Dr. Viktor E. Frankl
Voinţa de sens. Fundamente si aplicatii ale logoterapiei
Editura TREI, 2018
trad. din engleză  de Dana Mareş

Detalii carte, inclusiv cuprinsul cãrtii, pe site-ul Editurii TREI aici:
http://www.edituratrei.ro/carte/viktor-e-frankl-vointa-de-sens-fundamente-si-aplicatii-ale-logoterapiei/3264/

Alte fragmente din cãrtile lui Viktor Frankl pe acest site aici

PREFAŢA

Această carte este rezultatul unei serii de prelegeri pe care am fost invitat să le susţin în perioada semestrului de vară al anului 1996, la Perkins School of Theology, din cadrul Southern Methodist University din Dallas, Texas. Sarcina deosebită care mi s-a încredinţat la vremea respectivă a fost aceea de a explica sistemul ce caracterizează logoterapia. Deşi au existat diverşi autori care au arătat adesea că logoterapia, spre deosebire de alte şcoli de psihiatrie existenţială, a dezvoltat o tehnică psihoterapeutică specifică, abia dacă s-a observat faptul că ea este, de asemenea, ultima abordare psihoterapeu­tică teoretizată într-un mod sistematic.¹

Pentru că se ocupă de fundamentele sistemului, capitolele acestei cărţi prezintă ipotezele de bază şi canoanele aflate la baza logoterapiei. Acestea formează un lanţ de interconectări, astfel încât logoterapia se bazează pe următoarele trei concepte: (1) libertatea voinţei, (2) voinţa de sens; şi (3) sensul vieţii.

(1) Libertatea voinţei implică problema determinism versus pandeterminism. (2) Voinţa de sens este discutată ca fiind distinctă de conceptele de voinţă de putere şi voinţă de plăcere, aşa cum sunt ele prezentate în psihologia adleriană şi respectiv în cea freudiană. Desigur, termenul de voinţă de putere a fost introdus de Nietzsche mai degrabă decât de Adler, iar termenul de voinţă de plăcere — care reprezintă „principiul plăcerii" al lui Freud — este forjat de mine, şi nu de către Freud. Mai mult, principiul plăcerii ar trebui văzut în lumina unui concept mai larg, principiul homeostaziei.² în timp ce criticăm ambele concepţii, va trebui să explicităm teoria motivaţională a logoterapiei. (3) Sensul vieţii se referă la chestiunea relativism versus subiectivism.

Aplicaţiile logoterapiei discutate în această carte sunt şi ele împărţite în trei categorii, în primul rând, logoterapia se poate aplica în tratamentul nevrozelor noogene; în al doilea rând, logoterapia reprezintă un tratament în cazul nevrozelor psihogene, care sunt nevrozele în sensul convenţional al cuvântului; iar în al treilea rând, logoterapia se foloseşte ca tratament pentru nevrozele somatogene sau, mai larg, pentru bolile somatogene în general. După cum vedem, toate dimensiunile fiinţei umane sunt reflectate în această împărţire a discipli­nelor.

În capitolul introductiv al acestei cărţi, logoterapia este pusă în paralel cu alte şcoli de psihoterapie şi, în mod specific, cu terapia existenţială. Ultimul capitol se ocupă cu dialogul dintre logoterapie şi teologie.

Am încercat să includ în această carte ultimele progrese ale logoterapiei în ceea ce priveşte atât formularea cadrelor teoretice, cât şi a materialului ce serveşte ca ilustrare. Totuşi, încercarea de a oferi un tablou complet al întregului sistem mă obligă să includ nişte materiale care au fost utilizate în cărţile mele anterioare.³

Ceea ce eu numesc vid existenţial constituie o provocare pentru psihiatria de astăzi. Tot mai mulţi pacienţi se plâng de un sentiment de gol şi de lipsă de sens, care mi se pare că derivă din două lucruri. Spre deosebire de animal, instinctele omului nu-i spun ce trebuie să facă. Iar, spre deosebire de timpurile vechi, tradiţiile nu-i mai spun ce ar fi bine să facă. Adesea, el nu mai ştie nici măcar ce îşi doreşte de fapt să facă. în schimb, fie doreşte să facă ceea ce fac ceilalţi oameni (conformism), fie face ce doresc ceilalţi să facă el (totalitarism).

Sper să transmit în mod convingător cititorului meu convingerea că, în ciuda destrămării tradiţiilor, viaţa păstrează un sens pentru fiecare individ în parte, pentru noi toţi şi, chiar mai mult, ea ne conservă lite­ralmente acest sens până la ultima noastră suflare. Iar psihoterapeutul îi poate arăta pacientului său că viaţa nu încetează niciodată să aibă un sens. Cu siguranţă el nu îi poate indica pacientului care este acest sens, dar îi poate foarte bine arăta că există sens şi că viaţa îl conservă pentru el: că ea rămâne semnificativă, în orice condiţii. Aşa cum ne învaţă logoterapia, chiar şi cele mai tragice şi negative aspecte ale vieţii, cum ar fi suferinţa inevitabilă, se pot preschimba în împliniri umane prin atitudinea pe care omul o adoptă în ceea ce priveşte încercarea prin care trece. Spre deosebire de cele mai multe şcoli de gândire existenţială, logoterapia nu este pesimistă în niciun fel; dar ea este realistă în confruntarea triadei tragice a existenţei umane: durere, moarte şi vină. Logoterapia poate fi numită în mod just optimistă, pentru că ea arată pacientului cum să trans­forme disperarea în triumf.

În vremuri cum sunt ale noastre, în care tradiţiile sunt în declin, psihoterapia trebuie să vadă ca sarcină a sa principală echiparea omului cu abilitatea de a găsi un sens pentru viaţa lui. Într-o eră în care cele zece porunci par să-şi fi pierdut validitatea necondiţionată pentru mulţi oameni, omul trebuie să înveţe să asculte cele zece mii de porunci implicate de cele zece mii de situaţii care compun viaţa lui. În această privinţă, sper ca cititorul să afle că logoterapia îi răspunde nevoilor din prezent.

Viktor E. Frankl, medic şi doctor în ştiinţe
Viena, Austria

 

Salt la inceputul paginii