Fragmente din volumul
Valerio Albisetti
Să râdem cu inima
O metodã simplã pentru a trãi
senin
Editura PAULINE
Despre Valerio Albisetti aici
Posibilitate de a achizitiona
cãrtile lui Valerio Albisetti traduse în româneste
de aici, de exemplu, de la Editura KERIGMA,
faceti dublu click pe linkul de mai jos :
https://www.kerigma.ro/carti.html?autor=6800
Notã din 5
iulie 2022
Urmare a unei sesizãri amiabile de încãlcare
de copyright
am redus sau sters complet o multime de texte postate,
inclusiv din cele traduse de mine si inexistente în româneste.
Asa e corect.
Prefaţă
Fără cititorii mei iubiţi nu aş
putea continua să fiu scriitor.
Încă de la publicarea cărţii
„Per essere felici" (Pentru a fi fericiţi), care
deja a ajuns la cea de-a zecea ediţie şi pe care, nu
fără mândrie, o consider best seller-ul meu,
a luat fiinţă un public care nu se îndoieşte de
mine şi creşte treptat, pe an ce trece, susţinându-mi
şi împărtăşindu-mi scrierile. Cred, de asemenea,
că acest public îmi face cea mai bună reclamă,
eu neavând susţinere publicitară sau promoţională
de televiziune sau jurnalistică.
Mulţumesc din suflet iubiţilor
mei cititori. Vă rog să-mi daţi puterea de a continua
să scriu atunci când o pierd, să continuaţi a-mi
fi credincioşi, într-o lume care vă îndeamnă să
nu fiţi. Vă mulţumesc că-mi permiteţi
să împart cu voi tot ceea ce ştiu, mai ales ceea ce
sunt şi pentru o perioadă atât de îndelungată,
care pare fără sfârşit, într-o cultură italiană
ca cea actuală, arogantă şi în mod stupid superficială,
în care se citeşte puţin şi prost sau nu se citeşte,
iar titlurile nu durează decât un sezon.
Ştiţi ceva? îmi dau seama că vă
aflaţi în sufletul meu.
Nu cred în întâmplare.
în fiecare an, în lume, se publică un milion
de cărţi. Dintre toate cărţile pe care le-aţi
putea citi, acum, o aveţi în mână pe aceasta.
Probabil că există o explicaţie.
Ce veţi descoperi după lectura acestei
cărţi şi după ce veţi fi închis ochii
pentru a o simţi în inimă?
în ultimele două cărţi, „II viaggio della vita" (Drumul vieţii) şi „Essere amici o avere amici?"
(A fi prieteni sau a avea prietehi), am explicat că, în punctul
la care am ajuns în viaţă, totul îi aparţine lui
Dumnezeu, totul se întoarce la El.
Poate, odinioară, atunci când miturile şi
cercetarea semnificaţiei legate de sine şi de lumea
înconjurătoare erau încă reale, răul, suferinţele,
nereuşitele puteau fi considerate excepţii, iar viaţa
putea fi trăită cu seninătate prin intermediul
sentimentului de responsabilitate şi a celui de teamă
faţă de Dumnezeu.
Acum, în mileniul al treilea nu se mai întâmplă
aşa. Cercetarea a devenit mai individuală, mai personală,
mai anevoioasă, fiindcă ne simţim singuri în căutarea
unor semne, a unor îndrumări care să ne ajute să
rămânem liniştiţi, să găsim semnificaţii
într-o lume devenită confuză şi superficială,
într-o viaţă dură şi dureroasă, dar cu
atât mai fascinantă.
Cu ajutorul acestei cărţi, aş vrea
să vă regăsiţi speranţa. Totul are un
sens. Dumnezeu se află în orice lucru ca să ne vorbească,
să ne iubească, să ne binecuvânteze.
Poate fi vorba despre o bucurie, o tragedie ori
un necaz. Modul prin care reacţionăm la ceea
ce ni se întâmplă ne determină cursul vieţii.
