza naturală
a omului, centru al vieţii instinctive şi intuitive.
Regiunea inimii, pieptul considerată
ca fiind centrul vieţii afective, emoţionale.
Capul, sediul
gândirii, al activităţii conceptuale şi raţionale.
În funcţie de tradiţiile şi de
culturile lor, în funcţie de epocă, societăţile
omeneşti au pus accentul pe un centru sau altul.
Astăzi, trebuie să o spunem?, centrul
cap este cel care domneşte peste ansamblul
sectoarelor activităţii omeneşti. Când se anunţă
o criză financiară, operatorii de pe piaţa financiară
se iau cu mâinile de cap!
Hegemonia funcţiei intelectuale, adesea
în detrimentul unei sănătoase funcţionări
instinctive şi intuitive, este cauza unui dezechilibru.
Omul este inteligent; cu toate acestea el a pierdut contactul
cu inteligenţa care este înainte de intelect.
Inteligenţa care nu este ceva, ci acest ansamblu de acţiuni
care dă formă fiinţei lui în natură.
Fără înrădăcinare în Hara,
viaţa afectivă se transformă în turbulenţă
emoţională. Un mare număr din maladiile psihosomatice,
din tulburările neurovegetative şi din dezagrementele
fizice îşi au sursa în necunoaşterea sau refuzul centrului
vital.
Recent, citeam o statistică medicală
neliniştitoare: mai mult de 75% din francezi suferă
de coloană(spate). După patruzeci de ani de practică
şi de predare Hara, observ că o mare parte din dorsalgii
şi din lombalgii au drept cauză un proces de descentrare.
Centrul de greutate fiind deplasat, omul, ca o roată descentrată,
nu mai funcţionează corect. Diversele grupe musculare
care permit şi angajează activitatea noastră
cotidiană nu mai funcţionează în ordinea naturală.
Ceea ce are drept efect un ansamblu decrispări care nu
pot duce decât la un spate dureros. O constatare care mă
mişcă cu atât mai mult cu cât în timpul studiilor
mele de chineziterapie, eu nu am luat nici o lecţie în
acest sens.
Exerciţiul Harei ne invită să
coborâm până în adâncul originilor noastre. Hara este rezervorul
forţelor noastre naturale. Când el este deschis forţelor
celor mai profunde al fiinţei, omul este în mod natural
stabil. El regăseşte un echilibru fizic şi, în
acelaşi timp, un echilibru interior; el nu mai cade atât
de uşor pradă emoţiilor sau ideilor negre.
Omul care este înrădăcinat în Hara
regăseşte spontaneitatea în acţiune. Spontaneitatea
nu constă în a face orice. Ceea ce fascinează, atunci
când vedem un maestru în arta sabiei (Kendo) sau un maestru
de Aikido în acţiune, este adecvarea acţiunii lui
la realitatea faptelor şi gesturilor adversarilor lor.
Acţiunea omului care este centrat în Hara este eficace
pentru că ea angajează ansamblul potenţialităţilor
lui în instantaneitate. Oricare ar fi acţiunea mea, dacă
eu nu sunt centrat în Hara, eu sunt angajat numai în parte şi
într-un raport cu timpul care mă raportează la… după!
Într-o luptă cu sabia, a te situa mental într-un „după”conduce
la moarte imediată.
Când trăiam în Germania, mă lamentam,
după o zi grea de lucru, că simt o mare oboseală.
Graf Durckheim îmi spuse: „Dacă simţiţi o
asemenea oboseală după opt ore de lucru, este pentru
că nu sunteţi în Hara. Sprijinindu-vă numai pe
forţele egoului sunteţi despărţit de forţele
fiinţei.”
Sursa: din volumul:
Jacques Castermane - Comment peut-on ętre
Zen?,
ed. du Relié, pag.
70-73.
Traducerea îmi aparţine, VJ.