VALERIO ALBISETTI
Valerio Albisetti este una dintre figurile reprezentative
ale psihanalizei contemporane. De origine elveţiană,
a susţinut numeroase conferinţe şi seminarii în
marile oraşe din Europa şi SUA. Fondator al Psihoterapiei
Personaliste, în prezent predă psihologia comunicării
în cadrul Universităţii Naţionale din Huacho (Peru)
şi psihologia pastorală în cadrul Facultăţii
de Teologie din Lima. Este autor al unor cărţi foarte
difuzate, dintre care: De la Freud la Dumnezeu (1996),
Pentru a fi fericiţi (2006), (împreună cu S.
Trickett) Anxietate şi depresie (1997), Iubire
(1999), Ne naştem sau devenim geloşii (1997),
Vindecarea prin meditaţia creştină (1998),
Suferinţa din dragoste (2001), Terapia iubirii
conjugale (1999), Binefacerile singurătăţii
(1999), Capcana anorexiei (\ 996), toate editate la
Editura Pauline.
Site: http://www.valerioalbisetti.it/en/
Fragmente din cãrtile sale pe site:
1.Să
fim prieteni sau să avem prieteni? aici
O modalitate de a ne cunoaşte pe noi înşine şi
pe ceilalţi
2. Să râdem
cu inima aici
O metodã simplã pentru a trãi senin
3. Sã trãim
bine împreunã aici
Despre dinamica vietii în doi
4. Iubire
aici
Cum sã rãmînem împreunã pentru
întreaaga viatã.
5. Devino ceea ce esti
aici
Un parcurs de psihospiritualitate crestinã
6. Drumul spre constientizare
aici
Posibilitate de a achizitiona
cãrtile lui Valerio Albisetti traduse în româneste
de aici, de exemplu, de la Editura KERIGMA,
faceti dublu click pe linkul de mai jos :
http://www.kerigma.ro/carti.php?listautor=Valerio%20Albisetti
sau aici:
http://www.librariasophia.ro/autor-Albisetti-Valerio-sa-20.html
Fragmente din
volumul
Valerio Albisetti
Să fim prieteni
sau să avem prieteni?
O modalitate de a ne cunoaşte pe noi
înşine şi pe ceilalţi
Editura PAULINE
De pe coperta spate a cãrtii:
Colecţia „A trăi ca protagonişti'
Să fim prieteni poate părea
simplu: afinităţi de caracter, interese comune... Dar,
uneori, o relaţie care părea solidă, se frânge
de piatra de poticnire care este afirmarea de sine, de trădarea
psihologică ce, chiar şi inconştient, este pusă
în aplicare faţă de celălalt.
«Să fim prieteni», scrie Albisetti, «înseamnă să-1
acceptăm pe celălalt cu unicitatea şi nerepetabilitatea
sa, cu autonomia sa, cu diversitatea sa». Acest lucru implică
o conştiinţă a propriei originalităţi
care se traduce printr-un schimb rodnic de experienţe.
Cine crede că poate găsi în prietenie o soluţie
la disconfortul său interior sau la propriile dificultăţi,
va fi dezamăgit. «Să fim prieteni», mai spune Albisetti,
«nu este o stare emoţională, ci o adevărată
alegere de viaţă. Alegerea de a-şi baza existenţa
pe deschiderea reală, autentică faţă de ceilalţi».
PREMISA
Prietenia: un subiect dificil şi nu prea popular
în aceste vremuri; un cuvânt despre care s-a vorbit mult, care
a fost depreciat, exploatat, uzat, folosit necorespunzător.
Şi totuşi, pentru mine este un termen
nobil, cel mai nobil, înţeles în dimensiunea sa autentică,
originală, primordială.
De fapt, nu am numit prieten vreo persoană
pe care nu o cunosc şi pe care nu o iubesc în mod profund.
Şi nici nu o voi numi vreodată.
Cu atât mai puţin nu am confundat prietenul
cu un cunoscut, cu o persoană simpatică, cu una atrăgătoare,
cu o persoană pe care o stimez, cu un tovarăş sau
cu un frate.
Şi nici nu o voi confunda vreodată.
Scriu tocmai acum despre prietenie întrucât ea
este pentru mine, în dimensiunea sa matură şi responsabilă,
izvor de bucurie şi de sens.