...
Primesc sute de scrisori de la ei şi nu mi-e
aproape niciodată posibil să le răspund, din cauza
lungilor călătorii care mă poartă în diferite
locuri ale lumii, dar cărora le-am dedicat una dintre cărţile
cele mai complete şi mature: „II viaggio della vita".
Am încercat mereu să le spun celor care mă
citesc, că este fundamental să vadă, să vadă
totul până în cele mai mici detalii, că cercetarea este
reală şi că în spatele tragediei există mereu
speranţă şi sens.
Greşelile sunt aproape
mereu un mister şi se rezolvă în timp. Totul are sens.
Nu există vehicule oarbe, ziduri de netrecut,
suferinţe, chiar cele mai neauzite şi inexplicabile,
fără speranţă, nici timp pierdut. Nu există
persoane sau evenimente inutile, lipsite de semnificaţie.
Iar limbajul pe care am încercat să-1 folosesc întotdeauna
s-a dorit simplu, expresiv, intens, Puternic, plin de energie
şi de viaţă.
Terapeutic şi profetic.
Cred că am inventat un nou mod de a scrie.
Redus la termeni cât se poate de simpli. Esenţial şi
profund. Poate mai susceptibil de a fi răstălmăcit,
mai ales de către deţinătorii puterilor culturală,
politică, economică, deoarece timpul în care trăiesc
nu mai produce nimic nici nu îa ia în consideraţie pe aceia
pe care eu îi numesc eroi, persoane care ştiu să
râdă cu inima, persoane care, cu umilinţă şi
într-un mod, în general, tăcut şi anonim, încearcă
să fie purtătoare ale propriei poveşti, au curajul
să pătrundă în propria persoană, asumându-şi
responsabilitatea a tot ceea ce descoperă acolo, şi
bun şi rău.
în această călătorie eroică
şi nu în vise sau iluzii, îşi află ei stima de
sine. Ei nu se tânguie, nu se smiorcăie din cauza propriilor
răni, a durerilor, a suferinţelor lor. Le încredinţează
lui Dumnezeu, îşi consideră rănile sacre.
Lectură plăcută.
Ah, uitam să vă spun că această
carte este în mod voit uşoară.
Autoironică.
O rafală de aer proaspăt.
O carte care ne învaţă să râdem
cu spontaneitate,
să râdem cu inima,
să avem o inimă veselă.
SĂ NE ÎNCREDEM ÎN VIATĂ
PESTE TOT FĂRÂME DE BUCURIE
De ceva timp, mă gândeam să scriu continuarea
primei mele cărţi, „Volontă di guarire"(Voinţa
de însănătoşire), unde povesteam despre cele trăite
de un tânăr lovit de cancer. Gândindu-mă iarăşi
la acea perioadă, cred, poate în mod scandalos, că o
regret.
în timpul luptei pe care a trebuit s-o duc pentru
supravieţuire şi, după ce am câştigat-o, timp
de mai mulţi ani, am simţit înăuntrul meu o forţă
imensă, o puternică voinţă de a trăi.
Şi astăzi, ca şi atunci, cred că numai faptul
de a şti că trebuie să mori îţi dă puterea
de a trăi cu intensitate, orice s-ar întâmpla.
Nu te face să-ţi mai pierzi timpul.
Te face să preţuieşti cele mai mici
lucruri. Cele mai anonime.
Te face să-i respecţi pe ceilalţi.
Te pregăteşte să trăieşti
crize, dureri, suferinţe.
Te face să trăieşti această
zi ca şi cum ar fi ultima, fiindcă ai înţeles că
timpul îţi este limitat.
Te face să înţelegi că fericirea
se află înăuntrul fiecăruia dintre noi.
Te face să înţelegi că împotrivirile,
problemele te fac să descoperi lucruri şi universuri
noi, pe care altfel nu le-ai fi cunoscut.