Ea nu înseamnă privare, fugă, obişnuinţă,
ceva cotidian, normalitate, comoditate sau interes.
Este o capacitate.
Este spaţiul în care viaţa poate fi sorbită
din cele mai tainice, mai profunde şi mai misterioase origini.
Este un spaţiu miraculos.
Este un spaţiu pentru viaţa veşnică.
Concepută astfel, prietenia este o necontenită
călătorie interioară, fascinantă, chiar dacă
e dureroasă.
Pentru a atinge dimensiunea prieteniei la care
mă refer, trebuie să ne curăţăm inima
de mecanismele corupte ale personalităţii care denaturează,
ne fac iresponsabili, fac imposibil raportul cu adevărul,
deci cu noi înşine, cu ceilalţi, cu lumea, cu Dumnezeu.
Să fii prieten cu adevărat înseamnă
să te trezeşti mereu la o nouă viaţă.
NEPRIETENIA
UCIGAŞILOR
DE SUFLETE
Poate că scriu o carte despre prietenie
pentru că, de mult timp, mă întreb de ce oamenii nu
sunt prieteni între ei? De ce-şi fac rău?
Sunt oameni care nu ucid în mod fizic, dar sunt
mult mai primejdioşi decât cei care ucid pentru că murdăresc,
distrug sufletul semenilor lor.
Lor le dedic această carte.
Pentru o fiinţă
umană, durerea cea mai mare este să fie lăsată
în viaţă, dar să aibă sufletul distrus, zdrobit.
Poţi să înfrunţi dificultăţile,
poţi să te obişnuieşti cu munca dură,
poţi să te mulţumeşti cu o viaţă
sărăcăcioasă, dar poţi muri pe dinăuntru
din cauza răutăţii altora, din cauza neprieteniei
lor.
Răutatea se cuibăreşte în om,
în raporturile dintre fiinţele umane, nu în lucruri.
Neprietenia foloseşte relaţiile interpersonale,
relaţia de prietenie tocmai pentru a înjosi, pentru a vătăma,
a devaloriza, a intimida, a domina, a-1 batjocori pe celălalt.
Pentru că neprietenia nu acceptă complexitatea,
plenitudinea, integritatea fiinţei umane. Cunoaşte foarte
bine aceste lucruri, dar se preface că nu le vede, tocmai
pentru a putea să-l agreseze pe celălalt, pentru a-1
face să sufere, descoperindu-i doar slăbiciunea şi
insistând obsesiv asupra ei.
Pentru că neprietenia îl vede pe celălalt
în mod parţial, limitat; îl reduce, îl simplifică, îl
sărăceşte, îi vede doar părţile slabe,
negative. Neprietenia trăieşte şi se răspândeşte
bazându-se doar pe aceste aspecte ale modului nostru de a fi.
Este aşadar deosebit de îndemânatică, rapidă şi
necruţătoare când îi înhaţă pe cei pe care-i
întâlneşte.
Neprietenul percepe, de fapt, doar părţile
noastre negative, defectele noastre, pentru că el este pătruns
în întregime de negativitate, de defecte.
în raporturile umane care nu se bazează
pe prietenie, sunt mereu agresate părţile noastre cele
mai fragile, de care ne ruşinăm.
Neprietenul caută rănile noastre pentru
a le adânci.
Singurul său scop este să ne distrugă.
Şi, de cele mai multe ori, reuşeşte.
Pentru că nu am cultivat în noi prietenia
cu noi înşine.
Dacă nu învăţăm să fim
proprii noştri prieteni, riscăm să ne identificăm
cu ceea ce neprietenul spune despre noi, cu ceea ce el vede în
noi.
Dacă nu învăţăm
să fim proprii noştri prieteni, devenim complici al
neprietenului, al celui care ne agresează, al celui care
ne batjocoreşte, al celui care nu ne respectă.
Dacă nu învăţăm să fim
proprii noştri prieteni, noi suntem primii care ne percepem
în mod parţial, mărginin-du-ne numai la aspectele noastre
negative.
în plus, procedând astfel, vom trăi izolaţi,
fără să comunicăm. Ne vom raporta la ceilalţi
dorind doar să fim apreciaţi - ceea ce, în urma atacurilor
defăimătoare ale neprietenului, ar deveni pentru noi
esenţial, vital. Astfel, vom trăi cu convingerea că
nu suntem înţeleşi de ceilalţi.