Te face să-ţi trăieşti viaţa
ca pe o călătorie. Te face să acţionezi.
Călătorind, trăind o bună parte
a anului în America Latină, am descoperit că există
mulţi locuitori ai acestor vremuri, de la Vest la Est, de
la Nord la Sud, care au ceva în comun: lipsa stimei de sine. Lipsa
de încredere în ei înşişi.
Omenirea celui de-al treilea mileniu se simte lipsită
de valoare. Aceasta se vede clar, atât la bărbaţi cât
şi la femei.
...
Şi, totuşi, cu cât creşte nesiguranţa,
lipsa de curaj, sentimentul de neputinţă în faţa
propriilor limite, a crizelor care au loc, a schimbărilor,
a relelor din lume, cu atât trebuie să existe un puternic
sentiment de încredere în sine şi în misterul vieţii.
Este vorba despre schimbarea atitudinii. De a gândi
pozitiv. De a învăţa, totuşi, să fim fericiţi.
A fi fericit, pentru mine, nu se leagă de
popularitate, de prestigiu sau de bogăţia economică,
nu derivă din a fi devenit cineva important
din punct de vedere social, economic, politic, ci ţine de
conştiinţa de sine. De faptul de a ne fi dat seama,
în sfârşit, că am fost creaţi de Dumnezeu şi
că am fost trimişi de El pe acest pământ.
Este suficientă această cunoaştere
pentru a ne simţi cineva. Pentru a fi fericiţi că
existăm!
Va trebui să-I mulţumim, să-L cinstim,
să-L adorăm pe Tatăl! Numai pentru că ne-a
chemat la viaţă şi să nu ne aducem aminte
de El numai atunci când ne aflăm în criză, atunci când
suferim, când ni se întâmplă o nenorocire! Sau să ne
înfuriem pe El fiindcă nu ne ajută să ieşim
din impas. Ba mai mult, îl acuzăm că îngăduie suferinţa
şi durerea. Şi, fiindcă ne considerăm nişte
zei, nu admitem că, de fapt, problema suntem noi, că
această viaţă este o călătorie, propria
noastră călătorie, pe care El ne-o dă din
dragostea imensă pe care o are pentru noi.
încă nu înţelegem că trăind
chiar în mileniul trei, dincolo de înfrângeri, de tragedii, se
află un anumit înţeles.
Speranţa.
Scriu această carte, fiindcă vreau ca
fiecare să aibă posibilitatea de a face pace cu propria
sa poveste specifică, unică, cu propriile puteri şi
cu propriile limite, descoperindu-şi şi acceptându-şi
adevăratul Eu, afirmându-1 faţă. de sine şi
faţă de alţii.
...
TRAUME CARE DUC LA ÎMPLINIREA UNOR VISE
Aş vrea să creez împreună cu tine
o atmosferă caldă, afectuoasă. Adevărată,
ca întotdeuna. Cine mă urmăreşte de mai multă
vreme, prin cărţile mele, ştie că sunt un
tip direct, autentic, sincer.
M-am întors de curând din America Latină,
unde predau la o universitate. Mă bucur de clima blândă
a câmpiei toscane, în această vară care abia a început.
Scriu aceste rânduri sub porticul căsuţei
mele şi, nu de puţine ori, privirea şi gândul meu
se pierd.în valea verde ce se aşterne la picioare. Am vrut
să-ţi spun unde mă aflu pentru ca tu, care îmi
citeşti rândurile, să poţi fi transportat în această
linişte odihnitoare, lângă un deal, în timp ce soarele
se află la asfinţit. Mă invidiezi puţin? N-o
face. N-are rost.
Fii atent cum am ajuns eu în acest loc fermecat.
...
Mai am încă atâtea vise de realizat.
Sursa :Fragmente din volumul:
Valerio Albisetti– SĂ RÂDEM
CU INIMA.
O metodă simplă pentru a trăi senin.
trad. Luminiţa Cosma,
Editura PAULINE, 2004