Atunci am deveni noi înşine neprieteni.
Neprietenia ar învinge.
A deveni prieteni cu noi înşine ţine
de psihologic, de spiritual.
Este o muncă interioară.
Constă în a accepta şi în a privi în
faţă părţile noastre negative şi ascunse.
Fără să ne ruşinăm de ele, ci împă-cându-ne
cu acestea.
Un om «se măsoară»
după profunzimea sa. Şi profunzimea unei persoane se
hrăneşte, îşi trage seva vitală din aspectele
sale cele mai ascunse, mai necunoscute, până la care se pătrunde
greu.
Pe de altă parte,
tocmai aceste aspecte fac fiinţa umană să devină
puternică, viguroasă, curajoasă. Şi tocmai
pentru că se regăsesc în orice persoană umană,
aceste aspecte ne invită să le descoperim pentru a le
da un sens nou, pentru a le converti.
Pentru mine, tocmai în aceasta consistă
sensul existenţei umane.
A reduce la minim rata nevrozelor personale.
A fi prieten cu tine însuţi înseamnă
să ieşi cu duioşie, cu delicateţe, în întâmpinarea
acelor părţi din tine pe care alţii, neprietenii,
le agresează şi prin care încearcă să te debiliteze.
Dacă nu vrem să
cunoaştem, să acceptăm profunzimea şi misterul
întregii personalităţi, ne simţim exact cum ne
fac alţii să ne simţim. Ne ruşinăm de
noi înşine.
Tocmai aici este greşeala, în identificarea
doar cu părţile cele mai slabe din noi; în refuzul de
a trăi noi înşine într-o dimensiune mai cuprinzătoare,
deplină, totală.
Fiinţele umane nu sunt doar negative.
Noi nu suntem în totalitate negativi, aşa
cum neprietenii noştri ar vrea să ne facă să
credem, atât pe noi cât şi pe cei din jurul nostru. Dar trebuie
să acceptăm, de asemenea, că în noi există
şi părţi negative. Este natura umană.
De aceea nu trebuie să ne încredem în cei
care se înfăţişează ca fiind perfecţi,
fără pată, fără slăbiciuni. Tocmai
aceştia sunt neprietenii omenirii.
Să devenim prieteni cu noi înşine presupune
să devenim prieteni şi cu ceilalţi. Pentru că,
în general, ceea ce neprietenii percep din noi este adevărat.
Acel aspect există cu adevărat în noi. Ei sunt posesorii
unui simţ vizual pătrunzător pe care îl folosesc
pentru a surprinde aspectele cele mai slabe şi lipsite de
apărare ale unei persoane. Pe de altă parte, dacă
o persoană nu este conştientă, nu a parcurs un
drum de creştere, îşi ascunde mai mult sieşi decât
celorlalţi părţile sale slabe, negative.
Cursa pe care ne-o întinde neprietenul este să
ne facă să ne identificăm doar cu aspectele
noastre negative. Este îngrozitor să crezi că existenţa
ta constă doar în aceste aspecte.
Devenind prieteni cu noi înşine, vom putea
apăra persoana noastră în întregul ei, din care slăbiciunea
este - mai precis - doar o componentă ce nu epuizează
complexitatea identităţii noastre.
Aşadar, să fim prieteni înseamnă
să parcurgem o călătorie interioară pentru
a ne căuta propria complexitate, adică pentru a ne căuta
pe noi înşine, acceptând şi aspectele noastre slabe,
negative, pe care alţii ni le-au semnalat.
însă este împotriva curentului să acceptăm
propriile defecte şi să le asumăm ca pe ceva ce
poate transforma, ca pe adevărate motoare ale creşterii
noastre psihologice şi spirituale.
Din acest motiv cred eu că prietenia este
ceva radical, revoluţionar. Pentru că întăreşte
unicitatea şi nerepetabi-litatea unei persoane.
Prietenia despre care vreau să vorbesc în
această carte merge împotriva curentului. Nu se bazează
pe lucruri exterioare, generalizate; nu este aceeaşi
pentru toţi; nu se bazează pe reţete, pe reguli,
pe aspecte colective, sociale.
Prietenia «mea» nu este constituită din
prejudecăţi.
Fragmente selectate din volumul:
Valerio Albisetti - Sã fim prieteni sau sã
avem prieteni?,
Editura Pauline,
(pag. 44- 67)
